HOTĂRÂRE *)din 28 septembrie 1999

în cauza I. Dalban împotriva României



––-Notă …
*) Aceasta hotărâre poate suferi schimbări de forma înaintea apariţiei în versiune definitivă în culegerea oficială cuprinzând hotărâri şi decizii ale Curţii.În cauza "I. Dalban" împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită conform art. 27 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia), astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11*1) , şi conform dispoziţiilor aplicabile din regulamentul interior*2) , în Marea Camera compusa din următorii judecători:domnii L. Wildhaber, preşedinte;A. Pastor Ridruejo;L. Makarczyk;P. Kuris;R. Turmen;J.- P. Costa;doamna F. Tulkens;V. Straznicka;domnii M. Fischbach;V. Butkevych;doamna H. S. Greve;domnii A. B. Baka;R. Maruste;E. Levits;doamnele S. Botoucharova;R. Besteliu, judecător ad-hoc;precum şi dl P. J. Mahoney, grefier adjunct,după ce a deliberat în Camera de Consiliu în zilele de 8 ianuarie, 24 ianuarie şi 9 septembrie 1999,pronunţa următoarea hotărâre, adoptată la 9 septembrie 1999:PROCEDURA1. Curtea a fost sesizată, în conformitate cu fostul art. 19 din convenţie*3), de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia), la data de 27 aprilie 1998 şi apoi la data de 5 mai 1998, de către doamna Elena Dalban, vaduva reclamantului, decedat la data de 13 martie 1998, în termenul de 3 luni prevăzut de fostele art. 32 alin. 1 şi art. 47 din convenţie. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 28.114/95) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Ionel Dalban, a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995, în temeiul art. 25.Pentru motive de ordin practic prezenta hotărâre va continua sa îl numească pe domnul Dalban "reclamant", deşi aceasta calitate ar trebui să fie atribuită doamnei Dalban (Hotărârea Ahmet Sadik împotriva Greciei din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii, 1996-V, pag. 1.641, alin. 3).Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile fostelor art. 44 şi 48, astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. 9*4), pe care România l-a ratificat, precum şi la declaraţia română, prin care se recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (fostul articol 46). Cererea citata şi plângerea reclamantului au ca obiect obţinerea unei decizii cu privire la chestiunea de a şti dacă situaţia de fapt este de natura sa ducă la concluzia ca statul pârât a încălcat exigenţele art. 6 alin. 1 şi ale art. 10 din convenţie.2. Doamna Dalban a fost reprezentată [art. 31 alin. 1 din fostul regulament B*5)], de domnul I. Popa, avocat în Baroul Bacau, pe care domnul Thor Vilhjalmsson, vicepreşedintele Curţii la acea data, l-a autorizat sa folosească limba română în procedura scrisă.–––Notele grefierului:*1, *2) Intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1998.*3) Începând cu data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11, care a amendat aceasta prevedere, Curtea funcţionează permanent. *4) Intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1994, Protocolul nr. 9 a fost abrogat prin Protocolul nr. 11. *5) Regulamentul B, intrat în vigoare la data de 2 octombrie 1994, s-a aplicat până la data de 31 octombrie 1998 tuturor cauzelor privind statele vizate de Protocolul nr. 9.3. În calitate de preşedinte al Camerei care fusese iniţial constituită (fostul art. 43 din convenţie şi art. 21 din fostul regulament B) pentru a analiza în special chestiunile de procedura care s-ar putea ridica înaintea intrării în vigoare a Protocolului nr. 11, domnul Thor Vilhjalmsson i-a consultat, prin intermediul grefierului, pe domnul Aurel Ciobanu-Dordea, agent al Guvernului român (Guvernul), avocatul reclamantului şi pe domnul C. Barsan, delegatul Comisiei, cu privire la organizarea procedurii scrise. Conform ordonanţei emise în urma acestor demersuri grefierul a primit memoriile Guvernului şi ale reclamantului la data de 30 iulie şi, respectiv, la data de 31 august 1998.4. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la data de 1 noiembrie 1998 examinarea cauzei a fost încredinţată, în aplicarea art. 5 alin. 5 din protocolul citat, Marii Camere. Marea Camera a fost compusa din domnul C. Barsan, judecător ales în numele României [art. 27 alin. 2 din convenţie şi art. 27 alin. 4 din regulament, domnul L. Wildhaber, preşedinte al Curţii, doamna E. Palm, vicepresedinta a Curţii, domnul J.-P. Costa şi domnul M. Fischbach, ambii vicepreşedinţi ai secţiei (art. 27 alin. 3 din convenţie şi art. 24 alin. 3 şi 5 a) din regulament)]. În afară de aceştia au mai fost desemnaţi: domnul A. Pastor Ridruejo, domnul G. Bonello, domnul J. Makarczyk, domnul P. Kuris, domnul R. Turmen, doamna F. Tulkens, doamna V. Straznicka, domnul V. Butkevych, doamna H. S. Greve, domnul A. B. Baka, domnul R. Maruste şi doamna S. Botoucharova. Ulterior s-a constatat ca domnul Barsan, care participase la examinarea cauzei de către Comisie, nu mai era compatibil cu calitatea de membru al Marii Camere (art. 28 din regulament). Prin urmare Guvernul a desemnat-o pe doamna R. Besteliu pentru a participa în calitate de judecător ad-hoc (art. 27 alin. 2 din convenţie şi art. 29 alin. 1 din regulament).5. Preşedintele a hotărât că nu era necesar ca în aceasta cauza Comisia sa desemneze un delegat (art. 99 din regulament).6. După ce i-a consultat pe Agentul guvernamental şi pe avocatul doamnei Dalban Marea Camera a hotărât că nu era nevoie să se ţină o audiere publică.7. La data de 16 şi, respectiv, 22 decembrie 1998 grefierul a primit observaţiile complementare ale reclamantului şi ale Guvernului. Acesta din urma ruga Curtea sa amâne pronunţarea, având în vedere recursul în anulare cu care Parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justiţie şi prin care s-a solicitat anularea celor două hotărâri prin care reclamantul a fost condamnat.8. Prin urmare domnul E. Levits, membru supleant, l-a înlocuit pe domnul Bonello aflat în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].9. La data de 8 ianuarie 1999 Marea Camera a hotărât suspendarea examinării cauzei.10. La data de 21 mai 1999 Guvernul, prin intermediul noului sau agent, domnul C.-L. Popescu, a trimis grefei textul deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1999. La data de 6 mai şi, respectiv, 1 iunie 1999 reclamantul şi Guvernul au depus, la cererea preşedintelui, comentariile lor cu privire la aceasta decizie.11. Ulterior domnul L. Ferrari Bravo, membru supleant, a înlocuit-o pe doamna Palm, aflată în imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei12. Ziarist şi director al revistei saptamanale locale "Cronica Romascana", domnul Ionel Dalban a locuit la Roman până la moartea sa, survenită la data de 13 martie 1998.13. La data de 23 septembrie 1992 reclamantul a publicat în nr. 90/1992 al respectivei reviste un articol intitulat "Fraude de zeci de milioane la I.A.S. Roman", în care dezvaluia fraudele care ar fi fost comise de directorul Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman (fosta I.A.S.), G.S. Citând rapoartele direcţiei economice din cadrul Poliţiei Generale, ziaristul a scris: "(….) o noua frauda de proporţii incredibile se dezvaluie la Societatea Comercială «Fastrom» S.A. Roman, fost I.A.S., avându-l în prim plan pe un alt rasfatat al nomenclaturii comuniste locale, domnul G.S. Valoarea pagubei produse de dumnealui […] se ridica, după estimarile poliţiei economice din Inspectoratul General al Poliţiei şi ale altor experţi din capitala, la peste 23 milioane lei! Frauda consta în documente intrate în gestiunea depozitului central al I.A.S. Roman, dar mărfurile propriu-zise nu sunt de găsit în inventarele unităţilor din subordine. S-a stabilit ca multe dintre aceste mărfuri au fost înlocuite cu ce au avut nevoie domnul Smântână şi apropiatii săi sau pur şi simplu au fost transformate în lei, impartiti apoi frateste. Jaf ca în codru!Opinia publică romascana se întreabă: cum a fost posibil? Poate ne va spune domnul senator R.T., care până în acest an […] a fost împuternicit al statului la «Fastrom» Roman. În aceasta calitate, domnia sa a ridicat pe statele de plată, luna de luna, insumat, sute de mii de lei. Pentru ce sau, altfel spus, cum a aparat interesele statului s-a văzut […]."14. La data de 6 ianuarie 1993 reclamantul a publicat (în nr. 104/1993 al revistei) un articol în care se putea citi:"Dacia break cu număr de înmatriculare 2-NT-173, aparţinând «Fastrom» a fost «achizitionata» timp de un an şi jumătate de către domnul senator R.T., de vineri până luni, pentru a-l duce şi a-l aduce la Aeroportul de la Bacau (sofer R.M.), poveste deja terminată, dar care încă nu a fost uitata."15. Apreciind aceste afirmaţii ca defaimatoare, G.S. şi R.T. au formulat plângeri penale prealabile împotriva domnului Dalban, invocand art. 206 din Codul penal.16. La data de 24 iunie 1994 Judecătoria Roman l-a condamnat pe reclamant la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, dispunând suspendarea executării pedepsei şi obligarea acestuia la plata unei sume de 300.000 lei părţilor civile R.T. şi G.S. În plus reclamantului i-a fost interzisă exercitarea profesiei pe o durată nedeterminată.17. Instanţa a motivat ca, deşi G.S. a fost cercetat penal în doua cauze, parchetul a dispus la data de 7 septembrie 1990 şi la data de 10 decembrie 1992 neinceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de delapidare şi de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti (art. 248 din Codul penal).În ceea ce îl priveşte pe R.T. instanţa a constatat ca, în calitatea sa de membru al Consiliului reprezentanţilor statului, primise o indemnizaţie de 55.000 lei în perioada iunie 1991 – iulie 1992 şi nu "sute de mii" de lei. În plus, conform regulamentului interior al Senatului, "prefecturile, în scopul exercitării activităţilor senatoriale, vor pune la dispoziţie senatorilor un mijloc de transport şi o secretara", iar prin adresa nr. 4.849/1991 Prefectura Judeţului Neamt a solicitat conducerii Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman sa pună la dispoziţie biroului senatorial Roman o masina. Judecătorii au constatat ca afirmatiile reclamantului nu corespundeau realităţii.18. Reclamantul a declarat recurs. Din punctul sau de vedere rapoartele Direcţiei economice a poliţiei, care au stat la baza acuzarii lui G.S., procesele-verbale întocmite de inspectori financiari la datele de 19 iunie, 26 iunie şi, respectiv, 18 decembrie 1992, precum şi declaraţiile membrilor consiliului de administraţie şi ai sindicatului Societăţii Comerciale "Fastrom" Roman constituiau probe ale operaţiunilor contabile ilegale efectuate de G.S., directorul societăţii comerciale. Sumele în discuţie se ridicau, conform acestor documente, la mai mult de 23 milioane lei.19. În ceea ce-l priveşte pe R.T. reclamantul a subliniat ca Judecătoria Roman a constatat prin hotărârea din 24 iunie 1994 ca folosea o masina a Societăţii Comerciale "Fastrom" Roman. Cu privire la afirmatiile referitoare la indemnizaţia primită de R.T. domnul Dalban a negat orice caracter defaimator, deşi a indicat o sumă gresita.20. Prin decizia din 7 decembrie 1994 Tribunalul Neamt a menţinut, cu opinia separată a unui judecător, pedeapsa cu închisoarea şi despăgubirile acordate părţilor civile în prima instanţa. Constatând ca faţă de G.S. s-a dispus de doua ori neinceperea urmăririi penale, instanţa a considerat, fără a examina rapoartele poliţiei furnizate de reclamant pentru a-şi justifica afirmatiile, ca acestea nu corespundeau realităţii. În ceea ce îl priveşte pe senator instanţa a constatat ca folosirea masinii era legală.Interdicţia exercitării profesiei de ziarist a fost în schimb înlăturată "datorită comportamentului corespunzător al reclamantului".21. Judecătorul M.C. a motivat opinia separată după cum urmează:"(….) Dezvaluirea adevărului este o condiţie sine qua non pentru îndepărtarea lacunelor şi pentru apărarea intereselor societăţii. Aceste interese sunt prioritare apărării cu orice preţ a propriilor noastre reputatii. Constiinta ridicată a cetatii, ziaristul are dreptul şi obligaţia de a pune în discuţie instituţiile şi oamenii acestora, pentru a controla dacă munca lor este satisfăcătoare, dacă ei îşi justifica mandatul cu care au fost investiti şi dacă prestigiul cu care sunt inconjurati este autentic sau fals. Nimeni nu este infailibil şi nici nu poate pretinde ca este.Mi se pare nedrept sa-l condamnam pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cat el nu a făcut decât să-şi îndeplinească datoria de ziarist în mod obiectiv, dornic să contribuie la asanarea climatului moral al oraşului în care trăieşte şi munceste (….)."22. În ciuda acestei condamnări reclamantul a continuat sa publice informaţii cu privire la frauda pretinsa a fi fost comisă de G.S.De altfel reclamantul nu a achitat despăgubirile către părţile civile.23. În urma acestor dezvaluiri Comisia de ancheta a abuzurilor de pe lângă Parlamentul României a sesizat Parchetul Neamt.24. Pe de altă parte, organizaţia neguvernamentala "Liga democratica pentru dreptate" a reluat aceste dezvaluiri, iar ca urmare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus la data de 20 iulie 1994 o noua cercetare penală împotriva lui G.S.25. După condamnarea reclamantului articole asupra aceluiaşi subiect au fost publicate şi de alte ziare, dintre care cotidianul naţional de mare tiraj "Adevărul".26. Numerosi ziarişti au considerat condamnarea reclamantului o "încercare de intimidare" a presei.27. La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justiţie cu recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătoreşti în discuţie, cu motivarea că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie.28. Prin decizia din 2 martie 1999 instanţa suprema a admis recursul în anulare. În ceea ce priveşte fapta de calomnie săvârşită în dăuna părţii vătămate G.S., instanţa suprema l-a achitat pe reclamant, apreciind ca acesta actionase cu buna-credinţa. În ceea ce priveşte fapta de calomnie săvârşită în dăuna părţii vătămate R.T. Curtea a anulat cele doua hotărâri, considerând intemeiata condamnarea domnului Dalban, dar, având în vedere decesul acestuia din urma, a pronunţat încetarea procesului penal.II. Elemente de drept intern29. Dispoziţiile aplicabile din Codul penal sunt următoarele:Articolul 206"Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală."Articolul 207"Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."30. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură penală sunt următoarele:Articolul 385^9"Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:(…..)10. instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natura sa garanteze drepturile lor şi sa influenteze soluţia procesului;(…..)."Articolul 504"Orice persoană care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista.(…….)Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul urmăririi penale sau al judecaţii, cu intenţie sau din culpa grava a stânjenit sau a încercat sa stânjenească aflarea adevărului.Persoanelor arătate în alin. 1 şi 2, care înainte de arestare erau încadrate în munca, li se calculează la vechimea în munca şi timpul cat au fost arestate, iar persoanelor arătate în alin. 1 li se calculează la vechimea în munca şi timpul cat au executat pedeapsa la locul de muncă."Articolul 505"Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana indreptatita potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.Acţiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire."PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI31. Domnul Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. Invocand art. 6 alin. 1 şi art. 10 din convenţie, el s-a plans de caracterul inechitabil al procesului şi de o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare.32. Comisia a reţinut cererea (nr. 28.114/94) la data de 9 septembrie 1996. În raportul din 22 ianuarie 1998 (art. 31) a constatat în unanimitate ca a existat o încălcare a art. 10 şi că nu a fost nevoie sa examineze dacă a avut loc şi o încălcare a art. 6 alin. 1 (31 de voturi, împotriva un vot). Textul integral al opiniei Comisiei figurează în anexa la prezenta hotărâre*).–––Nota grefierului:Notă …
*) Din ratiuni de ordin practic textul nu va aparea decât în editia tiparita (Colectie de hotărâri şi decizii, 1999), dar oricine şi-l poate procura de la grefa.Concluzii prezentate Curţii33. Avocatul doamnei Dalban a invitat Curtea să constate încălcarea art. 10 din convenţie şi sa acorde clientei sale o despăgubire echitabila de 250 milioane lei pentru daune materiale şi morale.34. Guvernul a rugat Curtea, în principal, sa radieze cauza de pe rol, din moment ce vaduva reclamantului nu poate invoca, în opinia sa, un interes personal pentru continuarea procedurii. În subsidiar acesta nu contesta ca a avut loc o încălcare a art. 10 din convenţie, dar invita Curtea sa radieze cauza, cu motivarea ca decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1999 ar fi reparat respectiva încălcare. În ceea ce priveşte capatul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din convenţie Guvernul cere Curţii să constate ca aceste dispoziţii nu au fost incalcate. În final solicita respingerea pretenţiilor formulate de doamna Dalban în virtutea art. 41 din convenţie.ÎN DREPTI. Cu privire la obiectul litigiului35. Într-o scrisoare din data de 16 decembrie 1998 adresată Curţii avocatul Popa a reclamat spargerea cabinetului sau de avocat şi furtul unor documente care priveau cauza de faţa, precum şi interceptarea de către nişte necunoscuţi a doua scrisori adresate Curţii.36. Guvernul subliniaza faptul ca, "având în vedere obiectul cererii (…..)", plângerea avocatului este neîntemeiată.37. Deoarece aceste capete de cerere nu au fost făcute cunoscute Comisiei în etapa admisibilităţii, ele nu pot face obiectul de examinare a Curţii (a se vedea în special, mutatis mutandis, Hotărârea Janowski împotriva Poloniei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotărâri şi decizii, 1999).II. Cu privire la cererea de radiere de pe rol38. În observaţiile sale din data de 1 iunie 1999 adresate Curţii Guvernul solicita radierea cauzei de pe rol, cu motivarea ca vaduva reclamantului, în memoriul sau din data de 31 august 1998, nu ar invoca, asa cum a făcut-o în cererea sa din data de 5 mai 1998, un interes personal pentru continuarea procedurii, ci s-ar referi la interesul defunctului sau soţ.39. Curtea constata mai întâi ca reclamantul a fost condamnat de instanţele române pentru calomnie prin presa. Ea considera ca vaduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constată că a avut loc o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare datorită condamnării acestuia.Prin urmare cererea Guvernului, prin care se solicita radierea de pe rol a cauzei, trebuie respinsă. Curtea recunoaşte calitatea procesuala a doamnei Dalban.III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din convenţie40. Conform susţinerilor reclamantului condamnarea sa pentru calomnie a adus atingere dreptului sau la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din convenţie, care prevede următoarele:"1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."A. Cu privire la pierderea calităţii de "victima"41. Curtea constata, în primul rând, ca decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 martie 1991, care a admis recursul în anulare al parchetului, a anulat cele doua hotărâri de condamnare aflate la originea cererii întemeiate pe art. 10 din convenţie (a se vedea alin. 28 de mai sus).42. În observaţiile sale din data de 1 iunie 1999 Guvernul susţine ca în ceea ce priveşte condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G.S. instanţa suprema a pronunţat achitarea, considerând ca domnul Dalban actionase cu buna-credinţa. Aceasta concluzie, alături de posibilitatea pe care o avea vaduva de a recupera pe cale judiciară civilă daunele pretinse a fi fost suferite, constituie, conform Guvernului, o recunoaştere "în substanţa a unei eventuale încălcări a convenţiei şi permite din plin despăgubirea în conformitate cu dreptul intern". Guvernul invita prin urmare Curtea sa respingă cererea pentru pierderea calităţii de "victima".În ceea ce priveşte condamnarea pentru calomnierea senatorului R.T. Guvernul subliniaza ca cele doua hotărâri care faceau obiectul recursului parchetului au fost casate de Curtea Suprema de Justiţie "şi, după o noua judecata, [aceasta] a pronunţat încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului". Considerând ca în acest mod a reparat pretinsa încălcare a art. 10 din convenţie, Guvernul "lasă la aprecierea Curţii" faptele respective.43. Avocatul doamnei Dalban considera decizia Curţii Supreme "un adevărat rechizitoriu la adresa" defunctului reclamant şi "o apologie explicita a lui R.T.".44. În Hotărârea sa Amuur împotriva Frantei din 25 iunie 1996 Curtea a reafirmat ca "o decizie sau o măsura favorabilă reclamantului nu este în principiu suficienta pentru a-şi pierde calitatea de victima, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, în mod explicit sau în substanţa, şi apoi au reparat încălcarea convenţiei" (Culegere, 1996-III, pag. 8-46, alin. 36).În cazul de faţa, chiar dacă decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a anulat hotărârile atacate cu motivarea ca reclamantul actionase cu buna-credinţa, pe baza unor documente oficiale privitoare la G.S. (a se vedea mai sus alin. 28), ar putea trece drept o recunoaştere în substanţa a limitării nejustificate a "dreptului la libertatea de exprimare", Curtea apreciază ca decizia menţionată nu constituie o reparatie adecvată în sensul propriei sale jurisprudente. Într-adevăr, pe de o parte, deşi Guvernul citeaza art. 998 şi 999 din Codul civil şi art. 505 din Codul de procedură penală (a se vedea alin. 30 de mai sus), nu este clar dacă şi prin ce mijloace doamna Dalban va putea obţine vreo despăgubire. Pentru ca responsabilitatea civilă să fie angajata, calea deschisă de Codul civil prevede existenta unei culpe. Doamna Dalban afirma, fără a fi contrazisa de Guvern, ca trebuie plătită o taxa de timbru consistenta. În ceea ce priveşte calea prevăzută de Codul de procedură penală nu ar fi rezonabil să se solicite doamnei Dalban sa declanseze o noua procedura cu un final cel puţin incert, după ce cercetarea judecătorească s-a finalizat printr-o condamnare confirmată în recurs.În ceea ce priveşte concluziile privindu-l pe senatorul R.T., inserate în decizia din data de 2 martie 1999, Curtea constata ca instanţa suprema română a considerat intemeiata condamnarea reclamantului, întrucât acesta actionase în scopul creării unui prejudiciu, fără a verifica înainte informaţiile publicate în articolele incriminate (a se vedea alin. 28 de mai sus). Decizia prin care s-a încetat procesul penal nu a fost pronunţată decât datorită decesului domnului Dalban. Este evident că nu exista nici o recunoaştere explicita sau implicita din partea autorităţilor naţionale a încălcării art. 10.45. În concluzie Curtea apreciază ca vaduva reclamantului poate să se pretindă "victima" în sensul art. 34 din convenţie.B. Cu privire la temeinicia plângerii46. Nimeni nu contesta în faţa Curţii ca a existat o ingerinta a unei autorităţi publice în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de primul alineat al art. 10 din convenţie, datorată condamnării în litigiu. Nu se poate contesta faptul ca ingerinta era "prevăzută de lege" şi urmarea un scop legitim, "apărarea reputaţiei (…) altora", şi ca raspundea deci la doua dintre condiţiile care permit ca ingerinta să fie considerată ca justificată din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din convenţie. Curtea a făcut aceleaşi constatări pe care le-a făcut deja Comisia.47. În ceea ce priveşte chestiunea de a şti dacă atingerea era necesară "într-o societate democratica", Curtea reaminteste ca, în conformitate cu jurisprudenta constanta, trebuie stabilit dacă atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporţională cu scopul legitim urmărit, dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt întemeiate şi suficiente (a se vedea, între altele, Hotărârea Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei din 20 mai 1999, Colectie de hotărâri şi decizii, 1999). Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor naţionale, ci de a verifica din perspectiva art. 10, având în vedere toate circumstanţele cauzei, deciziile pe care acestea le-au pronunţat în virtutea puterii lor de apreciere (ibidem, alin. 60, şi, printre altele, Hotărârea Fressoz şi Roire împotriva Frantei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotărâri şi decizii-I, 1999.48. Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului şi modul în care oamenii politici îşi îndeplinesc mandatul. Primul articol dadea informaţii extrase din dosarele de cercetare penală ale direcţiei economice a poliţiei, punând în discuţie gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom", al carei director a fost G.S., R.T. fiind reprezentantul statului în consiliul de administraţie. Al doilea articol menţiona indemnizaţia primită în aceasta calitate de senatorul R.T., precum şi faptul ca a folosit un autoturism pus la dispoziţia sa de către societate (a se vedea pct. 13 şi 14 de mai sus).49. Pentru a se pronunţa în cauza Curtea trebuie deci sa ţină seama de un element deosebit de important: rolul esenţial jucat de presa într-o societate democratica. Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problema de interes general. Mai mult, Curtea este conştienţă de faptul ca libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de faţa marja de apreciere a autorităţilor naţionale se circumscrie interesului unei societăţi democratice de a permite presei să îşi joace rolul indispensabil de "caine de paza" şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general (Hotărârea în cauza Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, citata mai sus la alin. 59). Într-adevăr, este inadmisibil ca un ziarist sa nu poată formula judecati critice de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicitatii (Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46).50. În acest caz Curtea constata, la fel ca şi Comisia, că nu s-a făcut dovada ca faptele descrise în articole erau în totalitate false şi ca serveau alimentarii unei campanii de defaimare a lui G.S. şi a senatorului R.T. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare ale lui R.T., ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de ales al poporului (a se vedea alin. 13 şi 14 de mai sus). Formulele folosite de reclamant pentru a-şi exprima părerea asupra practicilor sus-numitului senator şi asupra modului în care acesta şi-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanţele naţionale ca necorespunzătoare realităţii şi deci calomnioase. În ceea ce îl priveşte pe G.S., acestea au apreciat ca neinceperea urmăririi penale dispusă de către parchet era suficienta pentru a stabili ca informaţiile conţinute în articole erau false, şi aceasta fără să se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin. 17 şi 20 de mai sus).51. Guvernul nu contesta concluzia Comisiei, conform căreia, avându-se în vedere chiar îndatoririle şi responsabilităţile unui ziarist atunci când acesta se prevalează de dreptul pe care i-l garantează art. 10 din convenţie (….), condamnarea reclamantului nu poate fi considerată ca "necesară într-o societate democratica".52. Curtea ia act de aceasta şi constata şi ea ca, în raport cu scopul legitim urmărit, condamnarea penală a domnului Dalban la o pedeapsă cu închisoarea a constituit o încălcare disproportionata a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist.În consecinţa a existat o încălcare a art. 10 din convenţie.IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie53. Reclamantul afirma că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului ca instanţele naţionale nu au avut în vedere probele administrate în apărare, respectiv documentele oficiale care au servit ca sursa articolelor sale (a se vedea alin. 17 şi 20 de mai sus). El invoca art. 6 alin. 1 care prevede următoarele:"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (….) de către o instanţa (…..), care va hotărî (…..) asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa (…..)"54. Guvernul invita Curtea sa declare că nu a existat o încălcare a acestor dispoziţii, deoarece "absenta unor trimiteri explicite la argumentele invocate de domnul Dalban" nu poate fi considerată o neexaminare a argumentelor sale. Faptul ca documentele în discuţie au fost admise ca proba şi depuse la dosar conduce la concluzia ca judecătorii naţionali au examinat şi au avut în vedere toate actele depuse de reclamant.55. Având în vedere concluzia în ceea ce priveşte capatul de cerere întemeiat pe art. 10 din convenţie, Curtea, la fel ca şi Comisia, considera că nu este necesar ca examineze faptele reţinute şi din punct de vedere al art. 6 alin. 1.V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie56. Conform art. 41 din convenţie:"Dacă Curtea declara ca a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acorda părţii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabila."A. Despăgubiri57. Doamna Dalban solicita acordarea sumei de 250 milioane lei româneşti (ROL) ca reparatie a prejudiciului moral cauzat de condamnarea care a condus la discreditarea defunctului sau soţ şi a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite în urma dispariţiei revistei "Cronica Romascana". Ea precizează ca "această sumă reprezintă o recompensa minima, destinată exclusiv reaparitiei ziarului", şi nu o sporire a averii personale.58. Guvernul subliniaza în primul rând absenta oricărei legături de cauzalitate între pretenţiile formulate şi prejudiciul material pretins şi considera ca suma indicată ar fi oricum exagerata. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, simpla constatare a încălcării art. 10 din convenţie ar constitui în sine o satisfactie echitabila suficienta. În privinta despăgubirilor la care a fost obligat reclamantul, Guvernul susţine ca ele nu au fost niciodată achitate, reamintind posibilitatea pe care o are doamna Dalban de a le recupera printr-o acţiune civilă.59. Curtea impartaseste punctul de vedere al Guvernului cu privire la pretinsul prejudiciu material. În ceea ce priveşte daunele morale, ea considera, dimpotriva, ca reclamantul şi vaduva sa au suferit un asemenea prejudiciu care nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a încălcării. În cauza, decesul domnului Dalban, intervenit înaintea introducerii de către parchet a recursului în anulare, este un element care trebuie luat în considerare la evaluarea prejudiciului. Ţinând seama de rata ridicată a inflaţiei în România, Curtea va exprima suma acordată în franci francezi (FRF), convertibili în lei româneşti la cursul zilei. Curtea acorda doamnei Dalban 20.000 FRF. În ceea ce priveşte al treilea argument al Guvernului Curtea se limitează să constate ca doamna Dalban nu solicita rambursarea despăgubirilor la care a fost obligat reclamantul, cu atât mai mult cu cat ele nu au fost plătite (a se vedea alin. 22 de mai sus).B. Taxe şi cheltuieli60. Reclamantul a beneficiat de asistenţa judiciară în faţa Comisiei şi apoi a Curţii, iar vaduva sa nu a solicitat rambursarea unor taxe şi cheltuieli suplimentare.C. Dobânzi61. Curtea considera necesar sa retina dobânzile legale aplicabile în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri, adică 3,47% pe an.PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:1. Hotărăşte ca mostenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui în drepturile sale.2. Hotărăşte ca vaduva reclamantului poate să se pretindă "victima" în sensul art. 34 din convenţie.3. Hotărăşte ca a avut loc o încălcare a art. 10 din convenţie.4. Hotărăşte că nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. 6 alin. 1.5. Hotărăşte:a) ca statul pârât trebuie să plătească vaduvei reclamantului, în termen de 3 luni, 20.000 (douăzeci de mii) franci francezi cu titlu de prejudiciu moral, convertibili în lei româneşti la cursul din momentul plăţii; … b) ca această sumă va fi majorată cu o dobânda simpla de 3,47% pe an, începând cu data expirării termenului mai sus menţionat şi până la data achitării sumei. … 6. Respinge celelalte cereri privind acordarea de despăgubiri.Redactată în limbile franceza şi engleza, apoi pronunţată în şedinţa publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la data de 28 septembrie 1999.Luzius Wildhaber,preşedintePaul Mahoney,grefier adjunct–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește