HOTĂRÂRE din 21 februarie 2008

în Cauza Johanna Huber împotriva României



(Cererea nr. 37.296/04)În cauza Johanna Huber împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 31 ianuarie 2008,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 37.296/04) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Johanna Huber (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 5 august 2004, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. La data de 2 martie 2006, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, ea a decis ca admisibilitatea şi fondul cauzei să fie analizate în acelaşi timp.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei4. Reclamanta s-a născut în anul 1952 şi locuieşte la Hessen (Germania).5. La data de 17 octombrie 1989, apartamentul nr. 2, în suprafaţă de 97,57 mý, precum şi terenul aferent şi dependinţele casei situate în str. Anda Călugăreanu nr. 1, Bucureşti, ce îi aparţinuseră reclamantei, au făcut obiectul unei confiscări. Prin Decizia din data de 7 decembrie 1989, societatea însărcinată cu gestionarea bunurilor imobiliare ale statului i-a pus la dispoziţie reclamantei suma de 80.000 lei, adică aproximativ 5.360 dolari americani la data respectivă. Reclamanta declară că nu a încasat această sumă.6. La data de 19 noiembrie 1999, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamanta a obţinut o hotărâre definitivă care a constatat ilegalitatea confiscării şi a dispus ca autorităţile să îi restituie apartamentul.7. În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera bunul deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, statul îl vânduse, la data de 30 septembrie 1996, chiriaşilor care îl ocupau.8. La data de 4 septembrie 2000, reclamanta a solicitat instanţelor să constate nulitatea vânzării apartamentului în litigiu şi restituirea sa. Ea a arătat că măsura confiscării a fost abuzivă şi ilegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi, prin urmare, nu putea să îl vândă în mod legal.9. La finalul procedurii, prin Decizia din data de 20 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, i-a respins acţiunea pe motivul că respectivii chiriaşi erau cumpărători de bună-credinţă. Înalta Curte nu i-a acordat reclamantei nicio despăgubire.II. Dreptul intern pertinent10. Prevederile legale şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României [(MC), nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33], Străin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).11. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire pecuniară echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură la momentul acordării sumei.12. Prevederile relevante din Legea nr. 10/2001 (republicată), aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, sunt următoarele:Articolul 1"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (…) în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (…)" … Articolul 10"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (…)(8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului. … (9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare." … Articolul 20"(1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (…), persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată (…), actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.(…)” … 13. Art. 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, care sunt de asemenea relevante în cauza de faţă, prevăd următoarele:Articolul 13"(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru (…)"Articolul 16(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 (…) care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau (…) Secretariatului Comisiei Centrale, (…) în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor. (…) … (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. … (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire. … (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare." … "(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare (…) se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.14. Funcţionarea Societăţii pe acţiuni "Proprietatea" este descrisă în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).15. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima oară prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat.Conform art. 18^1 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia Centrală a decis acordarea de despăgubiri a căror valoare nu depăşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON), beneficiarii pot opta între acţiunile la Fondul "Proprietatea" şi acordarea unor despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON, părţile interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500.000 RON, acordându-li-se acţiuni la Fondul "Proprietatea" pentru diferenţă.Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii de administrare a Fondului "Proprietatea".ÎN DREPTI. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 116. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de faptul că a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor, cauzată de hotărârile instanţelor interne care, deşi au constatat ilegalitatea confiscării şi lipsa titlului valabil al statului asupra apartamentului în discuţie, au validat în final vânzarea sa de către stat. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede:"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."A. Asupra admisibilităţii17. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Ea observă, de altfel, că nu este incident niciun motiv de inadmisibilitate şi, prin urmare, îl declară admisibil.B. Asupra fondului18. Guvernul nu contestă existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.19. El arată în primul rând că ingerinţa este proporţională, deoarece confiscarea bunului litigios a fost însoţită de punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume în valoare de 80.000 lei româneşti (circa 5.360 dolari americani la momentul respectiv).20. În al doilea rând, Guvernul apreciază că reclamanta ar fi putut obţine o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, ceea ce respectă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1. El consideră că în situaţii complexe cum este cea de faţă, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficieze de o putere discreţionară nu numai pentru a alege măsurile menite să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practică. El arată că ultima reformă în materie, şi anume Legea nr. 247/2005, stabileşte principiul acordării de despăgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelerează procedura de restituire sau de acordare de despăgubiri. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului stabilite prin expertiză. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin Legea nr. 247/2005 asigură o despăgubire efectivă, conformă cerinţelor Convenţiei.21. Guvernul consideră că, în orice caz, o eventuală întârziere în acordarea unei despăgubiri, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu afectează justul echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii indivizilor şi cerinţele interesului general şi nu obligă reclamanta să suporte o sarcină excesivă.22. Reclamanta arată că autorităţile i-au vândut bunul, pe care statul şi l-a însuşit în mod abuziv, în ciuda demersurilor sale în vederea restituirii lui. În plus, ea consideră că soluţia pe care Guvernul o lasă să se întrevadă pentru a obţine o reparaţie, şi anume Legea nr. 10/2001, nu constituie un mijloc eficient.23. Curtea observă că reclamanta deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă care dispune autorităţilor să îi restituie bunul în litigiu. Aşa cum a constatat deja Curtea (vezi Cauza Străin şi alţii, anterior citată, § 38), existenţa dreptului său de proprietate în temeiul hotărârii definitive sus-menţionate nu era condiţionată de alte formalităţi.24. Curtea reaminteşte că a statuat deja că vânzarea de către stat a bunului unei persoane către terţi de bună-credinţă, chiar dacă a fost anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al acelei persoane, reprezintă o privare de proprietate. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin şi alţii, anterior citată, §§ 39, 43 şi 59).25. În plus, în cauza Păduraru, anterior citată, Curtea a constatat că statul şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă în ceea ce priveşte chestiunea de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare. De asemenea, ea a considerat că incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a văzut în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în integralitatea sa, deşi dispunea de o decizie definitivă care obliga statul să i-l restituie (Păduraru, anterior citată, § 112).26. În speţă, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenţa de mai sus, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Ea observă că vânzarea de către stat a apartamentului nr. 2 al reclamantei în temeiul Legii nr. 112/1995, care nu permitea totuşi vânzarea bunurilor confiscate ilegal, o împiedică pe reclamantă – chiar şi în prezent – să se bucure de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.27. Cu toate că Guvernul arată că reclamanta poate obţine titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), în baza Legii nr. 10/2001, la valoarea bunului stabilită prin expertiză, Curtea observă că Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamantei (vezi, printre altele, cauzele Radu, anterior citată, Gabriel împotriva României, nr. 35.951/02, § 31, 8 martie 2007, Săvulescu împotriva României, nr. 1.696/03, § 30, 12 iulie 2007). În plus, nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea nr. 247/2005, care o modifică, nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despăgubirii de către persoanele care, ca şi reclamanta, au fost lipsite de bunurile lor (Porţeanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 34, 16 februarie 2006).28. În ceea ce priveşte despăgubirea oferită reclamantei atunci când statul a apropriat imobilul în anul 1989, pe care reclamanta nu a încasat-o, Curtea constată că ea se ridica la 80.000 lei româneşti, adică aproximativ 5.360 dolari americani, conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Or, raportul de expertiză furnizat de reclamantă stabileşte valoarea de piaţă a apartamentului în litigiu la 222.645 EUR, iar cel depus de Guvern la 136.163 EUR. Prin urmare, nu se poate susţine că suma oferită în momentul confiscării reflecta valoarea reală a bunului (vezi Konnerth împotriva României, nr. 21.118/02, § 76, 12 octombrie 2006) sau că era rezonabilă în sensul jurisprudenţei Curţii [vezi, a contrario, Constantinescu împotriva României (dec.), nr. 61.767/00, 14 septembrie 2004], şi aceasta chiar ţinând cont de valoarea pe care suma respectivă o avea la momentul respectiv. Mai mult, faptul că reclamantei i s-a propus o despăgubire în anul 1989 nu poate scuti autorităţile de la executarea Hotărârii definitive din data de 19 noiembrie 1999.29. Prin urmare, Curtea consideră că faptul că reclamanta a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra bunului său, combinat cu lipsa totală a unei despăgubiri adecvate timp de circa 8 ani, a făcut-o să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.30. Prin urmare, în speţă a avut loc încălcarea acestei prevederi.II. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 § 1 din Convenţie31. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamanta se plânge de caracterul inechitabil al procedurii având ca obiect constatarea nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996.32. Ţinând cont de totalitatea elementelor aflate în posesia sa şi în măsura în care este competentă să analizeze afirmaţiile formulate, Curtea nu a distins nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele sale.33. Rezultă că această parte a cererii este vădit neîntemeiată şi trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie34. Conform art. 41 din Convenţie:"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciu35. Reclamanta solicită, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului al cărui proprietar ea a fost recunoscută prin Hotărârea din data de 19 noiembrie 1999 sau, în lipsa acestei restituiri, acordarea sumei de 222.645 EUR, reprezentând valoarea actuală a bunului, aşa cum a fost stabilită printr-o expertiză tehnică imobiliară.36. De asemenea, ea solicită suma de 50.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate prin încălcarea dreptului său de proprietate.37. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul trimite un raport de expertiză (opinie) care estimează valoarea de piaţă a apartamentului la 136.163 EUR. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră, în primul rând, că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul moral solicitat şi pretinsa încălcare a Convenţiei. În plus, el argumentează că un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat prin constatarea încălcării. În subsidiar, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantei sunt excesive.38. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a bunului reclamantei, combinată cu absenţa unei despăgubiri adecvate.39. Curtea apreciază că, în circumstanţele speţei, restituirea apartamentului în litigiu, aşa cum a fost ea dispusă prin Hotărârea definitivă din data de 19 noiembrie 1999, ar repune-o pe reclamantă, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.40. În cazul în care statul pârât nu procedează la această restituire, Curtea decide ca acesta să îi plătească reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumă care să corespundă valorii actuale a apartamentului.41. Sub acest aspect, Curtea constată o diferenţă mare între valoarea imobilului stabilită de cele două expertize furnizate de părţi, diferenţă datorată în special metodelor tehnice utilizate. Ţinând cont de informaţiile de care dispune referitor la preţurile de pe piaţa imobiliară locală şi de elementele furnizate de părţi, Curtea estimează că valoarea de piaţă actuală a bunului este de 170.000 EUR.42. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut să îi provoace reclamantei o stare de incertitudine şi suferinţe ce nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000 EUR reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.B. Cheltuieli de judecată43. Reclamanta mai solicită suma de 10.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de procedura în faţa instanţelor interne şi de cea în faţa Curţii. Ea arată că suma menţionată cuprinde costul călătoriilor în România, onorariile avocaţilor şi cheltuielile de expertiză.44. Guvernul subliniază că reclamanta nu a depus nicio dovadă în susţinerea cererii sale.45. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al valorii lor. În speţă, Curtea observă că reclamanta nu şi-a prezentat detaliat pretenţiile şi nici nu a depus documente justificative. Prin urmare, Curtea nu îi poate acorda nicio sumă cu acest titlu.C. Dobânzi moratorii46. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN UNANIMITATE,CURTEA1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilă pentru rest;2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;3. hotărăşte:a) ca statul pârât să îi restituie reclamantei apartamentul nr. 2, în suprafaţă de 97,57 mý, precum şi terenul aferent şi dependinţele casei situate în str. Anda Călugăreanu nr. 1, Bucureşti, în 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie; … b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să îi plătească reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, 170.000 EUR (una sută şaptezeci mii euro), cu titlu de prejudiciu material; … c) ca, în orice caz, statul pârât să îi plătească reclamantei suma de 2.000 EUR (două mii euro), cu titlu de prejudiciu moral; … d) ca la sumele menţionate mai sus să se adauge orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi ca sumele respective să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii; … e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale; … 4. respinge cererea de satisfacţie echitabilă pentru rest.Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 21 februarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.Bostjan M. Zupancic, Santiago Quesada,preşedinte grefier_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește