pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă inventarele bunurilor din domeniul public al statului, prevăzute în anexele nr. 1-49*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2În fiecare an, în termen de 30 de zile de la data depunerii bilanţurilor contabile inventarul va fi reactualizat în funcţie de rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului, efectuată conform prevederilor legale în vigoare. + Articolul 3Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile publice centrale, care au în administrare bunuri din domeniul public al statului şi care nu au depus inventarele acestor bunuri, au obligaţia să le întocmească şi să le depună potrivit prevederilor legale, în termen de 15 zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu respectarea modelului transmis în acest sens de Ministerul Finanţelor. + Articolul 4(1) Nerespectarea termenului prevăzut la art. 3 constituie contravenţie, iar persoana vinovata de aceasta se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 1.000.000 lei. … (2) Contravenţiile se constata şi sancţiunile se aplică de organele de control ale Ministerului Finanţelor. … (3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968. … + Articolul 5Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile publice centrale, care au depus la Ministerul Finanţelor inventarele bunurilor din domeniul public al statului până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, vor transmite eventualele modificări survenite de la data depunerii. + Articolul 6Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile publice centrale implicate vor lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.–––Notă … *) Anexele nr. 1-49 se comunică instituţiilor interesate.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––p. Ministrul finanţelor,Sebastian Vladescu,secretar de statMinistru de stat,preşedintele Consiliuluide Coordonare Economico-Financiară,Mircea CiumaraMinistru de stat,ministrul justiţiei,Valeriu Stoica–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.