HOTĂRÂRE din 25 noiembrie 2008

în Cauza Paicu împotriva României



(Cererea nr. 24.714/03)În Cauza Paicu împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecători, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 4 noiembrie 2008,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 24.714/03) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Angela Paicu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 23 mai 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. La data de 10 iulie 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis analizarea simultană a admisibilităţii şi a temeiniciei cauzei.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei4. Reclamanta s-a născut în anul 1926 şi locuieşte în Târgu Jiu.5. În anul 2000, reclamanta a depus la comisia judeţeană Gorj pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 (comisia judeţeană şi Legea nr. 9/1998) o cerere de despăgubire pentru un imobil (casă şi terenuri) care îi aparţinuseră în sudul Dobrogei, înainte ca acest teritoriu să fie transferat statului bulgar în baza Tratatului din 7 septembrie 1940 dintre România şi Bulgaria.6. Prin Decizia nr. 14 din 15 noiembrie 2000 (Decizia nr. 14/2000), comisia judeţeană a admis cererea acesteia şi, ţinând cont de dreptul părţii interesate de a fi despăgubită, printre altele, pentru o parcelă de 1.000 mp aferentă casei, a stabilit cuantumul despăgubirii la 922.495.581 lei româneşti (ROL), respectiv aproximativ 51.500 euro (EUR) la data respectivă. Prin Decizia nr. 539 din 5 iulie 2002 (Decizia nr. 539/2002), comisia centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a infirmat Decizia nr. 14/2000, considerând în special că la nivel judeţean comisia ar fi trebuit să ia în calcul numai o parcelă de 100 mp aferentă casei pentru calcularea despăgubirii. În baza acestei decizii, printr-o nouă decizie nr. 24 din 6 iunie 2003 (Decizia nr. 24/2003), confirmată la data de 30 ianuarie 2004, comisia judeţeană a fixat cuantumul despăgubirilor datorate reclamantei (imobilul arătat mai sus, ce cuprindea o parcelă de 100 mp) la suma de 1.252.767.354 ROL, aproximativ 30.830 EUR. Reclamantei i-a fost plătită această sumă la data de 18 mai 2004.7. Între timp, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o acţiune îndreptată împotriva comisiei centrale şi Ministerului Finanţelor şi care urmărea anularea Deciziei nr. 539/2002. Partea interesată solicita şi plata sumelor datorate în baza Deciziei nr. 14/2000, actualizate conform Legii nr. 9/1998. Prin Sentinţa din data de 27 septembrie 2002, tribunalul a admis acţiunea părţii interesate şi, întemeindu-se pe probele din dosar, precum şi pe prevederile legilor nr. 9/1998 şi 50/1991, a statuat că se cuvenea să i se acorde despăgubiri corespunzătoare unei parcele de 1.000 mp şi a anulat Decizia nr. 539/2002. În considerentele sale, instanţa a arătat că sumele stabilite prin Decizia nr. 14/2000 urmau a fi actualizate în momentul plăţii efective. Această sentinţă a fost infirmată, în urma unui recurs al autorităţilor, la data de 4 decembrie 2002, însă a fost ulterior confirmată, în urma unei acţiuni în revizuire formulate de partea interesată, prin Decizia definitivă din 16 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Aceasta a reţinut că reclamanta făcuse dovada că avusese în proprietate un teren în suprafaţă de 2.100 mp aferent casei sale.8. Începând cu luna ianuarie 2005, reclamanta a solicitat autorităţilor să execute Decizia nr. 14/2000 şi Hotărârea din 16 noiembrie 2004, plătindu-i despăgubirea actualizată pentru diferenţa de 900 mp de teren. După ce a fost sfătuită să se adreseze succesiv Direcţiei Finanţelor Publice Gorj şi departamentului Cancelariei Primului-Ministru, competent în ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 9/1998, prin scrisoarea din 23 februarie 2006, partea interesată a fost notificată de acesta din urmă că, în urma plăţii din 18 mai 2004 (paragraful 6 în fine), ea încasase de fapt 330.271.773 ROL mai mult decât suma ce îi era datorată în temeiul Sentinţei definitive din 27 septembrie 2002.9. La data de 15 februarie 2006, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o acţiune îndreptată împotriva comisiei judeţene şi departamentului competent pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru plata despăgubirii ce îi era datorată în temeiul Deciziei nr. 14/2000 şi al Hotărârii din 16 noiembrie 2004, calculată şi actualizată la nivelul anului 2006. Prin Sentinţa din 20 decembrie 2006, tribunalul a admis în parte acţiunea părţii interesate. Constatând că prin decizia menţionată mai sus se statuase că reclamanta avea dreptul să i se acorde despăgubiri pentru o parcelă de 900 mp, având în vedere că ea încasase deja despăgubirea pentru 100 mp la data de 18 mai 2004, şi bazându-se pe un raport de expertiză, tribunalul a statuat că autorităţile trebuiau să îi plătească părţii interesate suma de 69.859,92 lei noi româneşti (RON), adică aproximativ 20.440 EUR la data evenimentelor, actualizată cu rata inflaţiei începând de la data de 6 iunie 2003 şi până la plata efectivă.10. Reclamanta a formulat recurs împotriva Sentinţei din 20 decembrie 2006, contestând modul de calcul al diferenţei de despăgubire datorată şi cel de actualizare a acestei sume. Prin Decizia definitivă din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins recursul părţii interesate ca neîntemeiat, considerând că expertul utilizase corect criteriile de evaluare stabilite în Decizia nr. 24/2003 pentru a o despăgubi pentru parcela de 900 mp de teren.11. Prin scrisoarea din 13 martie 2008, reclamanta a informat Curtea despre faptul că nu dorea să se execute decizia definitivă din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, cu motivarea că despăgubirea pentru diferenţa de 900 mp nu fusese calculată corect.II. Dreptul şi practica interne pertinente12. Conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INSEE), pentru perioada relevantă în speţă, rata inflaţiei anuale a fost de aproximativ 46% în 2000, 34,5% în 2001, 22,5% în 2002, 15% în 2003 şi 12% în 2004 (Burzo împotriva României, nr. 75.240/01, § 31 în fine, 4 martie 2008).ÎN DREPTI. Asupra pretinselor încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 113. Reclamanta se plânge în esenţă de faptul că executarea tardivă, parţială şi neefectivă a Deciziei nr. 14/2000 şi a Hotărârii din 16 noiembrie 2004, în ceea ce priveşte despăgubirea sa pentru întreaga parcelă de 1.000 mp, i-a încălcat dreptul de acces la o instanţă şi dreptul la respectarea bunurilor sale. Ea invocă art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevăd următoarele în părţile relevante în speţă:Articolul 6 § 1"Orice persoană are dreptul la judecarea (…) cauzei sale, de către o instanţă (…) care va hotărî (…) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (…)."Articolul 1 din Protocolul nr. 1"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."14. Guvernul se opune acestui argument.A. Asupra admisibilităţii15. Curtea constată că această parte a cererii nu este vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea observă că aceasta nu este afectată de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.B. Asupra fondului16. Întemeindu-se pe plata, la data de 18 mai 2004, a despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 24/2003, Guvernul susţine că reclamantei i s-a plătit suma de 330.271.773 ROL în plus faţă de suma care îi era datorată în baza sentinţei definitive din 27 septembrie 2002, confirmată prin Decizia definitivă din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova. Acordarea despăgubirilor prin Decizia nr. 24/2003 ce reevaluează suma datorată, chiar dacă a fost anterioară deciziei menţionate mai sus, ar reprezenta o executare, în spiritul acestei decizii, chiar şi mai favorabilă reclamantei.17. Reclamanta consideră că ar fi absurd să se constate că autorităţile şi-au îndeplinit obligaţia de a-i plăti despăgubirile la care era îndreptăţită, printre altele, pentru o parcelă în suprafaţă de 1.000 mp (Decizia nr. 14/2000 şi Sentinţa definitivă din 27 septembrie 2002) plătindu-i, în baza deciziilor nr. 539/2002 şi nr. 24/2003, o despăgubire ce nu ar lua în considerare decât o parcelă de 100 mp.18. Curtea reaminteşte că a constatat deja în mai multe cauze că omisiunea autorităţilor, fără o justificare valabilă, de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă pronunţată împotriva lor reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanţă, precum şi a dreptului la respectarea bunurilor [Acatrinei împotriva României, nr. 7.114/02, § 40, 26 octombrie 2006, Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 26, 27 mai 2004, Prodan împotriva Moldovei, nr. 49.806/99, §§ 54-55, CEDO 2004-III (extrase)].19. În speţă, Curtea constată că, prin Sentinţa din 27 septembrie 2002, confirmată în ultimă instanţă prin Decizia din 16 noiembrie 2004, instanţele interne au anulat Decizia administrativă nr. 539/2002, în baza căreia a fost dată Decizia nr. 24/2003 şi i-a plătit părţii interesate o despăgubire, printre altele, pentru o parcelă de 100 mp aferentă casei sale. Confirmând Decizia nr. 14/2000, instanţele au precizat, în considerentele care explicau dispozitivul, că reclamanta avea dreptul de a primi despăgubire pentru o parcelă de 1.000 mp, iar nu de numai 100 mp, despăgubire ce trebuia actualizată în momentul plăţii efective. Prin urmare, Curtea apreciază că, în urma deciziei menţionate mai sus, autorităţile aveau obligaţia de a despăgubi partea interesată, plătindu-i o sumă actualizată conform Deciziei nr. 14/2000, pentru o parcelă de 1.000 mp, şi că aceasta avea o "speranţă legitimă" de a fi despăgubită pentru imobilul astfel definit (vezi, mutatis mutandis, Beshiri şi alţii împotriva Albaniei, nr. 7.352/03, §§ 62, 99 şi 100, 22 august 2006).20. Reamintind faptul că scopul Convenţiei este acela de a asigura protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective (Airey împotriva Irlandei, 9 octombrie 1979, § 24, seria A nr. 32), Curtea nu poate accepta că plata din data de 18 mai 2004 a sumei stabilite prin Decizia nr. 24/2003 ar putea fi considerată o executare integrală şi efectivă a Deciziei nr. 14/2000 şi a Sentinţei din 27 septembrie 2002. Curtea observă că, după plata respectivă, autorităţile au refuzat să o despăgubească pe reclamantă pentru o parcelă de 1.000 mp (paragraful 8 de mai sus), considerând că în termeni absoluţi suma percepută era chiar superioară celei care îi era datorată în baza Sentinţei definitive din 27 septembrie 2002.21. Or, Curtea observă că plata din 18 mai 2004 a fost efectuată în temeiul deciziilor nr. 239/2002 şi nr. 24/2003, adică exact cele pe care instanţele le-au anulat prin hotărârea de executat. Un astfel de refuz al administraţiei de a se conforma unei sentinţe definitive care a constatat dreptul părţii interesate de a fi despăgubită, cu o sumă actualizată, pentru o parcelă de 1.000 mp, profitând de deprecierea monedei naţionale între deciziile nr. 14/2000 şi nr. 24/2003 (paragraful 12 de mai sus), face ineficientă o întreaga procedură judiciară în care reclamanta contestase cu succes despăgubirea sa pentru o parcelă de numai 100 mp.22. De altfel, într-o procedură ulterioară, prin Decizia definitivă din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a confirmat că, în ciuda Deciziei definitive din 16 noiembrie 2004, reclamanta nu fusese despăgubită pentru diferenţa de 900 mp de teren şi a obligat autorităţile să corecteze această imperfecţiune, acordându-i diferenţa de despăgubire (paragrafele 9 şi 10 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea observă că după pronunţarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, reclamanta a menţionat că nu doreşte executarea acestei decizii, deoarece îi contestă concluziile. Observând că diferenţa de despăgubire a fost stabilită de instanţe la finalul unei proceduri contradictorii, pe baza unei expertize, Curtea consideră că, având în vedere poziţia părţii interesate în ceea ce priveşte executarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, autorităţile nu ar putea fi considerate, după această dată, ca fiind răspunzătoare pentru neexecutarea efectivă şi integrală a Sentinţei din 27 septembrie 2002, confirmată prin Decizia din 16 noiembrie 2004 şi referitoare la dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru parcela de 1.000 mp.23. Având în vedere cele de mai sus, ţinând cont de lipsa oricărui motiv pertinent care să poată justifica refuzul autorităţilor competente de a executa Decizia din data de 16 noiembrie 2004, precum şi de lipsa de responsabilitate în acest sens ulterior datei de 7 noiembrie 2007, Curtea apreciază că termenul de aproape 3 ani în care prima decizie menţionată mai sus nu a fost executată în mod efectiv, termen excesiv din perspectiva jurisprudenţei Curţii în materie (Becciu împotriva Moldovei, nr. 32.347/04, § 28, 13 noiembrie 2007, Pridatchenko şi alţii împotriva Rusiei, nr. 2.191/03 şi altele, §§ 53 şi 60, 21 iunie 2007), a înlăturat orice efect util al dreptului reclamantei de a avea acces la o instanţă, încălcând în acelaşi timp şi dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.24. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii autorităţilor în executarea efectivă a Deciziei din 16 noiembrie 2004.II. Asupra celorlalte pretinse încălcări25. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge de modul de soluţionare a procedurilor în care au fost pronunţate deciziile din 4 decembrie 2002 şi din 7 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel Craiova. În baza art. 1 din Protocolul nr. 1, ea consideră, în esenţă, că a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor din cauza Deciziei nr. 539/2002, din cauza întârzierii plăţii, la data de 18 mai 2004, a sumei ce îi era datorată în baza deciziilor nr. 539/2002 şi nr. 24/2003 şi din cauză că Legea nr. 9/1998 nu îi permite să fie despăgubită pentru întregul teren de 2.100 mp de care a fost lipsită în anul 1940.26. Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi în măsura în care este competentă să fie sesizată cu capetele de cerere formulate, Curtea nu a distins nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate prin articolele din Convenţie.Rezultă că această parte a cererii este vădit neîntemeiată şi trebuie respinsă în aplicarea art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie27. Conform art. 41 din Convenţie,"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciul28. Reclamanta solicită suma de 112.498 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza despăgubirii parţiale şi tardive pentru imobilul de care a fost lipsită. De asemenea, ea solicită suma de 60.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate în procedurile referitoare la acordarea despăgubirilor.29. Guvernul contestă pretenţiile reclamantei.30. Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate şi prejudiciul material pretins şi respinge această cerere. În schimb, ea consideră că trebuie să îi acorde reclamantei suma de 1.200 EUR pentru prejudiciul moral suferit din cauza întârzierii executării de către autorităţi a obligaţiilor ce le reveneau în temeiul Deciziei din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.B. Cheltuieli de judecată31. Reclamanta nu a depus nicio cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată angajate pentru procedurile în faţa instanţelor interne sau în faţa Curţii.C. Dobânzi moratorii32. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii de întârziere să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi referitoare la executarea Deciziei din 16 noiembrie 2004 şi inadmisibilă în rest;2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii în executarea efectivă de către autorităţi a Deciziei din 16 noiembrie 2004;3. hotărăşte:a) ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 1.200 EUR (una mie două sute euro), care va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii, cu titlu de daune morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; … b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale; … 4. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.Întocmită în limba franceză, ulterior comunicată în scris la data de 25 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulament.Josep Casadevall,preşedinteSantiago Quesada,grefier––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește