HOTĂRÂRE din 24 mai 2007

în Cauza Păun împotriva României



(Cererea nr. 9.405/02)StrasbourgÎn Cauza Păun împotriva RomânieiCurtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecători, şi din domnul S. Quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 3 mai 2007,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 9.405/02) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Maria Laura Păun (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 6 august 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Reclamanta este reprezentată de domnul Dan Mihai, avocat din Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de coagentul său, doamna R. Paşoi, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. La data de 24 iunie 2005, Curtea a luat decizia de a comunică cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, Curtea a hotărât să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei4. Reclamanta s-a născut în anul 1915 şi locuieşte în Statele Unite ale Americii.5. În 1940, reclamanta şi soţul ei au cumpărat un bun imobil compus dintr-o casă (131 mp) şi din terenul aferent (231 mp), situat în Bucureşti, str. Ghica Tei nr. 45. În 1982, reclamanta şi soţul ei au părăsit ţara şi s-au stabilit în Statele Unite ale Americii. În urma plecării lor din ţară, statul a confiscat bunul în temeiul Decretului nr. 223/1974. La data de 21 august 1985, soţul reclamantei a decedat.6. La data de 29 mai 1997, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamanta a obţinut o decizie definitivă prin care s-a constatat ilegalitatea naţionalizării bunului său şi s-a dispus restituirea acestuia de către autorităţi.7. La data de 4 februarie 1997, statul i-a vândut acest bun, în temeiul Legii nr. 112/1995, lui O.C., care l-a ocupat în calitate de chiriaş.8. În 1998, reclamanta a solicitat instanţelor judecătoreşti să constate nulitatea vânzării bunului. În sprijinul cererii sale, ea a invocat Sentinţa definitivă din 29 mai 1997, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a recunoscut dreptul său de proprietate asupra bunului, precum şi reaua-credinţă a părţilor contractante.9. La finalizarea procedurii, prin Decizia din 26 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, după ce a reţinut că bunul devenise în mod legal proprietatea statului, că reclamanta avea posibilitatea să solicite o despăgubire pentru pierderea bunului său şi că, în orice caz, părţile contractante fuseseră de bună-credinţă, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată. Curtea de Apel Bucureşti nu i-a acordat reclamantei nicio despăgubire.10. La data de 21 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei din data de 26 octombrie 2000.11. În 2002, reclamanta a formulat o nouă acţiune în revendicare a bunului litigios. Prin Decizia din 4 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins această a doua acţiune în revendicare, invocând principiul autorităţii de lucru judecat.12. După adoptarea Legii nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate abuziv, reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru pierderea bunului său în urma vânzării, la valoarea estimată de circulaţie a acestuia, conform prevederilor legii respective. Până în prezent, reclamanta nu a fost despăgubită.II. Dreptul şi practica internă pertinente13. Prevederile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în deciziile Brumărescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Păduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu împotriva României (nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006), Ruxanda Ionescu împotriva României (nr. 2.608/02, § 48, 12 octombrie 2006) şi Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).ÎN DREPTI. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie14. Reclamanta a invocat faptul că imposibilitatea de a-şi recăpăta proprietatea asupra bunului său i-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale, aşa cum este el recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."A. Asupra admisibilităţii15. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, Curtea nu constată existenţa vreunui alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.B. Asupra fondului16. Guvernul consideră că existenţa Deciziei din 26 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care este respinsă acţiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare referitoare la bunul în litigiu, nu aduce niciun prejudiciu asupra dreptului reclamantei de a i se respecta bunul. Potrivit opiniei Guvernului, acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a fost formulată, printre altele, împotriva lui O.C., cumpărătorul bunului. El reaminteşte că este în primul rând datoria autorităţilor naţionale, în special a instanţelor judiciare, să aplice şi să interpreteze dreptul intern. Astfel, conform susţinerilor Guvernului, ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantei era justificată deoarece era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim şi era proporţională. În fine, în opinia Guvernului, reclamanta are posibilitatea de a obţine o despăgubire pentru pierderea bunului său în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. El arată că reclamanta poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea).17. Reclamanta se opune acestui argument. Ea arată că nu are nicio posibilitate efectivă de a-şi recăpăta posesia asupra bunului său. Ea susţine că legislaţia în materie nu poate fi considerată ca având un caracter "previzibil", aplicarea Legii nr. 112/1995 ducând la o situaţie de „confuzie generală, instabilitate şi imprevizibilitate”. Reclamanta insistă asupra relei-credinţe a părţilor semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare şi invocă jurisprudenţa Străin. În sfârşit, reclamanta exprimă rezerve faţă de existenţa unei posibilităţi de despăgubire pe calea Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, precum şi faţă de funcţionarea şi eficienţa fondului de investiţii Proprietatea.18. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cazului special de faţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Cauza Porteanu, citată mai sus, §§ 32-35).19. După analizarea tuturor elementelor ce i-au fost transmise, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o altă concluzie în cazul de faţă. Curtea reafirmă în special faptul că, în contextul legislativ român ce reglementează acţiunile în revendicare imobiliare şi restituirea bunurilor naţionalizate de către regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia unor terţi de bunăcredinţă, chiar dacă a avut loc înaintea confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, este echivalentă cu o privare de bunuri. O astfel de privare, însoţită de absenţa totală a unei despăgubiri, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Cauza Străin, citată mai sus, §§ 39, 43 şi 59).20. În măsura în care Guvernul arată că reclamanta poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la valoarea bunului stabilită prin expertiză, Curtea reiterează constatarea anterioară, conform căreia Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să conducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamantei (a se vedea, printre altele, cauzele Radu, citată mai sus, şi Ruxanda Ionescu împotriva României nr. 2.608/02, 12 octombrie 2006). Mai mult, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică, nu iau în considerare prejudiciul suportat din cauza absenţei îndelungate a despăgubirii de către persoanele care, la fel ca reclamanta, s-au văzut în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor, restituite în baza unei sentinţe definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Porteanu, citată mai sus, § 34).21. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că, în speţă, imposibilitatea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate de către reclamantă asupra bunului său, însoţită de absenţa totală a unei despăgubiri, pe o perioadă de aproximativ 10 ani, a determinat-o să suporte o sarcină disproporţională şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.Prin urmare, în speţă a avut loc încălcarea acestei prevederi.II. Asupra celorlalte încălcări pretinse22. Reclamanta invocă faptul că respingerea acţiunii sale în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare i-a prejudiciat dreptul de acces la instanţă şi invocă art. 6 § 1 şi art. 13 din Convenţie. De asemenea, reclamanta invocă lipsa de imparţialitate a instanţei, deoarece judecătorii M.R. şi E.T. au judecat cauza la data de 26 octombrie 2000 în procedura de recurs, precum şi la data de 21 februarie 2001 în procedura de revizuire. Judecătorul N.P. a judecat cauza la data de 26 octombrie 2000 în procedura de recurs, precum şi la data de 21 februarie 2001 în procedura de revizuire. În fine, judecătorul E.V., care a judecat cauza la data de 26 octombrie 2000 în procedura de recurs, a făcut parte şi dintr-un complet al Curţii Supreme de Justiţie care soluţiona cauzele de tip "Brumărescu". În fine, reclamanta se plânge de lipsa unui recurs efectiv în urma respingerii acţiunii sale în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, cu încălcarea art. 13 din Convenţie.23. Ţinând seama de totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi în măsura în care este competentă să cunoască afirmaţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio formă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele sale.24. Reiese că această parte a cererii este vădit neîntemeiată şi trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie25. Conform art. 41 din Convenţie:"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciu26. Reclamanta solicită restituirea întregului imobil asupra căruia i-a fost recunoscută calitatea de proprietar prin Sentinţa definitivă din 27 mai 1997 sau, în caz de imposibilitate, cu titlu de daune materiale, acordarea unui sume reprezentând valoarea apartamentului vândut de stat în anul 1997 şi a cotei-părţi din terenul aferent, pe care a evaluat-o iniţial la suma de 178.880 euro (EUR). În cadrul observaţiilor sale complementare, reclamanta a depus la dosar o expertiză tehnică imobiliară realizată în februarie 2007, conform căreia contravaloarea bunului ar fi de 209.500 EUR. Ea solicită în plus 195.280 EUR pentru lipsa de folosinţă a bunului în perioada 1997-2005. De asemenea, ea solicită 15.000 EUR cu titlu de daune morale pentru frustrarea şi suferinţele cauzate de ingerinţa statului în dreptul său de proprietate.27. În ceea ce priveşte solicitarea de daune materiale, Guvernul consideră că valoarea de circulaţie a bunului este de 71.718 EUR şi depune un raport de expertiză (opinie) în acest sens. În ceea ce priveşte prejudiciul material ce rezultă din lipsa de folosinţă a bunului, Guvernul contestă cererea reclamantei şi invocă jurisprudenţa Buzatu împotriva României (nr. 34.642, § 18, 27 ianuarie 2005). În ceea ce priveşte cererea de daune morale, Guvernul apreciază că prejudiciul pretins ar fi suficient compensat prin constatarea încălcării dreptului reclamantei.28. Curtea reaminteşte că o hotărâre care constată o încălcare creează pentru statul pârât obligaţia juridică, ce decurge din aplicarea prevederilor Convenţiei, de a pune capăt încălcării şi de a-i înlătura consecinţele. Dacă dreptul intern nu permite decât înlăturarea parţială a consecinţelor acestei încălcări, art. 41 din Convenţie îi conferă Curţii puterea de a acorda o reparaţie părţii lezate prin actul sau omisiunea referitor la care s-a constatat încălcarea Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumită latitudine; adjectivul "echitabil" şi exprimarea "dacă este cazul" demonstrează acest lucru.29. Curtea apreciază, în circumstanţele speţei, că restituirea casei vândute de către autorităţi în 1997 şi a terenului aferent ar repune-o pe reclamantă, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.30. În cazul în care statul pârât nu procedează la această restituire în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Curtea decide că Guvernul va trebui să îi plătească părţii interesate, cu titlu de daune materiale, o sumă care să corespundă valorii actuale a bunului în cauză. Ţinând cont de informaţiile de care dispune în ceea ce priveşte preţurile de pe piaţa imobiliară locală şi de elementele furnizate de părţi, Curtea apreciază că valoarea de circulaţie actuală a bunului este de 150.000 EUR.31. În ceea ce priveşte sumele solicitate pentru lipsa de folosinţă a bunului, calculate în funcţie de preţurile de închiriere a acestui bun, Curtea nu poate acorda vreo sumă cu acest titlu, având în vedere, pe de o parte, faptul că ea a dispus restituirea bunului ca reparaţie în sensul art. 41 din Convenţie şi, pe de altă parte, că acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, în speţă, un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Totuşi, ea va ţine cont de privarea de proprietate suportată de reclamantă începând din 1997, cu ocazia reparării prejudiciului moral (a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Androne împotriva României, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004, şi Buzatu, citată mai sus, § 18).32. Curtea consideră, în fine, că încălcarea gravă a dreptului reclamantei de a i se respecta bunurile n-ar putea fi suficient compensată prin simpla constatare a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuând în echitate, ea îi acordă suma de 5.000 EUR cu titlu de reparaţie a prejudiciului moral suferit.B. Cheltuieli de judecată33. Cu titlu de cheltuieli de judecată, reclamanta solicită suma de 5.850 EUR, pe care o detaliază după cum urmează: 5.250 pentru onorarii de avocat şi 600 EUR pentru diferite cheltuieli (taxe judiciare, telefon, fotocopii). Pentru aceste ultime cheltuieli, reclamanta a depus numai copia unei chitanţe ce atestă cheltuieli de expediere. În ceea ce priveşte onorariile avocaţiale, reclamanta a depus la dosar copia unei convenţii de achitare directă a acestora către avocatul său. Reclamanta reaminteşte că avocatul său a facturat onorarii diferite în funcţie de muncă specifică pentru fiecare etapă a procedurii, adică 120 EUR, 45 EUR sau chiar 5 EUR pe oră.34. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor reale, necesare şi rezonabile, cu condiţia să fie justificate, necesare şi rezonabile. El arată că reclamanta nu a depus niciun document justificativ în sprijinul cererii sale de restituire. Guvernul mai adaugă faptul că reclamanta a omis să solicite rambursarea cheltuielilor de judecată legate de procedurile interne şi că, din acest motiv, Curtea nu ar trebui să îi admită cererea, conform jurisprudenţei Străin (a se vedea § 87).35. În observaţiile sale complementare, reclamanta reaminteşte că este vorba de cheltuieli de judecată efectuate pentru procedura în faţa Curţii şi consideră că argumentul Guvernului este lipsit de fundament.36. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care a dovedit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora. Curtea este de acord că reclamanta a efectuat cheltuieli pentru a remedia prejudiciul rezultat ca urmare a încălcării prevederilor Convenţiei. Totuşi, Curtea observă că această cauză prezintă un grad redus de dificultate şi că ea urmează o jurisprudenţă deja bine stabilită. Statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea consideră rezonabil să acorde persoanei interesate suma de 900 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată. Având în vedere convenţia încheiată de reclamantă cu avocatul său, Curtea hotărăşte ca suma de 850 EUR să îi fie plătită direct avocatului acesteia.C. Dobânzi moratorii37. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se raporteze la rata dobânzii facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,CURTEA,ÎN UNANIMITATE,1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi inadmisibilă în rest;2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;3. hotărăşte:a) ca statul pârât să îi restituie reclamantei imobilul litigios compus dintr-o casă şi terenul aferent, situat în Bucureşti, str. Ghica Tei nr. 45, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie; … b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să îi plătească reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 150.000 EUR (una sută cincizeci mii euro) cu titlu de daune materiale; … c) ca, în orice caz, statul pârât să îi plătească reclamantei suma de 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale şi 900 EUR (nouă sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 850 EUR (opt sute cincizeci euro) vor trebui plătite direct avocatului reclamantei; … d) ca sumele în discuţie să fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii şi ca la acestea să fie adăugată orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit; … e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale; … 4. respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru surplus.Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 24 mai 2007 în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.Bostjan M. Zupancic,preşedinteSantiago Quesada,grefier––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește