Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 septembrie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind transmiterea unor suprafeţe de teren din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia Domeniilor Statului în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A.0 a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, respectiv "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 7 lit. e), art. 8 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se aprobă transmiterea unor suprafeţe de teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia Domeniilor Statului în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, respectiv "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu". … (2) Terenurile transmise potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinaţie. … +
Articolul 2Predarea-preluarea suprafeţelor de teren prevăzute la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul transporturilor,Ludovic OrbanMinistrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Dacian CioloşMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 3 septembrie 2008.Nr. 1.012. +
Anexa DATELE DE IDENTIFICAREale suprafeţelor de teren care se transmit din domeniul privat alstatului şi din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale –Agenţia Domeniilor Statului în domeniul public al statului şi în administrareaMinisterului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţionalăde Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a activităţilor deinteres naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, respectiv"Varianta de ocolire a municipiului Sibiu"┌───┬────────────────┬───────────────┬───────────────────────────┬─────────────────────────┐│Nr.│Locul unde este │ Persoana │ Persoana │ ││crt│situat terenul │ juridică │ juridică │ Caracteristicile tehnice││ │care se transmite de la care se│ la care se │ ale terenului ││ │şi categoria │ transmite │ transmite │ şi nr. cadastral ││ │ de folofinţă │ terenul │ terenul │ ││ │ │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼─────────────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┬──────────┤│ 1.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 1.100,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 64/1/1 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 2.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 8.771,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 490 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2526/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 3.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 3.345,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 491 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2855/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 4.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 17.699,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 491 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2855/4 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 5.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 2.866,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 492 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2533/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 6.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 19.128,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 493 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │2849/1/2/2││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 7.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 10.201,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 494 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2877/3/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 8.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 297,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 495 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2677/2/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│ 9.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 13.143,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren fâneaţă │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 576 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 84/1/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│10.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 5.494,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren păşune │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 577 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 79/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│11.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 13.753,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren păşune │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 578 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 60/10/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│12.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 13.234,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren păşune │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 578 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 60/10/4 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│13.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 635,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren păşune │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 579 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 60/7/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│14.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 8.010,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren păşune │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ 579 ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 60/7/3 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│15.│Municipiul Sibiu│Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 1.300,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren fâneaţă │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │02.02.2857││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│16.│Com. Şura Mică, │Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 100,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren neproduc- │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ ││ │tiv situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2524/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│17.│Com. Şura Mică, │Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 300,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │ 2521/2 ││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │├───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤│18.│Com. Şura Mică, │Ministerul │Ministerul Transporturilor │Suprafaţă mp =│ 400,00││ │judeţul Sibiu │Agriculturii şi│- Compania Naţională de ├──────────────┼──────────┤│ │Teren arabil │Dezvoltării │Autostrăzi şi Drumuri │Nr. plan: │ ││ │situat în │Rurale – │Naţionale din România – ├──────────────┼──────────┤│ │extravilan │Agenţia │S.A. │Nr. cadastral │2849/2/2/2││ │ │Domeniilor │ │ │ ││ │ │Statului │ │ │ │└───┼────────────────┼───────────────┼───────────────────────────┼──────────────┼──────────┤ │TOTAL SUPRAFAŢĂ:│ │ │ mp │119.776,00│ └────────────────┴───────────────┴───────────────────────────┴──────────────┴──────────┘––––