HOTĂRÂRE nr. 1.000 din 4 noiembrie 2014

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 03/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 7 noiembrie 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind suplimentarea bugetului Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru organizarea şi desfăşurarea la nivel naţional, în perioada noiembrie – decembrie 2014, a manifestărilor dedicate comemorării şi sărbătoririi a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 în contextul revoluţiilor din ţările Europei de Est



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 60 mii lei, la capitolul 68.01 "Asigurări şi asistenţă socială", titlul 20 "Bunuri şi servicii", pentru organizarea şi desfăşurarea la nivel naţional, în perioada noiembrie-decembrie 2014, a manifestărilor dedicate comemorării şi sărbătoririi a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 în contextul revoluţiilor din ţările Europei de Est.
 + 
Articolul 2Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.
 + 
Articolul 3Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, pentru anul 2014.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––-Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelorluptătorilor împotriva regimului comunist instauratîn România în perioada 1945-1989,Adrian Sanda,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Dan Manolescu,secretar de statMinistrul delegat pentru buget,Darius-Bogdan VâlcovBucureşti, 4 noiembrie 2014.Nr. 1.000.––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x