HOTĂRÂRE din 7 iulie 2009

în Cauza Turus împotriva României



(Cererea nr. 31.566/03)Această versiune a fost rectificată conform art. 81 din Regulamentul Curţii, la data de 15 septembrie 2009.În Cauza Turus împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 iunie 2009,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 31.566/03) îndreptată împotriva României, prin care 2 cetăţeni suedezi, doamna Cornelia Maria Turus şi domnul Ioan Turus (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 29 august 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de domnul Valerian Coza, consilier juridic*) în Satu Mare. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.–––Notă …
*) Rectificat la data de 15 septembrie 2009: "avocat" a fost înlocuit cu "consilier juridic".3. La data de 22 februarie 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis să îi comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis, de asemenea, să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.4. Guvernul suedez, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii, în temeiul art. 44 § 1 a) din Regulamentul Curţii, nu a dorit să îşi prezinte punctul de vedere asupra cauzei.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei5. Reclamanţii s-au născut în anul 1939 şi locuiesc în Malmţ, Suedia.6. Prin Decizia din data de 18 noiembrie 1985, un imobil ce le aparţinea reclamanţilor, compus dintr-o casă şi terenul aferent în suprafaţă de 453 mý, a fost naţionalizat din cauza plecării lor în străinătate.7. La data de 7 ianuarie 1986, statul le-a închiriat imobilul lui P.Z. şi P.M.R. (chiriaşii).8. Prin declaraţia din data de 1 iulie 1996, reclamanţii au informat primăria despre acordul lor ca imobilul să îi fie restituit lui M.M., mama reclamantei. Prin Decizia din data de 13 mai 1998, primăria a dispus ca imobilul să îi fie restituit lui M.M. În urma recursului chiriaşilor, prin decizia definitivă din data de 26 ianuarie 2000, Curtea de Apel Oradea (curtea de apel) a anulat Decizia din data de 13 mai 1998 şi a constatat că reclamanţii aveau dreptul la despăgubiri pentru imobil.1. Acţiunea în constatarea caracterului nelegal al naţionalizării9. Prin sentinţa rămasă definitivă din data de 25 aprilie 2000, Judecătoria Satu Mare (judecătoria) a admis acţiunea reclamanţilor împotriva primăriei, a constatat nelegalitatea deciziei de naţionalizare şi a dispus rectificarea cărţii funciare în favoarea reclamanţilor. La data de 8 decembrie 2000, reclamanţii au fost înscrişi în cartea funciară drept proprietari.2. Acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare10. La data de 11 mai 2000, statul le-a vândut chiriaşilor casa şi 55 mý din cei 453 mý ai terenului.11. În anul 2002, reclamanţii au sesizat judecătoria cu o acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare menţionat mai sus, îndreptată împotriva chiriaşilor, arătând că statul nu mai era proprietarul imobilului în momentul încheierii acestui contract.12. Prin Sentinţa din data de 13 martie 2002, judecătoria a admis acţiunea şi a anulat contractul. Prin decizia rămasă definitivă din data de 19 februarie 2003, pusă la dispoziţia părţilor la data de 6 martie 2003, curtea de apel a admis recursul chiriaşilor şi a respins acţiunea. Aceasta a reţinut că Decizia din data de 26 ianuarie 2000 nu le recunoştea reclamanţilor decât dreptul la despăgubiri (vezi paragraful 8 de mai sus) şi că, prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat în condiţii de legalitate.3. Acţiunea având ca obiect înscrierea chiriaşilor drept proprietari ai imobilului în cartea funciară13. În anul 2001, chiriaşii au sesizat judecătoria cu o acţiune îndreptată împotriva reclamanţilor, pentru a fi înscrişi în cartea funciară drept proprietari ai imobilului.14. Prin Sentinţa din data de 30 ianuarie 2002, judecătoria a respins acţiunea, statuând că reclamanţii erau înscrişi în cartea funciară în baza sentinţei definitive din data de 25 aprilie 2000 (vezi paragraful 9 de mai sus).15. Prin decizia definitivă din data de 19 februarie 2003, pusă la dispoziţia părţilor la data de 6 martie 2003, curtea de apel, printr-un complet de judecată identic cu cel care respinsese acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare, a admis acţiunea chiriaşilor, a dispus radierea reclamanţilor din cartea funciară şi înscrierea chiriaşilor ca proprietari pentru acea parte a imobilului ce făcuse obiectul contractului de vânzare-cumpărare.16. Chiriaşii şi-au înscris dreptul de proprietate în registrul de publicitate imobiliară pentru casă şi 55 mý din cei 453 mý de teren.17. La data de 4 octombrie 2001, invocând prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au adresat o notificare Primăriei Satu Mare, solicitând restituirea în natură a bunului imobil compus din casă şi terenul în suprafaţă de 453 mý. În anul 2006, autoritatea competentă le-a solicitat reclamanţilor să îşi completeze dosarul.II. Dispoziţiile legale şi practica interne pertinente18. Prevederile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, printre care cele aduse prin Legea nr. 247/2005) şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005VII, §§ 19-26), Păduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, §§ 15-20, 11 decembrie 2007).19. Autorităţile naţionale au luat măsuri de accelerare a procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiţii "Proprietatea", în special în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.ÎN DREPTI. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie20. Reclamanţii se plâng de o încălcare a dreptului lor de proprietate din cauza vânzării imobilului către chiriaşi, a refuzului Curţii de Apel Oradea de a anula această vânzare şi din cauza înscrierii acestora drept proprietari în registrul de publicitate imobiliară. Reclamanţii pretind că li s-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor, astfel cum este acesta recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1:"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."A. Asupra admisibilităţii21. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea constată că nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.B. Asupra fondului22. Guvernul îşi reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (vezi, printre altele, Cîrstoiu împotriva României, nr. 22.281/05, § 22, 4 martie 2008).23. Reclamanţii se opun acestui punct de vedere.24. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cea de faţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (vezi cauzele citate mai sus, în special Străin, citată anterior, §§ 39, 43 şi 59, şi Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006).25. După ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să poată duce la o altă concluzie în cazul de faţă. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român ce reglementează acţiunile în restituire a bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia către terţi de bună-credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al celuilalt, reprezintă o privare de acel bun. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă şi Bob împotriva României, nr. 7.976/02, § 23, 7 februarie 2008).26. În plus, Curtea observă că până în prezent Guvernul nu a demonstrat că sistemul de despăgubiri introdus prin Legea nr. 247/2005 le-ar permite beneficiarilor acestei legi să încaseze, conform unei proceduri şi unui calendar previzibil, o despăgubire în raport cu valoarea de piaţă a bunurilor de care au fost lipsiţi.27. Această concluzie nu analizează dinainte orice evoluţie pozitivă pe care ar putea să o aibă în viitor mecanismele de finanţare prevăzute de această lege specială în vederea despăgubirii persoanelor cărora, ca şi reclamanţilor, li s-a recunoscut calitatea de proprietari printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În acest sens, Curtea observă cu satisfacţie evoluţia recentă care pare să se evidenţieze în practică şi care se îndreaptă în direcţia bună în materie.28. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că, în speţă, nerespectarea dreptului de proprietate al reclamanţilor cu privire la bunul lor, combinată cu lipsa totală de despăgubiri timp de aproximativ 9 ani, i-a făcut să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.Prin urmare, în speţă, a avut loc încălcarea acestei prevederi.II. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 din Convenţie29. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanţii se plâng de lipsa de echitate a procedurilor finalizate prin cele două decizii din data de 19 februarie 2003 ale Curţii de Apel Oradea şi, mai ales, de o lipsă de imparţialitate, având în vedere că cele două decizii menţionate mai sus au fost pronunţate de acelaşi complet de judecată.30. Guvernul invocă excepţia de neepuizare a căilor de atac interne în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe lipsa de imparţialitate a judecătorilor curţii de apel.31. Ţinând cont de natura capătului de cerere şi de elementele aflate la dosar, Curtea apreciază că această excepţie ar trebui conexată cu fondul.32. În contextul tuturor elementelor aflate în posesia sa, Curtea mai apreciază că acest capăt de cerere al reclamanţilor este admisibil. Totuşi, ea consideră, ţinând cont de concluziile sale din paragrafele 22-28 de mai sus, că nu este cazul să statueze asupra fondului acestui capăt de cerere (vezi, mutatis mutandis, printre altele, Laino împotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, § 25, CEDO 1999-I, Biserica Catolică din Cania împotriva Greciei, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, § 50 şi, Davidescu împotriva României, nr. 2.252/02, § 56, 16 noiembrie 2006). Pe de altă parte, această concluzie scuteşte Curtea să se mai pronunţe asupra excepţiei ridicate de Guvern (Moschopoulos-Veïnoglou şi alţii împotriva Greciei, nr. 32.636/05, § 35, 18 octombrie 2007).III. Asupra aplicării art. 46 din Convenţie33. Art. 46 din Convenţie prevede următoarele:"1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în care ele sunt părţi.2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea ei."34. Concluzia încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă izvorând din deficienţele legislaţiei privind restituirea imobilelor naţionalizate şi vândute de stat unor terţi. Prin urmare, Curtea apreciază că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura introdusă prin legile de reparaţie, astfel încât să devină cu adevărat coerentă, accesibilă, rapidă şi previzibilă (vezi hotărârile Viaşu împotriva României, nr. 75.951/01, § 83, 9 decembrie 2008; Katz împotriva României, nr. 29.739/03, §§ 30-37, 20 ianuarie 2009 şi Faimblat împotriva României, nr. 23.066/02, §§ 48-54, 13 ianuarie 2009).IV. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie35. Conform art. 41 din Convenţie,"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciu36. Reclamanţii solicită restituirea bunului imobil, compus din casă şi terenul aferent în suprafaţă de 453 mý, şi subliniază că nu doresc să primească despăgubiri. De asemenea, ei solicită suma de 60.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care susţin că l-au suferit.37. Guvernul observă că, deşi restitutio în integrum este cea mai bună modalitate de reparare a unui prejudiciu, Curtea poate acorda o despăgubire atunci când această restituire se dovedeşte a fi imposibilă. Guvernul reaminteşte că contractul de vânzare-cumpărare se referea numai la casă şi la terenul de 55/453 mý, adică echivalentul a 55 mý de teren. Acesta estimează că valoarea părţii de imobil vândută chiriaşilor este de 29.952 EUR şi furnizează în acest scop un raport de expertiză din luna septembrie 2007. La data de 3 aprilie 2009, Guvernul a informat Curtea despre faptul că valoarea actuală a imobilului în cauză este aceeaşi cu cea stabilită în raportul de expertiză menţionat mai sus şi că, potrivit informaţiilor oferite de Camera Notarilor Publici, valoarea terenului dobândit de chiriaşi este de 60 lei româneşti (RON)/mý . Guvernul consideră că nu trebuie reţinut niciun prejudiciu moral, deoarece nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între procedurile ce au făcut obiectul prezentei cereri şi suferinţele pretinse de reclamanţi.38. Curtea observă că reclamanţii erau proprietarii întregului bun imobil, şi anume ai casei şi terenului aferent în suprafaţă de 453 mý, a cărui naţionalizare a fost recunoscută ca nelegală. De asemenea, ea observă că doar o parte din acest bun le-a fost vândută chiriaşilor şi că aceştia au obţinut înscrierea dreptului lor de proprietate în registrul de publicitate imobiliară numai pentru această parte. Prin urmare, Curtea constată că reclamanţii rămân proprietari pe diferenţa de teren pentru care nu va fi acordată nicio reparaţie.39. Curtea apreciază că, faţă de circumstanţele speţei, restituirea bunului litigios reclamanţilor, şi anume partea din bunul imobil vândută chiriaşilor, ar repune părţile interesate, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care acestea s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost încălcate. Dacă statul pârât nu procedează la această restituire în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Curtea hotărăşte ca acesta să le plătească reclamanţilor, ca daune materiale, o sumă care să corespundă cu valoarea actuală a bunului litigios.40. În speţă, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii ce le-ar putea fi plătită reclamanţilor, Curtea observă că numai Guvernul a furnizat un raport de expertiză cu privire la valoarea bunului imobil vândut chiriaşilor. Ţinând cont de informaţiile aflate în posesia sa, Curtea estimează că valoarea bunului este de 31.000 EUR.41. În ceea ce priveşte cererea de daune morale formulată de reclamanţi, Curtea consideră că evenimentele în cauză le-au produs neplăceri şi incertitudini şi că suma de 2.000 EUR, acordată împreună acestora, reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.B. Cheltuieli de judecată42. Reclamanţii mai solicită şi suma de 40.000 EUR pentru cheltuielile de judecată, însă fără a furniza documente justificative.43. Guvernul observă că reclamanţii nu au transmis niciun document justificativ.44. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţă, Curtea observă că reclamanţii nu şi-au dovedit cererea şi, prin urmare, o respinge.C. Dobânzi moratorii45. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA:1. declară cererea admisibilă;2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;3. hotărăşte că nu se impune analizarea capetelor de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenţie;4. hotărăşte:a) ca statul pârât să le restituie reclamanţilor bunul imobil vândut chiriaşilor la data de 11 mai 2000, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie; … b) ca, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât să le plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 31.000 EUR (treizeci şi unu mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, ca daune materiale; … c) ca, în orice caz, statul pârât să le plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen, suma de 2.000 EUR (două mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, ca daune morale; … d) ca sumele menţionate la lit. b) şi c) să fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii; … e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale; … 5. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.Întocmită în limba franceză, ulterior fiind comunicată în scris la data de 7 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.Josep Casadevall,preşedinteSantiago Quesada,grefier––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește