HOTĂRÂRE din 27 iunie 2006

în Cauza Petre împotriva României



(Cererea nr. 71.649/01)StrasbourgÎn Cauza Petre împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), reunită într-o cameră formată din: domnii. J.-P. Costa, preşedinte, A. B. Baka, I. Cabral Barreto, C. Bîrsan, doamnele A. Mularoni, E. Fura-Sandstrţm, D. Jociene, judecători, şi domnul M. S. Naismith, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în Camera de consiliu la 30 mai 2006,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURĂ1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 71.649/01) îndreptată împotriva României şi prin care 2 cetăţeni ai acestui stat, domnul Corneliu Petre (denumit în continuare primul reclamant) şi fiul său, domnul Mircea Bogdan Petre (denumit în continuare al doilea reclamant), au sesizat Curtea la 11 decembrie 2000 în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (denumită în continuare Convenţia).2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, doamna B. Ramaşcanu, din Ministerul Afacerilor Externe.3. La 16 februarie 2004, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. În baza art. 29 alin. 3 din Convenţie, în 18 octombrie 2005, Curtea a hotărât să se pronunţe în acelaşi timp atât asupra admisibilităţii, cât şi asupra fondului.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei4. Reclamanţii s-au născut în 1951, respectiv 1975, şi locuiesc în Bucureşti. Ei exercită profesia de avocat.A. Acţiunea penală împotriva reclamanţilor5. În 24 decembrie 1996, printr-o ordonanţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva primului reclamant s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru înşelăciune şi uz de fals. Parchetul a reţinut că în cursul lunii decembrie reclamantul, în complicitate cu B. V., funcţionar în cadrul administraţiei locale din Bucureşti, a folosit un bilet la ordin fals pentru a transfera o importantă sumă de bani dintr-un cont al administraţiei locale într-un cont al său personal. În aceeaşi zi, primul reclamant a fost arestat preventiv.6. Printr-o ordonanţă a parchetului din 7 ianuarie 1997, împotriva celui de-al doilea reclamant s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru fals material şi complicitate la înşelăciune. În aceeaşi zi, el a fost arestat preventiv.7. Printr-un rechizitoriu din 19 februarie 1997, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti asupra comiterii de către reclamanţi şi B. V. a faptelor menţionate în ordonanţele de începere a urmăririi penale, cu motivarea că al doilea reclamant, în complicitate cu B. V., falsificase biletul la ordin care a servit drept bază pentru transferul de bani în contul primului reclamant.8. Printr-o hotărâre din 27 februarie 1997, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins cererea parchetului de prelungire a arestării preventive a primului reclamant, care a fost pus în libertate în aceeaşi zi.9. Printr-o sentinţă din 15 ianuarie 1998, confirmată de Curtea de Apel Bucureşti printr-o decizie dată la 12 mai 1998 pentru soluţionarea recursului introdus de parchet, Tribunalul Bucureşti a anulat rechizitoriul parchetului, cu motivarea că prezentarea materialului de urmărire penală reclamanţilor nu respectase condiţiile legale. În acelaşi timp, Tribunalul Bucureşti a dispus punerea în libertate a celui de-al doilea reclamant, care a fost eliberat în 13 mai 1998.10. Printr-un rechizitoriu din 28 august 1998, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti i-a trimis în judecată pentru a doua oară pe reclamanţi şi pe B. V. în faţa Tribunalului Bucureşti, aducându-le aceleaşi acuzaţii ca cele reţinute în primul rechizitoriu.11. Printr-o sentinţă din 15 decembrie 1998, confirmată de Curtea de Apel Bucureşti printr-o decizie din 9 septembrie 1999 dată în soluţionarea recursului introdus de parchet, Tribunalul Bucureşti a anulat al doilea rechizitoriu al parchetului, cu motivarea că fusese întocmit de acelaşi procuror, în ciuda anulării primului rechizitoriu.12. Printr-un rechizitoriu din 1 septembrie 2000, parchetul a trimis în judecată pe reclamanţi şi pe B. V. pentru a treia oară în faţa Tribunalului Bucureşti. Parchetul îi acuză de complicitate la înşelăciune şi de fals. În acelaşi timp, parchetul a respins probele în apărare propuse de reclamanţi, şi anume audierea mai multor martori şi o expertiză grafologică a biletului la ordin litigios, considerând că acestea nu erau utile deoarece o asemenea expertiză fusese deja efectuată, iar ansamblul martorilor care puteau oferi informaţii pertinente fuseseră audiaţi.13. Din cele 38 de înfăţişări care au avut loc în faţa Tribunalului Bucureşti între 15 septembrie 2000 şi 7 ianuarie 2004, 5 au fost amânate la cererea reclamanţilor, care, în 8 decembrie 2000, au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din Codul penal, în datele de 24 septembrie 2001, 19 februarie şi 29 martie 2002, au recuzat mai mulţi judecători ai Tribunalului Bucureşti, iar în datele de 1 şi 29 octombrie 2002, au cerut amânarea pentru a studia dosarul.14. Printr-o sentinţă din 29 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe B. V. pentru înşelăciune, fals material şi uz de fals. Primul reclamant a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi opt luni închisoare pentru complicitate la înşelăciune, în timp ce al doilea reclamant a fost condamnat la două pedepse de 3 ani şi de un an închisoare pentru complicitate la înşelăciune şi, respectiv, fals material.Reclamanţii şi parchetul au atacat această sentinţă cu apel.15. Printr-o hotărâre din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis parţial apelurile. Pe de o parte, instanţa a constatat că, în ceea ce priveşte infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, intervenise prescripţia răspunderii penale şi, pe de altă parte, ea a menţinut condamnarea celor 3 inculpaţi pentru înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, majorând pedepsele celor 2 reclamanţi la 4 ani de închisoare.16. În urma recursului introdus de reclamanţi, printr-o decizie din 18 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, căreia i-a retrimis dosarul în vederea rejudecării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu au redactat minuta deciziei, ceea ce antrena nulitatea acesteia din urmă.17. Printr-o decizie din 3 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul primului reclamant. În schimb, ea a admis parţial apelul celui de-al doilea reclamant, cu motivarea că infracţiunea de fals material era prescrisă. În 9 noiembrie 2005, reclamanţii au introdus un recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procedura este în curs de soluţionare în faţa acestei instanţe.B. Înscrierea acuzaţiilor aduse reclamanţilor în cazierul lor judiciar18. În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 7/1972 privind cazierul judiciar, acuzaţiile aduse reclamanţilor au fost înscrise provizoriu în cazierul lor judiciar.19. Printr-o acţiune introdusă la Curtea de Apel Bucureşti împotriva Ministerului de Interne şi a şefului Serviciului de cazier judiciar, reclamanţii au solicitat ştergerea acestor menţiuni, susţinând că ele i-ar împiedica să-şi găsească un loc de muncă.20. Printr-o sentinţă din 12 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, cu motivarea că înscrierea provizorie a acestor menţiuni era prevăzută de lege şi că după 5 ani, în absenţa unei hotărâri judiciare definitive, ele vor fi şterse.21. În urma recursului reclamanţilor, printr-o decizie din 26 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a confirmat soluţia dată fondului de Curtea de Apel Bucureşti.22. Reclamanţii au prezentat extrase de cazier judiciar eliberate în 2004, care menţionează existenţa unei acţiuni penale în derulare împotriva lor.II. Dreptul intern pertinentA. Legea nr. 7/1972 privind cazierul judiciar"Articolul 9În evidenţa organelor miliţiei arătate în art. 5 şi 6 se notează în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se şterg din evidenţă, date privind persoanele faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sau arestarea preventivă.Notările provizorii pentru care nu s-au primit comunicări de soluţionare definitivă timp de 5 ani de la înregistrare se şterg din evidenţă la împlinirea acestui termen."23. Această lege a fost abrogată prin Legea nr. 290 din 24 iunie 2004 privind cazierul judiciar. În virtutea dispoziţiilor acestei legi, acţiunile penale în curs sunt înregistrate în fişierele poliţiei, dar ele nu trebuie menţionate în extrasele de cazier judiciar eliberate la cererea celor interesaţi.B. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor"Articolul 14Cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când:a) există date temeinice că a săvârşit o infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani închisoare şi că intenţionează să folosească paşaportul pentru a se sustrage urmăririi penale (…); … b) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune instituirea măsurii interdicţiei părăsirii localităţii (…); … (…)d) este urmărit pentru creanţe exigibile (…), datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată; în acest caz, măsura se ia la cererea celor interesaţi, dacă plata creanţelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;" … "Articolul 15(1) Refuzul eliberării, retragerea ori suspendarea dreptului de folosire a paşaportului se comunică, în scris, celui în cauză, cu menţionarea motivelor, în termen de 15 zile de la data luării măsurii.(2) Împotriva oricăreia dintre măsurile prevăzute la alin. (1), persoana nemulţumită poate face contestaţie la organul ierarhic superior celui care a dispus măsura, în termen de 30 de zile de la data comunicării. … (3) Contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, iar dacă cel în cauză este nemulţumit de modul de soluţionare, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente." … 24. Această ordonanţă a fost abrogată prin Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. De la data intrării în vigoare, singurele restricţii posibile sunt cele prevăzute de Codul de procedură penală, şi anume interdicţia de a părăsi ţara, măsură dispusă de parchet sau de instanţă. Cel în cauză are totuşi posibilitatea de a contesta în instanţă măsura luată de parchet.ÎN DREPTI. Despre pretinsa încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie25. Reclamanţii susţin că durata procedurii a încălcat principiul "termenului rezonabil", aşa cum este el prevăzut în art. 6 alin. 1 din Convenţie, redactat astfel:"Orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale (…), de către o instanţă care va hotărî (…) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. (…)"26. Guvernul se opune acestei teze.27. Perioada care trebuie luată în considerare a început în 24 decembrie 1996 în ceea ce-l priveşte pe primul reclamant şi în 7 ianuarie 1997 în ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea reclamant şi nu s-a încheiat încă. Prin urmare, aceasta a durat deja 9 ani şi 5 luni, pentru trei grade de jurisdicţie.A. Cu privire la admisibilitate28. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod evident nefondat în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. Ea relevă în plus că nu găseşte vreun alt motiv de inadmisibilitate.B. Pe fond29. Curtea aminteşte că termenul rezonabil pentru durata unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, cu referire în particular la complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente (a se vedea, printre multe altele, Pιlissier şi Sassi împotriva Franţei [MC], nr. 25.444/94, § 67, CEDO 1999-II).30. Curtea a examinat numeroase cauze care au ridicat probleme asemănătoare celei din cazul în speţă şi a constatat violarea art. 6 alin. 1 din Convenţie.31. După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument convingător care ar putea duce la o concluzie diferită în prezenta cauză. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea estimează că, în această speţă, durata procedurii judiciare este excesivă şi nu corespunde exigenţelor unui "termen rezonabil".32. În consecinţă, Curtea constată o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie.II. În privinţa celorlalte pretinse încălcări33. Invocând art. 5 din Convenţie, reclamanţii susţin că arestarea lor a fost ilegală. Ei estimează că au fost arestaţi preventiv cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, că nu au fost prezentaţi imediat în faţa unui magistrat şi că nu au avut dreptul la un recurs efectiv pentru a contesta legalitatea arestării. În sfârşit, ei se plâng că nu au avut dreptul la o reparaţie pentru deţinerea lor, pe care o consideră ilegală.34. Curtea observă că arestarea preventivă a reclamanţilor a luat sfârşit în data de 11 februarie 1997, respectiv 19 mai 1998. Or, cererea lor a fost introdusă în data de 11 decembrie 2000, adică la mai mult de 6 luni de la data la care arestarea pretins ilegală a luat sfârşit (a se vedea, mutatis mutandis, Mujea împotriva României (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002).35. În ceea ce priveşte imposibilitatea de a obţine o reparaţie pentru arestarea pretins ilegală, Curtea aminteşte că, pentru a obţine o reparaţie cu acest titlu, este necesară stabilirea în prealabil de către o autoritate naţională sau de către organele Convenţiei a unei violări a art. 5 din Convenţie (N.C. împotriva Italiei [MC], nr. 24.952/94, § 49, 18 decembrie 2002), condiţie care nu este îndeplinită în această speţă.36. În consecinţă, aceste capete de cerere sunt inadmisibile pentru nerespectarea termenului de 6 luni, respectiv pentru lipsă vădită de fundament. Prin urmare, ele trebuie respinse în aplicarea art. 35 alin. 1, 3 şi 4 din Convenţie.37. Invocând art. 6 alin. 2 din Convenţie, reclamanţii consideră că prezumţia de nevinovăţie a fost încălcată în cazul lor, având în vedere înscrierea acuzaţiilor aduse lor în cazierul judiciar.38. Curtea arată că înscrierea unei acuzaţii în cazierul judiciar nu are legătură cu fondul acuzaţiei în chestiune, ci indică doar că o procedură judiciară este în curs împotriva persoanei în cauză (Corsi împotriva Italiei (dec.), nr. 42.210/98, 15 martie 2001).39. În măsura în care aceste înscrieri sunt susceptibile de a ridica o problemă în baza art. 8 din Convenţie, Curtea aminteşte că unele neplăceri în derularea normală a vieţii private sunt inerente în timpul urmăririi penale în desfăşurare. Totuşi, acest aspect trebuie luat în considerare în examinarea încălcării art. 6 alin. 1 din Convenţie şi, dacă este cazul, în estimarea prejudiciilor morale suferite de către persoanele în cauză (Volf împotriva Republicii Cehe, nr. 70.847/01, § 40, 6 septembrie 2005).40. În orice caz, Curtea observă că reclamanţii nu au făcut dovada vreunei incidenţe oarecare asupra vieţii lor private sau profesionale ca urmare a înscrierii în cazier a procedurilor penale în curs. Mai mult, ea observă că aceste înscrieri provizorii nu implică ex lege interdicţii personale sau profesionale de natură să influenţeze posibilitatea reclamanţilor de a dezvolta relaţii cu lumea exterioară (a se vedea, a contrario, Sidabras şi Dziautas împotriva Lituaniei, nr. 55.480/00 şi 59.330/00, § 48, CEDO 2004).41. În sfârşit, Curtea estimează că înscrierile litigioase nu pot fi asimilate situaţiei incriminate în Cauza Rotaru împotriva României ([MC], nr. 28.341/95, § 44, CEDO 2000-V), în care autorităţile române strânseseră şi păstraseră timp de mai mult de 50 de ani informaţii despre viaţa reclamantului, în particular despre studiile sale, despre activităţile sale politice şi despre cazierul său judiciar.42. Prin urmare, acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.43. Invocând art. 6 alin. 3 din Convenţie, reclamanţii susţin şi încălcarea dreptului la un proces imparţial, arătând că parchetul a refuzat să ordone mijloacele de apărare pe care ei le solicitaseră.44. Curtea aminteşte că problema de a şti dacă un proces respectă exigenţele impuse de art. 6 din Convenţie nu poate fi rezolvată având în vedere doar un element izolat, ci trebuie să se analizeze ansamblul procedurii, adică numai în momentul în care aceasta este încheiată (a se vedea H. împotriva Franţei, hotărâre din 24 octombrie 1989, seria A, nr. 162-A, p. 23, § 61, şi Vass împotriva Ungariei, nr. 57.966/00, § 47, 25 noiembrie 2003).45. În speţă, procedura fiind pendinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea estimează că acest capăt de cerere este prematur introdus şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 1 şi 4 din Convenţie.46. Reclamanţii pretind că nu pot pleca în străinătate din cauza acţiunilor penale în curs, ceea ce le încalcă dreptul la libertatea de circulaţie garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4.47. Curtea aminteşte că o limitare a libertăţii de a circula, dispusă pentru a asigura o bună desfăşurare a procedurii penale în curs, nu pune prin ea însăşi probleme în privinţa art. 2 din Protocolul nr. 4, atâta vreme cât această măsură rămâne proporţională cu scopul legitim urmărit, mai ales în ceea ce priveşte durata sa (a se vedea, mutatis mutandis, Fedorov şi Fedorova împotriva Rusiei, nr. 31.008/02, § 41, 13 octombrie 2005, şi Antonenkov ş. a. împotriva Ucrainei, nr. 14.183/02, § 61, 22 noiembrie 2005).48. În speţă, Curtea observă că, la data faptelor, în unele cazuri determinate, legislaţia internă conferea ministrului de interne posibilitatea de a interzice unei persoane să părăsească ţara pe perioada desfăşurării procesului penal. Totuşi, persoana în cauză avea posibilitatea de a contesta această măsură în faţa jurisdicţiilor administrative.49. Cu toate acestea, Curtea reţine că, pe de o parte, o asemenea măsură nu a fost dispusă faţă de reclamanţi şi, pe de altă parte, nu rezultă din dosar că aceştia din urmă ar fi fost împiedicaţi să iasă din ţară.50. Prin urmare, acest capăt de cerere este în mod manifest nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie51. Art. 41 din Convenţie prevede:"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciu52. Reclamanţii pretind, cu titlu de daune materiale, 240.000 dolari americani (USD) pentru pierderile economice ale mai multor societăţi pe care le conduceau şi 48.000 USD pentru salariile de care susţin că au fost lipsiţi de la începerea urmăririi penale.53. Ei solicită, de asemenea, un milion de euro fiecare, cu titlu de daune morale.54. Guvernul contestă aceste pretenţii pe care le consideră excesive şi fără legătură de cauzalitate cu încălcările reclamate.55. Curtea nu observă o legătură de cauzalitate între violarea constatată şi daunele materiale pretinse. Ca atare, ea estimează că nicio sumă nu ar putea fi acordată reclamanţilor cu titlu de prejudiciu material în legătură directă cu violarea constatată a art. 6 alin. 1 din Convenţie.56. În schimb, Curtea estimează că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral cert datorită duratei excesive a procedurii judiciare. Statuând în echitate, ea acordă fiecăruia dintre reclamanţi 3.000 euro (EUR) cu acest titlu.B. Costuri şi cheltuieli57. Reclamanţii solicită restituirea sumei de 70.000 USD cu titlu de cheltuieli medicale suportate în timpul arestării lor preventive şi al urmăririi penale.58. Ei solicită, de asemenea, suma de 40.000 USD reprezentând onorarii pentru munca întreprinsă de către avocaţii lor în procedura internă şi 10.000 USD pentru prezentarea plângerii în faţa Curţii. Ca justificare, ei prezintă copia unui contract de asistenţă juridică încheiat în 1997 pentru procedura internă şi care se ridică la 450.000 lei româneşti (ROL) (aproximativ 60 USD), precum şi o adeverinţă eliberată de către un alt avocat, menţionând ca reclamanţii i-au plătit 9.700 USD pentru munca sa efectuată în cadrul procedurii interne. În sfârşit, ei au depus copia unui contract având ca obiect traducerea mai multor documente în vederea prezentării plângerii în faţa Curţii. Totuşi, acest contract nu precizează totalul sumelor plătite ca onorariu.59. Guvernul contestă aceste pretenţii. El subliniază că reclamanţii nu au depus la dosar decât o chitanţă pentru suma de 450.000 ROL şi menţionează că adeverinţa eliberată de către un alt avocat pentru suma de 9.700 USD nu dovedeşte plata efectivă a acestei sume.60. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine restituirea costurilor şi a cheltuielilor decât în măsura în care s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului acestora.61. În speţă, Curtea observă că reclamanţii nu au justificat în niciun mod costurile medicale suportate în timpul procedurii interne. În consecinţă, ea hotărăşte să nu acorde nicio sumă cu acest titlu.62. În ceea ce priveşte cheltuielile corespunzând muncii avocaţilor în cursul procedurii interne, precum şi costurile şi cheltuielile rezultând din prezentarea plângerii în faţa Curţii, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile susmenţionate,Curtea consideră rezonabil să acorde fiecărui reclamant suma de 1.000 EUR, în care include toate costurile.C. Dobânda63. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii la sumele acordate să se întemeieze pe rata dobânzii la împrumutul marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,CURTEA,ÎN UNANIMITATE,1. declară plângerea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la durata excesivă a procedurii şi inadmisibilă pentru rest;2. hotărăşte că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie;3. hotărăşte:a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de 3 luni începând din ziua în care hotărârea va rămâne definitivă conform dispoziţiilor art. 44 alin. 2 din Convenţie, fiecărui reclamant, 3.000 EUR (trei mii de euro), cu titlu de daune morale, şi 1.000 EUR (o mie de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice sumă care ar trebui datorată cu titlu de impozit; aceste sume vor fi convertite în lei româneşti la rata de schimb aplicabilă la data plăţii; … b) că, începând de la expirarea termenului de mai sus şi până la plata efectivă, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă egală cu rata dobânzii la împrumutul marginal practicată de Banca Centrală Europeană în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; … 4. respinge restul cererii de satisfacţie echitabilă.Redactată în franceză şi comunicată în scris în 27 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.Preşedinte,J.-P. CostaGrefier adjunct,S. Naismith––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește