HOTĂRÂRE din 10 noiembrie 2005

în Cauza Ionescu împotriva României



(Cererea nr. 38.608/97)(Reparaţie echitabilă)În Cauza Ionescu împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, M. E. Myjer, judecători, şi din domnul M. Villiger, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 13 octombrie 2005,pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:PROCEDURA1. La originea Cauzei se află o cerere (nr. 38.608/97) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Paul Ionescu (reclamantul), a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 22 iulie 1997 în temeiul art. 25 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Reclamantul, căruia i-a fost încuviinţată cererea de asistenţă judiciară din oficiu, este reprezentat de domnul S. Răduleţu, avocat în Craiova. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat prin agentul său, doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2004 (hotărârea privind admisibilitatea şi fondul cauzei), Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi, respectiv, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Mai exact, aceasta a decis că art. 6 § 1 a fost încălcat din cauza lipsei unui proces echitabil şi a îngrădirii dreptului de acces la o instanţă (Ionescu împotriva României, nr. 38.608/97, §§ 36-39). În ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea a apreciat că privarea de proprietate pretinsă de reclamant, ce rezultă din decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 februarie 1997, nu avea nicio justificare şi că reclamantul a suportat şi continuă să suporte o povară specială şi exorbitantă (ibidem, §§ 44-46).4. Întemeindu-se pe art. 41 din Convenţie, reclamantul solicită, cu titlu de reparaţie echitabilă, restituirea bunului în litigiu sau acordarea unei sume echivalente cu valoarea sa actuală, pe care o estimează la 250.000 dolari americani (USD). De asemenea, el solicită acordarea sumei de 50.000 USD pentru lipsa de folosinţă a bunului, precum şi suma de 75.000 USD cu titlu de prejudiciu moral. În sfârşit, el solicită restituirea cheltuielilor de judecată, însă fără a indica cu exactitate suma.5. Având în vedere că aspectul aplicării art. 41 din Convenţie nu se află în stare de judecată, Curtea a rezervat această chestiune şi a invitat Guvernul şi reclamantul să îi trimită în scris, în termen de 6 luni, observaţiile lor privind acest aspect şi, în special, să îi aducă la cunoştinţă orice acord la care vor fi ajuns [ibidem, § 54, şi pct. 6 a), b) şi c) din dispozitiv].6. În urma modificării compunerii secţiilor Curţii (art. 25 § 1 din Regulament), prezenta cerere a fost atribuită Secţiei a treia, astfel remaniată (art. 52 § 1).7. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au formulat observaţii.8. Din documentele prezentate de părţi rezultă că prin decizia definitivă din data de 2 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă o a doua acţiune în revendicare imobiliară pe care reclamantul o introdusese pe rolul instanţelor naţionale împotriva Consiliului Local al Municipiului Bucureşti. Totuşi, reclamantul se află în imposibilitatea de a reintra în posesia bunului, deoarece statul l-a vândut în anul 1997 către un terţ care îl ocupa în calitate de chiriaş. La o dată neprecizată, reclamantul a introdus împotriva terţului cumpărător o acţiune în revendicare şi în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare menţionat mai sus. Această acţiune se află şi în prezent pe rolul judecătoriei de sector din Bucureşti.ÎN DREPT9. Conform art. 41 din Convenţie,"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."A. Prejudiciul material10. În principal, reclamantul solicită restituirea bunului în litigiu. El arată că, deşi a avut câştig de cauză în cea de-a doua acţiune în revendicare împotriva Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, se află în imposibilitatea de a intră în posesia imobilului, din moment ce acesta a fost vândut de stat unui terţ. El înţelege să primească, în cazul nerestituirii acestuia, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului său. El estimează această sumă la valoarea de 250.000 USD, şi anume, conform preţurilor practicate de agenţiile imobiliare din Bucureşti, 100.000 USD pentru casă şi 150.000 EUR pentru terenul aferent.De asemenea, el solicită suma de 50.000 USD pentru lipsa de folosinţă a bunului, arătând că statul a obţinut foloase substanţiale nejustificate din închirierea şi apoi din vânzarea imobilului.11. În observaţiile sale, Guvernul contestă sumele solicitate de reclamant. Încă de la început, acesta subliniază că reclamantul nu poate pretinde restituirea întregului teren, astfel cum exista la data construirii casei, deoarece în urma exproprierii ce a avut loc în anul 1937 o parte a acestuia reprezintă drum public.El consideră că preţurile agenţiilor imobiliare invocate de reclamant nu pot fi folosite ca bază de evaluare a bunului în litigiu, a cărui valoare ar fi, conform concluziilor unei expertize tehnice comunicate Curţii, de 76.099 USD.12. În ceea ce priveşte lipsa de folosinţă solicitată de reclamant, Guvernul susţine că, chiar dacă dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost desfiinţat, el era obligat în orice caz, în temeiul Legii nr. 17/1994, să prelungească contractul de închiriere a locuinţei încheiat de stat cu chiriaşul imobilului înainte de recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra acestui imobil. Bazându-se pe raportul de expertiză menţionat mai sus, Guvernul evaluează suma chiriilor pe care reclamantul le-ar fi putut percepe la valoarea de 1.547 USD.13. Curtea observă că, în pofida soluţionării favorabile a celei de-a doua acţiuni în revendicare, reclamantul se află în prezent în imposibilitatea de a intră în posesia imobilului din cauza vânzării acestuia de către stat unui terţ.14. Curtea apreciază, în raport de circumstanţele speţei, că restituirea bunului litigios, astfel cum a fost dispusă prin sentinţa din 11 iulie 1995 a Tribunalului Bucureşti, l-ar repune pe reclamant, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost încălcate.Aceasta ar fi situaţia sub rezerva oricărei pretenţii pe care terţul cumpărător ar putea să o aibă asupra proprietăţii imobilului, pretenţie ce ar intră în domeniul de competenţă al instanţelor interne (vezi, mutatis mutandis, Brumărescu împotriva României (reparaţie echitabilă) [MC], nr. 28.342/95, § 22, CEDO 2001-I).15. Dacă statul pârât nu procedează la această restituire, Curtea decide ca acesta să îi achite reclamantului, cu titlu de daune materiale, valoarea actuală a bunului. Ţinând cont de concluziile expertizei imobiliare furnizate de Guvern şi de informaţiile de care dispune asupra preţurilor de pe piaţa imobiliară din Bucureşti, Curtea estimează valoarea de circulaţie actuală a casei şi a terenului aferent la suma de 100.000 EUR.16. În ceea ce priveşte sumele solicitate pentru lipsa de folosinţă a bunului, Curtea nu le poate acorda, având în vedere faptul că a dispus restituirea bunului cu titlu de reparare a prejudiciului, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, însă ea va putea ţine cont de privarea de proprietate suferită de reclamant cu ocazia reparaţiei prejudiciului moral (vezi, mutatis mutandis, Sofletea împotriva României, nr. 48.179/99, § 42, 25 noiembrie 2003).B. Prejudiciul moral17. Reclamantul solicită suma de 75.000 USD pentru prejudiciul moral suportat din cauza suferinţei ce i-a fost produsă în anul 1997 de către Curtea Supremă de Justiţie, care l-a privat de bunul său.18. Guvernul se opune acestei pretenţii, considerând că nu ar trebui reţinut niciun prejudiciu moral, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit şi nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între procedurile ce au făcut obiectul prezentei cereri şi suferinţele pretinse de reclamant.19. Curtea consideră că evenimentele în cauză au dus la grave ingerinţe în dreptul reclamantului de a i se respecta bunul, în dreptul de acces la un tribunal şi în dreptul la un proces echitabil, constituind un prejudiciu moral, pentru care suma de 7.500 EUR reprezintă o reparaţie echitabilă.C. Cheltuieli de judecată20. Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor de judecată, dar fără a specifică vreo sumă şi fără a prezenta vreun decont în acest sens.21. Guvernul nu se opune la restituirea cheltuielilor efectuate, cu condiţia prezentării de documente justificative.22. Având în vedere că reclamantul nu a justificat cheltuielile de judecată pretinse, Curtea decide să nu îi aloce nicio sumă cu acest titlu (vezi, mutatis mutandis, Oprea şi alţii împotriva României, nr. 33.358/96, 16 iulie 2002, § 56).D. Dobânzi moratorii23. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN UNANIMITATE,CURTEAhotărăşte:1. ca statul pârât să îi restituie reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, imobilul în litigiu şi terenul aferent;2. ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să îi plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 100.000 EUR (una sută mii euro) cu titlu de daune materiale;3. ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 7.500 EUR (şapte mii cinci sute euro) cu titlu de daune morale;4. ca sumele respective să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii,5. ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;6. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 10 noiembrie 2005, cu aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.Bostjan M. Zupancic,preşedinteMark Villiger,grefier adjunct––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește