pentru stabilirea modelului şi conţinutului cererii de înregistrare şi ale certificatului de înregistrare în registrul comerţului
În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 3 alin. (13) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se aprobă modelul şi conţinutul cererii de înregistrare în registrul comerţului, prevăzute în anexa nr. 1. … (2) Se aprobă modelul şi conţinutul cererii pentru obţinerea autorizării funcţionarii, prevăzute în anexa nr. 2. … (3) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului "Declaraţie pe proprie răspundere", din care rezultă ca la sediul social/secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în obiectul de activitate declarat, prevăzute în anexa nr. 3. … (4) Formularele prevăzute la alin. (1) – (3) vor fi utilizate pentru înregistrarea în registrul comerţului a societăţilor comerciale, regiilor autonome, organizaţiilor cooperatiste şi a grupurilor de interes economic. … (5) Formularul prevăzut la alin. (1) va fi utilizat şi pentru înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice. … +
Articolul 2(1) Se aprobă modelul şi conţinutul certificatului de înregistrare în registrul comerţului, prevăzute în anexa nr. 4. … (2) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului care devine anexa la certificatul de înregistrare, prevăzute în anexa nr. 5. … +
Articolul 3Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 4Cererea de înregistrare, certificatul de înregistrare, inclusiv anexa la acesta având modelul şi conţinutul prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.345/2002 pentru stabilirea modelului şi conţinutului cererii de înregistrare şi ale certificatului de înregistrare a comerciantului, se vor utiliza de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale până la epuizarea stocului existent la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. +
Articolul 5Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.345/2002 pentru stabilirea modelului şi conţinutului cererii de înregistrare şi ale certificatului de înregistrare a comerciantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 12 decembrie 2002.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Ministrul justiţiei,Rodica Mihaela Stanoiup. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 28 august 2003Nr. 1.047. +
Anexa 1 ┌────────────────────┬──────────────────────────────────────┬────────────────┐ │MINISTERUL JUSTIŢIEI│ CERERE │ │ │ │- de înregistrare [] │ │ │OFICIUL REGISTRULUI │ │Nr. intrare ….│ │ COMERŢULUI DE PE │ │ │ │LÂNGĂ TRIBUNALUL │- de înregistrare a modificării │ │ │ ………….. │ actului constitutiv [] │Data ………..│ │────────────────────│ │ │ │ OFICIUL REGISTRULUI│ │ │ │ COMERŢULUI DE PE │ │Urgenta: …….│ │ LÂNGĂ TRIBUNALUL ├──────────────────────────────────────┤ │ │ ……………. │ Cod unic de înregistrare ………. │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴──────────────────────────────────────┴────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Acest document constituie cerere de înregistrare în REGISTRUL COMERŢULUI şi │ │la organul fiscal competent. │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Domnule Judecător Delegat/Director, │ │ │ │Subsemnat(ul)/a) ……………….., domiciliat în ……………….., │ │str.*1) …………, nr. ….., bl. …, sc. …., et. …, ap. ………, │ │judeţ/sector ……, telefon*2) ……, act ident. ….., seria …., nr… │ │C N P│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│,eliberat de …….., la data ……….., │ │în calitate de*3) ……………., conform*4) ………………………, │ │……………………………………………………………….. │ │pentru firma …………………………………………………….. │ │……………………., număr de ordine în registrul comerţului ……., │ │cu sediul în: localitatea …………, str.*1) …………………….., │ │nr. ….., bloc ……, scara ….., etaj …., ap. … judeţ/sector ….., │ │cod poştal …………………, căsuţa poştală ….., telefon*2)…….., │ │fax*2) ……….., e-mail ………., web site …………………….., │ │în temeiul Legii nr. 26/1990 privind registrul Comerţului, republicată, cu │ │modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 161/2003 privind │ │unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor │ │publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi │ │sancţionarea corupţiei, va rog ca prin încheierea/rezoluţia ce o veţi pronun-│ │ta sa dispuneţi*5): │ │ │ │[] autorizarea constituirii persoanei [] înmatricularea în registrul │ │ juridice comerţului │ │ │ │[] înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la: …. │ │ ……………………………………………………………… │ │ ……………………………………………………………… │ │ ……………………………………………………………… │ │ │ │Solicit judecarea cererii şi în lipsa mea, conform art. 242 din Codul de │ │procedura civilă, iar în susţinerea cererii, depun actele doveditoare │ │menţionate pe verso. │ │ │ │Obiectul cererii este prevăzut în*6) ………………………………. .│ │ │ │Cererea este legal timbrata cu ……. lei, taxa judiciară de timbru şi ….│ │lei, timbru judiciar. │ │ │ │ Data: ………….. Semnătura, …………….. │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │*7) │ │În temeiul art.6 din Legea nr. 26/1990 republicată şi modificată, şi/sau │ │art. 174 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, ……………………….. │ │………………….., judecător delegat şi/sau director al Oficiului │ │Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul ………………………., │ │examinând înscrisurile depuse în susţinerea cererii şi, constatând ca │ │sunt/nu sunt îndeplinite cerinţele legale dispune: │ │………………………………………………………………… │ │………………………………………………………………. . │ │ │ │ │ │ Judecător delegat/Director, │ │ │ │ │ │ Referent grefier*8), │ │ │ │ │ │ Data: …………………… │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Notă: *1) Se completează, după caz, cu P-ta, B-dul, Calea, Sos., Într., Aleea, Prelungirea, Comuna etc.; *2) Se completează cu prefix-număr; *3) Se completează cu calitatea pe care solicitantul o deţine (comerciant, asociat, fondator, administrator, împuternicit); *4) Se completează numai de către împuternicit cu denumirea actului (procura, delegaţie avocaţială, delegaţie de serviciu), nr. data, organul emitent; *5) Se marchează cu "X" rubrica/rubricile corespunzătoare solicitării; *6) Se completează cu denumirea actului (act constitutiv/modificator, hotărâre AGA/membri, act de înfiinţare), nr., data, emitent; *7) Se consemnează rezultatul deliberării (minuta); *8) Se completează cu numele, prenumele şi semnătura. cod 11-10-113 Pag. 1 CERERE DE ÎNREGISTRARE Nr. intrare: ………. data: ………. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ OPIS DE DOCUMENTE DEPUSE PENTRU ÎNREGISTRARE │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┐ │Nr. │ │ Nr.şi data actului/Emitent│ Nr.│ │crt.│ Denumirea actului │ │file│ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 1. │Act constitutiv / Act administrativ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 2. │Act adiţional │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 3. │Hotărâre adunare generală │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 4. │Declaraţii pe propria răspundere │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 5. │Dovada sediu social / sucursala │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 6. │Dovada capital social │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 7. │Împuternicire / Procura │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 8. │Dovada disponibilitate firma │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 9. │Dovada taxa registru │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │10. │Dovada taxa publicare în Monitorul │ │ │ │ │Oficial al României │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │11. │Dovada taxa judiciară de timbru │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │12. │Copii acte identitate │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │ │ │ Şi, după caz, în funcţie de înregistrările solicitate, se menţionează │ │ documentele doveditoare cerute de prevederile legale în vigoare. │ │ │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │ Total file: │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Persoana de contact desemnată potrivit art. 28 din Legea nr. 26/1990, │ │republicată*1): │ │Nume şi prenume: ……………, calitatea*2) ………………………, │ │Adresa: localitatea …………., str. ……………………………., │ │nr. …, bloc …, scara …, etaj …, ap. … judeţ/sector …………., │ │cod poştal ………, căsuţa poştală …….., telefon ……., fax ……, │ │e-mail………………… . │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând ca declaraţiile│ │inexacte sunt pedepsite conform legii. │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Data: ………….. Semnătura, …………… Notă: *1) Rubricile din caseta se completează numai în cazul în care persoana diferă de semnatarul cererii; *2) Se completează calitatea persoanei (comerciant, asociat, fondator, administrator). Pag. 2 CERERE DE ÎNREGISTRARE Nr. intrare: ………. data: ………. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │REFERITOR LA ÎNREGISTRAREA FISCALĂ DECLAR URMĂTOARELE:*1) │ │ │ │I. Referitor la înregistrarea ca plătitor de T.V.A. │ │ 1. Venituri estimate în cursul anului fiscal din operaţiuni taxabile │ │ şi/sau scutite cu drept de deducere*2)………., din care: │ │ a) din operaţiuni taxabile*3) …………… │ │ b) din operaţiuni scutite cu drept de deducere*4) …………… │ │ 2. Declaraţi ca realizaţi operaţiuni taxabile din care estimaţi ca veţi│ │ obţine venituri anuale sub plafonul de impozitare prevăzut de lege, │ │ dar doriţi sa optati pentru plata T.V.A.?*5) [] │ │ 3. Realizaţi în exclusivitate operaţiuni care nu dau drept │ │ de deducere a T.V.A.?*6) [] │ │ │ │ –––––––––––––––––––––––– │ │ │ │II. a) Alte impozite: │ │ 1. Plătitor de impozit pe venitul din salarii şi pe venituri │ │ asimilate salariilor*7) [] │ │ 2. Plătitor de impozit pe profit:*7) [] │ │ a) plata trimestriala [] │ │ b) plata lunară [] │ │ 3. Plătitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor*7) [] │ │ b) Contribuţii: │ │ 1. Contribuţia de asigurări de sănătate*7) [] │ │ 2. Contribuţia pentru şomaj*7) [] │ │ 3. Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi │ │ boli profesionale*7) [] │ │ 4. Contribuţia pentru asigurări sociale*7) [] │ │ │ │ –––––––––––––––––––––––– │ │ │ │III. Felul sediului pentru plătitorii cu statut de sucursala: │ │ │ │1. Plătitor cu sediul central în România*8) []C.U.I. al unităţii infiin- │ │ ţătoare*8) …………… │ │ │ │2. Plătitor cu sediul central în străinătate*9) []C.U.I. al reprezentantului│ │ fiscal*9) …………… │ │ │ │ –––––––––––––––––––––––– │ │ │ │IV. C.U.I. al unităţii divizate*10) …………………….. │ │ │ │ –––––––––––––––––––––––– │ │V. Banca*11) …………………….. Cont ……………………… │ │ │ │ …………………….. ……………………… │ │ │ │ …………………….. ……………………… │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ NOTĂ: *1) Datele referitoare la înregistrarea fiscală se completează numai la înregistrarea firmei. Menţiunile referitoare la modificarea acestor date, se declara la organul fiscal competent; *2) Se estimează prin însumarea tuturor veniturilor prognozate a se obţine în cursul anului fiscal din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, conform obiectului de activitate; *3) Se estimează veniturile prognozate a se obţine în cursul anului fiscal din operaţiuni taxabile; *4) Se estimează veniturile prognozate a se obţine în cursul anului fiscal din operaţiuni scutite cu drept de deducere; *5) Se marchează cu X doar de către plătitorii care realizează venituri anuale din operaţiuni taxabile sub plafonul prevăzut de lege şi optează pentru plata T.V.A.; *6) Se marchează cu X de către plătitorii care realizează venituri exclusiv din operaţiuni care nu dau drept de deducere a T.V.A.; *7) Se marchează cu X de către plătitorii care, conform legilor în vigoare, sunt plătitori de impozitul şi/sau contribuţia respectiva; *8) Se completează numai de către plătitorii cu statut de sucursala. Se marchează, după caz, cu X felul sediului; *9) Se completează numai în cazul plătitorilor cu sediul central în străinătate care realizează pe teritoriul României operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A.; *10) Se completează în cazul în care înfiinţarea plătitorului se face prin divizare; *11) Se completează numai de plătitorii care au cont deschis la banca. Data: ………….. Semnătura, ……….. Pag. 3 +
Anexa 2 ┌────────────────────┬──────────────────────────────────────┬────────────────┐ │Spre inaintare │ CERERE │ OFICIUL │ │ către*1): │ │ REGISTRULUI │ │ ……………… │ │COMERŢULUI DE PE│ │ ……………… │- autorizare funcţionare sedii/ │ LÂNGĂ │ │ ……………… │ obiective şi/sau activităţi [] │ TRIBUNALUL │ │ ……………… │- reluare procedura [] │ ………….. │ │────────────────────│- reinnoire/reautorizare [] │────────────────│ │ OFICIUL REGISTRULUI│ │Nr. intrare ….│ │ COMERŢULUI DE PE │ │Data: ……….│ │ LÂNGĂ TRIBUNALUL ├──────────────────────────────────────┤ │ │ ……………. │ Cod unic de înregistrare ………. │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴──────────────────────────────────────┴────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │Subsemnat(ul)/a) ……………….., domiciliat în ……………….., │ │str.*2) …………, nr. ….., bl. …, sc. …., et. …, ap. ………, │ │judeţ/sector ……, telefon*3) ……, act ident. ….., seria …., nr… │ │C N P│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│,eliberat de …….., la data ……….., │ │în calitate de*4) ……………., conform*5) ………………………, │ │……………………………………………………………….. │ │pentru firma …………………………………………………….. │ │……………………., număr de ordine în registrul comerţului ……., │ │cu sediul în: localitatea …………, str.*2) …………………….., │ │nr. ….., bloc ……, scara ….., etaj …., ap. … judeţ/sector ….., │ │cod poştal …………………, căsuţa poştală ….., telefon*3)…….., │ │fax*3) ……….., e-mail ………., web site …………………….., │ │în temeiul O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi │ │administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii │ │comercianţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, │ │solicit: │ │ │ │[] autorizare funcţionare sedii/obiective şi/sau activităţi: │ │ │ │[] reluare procedura solicitată prin cererea nr. …… din ……. │ │ │ │[] reinnoire autorizaţie*6) │ │ │ │[] reautorizare*6) │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Data: …………………… Semnătura, ………… Notă: *1) Se completează, după caz, cu: Brigada/Grupul de Pompieri Militari …, Direcţia de Sănătate Publică a …, Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara/Direcţia Sanitară Veterinara a …, Agenţia de Protecţie a Mediului …, Inspectoratul Teritorial de Muncă al ….; *2) Se completează după caz, cu P-ta, B-dul, Calea Sos., Într., Aleea, Prelungirea, Comuna etc.; *3) Se completează cu prefix – număr; *4) Se completează cu calitatea pe care solicitantul o deţine (comerciant, asociat, fondator, administrator, împuternicit); *5) Se completează numai de către împuternicit cu denumirea actului (procura, delegaţie avocaţială, delegaţie de serviciu), nr. data, organul emitent; *6) Se vor depune anexele, la certificatul de înregistrare, în original. cod 11-10-108 Pag. 1 CERERE DE AUTORIZARE FUNCŢIONARE Nr. intrare: ……….. data: ….. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │(A) │ │ │ │ SEDII ŞI/SAU ACTIVITĂŢI PENTRU CARE de prevenire şi stingerea [] │ │ SOLICIT AUTORIZAŢIA: incendiilor │ │ emisă de*1) ……….. [] sanitară-veterinara │ │ de mediu [] emisă de*1) …………….[] │ │ │ │ de funcţionare din punct de vedere │ │ al protecţiei muncii [] │ │ │ │ ––––––––––––––––––––––––- │ │ > SEDIU SOCIAL Nr. salariaţi:……….. │ │ Adresa: ………………………………………………….. │ │ ………………………………………………….. │ │ │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │Clasa │ Denumire activitate │ Autorizata │ │CAEN │ │ anterior*2) │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ > SEDII SECUNDARE Nr. salariaţi: …….. │ ├──────┬─────────────────────┬─────┬───────────────────────────┬─────────────┤ │ Nr. │ Adresa │Clasa│ Denumire activitate │Autorizata │ │Crt. │ │CAEN │ │anterior*2) │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┴─────────────────────┴─────┴───────────────────────────┴─────────────┤ │ (Continuare pe verso) │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Pentru obţinerea autorizaţiilor depun actele menţionate în opisul de │ │ documente. │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Data: ………… Semnătura, ……….. Notă: *1) Se completează cu numele autorităţii publice emitente; –– *2) Se completează cu DA în situaţia în care, anterior solicitării, activitatea a fost autorizata în condiţiile O.U.G. nr. 76/2001, republicată şi modificată; în cazul în care comerciantul deţine autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat se vor indica numărul şi data autorizaţiei, precum şi emitentul acesteia (se depun, după caz, copii de pe anexele la certificatul de înregistrare sau, autorizaţiile în original, precum şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută de procedurile de autorizare a funcţionarii). Pag. 2 CERERE DE AUTORIZARE FUNCŢIONARE Nr. intrare: ….. data: ……. ┌──────┬─────────────────────┬─────┬───────────────────────────┬─────────────┐ │ Nr. │ Adresa │Clasa│ Denumire activitate │Autorizata │ │Crt. │ │CAEN │ │anterior*1) │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────────────────┼─────┼───────────────────────────┼─────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├──────┴─────────────────────┴─────┴───────────────────────────┴─────────────┤ │ │ │ > Activităţi proprii de birou pentru societate Nr. salariaţi: ….. │ │ Adresa: ………………………………………………….. │ │ ………………………………………………….. │ │ –––––––––––––––––––––- │ │ > Activităţi desfăşurate în afară sediului Nr. salariaţi: ….. │ │ social şi a sediilor secundare │ ├──────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Clasa │ Denumire activitate │ │CAEN │ │ ├──────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │ ├──────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │ ├──────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │ ├──────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │(B) │ │ │ │ Subsemnatul ……………………………………………………, │ │ pentru activităţile*2) …………………………………………. │ │ ……………………………………………………………… │ │ autorizate anterior la sediul(ile) din │ │ ……………………………………………………………… │ │ ……………………………………………………………… │ │ ……………………………………………………………… │ │ declar pe propria răspundere ca la sediul din …………………….. │ │ ……………………………………………………………… │ │ îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare │ │ (conform art. 3 alin. 11 din O.U.G. nr. 76/2001, republicată şi │ │ modificată). │ │ │ │ Data: …………….. Semnătura, …………. │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Notă: (B) Se completează şi se semnează de către comerciant/asociat/ –– fondator/administrator, numai în cazul în care se solicita obţinerea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţi deja autorizate, activităţi consemnate cu DA în caseta A; *1) Se completează cu DA în situaţia în care, anterior solicitării, activitatea a fost autorizata, în condiţiile O.U.G. nr. 76/2001, republicată şi modificată; în cazul în care comerciantul deţine autorizaţii al căror termen de valabilitate nu a expirat se vor indica numărul şi data autorizaţiei, precum şi emitentul acesteia (se depun, după caz, copii de pe anexele la certificatul de înregistrare sau, autorizaţiile în original, precum şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută de procedurile de autorizare a funcţionarii); *2) Se completează cu clasele CAEN la care s-a specificat DA în coloana "autorizata anterior" din caseta A. Pag. 3 CERERE DE AUTORIZARE FUNCŢIONARE Nr. intrare: ……… data: ……… ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ OPIS DE DOCUMENTE SOLICITATE PENTRU OBŢINEREA AUTORIZAŢIILOR: │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │Nr. │ │ Nr.şi data actului/Emitent│ Nr.│ │crt.│ Denumirea actului │ │file│ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │A. Autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor (P.S.I) │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ După caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, următoarele │ │ documente: │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ 1. │Autorizaţia de P.S.I., în cazul în │ │ │ │ │care a fost obţinută anterior │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 2. │Dovada depunerii documentaţiei de │ │ │ │ │P.S.I. la brigăzile/grupurile de │ │ │ │ │pompieri militari în vederea obtineri│ │ │ │ │Autorizaţiei de P.S.I. – în cazul în │ │ │ │ │care aceasta a fost depusa anterior │ │ │ │ │solicitării de autorizare a functio- │ │ │ │ │narii la Biroul Unic │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 3. │Declaraţie pe propria răspundere │ │ │ │ │privind respectarea legislaţiei de │ │ │ │ │P.S.I. │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │ 4. │Documentaţia tehnica cuprinzând: │ ├────┼─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ │a) Scenariul de siguranţă la foc │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ │b) Planul de situaţie şi Planuri de │ │ │ │ │arhitectura pentru fiecare nivel al │ │ │ │ │construcţiilor sau al spaţiilor │ │ │ │ │supuse autorizării │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ │c) Avizul proiectantului iniţial │ │ │ │ │pentru construcţiile existente sau │ │ │ │ │Raport de expertiza tehnica │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 5. │Dovada achitării tarifului aferent │ │ │ │ │autorizării – pentru obiectivele │ │ │ │ │supuse autorizării prin evaluare │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │B. Autorizaţia sanitară │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ După caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, următoarele │ │ documente: │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ 1. │Declaraţie pe propria răspundere │ │ │ │ │privind respectarea legislaţiei în │ │ │ │ │domeniul igienico-sanitar – pentru │ │ │ │ │activităţile supuse autorizării │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 2. │Documentaţia de prezentare a │ │ │ │ │activităţii – pentru activităţile │ │ │ │ │supuse evaluării │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 3. │Dovada achitării tarifului aferent │ │ │ │ │autorizării │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │C. Autorizaţia sanitară veterinara │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ După caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, următoarele │ │ documente: │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ 1. │Declaraţia pe propria răspundere – │ │ │ │ │pentru activităţile autorizate în │ │ │ │ │baza acestei declaraţii │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 2. │Documentaţie tehnica – pentru │ │ │ │ │obiectivele şi activităţile supuse │ │ │ │ │evaluării: │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ │ a) Memoriu tehnic │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ │ b) Schita tehnica cu fluxul │ │ │ │ │tehnologic al obiectivului │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ │ c) Schita de amplasare şi proiectare│ │ │ │ │pentru obiective nou construite │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ │ d) Contractul încheiat cu Direcţia │ │ │ │ │Sanitară Veterinara pentru unităţile │ │ │ │ │de producere, prelucrare şi depozita-│ │ │ │ │re a produselor de origine animala │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 3. │Dovada achitării taxei aferente │ │ │ │ │autorizării │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │D. Autorizaţia de mediu │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ După caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, următoarele │ │ documente: │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ 1. │Autorizaţia de mediu valabilă sau │ │ │ │ │copia de pe adresa de solicitare a │ │ │ │ │acesteia │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 2. │Declaraţie pe propria răspundere pri-│ │ │ │ │vînd respectarea legislaţiei de pro- │ │ │ │ │tectie a mediului – pentru activita- │ │ │ │ │tile cu impact nesemnificativ asupra │ │ │ │ │mediului │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 3. │Fişa tip de prezentare a activităţii-│ │ │ │ │pentru activităţile cu impact redus │ │ │ │ │sau semnificativ asupra mediului │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 4. │Planul de situaţie şi │ │ │ │ │Planul de încadrare în zona al │ │ │ │ │obiectivului │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 5. │Dovada achitării taxei şi tarifului │ │ │ │ │aferente autorizării │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │E. Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ După caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, următoarele │ │ documente: │ ├────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────┬────┤ │ 1. │Declaraţie pe propria răspundere │ │ │ │ │privind respectarea legislaţiei de │ │ │ │ │protecţia muncii │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 2. │Documente necesare desfăşurării │ │ │ │ │activităţilor cu substanţe toxice, │ │ │ │ │explozive, produse de uz fitosanitar │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────┼────┤ │ 3. │Dovada achitării tarifului aferent │ │ │ │ │autorizării │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┴────┤ │ Total file: │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Data: …………… Semnătura: ………… Pag. 4 +
Anexa 3 ┌────────────────────┬──────────────────────────────────────┬────────────────┐ │Spre inaintare │ │ OFICIUL │ │ către*1): │ DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE │ REGISTRULUI │ │ ……………… │ │COMERŢULUI DE PE│ │ ……………… │ │ LÂNGĂ │ │ ……………… │ │ TRIBUNALUL │ │ ……………… │ │ ………….. │ │────────────────────│──────────────────────────────────────│────────────────│ │ OFICIUL REGISTRULUI│ │Nr. intrare ….│ │ COMERŢULUI DE PE │ │Data: ……….│ │ LÂNGĂ TRIBUNALUL │ │ │ │ ……………. │ Cod unic de înregistrare ………. │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴──────────────────────────────────────┴────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │Subsemnat(ul)/a) ……………….., domiciliat în ……………….., │ │str.*2) …………, nr. ….., bl. …, sc. …., et. …, ap. ………, │ │judeţ/sector ……, telefon*3) ……, act ident. ….., seria …., nr… │ │C N P│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│,eliberat de …….., la data ……….., │ │în calitate de*4) ……………., conform*5) ………………………, │ │……………………………………………………………….. │ │pentru firma …………………………………………………….. │ │……………………., număr de ordine în registrul comerţului ……., │ │cu sediul în: localitatea …………, str.*2) …………………….., │ │nr. ….., bloc ……, scara ….., etaj …., ap. … judeţ/sector ….., │ │cod poştal …………………, căsuţa poştală ….., telefon*3)…….., │ │fax*3) ……….., e-mail ………., web site …………………….., │ │în temeiul O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi │ │administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii │ │comercianţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, │ │ │ │ DECLAR PE PROPRIA RĂSPUNDERE │ │ │ │ca, la data prezentei, în spaţiul destinat sediului social/sucursalei │ │din ……………………………………………………… │ │ ………………………………………………………… │ │şi/sau secundar din ……………………………………….. │ │ ………………………………………………………… │ │şi în afară acestora, nu se desfăşoară nici una din activităţile ce │ │constituie obiectul de activitate al firmei, cuprins în actul constitutiv │ │respectiv modificator şi ma oblig ca, înainte de începerea activităţii, sa │ │solicit obţinerea autorizării funcţionarii (conform Ordonanţei de urgenta a │ │Guvernului nr. 76/2001, republicată şi modificată). │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Data: …………………… Semnătura, ………… Notă: *1) Se completează, după caz, cu: Brigada/Grupul de Pompieri Militari …, Direcţia de Sănătate Publică a …, Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara/Direcţia Sanitară Veterinara a …, Agenţia de Protecţie a Mediului …, Inspectoratul Teritorial de Muncă al ….; *2) Se completează după caz, cu P-ta, B-dul, Calea, Sos., Într., Aleea, Prelungirea, Comuna etc.; *3) Se completează cu prefix – număr; *4) Se completează cu calitatea pe care solicitantul o deţine (comerciant, asociat, fondator, administrator, împuternicit); *5) Se completează numai de către împuternicit cu denumirea actului (procura, delegaţie avocaţială, delegaţie de serviciu), nr., data, organul emitent; cod 11-10-112 +
Anexa 4
+
Anexa 5 +
Anexa LA Numar de ordine în registrul comerţului: …… COD UNIC DE ÎNREGISTRARE FIRMA: ……………………………… …………………… Sediu social: …………………………………………………….. Sediu secundar/activitate: …………………………………………. ┌──┬──────────────────────┬─────────┬────────────┬────────────┬──────────────┐ │Nr│ │Concluzia│Nr. şi data │Nr. şi data │Nume şi prenu-│ │c │ INSTITUŢIA │evaluării│referatului │autorizaţiei│me reprezen- │ │r │ │ │ │ │tant, semna- │ │t.│ │ │ │ │tura şi stam- │ │ │ │ │ │ │pila │ ├──┼──────────────────────┼─────────┼────────────┼────────────┼──────────────┤ │1.│ MINISTERUL │ │ │ │ │ │ │ ADMINISTRAŢIEI ŞI │ │ │ │ │ │ │ INTERNELOR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Brigada/Grupul de │ │ │ │ │ │ │Pompieri Militari │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │………………… │ │ │ │Data …….. │ ├──┼──────────────────────┼─────────┼────────────┼────────────┼──────────────┤ │2.│MINISTERUL SĂNĂTĂŢII │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Direcţia de Sănătate │ │ │ │ │ │ │Publică a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │………………… │ │ │ │Data …….. │ ├──┼──────────────────────┼─────────┼────────────┼────────────┼──────────────┤ │3.│ MINISTERUL │ │ │ │ │ │ │ AGRICULTURII, │ │ │ │ │ │ │ PĂDURILOR APELOR ŞI │ │ │ │ │ │ │ MEDIULUI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Agenţia Naţionala │ │ │ │ │ │ │Sanitară Veterinara/ │ │ │ │ │ │ │Direcţia Sanitară │ │ │ │ │ │ │Veterinara a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │………………… │ │ │ │Data …….. │ ├──┼──────────────────────┼─────────┼────────────┼────────────┼──────────────┤ │4.│ MINISTERUL │ │ │ │ │ │ │ AGRICULTURII, │ │ │ │ │ │ │ PĂDURILOR APELOR ŞI │ │ │ │ │ │ │ MEDIULUI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Agenţia de │ │ │ │ │ │ │Protecţie a Mediului │ │ │ │ │ │ │ ……………….. │ │ │ │Data …….. │ ├──┼──────────────────────┼─────────┼────────────┼────────────┼──────────────┤ │5.│MINISTERUL MUNCII ŞI │ │ │ │ │ │ │SOLIDARITĂŢII SOCIALE │ │ │ │ │ │ │ŞI FAMILIEI – │ │ │ │ │ │ │INSPECŢIA MUNCII │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Inspectoratul │ │ │ │ │ │ │Teritorial de Muncă al│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │………………… │ │ │ │Data …….. │ └──┴──────────────────────┴─────────┴────────────┴────────────┴──────────────┘ ANULĂRI AUTORIZAŢII REAUTORIZĂRI ┌─┬──────┬────────────┬───────────────┐ ┌─┬──────┬────────────┬───────────────┐ │N│Insti-│Tipul,nr. şi│ Numele, │ │N│Insti-│Tipul,nr. şi│ Numele, │ │r│tutia │data docu- │semnătura şi │ │r│tutia │data docu- │semnătura şi │ │ │ │mentului │ ştampila │ │ │ │mentului │ ştampila │ │c│ │ │ persoanei │ │c│ │ │ persoanei │ │r│ │ │ autorizate │ │r│ │ │ autorizate │ │t│ │ │ │ │t│ │ │ │ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ ├─┼──────┼────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─┴──────┴────────────┴───────────────┘ └─┴──────┴────────────┴───────────────┘──────────────────