HOTĂRÂRE din 7 octombrie 2008

în Cauza Barb împotriva României



(Cererea nr. 5.945/03)În Cauza Barb împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 septembrie 2008,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 5.945/03) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Ioan Barb (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 21 martie 2001, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Reclamantul, căruia i-a fost admisă acordarea asistenţei judiciare din oficiu, este reprezentat de doamna Diana-Olivia Călinescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. Reclamantul, ziarist de profesie, invocă o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare ca urmare a condamnării sale penale pentru un articol publicat.4. La 7 noiembrie 2005, preşedintele Secţiei a treia a decis să comunice cererea Guvernului. Astfel cum permite art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei5. Reclamantul s-a născut în anul 1960 şi locuieşte în Călan.A. Originea cauzei6. La data de 25 noiembrie 1999, reclamantul, ziarist de profesie, a publicat într-un ziar naţional un articol intitulat "O familie hunedoreană dă o ţeapă de 300.000.000 lei", cu subtitlul "Preşedintele Forumului German, P.D., a promis, fără bază legală, 700 de locuri de muncă în Germania; 700 de persoane au fost păcălite până acum".7. În acest articol, reclamantul arăta că P.D. promisese locuri de muncă în Germania, dar că, potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, acesta nu avea"(…) nicio bază legală pentru a recruta forţă de muncă pentru Germania. Oamenii cărora le-a promis slujbe nu vor putea pleca niciodată dacă nu sunt selectaţi de partea germană (…)(…) pentru a fi valabil în Germania, un contrat de muncă trebuie să aibă ştampila MMPS [Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din România], precum şi pe cea a Centralei de Mediere [din Bonn]. (…) Aşadar, cursanţii săi au aruncat banii pe fereastră şi s-au ales doar cu promisiuni imposibil de onorat. Poate că P.D. aşteaptă ca Parlamentul să voteze proiectul de lege privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Proiectul a fost finalizat (…), dar se pare că nu figurează printre priorităţile parlamentarilor noştri.Deocamdată, s-a constatat că P.D. nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru susţinerea cursurilor, el neavând nici măcar atestat de predare a limbii germane. Din nefericire, nu a încălcat nicio lege scrisă, ci doar a exploatat credibilitatea sa şi disperarea celor care doreau să muncească, deci nu va putea fi tras la răspundere."8. Reclamantul a mai arătat că P.D. informase circa 700 de persoane interesate că trebuie să urmeze un curs de limba germană şi de pregătire profesională. P.D. şi soţia sa asigurau cursuri de limba germană cu plată şi, prin intermediul societăţii sale, P.D. organiza cursurile de pregătire profesională. Reclamantul estima că P.D. încasase astfel aproximativ 300.000.000 de lei româneşti (ROL) ca urmare a acestor cursuri.B. Cercetarea penală împotriva lui P.D.9. La 28 ianuarie 2000, poliţia a efectuat o anchetă cu privire la cursurile de limbă [germană] şi de pregătire profesională organizate de P.D. Astfel, ancheta stabilise că P.D. ar fi promis unui număr de 71 de persoane care au participat la cursurile de limbă şi de pregătire profesională că va interveni pe lângă funcţionarii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în schimbul unei contribuţii de 50 mărci germane (DEM) de persoană, în scopul de a obţine în cel mai scurt timp ştampila ministerului pe contractele lor de muncă în Germania. Anchetatorii estimau că faptele de mai sus puteau constitui infracţiunea de trafic de influenţă şi, prin urmare, au trimis dosarul la parchet.10. La 20 aprilie 2000, poliţia a trimis un nou dosar la parchet, care cuprindea o anchetă pentru fapte similare pretins a fi fost comise de către P.D.11. La 21 iulie 2000, parchetul a emis o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, considerând că faptele comise nu constituiau infracţiunea de trafic de influenţă. Totuşi, s-a considerat că ancheta trebuia continuată pentru a se stabili dacă faptele respective puteau constitui infracţiunea de înşelăciune şi a trimis dosarul la poliţie.12. La 12 ianuarie 2001, poliţia a finalizat ancheta şi a propus parchetului pronunţarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea de înşelăciune.13. Prin Rezoluţia din 7 martie 2001, parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a confirmat propunerea organelor de poliţie.C. Condamnarea penală a reclamantului pentru insultă14. Prin Sentinţa din 14 iulie 2000, Judecătoria Deva l-a declarat pe reclamant vinovat de săvârşirea infracţiunilor de insultă şi de calomnie şi l-a condamnat la o amendă penală de 10.000.000 ROL, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, şi la plata de daune-interese reprezentând repararea prejudiciului moral în cuantum de 75.000.000 ROL. Instanţa a arătat că reclamantul publicase articolul menţionat mai sus, în care afirma că P.D. păcălise 700 de persoane, promiţându-le că vor avea contracte de muncă în Germania. De asemenea, s-a apreciat că P.D. a fost de bună-credinţă când a organizat cursurile cu acordul organelor administrative de specialitate şi în baza consimţământului participanţilor. Instanţa a concluzionat că reclamantul a comis infracţiunile de insultă şi de calomnie împotriva lui P.D.15. Prin Decizia din 26 septembrie 2000, tribunalul a admis parţial recursul reclamantului: a casat parţial sentinţa, l-a achitat pe reclamant pentru infracţiunea de calomnie, însă a confirmat condamnarea sa la plata unei amenzi penale, redusă la 500.000 ROL, fără suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de insultă. Tribunalul a respins cererile lui P.D. formulate pe latură civilă.16. Tribunalul a reţinut următoarele:"În articol, [reclamantul] a arătat că partea civilă P.D., în calitatea sa de preşedinte al Forumului German, a luat legătura cu diferite instituţii din ţară şi din Germania şi societăţi comerciale care se ocupă cu plasarea forţei de muncă în vederea angajării românilor la lucru în Germania.În acest sens, fiind necesară cunoaşterea limbii germane, acesta a deschis (…) cursuri de iniţiere în această limbă [germană], percepând taxe (…), iar valuta [DEM] a fost dată de cursanţi, fără însă a le fi fost solicitată de [P. D.].(…) [P. D.] a luat legătura cu reprezentanţi din Germania pentru a facilita ocuparea de către români a unor locuri de muncă în străinătate, însă n-a avut bază legislativă necesară (…), sperând că până la terminarea cursurilor situaţia se va rezolva. Rezultă deci că [P. D.] a acţionat cu bună-credinţă.În articol sunt inserate două capitole, unul intitulat "700 de persoane au fost păcălite până acum", în care [reclamantul] a făcut un calcul din care rezultă că [P. D.] a beneficiat de pe urma acestora de circa 300.000.000 lei [ROL], în realitate fiind doar 244 de cursanţi.Titlul şi conţinutul articolului (…), coroborate cu celelalte probe existente în dosarul de fond sau depuse în recurs, constituie infracţiunea de insultă (…).Pentru existenţa infracţiunii de calomnie, este necesară afirmarea sau imputarea în public, trebuie să se facă cu privire la o faptă determinată şi privind o anumită persoană. Or, din actele dosarului reiese că tocmai fapta determinată şi persoana anume lipsesc, fiind vorba de o "familie hunedoreană". În această situaţie, faptele [reclamantului] (…) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de insultă, prevăzută de articolul 205 din Codul Penal, text de lege în baza căruia va rămâne condamnat."17. Condamnarea reclamantului pentru infracţiunea de insultă a fost înscrisă în cazierul judiciar.18. La 6 martie 2001, reclamantul a plătit amenda penală.II. Dreptul intern pertinent19. Articolele relevante din Codul penal erau astfel redactate la data evenimentelor din cauza de faţă:"Articolul 205Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă (…)"Acest articol a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002, în sensul că insulta nu mai este pedepsită decât cu amendă. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost publicată la data de 27 mai 2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351."Articolul 206Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.""Articolul 207Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie."20. Articolele relevante din Codul civil prevăd următoarele:"Articolul 998Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.""Articolul 999Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa."ÎN DREPTI. Asupra pretinsei încălcări a art. 10 din Convenţie21. Reclamantul se plânge de faptul că, prin condamnarea sa la plata unei amenzi penale pentru insultă, i-a încălcat în mod nejustificat libertatea de exprimare, garantată de art. 10 din Convenţie, care prevede următoarele:"1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."A. Asupra admisibilităţii22. Curtea constată că cererea nu este vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea observă că nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, cererea trebuie declarată admisibilă.B. Asupra fondului1. Argumentele părţilor23. Guvernul nu contestă că această condamnare a reclamantului constituie o ingerinţă, însă consideră că aceasta era prevăzută de lege, urmărea scopul legitim al protecţiei reputaţiei altora şi era necesară într-o societate democratică. Cu privire la acest ultim aspect, evidenţiază că reclamantul a făcut afirmaţii grave împotriva unui simplu particular care beneficiază, conform jurisprudenţei Curţii, de o protecţie mai mare a vieţii sale private.24. În plus, Guvernul consideră că afirmaţiile reclamantului nu aveau o bază factuală suficientă şi că partea interesată nu a acţionat cu bună-credinţă. Pe de altă parte, atrage atenţia asupra faptului că cercetarea penală pornită împotriva lui P.D. se referea la fapte diferite de cele din articolul litigios.25. În fine, acesta consideră că, folosind cuvinte precum "jaf" şi "a păcălit" cu privire la P.D., reclamantul a depăşit doza de exagerare permisă, dând dovadă de o lipsă de etică profesională.26. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta obiectează că ingerinţa pe care a suferit-o era prevăzută de lege în sensul jurisprudenţei constante a Curţii, în măsura în care instanţele interne nu au explicat prin ce anume faptele comise, analizate în lumina comportamentului său, constituiau infracţiunile pentru care a fost condamnat.27. În opinia sa, P.D. era o persoană publică: era preşedintele secţiei locale a unui partid politic reprezentat atât în Parlament, cât şi în instituţiile locale şi era cunoscut şi pe plan local în calitatea sa de pastor. Aşadar, limitele acceptabile ale unei critici care îl vizează pe P.D. trebuie să fie mai largi, incluzând şi o anumită doză de exagerare.28. De asemenea, reclamantul susţine că a făcut cercetări amănunţite asupra subiectului înainte de publicarea articolului şi că a fost de bună-credinţă, cuvintele sale înscriindu-se în etica profesională care se impune unui ziarist.29. În fine, reclamantul argumentează că o amendă similară cu a sa a fost considerată de Curte ca fiind severă în Cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, nr. 46.572/99, §§ 17 şi 42, 28 septembrie 2004.2. Aprecierea Curţii30. Curtea doreşte să reamintească principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenţa sa cu privire la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou şi Pîrcălab, menţionată mai sus, §§ 33-36; Cumpănă şi Mazăre împotriva României [MC], nr. 33.348/96, §§ 88-91, 93, 98-99 CEDO 2004-XI; Nikula împotriva Finlandei, nr. 31.611/96, §§ 44-46, CEDO 2002-II; Boldea împotriva României, nr. 19.997/02, §§ 44-47, 54-55, CEDO 2007-… (extrase); şi Guja împotriva Moldovei [MC], nr. 14.277/04, § 69-78, CEDO 2008-…).31. În speţă, Curtea constată în primul rând că existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu face obiectul unei controverse între părţi. În continuare, reaminteşte că a constatat deja că textele pe care s-au întemeiat instanţele interne constituie o "lege" în sensul jurisprudenţei Curţii (Sabou şi Pîrcălab, citată anterior, § 37) şi constată că aceasta urmărea un scop legitim, şi anume protecţia reputaţiei altor persoane.32. În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea observă că instanţele interne l-au condamnat pe reclamant pe latură penală, apreciind că, prin intermediul articolului său, a adus atingere onoarei lui P.D. Prin urmare, rămâne de analizat dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica condamnarea erau pertinente şi suficiente (Boldea, citată anterior, §§ 53-54).33. Curtea constată că articolul litigios aborda subiecte de interes general şi deosebit de actuale pentru societatea românească, şi anume şomajul, posibilităţile de a găsi un loc de muncă în străinătate şi pretinsa corupţie din administraţie. Aceasta mai observă că afirmaţiile reclamantului nu se refereau la aspecte din viaţa privată a lui P.D., ci la acţiunile sale în domeniile menţionate mai sus (Sabou şi Pîrcălab, §§ 38-39; şi Nikula, § 51, hotărâri menţionate mai sus). Pe de altă parte, constată că activităţile lui P.D. criticate de reclamant şi care au dus la condamnarea sa vizează strict aceste subiecte de interes general.34. În plus, indiferent că afirmaţiile reclamantului reprezintă imputări ale unor fapte sau judecăţi de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de bază factuală suficientă, lăsând la o parte greşeala privind numărul participanţilor la cursurile organizate de P.D. (Boldea, citată anterior, §§ 54-55). Or, această eroare în sine nu poate duce la concluzia că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă. În plus, instanţele interne nu au reţinut niciodată reaua-credinţă a reclamantului în această privinţă. Pe de altă parte, Curtea observă că instanţele nu au analizat elementele subiective ale infracţiunilor imputate reclamantului; concret, acestea nu au explicat de ce acţiunile reclamantului constituiau una sau ambele infracţiuni menţionate, mulţumindu-se să stabilească faptele şi să tragă direct concluzia vinovăţiei sale.35. Curtea mai constată că termenii folosiţi de reclamant în articolul său nu au fost consideraţi de partea lezată sau de instanţele interne ca vădit ofensatori (Mamere împotriva Franţei, nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006-…).36. Pentru aceste motive, Curtea apreciază că atitudinea reclamantului analizată global demonstrează că a acţionat cu bună-credinţă şi că afirmaţiile sale se înscriu în doza de exagerare şi de provocare acceptabilă (vezi Prager şi Oberschlick împotriva Austriei, Hotărârea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, § 38; şi, per a contrario, Cumpănă şi Mazăre, citată anterior, § 104; Stângu şi Scutelnicu împotriva României, Hotărârea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, § 51; Ivanciuc împotriva României (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005; şi Titei împotriva României (dec.), nr. 1.691/03, 23 mai 2006).37. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că soluţia de condamnare a reclamantului a fost disproporţionată faţă de scopul legitim urmărit şi că autorităţile naţionale nu au oferit motive pertinente şi suficiente pentru a o justifica. Prin urmare, ingerinţa suferită de reclamant nu poate fi considerată "necesară într-o societate democratică".În consecinţă, a avut loc încălcarea art. 10.II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie38. Conform art. 41 din Convenţie,"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciu39. Din perspectiva art. 46 din Convenţie, reclamantul solicită redeschiderea procesului său, achitarea sa şi rectificarea cazierului său judiciar. Or, Curtea observă că aceste cereri se referă la executarea acestei hotărâri, care intră în competenţa Comitetului de Miniştri.40. Reclamantul mai solicită, din perspectiva art. 41, suma de 19,88 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, reprezentând valoarea în euro a amenzii penale, şi 5.000 EUR cu titlu de daune morale pe care le-a suferit.41. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul nu contestă valoarea amenzii plătite de reclamant şi consideră că o constatare a încălcării ar fi suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral.42. Curtea apreciază oportun să îi acorde reclamantului 19,88 EUR cu titlu de daune materiale şi 1.000 EUR cu titlu de daune morale.B. Cheltuieli de judecată43. Reclamantul mai solicită şi suma de 2.631 EUR pentru cheltuielile angajate în faţa Curţii, reprezentând onorarii de avocat, sumă care să fie plătită direct avocatului său. Au fost depuse la dosar o copie a contractului de asistenţă încheiat de reclamant şi apărătorul său, precum şi o prezentare detaliată a activităţii avocatului.44. Guvernul nu se opune acordării către reclamant a unei sume care să corespundă cu cheltuielile necesare şi observă că avocatul a trimis pretenţiile reclamantului, făcând trimitere la o altă cerere, şi că a fost nevoie ca Guvernul să verifice documentele din cele două dosare pentru a deduce că observaţiile se refereau într-adevăr la dosarul de faţă.45. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţă, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea îi alocă avocatului reclamantului, pentru procedura de la Strasbourg, suma de 2.631 EUR, mai puţin 850 EUR care i-au fost deja plătiţi de Consiliul Europei pentru asistenţa judiciară, adică în total 1.781 EUR.C. Dobânzi moratorii46. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA:1. declară cererea admisibilă;2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 10 din Convenţie;3. hotărăşte:a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie: … (i) 19,88 EUR (nouăsprezece euro şi optzeci şi opt cenţi), sumă care va fi convertită în moneda statului pârât, pentru daunele materiale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;(îi) 1.000 EUR (una mie euro), sumă care va fi convertită în moneda statului pârât, pentru daunele morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;b) ca statul pârât să îi plătească avocatului reclamantului suma de 1.781 EUR (una mie şapte sute optzeci şi unu euro) pentru cheltuieli de judecată; … c) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale; … 4. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 7 octombrie 2008, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.Josep Casadevall,preşedinteSantiago Quesada,grefier––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește