în Cauza Colceru împotriva României
(Cererea nr. 4.321/03)În Cauza Colceru împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 7 iulie 2009,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 4.321/03) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Lili Colceru (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 11 decembrie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. La data de 12 februarie 2008, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să îi comunice Guvernului cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei4. Reclamanta s-a născut în anul 1955 şi locuieşte în municipiul Bucureşti.5. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001, Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică a fost dizolvată şi înlocuită cu Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (ministerul).Prin Ordinul din data de 3 ianuarie 2001, reclamanta, juristă în cadrul acestei agenţii, a fost concediată.6. Prin Sentinţa din data de 25 aprilie 2001, confirmată în ultimă instanţă prin Decizia definitivă din 9 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia reclamantei şi a obligat ministerul să o reîncadreze pe vechiul său post, să facă menţiunile aferente în cartea sa de muncă şi să îi plătească 14.800.000 lei vechi româneşti (ROL) pentru salariile nepercepute pentru perioada ianuarie-aprilie 2001.7. La data de 10 ianuarie 2002, ministerul i-a achitat reclamantei suma de 16.546.400 ROL.8. La data de 7 martie 2002, în urma plângerilor reclamantei îndreptate împotriva ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei (ministrul), Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a informat-o că numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară începerea urmăririi penale împotriva membrilor Guvernului pentru fapte comise în exercitarea funcţiilor lor. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a informat-o despre inexistenţa oricăror indicii ale unei eventuale comiteri a unei infracţiuni şi, în plus, după admiterea recursului în anulare (vezi mai jos), plângerea sa a fost clasată.Conform afirmaţiilor reclamantei, Camera Deputaţilor şi Senatul nu au răspuns la plângerile sale.La data de 4 aprilie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a informat-o despre refuzul de a începe urmărirea penală împotriva conducerii ministerului din cauza lipsei caracterului penal al faptelor sesizate.9. Prin Sentinţa din data de 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat pe ministru să îi plătească daune cominatorii până la executarea Sentinţei din 25 aprilie 2001. Cu toate acestea, la data de 27 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a casat această sentinţă, trimiţând-o spre rejudecare. Reclamanta nu a informat Curtea despre modul în care s-a finalizat această procedură.10. Prin Ordinul din data de 29 aprilie 2002, ministerul a dispus reîncadrarea reclamantei într-o altă direcţie, cea a arhivelor.11. Prin Decizia definitivă din 18 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a anulat Ordinul din 29 aprilie 2002, statuând că direcţia juridică nu fusese desfiinţată.12. În urma recursului în anulare formulat de procurorul general al României, prin Decizia din 4 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a casat sentinţele din 25 aprilie şi 9 octombrie 2001 şi a respins plângerea reclamantei împotriva Ordinului din data de 3 ianuarie 2001. Aceasta a statuat că încetarea activităţii agenţiei a determinat încetarea raporturilor de muncă, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.13. Prin Sentinţa din 18 decembrie 2003, rămasă definitivă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea ministerului, prin care se urmărea recuperarea sumelor actualizate, plătite ca despăgubiri. Instanţa a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 20.385.164 ROL, plus cheltuieli de judecată.14. La data de 14 iunie 2005, reclamanta a plătit suma de 22.067.377 ROL.II. Dreptul intern pertinent15. Prevederile legale relevante, aflate în vigoare la data evenimentelor, sunt descrise în Hotărârea SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).ÎN DREPTI. Asupra obiectului cererii16. În observaţiile sale din data de 18 iulie 2008 reclamanta se plânge cu privire la calomnierea sa publică prin intermediul unui comunicat de presă al ministerului din data de 2 iulie 2002, postat pe pagina de internet a acestuia şi legat de situaţia litigioasă dintre minister şi reclamantă.17. Curtea reaminteşte că cererea de faţă a fost comunicată Guvernului conform art. 29 § 3 din Convenţie potrivit căruia se procedează la analiza concomitentă a admisibilităţii şi fondului. De asemenea, aceasta reaminteşte că a stabilit deja că nu este cazul să se pronunţe cu privire la capete de cerere ce nu au fost formulate decât după comunicarea cauzei către guvernul pârât (vezi Vigovskyy împotriva Ucrainei, nr. 42.318/02, § 14, 20 decembrie 2005).18. Având în vedere că acest capăt de cerere nu a fost precizat înainte de comunicarea cauzei de faţă, el nu va face parte din analiza Curţii. Cu toate acestea, reclamanta are posibilitatea să sesizeze Curtea cu o nouă cerere (vezi, mutatis mutandis, Dimitriu şi Dumitrache împotriva României, nr. 35.823/03, § 24, 20 ianuarie 2009).II. Asupra pretinselor încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 119. Reclamanta susţine că anularea deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din data de 9 octombrie 2001 prin admiterea recursului în anulare introdus de procurorul general a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul său la respectarea bunurilor. Ea invocă art. 6 § 1 din Convenţie şi, în esenţă, art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevăd următoarele în părţile lor relevante: +
Articolul 6 § 1"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială (…), care va hotărî (…) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (…)." +
Articolul 1din Protocolul nr. 1"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."A. Asupra admisibilităţii20. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt vădit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, aceasta constată că ele nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile.B. Asupra fondului21. Guvernul reiterează argumentele sale invocate în cauze similare referitoare la recursuri în anulare. În mod special, el subliniază că instanţa supremă a făcut o interpretare a dreptului, şi nu a faptelor în cauză. Guvernul lasă la aprecierea Curţii analiza temeiniciei capetelor de cerere formulate în cauză.22. Reclamanta contestă poziţia Guvernului.23. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de faţă, în care a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere readucerea în discuţie a soluţiei date în mod definitiv unui litigiu şi lipsirea reclamanţilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, în urma unui recurs în anulare (vezi, printre altele, Brumărescu, menţionată mai sus, §§ 61, 77 şi 80, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionată mai sus, §§ 32 şi 46-47, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL împotriva României, nr. 37.513/03, §§ 23 şi 33, 4 octombrie 2007).24. Analizând cauza de faţă, Curtea consideră că Guvernul nu a oferit niciun argument convingător care să poată conduce la o altă concluzie. În mod special, Curtea constată că Curtea Supremă de Justiţie, sesizată de procurorul general, a reanalizat cauza şi că, printr-o interpretare diferită a probelor depuse la dosar, a anulat, la data de 4 noiembrie 2002, decizia pronunţată în ultimă instanţă la data de 9 octombrie 2001 de Curtea Supremă de Justiţie, care confirmase reîncadrarea reclamantei pe postul său şi plata salariilor neîncasate.25. Având în vedere cele de mai sus şi elementele aflate în dosar, Curtea constată că anularea de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii definitive menţionate mai sus a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil şi dreptul său la respectarea bunurilor.26. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.III. Asupra celorlalte pretinse încălcări27. Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge că autorităţile au refuzat să înceapă urmărirea penală împotriva ministrului pentru refuzul acestuia de a pune în executare o hotărâre (paragraful 8 de mai sus).28. Curtea reaminteşte că art. 6 § 1 nu presupune dreptul de a obţine urmărirea sau condamnarea unui terţ în dreptul penal, nici obligaţia de rezultat care să presupună că orice urmărire trebuie să se soldeze cu o condamnare sau chiar cu stabilirea unei pedepse determinate (vezi, mutatis mutandis, Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47.287/99, § 70, CEDO 2004-I).29. Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 şi trebuie respins în aplicarea art. 35 § 4.30. De asemenea, reclamanta se plânge de neexecutarea Sentinţei din data de 25 aprilie 2001, confirmată în ultimă instanţă prin Decizia definitivă din 9 octombrie 2001.31. Ţinând cont de concluziile sale de la paragraful 26 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să analizeze acest capăt de cerere separat.32. Reclamanta mai invocă încălcarea art. 13 din Convenţie din aceleaşi motive ca şi pentru încălcarea art. 6.33. Deoarece capătul de cerere întemeiat pe art. 13 se referă, în esenţă, la aceleaşi aspecte vizate de capătul de cerere analizat deja din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie de mai sus, Curtea nu consideră necesar să procedeze şi la o analiză din perspectiva art. 13; cerinţele acestui articol sunt, într-adevăr, mai puţin stricte decât cele ale art. 6 § 1 şi sunt absorbite de ele în speţă (vezi, printre altele, Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, § 88, seria A nr. 52).IV. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie34. Conform art. 41 din Convenţie:"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciu35. Reclamanta solicită suma de 162.680 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-a suferit din cauza neexecutării Deciziei definitive din data de 9 octombrie 2001 şi a Sentinţei din data de 17 aprilie 2002 (damnum emergens) şi pentru câştigul nerealizat (lucrum cessans). De asemenea, ea solicită suma de 100.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.36. Guvernul contestă aceste pretenţii. Acesta admite că reclamanta are o creanţă în ceea ce priveşte suma de 22.067.377 ROL pe care a plătit-o în urma admiterii recursului în anulare. Această sumă, actualizată în funcţie de inflaţie, conform Institutului Naţional de Statistică, se ridică la 2.680,73 lei noi româneşti (RON), adică circa 740,53 EUR. Guvernul observă că reclamanta nu a solicitat drepturile salariale până la reîncadrarea sa, ci numai pentru o perioadă determinată, şi că nu a precizat niciun temei legal pentru calcularea salariilor pretinse.În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încălcare a Convenţiei. În plus, constată că suma solicitată în acest sens este excesivă şi că, în orice caz, o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui o reparaţie satisfăcătoare pentru prejudiciul moral pe care reclamanta pretinde că l-a suferit.37. Curtea constată că prin Sentinţa din 25 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamantei i s-a recunoscut o creanţă de 14.800.000 ROL, adică circa 600 EUR, la cursul de schimb mediu practicat în anul 2001 de Banca Naţională a României.Având în vedere informaţiile trimise de părţi cu privire la valoarea creanţei reclamantei, corectată în funcţie de rata inflaţiei, precum şi cererile de reparaţie echitabilă ale acesteia şi comentariile Guvernului, Curtea consideră că este cazul să îi aloce reclamantei, în echitate, suma de 800 EUR, ca daune materiale.38. În ceea ce priveşte reparaţia prejudiciului moral, ţinând cont de circumstanţele speţei şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea hotărăşte să îi acorde reclamantei suma de 2.000 EUR, cu titlu de daune morale.B. Cheltuieli de judecată39. Reclamanta nu solicită nicio sumă în acest sens.C. Dobânzi moratorii40. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie referitor la securitatea raporturilor juridice şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la pretinsul refuz al autorităţilor de a începe urmărirea penală;2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;3. hotărăşte că nu este cazul să se pronunţe cu privire la celelalte capete de cerere;4. hotărăştea) ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, ce vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii: … (i) 800 EUR (opt sute euro) drept daune materiale;(îi) 2.000 EUR (două mii euro) drept daune morale;(iii) orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit la sumele de mai sus;b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale; … 5. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 28 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.Josep Casadevall,preşedinteSantiago Quesada,grefier_______
