---

Salveaza (0) Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide Adresa de e-mail Parolă Ține-mă minte No account yet? Register

---

de practică medicală pentru boala cronică de rinichi – Anexa 6*)



Notă …
*) Aprobat de Ordinul nr. 1.392/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 26 aprilie 2011.

ANEXA nr. 1

GHIDURI TERAPEUTICE:

INDICAŢII DE TRATAMENT ÎN ANEMIA SECUNDARĂ BOLII CRONICE DE RINICHI

1. I. EVALUAREA ANEMIEI RENALE

   1. 1. Iniţierea evaluării anemiei [1,2]

      1. 1.1. Bolnavii cu Boală cronică de rinichi trebuie evaluaţi pentru iniţierea tratamentului anemiei (Anexa 1) atunci când:

         1. a. HbGrad B] sau

         2. b. Feritinemie <200 micrograme l şi indice de saturare a transferinei sub 20% (hematii hipocrome peste 10%).

   2. 2. Evaluarea pentru iniţierea tratamentului [1-3] include:

      1. 2.1. Examen clinic pentru a determina existenţa:

         1. a. unor posibile cauze ale anemiei: deficit de fier (de exemplu, prin sângerări pe cale digestivă sau genitală, aport scăzut de fier etc.), inflamaţie, malnutriţie, hiperparatiroidism, carenţă de vitamină B12 sau/şi acid folic, dializă inadecvată, hipotiroidism, hemoglobinopatii;

         2. b. răsunetului clinic al anemiei [Grad B].

      2. 2.2. Determinări de laborator obligatorii, înainte de a lua în considerare iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei (ASE):

         1. a. Concentraţia hemoglobinei;

         2. b. Indici eritrocitari (volum eritrocitar mediu, hemoglobină eritrocitară medie);

         3. c. Frotiu de sânge periferic;

         4. d. Numărarea reticulocitelor (autoanalizor standardizat);

         5. e. Concentraţia serică a feritinei, pentru evaluarea depozitelor de fier;

         6. f. Procentul hematiilor hipocrome (determinare automată) sau indicele de saturare a transferinei (determinări repetate, când nu poate fi evaluat procentul hematiilor hipocrome), pentru evaluarea aprovizionării cu fier a eritropoiezei;

         7. g. Proteina C reactivă (determinare cantitativă) [Grad B].

      3. 2.3. La nevoie, pentru diagnosticul anemiei, mai pot fi necesare:

         1. a. Formulă leucocitară;

         2. b. Puncţie medulară;

         3. c. Dozări ale vitaminei B12 (ser) şi acidului folic (eritrocite);

         4. d. Teste pentru hemoliză (haptoglobină, LDH, bilirubină, test Coombs etc);

         5. e. Electroforeza hemoglobinei;

         6. f. Electroforeza proteinelor serice şi/sau urinare;

         7. g. Dozarea aluminiului seric;

         8. h. Evaluarea pierderilor de sânge pe cale gastro-intestinală [Grad B].

            1. 2. Stabilirea cauzei anemiei [1-3]

               1. 2.1. Cauza cea mai probabilă a anemiei este deficitul de eritropoietină, dacă investigaţiile nu au evidenţiat alte cauze ale anemiei (vezi 2) [Grad B].

               2. 2.2. Determinarea nivelului seric al eritropoietinei endogene nu este necesară [1] [Grad B].

2. II. OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

   1. 3. Ţinta tratamentului anemiei renale [1-5]

      1. 4.1. Peste 85% dintre bolnavii trataţi într-un centru trebuie să aibă niveluri ale Hb mai mari de 10,5g/dL (Ht > 30%) [Grad B];

      2. 4.2. De aceea, concentraţiile ţintă individuale ale hemoglobinei trebuie să fie de 11g/dL [Grad B].

      3. 4.3. Nu este indicat ca bolnavii trataţi cu ASE să aibă valori ale Hb peste 12 g/dL, iar la aceşti bolnavi niveluri de peste 13 g/dL sunt contraindicate [4][Grad B].

      4. 4.4. La unele categorii de bolnavi, în funcţie de factorii de co-morbiditate, pot fi necesare alte valori ţintă ale hemoglobinei:

         1. a. bolnavilor cu boli cardio-vasculare trataţi cu ASE nu le sunt recomandate valori normale ale hemoglobinei. Valorile ţintă acceptate sunt de 11-12 g/dL, dacă simptomatologia severă (angina pectorală) nu impune altele [Grad B];

         2. b. bolnavilor homozigoţi cu siclemie le sunt indicate valori ţintă de 7-9g/dL ale hemoglobinei totale (HbF+HbS) [Grad B];

         3. c. în cazul bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care asociază boală vasculară periferică sau al celor cu boli pulmonare cu hipoxemie, nu există date care să susţină că valorile ţintă de-finite mai sus sunt cele optime. Până la realizarea de studii controlate, este prundent de a recomanda pentru tratamentul cu ASE valori ţintă individuale de 11-12g/dL [Grad B].

      5. 4.5. Valorile ţintă ale hemoglobinei enunţate pentru tratamentul cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei nu trebuie folosite pentru indicarea perfuziilor cu masă eritrocitară [1-3] [Grad A].

3. III. EVALUAREA ŞI CORECTAREA DEFICITULUI DE FIER

   1. 4. Evaluarea şi optimizarea depozitelor de fier [1-6]

      1. 5.1. Bolnavii cu Boală cronică de rinichi trebuie să aibă un echilibru optim al fierului, astfel încât să dispună de suficient fier pentru a obţine şi menţine o concentraţie de cel puţin 11g/dL a hemoglobinei (Ht mai mare de 32%) [Grad B].

      2. 5.2. Pentru a menţine această ţintă a concentraţiei hemoglobinei, trebuie administrat suficient fier pentru ca cel puţin 80% dintre bolnavii din unitate să atingă, simultan, următoarele obiective:

         1. a. feritina serică peste 100 micrograme/L;

         2. b. indicele de saturare a transferinei peste 20% (procentul hematiilor hipocrome sub 2,5% (sau) [Grad B].

      3. 5.3. În practică, atingerea acestor niveluri medii în întreaga populaţie tratată impune obţinerea următoarelor concentraţii optime individuale:

         1. a. feritină serică mai mare de 200 micrograme/L [3-6];

         2. b. indice de saturare a transferinei 30-40% (procent al hematiilor hipocrome mai mic de 2,5%) [Grad B].

      4. 5.4. La bolnavii la care:

         1. a. Hb

            sau

         2. b. menţinerea Hb ţintă necesită doze mai mari de ASE decât cele uzuale

         3. c. trebuie investigate:

            1. i. hemoragiile oculte;

            2. ii. concentraţia proteinei C reactive.

         4. d. Dacă ambele sunt negative sau în limite normale, doza de agent stimulator al eritropoiezei trebuie crescută cu 25%;

      5. 5.5. Dacă indicele de saturare a transferinei este sub 20% (procentul hematiilor hipocrome peste 2,5%), trebuie administrat fier intravenos, 1000mg în 6-10 săptămâni [Grad B].

      6. 5.6. Când nu pot fi determinate nici indicele de saturare a transferinei, nici procentul hematiilor hipocrome, trebuie evaluată dinamica Hb după administrarea intravenoasă a 1000 mg fier [Grad B].

      7. 5.7. Dacă indicele de saturare a transferinei creşte peste 50% (procentul hematiilor hipocrome scade sub 2,5%) şi/sau feritina serică creşte peste 700 micrograme/L sub tratament cu fier, este puţin probabil ca terapia marţială să determine creşterea suplimentară a hemoglobinei sau reducerea dozei de ASE [Grad B].

   2. 5. Frecvenţa evaluării metabolismului fierului [1-3,5,7]

      1. 6.1. În cursul tratamentului cu ASE, echilibrul fierului (depozitele de fier şi fierul disponibil pentru eritropoieză) trebuie strict monitorizat [Grad B].

      2. 6.2. În cursul tratamentului cu ASE trebuie investigate periodic:

         1. a. depozitele de fier, prin determinarea feritinei serice

            şi

         2. b. cantitatea de fier disponibilă eritropoiezei, prin determinarea procentului hematiilor hipocrome sau a indicelui de saturare a transferinei [Grad B] (vezi 2 pct. 1; 5).

      3. 6.3. La bolnavii care au Hb stabilă fără tratament cu ASE, cu indice de saturare a transferinei mai mare de 20% (procent al eritrocitelor hipocrome mai mic de 10%) şi feritina serică peste 100 micrograme/L, depozitele de fier trebuie determinate la fiecare 6 luni. Reducerea Hb sau/şi scăderea volumului corpuscular mediu impun evaluarea mai frecventă [Grad B].

      4. 6.4. La iniţierea tratamentului cu ASE şi după creşteri ale dozei de ASE, indicele de saturare a transferinei (procentul hematiilor hipocrome) şi nivelurile serice ale feritinei trebuie determinate la 6 săptămâni la bolnavii care nu sunt trataţi cu fier intravenos şi la 3 luni la bolnavii trataţi cu fier intravenos, până ce nivelul ţintă al Hb a fost atins [Grad B].

      5. 6.5. După atingerea nivelului ţintă pentru Hb, indicele de saturare a transferinei (procentul hematiilor hipocrome) şi feritina serică trebuie determinate la fiecare 6 luni [Grad B].

      6. 6.6. Administrarea intravenoasă de fier (dacă doza individuală de fier este de peste 100 mg) trebuie întreruptă cu cel puţin o săptămână înaintea evaluării metabolismului fierului [Grad B].

      7. 6.7. Pentru prevenirea efectelor adverse ale terapiei marţiale, trebuie evitate creşterile persistente ale:

         1. a. indicelui de saturare a transferinei peste 50%

            şi

         2. b. feritinemiei peste 700 micrograme/L [3,5,7-9] [Grad B].

   3. 6. Administrarea suplimentelor de fier (Anexa 2) [1-3,5,7-17]

      1. 7.1. Suplimentele de fier trebuie administrate pentru a preveni carenţa de fier şi pentru a menţine depozite adecvate de fier, astfel încât bolnavii cu Boală cronică de rinichi să poată atinge şi menţine concentraţii individuale ale Hb mai mari de 11g/dL, cu sau fără tratament cu ASE [Grad B].

      2. 7.2. La bolnavii hemodializaţi, refacerea depozitelor de fier va fi realizată de preferinţă prin administrarea fierului pe cale intravenoasă, deoarece administrarea orală este eficientă la foarte puţini dintre aceştia [Grad A].

      3. 7.3. La bolnavii dializaţi peritoneal, fierul poate fi administrat pe cale orală, deoarece pierderea de sânge şi gradul anemiei sunt mai puţin severe decât la bolnavii hemodializaţi [Grad B]. De altfel, la aceşti bolnavi administrarea intravenoasă a fierului este dificil de realizat practic.

      4. 7.4. La bolnavii cu BCR încă nedializaţi, suplimentarea cu fier poate fi iniţiată pe cale orală [Grad B]. Trebuie însă menţionat că administrarea orală a fierului este greu tolerată digestiv; mai mult, în majoritatea cazurilor, terapia marţială orală nu determină atingerea echilibrului optim al fierului pentru eritropoieză, mai ales dacă bolnavii primesc şi ASE [5,6,17] [Grad C]. De aceea, cei mai mulţi dintre bolnavii cu BCR în stadii predialitice, în special cei trataţi cu ASE, necesită suplimentare cu fier pe cale intravenoasă [10-15] [Grad B].

      5. 7.5. Cei mai mulţi dintre bolnavii hemodializaţi necesită cel puţin o doză de fier intravenos la două săptămâni pentru a atinge sau menţine niveluri ale Hb mai mari de 11g/dL (Ht mai mare de 33%) [Grad B]. Fierul trebuie administrat intravenos, lent, în ultimele 2 ore ale şedinţei HD.

      6. 7.6. Dacă nivelurile serice ale feritinei sunt mai mari de 100 micrograme/L şi indicele de saturare a transferinei este mai mare de 20% (procentul hematiior hipocrome mai mic de 10%), cei mai mulţi dintre bolnavi pot atinge valori ale Hb mai mari de 11g/dL (Ht peste 33%) [Grad B].

      7. 7.7. Un număr mic dintre bolnavi pot avea valori serice crescute ale feritinei din cauza inflamaţiei sau a bolilor hepatice, dar fără a avea depozite de fier corespunzătoare. În absenţa infecţiei, aceşti bolnavi pot necesita doze mici de fier, chiar dacă feritina serică este crescută, dar cu monitorizare frecventă a metabolismului fierului, orientat şi de dinamica valorilor Hb şi a dozelor de ASE [Grad C].

      8. 7.8. În cazul bolnavilor cu valori ale feritinei serice mai mari de 700 micrograme/L şi indice de saturare a transferinei de peste 50%, tratamentul intravenos cu fier trebuie întrerupt pentru un interval de până la 3 luni, atât timp cât nu există semne ale deficitului funcţional de fier (procentul hematiilor hipocrome mai mare de 10% sau indice de saturare a transferinei mai mic 20%). La sfârşitul acestui interval, trebuie reevaluaţi parametrii metabolismului fierului, înainte de a relua terapia marţială parenterală [Grad C].

      9. 7.9. Tratamentul intravenos cu fier poate fi reluat când feritinemia a scăzut sub 700 micrograme/L şi indicele de saturare a transferinei sub 50% (procentul hematiilor hipocrome a crescut peste 10%), dar cu doze reduse la 1/4 – 1/2 din doza iniţială [Grad B].

      10. 7.10. Odată ce au fost obţinute valorile optime ale Hb şi ale depozitelor de fier, doza de întreţinere necesară bolnavilor hemodializaţi este, cel mai frecvent, 25-100 mg/săptămână [Grad B]. Această doză săptămânală de fier trebuie să asigure menţinerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului şi încadrarea hemoglobinei în valorile ţintă.

      11. 7.11. Administrarea orală a fierului este inutilă la bolnavii dializaţi cronic trataţi parenteral cu fier, deoarece absorbţia fierului devine neglijabilă atunci când feritina serică depăşeşte valoarea normală [Grad B].

      12. 7.12. Bolnavilor trataţi prin DPCA li se poate administra fier pe cale orală (săruri feroase) în doze de 200 mg fier elemental/zi la adult (3 prize sau 1 singură priză nocturnă, pe stomacul gol) sau de 2-3mg/kg/zi la copil (2-3 prize, la distanţă de alimente sau alte medicamente) [Grad B].

      13. 7.13. La unii bolnavi trataţi prin DPCA, mai ales dacă primesc ASE, nu va fi posibilă menţinerea fierului din depozite la un nivel adecvat prin tratament pe cale orală cu fier. În aceste cazuri, este necesar fier administrat pe cale intravenoasă, lent (30- 120 min.), folosind vene care nu vor fi utilizate pentru abordul vascular pentru hemodializă [Grad B].

      14. 7.14. La bolnavii cu BCR încă nedializaţi, suplimentarea cu fier poate fi iniţiată pe cale orală (săruri feroase), în doză de 200 mg fier elemental/zi la adult (3 prize sau 1 singură priză nocturnă, pe stomacul gol) sau de 2-3 mg/kg/zi la copil (2-3 prize, la distanţă de alimente sau alte medicamente) [Grad B].

      15. 7.15. Bolnavii cu BCR care nu tolerează digestiv fierul şi cei la care administrarea orară a fierului nu determină atingerea nivelului optim al echilibrului fierului pentru eritropoieză vor primi fier pe cale intravenoasă [5,6,17] [Grad C].

      16. 7.16. La bolnavii cu BCR încă nedializaţi, mai ales dacă primesc ASE, nu va fi posibilă menţinerea echilibrului fierului prin tratament pe cale orală cu fier [5,7,17]. În aceste cazuri este necesar fier administrat pe cale intravenoasă, lent (30 min – 2 ore), folosind vene care nu vor fi utilizate pentru abordul vascular pentru hemodializă, 1000 mg în 6-10 săptămâni [10-15] [Grad B].

      17. 7.17. Regimul optim de administrare a fierului intravenos nu este încă definit [Grad C]. Alegerea schemei trebuie să ia în considerare metoda de tratament substitutiv:

          1. a. Hemodializa permite administrarea comodă intravenoasă a fierului, în doze mari la intervale mai lungi sau în doze mici la fiecare şedinţă de hemodializă [Grad A]. Deşi administrarea dozelor mici determină aparent un răspuns superior şi este mai ieftină, ea pare asociată unui risc mai mare de infecţii [Grad B]. Doza optimă de fier intravenos este de 25-150 mg/săptămână în primele 6 luni de tratament cu ASE [Grad B].

          2. b. La bolnavii dializaţi peritoneal şi la cei încă nedializaţi, fierul poate fi administrat intravenos numai în doze mari la intervale mai lungi [Grad B].

   4. 7. Monitorizarea răspunsului la administrarea de fier [1-3,5,7-17]

      1. 8.1. În faza iniţială a tratamentului, creşterea numărului de reticulocite la 7-10 zile de la administrare indică imediat stimularea activităţii eritropoietice. Scăderea procentului hematiilor hipocrome (şi mai ales a procentului reticulocitelor hipocrome) reflectă creşterea cantităţii de fier disponibil pentru eritropoieză [Grad B].

      2. 8.2. După iniţierea tratamentului, creşterea constantă a feritinemiei indică fixarea unei cantităţi semnificative de fier în depozite. Niveluri ale feritinei serice de 100-200 micrograme/L permit, cu mare probabilitate, o eritropoieză normală [Grad B].

   5. 8. Efecte adverse ale administrării fierului parenteral. Toxicitatea fierului [8,15-17]

      1. 9.1. Administrarea parenterală a fierului poate determina o serie de reacţii adverse [Grad B]:

         1. a. Reacţii vasoactive – pot apărea după administrarea oricăruia dintre preparate. Sunt determinate de fierul liber şi favorizate de administrarea rapidă a dozelor mari.

         2. b. Dureri abdominale şi lombare înalte – au fost raportate mai ales după injectarea gluconatului de fier.

         3. c. Reacţii anafilactice – au fost înregistrate după injectarea fierului dextran, declanşate de anticorpii anti-dextran preformaţi. De aceea, administrarea intravenoasă a fierului dextran cu masă moleculară mare nu este recomandată. În cazul utilizării acestui preparat, este necesară efectuarea unei doze test (singurul preparat pentru care este indicată testare prealabilă).

      2. 9.2. Toxicitatea potenţială a fierului în administrarea parenterală este nedemonstrată încă [8,15-17] [Grad B]:

         1. a. Depunerea tisulară a fierului cu leziuni consecutive este posibilă. Nu există studii care să demonstreze existenţa vreunei relaţii între nivelurile serice ale feritinei şi leziunile tisulare.

         2. b. Valorile de siguranţă par a fi între 500-800 micrograme/L.

         3. c. Excesul de ioni de fier creştere formarea radicalilor hidroxil liberi, cu accentuarea stresului oxidativ la bolnavi cu ateroscleroză, boli inflamatorii, diabet zaharat, hepatite cronice, dar consecinţe clinice nu au fost demonstrate.

         4. d. Stimularea inflamaţiei şi a stresului oxidativ după administrarea intravenoasă a fierului poate determina leziuni renale (nefrotoxicitate raportată numai în studii experimentale), cu posibila accelerare a degradării funcţionale renale. De aceea, folosirea fierului intravenos nu este indicată bolnavilor cu afecţiuni renale cu inflamaţie activă.

         5. e. Unele studii sugerează creşterea incidenţei şi severităţii infecţiilor după tratament intravenos cu fier, dar acest aspect este controversat încă. Până la clarificare, nu este indicată administrarea parenterală a fierului bolnavilor cu infecţii [Grad C].

4. IV. TRATAMENTUL CU AGENŢI STIMULATORI AI ERITROPOIEZEI

   1. 9. Iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei (Anexa 3) [1-5,7,18-20]

      1. 10.1. Tratamentul cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei (ASE) nu este necesar la toţi bolnavii cu Boală cronică de rinichi, mai ales dacă sunt bine dializaţi, au depozite de fier şi stare de nutriţie corespunzătoare. Astfel, aproximativ 20% dintre bolnavii hemodializaţi, 40% dintre cei dializaţi peritoneal şi 70% dintre cei nedializaţi menţin hemoglobină mai mare de 10,5 g/dL şi Ht peste 30% fără tratament cu ASE [1,2,20] [Grad B].

      2. 10.2. La bolnavii care au Hb mai mică de 11g/dL la determinări repetate şi nu au alte cauze ale anemiei este luată în discuţie iniţierea tratamentului cu ASE. Decizia de iniţiere trebuie individualizată în funcţie de impactul clinic al anemiei [Grad A].

   2. 10. Calea de administrare a agenţilor stimulatori ai eritropoiezei (Anexa 3) [1-5,7,18-19]

      1. 11.1. Agenţii stimulatori ai eritropoiezei pot fi administraţi atât pe cale subcutanată cât

         şi pe cale intravenoasă [Grad B].

      2. 11.2. Atunci când administrarea este subcutanată, locul injecţiei trebuie schimbat după fiecare injectare [Grad A].

      3. 11.3. Bolnavii care folosesc calea subcutanată trebuie încurajaţi să-şi autoadministreze ASE [Grad B].

      4. 11.4. În unele situaţii, epoetinum poate fi administrat intraperitoneal (copii dializaţi peritoneal, la care nu este posibilă folosirea celorlalte căi) [1][Grad B]. Folosirea de rutină a acestei căi nu este recomandată, având în vedere biodisponibilitatea mică a ASE după administrare intraperitoneală [18] [Grad B].

      5. 11.5. La bolnavii hemodializaţi, deşi calea intravenoasă de administrare este mai comodă, calea subcutanată permite reducerea cu 10-20% a necesarului de epoetinum [18] [Grad A].

      6. 11.6. La bolnavii cu BCR încă nedializaţi şi la cei trataţi prin dializă peritoneală, se recomandă administrarea ASE pe cale subcutanată, deoarece este mai comodă, mai ales în autoadministrare [Grad B].

      7. 11.7. În aceste cazuri, administrarea intravenoasă este recomandată la indicaţia medicului, în prezenţa leziunilor dermatologice, a obezităţii etc.

   3. 11. Frecvenţa administrării agenţilor stimulatori ai eritropoiezei (Anexa 3) [1,5,7,18- 20,24-26]

      1. 12.1. Frecvenţa optimă a administrării ASE depinde de preparatul folosit, doza şi calea de administrare, de faza terapeutică, precum şi de metoda de tratament substitutiv [Grad A].

      2. 12.2. La bolnavii hemodializaţi care primesc epoetinum intravenos, este recomandată administrarea de trei ori pe săptămână, atât în faza de atac, cât şi în cea de întreţinere. Administrarea intravenoasă o dată pe săptămână a epoetinum nu s-a dovedit eficientă [2,7] [Grad A].

      3. 12.3. La bolnavii hemodializaţi care primesc epoetinum subcutanat, administrarea se poate face de două sau de trei ori pe săptămână [Grad A].

      4. 12.4. La bolnavii dializaţi stabili, aflaţi în tratament de întreţinere al anemiei şi care au un echilibru optim al fierului, administrarea epoetinum se poate face o dată pe săptămână [Grad B] sau o dată la 2 săptămâni [21-23] [Grad C].

      5. 12.5. La bolnavii cu BCR nedializaţi, cei trataţi prin DPCA şi cei transplantaţi, este recomandată administrarea ASE subcutanat, de trei ori pe săptămână în faza de atac şi o dată pe săptămână în faza de întreţinere a tratamenului [Grad B].

      6. 12.6. Darbepoetinum poate fi administrat o dată pe săptămână intravenos sau subcutanat la bolnavii hemodializaţi şi o dată pe săptămână subcutanat la bolnavii predializaţi, la dializaţii peritoneal şi la transplantaţi, în faza de atac a tratamentului [Grad A].

      7. 12.7. Darbepoetinum poate fi administrat o dată la 2-4 săptămâni, atât subcutanat cât

         şi intravenos, în faza de întreţinere [18,19] [Grad B].

      8. 12.8. Darbepoetinum poate fi administrat o dată la două săptămâni, subcutanat sau intravenos, la bolnavii care primeau anterior epoetinum subcutanat o dată pe săptămână [18,19][Grad B].

      9. 12.9. Preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta (Activatorul Continuu al Receptorilor pentru Eritropoietină) poate fi administrat intravenos sau subcutanat atât la bolnavii dializaţi cât şi la cei cu Boală cronică de rinichi încă nedializaţi. În faza de atac, este recomandată administrarea o dată la două săptămâni, iar în cea de întreţinere o dată pe lună [24,25] [Grad B].

      10. 12.10. Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta poate fi administrat o dată pe lună bolnavilor trataţi cu epoetinum sau darbepoetinum, indiferent de frecvenţa anterioară a administrării [Grad B].

   4. 12. Doza iniţială de agenţi stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7,18,19,24-26]

      1. 13.1. Doza iniţială de epoetinum trebuie să fie de 50-150 UI/kg pe săptămână (4000- 10000 UI/săptămână), în funcţie de masa corporală fără edeme, doza totală necesară şi de necesitatea de a folosi întreaga fiolă [Grad B].

      2. 13.2. Pentru darbepoetinum, se recomandă iniţierea tratamentului cu doza de 0,45 micrograme/kg pe săptămână [3,5,18-19] [Grad B].

      3. 13.3. Doza iniţială de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este de 0.6 microg/kg o dată la două săptămâni, în funcţie de masa corporală fără edeme [24-26] [Grad B].

      4. 13.4. Doze mai mari sunt necesare bolnavilor cu anemie severă (Hb sub 8g/dL) şi la cei cu afecţiuni care agravează anemia (de exemplu, diabet zaharat, afecţiuni acute impunând spitalizarea) [Grad A].

      5. 13.5. În perioada de stabilire a dozei individuale a fiecărui bolnav, titrarea se realizează prin creşterea sau scăderea progresivă a fiecăreia dintre prizele săptămânale cu 25% [Grad B].

      6. 13.6. Copiii sub 5 ani pot necesita doze mai mari de ASE (epoetinum 300 UI/kg) decât copiii mai mari sau decât adulţii [Grad B].

      7. 13.7. Informaţiile privind agenţii stimulatori ai eritropoiezei, calea şi frecvenţa administrării acestora sunt sintetizate în Anexa 3 [Grad B].

   5. 13. Monitorizarea hemoglobinei în timpul tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7]

      1. 14.1. Concentraţia Hb trebuie măsurată la fiecare 2-3 săptămâni, atât la iniţierea tratamenului cât şi după creşterea/scăderea dozei, până se stabilizează valorile Hb şi doza [Grad B].

      2. 14.2. După stabilizarea Hb şi a dozei, monitorizarea Hb se face la 4-6 săptămâni, dacă nu apar afecţiuni intercurente care pot influenţa nivelul Hb [Grad B].

   6. 14. Titrarea dozei de agenţi stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7,18,19]

      1. 15.1. Dacă după 2-4 săptămâni de la iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei sau după modificarea dozei, creşterea Hb este mai mică de 0,7g/dL (creşterea Ht mai mică de 2%), doza de ASE trebuie crescută cu 25% [Grad B].

      2. 15.2. Dacă după iniţierea terapiei sau după creşterea dozei, rata de creştere a Hb depăşeşte 2,5 g/dL pe lună (cea a Ht depăşeşte 8% pe lună) sau dacă nivelul Hb depăşeşte ţinta, doza săptămânală de ASE trebuie redusă cu 25% [Grad B].

      3. 15.3. Doza obişnuită folosită în tratamentul de întreţinere este, în medie, sub 125UI/kg/săptămână pentru epoetinum, sub 0,4 microg/kg/săptămână pentru darbepoetinum şi sub 200 microg/ lună pentru metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta [Grad B].

      4. 15.4. Cele mai mici doze eficiente pentru epoetinum sunt, probabil, de aproximativ 50 UI/kg pe săptămână; 90% din bolnavi primesc mai puţin de 300 UI/kg pe săptămână [Grad B].

      5. 15.5. La trecerea de la administrarea epoetinum la darbepoetinum, doza de darbepoetinum trebuie stabilită având în vedere că 200 UI epoetinum echivalează cu 1 microgram darbepoetinum [Grad B].

      6. 15.6. Calculul dozei de darbepoetinum se realizează astfel:

         1. a. se calculează doza săptămânală de epoetinum în UI;

         2. b. se împarte doza săptămânală de epoetinum la 200 şi se obţine doza săptămânală de darbepoetinum, în micrograme;

         3. c. în cazul administrării în săptămână alternativă, doza per administrare se obţine înmulţind cu 2 doza săptămânală de darbepoetinum, în micrograme, obţinută din calculul de mai sus.

      7. 15.7. Prima doză de darbepoetinum trebuie administrată în ziua următoarei doze planificate pentru epoetinum [Grad B].

      8. 15.8. La bolnavii trataţi cu epoetinum sau darbepoetinum se poate trece la administrarea metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta o dată pe lună, intravenos sau subcutanat [Grad B].

      9. 15.9. Doza de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este stabilită în funcţie de doza anterioară de epoetinum sau darbepoetinum, astfel:

         1. a. bolnavii care primeau anterior sub 8000 UI/săptămână epoetinum sau sub 40 micrograme/săptămână darbepoetinum, necesită metoxi-polietilen-glicol- epoetinum beta în doză de 120 microgame/lună, într-o singură administrare lunară;

         2. b. bolnavii care primeau anterior 8000-16000 UI/săptămână epoetinum sau 40- 80 micrograme/săptămână darbepoetinum, necesită metoxi-polietilen-glicol- epoetinum beta în doză de 200 microgame/lună, într-o singură administrare lunară;

         3. c. bolnavii care primeau anterior peste 16000 UI/săptămână epoetinum sau peste 80 micrograme/săptămână darbepoetinum, necesită metoxi-polietilen- glicol-epoetinum beta în doză de 360 microgame/lună, într-o singură administrare lunară;

      10. 15.10. Prima doză de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta trebuie administrată în ziua următoarei doze planificate pentru epoetinum sau darbepoetinum [Grad B].

      11. 15.11. În cazul în care a fost omisă o administrare a metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta, următoarea doză va fi injectată cât mai curând posibil, iar schema de tratament va fi reluată cu frecvenţa anterioră, ţinând cont de noua dată a administrării [Grad C].

      12. 15.12. Preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta nu este recomandat copiilor

          şi nici adolescenţilor sub 18 ani.

      13. 15.13. Eficienţa şi siguranţa în adminstrare nu sunt documentate în cazul bolnavilor cu hepatopatii cronice severe, al celor cu hemoglobinopatii, convulsii, sângerări sau antecedente recente de sângerare care a impus perfuzii cu masă eritrocitară, nici al celor cu număr al trombocitelor peste 500000/microL şi nici pentru femei în perioada de sarcină sau alăptare. Administrarea metoxi- polietilen-glicol-epoetinum beta este contraindicată la bolnavii la care există suspiciune de anemia aplazică asociată epoetinum [Grad B].

      14. 15.14. Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta nu este încă recomandat pentru tratamentul bolnavilor cu neoplazii [Grad C].

   7. 15. Administrarea ASE perioperator, în cursul bolilor intercurente şi după transplantare [1-3]

      1. 16.1. Administrarea ASE nu trebuie întreruptă la bolnavii care necesită intervenţii chirurgicale, în cursul afecţiunilor acute intercurente sau la cei care necesită perfuzii de masă eritrocitară pentru hemoragii acute. La unii dintre aceşti bolnavi, poate fi necesară creşterea dozei de ASE [Grad B].

      2. 16.2. La bolnavii transplantaţi cu insuficienţă renală, regulile de tratament sunt aceleaşi ca în cazul celorlalţi bolnavi cu insuficienţă renală, cu menţiunea că dozele necesare sunt mai mari pentru aceleaşi niveluri ale anemiei şi ale ratei de filtrare glomerulară [Grad B].

5. V. ABORDAREA BOLNAVILOR CU RĂSPUNS INADECVAT LA TRATAMENTUL CU AGENŢI STIMULATORI AI ERITROPOIEZEI

   1. 16. Cauze de răspuns inadecvat la agenţii stimulatori ai eritropoiezei [1-3,23,24,27]

      1. 17.1. „Rezistenţa” la tratamentul cu ASE este arbitrar definită ca im-posibilitatea de a atinge valoarea ţintă a Hb cu doze de epoetinum mai mari de 300UI/kg/săptămână, respectiv mai mari de 1,5 micrograme/kg/săptămână (aproximativ 100 micrograme/săptămână) pentru darbepoetinum sau ca necesitatea de a păstra o astfel de doză pentru menţinerea hemoglobinemiei [Grad B]. Rezistenţa la ASE este, de obicei, relativă, iar răspunsul adecvat depinde de variabile ale bolnavului şi de doza iniţială.

      2. 17.2. Cea mai frecventă cauză a răspunsului incomplet la ASE este carenţa de fier, absolută sau funcţională [Grad B]. În absenţa carenţei de fier, trebuie luate în discuţie: dacă doza de ASE a fost adecvată, dacă medicamentul a fost administrat şi dacă modul de administrare al ASE a fost corect [Grad B].

      3. 17.3. Apoi, trebuie evaluate următoarele condiţii şi, dacă sunt reversibile, corectate [Grad B]:

         1. a. Hiperhidratare;

         2. b. Sângerare cronică (tract digestiv, cale genitală);

         3. c. Infecţie/inflamaţie (infecţii ale căii de abord, boli chirurgicale, tuberculoză, LES, SIDA, rejet cronic al allogrefei);

         4. d. Dializă inadecvată;

         5. e. Malnutriţie;

         6. f. Hiperparatiroidism;

         7. g. Deficit de acid folic sau de vitamină B12;

         8. h. Intoxicaţie cu aluminiu;

         9. i. Hemoglobinopatii (talasemii, siclemie);

         10. j. Mielom multiplu, mielofibroză;

         11. k. Alte neoplazii;

         12. l. Hemoliză;

         13. m. Medicamente (IECA/antagonişti ai receptorilor AT1).

         14. n. În absenţa oricăreia din situaţiile de mai sus, trebuie luată în discuţie anemie aplazică asociată epoetinum şi este indicată puncţia medulară [Grad B].

   2. 17. Abordarea bolnavilor cu rezistenţă la agenţii stimulatori ai eritropoiezei [1-3,5,7]

      1. 18.1. Bolnavii cu rezistenţă la ASE trebuie investigaţi complet (vezi 2, 15) şi examinaţi de un medic specialist hematolog [Grad B].

      2. 18.2. Bolnavii care nu răspund la doze de epoetinum de 40.000UI/ săptămână, respectiv la doze de darbepoetinum de 200 micrograme pe săptămână, vor fi evaluaţi conform Recomandării 17 şi va fi exclusă anemia aplazică [Grad B].

   3. 18. Transfuziile cu sânge [1-3,5,7]

      1. 19.1. Perfuziile cu masă eritrocitară trebuie evitate la bolnavii cu Boală cronică de rinichi, mai ales la cei care au în perspectivă transplantarea renală [Grad A].

      2. 19.2. Sunt indicate exclusiv bolnavilor cu una sau mai multe din următoarele [Grad B]:

         1. a. anemie simptomatică (astenie, angor pectoris, dispnee) şi/sau factori de risc asociaţi (diabet zaharat, insuficienţă cardiacă, boală cardiacă ischemică, arteriopatii, vârstă înaintată);

         2. b. agravare bruscă a anemiei prin pierderi de sânge (hemoragii, intervenţii chirurgicale) sau hemoliză;

         3. c. rezistenţă sau hiporesponsivitate la tratamentul cu ASE, cauzate, de exemplu, de asocierea unei afecţiuni hematologice sau a unei boli inflamatorii sistemice severe.

6. VI. EFECTE ADVERSE ALE TRATAMENTULUI CU AGENŢI STIMULATORI AI ERITROPOIEZEI

   1. 19. Efecte adverse ale tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei: Hipertensiunea arterială [1-3,5,7]

      1. 20.1. Presiunea arterială trebuie monitorizată atent la toţi bolnavii dializaţi, mai ales la iniţierea tratamentului cu ASE, până la atingerea Hb ţintă. La bolnavii nedializaţi, presiunea arterială ţintă trebuie să fie în domeniul inferior al normalului [Grad B].

      2. 20.2. Controlul presiunii arteriale poate necesita: corectarea aportului de sare şi apă, creşterea ultrafiltrării în dializă, iniţierea medicaţiei sau creşterea dozelor de antihipertensive şi reducerea dozelor de ASE (în cazul creşterii prea rapide a Hb).

      3. 20.3. Ultrafiltrarea trebuie folosită cu precauţie la bolnavii având deja Hb aproape de normal [Grad B].

   2. 20. Efecte adverse ale tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei: Trombozarea căii de abord [1-3,5,7]

      1. 21.1. Strategia optimă de supraveghere a fistulei/grefei pentru posibila tromboză nu este încă determinată [Grad B].

      2. 21.2. Orice metodă ar fi folosită, nu este necesară o supraveghere specială pentru prevenirea trombozei la bolnavii cu fistule cu vene native sau cu grefe aflaţi sub tratament cu ASE [Grad B].

      3. 21.3. Bolnavii cu grefe de PTFE nu par a avea un risc mai mare de tromboză decât cei cu fistule cu vene native, pentru concentraţii ale Hb de 10-12g/dL. Totuşi, la valori ale Hb aproape de normal, riscul de tromboză este mai mare în cazul acestor bolnavi.

      4. 21.4. La aceeaşi concentraţie a Hb, profilul riscului de tromboză este asemănător la bolnavii cu fistule cu vase native, dar este mai mic decât la cei cu grefe [Grad B].

      5. 21.5. La bolnavii cu fistule sintetice, trebuie luat în discuţie tratamentul anti-plachetar, cu alte medicamente decât aspirina [Grad B].

   3. 21. Efecte adverse ale tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei: Anemia aplazică asociată epoetinum [27,28]

      1. 22.1. Este determinată de reacţia autoimună la eritropoietină [Grad B].

      2. 22.2. Incidenţa a crescut semnificativ (de la 3 cazuri la câteva milioane bolnavi trataţi în 10 ani) începând cu 1998, cu un vârf în 2001-2002 (250 cazuri în perioada 1998-2004). Marea majoritate a cazurilor au fost înregistrate la pacienţi la care se folosea calea subcutanată de administrare şi preparate de epoetinum alfa (78%)

         [25] [Grad B].

      3. 22.3. Suspiciunea de anemie aplazică indusă de ASE se bazează pe [3,5,7,24] [Grad B]:

         1. a. tratament cu un agent stimulator al eritropoiezei de cel puţin 4 săptămâni;

            şi

         2. b. reducere bruscă şi severă a concentraţiei hemoglobinei cu aproximativ 0,5- 1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unităţi de masă eritrocitară pentru menţinerea nivelului Hb;

            şi

         3. c. hemogramă cu număr normal de leucocite şi trombocite;

            şi

         4. d. scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 109/L (scăderea numărului de reticulocite sub 30 x 109/L atrage numai atenţia asupra acestei reacţii adverse).

            în condiţii de:

            1. a. excludere a altor cauze (valori anterior stabile ale hemoglobinei, depozite adecvate de fier, absenţa anticorpilor (IgM) anti-parvovirus B19 şi a inflamaţiei, absenţa criteriilor de diagnostic pentru timom, absenţa oricărui criteriu de diagnostic pentru limfom sau tumoră solidă, rezultate negative la testele serologice pentru hepatită B, C şi infecţie HIV).

      4. 22.4. Confirmarea diagnosticului de anemie aplazică indusă de ASE necesită următoarele criterii [Grad B] [7,27]:

         1. a. anemie severă neregenerativă (vezi pct. 3);

            şi

         2. b. hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roşii, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, cu:

            1. i. celularitate normală

               şi

            2. ii. sub 5% eritroblaşti

               şi

            3. iii. dovada blocării maturării precursorilor seriei roşii

               şi

         3. c. evidenţierea anticorpilor blocanţi anti-eritropoietină în ser.

      5. 22.5. Confirmarea diagnosticului de anemie aplazică indusă de ASE impune oprirea tratamentului cu oricare dintre ASE şi introducerea terapiei imunosupresoare.

         Bolnavii cu anemie severă şi/sau cu eventuale complicaţii datorate anemiei necesită transfuzii de sânge [7] [Grad B].

      6. 22.6. Urmare a modificărilor în procesul de fabricaţie (înlocuirea albuminei umane cu polisorbat 80 şi folosirea Teflonului pentru seringile pre-umplute), incidenţa anemiei aplazice la administrarea ASE a revenit la nivelurile de dinainte de 1998 [27,28]. Astfel, preparatele de epoetinum alfa actualmente aprobate în Europa şi în România nu mai prezintă risc de anemie aplazică în administrare subcutanată.

   4. 22. Efecte adverse ale tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei: Stimularea creşterii tumorale [24-26]

      23.1. Agenţii stimulatori ai eritropoiezei sunt factori de creştere care stimulează în principal producţia de eritrocite. Totuşi, diferite celule tumorale pot exprima la suprafaţă receptori pentru eritropoietină. Prin urmare, este posibil ca agenţii stimulatori ai eritropoiezei să determine proliferarea celulelor tumorale [Grad B].

   5. 23. Efecte adverse ale tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei Scăderea numărului trombocitelor din sânge [24-26]

      24.1. Administrarea metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta a fost însoţită, în unele studii clinice, de scăderea numărului trombocitelor, însă cu menţinerea în limite normale [Grad C].

7. VII. OPTIMIZAREA TRATAMEMTULUI ANEMIEI RENALE FOLOSIND TERAPIA ADJUVANTĂ

1. 24. Mijloace terapeutice adjuvante: Vitaminele E, C, B12 şi acidul folic [7]

   1. 25.1. Terapia adjuvantă a anemiei renale include mijloacele terapeutice care pot optimiza răspunsul hematologic la tratamentul cu ASE.

   2. 25.2. Cu excepţia fierului şi a anumitor vitamine administrate în doze farmacologice, beneficiile mijloacelor terapeutice adjuvante nu sunt clar stabilite, folosirea acestora nefiind recomandată de rutină. Totuşi, există dovezi că unele mijloace terapeutice adjuvante sunt utile anumitor categorii de bolnavi [Grad B].

   3. 25.3. La bolnavii cu Boală cronică de rinichi, suplimentarea de rutină cu doze mici de vitamine nu determină creşteri ale hemoglobinei. Totuşi, asociate tratamentului cu ASE şi fier, anumite vitamine administrate în doze farmacologice pot ameliora anemia [7] [Grad B].

   4. 25.4. Vitamina E poate reduce stresul oxidativ implicat în rezistenţa la tratamentul cu ASE. Administrarea orală a vitaminei E, în doză unică de 1200 UI cu 6 ore înaintea şedinţei de hemodializă, asociată suplimentării cu fier intravenos, poate preveni afecţiunile imputabile, pe termen lung, stresului oxidativ [Grad B].

   5. 25.5. Corectarea echilibrului vitaminei C folosind doze mari (300 mg acid ascorbic de 3 ori pe săptămână, în administrare intravenoasă, postdializă, în 3 minute) poate acţiona complementar vitaminei E şi reduce rezistenţa la tratamentul cu ASE. Administrarea intravenoasă a unor astfel de doze necesită monitorizare [Grad B]. Având în vedere riscul precipitarii oxalaţilor, această metodă adjuvantă nu este indicată de rutină.

   6. 25.6. Administrarea suplimentară de vitamină B12 (150 mcg/zi) şi de acid folic (5-15 mg/zi) nu este necesară de rutină la bolnavii hemodializaţi cu aport dietetic echilibrat şi adecvat [Grad B].

2. 25. Mijloace terapeutice adjuvante: Carnitina [7,29]

   1. 26.1. Bolnavii hemodializaţi pot beneficia de administrarea suplimentară de carnitină

      [7] [Grad B].

   2. 26.2. Administrarea suplimentară de L-carnitină bolnavilor hemodializaţi, în doză de 20mg/kg, intravenos, la sfârşitul şedinţei de hemodializă, poate ameliora anemia bolnavilor cu hiporesponsivitate la ASE [7,29].

   3. 26.3. Calea optimă de administrare şi doza eficientă de L-carnitină sunt în continuare obiectul unor studii clinice controlate [7].

3. 26. Mijloace terapeutice adjuvante: Androgenii [2,7]

   28.1. Terapia cu androgeni poate fi utilizată pentru stimularea eritropoiezei la anumite categorii de bolnavi [Grad B].

   28.1. La bărbaţi de peste 50 ani care sunt trataţi prin DPCA, administrarea intramusculară a 200mg nandrolon decanoat o dată pe săptămână are efecte benefice asupra simptomelor anemiei şi asupra stării de nutriţie.

   28.1. Riscul efectelor adverse serioase nu permite utilizarea androgenilor la alte categorii de bolnavi.

4. 27. Mijloace terapeutice adjuvante: Glutationul redus şi alţi agenţi anti-oxidanţi [2,7]

   28.1. Glutationul redus şi alţi agenţi antioxidanţi pot ameliora rezistenţa la tratamentul cu ASE prin reducerea stresului oxidativ [Grad B].

5. 28. Mijloace terapeutice adjuvante: Ameliorarea stării de nutriţie [2,3,5,7]

1. 29.1. Din cauza riscului de malnutriţie, care poate contribui la agravarea anemiei, starea de nutriţie trebuie, de asemenea, monitorizată [Grad B].

2. 29.2. Aportul dietetic corespunzător şi dializa adecvată sunt elementele cheie în prevenirea şi tratarea malnutriţiei bolnavilor cu Boală cronică de rinichi.

3. 29.3. Administrarea de vitamine B, C, E şi L-carnitină, cu efecte benefice asupra stării de nutriţie, au fost prezentate în 21 şi 22.

Anexa 1. Algoritm de abordare a anemiei renale

Anexa 2. Preparate de fier

Preparate de fier

1. 1. Preparate pentru administrare orală

   Fier bivalent:

   1. a. fumarat feros*

      suspensie aromatizată, 50 mg fier elemental per linguriţă fiole cu soluţie buvabilă a 100 mg fier elemental

   2. b. gluconat feros*

      fiole cu soluţie buvabilă cu 12 sau 24 mg fier elemental

   3. c. glutamat feros*

      drajeuri a 21-22 mg fier elemental

      fiole cu soluţie a 21-22 mg, respectiv 43 mg fier elemental

   4. d. sulfat feros*

      comprimate filmate a 105 mg fier elemental Fier trivalent:

   5. e. colinat feric*

      soluţie buvabilă, cu citrat de fier colină 200 mg per 1mL

   6. f. complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoză*

      sirop,10 mg fier elemental/mL

      soluţie orală în picături, 50 mg fier elemental/mL comprimate masticabile, 100 mg fier elemental/cp

   7. g. complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoza+acid folic*

      comprimate masticabile, 100 mg fier elemental + 0,35 mg acid folic/cp

2. 2. Preparate pentru administrare parenterală

Fier dextran*:

fiole a 100 mg fier elemental

nerecomandat, din cauza reacţiilor adverse serioase/ameninţătoare de viaţă [Grad B] [7]

înaintea administrării, este obligatorie efectuarea unei doze test [Grad B] Fier dextran cu greutate moleculară mică:

fiole a 100 mg fier elemental

siguranţa în administrare pare superioară celei a fierului dextran înaintea administrării, este totuşi obligatorie efectuarea unei doze test Fier sucroză*:

fiole a 100mg fier elemental

considerat cea mai sigură formă de administrare parenterală a fierului, urmat de fierul gluconat [Grad B] [10]

Fier gluconat

fiole a 62,5 mg fier elemental

considerat sigur în administrare parenterală [7] [Grad B]

Fier III carboxi-maltoză

fiole a 500 mg fier elemental

Anexa 3. Agenţi stimulatori ai eritropoiezei

Preparate

1. 1) Epoetinum alfa*

2. 2) Epoetinum beta*

3. 3) Darbepoetinum*

4. 4) Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta (Activatorul Continuu al Receptorilor pentru Eritropoietină)*

Recomandări privind administrarea agenţilor stimulatori ai eritropoiezei în insuficienţa renală cronică [10]

Pre-dializă HD	DP	TR
Cale sc	sc sau iv	sc	sc
Frecvenţă (pe săptămână)
Faza de atac
Epoetinum alfa 1-3	3	3	1-3
Epoetinum beta 1-3	3	3	1-3
Darbepoetinum alfa 1	1	1	1
Metoxi-polietilen-
glicol epoetinum beta 0,5	0,5	0,5	0,5
Faza de întreţinere
Epoetinum alfa 1-3	1-3	1-3	1-3
Epoetinum beta 1-3	1-3	1-3	1-3
Darbepoetinum alfa 1 la 1-2	1 la 1-2	1 la 1-2	1 la 1-2
săptămâni	săptămâni	săptămâni	săptămâni
Metoxi-polietilen-
glicol-epoetinum beta 1 pe lună	1 pe lună	1 pe lună	1 pe lună

* preparate înregistrate în România

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. 1. *** – European Best Practice Guidelines for the management of anemia in patients with chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant, 14(suppl 5), 1999

2. 2. Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de bună practică medicală – Anemia Renală. Editura Infomedica; Bucureşti, 2005

3. 3. KDOQI Clinical Practice Guidelines and Clinical Practice Recommendations for Anemia in Chronic Kidney Disease. Am J Kidney Dis, 47(Suppl 3), 2006

4. 4. Singh AK, Szczech L, Tang KL et al. CHOIR Investigators: Correction of anemia with epoetin alfa in chronic kidney disease. N Engl J Med; 355:2085-2098; 2006

5. 5. National Collaborating Centre for Chronic Conditions. Anaemia management in chronic kidney disease: national clinical guideline for management in adults and children. London: Royal College of Physicians, 2006

6. 6. Valderrábano F: Anaemia management in chronic kidney disease patients: an overview of current clinical practice. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 1):13-18, 2002

7. 7. *** – Revised European best practice guidelines for the management of anaemia in patients with chronic renal failure, Nephrol Dial Transplant, 19(suppl 2):ii1-ii41, 2004

8. 8. Aronoff GR, Bennett WM, Blumenthal S, Charytan C et al, for the United States Iron Sucrose (Venofer®) Clinical Trials Group: Iron sucrose in hemodialysis patients: Safety of replacement and maintenance regimens, Kidney Int, 66:1193-1198, 2004

9. 9. Hörl WH: Adjunctive therapy in anaemia management. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 5):56-59, 2002

10. 10. Schustack A: Intramuscular iron replenishment and replacement combined with testosterone enanthate in maintenance hemodialysis anemia: a follow-up of up to 8 years on 16 patients. Clin Nephrol, 23(6):303-306, 1985

11. 11. Silverberg DS, Wexler D, Blum M et al: The interaction between heart failure, renal failure and anaemia – The Cardio Renal Anaemia Syndrome, Blood Purification, 22:277-284, 2004

12. 12. Silverberg DS, Blum M, Agbaria Z et al.: The effect of i.v. iron alone or in combination with low-dose erythropoietin in the rapid correction of anemia of chronic renal failure in the predialysis period, Clin Nephrol, 55:212-219, 2001

13. 13. Besarab A, Amin N, Ahsan M et al: Optimization of epoetin therapy with intravenous iron therapy in hemodialysis patients. J Am Soc Nephrol. 11(3):530-8, 2000

14. 14. Mircescu G, Gârneaţă L, Căpuşă C, Ursea N: Intravenous iron supplementation for the treatment of anaemia in pre-dialyzed chronic renal failure patients. Nephrol Dial Transplant, 21:120-1244, 2006

15. 15. Sunder-Plassmann G, Hörl WH: Safety of intravenous injection of iron saccharate in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant, 11:1797-1802, 1996

16. 16. Hörl WH: Clinical Aspects of Iron Use in the Anemia of Kidney Disease. J Am Soc Nephrol 18: 382-393, 2007

17. 17. Fishbane S: Iron Management in Nondialysis-Dependent CKD. Am J Kidney Dis, 49(6):736-743, 2007

18. 18. Macdougall I: Optimizing the use of erythropoietic agents – pharmacokinetic and pharmacodynamic considerations. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 5):66-70, 2002

19. 19. Locatelli F, Olivares J, Walker R et al. for the European/ Australian NESP 980202 Study Group.: Novel erythropoiesis stimulating protein for treatment of anemia in chronic renal insufficiency, Kidney Int, 60:741-747, 2001

20. 20. Valderrábano F, Hörl WH, Macdougall IC, Rossert J, Rutkowski B, Wauters J-P: PRE-dialysis survey on anaemia management. Nephrol Dial Transplant, 18:89-100, 2003

21. 21. Mircescu G, Gârneaţă L, Ciocâlteu A, Golea O, Gherman-Căprioară M, Caşsa D, Moţa E, Gusbeth-Tatomir P, Ghenu A, Băluţă S, Constantinovici N, Covic AC: Once-every-2-weeks and once-weekly epoetin beta regimens: equivalency in hemodialyzed patients. Am J Kidney Dis.; 48(3): 445-55; 2006

22. 22. Provenzano R, Bhaduri S, Singh AK; PROMPT Study Group: Extended epoetin alfa dosing as maintenance treatment for the anemia of chronic kidney disease: the PROMPT Study. Clin Nephrol, 64(2):113-123, 2005

23. 23. Grzeszczak W, Sulowicz W, Rutkowski B et al: The efficacy and safety of once- weekly and once-fortnightly subcutaneous epoetin in peritoneal dialysis patients with chronic renal anaemia. Nephrol Dial Transplant, 20:936-944, 2005

24. 24. Sulowicz W, Locatelli F, Ryckelynck J-P et al. Once-monthly subcutaneous

    C.E.R.A. maintains stable hemoglobin control in patients with chronic kidney disease on dialysis and converted directly from epoetin one to three times weekly. Clin J Am Soc Nephrol. 2007;2:637-646

25. 25. Levin NW, Imbasciati E, Combe C, et al. Adequate Hb levels are maintained with IV

    C.E.R.A. (Continuous Erythropoietin Receptor Activator) administered up to once monthly in dialysis patients irrespective of age, gender or diabetic status (ASN Abstract SA-P0206). Presented at ASN Annual Meeting, November 14-19, 2006, San Diego, California

26. 26. MIRCERA® Summary of Product Characteristics. F. Hoffmann-La Roche Ltd, 2007

27. 27. Locatelli F, Alijama P, Barany P et al.: Erythropoiesis stimulating agents and antibody-mediated pure red cell aplasia: where are we now and where do we go from here? Nephrol Dial Transplant, 19:288-293, 2004

28. 28. Casadevall N, Eckardt KU, Rossert J: Epoetin-induced autoimmune pure red cell aplasia. J Am Soc Nephrol, 16(suppl 1): S67-S69, 2005

29. 29. Eknoyan G, Latos DL, Lindberg J: Practice recommendations for the use of L- carnitine in dialysis-related carnitine disorder. National Kidney Foundation Carnitine Consensus Group, Am J Kidney Dis, 41:868-876, 2003

ADDENDUM

Urmare a publicării rezultatelor studiului Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) [1] şi a comentariilor ulterioare, inclusiv cele ale Anaemia Working Group al European Renal Best Practice (ERBP) [2], grupul de lucru pentru anemie al Societăţii Române de Nefrologie aduce următoarele precizări în ce priveşte Ghidurile şi Indicaţiile de tratament al anemiei secundare Bolii Cronice de Rinichi.

1. I. Ţinta tratamentului anemiei renale

   1. 1. Peste 85% dintre bolnavii trataţi într-un centru trebuie să aibă niveluri ale Hb mai mari de 10,5g/dL (Ht > 30%) [Grad B];

   2. 2. De aceea, concentraţiile ţintă individuale ale hemoglobinei trebuie să fie de 11g/dL [Grad B].

   3. 3. Nu este indicat ca bolnavii trataţi cu ASE să aibă valori ale hemoglobinei peste 12 g/dL; niveluri ale Hb de peste 13 g/dL sunt contraindicate la aceşti bolnavi [Grad B].

   4. 4. La unele categorii de bolnavi, în funcţie de factorii de co-morbiditate, pot fi necesare alte valori ţintă ale hemoglobinei [3]:

      1. a. bolnavilor cu boli cardio-vasculare nu le sunt recomandate valori normale ale hemoglobinei. Valorile ţintă acceptate sunt de 11-12g/dL, dacă simptomatologia severă (angina pectorală) nu impune altele [Grad B];

      2. b. bolnavilor homozigoţi cu siclemie le sunt indicate valori ţintă de 7-9g/dL ale hemoglobinei totale (HbF + HbS) [Grad B];

      3. c. în cazul bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care asociază boală vasculară periferică sau al celor cu boli pulmonare cu hipoxemie, nu există date care să susţină că valorile ţintă definite mai sus sunt cele optime. Este prundent de a recomanda valori ţintă individuale de 11-12g/dL [Grad B].

      4. d. valoarea ţintă a Hb va fi stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcţie de răsunetul clinic al anemiei, ţinând cont de riscuri şi beneficii [Grad B] [2,3].

   5. 5. Valorile ţintă ale hemoglobinei enunţate se referă exclusiv la tratamentul cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei şi nu trebuie folosite pentru hemoglobina bolnavilor care nu primesc tratament cu ASE, nici pentru indicarea perfuziilor cu masă eritrocitară [Grad B] [2,3].

2. II. Administrarea suplimentelor de fier. Preparatele de fier pentru administrare parenterală

   1. 1. Preparatul Fier-sucroză (fiole a 5 mL, conţinând 100 mg fier elemental) trebuie administrat intravenos, în perfuzie lentă, maximum 200 mg fier elemental per administrare, în 250 mL soluţie fiziologică; dozele mai mici de 100 mg fier elemental pot fi administrate şi în bolus intravenos (2 minute).

   2. 2. Preparatul Fier III carboxi-maltoză (flacoane a 2 mL, conţinând 100 mg fier elemental şi flacoane a 10 mL, conţinând 500 mg fier elemental) poate fi administrat intravenos până la doza unică maximă 1000 mg fier elemental (20 mL) [4]:

      1. a. dozele de 2-4 mL fier carboximaltoză conţinând 100-200 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 50 mL soluţie fiziologică şi administrate în bolus iv;

      2. b. dozele de 4-10 mL fier carboximaltoză conţinând 200-500 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 100 mL soluţie fiziologică şi administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 6 minute;

      3. c. dozele de 10-20 mL fier carboximaltoză conţinând 500-1000 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 250 mL soluţie fiziologică şi administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 15 minute.

3. III. Iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. La bolnavii care au Hb mai mică de 10 g/dL la determinări repetate şi nu au alte cauze ale anemiei este luată în discuţie iniţierea tratamentului cu ASE. Decizia de iniţiere trebuie individualizată în funcţie de impactul clinic al anemiei [Grad B].

   2. 2. Înaintea iniţierii tratamentului cu ASE, este recomandată informarea bolnavilor asupra beneficiilor tratamentului, precum şi asupra posibilelor reacţii adverse [2,5].

4. IV. Doza iniţială de agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Doza iniţială de epoetinum trebuie să fie de 50-150 UI/kg pe săptămână (4000- 10000 UI/ săptămână), în funcţie de masa corporală fără edeme, doza totală necesară şi de necesitatea de a folosi întreaga fiolă [Grad B].

   2. 2. Pentru darbepoetinum, este recomandată iniţierea tratamentului cu doza de 0.45 micrograme/kg pe săptămână [Grad B] [1,6,7].

   3. 3. Doza iniţială de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este de 0.6 micrograme/kg o dată la două săptămâni, în funcţie de masa corporală fără edeme [Grad B].

   4. 4. Doze mai mari pot fi necesare bolnavilor cu anemie severă (Hb sub 8g/dL) şi la cei cu afecţiuni care agravează anemia (de exemplu, diabet zaharat, afecţiuni acute impunând spitalizarea). Decizia de a folosi doze mai mari decât cele recomandate va lua în considerare raportul beneficiu/risc [Grad B] [2].

   5. 5. În perioada de stabilire a dozei individuale a fiecărui bolnav, titrarea se realizează prin creşterea sau scăderea progresivă a fiecăreia dintre prizele săptămânale cu 25% [Grad B] [3].

5. V. Titrarea dozei de agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Dacă după iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei sau după modificarea dozei, creşterea Hb este mai mică de 0,7 g/dL pe lună (creşterea Ht mai mică de 2% pe lună), doza de ASE trebuie crescută cu 25% [Grad B] [3,6].

   2. 2. Dacă după iniţierea terapiei sau după creşterea dozei, rata de creştere a Hb depăşeşte 1 g/dL într-o perioadă de 2 săptămâni (cea a Ht depăşeşte 3,2% pe lună) sau dacă nivelul Hb depăşeşte ţinta, doza săptămânală de ASE trebuie redusă cu 25% [Grad B] [3,6].

   3. 3. Doza obişnuită folosită în tratamentul de întreţinere este, în medie, sub 125 UI/kg pe săptămână pentru epoetinum, sub 0,4 micrograme/kg pe săptămână pentru darbepoetinum [Grad B] şi sub 200 micrograme pe lună pentru metoxi-polietilen- glicol-epoetinum beta. Cele mai mici doze eficiente sunt, probabil, de aproximativ 50 UI/kg epoetinum pe săptămână; 90% din bolnavi primesc mai puţin de 300 UI/kg pe săptămână [Grad B] [3,6].

   4. 4. Pentru toţi agenţii stimulatori ai eritropoizei, este indicată utilizarea dozei minime necesare menţinerii Hb în intervalul ţintă pentru tratament [2].

   5. 5. La trecerea de la administrarea epoetinum la darbepoetinum, calculul dozei săptămânale iniţiale de darbepoetinum va fi efectuat conform următoarelor recomandări:

      1. a. pentru doză de epoetinum <1500 ui – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme

      2. b. pentru doză de epoetinum 1500 – 2499 UI – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme

      3. c. pentru doză de epoetinum 2500 – 4999 – darbepoetinum alfa 12,5 micrograme

      4. d. pentru doză de epoetinum 5000 – 10999 – darbepoetinum alfa 25 micrograme

      5. e. pentru doză de epoetinum 11000 – 17999 – darbepoetinum alfa 40 micrograme

      6. f. pentru doză de epoetinum 18000 – 33999 – darbepoetinum alfa 60 micrograme

      7. g. pentru doză de epoetinum 34000 – 89999 – darbepoetinum alfa 100 micrograme

      8. h. pentru doză de epoetinum > 90000 – darbepoetinum alfa 200 micrograme [7].

   6. 6. La bolnavii care primeau epoetinum de 2 sau 3 ori pe săptămână, administrarea darbepoetinum se va face săptămânal, pentru cei cu administrare de epoetinum o

      dată pe săptămână, darbepoetinum se va administra la 2 săptămâni, iar cei la care epoetinum era administrat la 2 săptămâni, vor primi darbepoetinum o dată pe lună [Grad B] [6,7].

   7. 7. În faza de întreţinere, frecvenţa recomandată a administrării ASE este de 1-3 ori pe săptămână pentru epoetinum [3], 1 la 1-4 săptămâni pentru darbepoetinum [6,7,8] şi 1 pe lună pentru metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta. La bolnavii care primesc tratament cu darbepoetinum, ajustarea dozelor nu este recomandată la intervale mai mici de o lună [6,7].

   8. 8. Dozele necesare atingerii şi, respectiv, menţinerii Hb ţintă la bolnavii cu BCR încă nedializaţi sunt, în general, mai mici decât la cei dializaţi [6-8].

   9. 9. Administrarea ASE în tratamentul bolnavilor cu neoplazii trebuie să ia în considerare raportul beneficiu/risc. Agenţii stimulatori ai eritropoiezei sunt factori de creştere care stimulează în principal producţia de eritrocite. Totuşi, diferite celule tumorale pot exprima la suprafaţă receptori pentru eritropoietină. Prin urmare, este posibil ca ASE să determine proliferarea celulelor tumorale [Grad B] [2,3].

6. VI. Cauze de răspuns inadecvat la agenţii stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Înaintea stabilirii “rezistenţei la ASE”, trebuie verificate din nou cauzele de hiporesponsivitate indepedente de tratamentul adresat anemiei. Astfel, sunt necesare [2,3]:

      1. a. Examen clinic pentru a determina existenţa:

         1. i. unor alte cauze ale anemiei: deficit de fier (sângerări pe cale digestivă sau genitală, aport scăzut de fier), inflamaţie, malnutriţie, hiperparatiroidism, carenţă de vitamină B12 sau/şi acid folic, dializă inadecvată, hipotiroidism, hemoglobinopatii;

         2. ii. răsunetului clinic al anemiei [Grad B].

      2. b. Determinări de laborator obligatorii, înainte de a stabili lipsa de responsivitate la tratamentul cu ASE:

         1. i. concentraţia hemoglobinei;

         2. ii. indici eritrocitari (volum eritrocitar mediu, hemoglobină eritrocitară medie);

         3. iii. frotiu de sânge periferic;

         4. iv. numărarea reticulocitelor (autoanalizor standardizat);

         5. v. concentraţia serică a feritinei, pentru evaluarea depozitelor de fier;

         6. vi. procentul hematiilor hipocrome (determinare automată) sau indicele de saturare a transferinei (determinări repetate, când nu poate fi evaluat procentul hematiilor hipocrome), pentru evaluarea aprovizionării cu fier a eritropoiezei;

         7. vii. proteina C reactivă (determinare cantitativă) [Grad B].

   2. 2. La nevoie, pentru diagnosticul cauzei anemiei, mai pot fi necesare [2,3,8]:

      1. a. formulă leucocitară;

      2. b. puncţie medulară;

      3. c. dozări ale vitaminei B12 (ser) şi acidului folic (eritrocite);

      4. d. teste pentru hemoliză (haptoglobină, LDH, bilirubină, test Coombs etc);

      5. e. electroforeza hemoglobinei;

      6. f. electroforeza proteinelor serice şi/sau urinare;

      7. g. dozarea aluminiului seric;

      8. h. evaluarea pierderilor oculte de sânge pe cale gastro-intestinală sau pe alte căi [Grad B].

Bibliografie Addendum:

1. 1. Pfeffer MA, Burdmann EA, Chen CYet al. A trial of darbepoetin alfa in type 2 diabetes and chronic kidney disease. N Engl J Med, 2009;361: 2019–2032

2. 2. Locatelli F, Aljama P, Canaud B, Covic A et al. Target haemoglobin to aim for with erythropoiesis-stimulating agents: a position statement by ERBP following publication of the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) Study. Nephrol Dial Transplant, 2010;25:2846-2850

3. 3. Mircescu G, Covic A et al. Ghiduri de practică medicală – Anemia secundară bolii cronice de rinichi (ed a II-a). şi col, Edit Curtea Veche, Bucureşti, 2008

4. 4. MHRA- UK Medicines and Healthcare products Regulatory Agency. Ferinject® 50mg Iron/ml Solution for Injection/Infusion PL 15240/0002; UK/H/0894/001/DC, Public Assessment Record, http://www.mhra.gov.uk/home/groups/l-unit1/documents/websiteresources/con014025.pdf, accessed 29/11/2010

5. 5. Prisant A. TREAT versus treatment: a patient’s view of a scientific interpretation. Am J Kidney Dis, 2010; 55: A31–A32

6. 6. European Medicines Agency. Aranesp : EPAR – Product Information, 25/08/2010 Aranesp -EMEA/H/C/000332 -IA/0085/G, last updated 09/09/2010, http://www.ema.europa.eu/docs/en_GB/document_library/EPARProduct_Information/human/000332/WC500026149.pdf, accessed 29/11/2010

7. 7. US Food and Drug Administration. Aranesp® (darbepoetin alfa) Label. FDA Approved: 11-8-07, http://www.accessdata.fda.gov/drugsatfda_docs/label/2007/103951s5164lbl.pdf accessed 29/11/2010

8. 8. Solomon SD, Uno H, Lewis EF, Eckardt K-U et al for the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp Therapy (TREAT) Investigators. Erythropoietic Response and Outcomes

9. 9. in Kidney Disease and Type 2 Diabetes. N Engl J Med, 2010;363:1146-1155

ANEXA nr. 2

INDICAŢII DE TRATAMENT AL ANEMIEI SECUNDARE BOLII CRONICE DE RINICHI

1. I. Evaluarea anemiei

   1. 1. Este indicată la toţi bolnavii cu insuficienţă renală cronică (RFG

      1. 1.1. concentraţiei hemoglobinei;

      2. 1.2. hemogramei complete;

      3. 1.3. depozitelor de fier – dozarea feritinei;

      4. 1.4. fierului disponibil pentru eritropoieză – determinarea indicelui de saturare a transferinei (SAT) sau a procentului hematiilor hipocrome;

      5. 1.5. prezenţei inflamaţiei – determinarea cantitativă a proteinei C reactive;

      6. 1.6. prezenţei malnutriţiei – dozarea albuminei serice.

      7. 1.7. prezenţei hiperparatiroidismului – dozarea fosfatemiei, calcemiei, PTH;

      8. 1.8. prezenţei altor factori care pot influenţa specific tabloul hematologic:

         1. i. hemoragii oculte, sângerări pe cale digestivă, genitală etc.;

         2. ii. hemodializă inadecvată;

         3. iii. hemoglobinopatii;

         4. iv. intoxicaţie cu aluminiu;

         5. v. deficit de acid folic, vitamina B12;

         6. vi. neoplazii;

         7. vii. hemoliză;

         8. viii. medicamente (doze mari de IECA).

            

            

            Da

            Rªspuns adecvat ?

            Nu

            Rªspuns adecvat ?

            Da

            Nu

            Nu Cauze rªspuns inadecvat

            Da

            Administrare ASE

Creatininemie >2mg/dL RFG

Existª BCR

3?

Hb <11 g dl

Da

Existª Nu

anemie ?

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

1. 2. La bolnavii dializaţi, toate aceste determinări trebuie efectuate înaintea iniţierii tratamentului anemiei.

   

   

   Da

   Rªspuns adecvat ?

   Nu

   Rªspuns adecvat ?

   Da

   Nu

   Nu Cauze rªspuns inadecvat

   Da

   Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL RFG

Existª BCR

3?

Hb <11 g dl

Da

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

1. II. Obiectivul tratamentului

   1. 1. Hb ţintă (recoltată predialitic, şedinţa HD de la mijlocul săptămânii) este 11g/dL.

   2. 2. Nu este indicat ca, sub tratament, valorile Hb să depăşească 12g/dL.

   3. 3. Niveluri peste 13g/dL sunt contraindicate.

   4. 4. Hb ţintă variază în funcţie de factorii de co-morbiditate:

      1. 4.1. pentru bolnavii cu afecţiuni cardio-vasculare: 11-12g/dL, dacă simptomatologia severă nu impune valori mai mari;

      2. 4.2. pentru bolnavii homozigoţi cu siclemie: 7-9 g/dL Hb totală (HbF + HbS);

      3. 4.3. pentru bolnavii cu diabet zaharat sau cu boli pulmonare cu hipoxemie: 11- 12g/dL.

   5. 5. Nivelurile optime ale feritinei serice (recoltată după oprirea tratamentului cu fier timp de 7 zile) sunt 200-700 mcg/L.

   6. 6. Valorile optime ale indicelui de saturare a transferinei sunt între 20 şi 50%.

2. III. Tactica tratamentului anemiei

   1. A. Iniţierea tratamentului anemiei

      1. 1. Este indicată la toţi bolnavii cu:

         1. 1.1. Hb

         2. 1.2. Feritinemie <200 micrograme l şi indice de saturare a transferinei sub 20% (hematii hipocrome peste 10%).

      2. 2. La bolnavii cu Hb peste 11g/dL, feritinemie peste 200 mcg/L şi indice de saturare a transferinei sub 20% (hematii hipocrome peste 10%), în absenţa oricărui tratament adresat anemiei, este indicată monitorizarea:

         1. 2.1. hemoglobinei – lunar;

         2. 2.2. feritinei serice – anual.

            

            

            Da

            Rªspuns adecvat ?

            Nu

            Rªspuns adecvat ?

            Da

            Nu

            Nu Cauze rªspuns inadecvat

            Da

            Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL

RFG <60 ml min

Existª BCR



Da

Hb <11 g dl

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

1. B. Evaluarea metabolismului fierului

   1. 1. Implică evaluarea depozitelor de fier (feritină serică) şi a fierului disponibil pentru eritropoieză (indice de saturare a transferinei sau procent al hematiilor hipocrome).

      

   2. 2. Rezultatele determinărilor se interpretează astfel:

      1. 2.1. feritină serică <100 micrograme l=deficit absolut de fier;

      2. 2.2. feritină serică >100 micrograme/L şi saturarea transferinei 10%) = deficit funcţional de fier;

      3. 2.3. feritină serică între 200 şi 700 micrograme/L şi saturarea transferinei între 20%-50% (hematii hipocrome <10%) = echilibru metabolic optim pentru eritropoieză;

      4. 2.4. feritină serică peste 700 micrograme/L = posibilă supraîncărcare cu fier.

         

         

         Da Rªspuns

         adecvat ?

         Nu

         Rªspuns Da

         adecvat ?

         Nu

         Nu Cauze rªspuns inadecvat

         Da

         Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL Existª

RFG <60 ml min

BCR



Hb

Da

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

1. 3. Deficitul absolut sau funcţional de fier indică iniţierea tratamentului cu fier, fără administrare concomitentă a vreunui agent stimulator al eritropoiezei.

2. 4. Dacă parametrii metabolismului fierului sunt la nivelurile optime pentru eritropoieză, dar hemoglobina nu atinge valorile ţintă, este indicată iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei.

1. C. Administrarea fierului

   1. 1. Bolnavi dializaţi

      1. 1.1. Se administrează parenteral fier-sucroză.

      2. 1.2. Administrarea se face în perfuzie intravenoasă lentă, în 250 mL soluţie fiziologică, în ultima oră de hemodializă în cazul bolnavilor hemodializaţi. Dozele mai mici de 100mg fier elemental pot fi administrate şi în bolus intravenos (2 minute).

      3. 1.3. Înaintea deciziei de iniţiere a tratamentului cu fier intravenos, trebuie evaluată prezenţa inflamaţiei.

      4. 1.4. Nu este recomandată administrarea intravenoasă a fierului bolnavilor cu infecţii sau inflamaţie semnificativă.

      5. 1.5. Doza iniţială de fier sucroză este stabilită în funcţie de nivelul feritinei serice:

         1. i. 200 mg/săptămână, dacă feritinemia este mai mică de 100 micrograme/L, timp de 1 lună, apoi 100 mg/săptămână timp de 8 săptămâni;

         2. ii. 100 mg/săptămână, dacă feritinemia este mai mică de 200 micrograme/L, timp de 12 săptămâni;

         3. iii. 100 mg/2 săptămâni, dacă feritinemia este între 200-400 micrograme/L, timp de 12 săptămâni;

         4. iv. 100 mg/lună dacă feritinemia este înte 400-699 micrograme/L, timp de 12 săptămâni.

      6. 1.6. După iniţierea tratamentului cu fier, feritinemia trebuie monitorizată la 3 luni, iar hemoglobina lunar.

         

         

         Da

         Rªspuns adecvat ?

         Nu

         Rªspuns adecvat ?

         Da

         Nu

         Nu Cauze rªspuns inadecvat

         Da

         Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL

RFG <60 ml min

Existª BCR



Hb <11 g dl

Da

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

Reevaluare

periodicª

1. 1.7. În funcţie de rezultatul determinării:

   1. i. feritinemie mai mare de 500 micrograme/L – se suspendă tratamentul cu fier sucroză;

   2. ii. feritinemie de 400-500 micrograme/L – se administrează fier sucroză 100mg/lună;

   3. iii. feritinemie mai mică de 400 micrograme/L – se administrează fier sucroză 100mg la 2 săptămâni;

   4. iv. feritinemie mai mică de 200 micrograme/L – se administrează fier sucroză 100 mg pe săptămână.

1. 2. Bolnavi predializaţi şi dializaţi peritoneal

   1. 1.1. Se poate începe cu administrarea orală:

      1. i. 200 mg fier elemental/zi la adult (3 prize sau 1 singură priză nocturnă, pestomacul gol)

      2. ii. 2-3 mg/kg/zi la copil (2-3 prize, la distanţă de alimente sau alte medicamente).

   2. 1.2. Bolnavii cu BCR care nu tolerează digestiv fierul şi cei la care administrarea orală a fierului nu determină atingerea nivelului optim al echilibrului fierului pentru eritropoieză vor primi fier pe cale intravenoasă.

   3. 1.3. După iniţierea tratamentului cu fier, feritinemia trebuie monitorizată la 3 luni, iar hemoglobina lunar.

   4. 1.4. În funcţie de rezultatul determinării:

      1. i. feritinemie mai mare de 700 micrograme/L – se suspendă tratamentul cu fier;

      2. ii. feritinemie de 400-699 micrograme/L – se continuă tratamentul, cu doza redusă la jumătate;

      3. iii. feritinemie de 200-399 micrograme/L – se continuă schema de administrare anterioară;

      4. iv. feritinemie mai mică de 200 micrograme/L – se iniţiază administrarea intravenoasă, cu fier sucroză, 100mg/2 săptămâni, timp de 12 săptămâni.

1. D. Monitorizarea tratamentului cu fier

   1. 1. În cursul tratamentului cu fier, hemoglobina trebuie determinată lunar.

   2. 2. Dacă tratamentul cu fier este urmat de atingerea hemoglobinei ţintă, se continuă administrarea parenterală de fier, conform indicaţiilor, pentru atingerea şi menţinerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului. Hemoglobina trebuie monitorizată în continuare lunar.

   3. 3. Dacă tratamentul cu fier este urmat de atingerea şi menţinerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului, dar fără atingerea hemoglobinei ţintă, este recomandată iniţierea tratamentului cu ASE.

2. E. Administrarea agenţilor stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei este recomandată numai după atingerea nivelurilor optime ale parametrilor metabolismului fierului.

      1. a) Bolnavi dializaţi

         1. a.1. preparatele de epoetinum pot fi administrate intravenos sau subcutanat, de trei ori pe săptămână în faza de atac şi de 1-3 ori pe săptămână în faza de întreţinere a tratamentului. Este recomandată de elecţie calea subcutanată, care permite reducerea necesarului de epoetinum.

         2. a.2. preparatele de darbepoetinum pot fi administrate subcutanat sau intravenos, o dată pe săptămână în faza de atac şi o dată la 1-2 săptămâni în faza de întreţinere.

         3. a.3. preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta poate fi administrat intravenos sau subcutanat, o dată la două săptămâni în faza de atac şi o dată pe lună în cea de întreţinere.

      2. b) Bolnavi predializaţi şi dializaţi peritoneal

         1. b.1. preparatele de epoetinum trebuie administrate subcutanat, de trei ori pe săptămână în faza de atac şi de 1-3 ori pe săptămână în faza de întreţinere a tratamentului;

         2. b.2. preparatele de darbepoetinum trebuie administrate subcutanat, o dată pe săptămână în faza de atac şi o dată la 1-2 săptămâni în faza de întreţinere;

         3. b.3. preparatul metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta poate fi administrat intravenos sau subcutanat, o dată la două săptămâni în faza de atac şi o dată pe lună în cea de întreţinere;

         4. b.4. administrarea intravenoasă este indicată în prezenţa leziunilor dermatologice, a obezităţii etc, după decizia medicului.

      

      

      Da

      Rªspuns adecvat ?

      Nu

      Rªspuns adecvat ?

      Da

      Nu

      Nu Cauze rªspuns inadecvat

      Da

      Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL

RFG <60 ml min

Existª BCR



Hb <11 g dl

Da

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

Reevaluare

periodicª

1. 2. Doza iniţială de ASE este:

   1. a) Epoetinum:

      a.1. 100 UI/kg/săptămână, dacă Hb este mai mare de 7 g/dL;

      a.2. 150 UI/kg/săptămână, dacă Hb este mai mică de 7 g/dL.

   2. b) Darbepoetinum:

      1. b.1. 0,45 micrograme/kg/săptămână, dacă Hb >7 g/dL;

      2. b.2. 0,6 micrograme/kg/săptămână, dacă Hb <7 g dl.

   3. c) Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta:

      1. c.1. 0.6, microg/kg o dată la două săptămâni, dacă Hb >7 g/dL;

      2. c.2. 0,9 microg/kg o dată la două săptămâni, dacă Hb <7 g dl.

2. 3. După iniţierea tratamentului cu ASE, monitorizarea hemoglobinei trebuie efectuată la interval de două săptămâni:

   1. a) dacă Hb creşte cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni sau peste 12 g/dL, se reduce doza de ASE cu 25%;

   2. b) dacă Hb creşte cu mai puţin de 0,5 g/dL la 2 săptămâni sau este sub 9 g/dL, se creşte doza de ASE cu 25%;

   3. c) dacă Hb creşte cu 0,5-1 g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.

   

   

   Da

   Rªspuns adecvat ?

   Nu

   Rªspuns adecvat ?

   Da

   Nu

   Nu Cauze rªspuns inadecvat

   Da

   Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL Existª

RFG <60 ml min

BCR



Hb <11 g dl

Da

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

1. 4. După obţinerea Hb ţintă, doza de ASE trebuie redusă cu 25% până la doza de întreţinere, respectiv doza minimă care asigură menţinerea nivelului ţintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de iniţiere).

2. 5. După stabilirea dozei de întreţinere, monitorizarea hemoglobinei trebuie efectuată lunar.

3. 6. La bolnavii dializaţi stabili, aflaţi în tratament de întreţinere şi care au echilibru optim al fierului, administrarea epoetinum se poate face o dată pe săptămână sau o dată la 2 săptămâni, a darbepoetinum o dată la 2 săptămâni sau o dată pe lună, iar a metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta o dată pe lună.

1. F. Monitorizarea tratamentului cu fier şi agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. În cazul atingerii Hb ţintă:

      1. a) Bolnavi dializaţi:

         1. a.1. Pentru feritinemie mai mare de 700micrograme/L:

            1. i. se suspendă tratamentul cu fier sucroză;

            2. ii. se reduce doza de ASE cu 25% lunar;

            3. iii. se determină feritinemia la 6 luni interval;

            4. iv. se determină Hb lunar.

         2. a.2. Pentru feritinemie 400-699 micrograme/L:

            1. i. se administrează fier sucroză, 100mg/lună;

            2. ii. se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreţinere;

            3. iii. se determină feritinemia la 6 luni interval;

            4. iv. se determină Hb lunar.

               

               

               Da

               Rªspuns adecvat ?

               Da

               Rªspuns adecvat ?

               Nu

               Nu

               Nu Cauze rªspuns inadecvat

               Da

               Administrare fier

Creatininemie >2 mg/dL

RFG <60 ml min

Existª BCR



Hb <11 g dl

Da

Existª Nu

anemie ?

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

Reevaluare

periodicª

Reevaluare

periodicª

1. a.3. Pentru feritinemie de 200-399micrograme/L:

   1. i. se administrează fier sucroză 100mg la 2 săptămâni;

   2. ii. se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreţinere;

   3. iii. se determină feritinemia la 6 luni interval;

   4. iv. se determină Hb lunar.

1. b) Bolnavi predializaţi şi dializaţi peritoneal:

   1. b.1. Pentru feritinemie mai mare de 700 micrograme/L:

      1. i. se suspendă tratamentul cu fier;

      2. ii. se reduce doza ASE cu 25% lunar;

      3. iii. se determină feritinemia la 6 luni interval;

      4. iv. se determină Hb lunar.

         

         

         Da Rªspuns

         adecvat ?

         Nu

         Rªspuns Da

         adecvat ?

         Nu

         Nu Cauze rªspuns inadecvat

         Da

         Administrare ASE

Creatininemie >2 mg/dL

RFG <60 ml min

Existª IRC ?

Hb

Da

Existª Nu

anemie ?

Da

Anemie Nu

exclusiv renalª ?

Tratarea cauzei

Feritinª <100 mcg l

sau

SAT <20%

Da

Deficit Nu

de fier ?

Da

Tratarea cauzei

1. b.2. Pentru feritinemie 400-699 micrograme/L:

   1. i. se administrează fier pe cale orală, în doză redusă la jumătate;

   2. ii. se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreţinere;

   3. iii. se determină feritinemia la 6 luni interval;

   4. iv. se determină Hb lunar.

2. b.3. Pentru feritinemie de 200-399 micrograme/L:

   1. i. se administrează fier pe cale orală, în aceeaşi doză;

   2. ii. se reduce doza de ASE cu 25% lunar, până la doza de întreţinere;

   3. iii. se determină feritinemia la 6 luni interval;

   4. iv. se determină Hb lunar.

1. 2. În cazul neatingerii Hb ţintă:

   1. 2.1. Este indicată administrarea intravenoasă a fierului, în funcţie de feritinemie, conform recomandărilor de mai sus, până la nivelurile optime ale parametrilor metabolismului fierului.

   2. 2.2. Dacă metabolismul fierului este optim pentru eritropoieză, bolnavul trebuie evaluat pentru depistarea unuia dintre ceilalţi factori de hiporesponsivitate la ASE (sângerare cronică, infecţie/inflamaţie, dializă inadecvată, hiperparatiroidism, intoxicaţie cu aluminiu, hemoglobinopatii, deficit de acid folic sau de vitamină B12, mielom multiplu, mielofibroză, alte cancere, malnutriţie, hemoliză, medicamente, respectiv doze mari de IECA/antagonişti ai receptorilor AT1). Dacă este posibil, este recomandată îndepărtarea acestor factori.

   3. 2.3. Dacă investigarea completă nu identifică nici unul dintre factorii de hiporesponsivitate (cel mai frecvent subdializă, malnutriţie, inflamaţie,

      hiperparatiroidism), este recomandată creşterea dozei de ASE, până la 300 UI/kg/săptămână pentru epoetinum, respectiv 1,5 micrograme/kg/săptămână pentru darbepoetinum. Dacă nici după creşterea dozei nu este obţinut răspunsul hematologic, trebuie luată în considerare anemia aplazică asociată epoetinum.

   4. 2.4. Pot fi încercate mijloace terapeutice adjuvante:

      1. i. administrarea orală a vitaminei E, în doză unică de 1200 UI cu 6 ore înaintea şedinţei de hemodializă;

      2. ii. administrarea intravenoasă a 300mg acid ascorbic, în 3 minute, după fiecare şedinţă de hemodializă;

      3. iii. administrarea intravenoasă a L-carnitinei, 20mg/kg, la sfârşitul

         şedinţei de hemodializă;

      4. iv. administrarea intramusculară a 200mg nandrolon decanoat o dată pe săptămână numai la bărbaţi de peste 50 ani dializaţi peritoneal.

1. IV. Mijloace terapeutice

1. A. Preparate de fier

   1. 1. Preparate pentru administrare orală

      1. 1.1 Fier bivalent:

         1. i. fumarat feros*

            suspensie aromatizată, 50mg fier elemental per linguriţă fiole cu soluţie buvabilă a 100mg fier elemental

         2. ii. gluconat feros*

            fiole cu soluţie buvabilă cu 12 sau 24mg fier elemental

         3. iii. glutamat feros*

            drajeuri a 21-22mg fier elemental

            fiole cu soluţie buvabilă a 21-22mg, respectiv 43mg fier elemental

         4. iv. sulfat feros*

            comprimate filmate a 105mg fier elemental

      2. 1.2 Fier trivalent:

         1. i. colinat feric*

            soluţie buvabilă, cu citrat de fier colină 200mg per 1mL

         2. ii. complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoză* sirop, 10 mg fier elemental/mL

            soluţie orală în picături, 50mg fier elemental/mL comprimate masticabile, 100mg fier elemental/cp

         3. iii. complex de hidroxid de fier(III)-polimaltoza+acid folic*

            comprimate masticabile, 100mg fier elemental + 0,35mg acid folic/cp

   2. 2. Preparate pentru administrare parenterală

      1. i. Fier dextran*:

         fiole a 100mg fier elemental

         nerecomandat, din cauza reacţiilor adverse serioase/ameninţătoare de viaţă

         înaintea administrării, este obligatorie efectuarea unei doze test

      2. ii. Fier dextran cu greutate moleculară mică: fiole a 100 mg fier elemental

         siguranţa în administrare pare superioară celei a fierului dextran înaintea administrării, este totuşi obligatorie efectuarea unei doze test

         1. a. Fier sucroză*:

            fiole a 100 mg fier elemental

            considerat cea mai sigură formă de administrare parenterală a fierului [10]

         2. b. Fier gluconat

            fiole a 62,5 mg fier elemental

         3. c. Fier III carboxi-maltoză

      flacoane a 100 mg fier elemental şi flacoane conţinând 500 mg fier elemental

2. B. Agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Preparate

      1. a. Epoetinum alfa*

      2. b. Epoetinum beta*

      3. c. Darbepoetinum*

      4. d. Metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta (Activatorul Continuu al Receptorilor pentru Eritropoietină)*

      * preparate înregistrate în România

   2. 2. Recomandări privind administrarea agenţilor stimulatori ai eritropoiezei în insuficienţa renală cronică[10]

Cale	Pre-dializă sc	HD sc sau iv	DP sc	TR sc
Frecvenţă (pe săptămână)
Faza de atac
Epoetinum alfa	1-3	3	1-3	1-3
Epoetinum beta	1-3	3	3	1-3
Darbepoetinum alfa	1	1	1	1
Metoxi-polietilen-
glicol-epoetinum beta	0,5	0,5	0,5	0,5
Faza de întreţinere
Epoetinum alfa	1-3	3	1-3	1-3
Epoetinum beta	1-3	1-3	1-3	1-3
Darbepoetinum alfa	1 la 1-2	1 la 1-2	1 la 1-2	1 la 1-2
	săpt.	săpt.	săpt.	săpt.
Metoxi-polietilen-
glicol-epoetinum beta	1/ lună	1/ lună	1/ lună	1/ lună

GLOSAR

Hemoglobina (Hb)

1. 1. Concentraţia Hb în sângele venos periferic este cel mai util parametru hematologic, care poate fi măsurat direct şi pentru care există un standard internaţional, valoarea nefiind influenţată semnificativ de tehnica determinării.

2. 2. Rezultatele determinărilor variază cu 1-2g/dL, în funcţie de volemie, respectiv de starea de hidratare, precum şi de condiţiile de recoltare:

   1. a. la bolnavii predializaţi şi la cei dializaţi peritoneal, momentul recoltării nu influenţează semnificativ rezultatele, volemia fiind relativ constantă;

   2. b. la bolnavii hemodializaţi, momentul recoltării este crucial:

      1. i. proba recoltată imediat înaintea şedinţei HD subestimează concentraţia reală a Hb. Probabilitatea ca rezultatul obţinut să subestimeze Hb creşte direct proproţional cu intervalul de timp de la ultima şedinţă;

      2. ii. proba recoltată imediat post-dializă oferă o valoare supraestimată, în timpul şedinţei HD nivelul hemoglobinei crescând, în medie, cu 1,5g/dL;

      3. iii. având în vedere aceste variaţii, este recomandată recoltarea probelor înaintea şedinţei de hemodializă de la mijlocul săptămânii, la bolnavii care fac trei şedinţe HD pe săptămână.

Interpretarea valorilor

1. 1. Valorile normale variază în funcţie de:

   1. a. vârstă şi sex: la bărbaţi, Hb este mai mare decât la femei şi scade, în medie cu 1,5g/dL între 50 şi 75 ani, în timp ce la femei nu se modifică;

   2. b. rasă: subiecţii de rasă neagră au Hb cu 0,5-0,9 g/dL mai mică decât caucazienii şi orientalii, diferenţe care se menţin şi la bolnavii cu insuficienţă renală;

   3. c. altitudine: Hb creşte cu aproximativ 0,6g/dL la femei şi 0,9g/dL la bărbaţi pentru fiecare 1000 m altitudine;

   4. d. fumat: Hb este, în medie, cu 1,5g/dL mai mare la fumători.

2. 2. Valori normale

   1. a. bărbaţi: 13.5-18g/dL;

   2. b. femei: 11.5-16g/dL.

Hematocrit

1. 1. Reprezintă volumul ocupat de eritrocite, exprimat procentual faţă de volumul probei.

2. 2. Valorile nu sunt determinate direct de analizoarele automate care numără celulele sanguine.

3. 3. Metoda de determinare nu este standardizată internaţional, iar valorile pot fi diferite în funcţie de tehnica folosită. De aceea, concentraţia Hb în sângele venos periferic este cel mai util parametru hematologic, care poate fi măsurat direct şi pentru care există un standard internaţional, valoarea fiind mai puţin influenţată de tehnica determinării.

4. 4. Valori normale:

   1. a. bărbaţi: 40-54%;

   2. b. femei: 37-47%.

Volumul eritrocitar mediu

1. 1. Reprezintă volumul mediu al unui eritrocit.

2. 2. Poate fi determinat automat sau calculat înmulţind cu 10 hematocritul şi împărţind rezultatul la numărul eritrocitelor, exprimat în milioane pe milimetru cub.

3. 3. Interpretarea rezultatelor

   1. a. <100fl – microcitoză;

   2. b. 81-100fL – valori normale;

   3. c. > 100fL – macrocitoză.

Numărul de reticulocite

1. 1. Este un indicator al ratei de producţiei a eritrocitelor de către măduva hematogenă.

2. 2. Se determină cantitativ automat, coeficientul de variaţie fiind sub 10%.

3. 3. Estimările vizuale sunt exclusiv calitative, coeficientul de variaţie fiind peste 50%; rezultatele astfel obţinute nu pot fi comparate cu cele ale determinării automate şi nu pot fi utilizate.

4. 4. Valori normale: 25-100 x109/L.

Procentul hematiilor hipocrome

1. 1. Reprezintă proporţia hematiilor cu o concentraţie de hemoglobină suboptimă (

2. 2. Reflectă cantitatea de fier disponibil pentru eritropoieză, şi nu depozitele de fier.

3. 3. Este indicatorul cu cea mai mare capacitate de discriminare în aprecierea potenţialului de răspuns al bolnavilor la administrarea de fier intravenos.

4. 4. Determinarea necesită analizoare speciale, disponibile în puţine centre europene. În lipsa acestor analizoare, fierul disponibil pentru eritropoieză poate fi apreciat prin indicele de saturare a transferinei.

5. 5. Interpretarea valorilor:

   1. a. <2.5% – valori normale;

   2. b. 2,5-10% – valori intermediare, interpretabile în contextul celorlalţi parametri ai metabolismului fierului;

   3. c. peste 10% – carenţă funcţională de fier.

Sideremie

1. 1. Reprezintă concentraţia fierului în sânge.

2. 2. Măsoară fierul feric efectiv legat de transferină.

3. 3. Valori normale:

   1. a. bărbaţi: 90-160 micrograme/dL;

   2. b. femei: 80-130 micrograme/dL.

Capacitatea totală de legare a fierului (CTLF)

1. 1. Măsoară capacitatea totală a sângelui de a lega fierul. Reflectă indirect cantitatea de fier disponibil pentru eritropoieză.

2. 2. Are variaţii zilnice mari.

3. 3. Este influenţată de prezenţa inflamaţiei şi de starea de nutriţie;

4. 4. Interpretarea rezultatelor:

   1. a. sub 240 micrograme/dL – supraîncărcare cu fier;

   2. b. 240-450 micrograme/dL – valori normale;

   3. c. peste 450 micrograme/dL – carenţă funcţională de fier.

Indicele de saturare a transferinei

1. 1. Reflectă cantitatea de fier disponibil pentru eritropoieză.

2. 2. Poate fi utilizat, cu o precizie inferioară, ca alternativă a procentului hematiilor hipocrome.

3. 3. Are variaţii zilnice mari.

4. 4. Este influenţată de prezenţa inflamaţiei şi de starea de nutriţie.

5. 5. Este exprimat ca procent din CTLF:

   

   SAT 100 Sideremie (micrograme / dL)

   CTLF (micrograme/dL)

   sau

   

   SAT 70,9 Sideremie (micrograme / dL)

   Transferină serică (mg/dL)

6. 6. Interpretarea rezultatelor:

   1. a. sub 20% – carenţă funcţională de fier;

   2. b. 20-50% – nivel optim pentru eritropoieză;

   3. c. peste 50% – supraîncărcare cu fier.

Feritina serică

1. 1. Este determinarea standard pentru aprecierea depozitelor de fier.

2. 2. Recoltarea trebuie efectuată la cel puţin o săptămână după ultima administrare intravenoasă de fier, mai ales dacă se folosesc intermitent doze mari de fier.

3. 3. Se comportă ca reactant de fază acută. Nivelurile serice pot creşte de 2-4 ori în inflamaţie, precum şi în neoplazii sau boli hepatice, prin creşterea eliberării din celulele reticulo- endoteliale, fără să reflecte neapărat o modificare a depozitelor de fier.

4. 4. Interpretarea valorilor:

   1. a. sub 20 micrograme/L – carenţă absolută de fier la subiect fără afectare renală;

   2. b. sub 100 micrograme/L – carenţă absolută de fier la bolnavi cu insuficienţă renală cronică;

   3. c. 100-699 micrograme/L – depozite adecvate de fier;

   4. d. peste 700 micrograme/L – supraîncărcare cu fier.

Aprecierea echilibrului fierului

1. 1. Echilibrul normal al fierului:

   1. a. feritinemie 100-699 ng/mL

      şi

   2. b. ST 20-50%;

2. 2. Deficitul absolut de fier:

   1. a. feritinemie sub 100 ng/mL

      şi

   2. b. ST sub 20%.

3. 3. Deficitul funcţional de fier:

   1. a. feritinemie 100-699 ng/mL

      şi

   2. b. ST sub 20%

4. 4. Blocada reticulo-endotelială:

   1. a. feritinemie 100-699 ng/mL

      şi

   2. b. ST sub 20%

      şi

   3. c. administrarea fierului este urmată de creşterea eritropoiezei şi, implicit a Hb

5. 5. Supraîncărcare cu fier:

   1. a. feritinemie peste 700ng/mL

      şi

   2. b. ST peste 50%;

Rata filtrării glomerulare (RFG)



Se calculează după una din formulele:

(1)

RFG 

Uvol

U uree

Ucreat 

1.73

2  t



S

uree





Screat 

0.0235G0.51456 H 0.42246

1. (2) Cockroft – Gault:

   RFG   140 V G    0,85 la femei72 Screat mg / dL

2. (3) MDRD4*:

în care:

RFG  1861)S

creat

/ 88.41.154  V0.203 0.742 (la femei) 1.210 (la afro – americani)

RFG – rata filtrării glomerulare (mL/min/m2) Uvol – volumul de urină (mL)

T – durata de colectare (în minute, de obicei 1440)

Uuree, Ucreat – concentraţiile urinare ale ureei şi, respectiv, creatininei (în mg/dL) Suree, Screat – concentraţiile serice ale ureei şi, respectiv, creatininei (în mg/dL)

G – masa corporală (kg)

H – înălţimea (cm) V – vârsta (ani)

* – http://nephron.org/cgi-bin/MDRD_GFR/cgi http://www.hdcn.com/calcf/gfr.htm

1) 175 atunci când sunt folosite metode de determinare care permit extrapolarea la determinările creatininei prin spectroscopie de masă cu diluţie izotopică

ADDENDUM

Urmare a publicării rezultatelor studiului Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) [1] şi a comentariilor ulterioare, inclusiv cele ale Anaemia Working Group al European Renal Best Practice (ERBP) [2], grupul de lucru pentru anemie al Societăţii Române de Nefrologie aduce următoarele precizări în ce priveşte Ghidurile şi Indicaţiile de tratament al anemiei secundare Bolii Cronice de Rinichi.

1. I. Ţinta tratamentului anemiei renale

   1. 1. Peste 85% dintre bolnavii trataţi într-un centru trebuie să aibă niveluri ale Hb mai mari de 10,5g/dL (Ht > 30%) [Grad B];

   2. 2. De aceea, concentraţiile ţintă individuale ale hemoglobinei trebuie să fie de 11g/dL [Grad B].

   3. 3. Nu este indicat ca bolnavii trataţi cu ASE să aibă valori ale hemoglobinei peste 12 g/dL; niveluri ale Hb de peste 13 g/dL sunt contraindicate la aceşti bolnavi [Grad B].

   4. 4. La unele categorii de bolnavi, în funcţie de factorii de co-morbiditate, pot fi necesare alte valori ţintă ale hemoglobinei [3]:

      1. a. bolnavilor cu boli cardio-vasculare nu le sunt recomandate valori normale ale hemoglobinei. Valorile ţintă acceptate sunt de 11-12g/dL, dacă simptomatologia severă (angina pectorală) nu impune altele [Grad B];

      2. b. bolnavilor homozigoţi cu siclemie le sunt indicate valori ţintă de 7-9g/dL ale hemoglobinei totale (HbF + HbS) [Grad B];

      3. c. în cazul bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care asociază boală vasculară periferică sau al celor cu boli pulmonare cu hipoxemie, nu există date care să susţină că valorile ţintă definite mai sus sunt cele optime. Este prundent de a recomanda valori ţintă individuale de 11-12g/dL [Grad B].

      4. d. valoarea ţintă a Hb va fi stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcţie de răsunetul clinic al anemiei, ţinând cont de riscuri şi beneficii [Grad B] [2,3].

   5. 5. Valorile ţintă ale hemoglobinei enunţate se referă exclusiv la tratamentul cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei şi nu trebuie folosite pentru hemoglobina bolnavilor care nu primesc tratament cu ASE, nici pentru indicarea perfuziilor cu masă eritrocitară [Grad B] [2,3].

2. II. Administrarea suplimentelor de fier. Preparatele de fier pentru administrare parenterală

   1. 1. Preparatul Fier-sucroză (fiole a 5 mL, conţinând 100 mg fier elemental) trebuie administrat intravenos, în perfuzie lentă, maximum 200 mg fier elemental per administrare, în 250 mL soluţie fiziologică; dozele mai mici de 100 mg fier elemental pot fi administrate şi în bolus intravenos (2 minute).

   2. 2. Preparatul Fier III carboxi-maltoză (flacoane a 2 mL, conţinând 100 mg fier elemental şi flacoane a 10 mL, conţinând 500 mg fier elemental) poate fi administrat intravenos până la doza unică maximă 1000 mg fier elemental (20 mL) [4]:

      1. a. dozele de 2-4 mL fier carboximaltoză conţinând 100-200 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 50 mL soluţie fiziologică şi administrate în bolus iv;

      2. b. dozele de 4-10 mL fier carboximaltoză conţinând 200-500 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 100 mL soluţie fiziologică şi administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 6 minute;

      3. c. dozele de 10-20 mL fier carboximaltoză conţinând 500-1000 mg fier elemental, se recomandă a fi diluate în 250 mL soluţie fiziologică şi administrate în perfuzie intravenoasă, în minimum 15 minute.

3. III. Iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. La bolnavii care au Hb mai mică de 10 g/dL la determinări repetate şi nu au alte cauze ale anemiei este luată în discuţie iniţierea tratamentului cu ASE. Decizia de iniţiere trebuie individualizată în funcţie de impactul clinic al anemiei [Grad B].

   2. 2. Înaintea iniţierii tratamentului cu ASE, este recomandată informarea bolnavilor asupra beneficiilor tratamentului, precum şi asupra posibilelor reacţii adverse [2,5].

4. IV. Doza iniţială de agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Doza iniţială de epoetinum trebuie să fie de 50-150 UI/kg pe săptămână (4000- 10000 UI/ săptămână), în funcţie de masa corporală fără edeme, doza totală necesară şi de necesitatea de a folosi întreaga fiolă [Grad B].

   2. 2. Pentru darbepoetinum, este recomandată iniţierea tratamentului cu doza de 0.45 micrograme/kg pe săptămână [Grad B] [1,6,7].

   3. 3. Doza iniţială de metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta este de 0.6 micrograme/kg o dată la două săptămâni, în funcţie de masa corporală fără edeme [Grad B].

   4. 4. Doze mai mari pot fi necesare bolnavilor cu anemie severă (Hb sub 8g/dL) şi la cei cu afecţiuni care agravează anemia (de exemplu, diabet zaharat, afecţiuni acute impunând spitalizarea). Decizia de a folosi doze mai mari decât cele recomandate va lua în considerare raportul beneficiu/risc [Grad B] [2].

   5. 5. În perioada de stabilire a dozei individuale a fiecărui bolnav, titrarea se realizează prin creşterea sau scăderea progresivă a fiecăreia dintre prizele săptămânale cu 25% [Grad B] [3].

5. V. Titrarea dozei de agenţi stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Dacă după iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei sau după modificarea dozei, creşterea Hb este mai mică de 0,7 g/dL pe lună (creşterea Ht mai mică de 2% pe lună), doza de ASE trebuie crescută cu 25% [Grad B] [3,6].

   2. 2. Dacă după iniţierea terapiei sau după creşterea dozei, rata de creştere a Hb depăşeşte 1 g/dL într-o perioadă de 2 săptămâni (cea a Ht depăşeşte 3,2% pe lună) sau dacă nivelul Hb depăşeşte ţinta, doza săptămânală de ASE trebuie redusă cu 25% [Grad B] [3,6].

   3. 3. Doza obişnuită folosită în tratamentul de întreţinere este, în medie, sub 125 UI/kg pe săptămână pentru epoetinum, sub 0,4 micrograme/kg pe săptămână pentru darbepoetinum [Grad B] şi sub 200 micrograme pe lună pentru metoxi-polietilen- glicol-epoetinum beta. Cele mai mici doze eficiente sunt, probabil, de aproximativ 50 UI/kg epoetinum pe săptămână; 90% din bolnavi primesc mai puţin de 300 UI/kg pe săptămână [Grad B] [3,6].

   4. 4. Pentru toţi agenţii stimulatori ai eritropoizei, este indicată utilizarea dozei minime necesare menţinerii Hb în intervalul ţintă pentru tratament [2].

   5. 5. La trecerea de la administrarea epoetinum la darbepoetinum, calculul dozei săptămânale iniţiale de darbepoetinum va fi efectuat conform următoarelor recomandări:

      1. a) pentru doză de epoetinum <1500 ui – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme

      2. b) pentru doză de epoetinum 1500 – 2499 UI – darbepoetinum alfa 6,25 micrograme

      3. c) pentru doză de epoetinum 2500 – 4999 – darbepoetinum alfa 12,5 micrograme

      4. d) pentru doză de epoetinum 5000 – 10999 – darbepoetinum alfa 25 micrograme

      5. e) pentru doză de epoetinum 11000 – 17999 – darbepoetinum alfa 40 micrograme

      6. f) pentru doză de epoetinum 18000 – 33999 – darbepoetinum alfa 60 micrograme

      7. g) pentru doză de epoetinum 34000 – 89999 – darbepoetinum alfa 100 micrograme

      8. h) pentru doză de epoetinum > 90000 – darbepoetinum alfa 200 micrograme [7].

   6. 6. La bolnavii care primeau epoetinum de 2 sau 3 ori pe săptămână, administrarea darbepoetinum se va face săptămânal, pentru cei cu administrare de epoetinum o dată pe săptămână, darbepoetinum se va administra la 2 săptămâni, iar cei la care epoetinum era administrat la 2 săptămâni, vor primi darbepoetinum o dată pe lună [Grad B] [6,7].

   7. 7. În faza de întreţinere, frecvenţa recomandată a administrării ASE este de 1-3 ori pe săptămână pentru epoetinum [3], 1 la 1-4 săptămâni pentru darbepoetinum [6,7,8] şi 1 pe lună pentru metoxi-polietilen-glicol-epoetinum beta. La bolnavii care primesc tratament cu darbepoetinum, ajustarea dozelor nu este recomandată la intervale mai mici de o lună [6,7].

   8. 8. Dozele necesare atingerii şi, respectiv, menţinerii Hb ţintă la bolnavii cu BCR încă nedializaţi sunt, în general, mai mici decât la cei dializaţi [6-8].

   9. 9. Administrarea ASE în tratamentul bolnavilor cu neoplazii trebuie să ia în considerare raportul beneficiu/risc. Agenţii stimulatori ai eritropoiezei sunt factori de creştere care stimulează în principal producţia de eritrocite. Totuşi, diferite celule tumorale pot exprima la suprafaţă receptori pentru eritropoietină. Prin urmare, este posibil ca ASE să determine proliferarea celulelor tumorale [Grad B] [2,3].

6. VI. Cauze de răspuns inadecvat la agenţii stimulatori ai eritropoiezei

   1. 1. Înaintea stabilirii “rezistenţei la ASE”, trebuie verificate din nou cauzele de hiporesponsivitate indepedente de tratamentul adresat anemiei. Astfel, sunt necesare [2,3]:

      1. a. Examen clinic pentru a determina existenţa:

         1. i. unor alte cauze ale anemiei: deficit de fier (sângerări pe cale digestivă sau genitală, aport scăzut de fier), inflamaţie, malnutriţie, hiperparatiroidism, carenţă de vitamină B12 sau/şi acid folic, dializă inadecvată, hipotiroidism, hemoglobinopatii;

         2. ii. răsunetului clinic al anemiei [Grad B].

      2. b. Determinări de laborator obligatorii, înainte de a stabili lipsa de responsivitate la tratamentul cu ASE:

         1. i. concentraţia hemoglobinei;

         2. ii. indici eritrocitari (volum eritrocitar mediu, hemoglobină eritrocitară medie);

         3. iii. frotiu de sânge periferic;

         4. iv. numărarea reticulocitelor (autoanalizor standardizat);

         5. v. concentraţia serică a feritinei, pentru evaluarea depozitelor de fier;

         6. vi. procentul hematiilor hipocrome (determinare automată) sau indicele de saturare a transferinei (determinări repetate, când nu poate fi evaluat procentul hematiilor hipocrome), pentru evaluarea aprovizionării cu fier a eritropoiezei;

         7. vii. proteina C reactivă (determinare cantitativă) [Grad B].

   2. 2. La nevoie, pentru diagnosticul cauzei anemiei, mai pot fi necesare [2,3,8]:

1. a) formulă leucocitară;

2. b) puncţie medulară;

3. c) dozări ale vitaminei B12 (ser) şi acidului folic (eritrocite);

4. d) teste pentru hemoliză (haptoglobină, LDH, bilirubină, test Coombs etc);

5. e) electroforeza hemoglobinei;

6. f) electroforeza proteinelor serice şi/sau urinare;

7. g) dozarea aluminiului seric;

8. h) evaluarea pierderilor oculte de sânge pe cale gastro-intestinală sau pe alte căi [Grad B].

Bibliografie Addendum:

1. 1. Pfeffer MA, Burdmann EA, Chen CYet al. A trial of darbepoetin alfa in type 2 diabetes and chronic kidney disease. N Engl J Med, 2009;361: 2019–2032

2. 2. Locatelli F, Aljama P, Canaud B, Covic A et al. Target haemoglobin to aim for with erythropoiesis-stimulating agents: a position statement by ERBP following publication of the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp® Therapy (TREAT) Study. Nephrol Dial Transplant, 2010;25:2846-2850

3. 3. Mircescu G, Covic A et al. Ghiduri de practică medicală – Anemia secundară bolii cronice de rinichi (ed a II-a). şi col, Edit Curtea Veche, Bucureşti, 2008

4. 4. MHRA- UK Medicines and Healthcare products Regulatory Agency. Ferinject® 50mg Iron/ml Solution for Injection/Infusion PL 15240/0002; UK/H/0894/001/DC, Public Assessment Record, http://www.mhra.gov.uk/home/groups/l-unit1/documents/websiteresources/con014025.pdf, accessed 29/11/2010

5. 5. Prisant A. TREAT versus treatment: a patient’s view of a scientific interpretation. Am J Kidney Dis, 2010; 55: A31–A32

6. 6. European Medicines Agency. Aranesp : EPAR – Product Information, 25/08/2010 Aranesp -EMEA/H/C/000332 -IA/0085/G, last updated 09/09/2010, http://www.ema.europa.eu/docs/en_GB/document_library/EPARProduct_Information/human/000332/WC500026149.pdf, accessed 29/11/2010

7. 7. US Food and Drug Administration. Aranesp® (darbepoetin alfa) Label. FDA Approved: 11-8-07, http://www.accessdata.fda.gov/drugsatfda_docs/label/2007/103951s5164lbl.pdf, accessed 29/11/2010

8. 8. Solomon SD, Uno H, Lewis EF, Eckardt K-U et al for the Trial to Reduce Cardiovascular Events with Aranesp Therapy (TREAT) Investigators. Erythropoietic Response and Outcomes

9. 9. in Kidney Disease and Type 2 Diabetes. N Engl J Med, 2010;363:1146-1155

ANEXA nr. 3

Ghiduri de bună practică medicală

Evaluare şi intervenţie nutriţională în

Boala Cronică de Rinichi

Definirea gradelor utilizate în ghidurile de practică medicală [Grad A]

Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (analiza primară a cel puţin unui studiu prospectiv, randomizat, controlat, cu număr de subiecţi suficient de mare şi un end-point clinic relevant) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

[Grad B]

Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (analiza secundară a unor studii prospective, randomizate, controlate, cu număr de subiecţi suficient de mare, sau analiza primară a unor studii caz-control de înaltă calitate sau studii randomizate cu un număr mai mic de pacienţi) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

[Grad C]

Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (studii observaţionale sau modele experimentale de boli renale) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

[Grad D]

Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (studii observaţionale sau modele experimentale de boli renale) cu date discordante, dar opinia este că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

INTRODUCERE

Motto:

Când dieta greşeşte, medicina nu are

folosinţă Când dieta reuşeşte, medicina nu îşi

are rostul Proverb ayurvedic

La început, dieta a constituit baza terapiei insuficienţei renale. Atunci când tratamentul prin dializă a devenit cu adevărat eficient şi a permis supravieţuirea îndelungată, chiar şi pentru bolnavii cu numeroase co-morbidităţi, malnutriţia protein-energetică a început să fie recunoscută ca un factor important de prognostic negativ. Probabil că niciuna dintre aceste două extreme nu are soluţie exclusiv nutriţională. Dar, din aceaste motive specialiştii nefrologi sunt mai aproape de abordarea nutriţională decât majoritatea specialităţilor medicale, cu excepţia notabilă a diabetologilor şi a nutriţioniştilor.

Rolul dietei în prevenirea şi tratamentul malnutriţiei protein-energetice la pacienţii dializaţi, precum şi în controlul unora dintre complicaţii asociate hemodializei, dau aceiaşi pondere terapiei nutriţionale în îngrijirea pacientului hemodializat cu cea a dializei însăşi. Valoarea dietei în terapia Bolii cronice de rinichi ar trebui să aibă aceeaşi valoare cu cea a dietei în terapia pacientului diabetic. Nefrologul împreună cu nutriţionistul, prin metode aparent simple şi puţin costistoare, pot concura la creşterea duratei şi calitătii vieţii acestor pacienţi.

În acest sens, publicarea ghidurilor de bună practică medicală adresate evaluării şi intervenţiei nutriţionale urmăreşte sensibilizarea medicilor nefrologi la problemele nutriţiei în Boala cronică de rinichi, ceea ce considerăm că este o primă măsură de profilaxie !

Ghiduri de practică medicală Evaluare şi intervenţie nutriţională în Boala Cronică de Rinichi

Sinteză

1. I. EVALUAREA STĂRII DE NUTRIŢIE

   Recomandarea I-1. Scopurile evaluării stării de nutriţie

   Scopurile evaluării stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi sunt:

   1. 1. Descrierea status-ului nutriţional al bolnavului la un anumit moment.

   2. 2. Identificarea bolnavilor la risc de malnutriţie protein-energetică (screening nutriţional).

   3. 3. Determinarea cauzelor malnutriţiei protein-energetice, dacă aceasta este prezentă.

   4. 4. Monitorizarea eficienţei intervenţiei etiologice şi nutriţionale. [Grad C]

      Recomandarea I-2. Setul minim de determinări pentru evaluarea stării de nutriţie

      Evaluarea stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi trebuie efectuată printr-un set minim de determinări complementare:

      1. 1. Evaluarea globală subiectivă generată de bolnav (ESG GB);

      2. 2. Indicele de masă corporală;

      3. 3. Suprafaţa mase musculare a braţului;

      4. 4. Forţa de strângere a mâinii;

      5. 5. Albumina serică;

      6. 6. nPNA;

      7. 7. Chestionar de consum alimentar obişniut în 24 ore. (Tabelul IV). [Grad C]

         Recomandarea I-3. Momentul iniţierii evaluării stării de nutriţie

         1. 1. Starea de nutriţie trebuie evaluată la momentul luării în evidenţă de către nefrolog a pacientului cu Boală cronică de rinichi în stadiile 4-5 (FG[Grad C]

         2. 2. Evaluarea iniţială include setul minim de determinări. [Grad B]

         Recomandarea I-4. Monitorizarea stării de nutriţie

         1. 1. Monitorizarea stării de nutriţie se realizează cel puţin anual prin setul minim de determinări şi lunar prin componenta generată de pacient a ESG PG. [Grad C]

         2. 2. Dacă la vreuna dintre determinările lunare componenta generată de pacient a ESG PG devine 22 sau apar modificări ale determinărilor uzuale (albumină serică, uree, creatinină, colesterol) este indicată extinderea evaluării la întreg setul minim şi cercetarea cauzei (vezi Recomandările II-1 – II-6). [Grad C]

         3. 3. Bolnavii cu alterări ale stării de nutriţie demonstrate prin anomalii ale determinărilor din setul minim şi/sau supuşi intervenţiei nutriţionale trebuie investigaţi cu o frecvenţă mai mare (vezi Tabelul I), iar cauza malnutriţiei protein-energetice trebuie cercetată (vezi Recomandările II-1 – II-6). [Grad C]

            Recomandarea I-5. Metodele de evaluare a stării de nutriţie

            Trebuie să fie standardizate, atât pentru a le creşte cât mai mult obiectivitatea, cât şi pentru a limita variabilitatea inter-examinatori. Detaliile de tehnică a evaluării, valorile normale şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexele I-IV. [Grad C]

            EVALUAREA SUBIECTIVĂ GLOBALĂ A STĂRII DE NUTRIŢIE

            Recomandarea I-6. Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriţie

            Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriţie este o metodă validă şi utilă clinic pentru aprecierea stăriide nutriţie în Boala cronică de rinichi. [Grad C]

            METODELE ANTROPOMETRICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIŢIE

            Recomandarea I-7. Metodele antropometrice de evaluare a stării de nutriţie

Metodele antropometrice – masa corporală actuală şi parametrii derivaţi, grosimea pliurilor cutanate, procentul estimat de masă adipoasă, suprafaţa, suprafaţa sau circumferinţa masei musculare a braţului şi forţa de strângere a mâinii – sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi. [Grad C]

Masa corporală actuală şi parametrii derivaţi sunt indicatori valizi, clinic utili ai stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi. [Grad C]

Masa corporală adipoasă şi masa corporală non-adipoasă, estimate prin măsurarea pliurilor cutanate, sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi.[Grad C]

Masa musculară evaluată prin circumferinţa, diametrul sau aria musculară a braţului în porţiunea medie este un indicator util clinic al situaţiei proteinelor somatice în Boala cronică de rinichi. [Grad C]

METODELE BIOCHIMICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIŢIE

1. 1. Valoarea ţintă individuală este 24.0g serină/dL (metoda colorimetrică cu verde de bromcrezol) şi trebuie atinsă la cel puţin 60% dintre bolnavi. [Grad B]

2. 2. Reducerea serinemiei sub 4.0g/dL sugerează malnutriţie protein-energetică şi impune cercetarea cauzelor. [Grad B]

Reducerea sub 30mg/dL a prealbuminei sugerează malnutriţie protein-energetică şi impune cercetarea cauzelor.

[Grad C]

Tendinţa la scădere sau valorile colesterolului cuprinse între 150-180mg/dL – în lipsa tratamentului hipocolesterolemiant – sugerează malnutriţie protein-energetică şi impune cercetarea cauzelor. [Grad C]

Scăderea creatininei serice sub 10mg/dL la bolnavi dializaţi stabili sugerează malnutriţie protein-energetică şi impune cercetarea cauzelor. [Grad C]

nPNA realizat trebuie să fie 0.6-0.8g/kgc/zi la cei nedializaţi şi cel puţin 1g/kgc/zi la cei dializaţi. [Grad C]

INTERVIURILE DIETETICE

METODE TEHNICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIŢIE

Recomandarea I-18. Metodele tehnice de evaluare a stării de nutriţie

Absorbţiometria razelor X cu energie duală a întregului organism (DEXA), analiza bioimpedanţei electrice (BIA), analiza activării neutronilor in vivo pot măsura cu mai multă precizie unele aspecte ale compoziţiei corpului, dar nu sunt recomandate ca determinări de rutină. [Grad C]

1. II. EVALUAREA ETIOLOGIEI MALNUTRIŢIEI PROTEIN-ENERGETICE

   Recomandarea II-1. Evaluarea factorilor etiologici ai malnutriţiei protein -energetice trebuie efectuată începând din stadiul 4 al BCR, la toţi pacienţii, inclusiv la cei dializaţi, mai ales la cei care au şi modificări ale stării de nutriţie (Tabelul VI). [Grad C]

Recomandarea II-6. Reducerea activităţii fizice, urmare a scăderii capacităţii de efort, este o cauză importantă a malnutriţiei protein energetice din BCR, mai la pacienţii dializaţi, care trebuie avută în vedere şi tratată. [Grad C]

Recomandarea II-7. Vârsta şi vechimea în dializă sunt factori etiologici nemodificabili demonstraţi ai malnutriţiei protein-energetice, care impun evaluare mai frecventă a stării de nutriţie. [Grad C]

1. III. PROFILAXIA ŞI TRATAMENTUL MALNUTRIŢIEI PROTEIN-ENERGETICE

   

   Recomandarea III-1. Profilaxia şi tratamentul malnutriţiei trebuie efectuate la toţi pacienţii în stadiile 4-5 ale BCR

   1. 1. Măsurile de profilaxie se adresează factorilor etiologici discutaţi în Recomandările

      II.1 –II.7, iar tratamentul impune, pe lângă corectarea acestora, suplimentare nutriţională. [Grad C]

   2. 2. Principalele măsuri de profilaxie a malnutriţiei sunt: [Grad C]

      • – Consilierea dietetică

      • – Corectarea aportului de proteine şi de energie

      • – Iniţierea la timp a dializei

      • – Optimizarea tratamentului prin dializă

      • – Depistarea şi tratarea surselor de inflamaţie.

   3. 3. Abordarea malnutriţiei protein-energetice poate fi orientată de scorul ESG-PG:

      [Grad D]

      • – Tratarea factorilor de risc pentru malnutriţie şi consilierea nutriţională sunt deobicei suficiente în cazul pacienţilor la risc de malnutriţie (ESG-PG=2-3)

      • – Pacienţii malnutriţi (ESG-PG>4) au nevoie, pe lângă consiliere nutriţională şi de intervenţii specifice;

      • – Pacienţii spitalizaţi, mai ales dacă sunt malnutriţi au nevoie de consiliere nutriţională instituită rapid şi repetată cu frecvenţă mai mare în funcţie de gradul malnutriţiei

      

      Recomandarea III-2. Pacienţii în stadiile 4-5 ale Bolii cronice de rinichi necesită consiliere nutriţională.

      1. a) Planul nutriţional trebuie realizat în primele 1-2 săptămâni de la iniţierea dializei, evaluat şi revizuit periodic la fiecare 3-4 luni.

      2. b) La pacienţii spitalizaţi, planul nutriţional trebuie să fie stabilit în primele 3 zile de la internare şi trebuie revizuit zilnic, în cazul pacienţilor cu risc mare de malnutriţie sau la o săptămînă în cazul celor cu risc mic.

         

         Recomandarea III-3. Aportul de proteine, energie şi de vitamine trebuie adecvat stadiului Bolii cronice de rinichi, în funcţie de masa corporală fără edeme sau masa corporală fără edeme ajustată (vezi Recomandarea I-8). Tabelul XI [Grad C]

         1. a) Aportul de proteine indicat este de 0.6-0.8g/kg zi în stadiul 4-5 al BCR, de minim

            1.2g/kg zi la bolnavi hemodializaţi şi de 1.3 g/kg zi la pacienţi dializaţi peritoneal. [Grad B]

         2. b) Aportul de energie indicat este de 35kcal/kg zi la pacienţi sub 60 ani şi de 30- 35kcal/kg zi la cei peste 60 ani [Grad B]

      3. c) Consilierea şi urmărirea nutriţională trebuie făcută de preferinţă de un dietetician, iar in lipsa acestuia de un specialist nefrolog avizat. [Grad C]

      Recomandarea III-4. Dieta sever hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esenţiali poate fi indicată pentru a încetini progresia Bolii cronice de rinichi şi amâna iniţierea tratametului substitutiv renal în condiţii de siguranţă nutriţională, la pacienţi selecţionaţi. [Grad C]

Recomandarea III-5. Dializa trebuie iniţiată mai precoce a dializei la pacienţii cu malnutriţie protein-energetică. [Grad C]

Deobicei tratametnul prin dializă este indicat la eRFG:510mL/min/1.73m2. Atunci când există malnutriţie protein-energetică necorectabilă, dializa trebuie iniţiată la valori mai mari ale eRFG.

[Grad C]

Recomandarea III-6. Optimizarea tratamentului prin dializă

Tratamentul corect prin dializă previne şi, respectiv, combate malnutriţia instalată. De aceea, la bolnavii dializaţi trebuie urmărite şi corectate următoarele elemente:

1. a) Doza de dializă. eKt/V trebuie să fie de cel puţin 1.2 la pacienţii HD anurici, trataţi cu câte 3 şedinte (de cel puţin 4 ore fiecare) pe săptămână. Doze mai mari, până la 1.4, trebuie prescrise la femei şi la cei cu co-morbidităţi multiple sau severe. La bolnavii DP, KT/V total al ureei >1.7 şi un debit al ultrafiltrării >1L/zi.

2. b) Administrarea unui supliment alimentar şi, eventual, exerciţiul fizic în cursul

   şedintei de HD;

3. c) Cale de abord. FAV nativă la >40% dintre pacienţii HD;

4. d) Membrane biocompatibile pentru hemodializă;

5. e) Nivelul de contaminare a apei pentru hemodializă nu trebuie să depăşească criteriile Farmacopeei Europene (<100 cfu ml şi concentraţie în endotoxine <0.25 iu ml);

6. f) Menţinerea diurezei reziduale, mai ales la bolnavii DP;

7. g) Corectarea acidozei;

8. h) Corectarea tulburărilor endocrine (hiperparatiroidism) şi a anemiei.

[Grad C]

Recomandarea III-7. Depistarea şi tratarea cauzelor inflamaţiei Deoarece există o relaţie strânsă biunivocă între malnutriţie şi inflamaţie, cauzele inflamaţiei – legate de pacient sau de procedura de dializă – trebuie depistate şi, în măsura posibilului, eliminate. [Grad C]

1. IV. TRATAMENTUL MALNUTRIŢIEI PROTEIN-ENERGETICE

1. a) Dacă în urma consilierii nutriţionale aportul dietetic nu atinge nivelurile minime recomandate, este necesară introducerea de suplimente nutriţionale orale.

2. b) Dacă prin consiliere nutriţională şi suplimentare orală aportul dietetic nu atinge nivelurile minime recomandate, este indicată administrarea alimentaţiei pe tub nazo-gastric.

3. c) Este de preferat utililzarea suplimentelor formulate specific pentru pacienţii renali.

[Grad D]

1. a) Nutriţia parenterală intradialitică poate fi recomandată atunci când consilierea nutriţională şi terapia suplimentarea orală sau enterală nu au dat rezultate.

2. b) Terapia parenterală intradialitică poate fi recomandată la pacienţii malnutriţi, numai dacă aportul energetic spontan este >20kcal/kg corp şi aportul de proteine este de cel puţin 0.8g/kg corp. În lipsa acestui aport este indicată terapia parenterală totală.

[Grad D]

1. a) În cazuri de malnutriţie severă, rezistentă la alte intervenţii, poate fi administrată o cură de androgeni, timp de 3-6 luni;

2. b) Androgenii trebuie administraţi săptămânal sau de 2 ori pe lună;

3. c) Pacienţii trebuie monitorizaţi la intervale regulate pentru efecte adverse ale androgenilor (hirsutism, priapism, hepatotoxicitate, neoplazii hepatice sau prostatice). [Grad D]

Nu sunt suficiente date pentru a recomanda tratamentul malnutriţiei severe uremice cu hormoni de creştere. [Grad D]

Nu sunt suficiente date pentru a recomanda tratamentul malnutriţiei protein-energetice cu stimulatori ai apetitului. [Grad D]

Recomandarea IV-8. Terapia antiinflamatorie în malnutriţia protein-energetică Nu sunt suficiente date pentru a recomanda strategii antiinflamatorii în tratamentul malnutriţiei protein-energetice. [Grad D]

Ghiduri de practică medicală Evaluare şi intervenţie nutriţională în Boala Cronică de Rinichi

Recomandări

CADRUL NOSOLOGIC

În funcţie de indicele de masă corporală (IMC), pot fi definite subunutriţia (IMC<18 kg m2), subponderaliatea (18:5IMC2

), optimum  nutriţional (20:5IMC<25 kg m2), supraponderalitatea (25:5IMC2) şi obezitatea (30:5IMCkg/m2).

Malnutriţia desemnează condiţia medicală produsă de o dietă improprie, insuficientă sau excesivă în raport cu necesităţile, caracterizată clinic prin scădere/creştere în greutate. Deci, subnutriţia – care rezultă din aport alimentar scăzut, digestie/absorbţie deficitară sau pierderi de nutrienţi – denutriţia – care reprezintă subnutriţia cu manifestări clinice – şi obezitatea, care rezultă dintr-un aport crescut faţă de necesităţi, sunt de fapt expresiile malnutriţiei, termenul de malnutriţie este folosit în limbajul medical curent şi înliteratură, termenul de malnutriţie este asimilat denutriţiei.

Există două forme de malnutriţie (denutriţie):

1. 1. Malnutriţia protein-energetică se referă la aport sau digestie/absorbţie deficitare de proteine şi/sau de energie cu manifestări clinice evidente;

2. 2. Malnutriţia micronutrienţilor – denumiţi astfel deoarece sunt necesari organismului în cantităţi mici – se referă la aportul inadecvat de vitamine şi de elemente minerale cu manifestări clinice evidente.

Mecanismele de adaptare ale organismului la scăderea aportului alimentar sunt reprezentate de (i) foame (ii) folosirea iniţială a rezervelor energetice – cu reducerea masei adipoase şi conservarea până în stadii finale a celei proteice, ceea ce prezervă masa musculară – şi (iii) scăderea metabolismului energetic bazal. Aceste modificări sunt reversibile, în anumite limite, la reluarea alimentaţiei normale.

Mecanismele de adaptare ale organismului la o boală activă inflamatorie sunt reprezentate de (i) scăderea apetitului, (ii) folosirea iniţială a rezervelor de proteine – cu pierderea masei musculare – şi conservarea timp mai îndelungat a celor energetice şi (iii) creşterea metabolismului energetic bazal. Dacă nu este tratată boala activă inflamatorie, aceste anomalii nu sunt, de regulă, reversibile la suplimentarea alimentaţiei.

Caşexia este termenul folosit pentru condiţia medicală caracterizată prin scădere ponderală neintenţionată, în contextul unei boli inflamatorii active, este însoţită de scăderea apetitului, astenie şi reducerea importantă a maselor musculare. O definiţie mai scurtă a caşexiei, folosită uneori în literatura nefrologică, este de “pacient cu topire (wasting1 – în limba engleză) a maselor musculare”.

Criteriile de diagnostic ale caşexiei acceptate în literatură sunt prezentate în Tabelul I. Tabelul I. Criteriile de diagnostic ale caşexiei

1. 1. Pierdere neintenţionată în greutate >5% din masa corporală uzuală

2. 2. IMC <20 la pacienţi <65 ani

3. 3. IMC <22 la pacienţi peste 65 ani

4. 4. Albumină serică <3.5g/dL

5. 5. Masă musculară redusă cu <10%

6. 6. Exces de citokine (creşterea PCR)

IMC – indice de masă corporală = [masă corporală (kg)]/[înălţime (m)]2 PCR – proteina C reactivă

La pacienţii cu Boală cronică de rinichi, mai ales la cei dializaţi, se înregistrează o prevalenţă înaltă a denutriţiei (malnutriţiei) protein-energetice. În acelaşi timp, la această categorie de bolnavi, inflamaţia este înalt prevalentă. De aceea, termenul de malnutriţie în sens strict etimologic nu este corect la toţi pacienţii renali, în cele mai multe situaţii fiind

1 Waste, wasting este un termen folosit frecvent în literatura anglo-saxonă pentru a desemna scăderea importantă, rapidă sau lentă, a masei musculare şi sau grăsoase, în cursul unei boli acute sau cronice.

vorba despre o combinaţie de modificări ale stării de nutriţie determinate de reducerea aportului de proteine şi energie, cu cele determinate de inflamaţie.

Denutriţia are o prevalenţă înaltă (18-75%) la bolnavii uremici, deşi aportul proteic şi de energie al acestor bolnavi este relativ adecvat. De aceea, complicaţiie uremiei au un rol patogenic, iar această formă specială de denutriţie, este definită ca malnutriţie uremică.

Observarea unei asocieri frecvente între subnutriţie, inflamaţie şi ateroscleroză, la pacienţii cu Boală cronică de rinichi în stadii avansate, a determinat introducerea conceptului MIA (malnutriţie – inflamaţie – ateroscleroză) şi, ca urmare, malnutriţia pacienţilor uremici a fost clasificată în:

• – MIA 1, care se referă la componenta subnutriţiei indusă de scăderea aportului, fără inflamaţie asociată, implicit fără reduceri majore ale proteinelor viscerale, reversibilă prin aport;

• – MIA  2, care se referă la componenta subnutriţiei indusă de inflamaţie, cu scăderea secundară a aportului şi reduceri ale proteinelor viscerale, puţin reversibilă prin aport (Tabelul II).

Tabelul II. Tipuri de malnutriţie protein-energetică la pacientul dializat Tipul 1 (malnutriţie protein-energetică pură)

• ■ Asociată cu sindromul uremic per se

• ■ Aport dietetic scăzut

• ■ Valori normale/scăzute ale albuminei serice

• ■ Reducerea metabolismului energetic bazal

• ■ Reversibilă cu dietă şi dializă adecvată.

  Tipul 2 (malnutriţie – inflamaţie – ateroscleroză sau sindromul complexului malnutriţie – inflamaţie)

• ■ Asociată cu inflamaţie şi co-morbidităţi

• ■ Aport proteic scăzut/normal

• ■ Valori scăzute ale albuminei serice

• ■ Creşterea metabolismului energetic bazal

• ■ Puţin reversibilă prin dietă şi dializă

Ulterior, din cauza interelaţiilor strânse malnutriţie – inflamaţie şi a influenţei lor asupra multor parametri nutriţionali şi a prognosticului pacienţilor renali, a fost propus termenul de SCMI (sindromul complexului inflamaţie – malnutriţie). Pentru a sublinia asocierea clinic relevantă dintre inflamaţie şi pierderea maselor musculare, întâlnită constant în malnutriţia bonavilor renali cu componentă inflamatorie, SCMI este descris, uneori, ca SMIC (sindromde malnutriţie – inflamaţie – caşexie). Cu acelaşi scop, a fost propusă recent înlocuirea SCMI şi SMIC cu KDW (kidney disease wasting), pentru a descrie pacienţii cu BCR la care este observată reducerea masei adipoase şi a celei musculare.

Spre deosebire de bolile inflamatorii acute (de exemplu, SIDA), în care caşexia se instalează rapid şi conduce la moarte, prin mecanism direct, în populaţia renală inflamaţia este cronică, caşexia se instalează lent, nu conduce la moarte prin mecanism direct, ci indirect, prin favorizarea, de exemplu, a bolilor cardio-vasculare (calcificări valvulare, atero-, arterioscleroză). Din acest motiv, un alt termen utilizat este cel de caşexie cuinstalare lentă. (Tabelul III).

Tabelul III. Terminologii propuse pentru denutriţia pacientului renal

Malnutriţie uremică

MIA (malnutriţie – inflamaţie – ateroscleroză)

CSMI (sindromului complexului malnutriţie – inflamaţie) KDW (kidney disease wasting)

Caşexie cu instalare lentă

În recomandări, va fi folosit termenul generic de malnutriţie protein-energetică, indiferent de mecanismele patogenice ale acesteia, detaliind, după caz, forma patogenică.

Referinţe

1. 1. Kalantar-Zadeh K, Ikizler AT, Block G, Avram MM, Kopple JD. Malnutrition Inflammation complex syndrome in dialysis patients: causes and consequences. 2003 42(5):864-881.

2. 2. Stenvinkel P, Heimbürger O, Lindholm B, Kaysen GA, Bergström J. Are there two types of malnutrition in chronic renal failure? Evidence for relationships between malnutrition, inflammation and atherosclerosis (MIA syndrome). Nephrol. Dial. Transplant., 2000;15:953 – 960.

3. 3. Pupim LB, Ikizler AT. Uremic Malnutrition: New Insights Into an Old Problem.

   Seminars In Dialysis. 16 (3):224-232;2003.

4. 4. Tejinder S. Ahuja TA, Mitch WE. The Evidence Against Malnutrition as a Prominent Problem for Chronic Dialysis Patients. Seminars In Dialysis 17(6):427-431, 2004.

5. 5. Kalantar-Zadeh K. Recent Advances in Understanding the Malnutrition- Inflammation-Cachexia Syndrome in Chronic Kidney Disease Patients: What is Next? Seminars In Dialysis, 18(5):365-369, 2005.

6. 6. Avesani CM, Carrero J J, Axelsson J, Qureshi A R, Lindholm B, Stenvinkel P: Inflammation and wasting in chronic kidney disease: Partners in crime. Kidney International 70, S8 – S13, 2006.

7. 7. Mak, RH; Cheung, Wai. Cachexia in chronic kidney disease: role of inflammation and neuropeptide signaling. Current Opinion in Nephrology Hypertension.16(1):27- 31, 2007.

8. 8. Mitch WE. Insights into the Abnormalities of Chronic Renal Disease Attributed to Malnutrition. J. Am. Soc. Nephrol., 2002;13:22-27.

9. 9. Kaysen GA. The Microinflammatory State in Uremia: Causes and Potential Consequences. J. Am. Soc. Nephrol., 2001;12:1549-1557.

1. I. EVALUAREA STĂRII DE NUTRIŢIE

   Recomandarea I-1. Scopurile evaluării stării de nutriţie

   Scopurile evaluării stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi sunt:

   1. 1. Descrierea status-ului nutriţional al bolnavului la un anumit moment.

   2. 2. Identificarea bolnavilor la risc de malnutriţie protein-energetică (screening nutriţional).

   3. 3. Determinarea cauzelor malnutriţiei protein-energetice, dacă aceasta este prezentă.

   4. 4. Monitorizarea eficienţei intervenţiei etiologice şi nutriţionale. [Grad C]

Comentarii

Degradarea stării de nutriţie este documentată la reducerea FG sub 35mL/min. La 18-75% dintre bolnavii dializaţi poate fi evidenţiată malnutriţie protein-energetică, iar alterarea stării de nutriţie este un factor de prognostic negativ important în Boala cronică de rinichi. Alterarea stării de nutriţie se instalează progresiv, numai la o parte a bolnavilor.

În prezent, este demonstrată influenţa prognostică negativă a malnutriţiei protein- energetic (i) la iniţierea tratamentului substitutiv renal şi (ii) la bolnavii dializaţi, dar nu există o descriere stadială a alterării stării de nutriţie, factorii de risc sunt relativ puţin individualizaţi, iar cauzele incomplet descrise.

Pentru a surprinde precoce modificarea stării de nutriţie, status-ul nutriţional trebuie evaluat de la momentul luării bolnavului în evidenţă nefrologică. Dacă starea de nutriţie este bună, monitorizarea se face prin screening, urmărind apariţia riscului nutriţional, iar dacă la evaluarea iniţială există semne de malnutriţie protein-energetică, paşii următori sunt identificarea eventualelor cauze, tratarea lor, ca şi monitorizarea intervenţiei nutriţionale propriu-zise (Figura 1).

Figura 1. Etapele evaluării stării de nutriţie

Referinţe

1. 1. Ikizler TA, Greene JH, Wingard RL, Parker RA, Hakim RM. Spontaneous dietary protein intake during progression of chronic renal failure. J Am Soc Nephrol 1995;6:1386–1391.

2. 2. Leavey SF, Strawderman RL, Jones CA, Port FK, Held PJ. Simple nutritional indicators as independent predictors of mortality in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1998;31:997–1006.

3. 3. Iseki K, Kawazoe N, Fukiyama K. Serum albumin is a strong predictor of death in chronic dialysis patients. Kidney Int 1993;44:115–119.

4. 4. Herselman M, Moosa MR, Kotze TJ, Kritzinger M, Wuister S, Mostert D. Protein– energy malnutrition as a risk factor for increased morbidity in long-term hemodialysis patients. J Renal Nutr 2000;10:7–15.

   

   [Grad C]

   1. 1. Evaluarea globală subiectivă generată de bolnav (ESG GB);

   2. 2. Indicele de masă corporală;

   3. 3. Suprafaţa masei musculare a braţului;

   4. 4. Forţa de strângere a mâinii;

   5. 5. Albumina serică;

   6. 6. nPNA;

   7. 7. Chestionar de consum alimentar obişniut în 24 ore. (Tabelul IV).

   Recomandarea I-2. Setul minim de determinări pentru evaluarea stării de nutriţie Evaluarea stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi trebuie efectuată printr-un set minim de determinări complementare:

Comentarii

Există numeroase studii – în general retrospective, mai ales la bolnavii dializaţi – care demonstrează asocieri puternice între unii parametri ai stării de nutriţie (ESG, indicele de masă corporală, serinemie, creatinină serică etc.) şi riscul de morbiditate sau de mortalitate.

Niciuna dintre metodele actuale de evaluare nu poate descrie cu suficientă acurateţe, global, starea de nutriţie din Boala cronică de rinichi. În acelaşi timp, fiecare dintre metodele utilizate curent poate investiga relativ precis doar unele dintre aspectele status– ului nutriţional, cum ar fi aportul de nutrienţi, pool-ul de proteine viscerale sau somatice şi masa adipoasă sau compoziţia corporală (Tabelul IV).

Pentru a creşte acurateţea evaluării este indicată utilizarea acestor metode în asociere, dar nici setul optim de determinări şi nici intervalul dintre determinări sau creşterea preciziei prognostice prin utilizarea lor cumulată nu au fost încă demonstrate.

Evaluarea subiectivă  globală generată de bolnav (ESG GB) este un indicator de ansamblu, a cărui validitate a fost demonstrată în numeroase studii. Segmentul generat de pacient (GB) este un instrument de screening bun, deoarece evaluează parametri care au valoare predictivă precoce mare pentru apariţia malnutriţiei protein-energetice – cum este reducerea apetitului – exclude subiectivismul unui evaluator extern şi este uşor de aplicat.

Indicele de masă corporală se corelează bine cu masa adipoasă, este un indicator acceptabil al aportului de energie, iar procentul din masa corporală uzuală se corelează mai bine cu masa proteinelor somatice şi indică sintetic tendinţa evoluţiei stării de nutriţie.

Suprafaţa masei musculare a braţului (circumferinţa masei musculare a braţului) este un indicator morfologic al situaţiei proteinelor somatice, iar forţa de strângere a mâinii, aduce informaţii complementare în termeni funcţionali.

Albumina serică, deşi este influenţată puternic de inflamaţie (reactant negativ de fază acută) şi are o dinamică relativ lentă (21 zile), a fost aleasă ca determinare de rutină pentru evaluarea proteinelor viscerale, deoarece numeroase studii îi probează valoarea predictivă şi este larg accesibilă.

nPNA (Normalized Protein Equivalent-Nitrogen Appearance – nPNA, echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat) este modalitatea sintetică, relativ precisă şi recunoscută de evaluare a aportului de proteine la bolnavii stabili metabolic, deşi şi ureeaserică prea redusă faţă de gradul disfuncţiei renale sau eficienţa dializei, poate atrage atenţia asupra reducerii aportului de proteine.

Chestionarul de consum alimentar din ultimele 24 de ore estimează aportul de nutrienţi, nu numai pe cel de proteine sau de energie, şi permite evaluarea complianţei la dieta prescrisă, mai ales dacă este aplicat seriat. Însă, este dificil de implementat dacă nu există personal specializat.

60

Tabelul IV. Determinări utilizate pentru evaluarea stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi

Categoria	Determinarea	Intervalul de monitorizare			Compartiment evaluat
		BCR stadiul 5 (HD/DP)	BCR stadiul 4-5	BCR cu malnutriţie protein- energetică sau bolnavi sub intervenţie nutriţională
1. Determinări obligatorii	ESG – GP	La 12 luni	La 12 luni	La 3 luni	Evaluare de ansamblu a stării de nutriţie
	Componenta GP (screening)	Lunar	La 1-3 luni	Lunar
	Masa corporală (fără edeme, postdializă) raportată la masa corporală uzuală Indicele de masă corporală	Lunar	La 1-3 luni	Lunar	Masa adipoasă
	Aria masei musculare a braţului Forţa de strângere a mâinii	La 12 luni	La 12 luni	La 3 luni	Pool proteine somatice
	Albumina serică	Lunar	La 1-3 luni	Lunar	Pool proteine viscerale
	Chestionarul alimentar în 24 ore	La 12 luni	La 12 luni	Cel puţin lunar	Aportul de nutrienţi
	nPNA	La 12 luni	La 12 luni	Lunar
2. Determinări utile pentru extinderea sau confirmarea datelor obţinute prin determinările Categoriei 1	Grosimea pliurilor cutanate	La nevoie	La nevoie	La 3 luni	Masa adipoasă
	Prealbumina serică	La nevoie	La nevoie	La nevoie	Pool proteine viscerale
	Bioimpedanţă	La nevoie*	–	La nevoie	Spaţii lichidiene*, masă adipoasă/non-adipoasă
	Absorbţiometrie duală a razelor X (DEXA)	La nevoie	La nevoie	La nevoie	Pool proteine somatice şi masa adipoasă
3. Determinări utile clinic, care impun examinarea mai riguroasă a stării de nutriţie, dacă sunt modificate	Nivelurile (predialitice) ale: ureei, creatininei, colesterolului seric	~	~	~	~
	Indexul creatininei	~	~	~	~

*Bioimpedanţa poate constitui o determinare obligatorie pentru evaluarea spaţiilor lichidiene, în timp ce pentru evaluarea masei corporale grăsoase şi non- grăsoase este o determinare utilă complementară

ESG – GP: Evaluare subiectivă globală (Patient Generated Subjective Global Assessement)

Componenta GP: Componenta generată de pacient a ESG GP, Rubricile 1-4

nPNA – Echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat (Normalized Protein Equivalent-Nitrogen Appearance – nPNA)

Referinţe

1. 1. Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation. Am J Kidney Dis 2000; 35: S1–S140

2. 2. Schoenfeld PY, Henry RR, Laird NM, Roxe DM. Assessment of nutritional status of the National Cooperative Dialysis Study population. Kidney Int Suppl 1983;23:S80–S88.

3. 3. Thomas B. Manual of Dietetic Practice, Brit Diet Assoc, 3rd edn 2001:30–37 .

4. 4. Kloppenburg WD, Stegeman CA, Hooyschuur M, Van der Ven J, de Jong PE, Huisman RM. Assessing dialysis adequacy and dietary intake in the individual hemodialysis patient. Kidney Int 1999; 55:1961–1969.

5. 5. Burrowes JD, Larive B, Cockram DB et al. Effects of dietary intake, appetite, and eating habits on dialysis and non-dialysis treatment days in hemodialysis patients: Cross-sectional results From the HEMO study. J Renal Nutr 2003;13:191–198.

6. 6. Lou LM, Gimeno JA, Paul J et al. Evaluation of food intake in hemodialysis using a food consumption and appetite questionnaire. Nefrologia 2002;22: 438–447.

7. 7. Kopple JD, Zhu X, Lew NL, Lowrie EG. Body weight-for-height relationships predict mortality in maintenance hemodialysis patients. Kidney Int 1999; 56: 1136–1148

8. 8. Aparicio M, Cano N, Chauveau P et al. Nutritional status of haemodialysis patients: a French national cooperative study. French Study Group for Nutrition in Dialysis. Nephrol Dial Transplant 1999;14:1679–1686.

9. 9. Leavey SF, Strawderman RL, Jones CA, Port FK, Held PJ. Simple nutritional indicators as independent predictors of mortality in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1998;31: 997–1006.

10. 10. Leavey SF, McCullough K, Hecking E, Goodkin D, Port FK, Young EW. Body mass index and mortality in ‘healthier’ as compared with ‘sicker’ haemodialysis patients: results from the Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS). Nephrol Dial Transplant 2001;16:2386–2394.

11. 11. Abbott KC, Glanton CW, Trespalacios FC et al. Body mass index, dialysis modality, and survival: analysis of the United States Renal Data System Dialysis Morbidity and Mortality Wave II Study. Kidney Int 2004; 65:597–605.

12. 12. Chauveau P, Combe C, Laville M et al. Factors influencing survival in hemodialysis patients aged older than 75 years: 2.5-year outcome study. Am J Kidney Dis 2001; 37:997–1003.

13. 13. Chumlea WC, Dwyer J, Bergen C et al. Nutritional status assessed from anthropometric measures in the HEMO study. J Renal Nutr 2003;13:31–38.

14. 14. Pifer TB, McCullough KP, Port FK et al. Mortality risk in hemodialysis patients and changes in nutritional indicators: DOPPS. Kidney Int 2002; 62: 2238–2245 .

15. 15. Kalantar-Zadeh K, Kopple JD, Block G, Humphreys MH. Association among SF36 quality of life measures and nutrition, hospitalization, and mortality in hemodialysis. J Am Soc Nephrol 2001;12:2797–2806.

16. 16. Cooper BA, Bartlett LH, Aslani A, Allen BJ, Ibels LS, Pollock CA. Validity of subjective global assessment as a nutritional marker in end-stage renal disease. Am J Kidney Dis 2002;40:126–132.

17. 17. Oe B, de Fijter CW, Oe PL, Stevens P, de Vries PM. Four-site skinfold anthropometry (FSA) versus body impedance analysis (BIA) in assessing nutritional status of patients on maintenance hemodialysis: which method is to be preferred in routine patient care? Clin Nephrol 1998;49:180–185.

18. 18. Kaysen GA, Chertow GM, Adhikarla R, Young B, Ronco C, Levin NW. Inflammation and dietary protein intake exert competing effects on serum albumin and creatinine in hemodialysis patients. Kidney Int 2001;60:333–340.

19. 19. Dwyer JT, Larive B, Leung J et al. Are nutritional status indicators associated with mortality in the Hemodialysis (HEMO) Study? Kidney Int 2005;68: 1766– 1776.

20. 20. Lowrie EG, Lew NL. Death risk in hemodialysis patients: the predictive value of commonly measured variables and an evaluation of death rate differences between facilities. Am J Kidney Dis 1990;15:458–482.

21. 21. Iseki K, Yamazato M, Tozawa M, Takishita S. Hypocholesterolemia is a significant predictor of death in a cohort of chronic hemodialysis patients. Kidney Int 2002; 61:1887–1893.

22. 22. Foley RN, Parfrey PS, Harnett JD, Kent GM, Murray DC, Barre PE. Hypoalbuminemia, cardiac morbidity, and mortality in end-stage renal disease. J Am Soc Nephrol 1996; 7:728–736.

23. 23. Owen WF, Jr., Lew NL, Liu Y, Lowrie EG, Lazarus JM. The urea reduction ratio and serum albumin concentration as predictors of mortality in patients undergoing hemodialysis. N Engl J Med 1993;329:1001–1006.

24. 24. Owen WF, Lowrie EG. C-reactive protein as an outcome predictor for maintenance hemodialysis patients. Kidney Int 1998;54:627–636.

25. 25. 29. Beddhu S, Kaysen GA, Yan G et al. Association of serum albumin and atherosclerosis in chronic hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 2002; 40: 721–727.

26. 26. 30. Lowrie EG, Huang WH, Lew NL. Death risk predictors among peritoneal dialysis and hemodialysis patients: a preliminary comparison. Am J Kidney Dis 1995; 26: 220–228.

27. 27. Stenvinkel P, Barany P, Chung SH, Lindholm B, Heimburger O. A comparative analysis of nutritional parameters as predictors of outcome in male and female ESRD patients. Nephrol Dial Transplant 2002;17:1266–1274.

28. 28. Kaysen GA. Biological basis of hypoalbuminemia in ESRD. J Am Soc Nephrol

    1998;9:2368–2376.

29. 29. Avram MM, Mittman N, Bonomini L, Chattopadhyay J, Fein P. Markers for survival in dialysis: a seven-year prospective study. Am J Kidney Dis 1995;26:209–219.

30. 30. Goldwasser P, Michel MA, Collier J et al. Prealbumin and lipoprotein(a) in hemodialysis: relationships with patient and vascular access survival. Am J Kidney Dis 1993;22:215–225.

31. 31. Chertow GM, Ackert K, Lew NL, Lazarus JM, Lowrie EG. Prealbumin is as important as albumin in the nutritional assessment of hemodialysis patients. Kidney Int 2000;58:2512–2517.

32. 32. Mittman N, Avram MM, Oo KK, Chattopadhyay J. Serum prealbumin predicts survival in hemodialysis and peritoneal dialysis: 10 years of prospective observation. Am J Kidney Dis 2001;38:1358–1364.

33. 33. Degoulet P, Legrain M, Reach I et al. Mortality risk factors in patients treated by chronic hemodialysis. Report of the Diaphane collaborative study. Nephron 1982; 31:103–110.

    Recomandarea I-3. Momentul iniţierii evaluării stării de nutriţie

    1. 1. Starea de nutriţie trebuie evaluată la momentul luării în evidenţă de către nefrolog a pacientului cu Boală cronică de rinichi în stadiile 2-5 (FG

       [Grad C]

    2. 2. Evaluarea iniţială include setul minim de determinări. [Grad B]

Comentarii

Declinul funcţiei renale este însoţit de reducerea spontană a aportului de proteine până la 0.7g/kg zi, ceea ce expune bolnavii cu BCR stadiile 2-5 la risc de malnutriţie protein- energetică. Starea nutriţională deficitară la iniţierea dializei este asociată cu risc crescut de morbiditate şi de mortalitate. În plus, modificarea dietei (aport de sare, calciu, fosfaţi, proteine şi energie) poate influenţa viteza de progresie a Bolii cronice de rinichi. De aceea, evaluarea şi asistenţa nutriţională trebuie iniţiate cât mai precoce, de preferat înainte de începerea tratamentului de substituţie a funcţiilor renale.

Evaluarea iniţială trebuie să fie suficient de extinsă pentru a:

•  Identifica riscul de malnutriţie;

•  Diagnostica perturbarea stării de nutriţie;

•  Furniza date de referinţă pentru evaluările ulterioare;

•  Fundamenta intervenţia nutriţională.

  Setul minim de determinări (vezi Recomandarea I-2) răspunde acestor deziderate.

  Referinţe

  1. 1. Ikizler TA, Greene JH, Wingard RL, Parker RA, Hakim RM. Spontaneous dietary protein intake during progression of chronic renal failure. J Am Soc Nephrol 1995;6:1386–1391.

  2. 2. Leavey SF, Strawderman RL, Jones CA, Port FK, Held PJ. Simple nutritional indicators as independent predictors of mortality in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1998;31: 997–1006.

  3. 3. Waugh NR, Robertson AM. Protein restriction for diabetic renal disease. Cochrane Database Syst Rev (2000) CD002181.

  4. 4. Hansen HP, Tauber-Lassen E, Jensen BR, Parving HH. Effect of dietary protein restriction on prognosis in patients with diabetic nephropathy. Kidney Int (2002) 62:220–228.

  Recomandarea I-4. Monitorizarea stării de nutriţie

  1. 1. Monitorizarea stării de nutriţie se realizează cel puţin anual prin setul minim de determinări şi lunar prin componenta generată de pacient a ESG PG. [Grad C]

  2. 2. Dacă la vreuna dintre determinările lunare componenta generată de pacient a ESG PG devine 22 sau apar modificări ale determinărilor uzuale (albumină serică, uree, creatinină, colesterol) este indicată extinderea evaluării la întreg setul minim şi cercetarea cauzei (vezi Recomandările II-1 – II-6).

     [Grad C]

  3. 3. Bolnavii cu alterări ale stării de nutriţie demonstrate prin anomalii ale determinărilor din setul minim şi/sau supuşi intervenţiei nutriţionale trebuie investigaţi cu o frecvenţă mai mare (vezi Tabelul I), iar cauza malnutriţiei protein-energetice trebuie cercetată (vezi Recomandările II-1 – II-6). [Grad C]

Comentarii

Evaluarea nutriţională consumă timp şi resurse. Componenta generată de bolnav a ESG PG are valoare predictivă suficient de mare pentru alterarea stării de nutriţie, este suficient de obiectivă şi de simplu de efectuat pentru a constitui un instrument de screening adecvat.

Un scor mai mare de 2 al acestei componente impune extinderea explorării la întreg setul minim şi, dacă apar modificări faţă de valorile individuale de referinţă, cercetarea cauzei. Aceeaşi atitudine este indicată dacă apar modificări ale investigaţiilor de rutină (Categoria 3, Tabelul I).

Creşterea frecvenţei evaluării şi cercetarea cauzelor sunt indicate, de asemenea, la bolnavii care au malnutriţie protein-energetică, înainte de iniţierea intervenţiei nutriţionale.

Referinţe

1. 1. Ben Desbrow, Judith Bauer, Claudia Blum, Amutha Kandasamy, Alison McDonald, Kate Montgomery: Assessment of nutritional status in hemodialysis patients using subjective global assessment- patient genarated: Journal of Renal Nutrition; 2005 15(2),211-216.

2. 2. Katrina L. Campbell, Susan Ash, Judith D.Bauer, Peter S.W. Davies :Evaluation of Nutrition Assessment Tools Compared With Body Cell Mass for the Assessment of Malnutrition in Chronic Kidney Disease: Journal of Renal Nutrition, 2007 17(3),189- 195.

   Recomandarea I-5. Metodele de evaluare a stării de nutriţie

   Trebuie să fie standardizate, atât pentru a le creşte cât mai mult obiectivitatea, cât şi pentru a limita variabilitatea inter-examinatori. Detaliile de tehnică a evaluării, valorile normale şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexele I-IV. [Grad C]

Comentarii

Aşa cum a fost discutat anterior, nu există o metodă care să permită evaluarea precisă şi validă a stării de nutriţie. Descrierea status-ului nutriţional este realizată prin metode complementare, care evaluează diferitele componente ale organismului uman. Deşi există, teoretic, posibilitatea de a evalua cu mai multă precizie compoziţia organismului uman, metodele utilizabile curent (DEXA) au adresabilitate redusă, iar parametrii de evaluare nu sunt validaţi pentru pacienţii cu Boală conică de rinichi, sau sunt disponibile numai în context de cercetare (studii de metabolism). De aceea, cea mai mare parte a datelor continuă să fie obţinută prin metode clinice.

În acest context, pentru a obţine rezultate valide şi comparabile, însuşirea tehnicilor corecte de examinare şi standardizarea metodelor sunt fundamentale.

EVALUAREA SUBIECTIVĂ GLOBALĂ A STĂRII DE NUTRIŢIE

Comentarii

Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriţie (ESG) se bazează pe o combinaţie simplă de date subiective – obţinute din istoricul medical al pacientului – şi de date obiective – obţinute la examenul fizic sumar al pacientului. Dacă evaluatorii sunt antrenaţi corespunzător, reproductibilitatea nu constituie o problemă. Are utilitate predictivă pentru riscul de malnutriţie relativ redusă, iar pentru malnutriţia manifestă, puterea de discriminare între formele uşoare – moderate este scăzută.

Deşi în acest moment există cinci variante ale ESG, nici una dinre ele nu este validată pentru bolnavii hemodializaţi. Studii recente demonstrează validitatea mare a ESG cu 7 puncte, folosit în studiul CANUSA pentru bolnavi dializaţi peritoneal.

Avantajele şi dezavantajele estimării subiective globale a stării de nutriţie sunt prezentate în Tabelul V.

Tabelul V. Avantaje şi dezavantaje ale Evaluării subiective globale Avantaje Dezavantaje

Metodă simplă

Relativ completă, bazată pe date anamnestice Nu evaluează depozitele de proteine viscerale

şi de examen obiectiv

Reproductibilă Pentru a obţine o reproductibilitate bună, Puţin consumatoare de timp este necesară formarea evaluatorilor

Utilitate prognostică demonstrată Nu diferenţiază suficient de precis malnutriţia

protein-energetică medie-moderată

ESG personalizat şi-a demonstrat validitatea, reproductibilitatea şi practibilitatea la bolnavi oncologici. Teoretic, acest scor ar avea o serie de avantaje şi în populaţia dializată.

Deoarece are o componentă completată direct de pacient, este redusă subiectivitatea de aprecierea a unui examinator extern. În plus, ia în discuţie simptome asemănătoare cu cele pe care le au curent şi bolnavii dializaţi, cu un număr mai mare de criterii. De aceea, valoarea predictivă a riscului de malnutriţie este superioară. În plus, permite identificarea unor cauze frecvente de malnutriţie. Pe de altă parte, evaluarea clinică a stării de nutriţie este mai completă.

Din aceste motive, utilitatea ca test de screening este mai mare, iar împărţierea în grupe de ESG este mai rigurosă, permiţând un triaj nutriţional superior. Validitatea clinică (faţă de albumină), a criteriilor (faţă de ESG) şi reproductibilitatea au fost demonstrate într- un singur studiu efectuat pe 60 pacienţi HD (Desbrow şi colab.). În urma acestui studiu a primit un nivel de evidenţă de III-2 (echivalent cu gradul C) în diagnostic.

Tehnica efectuării ESG-PG şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexa I. Referinţe

1. 1. Wiggins KL. Guidelines for Nutrition Care of Renal Patients. Renal Dietetic Practice

   Group, Am Diet Assoc, 3rd edn 2001;1–101.

2. 2. Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation. Am J Kidney Dis 2000; 35: S1–S140.

3. 3. Schoenfeld PY, Henry RR, Laird NM, Roxe DM. Assessment of nutritional status of the National Cooperative Dialysis Study population. Kidney Int Suppl 1983;23: S80– S88.

4. 4. Cooper BA, Bartlett LH, Aslani A, Allen BJ, Ibels LS, Pollock CA. Validity of subjective global assessment as a nutritional marker in end-stage renal disease. Am J Kidney Dis 2002; 40:126–132.

5. 5. Campell, Katrina L.; ASH, Susan; Bauer, J; Daveis, P S.W Critical review of nutrition assessment tools to measure malnutrition in chronic kidney disease. Nutrition and Dietetic, 2007; 64 (1):23-30.

6. 6. Falak Gurreebun, George H. Hartley, Alison L. Brown, Michael C. Ward, Timothy

   H.J. Goodship Nutritional Screening in Patients on Hemodialysis: Is Subjective Global Assessment an Appropriate Tool? J. of Renal Nutrition; 2007, 17(2):114- 117.

7. 7. Steiber AL, Leon JB, Secker D, McCarthy M, McCann L, Serra M, Sehgal AR, Kalantar-Zadeh K: Multicenter Study of the Validity and Reliability of Subjective Global Assessment in the Hemodialysis Population. J of Renal Nutrition. 2007,17(5):336-342.

8. 8. Steiber AL, Kamyar Kalantar-Zadeh, Secker D, McCarthy M, Sehgal A, McCann L. Subjective Global Assessment in chronic kidney disease: A review. J. of Renal Nutrition; 2004 14(4):191-200.

9. 9. Ben Desbrow, Judith Bauer, Claudia Blum, Amutha Kandasamy, Alison McDonald, Kate Montgomery Assessment of nutritional status in hemodialysis patients using

   patient-generated subjective global assessment J of Renal Nutrition; 2005,15(2):211-216.

   METODELE ANTROPOMETRICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIŢIE

   Recomandarea I-7. Metodele anrtopometrice de evaluare a stării de nutriţie

   Metodele antropometrice – masa corporală actuală şi parametrii derivaţi, grosimea pliurilor cutanate, procentul estimat de masă grasoasă, suprafaţa, suprafaţa sau circumferinţa masei musculare a braţului şi forţa de strângere a mâinii – sunt indicatori valizi, utili clinic ai stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi. [Grad C]

Comentarii

Aceste metode sunt utile şi valide atunci când sunt practicate:

•  toate măsurătorile menţionate, deoarece fiecare investighează un aspect specific al stării de nutriţie, iar împreună permit evaluarea globală;

•  standardizat, de operatori antrenaţi, pentru a reduce riscul erorilor de măsurare;

•  sistematic, în dinamică, astfel încât datele fiecărui bolnav să poată fi comparate în evoluţie.

Măsurătorile pot fi efectuate de asistenta nutriţionistă, dar interpretarea rezultatelor revine medicului.

Deoarece în prezent nu există date care să demonstreze că în Boala cronică de rinichi valorile parametrilor antropometrici diferă de cei ai populaţiei generale, sunt folosite ca referinţă datele din populaţia generală. Neexistând date despre populaţia generală din România, sunt folosite datele de referinţă din SUA (NHANES I/II), deşi acestea pot fi diferite de cele din populaţia ţării noastre.

Comentarii

Masa corporală este un indicator global al stării de nutriţie. Deşi se corelează relativ mai bine cu masa non-adipoasă, în Boala cronică de rinichi poate fi puternic influenţată de starea de hidratare. De aceea, sunt folosiţi o serie de parametri derivaţi şi corectarea masei corporale utilizând parametrii obţinuţi prin bioimpedanţă este utilă.

În principiu, masa corporală fără edeme sau masa corporală fără edeme ajustată sunt folosite pentru prescripţia nutriţională (cantitatea de proteine şi de energie) sau de medicamente. Acestea pot diferi de masa  corporală  “uscată” utilizată la bolnavii hemodializaţi pentru asigurarea controlului stării de hidratare.

Procentul din masa corporală uzuală dă informaţii despre tendinţa evoluţiei stării de nutriţie, iar procentul din masa corporală standard, raportează situaţia greutăţii pacientului la datele unei populaţii de referinţă (NHANES).

Indicele de masă corporală este curent utilizat, deşi corelaţia sa mai bună cu masa adipoasă l-ar recomanda pentru evaluarea obezităţii în populaţia generală, şi nu pentru evaluarea malnutriţiei în BCR.

Tehnica determinării masei corporale şi a parametrilor derivaţi, ca şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexa II.

Comentarii

Prin măsurarea pliurilor cutanate se estimează ţesutul celular subcutanat şi, implicit, adipozitatea din teritoriul investigat. Scăzând circumferinţa (suprafaţa) adipoasă din cea totală a membrului investigat, se obţin informaţii despre circumferinţa (suprafaţa) musculară.

Deoarece 60% din proteinele organismului sunt cantonate în muşchii scheletici, măsurătorile antropometrice permit evaluarea indirectă a cantităţii de proteine din muşchii scheletici, deci a masei de proteine somatice. În caz de malnutriţie asociată unei boli inflamatorii, principala sursă endogenă de aminoacizi o formează proteinele endogene, cele din muşchi reprezentând 60% din total. De aceea, reducerea în dinamică a masei musculare indică malnutriţie protein-energetică asociată inflamaţiei.

Folosind tabele de referinţă, se pot face comparaţii cu populaţia generală şi se pot deriva alţi parametri antropometrici ai stării de nutriţie, cum este procentul de masă adipoasă din masa corporală.

Deşi comparativ cu alte metode de evaluare a compoziţiei corpului (de exemplu, DEXA), metodele antropometrice sunt mai puţin precise, evaluarea în dinamică este utilă clinic pentru aprecierea tendinţei evolutive a stării de nutriţie.

Tehnica determinării masei corporale adipoase prin măsurarea pliurilor cutanate şi a dimensiunilor corpului, ca şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexa III.

Comentarii

În muşchi se găsesc aproape două treimi din proteinele somatice. Reducerea masei musculare mai accelerată decât prin vârstă, este un indicator al reducerii pool-ului proteinelor, implicit un indicator al malnutriţiei.

Sunt o serie de date recente, experimentale şi clinice, care sugerează că uremia este asociată cu un catabolism accentuat al proteinelor somatice. De aceea, măsurarea masei musculare este importantă în evaluarea stării de nutriţie în Boala cronică de rinichi.

Cea mai accesibilă modalitate de estimare a masei musculare este cea clinică. Deşi precizia evaluării clinice poate fi discutată, există studii care demonstrează o corelaţie acceptabilă între rezultatele obţinute prin această metodă şi cele ale unor determinări mai precise (DEXA, etc).

Tehnica estimării masei musculare a braţului, ca şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexa IV.

Comentarii

Forţa de strângere a mâinii (FSM) este influenţată de starea aparatului osteo-articular, de masa musculară şi de funcţionalitatea sistemului nervos. O serie de studii recente au

arătat că masa musculară evaluată prin DEXA se corelază mai bine cu forţa de strângere a mâinii evaluată dinamometric decât cu aria musculară a braţului determinată antropometric, la bolnavi renali cu diferite grade de malnutriţie protein-energetică. În plus, în obezitate, excesul de lipide din muşchi poate induce supraestimarea suprafeţei musculare determinată prin măsurarea pliurilor, situaţie care este evitată atunci când se foloseşte FSM.

Deoarece este o metodă simplă şi reproductibilă este inclusă în setul minim de determinări ale stării de nutriţie. Astfel, FSM prezice mortalitatea şi complicaţiile într-o populaţie de pacienţi chirurgicali, mortalitatea la persoanele de vârstă medie şi la vârstnici, chiar la 20 ani de la evaluare. Într-o populaţie vârstnică, a fost, de asemenea, demonstrată valoarea predictivă a limitării funcţionale la 25 ani de la evaluare şi chiar a declinului cognitiv după 7 ani de la evaluare.

Au fost demonstrate asocieri strânse ale FSM cu alţi indicatori nutriţionali, mai ales cu aceia care evaluează masa musculară, la bolnavi vârstnici cu insuficienţă cardiacă. Forţa musculară şi nu masa musculară s-a asociat cu mortalitatea în populaţia generală, într-un studiu recent.

La bolnavi hemodializaţi, cantitatea şi calităţile funcţionale ale masei musculare au fost urmărite înainte şi după 12 săptămâni de efort fizic dirijat în cursul şedinţei de dializă, prin tomografie computerizată (TC). Efectele bune ale efortului fizic asupra cantităţii masei musculare observate la TC au fost strâns corelate cu ameliorarea demonstrată prin FSM. Mai mult, într-un studiu recent, acest indicator şi-a dovedit valoarea nu numai în monitorizarea status-ului nutriţional, dar şi ca screening nutriţional.

Studiile efectuate în populaţia predializată au demonstrat asocierea semnificativă a FSM cu parametri antropometrici, cu volumul masei musculare evaluat prin DEXA şi prin cinetica creatininei. Dintre parametrii investigaţi, FSM a avut cea mai puternică asociere cu malnutriţia evaluată prin ESG. Într-un alt studiu, efectuat pe 206 pacienţi în predializă, au fost observate nu numai asocierile puternice dintre FSM şi parametrii masei musculare, ci şi valoarea predictivă a FSM, dar numai la bărbaţi. Analog, FSM a fost semnificativ asociat cu alţi parametri de evaluare a masei musculare (cintetica creatininei) şi a jucat rolul de factor prognostic independent de albumină şi de PCR la ambele sexe, la bolnavi DP.

În plus, FSM permite evaluarea în dinamică a comportamentului funcţional al masei musculare, ceea ce este util clinic.

Tehnica determinării forţei de strângere a mâinii şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexa V.

Referiţe

1. 1. Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation. Am J Kidney Dis 2000;35:S1–S140.

2. 2. Kopple JD, Zhu X, Lew NL, Lowrie EG. Body weight-for-height relationships predict mortality in maintenance hemodialysis patients. Kidney Int 1999;56:1136–1148.

3. 3. Leavey SF, McCullough K, Hecking E, Goodkin D, Port FK, Young EW. Body mass index and mortality in ‘healthier’ as compared with ‘sicker’ haemodialysis patients: results from the Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS). Nephrol Dial Transplant 2001;16:2386–2394.

4. 4. Chumlea WC, Dwyer J, Bergen C et al. Nutritional status assessed from anthropometric measures in the HEMO study. J Renal Nutr 2003;13:31–38.

5. 5. Olof Heimbürger, Abdul Rashid Qureshi, William S. Blaner, Lars Berglund, Peter Stenvinkel; Hand grip muscle strength, lean body mass, and plasma proteins as markers of nutritional status in patients with chronic renal failure close to start of dialysis therapy American Journal of Kidney 2000;36(6):1213-1225).

6. 6. Peter Stenvinkel, Peter Barany, Sung Hee Chung, Bengt Lindholm, and Olof Heimbürger A comparative analysis of nutritional parameters as predictors of

outcome in male and female ESRD patients. Nephrol. Dial. Transplant.

2002;17:1266 – 1274.

METODELE BIOCHIMICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIŢIE

Comentarii

Serinemia este considerată un indicator al depozitelor viscerale de proteine. Mai multe studii au demonstrat o relaţie inversă semnificativă între serinemie şi riscul de mortalitate, atât la bolnavi hemodializaţi, cât şi la bolnavi dializaţi peritoneal. Deoarece timpul biologic de semiviaţă al albuminei este relativ lung (20 zile), variaţia serinemiei nu poate identifica precoce malnutriţia protein-energetică.

Mai mult, valoarea de parametru nutriţional a serinemiei este limitată în prezenţa inflamaţiei acute sau cronice. Serinemia se corelează negativ cu reactanţii de fază acută, iar creşterea proteinei C reactive anulează corelaţia pozitivă dintre serinemie şi nPNA

În plus, albumina serică poate suferi modificări în caz de hiperhidratare, hepatopatii cronice sau neoplazii, acidoză (deficit de sinteză) sau pierderi pe diferite căi (urinară, digestivă, în lichidul de dializă peritoneală).

Metode de determinare a serinemiei

Metodele electroforetice şi cele nefelometrice sunt foarte specifice pentru serine, dar sunt costisitoare şi durata determinării este mare.

Metoda  colorimetrică  cu  verde  de  bromcrezol este rapidă, puţin costisitoare, reproductibilă şi a fost automatizată. Foloseşte cantităţi mici de plasmă, are o variabilitate redusă (5.9%) şi nu este influenţată de lipemie, salicilaţi sau de bilirubinemie. Pentru valori în limite normale prin metoda electroforetică (3.5-5.0g/dL), valorile obţinute prin colorimetrie sunt asemănătoare (3.8-5.1g/dL).

Metoda colorimetrică cu purpuriu de bromcresol este mai specifică pentru serine, dar clinic s-a dovedit mai puţin precisă decât precedenta.

Interpretarea rezultatelor

Indiferent de metoda de determinare, interpretarea trebuie făcută în funcţie de valorile de referinţă ale fiecărui laborator.

Serinemia 24.0g/dL (determinată prin metoda cu verde de bromcresol) este obiectivul ţintă pentru starea de nutriţie a bolnavilor renali. Bolnavii cu serinemie sub 4g/dL trebuie evaluaţi suplimentar pentru malnutriţie protein-energetică.

Comentarii

Prealbumina (transtiretina) este un indicator al depozitelor viscerale de proteine, iar nivelul ei seric se corelează strâns cu cel al serinei. Deoarece are un timp biologic de semiviaţă de numai 2 zile, faţă de 20 zile pentru albumină, prealbumina este un indicator mai bun al sintezei hepatice de proteine.

Şi transtiretina este un reactant negativ de fază acută, dar reducerea nivelului ei seric se instalează mult mai rapid decât în cazul albuminei.

Mai multe studii au demonstrat asocierea puternică a nivelurilor prealbuminei mai mici de 30mg/dL cu creşterea riscului de mortalitate.

Deoarece determinarea prealbuminei nu este curentă, are probleme de reproductibilitate şi un cost superior serinemiei, utilitatea ei ca indicator al stării de nutriţie este limitată.

Metode de determinare

Prealbumina poate fi determinată imunoturbidimetric sau prin ELISA. Metodele actuale de determinare au reproductibilate deficitară.

Interpretarea rezultatelor

Valorile normale sunt de 20-40mg/dL.

Valori mai mici de 30mg/dL în Boala cronică de rinichi sugerează risc de malnutriţie protein-energetică, impunând cercetarea cauzelor.

Comentarii

Colesterolemia este influenţată mai mult de aportul energetic (hidraţi de carbon şi lipide) decât de cel de proteine.

Deoarece colesterolul seric total este un predictor independent al mortalităţii la bolnavii dializaţi, el trebuie inclus între parametrii de monitorizare. Relaţia dintre colesterolemie şi mortalitate este descrisă de o curbă în “J”: riscul mortalităţii este mai mare atât la valori crescute (200-300mg/dL), cât şi la valori din domeniul normal sau normal-scăzut (sub 200mg/dL). Însă, relaţia este modificată la bolnavii trataţi prin DPCA (numai valori mai mari de 250mg/dL au fost asociate cu risc mare de deces), probabil din cauza aportului superior de energie (din dializant) sau a hipertrigliceridemiei coincidentale.

Colesterolemia totală redusă (sau în scădere) este predictivă pentru un risc crescut de mortalitate.

Hipocolesterolemia totală este asociată cu deficite cronice protein-energetice şi/sau cu prezenţa unor factori de co-morbiditate (inclusiv inflamaţie/infecţie). De aceea, bolnavii cu valori joase/normal joase ale colesterolului seric total (150-180mg/dL) trebuie investigaţi pentru posibile deficite nutriţionale.

Colesterolemia predializă (stabilizată) poate fi corelată cu alţi parametri ai stării de nutriţie, dar, ca şi serinemia, este influenţată de parametri non-nutriţionali (inflamaţie/infecţie).

Interpretarea rezultatelor

Colesterolemia totală serică în scădere sau cu valori cuprinse între 150-180mg/dL, în absenţa tratamentului hipolipemiant, indică evaluare atât pentru definirea cauzelor, cât şi pentru diagnosticul malnutriţiei protein-energetice.

Comentarii

Creatininemia predializă reflectă diferenţa dintre aportul exogen (alimente bogate în creatină/creatinină, în general carne) însumat cu producţia endogenă (dependentă de masa musculară) şi eliminare (excreţie urinară, eliminare prin dializă şi degradare endogenă).

La un bolnav dializat stabil fără funcţie renală reziduală semnificativă, scăderea creatininei serice sub 10mg/dL sugerează fie aport alimentar redus, fie o reducere importantă a maselor musculare şi este asociată cu creşterea mortalităţii. De aceea, aceste circumstanţe sugerează malnutriţie şi impun cercetarea cauzelor.

Comentarii

Azotul total poate fi determinat numai prin tehnici speciale, inaccesibile clinic. În schimb determinarea ureei sau a azotului ureic sunt curente. Pornind de la relaţia strânsă dintre azotul ureic şi azotul total au fost dezvoltate ecuaţii care permit calcularea azotului total, implicit şi a variaţei acestuia. Dacă balanţa azotului este echilibrată, variaţiile de la o zi la alta ale azotului total sunt date, aproape în totalitate, de aportul de azot, adică de aportul de proteine.

Cu alte cuvinte, echivalentul  proteic  al  azotului  nou  apărut estimează aportul de proteine, indicator nutriţional fundamental în Boala cronică de rinichi.

Pentru a fi posibile comparaţii şi interpretări clinice, PNA trebuie exprimată în raport cu dimensiunea corporală, operaţie numită normalizare. Ţesutul adipos contribuie nesemnificativ la bilanţul azotului. De aceea, pentru normalizare ar trebui folosită masa corporală non-adipoasă. Prin convenţie, în loc de masa corporală non-adipoasă este folosit raportul dintre volumul de distribuţie al ureei şi fracţia medie a volumului de distribuţie al ureei din masa corporală totală.

nPNA poate fi influenţat de aportul de proteine şi energie, de raportul anabolism/catabolism proteic şi de unele medicamente (corticoizi, steroizi anabolizanţi). De aceea, relaţia nPCR – aport de proteine este validă numai la bolnavii aflaţi în echilibru metabolic:

1. 1. aport de proteine şi energie constant (variaţie mai mică de 10%);

2. 2. absenţa factorilor de stres metabolic (externi sau interni);

3. 3. absenţa tratamentelor care modifică metabolismul proteic (iniţiere/oprire recentă a tratamentului cu steroizi anabolizanţi, corticozi);

4. 4. doză constantă de hemodializă (Kt/V constant).

Limita inferioară a nPNA este acceptabil susţinută de studiile care atestă negativarea balanţei azotului la pacienţii în stadiile 4-5 ale BCR când nPNA este mai mic de 0.8g/kg/zi, iar la bolnavi dializaţi atunci când nPNA este mai mic de 1g/kgc/ zi.

Limita superioară este încă imprecis definită. Astfel, la valori ale nPNA cuprinse între 1-

1.2 g/kg zi nivelul serinemiei s-a plafonat la 3.93g/dL şi nu a mai crescut atunci când aportul a depăşit 1.2g/kg zi. Dar, creşterea nPNA a fost asociată cu ameliorarea supravieţuirii la bolnavi hemodializaţi, bolnavii hemodializaţi cu nPCR cuprins între 1.24-

1.46 g/kg zi au avut şanse mai mari de supraveiţuire decât cei cu nPNA<1.24g/kg zi, iar o corelaţie inversă între nivelul nPNA şi supravieţuire a fost demonstrată recent.

În condiţiile în care efectele aportului crescut de proteine (acidoză, boală osoasă renală) sunt încă insuficient de bine documentate, o limită superioară de 1.2g/kg zi pare acceptabilă pentru bolnavii dializaţi.

Determinarea echivalentul proteic al azotului nou apărut şi interpretarea rezultatelor sunt prezentate în Anexa VI.

Referinţe

1. 1. Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation. Am J Kidney Dis 2000;35:S1–S140.

2. 2. Iseki K, Yamazato M, Tozawa M, Takishita S. Hypocholesterolemia is a significant predictor of death in a cohort of chronic hemodialysis patients. Kidney Int 2002;61:1887–1893.

3. 3. Foley RN, Parfrey PS, Harnett JD, Kent GM, Murray DC, Barre PE. Hypoalbuminemia, cardiac morbidity, and mortality in end-stage renal disease. J Am Soc Nephrol 1996; 7:728–736.

4. 4. Chertow GM, Ackert K, Lew NL, Lazarus JM, Lowrie EG. Prealbumin is as important as albumin in the nutritional assessment of hemodialysis patients. Kidney Int 2000;58:2512–2517.

5. 5. Mittman N, Avram MM, Oo KK, Chattopadhyay J. Serum prealbumin predicts survival in hemodialysis and peritoneal dialysis: 10 years of prospective observation. Am J Kidney Dis 2001;38:1358–1364.

6. 6. Liu Y, Coresh J, Eustace JA et al. Association between cholesterol level and mortality in dialysis patients: role of inflammation and malnutrition. JAMA 2004; 291:451–459.

7. 7. Cooper BA, Penne EL, Bartlett LH, Pollock CA. Protein malnutrition and hypoalbuminemia as predictors of vascular events and mortality in ESRD. Am J Kidney Dis 2004;43:61–66.

INTERVIURILE DIETETICE

Comentarii

Evaluarea directă, prin interviuri dietetice, poate identifica în timp util reducerea aportului de alimente, înainte de apariţia semnelor malnutriţiei.

Interviurile dietetice urmăresc determinarea ingestiei medii de alimente dintr-o zi, a conţinutului caloric şi în principii nutritive, precum şi modul de preparare a alimentelor.

Există mai multe metode de obţinere a informaţiilor privind aportul alimentar, în cursul interviurilor dietetice:

• – Consumul alimentar obişnuit;

• – Chestionarul de frecvenţă a consumului unor grupe de alimente.

• – Chestionarul de consum alimetar în ultimele 24 ore.

Consumul alimentar obişnuit solicită pacientului informaţii despre cantităţile şi frecvenţa alimentelor consumate uzual, incluzând mai multe zile diferite, precum şi zile de la sfârşitul săptămânii sau zile de dializă şi zile fără dializă. Se urmăreşte realizarea unui “tipar” al alimentaţiei care reflectă mai bine obiceiurile alimentare ale persoanei, dar se obţin mai puţine informaţii despre cantităţile consumate zilnic. În ultimul timp, se discută din ce în ce mai mult despre rolul automonitorizării aportului dietetic folosind jurnale electronice, cu rezultate bune în creşterea aderenţei la dieta prescrisă. În Boala cronică de rinichi există puţină experienţă cu acest tip de evaluare.

Chestionarul de frecvenţă este tot o abordare retrospectivă care apreciază tendinţele pacientului de a consuma anume grupe de alimente într-un anumit interval de timp (zilnic, săptămânal, lunar etc). De obicei, se foloseşte o listă standardizată, în care alimentele sunt organizate pe grupe. Pot fi identificate grupele de alimente pe care pacientul le consumă în exces sau, dimpotrivă, cele care sunt deficitare. Dezavantajul constă în faptul că pacientul poate sub- sau supraestima consumul unor grupe de alimente. De asemenea, nu se obţin date cu privire la modul de preparare a acestor alimente.

Chestionarul de consum alimenatar în ultimele 24 ore presupune înscrierea alimentelor şi lichidelor ingerate în 24 ore anterioare, cu estimare cantitativă (în porţii) şi precizarea modului de preparare a alimentelor.

Metoda este uşor de aplicat, dar este subiectivă. Uneori pacientul nu îşi aminteşte cu exactitate toate alimentele şi băuturile consumate în ultima zi. Dacă pacientul nu a mâncat acasă, nu poate aprecia corect cantităţile consumate, astfel încât jurnalul dietetic în 24 ore nu reflectă exact obiceiurile alimentare ale persoanei. De asemenea, grăsimile ascunse în sosuri nu sunt întotdeauna incluse în răspunsuri.

De aceea, chestionarul de consum alimenatar în ultimele 24 ore poate sub- sau supraestima aportul alimentar. Pentru creşterea exactităţii, se recomandă ca pacientul să exprime în porţii cantitatea consumată pentru calculul mai corect al pricinpiilor alimentare, ceea ce este util şi pentru instruirea bolnavului în realizarea dietei. Precizia poate fi crescută prin înregistrarea în 3 zile consecutive a aportului alimentar.

Necesită însă personal specializat şi este laborioasă.

Pe baza informaţiilor furnizate de ancheta alimentară se calculează aportul caloric şi de nutrienţi folosind tabelele care descriu compoziţia alimentelor (Anexa VII). Datele sunt comparate cu obiectivele propuse în planul nutriţional, comparaţia fiind utilă pentru evaluarea complianţei, abaterilor alimentare etc.

Referinţe

1. 1. Clinical practice guidelines for nutrition in chronic renal failure. K/DOQI, National Kidney Foundation. Am J Kidney Dis 2000;35:S1–S140.

2. 2. Kloppenburg WD, Stegeman CA, Hooyschuur M, Van der Ven J, de Jong PE, Huisman RM. Assessing dialysis adequacy and dietary intake in the individual hemodialysis patient. Kidney Int 1999; 55:1961–1969.

3. 3. Burrowes JD, Larive B, Cockram DB et al. Effects of dietary intake, appetite, and eating habits on dialysis and non-dialysis treatment days in hemodialysis patients: Cross-sectional results From the HEMO study. J Renal Nutr 2003;13:191–198.

4. 4. Lou LM, Gimeno JA, Paul J et al. Evaluation of food intake in hemodialysis using a food consumption and appetite questionnaire. Nefrologia 2002;22:438–447.

5. 5. Shinaberger CS, Kilpatrick RD, Regidor DL, et al. Longitudinal associations between dietary protein intake and survival in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 2006;48:37–44.

6. 6. Kaysen GA, Chertow GM, Adhikarla R, Young B, Ronco C, Levin NW. Inflammation and dietary protein intake exert competing effects on serum albumin and creatinine in hemodialysis patients. Kidney Int 2001;60:333–340.

   METODE TEHNICE DE EVALUARE A STĂRII DE NUTRIŢIE

   Recomandarea I-18. Metodele tehnice de evaluare a stării de nutriţie

   Absorbţiometria razelor X cu energie duală a întregului organism (DEXA), analiza bioimpedanţei electrice (BIA), analiza activării neutronilor in vivo pot măsura cu mai multă precizie unele aspecte ale compoziţiei corpului, dar nu sunt recomandate ca determinări de rutină. [Grad C]

Absorbţiometria razelor X cu energie duală a întregului organism (DEXA)

Deoarece rezultatele sunt mai puţin influenţate de starea de hidratare a bolnavului, DEXA permite evaluarea precisă, non-invazivă, a masei adipoase, masei non-adipoase, masei minerale osoase şi a densităţii acesteia.

Presupune scanarea liniară a întregului organism cu două raze de fotoni având energie diferită. Structurile organismului atenuează diferit trecerea razelor, ceea ce permite calcularea compoziţiei organismului.

Este metoda etalon, faţă de care se judecă precizia celorlalte metode de măsurare a compoziţiei organismului, atât în stadiile 4-5 ale BCR, inclusiv la bolnavii dializaţi.

Deoarece există puţine studii în Boala cronică de rinichi, interpretarea rezultatelor se face prin extrapolare, plecând de la datele obţinute în populaţia generală, ceea ce poate fi sursă de eroare. În plus, aparatura necesară nu este larg disponibilă şi investigaţia este costisitoare. Ca urmare, DEXA este indicată ca metodă complementară, de aprofundare/confirmare a rezultatelor celorlalte determinări necesare pentru evaluarea stării de nutriţie.

Analiza bioimpedanţei electrice (BIA)

Este o metodă non-invazivă, accesibilă, dar mai puţin precisă de evaluare a compoziţiei organismului uman.

Este măsurată impedanţa corpului – rezultând din rezistanţa lichidelor şi reactanţa membranelor celuare – la trecerea unui curent electric. Contribuţia relativă a rezistanţei şi reactanţei se măsoară prin unghiul de fază. Diferitele ţesuturi au impedanţe neegale. Plecând de la aceste informaţii, pot fi determinate volumul total de apă, masa adipoasă, cea non-adipoasă şi cea a osului.

Cea mai mare utilitate a fost demonstrată pentru determinarea apei totale. Astfel, bioimpedanţa întregului organism determinată folosind curenţi electrici cu mai multe frecvenţe a fost validată atât comparativ cu metode etalon de diluţie (bromură de sodiu pentru apa extracelulară, deuteriu şi tritiu pentru apa totală şi potasiu total pentru apa intracelulară) cât şi în studii clinice prospective utilizând parametri relevanţi (mortalitate, morbiditate cardio-vasculară) ca modalitate de evaluare a compartimentelor lichidiene ale organismului la bolnavi dializaţi. Deşi parametrii nutriţionali determinaţi prin bioimpedanţă (masa corporală grăsoasă, masa corporală non-grăsoasă) sunt în curs de validare în raport cu DEXA, folosirea BIA este importantă pentru determinarea masei corporale actuale şi “uscate” la bolnavi dializaţi. De aceea, BIA poate fi inclusă ca metodă de monitorizare de rutină la bolnavi dializaţi pentru evaluarea stării de hidratare.

Activarea neutronică în spectru infraroşu apropiat (NIR) in vivo

A fost utilizată pentru măsurarea cantităţii totale de azot. Deoarece cea mai mare parte a azotului se găseşte în proteine, iar acurateţea determinării este mare, NIR este considerată metoda etalon de evaluare a malnutriţiei proteice.

Deoarece radiaţia în infraroşu apropiat are o penetranţă tisulară mare, spectrofotometria care o utilizează poate scana organismului in vivo, detectând chiar modificări biochimice dinamice.

Sunt studii care demonstrează relaţii semnificative între indicele de azot – măsurat ca raportul dintre indicele măsurat şi cel al populaţiei de referinţă cu aceleaşi caracteristici de vârstă, sex şi înălţime – şi riscul de deces. De asemenea, conţinutul în azot al organismului a fost găsit mai mic la bolnavii dializaţi comparativ cu populaţia non-renală, ceea ce este sugestiv pentru depleţia de proteine.

Metoda este costisitoare, aparatura este extrem de limitat disponibilă. De aceea, NIR este încă de domeniul cercetării şi nu al practicii clinice.

Referinţe

1. 1. Allman MA, Allen BJ, Stewart PM et al. Body protein of patients undergoing haemodialysis. Eur J Clin Nutr 1990; 44:123–131.

2. 2. Pollock CA, Ibels LS, Allen BJ et al. Total body nitrogen as a prognostic marker in maintenance dialysis. J Am Soc Nephrol 1995;6:82–88.

3. 3. Arora P, Strauss BJ, Borovnicar D, Stroud D, Atkins RC, Kerr PG. Total body nitrogen predicts long-term mortality in haemodialysis patients – a single-centre experience. Nephrol Dial Transplant 1998; 13:1731–1736.

4. 4. Rayner HC, Stroud DB, Salamon KM et al. Anthropometry underestimates body protein depletion in haemodialysis patients. Nephron 1991;59: 33–40.

5. 5. Woodrow G, Oldroyd B, Turney JH, Tompkins L, Brownjohn AM, Smith MA. Whole body and regional body composition in patients with chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant 1996;11:1613–1618.

6. 6. Maggiore Q, Nigrelli S, Ciccarelli C, Grimaldi C, Rossi GA, Michelassi C. Nutritional and prognostic correlates of bioimpedance indexes in hemodialysis patients. Kidney Int 1996;50:2103–2108.

7. 7. Woodrow G, Oldroyd B, Smith MA, Turney JH. Measurement of body composition in chronic renal failure: comparison of skinfold anthropometry and bioelectrical impedance with dual energy X-ray absorptiometry. Eur J Clin Nutr 1996;50:295– 301.

1. II. EVALUAREA ETIOLOGIEI MALNUTRIŢIEI PROTEIN-ENERGETICE

   Recomandarea II-1. Evaluarea factorilor etiologici ai malnutriţiei protein -energetice trebuie efectuată începând din stadiul 4 al BCR, la toţi pacienţii, inclusiv la cei dializaţi, mai ales la cei care au şi modificări ale stării de nutriţie (Tabelul VI). [Grad C]

Comentarii

Evaluarea etiologică a malnutriţiei protein-energetice este indicată la toţi pacienţii renali din stadiul 4 al BCR, atât în vederea depistării factorilor de risc pentru malnutriţie şi pentru tratarea acestora, cât şi în caz de malnutriţie confirmată.

La apariţia malnutriţiei protein-energetice, în special a celei însoţite de topirea maselor musculare, contribuie dezechilibrul dintre sinteza şi degradarea proteică, rezultând din reducerea sintezei şi accentuarea degradării proteice musculare.

Scăderea sintezei proteice musculare este indusă de aportul proteic şi energetic insuficient, mai ales în caz de pierderi asociate, de lipsa exerciţiului fizic şi vârstă, factori care contribuie la apariţia malnutriţiei pure.

Tabelul VI. Factori etiologici ai malnutriţiei protein-energetice

Aportul de nutrienţi inadecvat necesităţilor

Pierderile de nutrienţi, necorectate prin creşterea aportului Sindromul inflamator

Tulburări ale uremiei

• – Toxicitate uremică

• – Acidoză

• – Tulburări endocrine (rezistenţa la insulină, hiperparatroidismul) Reducerea activităţii fizice

Vârsta înaintată

Durata mare a tratamentului prin dializă

Creşterea degradării proteice musculare însoţită de scăderea sintezei musculare, este indusă de inflamaţia sistemică, de acidoza metabolică şi de dezordinile endocrine ale uremiei, în special rezistenţa la insulină sau, în varianta extremă, de diabetul zaharat, factori care contribuie la apariţia caşexiei uremice.

Nu există în prezent un tablou complet al factorilor etiologici ai malnutriţiei protein- energetice, care să fie susţinut de date certe. Lista prezentată în Tabelul VI răspunde necesităţilor clinice.

Referinţe

1. 1. Jager KJ, Merkus MP, Huisman RM et al. Nutritional status over time in hemodialysis and peritoneal dialysis. J Am Soc Nephol 2001;12:1272–1279.

2. 2. Kuhlmann M.K., Kribben A., Wittwer M. and Hörl W.H. OPTA – malnutrition in chronic renal failure. Nephrology Dialysis Transplantation 2007 22(Suppl 3):iii13- iii19.

3. 3. Bossola T et al. Malnutrition in Hemodialysis Patients: What Therapy ? Am J Kidney Disease 2005; 58:371-386.

4. 4. Stenvinkel P., Lindholm B.et al. Novel Approaches in an Integrated Therapy of Inflammatory-Associated Wasting in End-Stage Renal Disease. Seminars in Dialysis. 17(6):505-515,2004.

5. 5. Kalantar-Zadeh K., Balakrishanan V.S.: The kidney disease wasting: Inflammation, oxidative stress, and diet-gene interaction. Hemodialysis International 10 (4):315– 325.

6. 6. Kalantar-Zadeh K, Ikizler T.A., Block G., Avram M.M., Kopple J.D.: Malnutrition inflammation complex syndrome in dialysis patients: causes and consequences. Kidney Int. 2003, 42(5):864-881.

   Recomandarea II-2. Aportul inadecvat de nutrienţi este o cauză importantă a malnutriţiei protein-energetice şi trebuie investigat la pacienţii în stadiile 4-5 ale BCR cu risc nutriţional crescut, cu malnutriţie şi la cei supuşi intervenţiei nutriţionale. [Grad C]

Comentarii

Scăderea aportului de proteine este evidentă din stadiul 4 al BCR, devine semnificativă în cele 3 luni premergătoare iniţierii dializei şi, în general, se ameliorează după iniţierea dializei.

Aportul de proteine este un factor de prognostic pentru mortalitate, atât pentru populaţia cu BCR predializată, cât şi pentru cea dializată. nPNA la iniţierea dializei prezice supravieţuirea într-un studiu efectuat de Shahid pe 1282 pacienţi cu BCR. În populaţia HD, un studiu efectuat pe 53 933 pacienţi urmăriţi timp de 2 ani a demonstrat că supravieţuirea cea mai bună o au cei cu valori ale nPNA între 1-1.4g/kg corp, iar o scădere a aportului proteic în primele 6 luni la pacienţi cu nPNA între 0.8-1.2g/kg corp s-a asociat cu creşterea riscului de deces în următoarele 18 luni.

O cauză importantă a reducerii aportului este scăderea apetitului. Judecând în funcţiei de starea apetitului, scăderea aportului alimentar poate apare în condiţii de apetit scăzut sau păstrat, fiecare dintre situaţii având cauze diferite (Tabelul VII).

Tabelul VII. Cauzele scăderii aportului de nutrienţi

Cu apetit păstrat	Metode de evaluare
Lipsa educaţiei nutriţionale	Evaluare nutriţională
Restricţii fizice: incapacitatea de a cumpăra, prepara sau mânca (probleme legate de miros, gust, probleme dentare)	Secţiunea generată de pacient a ESG-PG
Restricţii sociale: sărăcie, suport social inadecvat	Secţiunea generată de pacient a ESG-PG
Restricţii dietetice prescrise: regimuri sărace în proteine, potasiu şi fosfat	Ancheta alimentară
Cu apetit scăzut
Toxicitate uremică în predializă sau dializă inadecvată	eRFG, KT/V (dializă + diureză reziduală)
Tulburări de motilitate gastrică	Tranzit intestinal
Inflamaţia asociată sau stărilor co-morbide	Evaluarea co-morbidităţilor, determinarea PCR, albuminemiei
Dezordini emoţionale şi/sau psihologice	Examen psihologic

Astfel, evaluarea apetitului devine parte integrantă a anchetei alimentare la pacientulrenal.

Mai mult, scăderea apetitului pare a fi un factor de prognostic negativ independent. Un studiu efectuat de Kalantar-Zadeh la pacienţi HD a demonstrat că diminuarea apetitului se asociază cu concentraţii crescute de citokine proinflamatorii, cu hiporesponsivitate la Epo şi cu o creştere de 4 ori a ratei de mortalitate, ca şi o rată de spitalizare mărită. Un alt studiu, efectuat de Chertow şi colab. pe un sublot al studiului HEMO a demonstrat aceeaşi relaţie între apetit, inflamaţie, morbiditate şi mortalitate, subliniind, în plus, importanţa co- morbidităţilor.

Anorexia influenţează şi calitatea vieţii acestor pacienţi. Astfel, în studiul HEMO, prin aplicarea chestionarului MOSF-36 a fost demonstrată scăderea capacităţii fizice şi mentale a pacienţilor anorexici, chiar şi după corectarea în funcţie de co-morbidităţi şi de “doza” de dializă.

Evaluarea aportului nutriţional se face prin ancheta alimentară şi/sau determinarea nPNA cu frecvenţa impusă de Recomandarea I-4, iar în caz de aport scăzut, se cercetează cauzele, folosind metodele prezentate în Tabelul VII.

Referinţe

1. 1. Chandna SM, Kulinskaya E, Farrington K. A dramatic reduction of normalized protein catabolic rate occurs late in the course of progressive renal insufficiency. Nephrol. Dial. Transplant., 2005; 20: 2130–2138.

2. 2. Kalantar-Zadeh K, Block G, McAllister CJ, Humphreys MH, Kopple JD. Appetite and inflammation, nutrition, anemia, and clinical outcome in hemodialysis patients. Am.

   J. Clinical Nutrition, 2004; 80:299–307.

3. 3. Burrowes JD, Larive B, Chertow GM, Cockram DB, Dwyer JT, Greene T, Kusek JW, Leung J, Rocco MV, and for the HEMO Study Group. Self-reported appetite, hospitalization and death in haemodialysis patients: findings from the Hemodialysis (HEMO) Study. Nephrol. Dial. Transplant., 2005;20:2765-2774.

4. 4. Shinaberger CS, Kilpatrick RD, Regidor DL, McAllister CJ, Greenland S, Kopple JD, Kalantar Zadeh K. Longitudinal Associations Between Dietary Protein Intake and Survival in Hemodialysis Patients. American Journal of Kidney Diseases. 2006, 48,(1):37-49.

Comentarii

Sindromul inflamator apare din stadiul 3 al BCR şi devine cvasipermanent odată cu iniţierea dializei, când este întâlnit la 50-70% dintre bolnavi. Contribuie major la apariţia caşexiei asociate uremiei, prin activarea proteolizei musculare, scăderea apetitului şi reducerea secundară a sintezei de proteine, ca şi prin mărirea rezistenţei periferice la acţiunea insulinei şi prin creşterea metabolismul energetic bazal.

Inflamaţia este un puternic factor de prognostic negativ pentru morbiditatea şi mortalitatea cardio-vasculară la pacienţii cu BCR, dializaţi sau nu, fapt demonstrat în numeroase studii.

Sindromul inflamator poate fi indus de condiţii asociate BCR sau procedurii de dializă (Tabelul VIII).

Tabelul VIII. Cauze de inflamaţie în BCR Induse de BCR

•  Boli inflamatorii cu afectare renală (LED, vasculite)

•  Condiţii co-morbide (boli cardio-vasculare, obezitate, diabet zaharat)

•  Scăderea clerance-ului citokinelor pro-inflamatorii

•  Infecţii, aparente sau inaparente clinic (paradontopatia, infecţia cu CMV, chlamydia)

•  Încărcarea de volum

•  Stresul oxidativ (generarea speciilor reactive de oxigen şi scăderea nivelului antioxidanţilor: vitamina E, C, seleniu, glutation)

•  Stresul carbonil

•  Malnutriţie

  Induse de procedura de dializă

  Hemodializa

•  Expunerea la componentele circuitului extracorporal

•  Membrane de dializă bioincompatibile

•  Calitatea apei de dializă

•  Acces vascular non-nativ (cateter de HD; FAV GoreTex)

•  Formarea biofilmului

•  Infecţii latente sau clinic manifeste ale căilor de abord

•  Alte infecţii aparente sau inaparente clinic Dializa peritoneală

•  Cateterul peritoneal

•  Expunere la soluţia de DP

•  Peritonite

Evaluarea inflamaţiei şi a co-morbidităţilor trebuie să facă parte integrantă din evaluarea nutriţională a pacientului renal.

Sunt discuţii referitoare la determinarea şi interpretarea valorilor PCR. Deşi metodele imunoturbidimetrice sunt acceptate ca standard, în domeniul valorilor mai mici de 5mg/L, imunoturbidimetria de înaltă sensibilitate este superioră celeia clasice. Cu toate acestea, există o corelaţie bună între cele două metode pentru întreg domeniul de valori mai mari de 5mg/L, iar între puterea de a prezice mortalitatea cardio-vasculară la bolnavi renali a fost demonstrată recent o concordanţă excelentă. De aceea, valori mai mari de 5mg/L pot fi considerate ca sugestive pentru microinflamaţie, iar valori mai mari de 10mg/L pentru macroinflamaţie.

Monitorizarea inflamaţiei se realizează prin dozare lunară a PCR (Tabelul IX), iar cuantificarea co-morbidităţilor, prin scorul Davies (Tabelul X).

Tabelul IX. Interpretarea nivelurilor PCR şi evaluarea cauzelor posibile ale creşterii PCR

• – PCR normală, se monitorizează lunar

  PCR 5-50mg/L, creştere cronică, dar stabilă

• – Se consideră contextul clinic

• – Evaluarea co-morbidităţilor

  PCR >50mg/L sau care creşte rapid

• – Se caută, în general, o cauză infecţioasă, boală sistemică inflamatorie reactivată sau neoplazie

Tabelul X. Scorul Davies de cuantificare a co-morbidităţilor

• – Neoplazie (boală activă non-cutanată)

• – Boală ischemică coronariană (istoric de IM, angor pectoris, angiografie pozitivă sau alte teste diagnostice pozitive – testul la dobutamină – sau prezenţa de modificări ischemice pe EKG de repaus)

• – Boală vasculară periferică (include boala reno-vasculară, periferică şi cerebro-vasculară. Include boala simptomatică sau stenoze semnificative la evaluare angiografică sau Doppler)

• – Disfuncţia ventriculară stângă (definită ca EPA neatribuit dezechilibrelor hidro-electrolitice sau disfuncţie moderată-severă pe echocardiogramă)

• – Diabetul zaharat (DZ de tip 1 sau 2)

• – Boli de colagen (vasculite, PR, LED, scleroză sistemică)

• – Alte patologii semnificative (boală obstructivă cronică pulmonară, ciroză, boli psihice)

Scorul de co-morbiditate pentru fiecare pacient se obţine prin adunarea punctelor acordate pentru fiecare clasă de co-morbiditate. Gradul de co-morbiditate derivă din acest scor. Gradul 0 (risc scăzut) reprezintă un scor de 0; Gradul 1 (risc mediu), un scor între 1-2, iar Gradul 2 (risc înalt), un scor cumulativ mai mare de 3.

Referinţe

1. 1. Kuhlmann MK, Kribben A, Wittwer M, Hörl WH. OPTA – malnutrition in chronic renal failure. Nephrol. Dial. Transplant., 2007;22:iii13 – iii19.

2. 2. Utaka S, Carla M Avesani, Draibe SA, Kamimura MA, Andreoni S, Cuppari L. Inflammation is associated with increased energy expenditure in patients with chronic kidney disease. Am. J. Clinical Nutrition, 2005;82: 801-805.

3. 3. C M Avesani, J J Carrero, J Axelsson, A R Qureshi, B Lindholm, P Stenvinkel. Inflammation and wasting in chronic kidney disease: Partners in crime. Kidney International 70, S8-S13;2006.

4. 4. Iseki K, Tozawa M, Yoshi S, Fukiyama K. Serum C-reactive protein and risk of death in chronic dialyisis patients. Nephrol. Dial. Transplant., 1999;14:1956–1960.

5. 5. Karen A, Davis M, Wendy C, Allison M, Carmel M. Is C-Reactive Protein a Useful Predictor of Outcome in Peritoneal Dialysis Patients? J. Am. Soc. Nephrol., 2001;12:814.

6. 6. Grootendorst DC, de Jager DJ, Brandenburg VM, Boeschoten EW, Krediet RT, Dekker FW and The NECOSAD Study Group. Excellent agreement between C- reactive protein measurement methods in end-stage renal disease patients – no additional power for mortality prediction with high-sensitivity CRP. Nephrol Dial Transplant Advance Access published online on July 10, 2007.

Comentarii

Acidoza metabolică apare din stadiul 4 al BCR şi este, de regulă, prezentă în populaţia hemodializată. Joacă un rol important în patogenia caşexiei asociată uremiei, prin creşterea catabolismului proteic, scăderea sintezei proteice, accentuarea rezistenţei la acţiunea hormonilor anabolizanţi şi inducerea inflamaţiei.

Deşi nu sunt studii la bolnavi în predializă, la pacienţii dializaţi acidoza metabolică se asociază cu un prognostic prost. Astfel, Lowrie şi Lew au demonstrat o relaţie între nivelul bicarbonatului şi mortalitate, riscul de deces fiind mai mare la valori ale bicarbonatului mai mic de 17.5mEq/L sau mai mare de 25mEq/L.Un studiu efectuat recent de Kalantar Zadeh pe 56 385 pacienţi urmăriţi 2 ani a demonstrat cea mai mică mortalitate la pacienţi cu bicarbonat predialitic între 17-23mEq/L, pe când valori >23mEq/L se asociază cu creşterea riscului de deces. Această asociere dispare după corectarea pentru prezenţa inflamaţiei, astfel încât valori ale bicarbonatului >22mEq/L scad riscul de mortalitate.

Evaluarea echilibrului acido-bazic trebuie să facă parte integrantă din evaluarea nutriţională a pacienţilor cu BCR din stadiul 5 şi la cei dializaţi. Aceasta se realizează prin determinarea bicarbonatului seric, lunar şi menţinerea acestuia la valori 222mEq/L, inclusiv la bolnavii nedializaţi.

Referinţe

1. 1. Kalantar-Zadeh K, Mehrotra R, Fouque D, Kopple JD. Metabolic Acidosis and Malnutrition-Inflammation Complex Syndrome in Chronic Renal Failure. Seminars In Dialysis, 17(6):455-465,2004.

2. 2. Szeto CC, Chow KM. Metabolic Acidosis and Malnutrition in Dialysis Patients.

   Seminars In Dialysis, 17(5):371-375;2004.

3. 3. Uribarri J. Mild Metabolic Acidosis and Protein Metabolism in Dialysis Patients: A Reasoned Approach to Alkali Therapy. Seminars In Dialysis, 12(5):278-281,1999.

4. 4. Wu DY, Shinaberger CS, Regidor DL, McAllister CJ, Kopple JD, and Kalantar- Zadeh K. Association between Serum Bicarbonate and Death in Hemodialysis Patients: Is It Better to Be Acidotic or Alkalotic? Clin. J. Am. Soc. Nephrol. 2006;1:70-78.

Comentarii

La pacienţii renali, răspunsul ţesuturilor periferice la hormonul anabolic major, insulina, este deprimat chiar din stadiul 3 al BCR. Aceasta poate conduce la dezechilibre ale metabolismului proteic, prin scăderea sintezei şi creşterea catabolismului. Administrarea insulinei anulează aceste modificări, aşa cum au demonstrat Lim şi colab., într-un studiu cu leucină marcată la pacienţi predializaţi şi dializaţi.

Studii recente au demonstrat asocierea între rezistenţa la insulină şi diabetul zaharat cu malnutriţia. Astfel, la 21 pacienţi non-diabetici cu BCR în stadiul 5 nedializaţi, masa musculară evaluată prin DEXA a fost mai mică la pacienţii cu rezistenţă crescută la insulină apreciată prin testul HOMA1. Un alt studiu, efectuat la pacienţi HD non-diabetici, fără semne de inflamaţie, a arătat că rezistenţa la insulină apreciată prin testul HOMA a fost mai mare la cei cu masa musculară mai mică. La pacienţii cu DZ hemodializaţi, pierderea de masă musculară în primul an de dializă a fost mai mare decât la cei non- diabetici.

Hiperparatiroidismul poate negativa balanţa azotată şi prin creşterea catabolismului proteic. Astfel, Cuppari şi colab. au demonstrat creşterea metabolismului energetic bazal în caz de hiperparatiroidism sever, cu ameliorare după paratiroidectomie.

Evaluarea rezistenţei la insulină nu face încă parte din explorarea nutriţională a pacientului renal, dar impactul asupra stării de nutriţie, chiar în lipsa inflamaţiei, şi răspunsul anabolic demonstrat la administrarea insulinei, fac această determinare necesară.

Hiperparatiroidismul apare din stadiul 4 al BCR. Dozarea PTH este, deci, indicată şi din punct de vedere nutriţional, cu determinare la 12 luni în stadiul 4, la 6 luni în stadiul 5 în predializă şi la 3 luni la pacientul dializat.

Referinţe

1. 1. Seoung Woo Lee, Geun Ho Park, Seung Won Lee, Joon Ho Song, Kee Chun Hong, and Moon-Jae Kim Insuline resistance and muscle wasting in non-diabetic end-stage renal disease patients. Nephrol. Dial. Transplant., 2007; 22:2554-2562.

2. 2. Fliser D, Pacini G, Engelleiter R, et al. Insuline resitance and hyperinsulinemia are already present in patients with incipient renal disease. Kidney Int 1998,53:1343– 1347.

3. 3. Lim VS, Yarasheski KE, Crowley JR, et al.Insuline is protein-anabolic in chronic renal failure patients. J Am Soc Nephrol 2003 14:2297–2304.

4. 4. Siew ED, Pupim LB, Majchrzak KM, Shintani A, Flakoll PJ, Ikizler TA. Insuline resistance is associated with skeletal muscle protein breakdown in non-diabetic chronic hemodialysis patients. Kidney Int 2007 71:146–152.

5. 5. Shoji T, Emoto M, Nishizawa Y. HOMA index to assess insuline resistance in renal failure patients. Nephron 2001 89:348–349.

Comentarii

1 Rezistenţa la insulină poate fi estimată folosind indexul de evaluare a modelului homeostaziei glucozei (HOMA-IR), bazat pe concentraţiile à jeun ale glucozei (mg/dL) şi insulinei (mcrU/mL), conform formulei:

HOMA IR glucoza 0 / 18insulina 0 

22.5

Reducerea activităţii fizice apare destul de frecvent în stadiile avansate ale BCR înainte de dializă, dar este mai evidentă la bolnavii dializaţi. Contribuie la malnutriţie protein- energetice, prin scăderea sintezei proteice care întreţine, ulterior, limitarea capacităţii de efort, închizând un cerc vicios. La bolnavii hemodializaţi, exerciţiul fizic de rezistenţă efectuat, de regulă, în cursul şedinţei de dializă, a ameliorat atât cantitatea şi calitatea masei musculare, cât şi inflamaţia.

Referinţe

1. 1. Kirsten L. Johansen, KL. Exercise in the End-Stage Renal Disease Population. J. Am. Soc. Nephrol., 2007;18: 1845-1854.

2. 2. Johansen K.L., Painter P.L., Sakkas GK, Gordon P., Doyle J., and Shubert T. Effects of Resistance Exercise Training and Nandrolone Decanoate on Body Composition and Muscle Function among Patients Who Receive Hemodialysis: A Randomized, Controlled Trial. J. Am. Soc. Nephrol., 2006; 17:2307-2314.

3. 3. Cheema B., Abas H., Smith B., O’Sullivan A., Chan M., Patwardhan A., Kelly J., Gillin A., Pang G., Lloyd B., Fiatarone Singh M. Progressive Exercise for Anabolism in Kidney Disease (PEAK): A Randomized, Controlled Trial of Resistance Training during Hemodialysis. J. Am. Soc. Nephrol., 2007;18:1594-1601.

Comentarii

Vârsta influenţează negativ prognosticul pacienţilor hemodializaţi, iar malnutriţia contribuie la creşterea riscului de deces. În studiul HEMO, pacienţii cu vârste >50 ani au avut un aport mai scăzut de proteine şi de energie, iar valorile albuminei serice au fost mai mici, faţă de cei <50 ani, deşi tratamentul prin dializă era adecvat la ambele grupe.

Durata mare în dializă are un impact negativ asupra status-ului nutriţional. Astfel, într- un studiu efectuat pe 3 009 pacienţi HD, Chertow a demonstrat că durata în dializă se asociază cu declinul parametrilor nutriţionali şi că fiecare an în HD este asociat cu o creştere cu 6% a riscului de deces. În studiul HEMO, pacienţii cu durata în HD mai mare de 5 ani au avut parametrii nutriţionali mai modificaţi faţă de cei cu durata mai scurtă în dializă.

De aceea, monitorizarea unui pacient cu vârsta >50 ani şi cu durata în dializă >5 ani trebuie să fie mai frecventă (preferabil la 3 luni).

Referinţe

1. 1. Chertow GM, Johansen KL, Lew N, Lazarus JM, Lowrie EG. Vintage, nutritional status, and survival in hemodialysis patients. Kidney Int 2000; 57:1176–1181.

2. 2. Jager KJ, Merkus MP, Huisman RM et al. Nutritional status over time in hemodialysis and peritoneal dialysis. J Am Soc Nephol 2001;12:1272–1279.

3. 3. Johansen KL, Kaysen GA, Young BS, Hung AM, da SM, Chertow GM. Longitudinal study of nutritional status, body composition, and physical function in hemodialysis patients. Am J Clin Nutr 2003;77:842–846.

1. III. PROFILAXIA ŞI TRATAMENTUL MALNUTRIŢIEI PROTEIN-ENERGETICE

   • – Tratarea factorilor de risc pentru malnutriţie şi consilierea nutriţională sunt deobicei suficiente în cazul pacienţilor la risc de malnutriţie (ESG-PG=2-3)

   • – Pacienţii malnutriţi (ESG-PG>4) au nevoie, pe lângă consiliere nutriţională şi de intervenţii specifice;

   • – Pacienţii spitalizaţi, mai ales dacă sunt malnutriţi au nevoie de consiliere nutriţională instituită rapid şi repetată cu frecvenţă mai mare în funcţie de gradul malnutriţiei

Comentarii

A delimita prevenirea de tratamentul malnutriţiei la pacienţii renali este dificil şi dezavantajos clinic. Abordarea nutriţională a pacientului renal trebuie să fie dinamică şi continuu adaptată modificărilor metabolice şi cerinţelor nutritionale.

Deşi consilierea şi urmărirea nutriţională, ca şi dializa adecvată, au un rol critic în prevenirea malnutriţiei, alte măsuri – cum sunt intervenţia farmacologică, corectarea acidozei şi terapia nutriţională – pot să fie eficiente în prevenirea sau corectarea malnutriţiei, în funcţie de faza în care sunt folosite.

Sensibilizarea specialistului nefrolog asupra riscului nutriţional al pacientului renal pare să fie, în acest moment, cea mai importantă măsură de prevenire a deteriorării status-ului nutriţional.

Referinţe

1. 1. Kuhlmann MK, Kribben A, Wittwer M and Hörl WH. OPTA – malnutrition in chronic renal failure. Nephrology Dialysis Transplantation. 2007 22(Suppl 3):iii13-iii19.

   

   Recomandarea III-2. Pacienţii în stadiile 4-5 ale Bolii cronice de rinichi necesită consiliere nutriţională.

   1. a) Planul nutriţional trebuie realizat în primele 1-2 săptămâni de la iniţierea dializei, evaluat şi revizuit periodic la fiecare 3-4 luni.

   2. b) La pacienţii spitalizaţi, planul nutriţional trebuie să fie stabilit în primele 3 zile de la internare şi trebuie revizuit zilnic, în cazul pacienţilor cu risc mare de malnutriţie sau la o săptămînă în cazul celor cu risc mic.

   3. c) Consilierea şi urmărirea nutriţională trebuie făcută de preferinţă de un dietetician, iar in lipsa acestuia de un specialist nefrolog avizat. [Grad C]

2. 2. Bossola M, Tayya L, Tortorelli A. Malnutrition in Hemodialysis Patients: What Therapy? Am J Kidney Dis., 46:371-386, 2005.

Comentarii

O evaluare extinsă nutriţională, dietetică şi a apetitului, este indicată în stadiile 4-5 ale BCR, pentru identificarea pacienţilor la risc de malnutriţie şi a celor malnutriţi. Evaluarea nutriţională este realizată de preferinţă de un nutriţionist sau, în lipsa acestuia, de un medic specialist nefrolog avizat.

Depistarea şi îndepărtarea barierelor nutriţionale – medicale (apetit scăzut, dificultăţi la mestecarea alimentelor, co-morbidităţi asociate), legate de cunoştiinţele nutriţionale ale pacientului sau socio-economice (suport social, suport economic) – a permis ameliorarea stării de nutriţie a pacienţilor dializaţi, aşa cum este demonstrat de câteva studii.

Un studiu condus de Sehgal a identificat la 298 pacienţi HD trei bariere medicale (apetitul scăzut, dializa inadecvată şi co-morbidităţile), două de cunoştiinte nutriţionale (lipsa de cunoştiinţe nutriţionale, câştig ponderal interdialitic crescut) şi un factor socio- economic (fără ajutor la cumpărat şi gătit), care sunt răspunzătoare de aportul nutriţional redus. Pe de altă parte, creşterea albuminei serice a fost mai mare după şase luni la bolnavii HD care au primit educaţie nutriţională intensivă, decât la bolnavii HD trataţi cu suplimente nutriţionale. La fel, Leon a demonstrat la 52 pacienţi HD o creştere a albuminei serice după 6 luni, chiar în prezenţa inflamaţiei, după corectarea unor bariere nutriţionale medicale (dificultate la înghiţit) şi socio-economice (cumpărare şi preparare alimente).

Planul nutriţional trebuie realizat la toţi pacienţii în stadiile 4-5 ale BCR şi în interval de maxim 1-2 săptămâni de la iniţierea dializei, deoarece odată cu iniţierea dializei necesarul nutriţional se modifică.

Spitalizarea este un alt un factor de risc pentru malnutriţie. Astfel, Steiber a găsit că mai puţin de 25% din pacienţii cu BCR (în predializă sau dializaţi) internaţi într-un spital ating 75% din aportul nutriţional recomandat. De aceea, planul nutriţional este necesar şi pentru fiecare pacient internat, iar urmărirea celor cu risc mare de malnutriţie sau malnutriţi trebuie să fie mai atentă.

Referinţe

Sehgal AR, Leon J, Soinski JA. Barriers to adequate protein nutrition among haemodialysis patients. J Renal Nutr 1998;8:179–187 .

Leon JB, Majerle AD, Soinski JA, et al. Can a nutrition intervention improve albumin levels among hemodialysis patients? A pilot study. J Renal Nutr 2001;11:9–15.

Akpele L, Bailey JL. Nutrition counseling impacts serum albumin levels. J Renal Nutr

2004;14:143–148.

Sharma M, Rao M, Jacob S et al. A dietary survey in Indian hemodialysis patients. J Renal Nutr 1999;9:21–25.

Steiber AL. Clinical indicators associated with poor oral intake of patients with chronic renal failure. J Renal Nutr 1999; 9:84–88.

Recomandarea III-3. Aportul de proteine, energie şi de vitamine trebuie adecvat stadiului Bolii cronice de rinichi, în funcţie de masă corporală fără edeme sau masa corporală fără edeme ajustată (vezi Recomandarea I-8). Tabelul XI [Grad C]

Aportul de proteine indicat este de 0.6-0.8g/kg zi în stadiul 4-5 al BCR, de minim

1.2g/kg zi la bolnavi hemodializaţi şi de 1.3 g/kg zi la pacienţi dializaţi peritoneal. [Grad B]

Aportul de energie indicat este de 35kcal/kg zi la pacienţi sub 60 ani şi de 30-35kcal/kg zi la cei peste 60 ani [Grad B]

Comentarii

Studii la bolnavi în predializă au demonstrat capacitatea acestora de a-şi menţine neutră balanţa azotului, în absenţa unui stimul catabolic (acidoză, inflamaţie), cu un aport minim

de proteine (0.6g/kg corp), în condiţiile unui aport adecvat energetic, prin reducerea degradării şi creşterea sintezelor proteice. Pe de altă parte, un aport proteic crescut poate contribui la progresia BCR şi la apariţia complicaţiilor metabolice (hiperkaliemie, hiperfosfatemie, acidoză, anemie, HTA, toxicitate uremică). De aceeea, în stadiul 3 şi 4 al BCR este recomandată reducerea aportului proteic la 0.6-0.8g/kg corp asigurând, însă, cel puţin 35 kcal/kg corp aport energetic.

Aportul proteic creşte odată cu iniţierea dializei. Aceasta se datorează atât corectării parţiale a toxicităţii uremice, cât şi pierderii de nutrienţi în cursul şedinţelor de HD (10-13 grame aminoacizi şi 20-30 grame glucoză/sedinţă) şi dializei peritoneale (10 grame proteine/24 ore). Cel puţin în cazul HD, se adaugă efectul catabolic muscular şi scăderea sintezei proteice în întregul organism, exprimând tentativa de a compensa pierderile şi a reduce concentraţia plasmatică a aminoacizilor. Deşi încă sunt controverse privind aportul minim şi maxim proteic, cel puţin la pacienţii HD este nevoie de cel puţin 1g proteine/kg corp/zi, iar două studii recente nu au demonstrat un beneficiu al unui aport mai mare de

1.4g/kg corp/zi.

Aportul proteic este în relaţie directă cu fosfatemia, factor de risc cardio-vascular demonstrat atât pentru bolnavii în predializă, cât şi pentru cei dializaţi. Deşi la pacienţii în predializă se discută valoarea unei diete hipoproteice în scăderea riscului hiperfosfatemiei, la pacienţii dializaţi calitatea dializei şi absorbţia intestinală par mai importante pentru a controla fosfatemia. Însă, hipofosfatemia întâlnită în absenţa tratamentului cu chelatori ai fosfaţilor şi a unei durate prelungite a şedinţelor de dializă, poate fi privită ca un indicator de malnutriţie.

Metabolismul energetic bazal la pacienţii renali este egal sau chiar mai mic după unele studii, faţă de cel din populaţia generală şi creşte în condiţii de acidoză, inflamaţie, deficit de carnitină şi hiperparatiroidism. Majoritatea studiilor observaţionale au demonstrat un aport scăzut energetic la pacienţii dializaţi (20-22kcal/kg corp), chiar în lipsa malnutriţiei, explicat prin diminuarea importantă a exerciţiului fizic şi prin modul de raportare în jurnalele dietetice. Pînă la noi studii, aportul energetic indicat pacienţilor cu BCR stabili este egal cu cel recomandat populaţiei generale.

Tabelul XI. Aportul nutriţional indicat în Boala cronică de rinichi în stadiile 4 şi 5

	Bolnavi în stadiile 4-5 ale BCR	Bolnavi hemodializaţi	Bolnavi dializaţi peritoneal
Aport proteic	0.60 până la 0.75g/kg corp >50% valoare biologică înaltă	1.2 g/kg corp la pacienţi stabili >50% cu valoare biologică înaltă	1.2 g/kg corp la pacienţi stabili >50% cu valoare biologică înaltă
Aport energetic	35kcal/kg corp 60 ani	35kcal/kg corp <60 ani 30-35kcal/kg corp >60 ani	35kcal/kg corp <60 ani 30-35kcal/kg corp >60 ani
– Aport grăsimi	25-35% din totalul de calorii	30% din totalul de calorii	30% din totalul aportului energetic
– Grăsimi saturate	<7% din totalul de calorii	10% din totalul de calorii	~
– Acizi graşi polinesaturaţi	10% din totalul de calorii	10% din totalul de calorii	~
– Acizi graşi mononesaturati	20% din totalul de calorii	20% din totalul de calorii	~
– Carbohidraţi	Restul caloriilor non-proteice	Restul calorilor non-proteice	~
Minerale şi oligoelemente
– Sare de bucătărie	1000-3000mg/zi (mai mare în caz de pierderi de sare)	750-2000mg/zi (individualizat)	Variabil
– Potasiu	40-70mEq/zi	70-80mEq/zi	40-80mEq/zi
– Fosfor		10-17mg/kg corp/zi (sunt necesari chelatori de fosfaţi)	8-17mg/kg corp
– Calciu	1400-1600mg/zi	:51000mg/zi	1000mg/zi

		(restul din chelatori de fosfaţi)
– Magneziu	200-300mg/zi	200-300mg/zi	200-300mg/zi
– Fier	210-18mg/zi	Variabil, în funcţie de pierderi, Epo	10-15mg/zi
– Zinc	15mg/zi	15mg/zi	15mg/zi
Apă	1500-3000mL/zi (individualizat)	750-1500mL/zi	Variabil, în funcţie de bilanţul hidric
Vitamine*
– Tiamină	1.1-1.2mg/zi	1.1-1.2mg/zi	1-5mg
– Riboflavină	1.1-1.3mg/zi	1.1-1.3mg/zi	1.1-1.3mg/zi
– Biotină	30 mcg/zi	30mcg/zi	30mcg/zi
– Acid pantotenic	5mg/zi	5mg/zi	5mg/zi
– Niacină	14-16mg/zi	14-16mg/zi	14-16mg/zi
– Piridoxină	5-10mg/zi	10mg/zi	10mg/zi
– Vitamină B12	2.4mcg/zi	2.4mcg/zi	2.4mcg/zi
– Vitamină C	75-90mg/zi	75-90mg/zi	75-90mg/zi
– Acid folic	1-10mg/zi	1-10mg/zi	1-10mg/zi
– Vitamină E	400-800UI/zi	400-800mg/zi	Deobicei nu
– Vitamină D	~	în funcţie de valorile PTH	în funcţie de valorile PTH

* Dieta trebuie suplimentată cu aceste cantităţi

Referinţe

1. 1. *** Energy and protein requirements. Report of a joint FAO/WHO/UNU Expert Consultation. World Health Organ Tech Rep Ser 1985;724: 1–206.

2. 2. Rand WM, Pellett PL, Young VR. Meta-analysis of nitrogen balance studies for estimating protein requirements in healthy adults. Am J Clin Nutr 2003; 77:109–127.

3. 3. Ikizler TA, Flakoll PJ, Parker RA et al. Amino acid and albumin losses during hemodialysis. Kidney Int 1994; 46: 830–837.

4. 4. Combarnous F, Tetta C, Cellier CC et al. Albumin loss in on-line hemodiafiltration.

   Int J Artif Organs 2002; 25: 203–209.

5. 5. Raj DS, Zager P, Shah VO et al. Protein turnover and amino acid transport kinetics in end-stage renal disease. Am J Physiol Endocrinol Metab 2004; 286: E136–E143.

6. 6. Veeneman JM, Kingma HA, Boer TS et al. Protein intake during hemodialysis maintains a positive whole body protein balance in chronic hemodialysis patients. Am J Physiol Endocrinol Metab 2003; 284:E954–E965.

7. 7. Gutierrez A, Alvestrand A, Wahren J et al. Effect of in vivo contact between blood and dialysis membranes on protein catabolism in humans. Kidney Int 1990;38:487– 494.

8. 8. Ikizler TA, Pupim LB, Brouillette JR et al. Hemodialysis stimulates muscle and whole body protein loss and alters substrate oxidation. Am J Physiol Endocrinol Metab 2002;282:E107–E116.

9. 9. Lofberg E, Essen P, McNurlan M et al. Effect of hemodialysis on protein synthesis.

   Clin Nephrol 2000;54: 284–294.

10. 10. Veeneman JM, Kingma HA, Boer TS et al. The metabolic response to ingested protein is normal in long-term hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 2004;43:330– 341.

11. 11. Raj DS, Welbourne T, Dominic EA et al. Glutamine kinetics and protein turnover in end-stage renal disease. Am J Physiol Endocrinol Metab 2005; 288:E37–E46.

12. 12. Lim VS, Ikizler TA, Raj DS et al. Does hemodialysis increase protein breakdown? Dissociation between whole-body amino acid turnover and regional muscle kinetics. J Am Soc Nephrol 2005;16:862–868.

13. 13. Kloppenburg WD, Stegeman CA, Hooyschuur M et al. Assessing dialysis adequacy and dietary intake in the individual hemodialysis patient. Kidney Int 1999; 55:1961– 1969.

14. 14. Bellizzi V, Di Iorio BR, Terracciano V et al. Daily nutrient intake represents a modifiable determinant of nutritional status in chronic haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 2003; 18:1874–1881.

15. 15. Sherman RA, Cody RP, Rogers ME et al. Interdialytic weight gain and nutritional parameters in chronic hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1995; 25:579–583.

16. 16. Kopple JD, Shinaberger JH, Coburn JW et al. Optimal dietary protein treatment during chronic hemodialysis. Transactions – Am Soc Art Int Org 1969; 15:302–308.

17. 17. Ikizler TA, Greene JH, Yenicesu M et al. Nitrogen balance in hospitalized chronic hemodialysis patients. Kidney Int 1996; 57:S53–S56.

18. 18. Borah MF, Schoenfeld PY, Gotch FA et al. Nitrogen balance during intermittent dialysis therapy of uremia. Kidney Int 1978; 14:491–500.

19. 19. Ohkawa S, Kaizu Y, Odamaki M et al. Optimum dietary protein requirement in nondiabetic maintenance hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 2004;43:454–463.

20. 20. Kloppenburg WD, Stegman CA, Kremer Hovinga TK et al. Effect of prescribing a high protein diet and increasing the dose of dialysis on nutrition in stable chronic haemodialysis patients: a randomized, controlled trial. Nephrol Dial Transplant 2004; 9:1212–23.

21. 21. Cuppari L, Avesani CM. Energy requirements in patients with chronic kidney disease. J Ren Nutr 2004;14: 121–126.

22. 22. Monteon FJ, Laidlaw SA, Shaib JK et al. Energy expenditure in patients with chronic renal failure. Kidney Int 1986; 30: 741–747.

23. 23. Ikizler TA, Wingard RL, Sun M et al. Increased energy expenditure in hemodialysis patients. J Am Soc Nephrol 1996;7:2646–2653.

24. 24. Cuppari L, de Carvalho AB, Avesani CM et al. Increased resting energy expenditure in hemodialysis patients with severe hyperparathyroidism. J Am Soc Nephrol 2004;15:2933–2939.

25. 25. Kloppenburg WD, de Jong PE, Huisman RM. The contradiction of stable body mass despite low reported dietary energy intake in chronic haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 2002;17:1628–1633.

26. 26. Laville M, Fouque D: Nutritional aspects in hemodialysis. Kidney Int Suppl

    2000;76:S133–S139.

27. 27. Waugh NR, Robertson AM. Protein restriction for diabetic renal disease. Cochrane Database Syst Rev (2000) CD002181.

28. 28. Hansen HP, Tauber-Lassen E, Jensen BR, Parving HH. Effect of dietary protein restriction on prognosis in patients with diabetic nephropathy. Kidney Int (2002)62:220–228.

29. 29. Chauveau P, Combe C, Rigalleau V, Vendrely B, Aparicio M. Restricted Protein Diet Is Associated With Decrease in Proteinuria. J.Ren. Nutr. 250-257,2007.

30. 30. Mircescu G, Gârneaţă L, Căpuşă C, Stancu SH. Consequences on the Progression of Renal Failure Effects of a Supplemented Hypoproteic Diet in Chronic Kidney Disease. J.Ren.Nutr 179-188,2007.

    Recomandarea III-4. Dieta sever hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esenţiali poate fi indicată pentru a încetini progresia Bolii cronice de rinichi şi amâna iniţierea tratametului substitutiv renal în condiţii de siguranţă nutriţională, la pacienţi selecţionaţi. [Grad C]

Comentarii

De aproximativ un secol se ştie că reducerea aportului proteic îmbunătăţeşte multe din simptomele uremiei. În urmă cu o jumătate de secol, au fost găsite indicii că dietele hipoproteice severe suplimentate cu aminoacizi pot atenua simptomatologia uremică şi întârzia iniţierea dializei, fără răsunet major asupra stării de nutriţie. Cu un deceniu în

urmă, rezultatele studiului MDRD nu au fost în măsură să susţină un efect major al dietelor hipoproteice asupra declinului eRFG. Dacă acest efect a existat, el a fost inferior celui obţinut prin controlul presiunii arteriale. Mai recent, au fost definite stadiile BCR şi strategiile anti-progresie. Deşi dieta săracă în proteine suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esenţiali este menţionată, nu sunt încă suficiente dovezi pentru a o susţine.

Studiile controlate asupra dietei sărace în proteine suplimentate au avut rezultate contradictorii, în general, cele cu număr mic de participanţi au raportat efecte bune, în timp ce acelea cu număr mare de participanţi, rezultate incerte. Metaanalize recente susţin utilitatea acestei diete în scăderea progresiei Bolii cronice de rinichi, atât prin mecanism direct (anularea hiperfiltrării glomerulare şi reducerea proteinuriei), cât şi prin mecanisme indirecte (control mai bun al HTA, ameliorarea complicaţiilor metabolice cum sunt hiperfosfatemia şi acidoza). Astfel, Pedrini şi colab. au analizat studii controlate însumând 1413 pacienţi non-diabetici trataţi cu dietă foarte săracă în proteine suplimentată cu cetoanalogi. Riscul atingerii unui end-point compus din iniţierea dializei şi deces a fost redus cu 33% la cei aflaţi la o dietă sever hipoproteică.

În toate studiile publicate, starea de nutriţie a pacienţilor a fost menţinută, ceea ce explică prognosticul la fel de bun în HD al pacienţilor trataţi în predializă cu dietă hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi ai aminoacizilor esenţiali, faţă de cei trataţi convenţional (Aparicio şi colab.).

Problema centrală a dietelor hipoproteice suplimentate cu cetoanalogi este cea a complianţei pacienţilor. Dacă sunt selecţionaţi bolnavi complianţi, rezultatele sunt bune. Tehnica dietei foarte sărace în proteine suplimentată cu cetoanalogi ai amino acizilor esenţiali este prezentată în Anexa VIII.

Dietele sever hipoproteice au mai fost încercate în sindroamele nefrotice, ca măsură complementară pentru reducerea proteinuriei şi în tratamentul bolnavilor care aveau Boală cronică de rinichi şi proteinurie, cu rezultate promiţătoare. Studiile au număr mic de participanţi şi cele mai multe nu sunt controlate. De aceea, această indicaţie necesită investigare suplimentară.

Cetoanalogii au fost administraţi şi bolnavilor dializaţi, cu scopul reducerii numărului de ore de dializă sau ca supliment nutriţional. Experienţa publicată cu acest tip de intervenţie este extrem de limitată.

Referinţe

1. 1. Mitch WE: Dietary protein restriction in chronic renal failure: nutritional efficacy, compliance, and progression of renal insufficiency. J Am Soc Nephrol 2:823 – 831,1991.

2. 2. Pedrini MT, Levey AS, Lau J, et al: The Effect of Dietary Protein Restriction on the Progression of Diabetic and Nondiabetic Renal Diseases – A Meta-Analysis. Ann Int Med 124:627-632,1996.

3. 3. Fouque D, Wang P, Laville M et al: Low protein diets delay end-stage renal disease in non-diabetic adults with chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant 15:1986-1992,2000.

4. 4. Kasiske BL, Lakatua JD, Ma JZ, et al: A meta-analysis of the effects of dietary protein restriction on the rate of decline in renal function. Am J Kidney Dis 31:954-61,1998.

5. 5. Klahr S, Levey AS, Beck GJ, et al for The Modification of Diet in Renal Disease Study Group: The Effects of Dietary Protein Restriction and Blood-Pressure Control on the Progression of Chronic Renal Disease. N Engl J Med 330:877- 884,1994.

6. 6. Walser M, Hill S: Can Renal Replacement Be Deferred by a Supplemented Very Low Protein Diet?. J Am Soc Nephrol 10:110–116,1999.

7. 7. Mitch WE: Dietary therapy in uremia: the impact on nutrition and progressive renal failure. Kidney Int 57:S38-S43,2000.

8. 8. Aparicio M, Chauveau P, De Précigout V, et al: Nutrition and Outcome on Renal Replacement Therapy of Patients with Chronic Renal Failure Treated by a Supplemented Very Low Protein Diet. J Am Soc Nephrol 11:708–716,2000.

9. 9. Prakash S, Pande DP, Sharma S et al: Randomized, double-blind, placebo- controlled trial to evaluate efficacy of ketodiet in predialytic chronic renal failure. J Ren Nutr 14:89-96,2004.

10. 10. Locatelli F, Alberti D, Graziani G et al: A. Prospective, randomised, multicentre trial of effect of protein restriction on progression of chronic renal insufficiency. Northern Italian Cooperative Study Group [see comments]. Lancet 337:1299– 1304,1991.

11. 11. Hansen HP, Tauber-Lassen E, Jensen BR et al: Effect of dietary protein restriction on prognosis in patients with diabetic nephropathy. Kidney Int 62:220– 228,2002.

12. 12. Levey AS, Adler S, Caggiula AW et al and Modification of Diet in Renal Disease Study Group: Effects of dietary protein restriction on the progression of advanced renal disease in the modification of diet in renal disease study. Am J Kidney Dis 27: 652-663,1996

13. 13. Johnson DW: Dietary protein restriction as a treatment for slowing chronic kidney disease progression: The case against. Nephrology 11;58-62,2006.

14. 14. Chauveau P, Combe C, Rigalleau V, Vendrely B, Aparicio M. Restricted Protein Diet Is Associated With Decrease in Proteinuria. J.Ren. Nutr. 250-257,2007.

15. 15. Mircescu G, Gârneaţă L, Stancu SH, Căpuşă C. Consequences on the Progression of Renal Failure Effects of a Supplemented Hypoproteic Diet in Chronic Kidney Disease. J.Ren.Nutr 179-188,2007.

16. 16. V Bellizzi, B R Di Iorio, L De Nicola, R Minutolo, P Zamboli, P Trucillo,

F Catapano, C Cristofano, L Scalfi and G Conte on behalf of the ERIKA Study- group Very low protein diet supplemented with ketoanalogs improves blood pressure control in chronic kidney disease Kidney International (2007) 71, 245– 251.

Recomandarea III-5. Dializa trebuie iniţiată mai precoce a dializei la pacienţii cu malnutriţie protein-energetică. [Grad C]

Deobicei tratametnul prin dializă este indicat la eRFG:510mL/min/1.73m2. Atunci când există malnutriţie protein-energetică necorectabilă, dializa trebuie iniţiată la valori mai mari ale eRFG.

[Grad C]

Comentarii

Prezenţa malnutriţiei la iniţierea dializei se asociază cu creşterea riscului de morbiditate şi de mortalitate. Deşi normele K DOQI şi cele Europene de dializă iau în considerare criteriul RFG pentru iniţierea dializei, nu s-a observat în studiile efectuate un avantaj de supravieţuire la cei cu eRFG mai mare faţă de cei cu eRFG mai mică la iniţiere. Co- morbidităţile (mai ales diabetul zaharat) şi vârsta înaintată sunt cele care prezic supravieţuirea ulterioară.

Iniţierea dializei este indicată, în general, la valori ale eRFG 10mL/min. Cu alte cuvinte, iniţierea dializei trebuie să fie un compromis între menţinerea calitatea vieţii pacienţilor fără dializă şi evitarea complicaţiilor care scad calitatea vieţii şi supravieţuirea sub dializă.

Referinţe

1. 1. *** Clinical Practice Guidelines for Hemodialysis Adequacy. Guidelines 1. Initiation of Dialysis, 2006.

2. 2. Ellis PA, Reddy V, Bari N, Cairns HS: Late referral of end-stage renal failure. QJM

   91:727-732,1998.

3. 3. Ifudu O, Dawood M, Homel P, Friedman EA: Timing of initiation of uremia therapy and survival in patients with progressive renal disease. Am J Nephrol 18:193- 198;1998.

4. 4. Roubicek C, Brunet P, Huiart L, et al: Timing of nephrology referral: Influence on mortality and morbidity. Am J Kidney Dis. 36:35-41,2000.

Comentarii

Conform ghidului European de adecvare a HD din 2007, doza minimă de dializă la pacienţii HD anurici cu un minimum 3 şedinţe a 4 ore fiecare pe săptămână este de 1.2, cu doze mai mari în cazul sexului feminin şi în caz de co-morbidităţi multimple sau severe. O doză mai mare de dializă nu pare a influenţa status-ul nutriţional în HD intermitentă. Astfel, studiul HEMO nu a demonstrat un beneficiu asupra parametrilor nutriţionali prin creşterea eKT/V peste 1.3. În timpul celor trei ani de urmărire, nici nivelurile albuminei serice (care au scăzut cu 0.21g/dL), nici greutatea postdializă (care a scăzut cu 2.7 kg), nu par a fi fost influenţate de doza de dializă, deşi unii parametri nutriţionali – cum sunt aportul proteic, apetitul şi circumferinţa braţului – au avut un declin mai puţin pronunţat în lotul bolnavilor cu doză de dializă mai mare. Însă, HD zilnică (nocturnă şi scurtă zilnică) s-a asociat în aproape toate studiile (cu un număr mic de subiecţi efectuate până în prezent) cu creşterea aportului proteic, a albuminei serice şi ameliorări ale parametrilor antropometrici. Catabolismul procedurii de HD poate fi anulat prin administrarea de suplimentenutriţionale orale sau parenterale. Astfel, Veeneman şi colab. au demonstrat că un prânz în timpul unei şedinţe de hemodializă – constând în 0.6±0.09g proteine/kg corp şi 15±2kcal/kg corp – are un efect pozitiv asupra balanţei proteice. Catabolismul proteinelor la nivelul întregului organism este redusă cu 2/3, iar sinteza de proteine creşte cu 125%. În acord cu aceste rezultate, strategia nutriţională care urmăreşte anularea efectului negativ al dializei asupra balanţei azotului prin administrarea unui prânz în cursul şedinţei de hemodializă crează posibilitatea prevenirii malnutriţiei şi ar trebui instituită la toţi pacienţii

HD.

Studiile privind valoarea nutriţională a exerciţiului fizic în HD au demonstrat beneficii mai mult în ceea ce priveşte calitatea masei musculare decât în ceea ce priveşte volumul muscular. O explicaţie ar fi dezechilibrul dintre aportul alimentar şi consumul mare, ceea ce sugerează că o combinaţie de dietă şi de exerciţiu fizic ar fi cea mai potrivită.

Căile de abord non-native (GoreTex, catetere) sunt surse potenţiale de inflamaţie, având şi impact nutriţional, astfel încât toate eforturile trebuie îndreptate pentru iniţierea dializei utilizând căi de abord native, create din timp.

Utilizarea membranelor biocompatibile a fost urmată de creşterea albuminei şi a IGF1, comparativ cu membranele bioincompatibile, într-un studiu efectuat de Parker şi colab. În contrast, studiul HEMO nu a demonstrat un beneficiu net al membranelor cu flux înalt asupra status-ului nutriţional, deşi declinul indicatorilor antropometrici observată la 3 ani este mai puţin pronunţată în cazul folosirii acestor membrane.

Implicarea dovedită a calităţii apei în complicaţiile pe termen lung ale pacienţilor HD (amiloidoza asociată dializei, ateroscleroza, malnutriţia), face din calitatea apei un parametru important de biocompatibilitate a dializei. Folosirea apei ultrapure s-a asociat în aproape toate studiile cu ameliorarea inflamaţiei, cu impact nutriţional pozitiv în unele dintre acestea.

Studiile CANUSA şi ADEMEX (la pacienţii DP) şi studiul NECOSAD (la pacienţii HD) au demonstrat importanţa diurezei reziduale pentru supravieţuire, ca şi neechivalenţa dintre epurarea prin dializă şi cea pe calea rinichiului nativ. Funcţia renală reziduală este importantă şi în menţinerea status-ului nutriţional la pacienţii dializaţi. Studiile efectuate în DP au precizat pe de o parte rolul funcţiei renale reziduale pentru menţinerea aportului proteic şi de energie, utilizând chestionarul de frecvenţă al alimentelor şi pe de altă parte, lipsa relaţiei dintre aport şi clearance-ul peritoneal. Evaluarea directă a parametrilor nutriţionali (ESG, masă musculară) a evidenţiat o relaţie directă cu funcţia renală reziduală, atât la pacienţii DP, cât şi la cei HD. Un studiu recent efectuat de Wang şi colab. la pacienţii DP a demonstrat relaţia între pierderea funcţiei renale reziduale şi creşterea metabolismului energetic bazal, parametru de supravieţuire, independent de parametrii inflamatori. Utilizarea ca primă metodă de dializă a DP – cunoscută a menţine mai mult timp diureza reziduală – poate fi o metodă valoroasă şi în prevenţia malnutriţiei. Însă, rezultatele bune obţinute în conservarea funcţiei renale reziduale prin folosirea membranelor high-flux şi a apei ultrapure, sugerează că şi hemodializa poate reprezenta o opţiune terapeutică pentru pacienţii care nu au indicaţii sau refuză DP. Nu sunt date care să demonstreze valoarea diureticelor în conservarea funcţiei renale reziduale, dar utilizarea IECA sau a BRA, deşi în studii mici, a permis menţinerea diurezei reziduale. Ultrafiltrările excesive favorizează anularea diurezei reziduale, atât în HD cât şi în DP. Însă, probabil că menţinerea unui grad de hiperhidratare în vederea conservării diurezei reziduale nu este adecvată, având în vedere consecinţele cardio-vasculare ale excesului volemic.

Referinţe

1. 1. Tattersall J, Martin-Malo A, Pedrini L, Basci A, Canaud B, Fouque D, Haage P, Konner K, Kooman J, Pizzarelli F, Tordoir J, Vennegoor M, Wanner C, ter Wee P, Vanholder R. EBPG guideline on dialysis strategies. Nephrol. Dial. Transplant.22:ii5-ii21;2007.

2. 2. Krediet RT, on behalf of the European Best Practice Guideline working group on Peritoneal DialysisAdequacy of peritoneal dialysis Nephrol. Dial. Transplant.20:ix24- ix27 2005.

3. 3. Fouque D, Vennegoor M, Ter Wee P, Wanner C, Basci A, Canaud B, Haage P, Konner K, Kooman J, Martin-Malo A, Pedrini L, Pizzarelli F, Tattersall J, Tordoir J, Vanholder R. EBPG Guideline on Nutrition. Nephrol. Dial. Transplant.,2007;22:ii45 – ii87.

4. 4. Johanna T, Brett L, June L et al. Are nutritional status indicators associated with mortality in the Hemodialysis (HEMO) Study? Kidney International 68,1766 – 1776;2005.

5. 5. Bernard C, Leila C,, Helen W and Ciro T Residual renal function and dialysis modality: Is it really beneficial to preserve residual renal function in dialysis patients? Nephrology, 11:(4): 292-296;2006.

Comentarii

Sursele de inflamaţie ale pacientului renal sunt reprezentate de: (i) co-morbidităţi (obezitate, DZ, boli cardio-vasculare, inclusiv supraîncărcarea de volum), (ii) infecţii, câteodată inaparente clinic, cum sunt paradontopatia – care are prevalenţe de până la 80% în stadiul 5 al BCR şi a fost demonstrată a fi implicată în apariţia malnutriţiei – hepatitele cronice virale, infecţiile cu Helicobacter pylori sau aparente clinic (tuberculoza) şi (iii) procedura de dializă.

În acelaşi timp, malnutriţia poate fi ea însăşi o sursă de inflamaţie, de exemplu, prin aport scăzut de antioxidanţi. Astfel, un studiu efectuat la bonavi HD, folosind chestionarul de frecvenţă al alimentelor, a pus în evidenţă un aport alimentar scăzut de vitamina C, iar Hörl şi colab. au demonstrat creşterea riscului de mortalitate la pacienţi cu niveluri serice scăzute de vitamina C. Studii recente demonstrează un rol antiinflamator al L-carnitinei, cu impact pozitiv asupra status-ului nutriţional al pacienţilor HD.

Principala sursă de inflamaţie derivată din procedura de dializă este calea de abord vascular non-nativă. Astfel, nivelurile PCR sunt mai înalte, iar cele ale albuminemiei mai mici în funcţie de tipul căii de abord, în ordinea: cateter, fistulă cu GoreTex, şi fistulă nativă (Lorenzo şi colab.), chiar în absenţa unei complicaţii infecţioase demonstrabile.

Majoritatea studiilor au probat diminuarea inflamaţiei şi ameliorare a stării de nutriţie, în cazul folosirii apei ultrapure, apa contaminată fiind o altă sursă importantă de stimuli inflamatori la bolnavii HD.

În cazul bolnavilor DP, peritonitele, infecţiile (chiar inaparente ale cateterului) şi soluţiile de dializă peritoneală bioincompatibile sunt sursele demonstrate ale inflamaţiei.

Referinţe

1. 1. Pupim LB, Ikizler A. Uremic Malnutrition: New Insights Into an Old Problem.

   Seminars In Dialysis, 16(3):224-232,2003.

2. 2. Kalantar-Zadeh K.Recent Advances in Understanding the Malnutrition- Inflammation-Cachexia Syndrome in Chronic Kidney Disease Patients: What is Next? Seminars In Dialysis, 18(5):365-369, 2005.

3. 3. Kaysen GA, Eiserich JP. Characteristics and Effects of Inflammation in End-Stage Renal Disease Seminars In Dialysis, 16(6):438-446,2003.

4. 4. Stenvinkel P, Alvestrand A. Inflammation in End-stage Renal Disease: Sources, Consequences, and Therapy. Seminars In Dialysis, 15(5):329-337,2002.

5. 5. Wanner C, Richardson D, Fouque D, Stenvinkel P. OPTA – Influence of inflammation/infection on anaemia therapy in haemodialysis patients. Nephrol. Dial. Transplant. 22: iii7-iii12;2007

6. 6. Deicher R, Ziai F, Bieglmayer C, Schillinger M, Hörl WH. Low Total Vitamin C Plasma Level Is a Risk Factor for Cardiovascular Morbidity and Mortality in Hemodialysis Patients. J. Am. Soc. Nephrol., 2005;16:1811 – 1818.

7. 7. Duranay M, Akay H, Yilmaz FM, Senes M, Tekeli N, Yücel D. Effects of L carnitine infusions on inflammatory and nutritional markers in haemodialysis patients. Nephrol. Dial. Transplant.,2006; 21:3211 – 3214.

8. 8. Lamas JM, Alonso M, Sastre F, García-Trío G, Saavedra J, Palomares L. Ultrapure dialysate and inflammatory response in haemodialysis evaluated by darbepoetin requirements—a randomized study. Nephrol. Dial. Transplant.,2006;21:2851 – 2858.

9. 9. Li-Ping Chen, Chih-Kang Chiang, Chiu-Po Chan, Kuan-Yu Hung, Chiung- Shing Huang Does Periodontitis Reflect Inflammation and Malnutrition Status in Hemodialysis Patients? American Journal of Kidney Disease 2006,47(5):815-822.

1. IV. TRATAMENTUL MALNUTRIŢIEI PROTEIN-ENERGETICE

   Recomandarea IV-1. Tratamentul malnutriţiei protein-energetice presupune corectarea factorilor etio-patogenici curabili, adecvarea la necesităţi a tratamentului prin dializă, intervenţii nutriţionale (consiliere şi suplimentare nutriţională), administrarea de anabolizante şi terapie anti-inflamatoare. [Grad C]

Comentarii

Unele dintre măsurile terapeutice adresate malnutriţiei protein-energetice se suprapun celor profilactice. De aceea, pentru evitarea suprapunerilor, vor fi detaliate numai recomandările distincte de cele discutate în Secţiunea a III-a – Profilaxia malnutriţiei protein-energetice.

Comentarii

Un program nutriţional poate avea succes numai atunci când a fost stabilită o doză de dializă optimă, au eliminaţi factorii care cresc catabolismul şi întrerupte medicamentele care interferă cu apetitul.

Deşi creşterea dozei de dializă sau folosirea membranelor cu flux înalt nu au condus în studiul HEMO la îmbunătăţirea parametrilor nutriţionali, mărirea numărului de şedinte de dializă, prin dializa scurtă zilnică sau nocturnă, s-a asociat cu ameliorarea apetitului şi a aportului alimentar, ca şi cu îmbunătăţirea parametrilor nutriţionali la pacienţi cu malnutriţie. Aceste efecte bune pot fi explicate prin creşterea activităţii fizice, reducerea restricţiilor dietetice, scăderea necesarului de medicamente (chelatori ai fosfaţilor, antihipertensive), dar şi prin ameliorarea epurării substanţelor anorexigene sau prin reducerea inflamaţiei.

Mai multe studii cu un număr mic de bolnavi susţin aceste observaţii. Astfel HD zilnică (2 ore de şase ori pe săptămână) a determinat creşterea aportului de proteine şi de energie, ameliorând parametri antropometrici (masa musculară şi masa adipoasă) sau biochimici (albuminemie, colesterol) la 12 bolnavi cu malnutriţie moderată (Trager şi colab.). Rezultate asemănătoare a raportat şi Galland pe 8 pacienţi HD transferaţi din HD intermitentă în cea zilnică.

HD nocturnă a condus la creşterea apetitului şi a aportului alimentar. Astfel, O’Sullivan a remarcat creşterea aportului de proteine de la 1.07 la 1.27g/kg corp după 8 săptămîni de HD nocturnă la 5 pacienţi, iar McPhatter a raportat creşterea aportului proteic de la 76 la 80g/zi, după 6 luni de hemodializă nocturnă. Pierratos şi colab. au măsurat azotul total al organismului (indicator de masă musculară) la 6 luni de la iniţierea HD nocturne la 24 pacienţi. La 75% din aceştia s-a observat creşterea masei musculare. Alte studii comparative HD zilnică/nocturnă au arătat că nivelul seric al albuminei şi circumferinţa masei musculare a braţului cresc la pacienţii care fac HD zilnică scurtă, dar nu şi la cei care fac HD nocturnă.

Rezultatele bune ale creşterii frecvenţei dializelor, inclusiv asupra status-ului nutriţional, au determinat pe mulţi nefrologi să considere această metodă mai logică şi mai eficientă decât terapia nutriţională enterală sau parenterală în tratamentul malnutriţiei.

Spre deosebire de hemodializă, hemodiafiltrarea cu regenerarea on-line a ultrafiltratului nu a ameliorat inflamaţia şi nu a permis nici creşterea albuminemiei, nici creşterea colesterolului seric.

Corectarea acidozei a permis ameliorarea unor parametrii nutriţionali la pacienţii HD şi DP. Majoritatea studiilor efectuate în HD care au urmărit ameliorarea stării de nutriţie prin creşterea concentraţiei bicarbonatului în dializat nu avut rezultate pozitive. În schimb, suplimentarea orală cu bicarbonat (2.7±0.5g/24 ore) timp de trei luni a determinat creşterea semnificativă a albuminemiei (Movili şi colab.). Deci, administrarea continuă a bicarbonatului este mai eficientă decât terapia intradialitică în prevenirea şi corectarea malnutriţiei. Corectarea bicarbonatului pare benefică şi la pacienţii DP. Astfel, Stein şi colab. au randomizat 200 pacienţi DP în grupuri tratate cu soluţie de dializă alcalină şi acidă. Au fost observate creşteri mai mari în greutate şi ale circumferinţei masei musculare a braţului, ca şi o reducere a necesarului de spitalizare, la pacienţii din grupul tratat cu soluţie alcalină. Recent, Szeto şi colab. au studiat efectul bicarbonatului oral la 60 pacienţi DP. Pacienţii au fost randomizaţi pentru tratament cu bicarbonat oral (0.9g de trei ori pe zi) şi placebo, pentru 12 luni.Tratamentul cu bicarbonat a condus la îmbunătăţirea scorului SGA, creşterea nPNA şi reducerea spitalizărilor.

Referinţe

1. 1. Blagg C, Lindsay RM. The London Daily/Nocturnal Hemodialysis Study. Am J Kidney Disease. 2003;42(Suppl 1):1–73.

2. 2. Tattersall J, Martin-Malo A, Pedrini L, Basci A, Canaud B, Fouque D, Haage P, Konner K, Kooman J, Pizzarelli F, Tordoir J, Vennegoor M, Wanner C, ter Wee P, and Vanholder R. EBPG guideline on dialysis strategies. Nephrol. Dial. Transplant. 22:ii5-ii21;2007

3. 3. Fouque D, Vennegoor M, ter Wee P, Wanner C, Basci A, Canaud B, Haage P, Konner K, Kooman J, Martin-Malo A, Pedrini L, Pizzarelli F, Tattersall J, Tordoir J, Vanholder R. EBPG Guideline on Nutrition. Nephrol. Dial. Transplant., 2007; 22:ii45

   – ii87.

4. 4. Kalantar-Zadeh K, Mehrotra R, Fouque D, Kopple JD. Metabolic Acidosis and Malnutrition-Inflammation Complex Syndrome in Chronic Renal Failure. Seminars In Dialysis. 17(6):455-465, 2004.

5. 5. Cheuk-Chun Szeto and Kai-Ming Chow. Metabolic Acidosis and Malnutrition in Dialysis Patients. Seminars In Dialysis, 17(5):371-375, 2004.

Comentarii

Pacienţii cu malnutriţie care nu reuşesc să atingă nivelul aportului de proteine şi energetie propus necesită suport nutriţional. Suportul nutriţional trebuie instituit în câteva zile, până la 2 săptămîni, în funcţie de condiţia clinică a pacientului, gradul de malnutriţie şi gradul de scădere a aportului nutriţional.

Suplimentele orale nutriţionale au formulări desemnate special pentru pacienţii HD şi se găsesc ca sursă de energie, de proteine sau combinată. Suplimentele sunt în formă de mâncare solidă, pulbere sau formule lichide. Studiile iniţiale, non-randomizate şi necontrolate au condus la rezultate contradictorii. Recent au fost raportate un număr de studii randomizate. Astfel, Eustace şi colab. au raportat că la pacienţii HD

hipoalbuminemici, suplimentarea cu aminoacizi creşte nivelului seric al albuminei, măreşte forţa de strîngere a pumnului şi ameliorează calitatea vieţii, dar nu şi alţi indicatori antropometrici. Un alt studiu a descris creşterea albuminemiei şi ameliorarea unor indicatori antropometrici, după 6 luni de suplimentare cu 12g de aminoacizi ramificaţi pe zi. Wilson şi colab. au demonstrat că repleţia nutriţională apare mai repede şi este menţinută o perioadă mai lungă de timp la pacienţii HD cu hiposerinemie medie care au primit educaţie nutriţională şi supliment oral decât la cei care au primit numai educaţie nutriţională. Într-un alt studiu, 82 adulţi HD cu malnutriţie moderată (BMI 2

şi albumină

Au fost investigate şi efectele adiţiei zilnice a unui polimer de glucoză la dieta uzuală a pacienţilor HD. Allman a administrat 100-150 grame polimer de glucoză (echivalent cu 400-600kcal/zi) pentru 6 luni, alături de dieta uzuală, la 9 pacienţi. Comparativ cu lotul de control care nu a primit supliment, a fost remarcată mărirea greutăţii cu 3.1±2.3 kg (1.8kg masa adipoasă şi 1.3kg masa musculară), iar IMC a crescut de la 21.3 la 23 kg/m2. Într-un alt studiu, suplimentarea dietei uzuale cu 100 grame glucoză timp de 6 luni a produs creştere în greutate cu 2.4kg, predominant pe seama masei adipoase. În ambele studii, beneficiul a fost menţinut 6 luni după întreruperea suplimentării.

Dacă suplimentul oral nu dă rezultate, este indicată administrarea pe tub nazo-gastric. Deşi sunt numai două studii (Sayce şi colab.; Holley şi colab.), efectuate pe 18 pacienţi, rezultatele par promiţătoare.

O metaanaliză recentă, referitoare la beneficiul suplimentării enterale (orale sau prin tub) ca şi a formulelor soluţiilor standard comparativ cu cele specifice renale, a demonstrat că suportul enteral nutriţional creşte aportul proteic şi energetic, cu mărirea cu 0.23g/dL a nivelelor albuminei serice, dar nu a conluzionat asupra impactului metodei asupra prognosticului şi nici asupra avantajele formulelor nutriţionale specifice faţă de cele standard.

Referinţe

1. 1. Stratton RJ, Bircher G, Fouque D et al. Multinutrient oral supplements and tube feeding in maintenance dialysis: a systematic review and meta-analysis. Am J Kidney Dis 2005;46:387–405.

2. 2. Eustace JA, Coresh J, Kutchey C et al. Randomized double-blind trial of oral essential amino acids for dialysis-associated hypoalbuminemia. Kidney Int 2000;57:2527–2538.

3. 3. Caglar K, Fedje L, Dimmitt R, et al. Therapeutic effects of oral nutritional supplementation during hemodialysis. Kidney Int 2002;62:1054–1059.

4. 4. Cockram DB, Hensley MK, Rodriguez M, et al. Safety and tolerance of medical nutritional products as sole sources of nutrition in people on hemodialysis. J Renal Nutr 1998; 8:25–33.

5. 5. Milano MC, Cusumano AM, Navarro ET et al. Energy supplementation in chronic hemodialysis patients with moderate and severe malnutrition. J Renal Nutr 1998;8:212–217.

6. 6. Sayce H, Rowe P, McGonogle R: Percutaneous endoscopic gastrostomy feeding in hemaodialysis out-patients. J Human Nutr Diet 2000; 13:333–341.

7. 7. Kopple JD. Therapeutic approaches to malnutrition in chronic dialysis patients: the different modalities of nutritional support. Am J Kidney Dis 1999;33:180–185.

   Recomandarea IV-4. Tratamentul malnutriţiei protein-energetice prin nutriţie parenterală intradialitică

   1. a) Nutriţia parenterală intradialitică poate fi recomandată atunci când consilierea nutriţională şi terapia suplimentarea orală sau enterală nu au dat rezultate.

   2. b) Terapia parenterală intradialitică poate fi recomandată la pacienţii malnutriţi, numai dacă aportul energetic spontan este >20kcal/kg corp şi aportul de proteine este de cel puţin 0.8g/kg corp. În lipsa acestui aport este indicată terapia parenterală totală.

   [Grad D]

Comentarii

Nutriţia parenterală intradialitică are avantajul administrării în timpul şedinţei HD, nefiind necesar un cateter venos central.

Pupim şi colab. au demonstrat că terapia parenterală intradialitică produce creşterea sintezei proteice la nivelul întregului organism, scăderea semnificativă a proteolizei şi mărirea semnificativă a sintezei de proteine la nivel muscular. Aceiaşi autori au găsit o creştere a sintezei albuminei în timpul HD după terapie parenterală intradialtică, efecte care sunt amplificate de exerciţiul fizic. Studiile care au evaluat impactul terapiei parenterale asupra stării de nutriţie au o serie de defecte (absenţa unui lot de control, măsurarea parametrilor nutriţionali în evoluţie fără evaluarea impactului asupra morbidităţii şi mortalităţii, aport proteic şi energetic inadecvat) ceea ce face ca beneficiile să nu poată fi evaluate.

Într-o analiză retrospectivă efectuată pe mai mult de 1500 pacienţi HD trataţi cu nutriţie parenterală, Chertow a demonstrat scăderea riscului de deces, mai ales la pacienţii cu albumina serică <3.5g/dL şi creatinină serică

Terapia intradialitică parenterală este costisitoare, are efecte numai în timpul administrării şi este grevată de o serie de reacţii adverse (greaţă, hipoglicemie şi hiperlipemie). Recent, Pupim şi colab. au comparat efectele asupra homeostaziei proteice în timpul HD ale terapiei orale intradialitice cu cele ale terapiei parenterale, la un grup de pacienţi cu malnutriţie.Terapia parenterală a fost superioară celei orale în creşterea sintezei proteice, atât la nivelul întregului organism, cât şi la nivelul ţesutului muscular. Mai mult, terapia orală a avut un efect anabolic muscular extins şi după şedinţa de dializă, ceea ce nu s-a întâmplat cu terapia parenterală. Aceste avantaje ale suplimentării pe cale orală pot fi explicate prin creşterea concentraţiei sanguine a aminoacizilor, în ciuda pierderii în baia de dializă, ca şi prin nivelurile sanguine mai persistent înalte ale insulinei.

Efectul terapiei intradialitice parenterale asupra mortalităţii a fost investigat recent într- un studiu efectuat de Cano şi colab. la 186 pacienţi HD malnutriţi, toţi primind un supliment nutriţional oral iar jumătate dintre ei şi supliment parenteral. Pacienţii care au primit şi terapie intradialitică parenterală nu au avut o mortalitate mai mică la 2 ani, faţă de cei care au primit numai supliment oral. Ambele grupuri au avut creşteri ale IMC, albuminei şi prealbuminei. Analiza multivariantă a arătat că o creştere a prealbuminei >30mg/L la 3 luni este asociată cu o scădere cu 54% a mortalităţii la 2 ani, ca şi cu reducerea spitalizărilor. De aceea, în ameliorarea malnutriţiei, calea orală de administrare a suplimentelor nutriţionale pare mai avantajoasă decât cea parenterală, iar ameliorarea nutriţională sub tratament îmbunătăţeşte prognosticul pacienţilor cu malnutriţie.

Utilizarea dializatului cu aminoacizi ca intervenţie nutriţională la pacienţii dializaţi peritoneal malnutriţi a avut rezultate contradictorii. Astfel Jones şi colab. au raportat beneficii, în sensul creşterii transferinei şi a albuminei, mai ales la pacienţii cu valori iniţial scăzute ale albuminei. Sunt însă studii care au înregistrat creşteri ale concentraţiilor ureei, cu exacerbarea simptomelor uremice, ca şi cu accentuarea acidozei metabolice, ca o

complicaţie a soluţiilor peritoneale cu aminoacizi. De aceea, utilizarea în scop nutriţional a soluţiilor cu aminoacizi pentru dializă peritoneală trebuie rezervată pacienţilor cu malnutriţie severă.

Referinţe

1. 1. Cano N. Intradialytic parenteral nutrition: where do we go from here? J Renal Nutr 2004; 14:3–5.

2. 2. Foulks CJ. An evidence-based evaluation of intradialytic parenteral nutrition. Am J Kidney Dis 1999; 33:186–192.

3. 3. Chertow GM, Ling J, Lew NL et al. The association of intradialytic parenteral nutrition administration with survival in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1994; 24:912–920.

4. 4. Cano N, Labastie-Coeyrehourq J, Lacombe P et al. Perdialytic parenteral nutrition with lipids and amino acids in malnourished hemodialysis patients. Am J Clin Nutr 1990; 52:726–730.

5. 5. Pupim LB, Flakoll PJ, Brouillette JR et al. Intradialytic parenteral nutrition improves protein and energy homeostasis in chronic hemodialysis patients. J Clin Invest 2002; 110:483–492.

6. 6. Pupim BL, Majchrzak KM, Flakoll PJ, Ikizler AT. Intradialytic Oral Nutrition Improves Protein Homeostasis in Chronic Hemodialysis Patients with Deranged Nutritional Status. J. Am. Soc. Nephrol., 2006;17:3149-3157.

7. 7. Pupim LB, Flakoll JP, Ikizler AT. Nutritional Supplementation Acutely Increases Albumin Fractional Synthetic Rate in Chronic Hemodialysis Patients. J. Am. Soc. Nephrol., 2004;15:1920-1926.

8. 8. Cano NJM, Fouque D, Roth H, Aparicio M, Azar R, Canaud B, Chauveau B, Combe C, Laville M, Leverve MX, the French Study Group for Nutrition in Dialysis. Intradialytic Parenteral Nutrition Does Not Improve Survival in Malnourished Hemodialysis Patients: A 2-Year Multicenter, Prospective, Randomized Study J. Am. Soc. Nephrol., 2007; 18:2583-2591.

Comentarii

Stimularea anabolismului proteic muscular se poate face cu steroizii androgenici anabolizanţi (nandrolon decanoat, oxandrolon). Aceştia induc creşterea expresiei mRNA a receptorului androgenic în muşchii scleletici, rezultând creşterea utilizării intracelulare de aminoacizi derivaţi din degradarea proteică şi stimularea sintezei de proteine.

Datele referitoare la utilitatea lor în tratamentul malnutriţiei la pacienţii dializaţi sunt limitate. Astfel Gascon şi colab. a administrat nandrolon (200mg/săptămână timp de 6 luni) la 14 pacienţi HD vârstnici netrataţi cu epoietin şi au comparat rezultatele cu cele înregistrate la 19 pacienţi trataţi cu epoietin. Creşterea greutăţii, a masei musculare şi a nivelului hemoglobinei a fost observată numai în grupul tratat cu nandrolon. Johansen şi colab. a investigat 14 pacienţi care au primit 100mg/săptămână decanofort timp de 6 luni comparativ cu 15 pacienţi, cărora li s-a administrat placebo. Pacienţilor cărora li s-a administrat decanofort au avut o creştere în greutate de 2.5kg, o creştere a creatininei şi o reducere a oboselii. Johansen a evaluat recent rolul anabolic al nandrolonului, al

exerciţiului fizic sau al ambelor metode timp de 3 luni, la 79 pacienţi HD. Creşterea masei musculare totale a fost înregistrată numai la pacienţii care au primit nandrolon. Cu toate că nu a realizat creşterea masei musculare, exerciţiul fizic a ameliorat forţa musculară. Asocierea a avut efecte anabolice superioare.

Deşi rezultatele par bune, riscul reacţiilor adverse – virilizare şi hirsutism la femei, atrofie testiculară şi infertilitate la bărbaţi, carcinom hepatocelular şi moarte subită – este mare.

Referinţe

1. 1. Barton Pai A, Chretien C, Lau AH. The effects of nandrolone decanoate on nutritional parameters in hemodialysis patients. Clin Nephrol 2002; 58:38–46.

2. 2. Navarro JF, Mora C, Macia M et al. Randomized prospective comparison between erythropoietin and androgens in CAPD patients. Kidney Int 2002; 61:1537–1544.

3. 3. Johansen KL, Mulligan K, Schambelan M. Anabolic effects of nandrolone decanoate in patients receiving dialysis: a randomized controlled trial. JAMA 1999; 281:1275– 1281.

4. 4. Johnson CA. Use of androgens in patients with renal failure. Semin Dial 2000;3:36– 39.

5. 5. Johansen LK, Painter LP, Sakkas GK, Gordon P, Doyle J, Shubert T. Effects of Resistance Exercise Training and Nandrolone Decanoate on Body Composition and Muscle Function among Patients Who Receive Hemodialysis: A Randomized, Controlled Trial. J. Am. Soc. Nephrol.,2006;17:2307 – 2314.

Comentarii

Rezistenţa la acţiunea hormonului de creştere (HC), insulinei şi insulin growth factor 1 (IGFI) este frecventă la pacienţii HD. Poate fi secundară acidozei metabolice, inflamaţiei şi creşterii concentraţiei proteinelor care leagă IGF.

După studiile care au raportat efecte pozitive ale hormonului de creştere asupra compoziţiei organismului la pacienţii cu deficienţă, mai recent, a fost evaluat şi rolul HC în tratamentul malnutriţiei şi, în special, efectele asupra masei musculare. Deşi HC a echilibrat balanţa azotului şi a crescut nivelurile serice ale IGF1, nu a fost demonstrată o îmbunătăţire semnificativă după la 12 luni nici a parametrilor antropometrici, nici a masei musculare.

Rasmussen şi colab. au raportat rezultatele administrării HC timp de 6 luni la 70 adulţi HD cu albumina serică placebo. Administrarea HC a crescut cu

2.5kg masa musculară şi a ameliorat nivelurile serice ale albuminei, transferinei şi HDL. A fost notată scăderea homocisteinei şi a TNF alfa.

Nu sunt date referitoare la eficienţa administrării IGF1 la pacienţii HD. Timpul de înjumătăţire este scurt, iar hipoglicemia şi aritmiile cardiace frecvente după administrarea IGF1, ceea ce îi limitează utilitatea.

Referinţe

1. 1. Iglesias P, Diez JJ, Fernandez-Reyes MJ et al. Recombinant human growth hormone therapy in malnourished dialysis patients: a randomized controlled study. Am J Kidney Dis1998;32:454–463.

2. 2. Garibotto G, Barreca A, Russo R et al. Effects of recombinant human growth hormone on muscle protein turnover in malnourished hemodialysis patients. J Clin Invest 1997; 99:97–105.

3. 3. Blake PG: Growth hormone and malnutrition in dialysis patients. Perit Dial Int 1995;

   15:210–216.

4. 4. Ikizler TA, Wingard RL, Breyer JA et al. Short-term effects of recombinant human growth hormone in CAPD patients. Kidney Int 1994; 46:1178–1183.

5. 5. Schulman G, Wingard RL, Hutchison RL et al. The effects of recombinant human growth hormone and intradialytic parenteral nutrition in malnourished hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1993; 21:527–534.

6. 6. Ziegler TR, Lazarus JM, Young LS et al. Effects of recombinant human growth hormone in adults receiving maintenance hemodialysis. J Am Soc Nephrol 1991;2:1130–1135.

7. 7. Hansen TB, Gram J, Jensen PB et al. Influence of growth hormone on whole body and regional soft tissue composition in adult patients on hemodialysis. A double- blind, randomized, placebo-controlled study. Clin Nephrol 2000; 53:99–107.

8. 8. Ericsson F, Filho JC, Lindgren BF. Growth hormone treatment in hemodialysis patients – a randomized, double-blind, placebo-controlled study. Scand J Urol Nephrol 2004;38:340–347.

9. 9. Kotzmann H, Riedl M, Pietschmann P et al. Effects of 12 months of recombinant growth hormone therapy on parameters of bone metabolism and bone mineral density in patients on chronic hemodialysis. J Nephrol 2004;17: 87–94

10. 10. Bo Feldt-Rasmussen, Martin Lange, Wladyslaw Sulowicz, Uzi Gafter, Kar Neng Lai, Jonas Wiedemann, Jens Sandal Christiansen, Meguid El Nahas and the Adult Patients in Chronic Dialysis (APCD) Study Group Growth Hormone Treatment during Hemodialysis in a Randomized Trial Improves Nutrition, Quality of Life, and Cardiovascular Risk. J. Am. Soc. Nephrol., 2007;18:2161 – 2171.

Comentarii

Scăderea apetitului este frecventă la pacienţii renali. În patogenia scăderii apetitului sunt implicate moleculele medii retenţionate în uremie, inflamaţia, scăderea aminoacizilor ramificaţi, acumularea de substanţe anorexigene (leptina) şi interferenţa cu substanţele orexigene, respectiv creşterea rezistenţei (grelina) sau scăderea concentraţiei (neuropeptidul Y).

Megestrol acetatul este un derivat sintetic al progesteronului. Induce apetitul prin stimularea neuropeptidului Y hipotalamic şi inhibă activitatea citokinelor proinflamatorii. Studiile efectuate la pacienţii cu cancer au fost pozitive. Deşi au fost raportate efecte pozitive în câteva studii la pacienţii HD (Burrowes şi colab., Kalantar-Zadeh şi colab.), riscul reacţiilor adverse (complicaţii trombo-embolice, HTA, supresie adrenală), îl face în prezent nerecomandat. Despre alţi stimulatori ai apetitului – cum sunt canabinoizii, corticoterapia, ciproheptadina şi talidomida – se discută numai la nivel teoretic, riscul reacţiilor adverse depăşind, de regulă, beneficiul.

Într-un studiu raportat de Hiroshige şi colab. pe 28 pacienţi malnutriţi cu anorexie, administrarea unui supliment  de  aminoacizi  ramificaţi (12g/zi) a determinat creşterea nivelurilor plasmatice ale albuminei la 1 lună şi la îmbunătăţirea indicatorilor antropometrici

la 6 luni de la iniţierea terapiei. La întreruperea terapiei, a fost constatată revenirea la situaţia anterioară a aportului de proteine şi energie. Aceste date trebuie însă confirmate.

Deşi nivelurile plasmatice ale grelinei sunt crescute la pacienţii dializaţi, administrarea subcutanată a acesteia la un grup de pacienţi DP cu malnutriţie moderată a permis dublarea aportului energetic timp de 24 ore după administrare, fără reducerea compensatorie în următoarele 72 ore. Nu se ştie încă dacă efectul este valabil şi la pacienţii HD.

Rolul sistemului melanocortinic (MC) central în reglarea balanţei energetice a fost demonstrat recent la pacienţii renali. Antagoniştii MC4 par o variantă terapeutică utilă în viitor a anorexiei pacientului renal. În studii experimentale, blocarea receptorului MC4 prin administrarea centrală a antagonistului agouti peptid a crescut aportul proteic, cu scăderea consumului energetic bazal şi creştere în greutate. Recent Cheung şi colab.au raportat ameliorarea caşexiei la şoarecii uremici, în urma administrării periferice de NBI-12i, un antagonist al receptorului MC4, cu afinitate şi selectivitate mare, care penetrează SNC, chiar după administrarea periferică.

Referinţe

1. 1. M Bossola, L Tazza, S Giungi Anorexia in hemodialysis patients: An update. Kidney International 70:417 – 422, 2006.

2. 2. Wynne K, Giannitsopoulou K, Small CJ, Patterson M, Frost G, Ghatei MA, Brown EA, Bloom SR, Choi P. Subcutaneous Ghrelin Enhances Acute Food Intake in Malnourished Patients Who Receive Maintenance Peritoneal Dialysis: A Randomized, Placebo-Controlled Trial. J. Am. Soc. Nephrol., 2005;16:2111 – 2118.

3. 3. Wai W. Cheung, Huey-Ju Kuo, Stacy Markison, Chen Chen, Alan C. Foster, Daniel

   L. Marks, and Robert H. Mak. Peripheral Administration of the Melanocortin-4 Receptor Antagonist NBI-12i Ameliorates Uremia-Associated Cachexia in Mice. J Am Soc Nephrol 18:2517-2524,2007.

4. 4. Rammohan M, Kalantar-Zadeh K, Liang A, Ghossein C. Megestrol Acetate in a Moderate Dose for the Treatment of Malnutrition-Inflammation Complex in Maintenance Dialysis Patients. Journal of Renal Nutrition. 2005, 15(3):345-355.

   Recomandarea IV-8. Terapia antiinflamatorie în malnutriţia protein-energetică

   Nu sunt suficiente date pentru a recomanda strategii antiinflamatorii în tratamentul malnutriţiei protein-energetice. [Grad D]

Comentarii

Deşi inflamaţia este considerată cauza principală a malnutriţiei/caşexiei la pacientul dializat, studiile privind utilitatea terapiei antiinflamatorii asupra status-ului nutriţional sunt puţine şi neconcludente, cu toate că au fost sugerate mai multe strategii (Tabelul XII).

Terapia non-farmacologică

Din cauza diferenţelor între prevalenţa malnutriţiei şi inflamaţiei la bolnavi dializaţi în diferite părţi ale lumii, a devenit de interes recent rolul dietei, ca terapie antiinflamatorie.

Boabele de soia sunt o sursă unică de fitoestrogeni, genisteina şi daidzeină. Aceste substanţe nu sunt utile numai în protecţia împotriva cancerelor hormon dependente, dar au şi o serie de funcţii biologice, cum ar fi modularea creşterii şi proliferării celulare, a inflamaţiei şi a stresului oxidativ. Suplimentarea cu soia a dietei bolnavilor dializaţi duce şi la scăderea inflamaţiei, cu tendinţa la creştere a albuminei serice, în paralel cu mărirea nivelului seric al izoflavonelor (Fanti şi colab.).

Consumul  de  peşte, prin aportul de acizi graşi omega 3, poate avea efecte antiinflamatoare şi, deci, protectoare nutriţional. Deşi Kutner şi colab. au observat ca pacienţii dializaţi care consumă peşte au un risc de deces cu 50% mai mic, studiile cu

omega 3 la pacienţii HD au inclus un număr mic de subiecţi şi nu sunt sistematizate. Au fost sugerate posibila reducere a nivelului trigliceridelor serice şi ameliorarea patenţei accesului vascular, dar în prezent nu se pot da indicaţii certe de tratament cu acizi graşi omega 3.

Creşterea stresului oxidativ este o caracteristică a pacienţilor renali, strâns legată de inflamaţie. De aceea, mâncarea “vie” (fructe, vegetale, rădăcini, nuci) este de un interes major. Astfel, nucile sunt o sursă esenţială de gama tocoferol, cu proprietăţi antioxidante superioare alfa tocoferolului, iar un studiu recent a demonstrat proprietăţile antiinflamatoare ale administrării acestuia la un lot de pacienţi HD.

Tabelul XII. Strategii terapeutice antiinflamatoare în BCR

1. A. Intervenţii dietetice

   • – Soia

   • – Acizi graşi omega 3

   • – Antioxidanţi (vegetale, fructe, rădăcini, nuci)

   • – Dieta săracă în AGE

2. B. Exerciţiu fizic

3. C. Intervenţii farmacologice

   • – Statine

   • – IECA/BRA

   • – N acetilcisteina

   • – Vitamina E

   • – Sevelamer

   • – Vitamina D

   • – Terapie anticitokinică (talidomidă, pentoxifilin)

   • – Gama tocoferol

   • – Inhibitori PPAR gama (glitazone)

AGE (produşii de glicozilare avansată) au niveluri crescute la pacienţii renali. Deşi scăderea epurării pe cale renală şi stresul oxidativ sunt cele mai importante cauze ale acestei creşteri, dieta este o sursă la fel de importantă. Uribarri a demonstrat că dieta contribuie la creşterea AGE la pacienţii renali. Nu sunt încă studii care să demonstreze eficienţa administrării de diete cu un conţinut scăzut în AGE asupra inflamaţiei pacienţilor renali.

Terapia farmacologică

Statinele nu inhibă numai sinteza de colesterol, dar au şi acţiuni antiinflamatoare, demonstrate şi în BCR. Deşi studiile observaţionale au sugerat reducerea riscului de deces la pacienţii HD care iau statine, această reducere nu a fost confirmată într-un studiu prospectiv la bolnavi HD diabetici (4D), cel puţin din punct de vedere al beneficiilor cardio- vasculare.

Administrarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) poate avea şi efect antiinflamator în BCR. Astfel, cel puţin două studii susţin reducerea activităţii inflamatorii la pacienţii renali după tratament cu IECA.

Creşterea stresului oxidativ este asociată cu un prognostic prost la pacienţii HD. Două studii au demonstrat reducerea morbidităţii cardio-vasculare prin administrarea a 800 U vitamina E şi a N acetilcisteinei.

Au fost evaluaţi, în studii cu număr mic de participanţi, şi alţi agenţi antiinflamatori, cum sunt inhibitorii PPAR gama (glitazonele), pentoxifilina, talidomida, cu rezultate promiţătoare.

Referinţe

1. 1. Wong JS, Port FK, Hulbert-Shearon TE, Carroll CE, Wolfe RA, Agodoa LY, Daugirdas JT: Survival advantage in Asian American end-stage renal disease patients. Kidney Int 55:2515–2523,1999.

2. 2. Velasquez MT, Bhathena SJ: Dietary phytoestrogens: a possible role in renal disease protection. Am J Kidney Dis 37:1056–1068, 2001.

3. 3. Kutner NG, Clow PW, Zhang R, Aviles X: Association of fish intake and survival in a cohort of incident dialysis patients. Am J Kidney Dis 39:1018–1024,2002.

4. 4. Gielen S, Adams V, Mobius-Winkler S, Linde A, Erbs S, Yu J, Kempf W, Schubert A, Schuler G, Hambrecht R: Anti-inflammatory effects of exercise training in the skeletal muscle of patients with chronic heart failure. J Am Coll Cardiol 42:869– 872,2003.

5. 5. Himmelfarb J, Stenvinkel P, Ikizler TA, Hakim RM: The elephant of uremia: oxidative stress as a unifying concept of cardiovascular disease in uremia. Kidney Int 62:1524–1538,2002.

6. 6. Suliman M, Heimbürger O, Barany P, Anderstam B, Pecoits-Filho R, Ayala ER, Fehrman I, Lindholm B, Stenvinkel P: Plasma pentosidine is associated with inflammation and malnutrition in end-stage renal disease patients starting on dialysis therapy. J Am Soc Nephrol 14:1614–1622,2003.

7. 7. Uribarri J, Peppa M, Cai W, Goldberg T, Lu M, He C, Vlassara H: Restriction of dietary glycotoxins reduces excessive advanced glycation end products in renal failure patients. J Am Soc Nephrol 14: 728–731,2003.

8. 8. Jiang Q, Elson-Schwab I, Courtemanche C, Ames BN: Gamma-tocopherol and its major metabolite, in contrast to alpha tocopherol, inhibit cyclooxygenase activity in macrophages and epithelial cells. Proc Natl Acad Sci USA 97:11494–11499,2000.

9. 9. Chang JW, Yang WS, Min WK, Lee SK, Park JS, Kim SB: Effects of simvastatin on high-sensitivity C-reactive protein and serum albumin in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 39:1213–1217, 2002.

10. 10. Stenvinkel P, Andersson A, Wang T, Lindholm B, Bergström J, Palmblad J, Heimbürger O, Cederholm T: Do ACE-inhibitors suppress tumor necrosis factor-a production in advanced chronic renal failure? J Intern Med 246:503–507,1999.

11. 11. Boaz M, Smetana S, Weinstein T, Matas Z, Gafter U, Iaina A, Knecht A, Weissgarten Y, Brunner D, Fainaru M, Green MS: Secondary prevention with antioxidants of cardiovascular disease in end stage renal disease (SPACE): randomised placebo-controlled trial. Lancet 356:1213–1218,2000.

12. 12. Tepel M, van der Giet M, Statz M, Jankowski J, Zidek W: The antioxidant acetylcysteine reduces cardiovascular events in patients with end-stage renal failure. Circulation 107:992–995,2003.

104

Anexa I Evaluarea subiectivă globală a stării de nutriţie generată de pacient

Reswl rubricilor vor fi completate de personalul medical. Vă 11111!,tumim ,

Evaluare subiectivă globală generată de pacient (ESG-GP)

Fişa I. Scorul scăderii în greurarc (G) Pe111ru a dctcm1ino scorul foositi greutatea din unnii cu I lunii. Dacă aceasta nu este disponibilă. u1lizati-o pc cca din urmă cu 6 luni. Dacă bolnavul a scăzui în greutate in ultimele 2 luni adiiuga1i I punci in plus. fată de cele din tabelul de mai jos. Scădere în greul-ate La I lunii La 6 luni Puncte :::JO%:::20¾4 5-9.9% 10-19.9% 3 3-4.9% 6 – 9.9% 2 2-2.9% 2 – 5.9% I 0-1.9% O- 1.9% O Scorul numeric al fişei OI				Suma scorurilor rubricilor 1-4O A
				­ Fişa 2 -Boala şi relaţia ci cu necesarul nutriţional Toate diagnosticele relevante (sµecijicc1fl)                      Câte un punct fiecare: D Cancer D SIDA D Caşexie D Escare, plăgi deschise cardiacă/pulmonară sau fistule D Traume D Vârstă >65 ani D BCR stadiu >3 Scorul numeric al Fişei 20 B
6. Fişa 3. Necesităţi metabolice Scorul neccsitiitilor mcrnbolicc este dctem1ina1din „naliza unor variabile cunoscute a creşte ncccs„rul de calorii şi de proteine. Scorul se obtinc prin însumare, as1fol cii un pacient care are febră peste 38 grade C (3 puncte) şi ia 10 mg prcdnison cronic (2 puncte). va obtinc la această scctiunc 5 puncte. Puncte O l 2 3 Stres niciunul scăzui moderat marc Scorul numeric al Fişei 3 O C Febră tării 37-Js.s·c 3g_5.39•c >39°c                             Durata febrei fără <72h 72 h >72 h Medic                                       Data
Conicoslcroizi fărfi		IOmg/zi	10–30m	glzi 30mg/zi
7F.işa 4. Ktamenul fizic xamcnul fizic include evaluarea subiectivă a 3 aspecte ale compozi1iei corpului: grăsime. muşchi şi echilibru hidric. Deoarece evaluarea este subiectivii. fiecare aspect al examenului este cuantificat pentru gradul delictului. Deficitul de masă muscularii arc o pondere mai marc în scorul total decât deficitul de masă adipoasă. Categoriile sunt definite astfel: O=nici un deficit; I+=deficit redus; 2+ =deficit moderat şi 3+ =deficit sever. Starea mmusculare Echilibru hidric Tâmple (muşchi temporal) O I+ 2+ 3+Edeme gambiere o 2+ 3+ Clavicule (pectorali şi deltoizi) O I+ 2+ 3+ Edeme sacrate o I+2+ 3+ Umeri (deltoizi) O I+ 2+ 3+ AscitA o I 2+ 3+ Muşchi interosoşi O I+ 2+ 3+ Evaluare globală a echilibrului hidric o I+ 2+ 3+ Scapula (la1issimus dors etc.) O 1-t- 2+ 3-t- Scorul numeric al Fişei 40 D Coapsă (cvadriceps) O I+ 2+ 3+ Gambă (gastrocncmian) O I+2+3+Scorul total ESG-GP D Evaluare globală muşchi O I+ 2+ 3+ (S111110 scorurilor A+B+C+D) Depozite de grăsime O I+ 2+ 3+ Vezi recomadările pemru triaj de mai jos Orbitale O I+ 2+ 3+ Pliu lricipilal O I+ 2+ 3+ Evaluarea subiectivă globală D Grăsimea acoperind ultimele coaste O I+2+3+A stiirii de nutriţie (A, B sau C)
E,	• aluare globalil a deficitu lui adipos	O	I+ 2+	3+
Fişa 5. Categoriile de ESG-PG Recomadări de triaj nutritional. Scorul obtinul prin iosumure cs1e folosit pentru a n1c-gori11 Stadiul A Stnlliul 6 Stslllul defini intcrventiilc nutriţionale specifice. Stare bunii de nutrii ic Malnutriţie moderată llalnulri1ie se,·er: Prima linie de interventic nu1ri1ională o reprezintă ingrijirea optimă a simptomelor. Crcutotc Stnbilă <5% ( I lună) >5% ( I lunfi) (pierdere, 11/0) <10% (6 luni) >10%(6 luni) . , . SAU pierdere pro rc-sivă SAU pierdere progresivă TrrnJ bazat pe scorul numeric Aporl alimente Normal Scăi.ut net Sever scăzu, 0–1 Nu este necesară intcrvcntia. Reevaluare la intervale regulate, de rutinii. SAU normnllzarc rcccnt6 Z-3 Educarea bolnavului şi a familiei de către un die1etician/asisten1ă, cu intcrven1ic Sim111omo cu Fără SAU Prczcnlo (Rubrica 3) Prezcnic (Rubrica 3) fannacologică orientată după simptome (vezi Rubrica 3) şilsnu după valorile de impact nut.-iţionnl omclionrc R."CCnt.'t. Modernt sau Sever SAU dc1 riororc laborator. Doficl fuocţionot Flnl SAU deteriorare recent:'.! semnificativa rcccnco 4-8 Este nevoie de inlerventia unui dietctician împreună cu a unei asistente sau a amclioare recentă unui medic, oriental in functic de simpto 1 (vezi Rubrica 3). Examen fiz.ic FlrJ dclicil snu Pierdere de Semne cvidcnic me
Ameliorare recentă masă musculara/adipoasă de malnutri,ic 9 l					_ndică necesitatea critică a îngrijirii simptomelor şi/sau interventic nutritională.

Tehnica determinării

Evaluarea subiectivă globală generată de pacient are două componente, componenta completată de bolnav şi cea completată de personalul medical calificat.

Componenta  completată  de  pacient se adresează autoevaluării factorilor de risc nutriţional: aportul alimentar şi unele dintre barierele nutriţionale care îl limitează. De asemenea, conţine întrebări adresate impactului pe care boala de fond şi modificările stării de nutriţie îl au asupra activităţii fizice şi a greutăţii pacientului.

Fiecare dintre cele patru rubrici va primi un scor numeric global egal cu suma componentelor individuale, iar scorul total al componentei completate de pacient va rezulta din însumarea acestora. Scorul total maxim este 17 puncte, iar cel minim 0.

Componentă  completată de personalul medical (medic, asistent medical calificat) evaluează co-morbidităţile şi condiţiile care cresc necesităţile metabolice.

Examenul fizic se adresează specific zonelor de interes pentru evaluarea sumară a stării de nutriţie: masa musculară, depozitele adipoase şi edeme, iar pierderea în greutate este cuantificată.

Fiecare din cele patru rubrici va primi un scor numeric, egal cu suma componentelor individuale şi ulterior se va face un scor aditiv rezultat din suma celor patru. Scorul total maxim al acestei componente este 29 puncte, iar cel minim 0.

Interpretarea rezultatelor

1. 1) Scorul ESG. Această variantă foloseşte şase categorii (modificările greutăţii în ultimele 1-6 luni, aportul alimentar, simptomele cu impact asupra stării de nutriţie, gradul deficitului funcţional şi datele culese la examenul fizic sumar) pentru încadrarea pacientului într-una dintre categoriile nutriţionale uzuale:

   • – ESG A – pacient cu stare de nutriţie bună;

   • – ESG B – pacient cu malnutriţie moderată;

   • – ESG C – pacient cu malnutriţie severă.

2. 2) Scorul de triaj permite recomandări de triaj nutriţional:

   • – Scor 0-1 Nu este necesară intervenţia. Reevaluare la intervale regulate, de rutină.

   • – Scor 2-3 Educarea bolnavului şi a familiei de către un dietetician, asistentă cu intervenţie farmacologică orientată după simptome (vezi Rubrica 3) şi/sau după valorile de laborator.

   • – Scor 4-8 Este nevoie de intervenţia unui dietetician, împreună cu a unei asistente sau a unui medic, orientat în funcţie de simptome (vezi Rubrica 3).

   • – Scor 29 Indică necesitatea critică a îngrijirii simptomelor şi/sau intervenţie nutriţională.

     Anexa II. Masa corporală şi parametrii derivaţi Prinicipiu

     Masa corporală este un indicator global al stării de nutriţie. Deşi se corelază relativ mai bine cu masa non-grăsoasă, în Boala cronică de rinichi poate fi puternic influenţată de starea de hidratare. De aceea, sunt folosiţi o serie de parametri derivaţi.

     Masa  corporală  fără  edeme (MCFE) reprezintă masa corporală folosită pentru prescrierea cantităţii de proteine şi energie la pacientul renal. La pacientul HD, este masa corporală postdializă, iar la pacientul DP este masa corporală obţinută după drenajul lichidului peritoneal. Dacă masa corporală fără edeme actuală a bolnavului este între 95- 115% din mediana masei corporale standard (MCS) din datele NHANES, este folosită în calcul.

     Masa corporală fără edeme ajustată (MCFEa) trebuie folosită pentru pacienţii a căror masă corporală fără edeme este mai mică de 95% sau mai mare de 115% faţă de mediana greutăţii corporale standard din datele NHANES II. Se calculează prin formula:

     MCFEa = MCFE +[(MCS – MCFE)*0.25]

     Masa corporală „uscată” a bolnavilor dializaţi este greutatea corporală minimă la care nu apar semne de hipovolemie, folosită ca indicator în locul masei corporale, pentru conducerea tratamentului antihipertensiv. Precizia determinării poate fi crescută prin evaluarea volemiei folosind diametrul venei cave inferioare sau prin măsurarea indicelui cardio-toracic.

     Procentul din masa corporală uzuală (%MCU). Deoarece adulţii sănătoşi îşi menţin greutatea corporală de-a lungul vieţii, scăderea rapidă în greutate atrage atenţia asupra riscului de malnutriţie, chiar la persoanele obeze. Menţinerea constantă a greutăţii corporale este un indicator al unei stări bune de nutriţie în Boala cronică de rinichi. Dacă masa corporală este stabilă în timp (ani), poate fi aplicată formula:

     %MCU = 100*Masa corporală actuală (postdializă)/Masa corporală uzuală

     La bolnavii hemodializaţi anurici, sunt acceptate variaţii de până 2% ale masei corporale legate de ultrafiltrarea apei la şedinţa de dializă.

     Pierderea neintenţionată în greutate în ultimele 3-6 luni este clasificată ca:

   • – 10% – clinic semnificativă;

   • – 5-10% – mai mult decât variaţia intraindividuală normală;

   • – <5% – în limitele de variaţie intraindividuală normală.

     O pierdere neintenţionată în greutate >10% în ultimele 6 luni este considerată indicator de malnutriţie.

     Procentul  din  masa  corporală  standard(%MCS) se obţine prin raportarea masei corporale actuale la standardele NHANES II. Valorile acceptate sunt între 95-115%. Bolnavii cu %MCS sub 95% sunt consideraţi a avea malnutriţie moderată, iar cei sub 70%, malnutriţie severă. Supraponderali sunt cei cu procent MCS 115-130. Obezitatea este moderată pentru valori de 130-150% şi extremă peste 150% (Tabelele I-VI). Din cauza posibilelor diferenţe între populaţii, utilitatea acestui indicator este discutabilă, mai ales în Boala cronică de rinichi.

     Indicele de masă corporală (IMC)ponderează masa prin pătratul înălţimii corporale: IMC=MC(kg)/Î2(m)

     Se corelează mai bine cu masa grăsoasă, de aceea este un indicator mai bun al obezităţii decât al malnutriţiei protein-energetice. În funcţie de valorea IMC, OMS defineşte trei grade de subnutriţie:

   • – Gradul 1 (medie) IMC=17-18.49kg/m2

   • – Gradul 2 (moderată) IMC =16-16.99 kg/m2

   • – Gardul 3 (severă) IMC2

O clasificare mai completă este cea a lui Wiggins, care descrie nu numai gradul modificării stării de nutriţie în funcţie de variaţia IMC, dar şi semnificaţia clinică (Tabelul XXX).

Tabelul I. Clasificarea în funcţie de IMC a modificării stării de nutriţie şi semnficaţia ei clinică

IMC Modificarea stării de nutriţie Semnificaţie clinică

(kg/m2)

<16	Subnutriţie severă	Asociată cu boală
<18.5	Subnutriţie	Asociată cu boală numai la anumiţi pacienţi
18.5-24.9	Nutriţie normală	Ideală, asociată cu riscul cel mai mic de boală
25-29.9	Supraponderalitate	Poate fi asociată cu boală la anumiţi pacienţi
30-34.9	Obezitate clasa I	Asociată cu creşterea riscului de HTA, DZ
35-39.9	Obezitate clasa II	Asociată cu creşterea riscului de HTA, DZ
>40	Obezitate clasa III	Obezitate extremă

Tehnica determinării

De regulă, masa corporală trebuie determinată dimineaţa, după toaletă, pe nemâncate. La bolnavii dializaţi, se măsoară la mijlocul săptămânii, după şedinţa de hemodializă, respectiv după evacuarea cât mai completă a soluţiei de dializă din cavitatea peritoneală.

Anexa III. Estimarea masei corporale grăsoase (fat body mass) şi a masei non- grăsoase (lean body mass) prin măsurarea pliurilor cutanate

Principiu

Estimarea masei corporale grăsoase este realizată prin măsurarea pliurilor cutanate. Precizia determinării este acceptabilă atunci când sunt culese informaţii din patru teritorii (triceps, biceps, subscapular şi suprailiac), iar datele sunt interpretate în funcţie de dimensiunea corporală. Utilizând rezultatele celor patru determinări ale pliurilor, vârsta şi sexul, poate fi aflată densitatea organismului, cu ajutorul căreia, din tabelele de referinţă, este estimată masa corporală grăsoasă, în funcţie de dimensiunea corporală.

Cu toate că pot interveni numeroşi factori de eroare, utilitatea clinică este mare atunci când determinările sunt făcute seriat la acelaşi bolnav. Acurateţea tehnicii de măsurare este capitală pentru a obţine rezultate valide.

1. A) ​Măsurarea pliurilor cutanate Tehnica determinării

   Pliurile cutatate se măsoară cu ajutotul unui caliper. Pentru a obţine rezultate reproductibile, zonele alese pentru măsurare au fost definite cu precizie, iar tehnica măsurării este standardizată.

   1. a) Pliul tricipital

      1. 1. Bolnavul în ortostatism cu spatele la examinator, cu braţele şi umerii relaxaţi;

      2. 2. Examinatorul se aşează lateral de bolnav;

      3. 3. Localizarea şi marcarea jumătăţii braţului bolnavului, pe faţa sa posterioară;

      4. 4. Examinatorul prinde şi pliază, paralel cu axul lung al braţului, între index şi police, pielea şi ţesutul subcutanat la 1cm deasupra semnului care marchează jumătatea braţului;

      5. 5. Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului, la nivelul semnului, şi măsoară pliul cu o precizie de 1mm, ţinând în continuare pliul între degete;

      6. 6. Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul contralateral;

      7. 7. Dacă între cele două măsurători este o diferenţă mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferenţa este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători şi se înregistrează media celor patru determinări.

   2. b) Pliul bicipital

      1. 1. Bolnavul în ortostatism cu spatele la examinator, cu braţele şi umerii relaxaţi;

      2. 2. Examinatorul se aşează în faţa bolnavului, rotează braţul bolnavului astfel încât palma să fie orientată spre înainte;

      3. 3. Localizarea şi marcarea jumătăţii braţului bolnavului, pe faţa sa anterioară;

      4. 4. Examinatorul prinde şi pliază, paralel cu axul lung al braţului, între index şi police, pielea şi ţesutul subcutanat la 1 cm deasupra semnului care marchează jumătatea braţului;

      5. 5. Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului, la nivelul semnului, şi măsoară pliul cu o precizie de 1mm, ţinând în continuare pliul între degete;

      6. 6. Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;

      7. 7. Dacă între cele două măsurători este o diferenţă mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferenţa este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători şi se înregistrează media celor patru determinări.

   3. c) Pliul subscapular

      1. 1. Bolnavul în ortostatism cu spatele la examinator, cu braţele şi umerii relaxaţi;

      2. 2. Examinatorul se aşează în spatele bolnavului;

      3. 3. Localizarea unghiului inferior al scapulei drepte;

      4. 4. Examinatorul prinde şi pliază, între index şi police, pielea şi ţesutul subcutanat la 1 cm sub unghiul inferior al scapulei şi medial de acesta, astfel încât să se obţină un pliu oblic (la 45º) spre cotul drept;

      5. 5. Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului la 1 cm de degete şi îl măsoară, cu o precizie de 1mm, ţinând în continuare pliul între degete;

      6. 6. Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;

      7. 7. Dacă între cele două măsurători este o diferenţă mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferenţa este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători şi se înregistrează media celor patru determinări.

   4. d) Pliul suprailiac

      1. 1. Bolnavul în ortostatism cu faţa la examinator, cu braţele şi umerii relaxaţi (acest pliu poate fi măsurat şi cu bolnavul în decubitus dorsal);

      2. 2. Examinatorul se aşează în faţa bolnavului;

      3. 3. Localizarea marginii superioare a crestei iliace şi a locului de intersecţie cu linia medio-axilară;

      4. 4. Examinatorul prinde şi pliază, între index şi police, pielea şi ţesutul subcutanat, astfel încât să se obţină un pliu oblic (la 45º) în jos şi medial;

      5. 5. Plasează caliperul perpendicular pe lungimea pliului la 1 cm de degete şi îl măsoară, cu o precizie de 1mm, ţinând în continuare pliul între degete;

      6. 6. Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;

      7. 7. Dacă între cele două măsurători este o diferenţă mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferenţa este mai mare de 4mm, se fac încă două măsurători şi se înregistrează media celor patru determinări.

2. B) ​Evaluarea dimensiunii corporale Principiu

   Evaluarea dimensiunii corporale permite mărirea preciziei interpretării determinărilor antropometrice, deoarece majoritatea parametrilor sunt influenţaţi de dimensiunea corpului. Se bazează pe măsurarea cu un caliper a lăţimii cotului la braţul dominant.

   Tehnica determinării

   Este realizată prin măsurarea lăţimii cotului (distanţa interepicondiliană), cu ajutorul unui caliper.

   1. 1. Bolnavul în ortostatism, cu faţa spre examinator;

   2. 2. Membrele superioare întinse spre examniator, perpendicular pe corp;

   3. 3. Antebraţul flectat pe braţ la 90º, cu vârful degetelor în sus;

   4. 4. Faţa dorsală a pumnului spre examinator;

   5. 5. Se aplică caliper-ul pe porţiunea cea mai îndepărtată a epicondililor humerusului, la 45° faţă de axul lung a membrului superior;

   6. 6. Se fac două măsurători, cu o precizie de 0,1cm;

   7. 7. Se înregistrează media celor două valori.

   Interpretarea rezultatelor

   Media valorilor obţinute este comparată cu datele de referinţă (Tabelul VI) şi în funcţie de vârstă şi sex, dimensiunea corporală este definită ca mică, medie sau mare.

   Tabelul II.Dimensiunea corporală în funcţie de lăţimea cotului (cm) la bărbaţi şi femei adulte (NHANES I şi II)

   

   Vârsta Dimensiunea corporală

   (ani)	Mică	Medie	Mare
   Bărbaţi
   18-24	6.6	>6.6şi<7.7	7.7
   25-34	6.7	>6.7şi<7.9	7.9
   35-44	6.7	>6.7şi<8.0	8.0
   45-54	6.7	>6.7şi<8.1	8.1
   55-64	6.7	>6.7şi<8.1	8.1
   65-74	6.7	>6.7şi<8.1	8.1
   Femei
   18-24	5.6	>5.6şi<6.5	6.5
   25-34	5.7	>5.7şi<6.8	6.8
   35-44	5.7	>5.7şi<7.1	7.1
   45-54	5.7	>5.7şi<7.2	7.2
   55-64	5.8	>5.8şi<7.2	7.2
   65-74	5.8	>5.8şi<7.2	7.2

3. C) ​Estimarea masei grăsoase şi masei non-grăsoase (Durnin şi Womersley) Principiu

Durnin şi Womersley au stabilit relaţia matematică dintre densitatea corpului uman, masa corporală totală şi masa grăsoasă, iar relaţia dintre pliurile cutanate şi densitate poate fi găsită în tabelele de referinţă, în funcţie de dimensiunea corpului. Masa non-grăsoasă este calculată prin diferenţa din masa grăsoasă şi cea totală.

Tehnica determinării

1. 1. Se află vârsta (ani) şi masa corporală a bolnavului (kg);

2. 2. Se măsoară (mm) pliurile: bicipital, tricipital, subscapular şi suprailiac;

3. 3. Se face suma celor patru pliuri şi se logaritmează;

4. 4. Se aplică formulele din Tabelul VIII pentru a afla densitatea organismului (D; g/mL);

5. 5. Se calculează masa corporală grăsoasă utilizând formula: Masa grăsoasă (kg) = Masa corporală (kg) x [(4,95/D) – 4,5]

6. 6. Se calculează masa corporală non-grăsoasă:

Masa corporală non-grăsoasă (kg) = Masa corporală (kg) – Masa corporală grăsoasă (kg)

Anexa IV. Estimarea ariei, diametrului şi circumferinţei porţiunii musculare a braţului

Principiu

Dimensiunile masei musculare reflectă starea proteinelor somatice. Prin convenţie, ca zonă de referinţă a fost ales bicepsul, iar ca indicatori pot fi folosiţi circumferinţa, diametrul sau aria porţiunii musculare a braţului.

Practic, sunt măsurate circumferinţa braţului şi pliul cutanat tricipital, din care se află prin scădere circumferinţa porţiunii musculare a braţului. Rezultatele sunt interpretate prin comparare cu cele ale populaţiei standard (NHANES), obţinute din tabelele de referinţă.

Tehnica determinării

Valorile care permit compararea cu datele de referinţă (NHANES) sunt măsurătorile efectuate în porţiunea medie a braţului (la jumătatea distanţei dintre olecran şi acromion). Este folosit braţul dominant, nu la cel cu fistula arterio-venoasă sau tributar teritoriului venos în care este inserat cateterul venos central. Măsurătorile se fac cu un centimetru gradat flexibil, dar inextensibil.

1. 1. Bolnavul în ortostatism cu faţa la examinator, cu braţele şi umerii relaxaţi;

2. 2. Examinatorul se aşează în spatele bolnavului;

3. 3. Bolnavul flectează la 90º antebraţul drept pe braţ, cu palma în sus;

4. 4. Examinatorul localizează extremitatea superioară a acromionului şi marginea de jos a olecranului;

5. 5. Măsoară distanţa dintre cele două repere osoase, determină mijlocul intervalului şi îl marchează pe tegumentul bolnavului, atât pe faţa posterioară, cât şi pe cea anterioară;

6. 6. Aplică apoi centimetrul peste semne, încojurând circumferinţa braţului, suficient de strâns pentru a realiza un contact strâns, dar nu atât de strâns ca tegumentul să răzbuzeze peste marginea centimetrului;

7. 7. Măsoară cu o precizie de 1mm;

8. 8. Examinatorul repetă măsurătoarea la membrul controlateral;

9. 9. Dacă între cele două măsurători este o diferenţă mai mică de 4mm, se face media celor două determinări. Dacă diferenţa este mai mare de 0.4cm, se fac încă două măsurători şi se înregistrează media celor patru determinări.

10. 10. Este obţinută astfel circumferinţa porţiunii medii a braţului (mid-arm circumference – MAC, în cm);

11. 11. Circumferinţa poţiunii musculare medii a braţului (inclusiv osul – mid-arm muscle circumference – MAMC) este obţinută cu ajutorul formulei:

MAMC (cm) = MAC (cm) – (rr x TSF) [unde TSF este pliul cutanat tricipital (cm)]

Rezultatul obţinut este comparat cu datele din Tabelul IX (datele standard sunt cele pentru a 50-a percentilă, corespunzând grupului de masă corporală, vârstă şi sex al bolnavului).

Prin corectare pentru eliminarea suprafaţei osoase, poate fi calculată suprafaţa musculară fără os a braţului (AMA – arm muscle area):

AMA = [MAC(cm) – rr x TSF (cm)2/4rr] – 10 (bărbaţi) AMA = [MAC(cm) – rr x TSF (cm)2/4rr] – 6,5 (femei)

Interpretarea rezultatelor

Datele sunt comparate cu cele din Tabelele I-VI.

Tabelul III. Percentile selectate ale: masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular şi ale ariei musculare a braţului (AMA) la bărbaţi şi femei cu dimensiuni corporale mici şi vârste de 25-54 ani (NHANES I, II)

Înălţimea    Masa corporală             Triceps         Subscapular         Bone-Free AMA        

(cm) (kg) (mm) (mm) (cm2)

n 5† 10 15 50 85 90 95 5†10 15 50 85 90 95 5†10 15 50 85 90 95 5†10 15 50 85 90 95

Bărba 157	ţi 23	46*50*52*6471*74* 77*		11		16	52
160	43	48*51*5361 7075*79*		6 10 17		8 12 20	32 48 54
163	73	49*53 55 66 76 7680*	5	5 10 16 18	7	7 15 25 29	37 38 49 58 63
165	112	52 53 58 66 77 81 84 4	5	6 11 17 19 21 7	8	9 14 25 28 35 31	35 37 47 60 63 71
168	129	56 57 59 67 78 83 84 5	6	6 11 18 18 20 7	8	8 14 26 26 32 31	36 38 49 60 62 71
170	132	56 60 62 71 82 83 88 5	6	6 11 18 20 22 6	7	9 15 23 25 30 35	39 41 49 58 60 62
173	107	56 59 62 71 79 82 85 5	6	6 10 15 16 20 7	8	9 13 24 30 40 33	37 40 49 59 62 69
175	97	57*62 65 74 84 8788*	6	6 11 17 20	7	7 13 24 26	36 40 58 61 63
178	46	59*62*6775 8786*90*		7 10 17		9 14 23	35 48 57
180	49	60*64*7076 7988*91*		7 10 16		8 13 22	39 47 52
183	21	62*65*67*7487*89* 93*		10		14	45
185	9	63*67*69*79* 89*91*94*
188	6	65*68*71*80* 90*92*96*
Femei 147	53	37*43 43 52 58 6266* 12 13 24 30 33			10	12 23 34 38 22		24 29 36 44
150	108	42 43 44 53 63 69 72 8 11 14 21 29 36 37 6			9	10 17 29 32 34 17 20		22 28 38 39 43
152	142	42 44 45 53 63 65 70 8 11 12 21 28 29 33 6			7	8 18 27 32 39 19 21		22 28 36 40 44
155	218	44 46 47 54 64 66 72 11 12 14 21 28 31 34 7			8	9 16 28 32 36 20 21		23 28 38 39 42
157	255	44 47 48 55 63 64 70 10 12 14 20 28 31 34 6			7	8 14 22 27 32 20 21		21 27 33 35 37
160	239	46 48 49 55 65 68 79 10 11 13 20 27 30 36 6			7	7 14 27 29 31 20 21		22 27 33 35 38
163	146	49 50 51 57 67 68 74 10 13 13 20 28 30 34 6			7	8 13 24 27 34 22 23		23 28 34 38 42
165	113	50 52 53 60 70 72 80 12 13 14 22 29 31 34 7			8	8 15 26 30 33 21 22		23 28 37 39 47
168	47	46*49*5458 6571*74* 12 19 30				9 12 25		23 27 35
170	18	47*50*52*5970*72* 76* 18				13		26
173	18	48*51*53*6271*73* 77* 20				15		25
175	5	49*52*54*63* 72*74*78*
178	1	50*53*55*64* 73*75*79*

* Valori obţinute prin ecuaţii de regresie

† Cifrelee se referă la percentile ale populaţiei normale din studiul NHANES.

Tabelul IV. Percentile selectate ale: masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular şi ale ariei musculare a braţului (AMA) la bărbaţi şi femei cu dimensiuni corporale medii şi vârste de 25-54 ani (NHANES I, II)

Înălţimea          Masacorporală          Triceps         Subscapular     Bone-FreeAMA          

(cm) (kg) (mm) (mm) (cm2)

cm n 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95

Bărba 157	ţi 10	51*55*58*6881*83* 87*		15	13	58
160	30	52*56*59*7182*85* 89*		11	18	55
163	71	54*60 61 71 83 8490*	6	6 12 18 20 7	9 17 30 32 43	47 56 67 71
165	154	59 62 65 74 87 90 94 5	7	8 12 20 22 25 8 9	10 16 26 29 32 40 43	45 56 67 69 70
168	212	58 61 65 75 85 87 93 5	6	7 11 16 18 22 7 7	9 16 25 27 33 38 42	44 55 69 72 78
170	409	62 66 68 77 89 93100 5	7	7 13 21 23 28 8 9	10 18 26 30 33 39 42	44 53 66 69 73
173	478	60 64 66 78 89 92 97 4	5	7 11 18 20 24 7 8	9 16 25 28 31 41 44	45 55 67 71 76
175	464	63 66 68 78 90 93 97 5	6	7 12 18 20 24 7 8	9 16 25 27 31 38 41	44 54 66 69 73
178	419	64 66 70 81 90 93 97 5	6	7 12 18 20 23 7 8	9 15 24 27 30 39 42	43 55 65 68 72
180	282	62 68 70 81 92 96100 4	5	7 12 19 21 25 7 8	9 14 24 27 30 37 41	44 54 67 68 73
183	231	68 71 74 84 97100104	5	7 7 12 20 22 26 7	8 9 15 26 30 32 40	42 44 56 65 67	74
185	106	70 72 75 85100101 104	6	7 8 12 20 24 27 8	9 9 15 25 29 32 39	42 43 55 67 69	73
188 Femei 147	50 40	68*76 77 88100100 104* 41*46*5063 7775*79*		6 9 13 21 23 20 25 40	7 9 14 25 30 15 23 38	43 43 55 62 63 24 35 42
150	104	47 50 52 66 76 79 85 15 19 21 30 37 40 40 10			12	13 29 38 39 43 23 24 26 33 43 45 49
152	208	47 50 526qq1077 79 85 14 15 17 26 35 37 41			8	10 11 22 35 37 41 22 25 25 32 42 45 49
155	465	47 49 51 61 73 78 86 11 14 15 25 34 36 42 7			9	10 19 32 36 42 21 24 25 31 42 45 51
157	644	49 50 52 61 73 77 83 12 14 16 24 34 36 40 7			9	10 18 33 37 40 21 23 25 31 40 43 48
160	685	49 51 53 62 77 80 88 12 13 15 24 33 35 38 7			8	10 18 31 34 38 22 23 25 32 41 43 50
163	722	50 52 54 62 76 82 87 11 14 15 23 33 36 40 7			7	8 16 31 35 38 21 23 24 31 40 43 48
165	628	52 54 55 63 75 80 89 12 14 15 22 31 34 38 7			8	8 15 29 33 38 21 23 24 31 40 43 49
168	428	52 54 55 63 75 78 83 11 13 14 22 31 33 37 7			8	9 14 28 30 35 21 23 24 30 39 41 44
170	257	54 56 57 65 79 82 88 12 13 15 21 29 30 35 7			8	8 15 28 32 37 22 24 25 30 40 43 48
173	119	58 59 60 67 77 85 87 10 14 15 22 31 32 36 8			8	9 15 29 33 35 22 24 25 30 37 38 39
175	59	49*58 60 68 79 8287* 11 12 19 29 31			8	8 12 25 29 23 24 30 36 39
178	15	50*54*57*7080*83* 87* 19				20 32

* Valori obţinute prin ecuaţii de regresie

† Cifrele se referă la percentile ale populaţiei normale din studiul NHANES.

Tabelul V. Percentile selectate ale: masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular şi ale ariei musculare a braţului (AMA) la bărbaţi şi femei cu dimensiuni corporale mari şi vârste de 25-54 ani (NHANES I, II)

Înălţimea      Masacorporală              Triceps         Subscapular         Bone-Free      AMA            

(cm) (kg) (mm) (mm) (cm2)

cm n 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95

Bărbaţi
157 1 57* 160 1 58* 163 5 59* 165 1560*	62*66*82*99* 103*108* 63*67*83*100*104* 109* 64*68*84*101*105* 110* 65*69*79102*106*111*	14		21		62
168 3760*	65*75 84103106*112*	9 14 30		13 22 36		48 58 76
170 5462*	70 71 84102111 113*	7 7 11 23 27		8 11 20 36 40		50 52 61 73 78
173 8463*	74 76 86101104 114*	9 10 14 22 23		12 14 20 31 35		51 53 65 78 86
175 12668	71 74 89103105 114 6	7 8 15 25 29 31 9 10 11 18 31 32 38 46 48 49 61 73 78 83
178 15068	72 74 87106112 114 7	7 7 14 23 25 30 7 10 11 17 31 35 38 43 47 50 61 75 77 86
180 12373	78 82 91113116 123 6	8 10 15 25 27 31 9 11 11 20 35 40 46 47 48 50 62 75 81 83
183 11473	76 78 91109112 121 5	6	7 12 20 22 25 8	9	9 19 28 30 36 45 48	50 61 77 80 86
185 10972	77 79 93106107 116 5	6	7 13 19 22 31 7	9	9 18 27 28 30 47 49	51 66 79 83 86
188 3769*	74*82 92105115*120*		8 12 19		9 18 32	53 66 78
Femei 147 6 56*	63*67*86*105*110* 117*
150 1956*	62*67*78105*109*116*		36		35	45
152 3255*	62*66*87104*109*116*		38		42	44
155 9254* 157 13559	64 66 81105117 115* 25 26 36 48 50 17 17 35 48 53 29 61 65 81103107 1131619 22 34 48 48 50 13 16 18 32 48 51 55 26 28					33 41 62 74 31 44 56 63 72
160 16258	63 67 83105109 1191820 22 34 46 48 51 11 14 16 32 44 48 50 27 30					32 43 60 65 77
163 19659	62 63 79102104 1121620 21 32 43 45 49 10 12 15 28 42 46 50 26 28					29 39 50 55 63
165 24259	61 63 81103109 1141720 21 31 43 46 48 10 12 14 29 42 48 52 27 28					29 39 56 59 67
168 16655	58 62 75 95100107 13 17 18 27 40 43 45 8 9 11 25 36 40 45 23 24					27 35 49 53 69
170 14458	60 65 80100108 1141316 17 30 41 43 49 7 10 11 25 41 46 55 25 28					30 37 50 53 55
173 8151*	66 66 76104105 111* 16 20 29 37 40 10 12 21 45 48 28					30 38 51 54
175 3950*	57*68 79105104*111* 21 30 42 11 20 43					27 35 49
178 1750*	56*61*7699*104*110* 20 16					37

* Valori obţinute prin ecuaţii de regresie

† Cifrele se referă la percentile ale populaţiei normale din studiul NHANES.

Tabelul VI. Percentile selectate ale greutăţii corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular şi ale ariei musculare a braţului (AMA) la bărbaţi şi femei cu dimensiuni corporale mici şi vârste de 55-74 ani (NHANES I, II)

Înălţimea     Masacorporală             Triceps           Subscapular         Bone-Free AMA    

(cm) (kg) (mm) (mm) (cm2)

cm n 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95

Bărbaţi
157 47 45*	49* 56 61 68 73*77*	6 9 12		11 16 23	38 46 52
160 78 47*	49 51 62 71 71 79*	5 5 10 16 17	6	6 12 21 22	34 35 43 54 55
163 107 47	50 54 63 72 74 80	4 4 4 9 20 21 22 6	7	7 14 24 25 29 26	30 31 44 53 54 56
165 132 48	54 59 70 80 90 90	5 6 7 11 18 19 24 6	8	8 16 28 28 29 26	30 34 48 57 60 62
168 112 51	55 59 68 77 80 84	5 6 7 11 16 20 20 7	7	8 15 25 26 30 25	31 35 45 54 58 64
170 128 55	60 61 69 79 81 88	5 6 6 10 15 17 25 7	8	9 13 22 25 31 30	36 37 45 53 55 59
173 95 54*	54 58 70 79 81 86*	5 5 10 15 17	7	7 13 21 22	35 35 43 55 60
175 47 56*	59* 63 75 81 84*88*	8 10 15		10 16 27	38 47 62
178 29 57*	61*63* 76 83*86*89*	11		13	48
180 14 59*	62*65* 69 85*87*91*	9		10	43
183 6 60*	64*66*76*86*89*92*
185 1 62*	65*68*78*88*90*94*
188 1 63*	67*69*77*89*92*95*
Femei
147 85 39*	46 48 54 63 65 71*	14 16 21 31 34	8	9 18 32 33	22 23 29 40 42
150 122 41	45 48 55 66 68 74	11 13 15 21 30 31 33 6	7	9 19 29 30 33 22	23 24 30 39 40 44
152 157 43	45 47 54 67 70 73	10 11 13 20 29 31 35 5	7	8 15 27 32 36 20	22 23 30 37 41 44
155 145 43	43 45 56 65 70 71	10 12 14 22 29 29 32 6	7	8 17 29 31 34 18	21 23 28 36 40 42
157 158 47	49 52 58 67 69 73	11 11 12 21 29 30 32 7	8	9 17 25 26 30 20	23 24 30 37 40 43
160 89 42*	45 49 58 67 68 74*	12 13 20 29 30	6	7 14 25 27	19 20 27 35 36
163 50 43*	47 49 60 68 70 75*	12 13 21 27 29	6	7 18 24 25	21 21 28 37 42
165 26 43*	47*49* 60 69*72*75*	18		13	28
168 12 44*	48*50* 68 70*72*76*	23		13	33
170 1 45*	48*51*61*71*73*77*
173 1 45*	49*51*61*71*74*77*
175 0 46*	49*52*62*72*74*78*
178 0 47*	50*52*63*73*75*79*

* Valori obţinute prin ecuaţii de regresie

† Cifrele se referă la percentile ale populaţiei normale din studiul NHANES.

Tabelul VII. Percentile selectate ale masei corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular şi ale ariei musculare a braţului (AMA) la bărbaţi şi femei cu dimensiuni corporale medii şi vârste de 55-74 ani (NHANES I, II)

Înălţimea     Masacorporală             Triceps           Subscapular         Bone-Free AMA    

(cm) (kg) (mm) (mm) (cm2)

cm n 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95

Bărbaţi 157 49 50*	54* 59 68 77 81*85*		5	12 25			11 19 27	39 48 61
160 89 51*	57 60 70 80 82 87*	7	7	11 20 23		8	10 15 26 28	36 38 50 60 63
163 210 55	59 62 71 82 83 91 5	6	6	10 17 20 26	6	7	9 15 25 27 35 35	39 40 51 64 66 71
165 335 56	60 64 72 83 86 89 5	6	7	11 17 19 24	7	8	9 17 25 29 31 35	38 41 52 63 65 72
168 405 57	62 66 74 83 84 89 6	6	7	12 18 19 22	7	9	10 16 25 28 31 34	39 42 51 60 62 67
170 509 59	64 66 78 87 89 94 5	6	7	12 18 20 23	7	9	10 17 26 29 34 35	39 42 52 65 67 70
173 413 62	66 68 78 89 95 101 6	7	8	12 18 21 23	7	9	10 17 26 29 32 37	40 42 52 65 67 70
175 366 62	66 68 77 90 93 99 5	6	7	12 19 22 25	6	8	9 16 25 28 30 31	36 40 51 62 65 72
178 248 62	68 71 80 90 95 101 6	7	7	11 18 19 21	7	9	10 16 25 27 30 36	41 44 53 63 65 68
180 146 68	70 72 84 94 97 101 5	6	6	11 16 17 20	7	9	10 15 25 26 31 36	42 44 56 65 67 71
183 81 66*	65 69 81 96 97101*	6	8	11 19 20		8	10 16 28 30	27 39 50 58 59
185 35 68*	72* 79 88 93 99*103*		8	13 16			10 15 26	43 56 67
188 11 69* Femei	73*76* 95 98*101*104*			11			18	56
147 105 40	44 49 57 72 82 85 5	13 17 28 40 40 41			3	7	10 25 37 43 48 21 23 25 32 46 47 51
150 198 47	49 52 62 74 78 86 12	15 18 26 34 38 41			8	9	11 23 32 36 43 24 26 27 35 44 48 48
152 358 47	50 52 65 76 79 86 13	17 18 25 33 34 38			8	10	12 22 34 36 40 21 24 26 35 45 49 57
155 543 49	51 54 64 78 81 86 13	16 18 25 35 37 42			8	10	10 20 33 36 42 22 24 26 34 44 49 52
157 576 49	53 54 64 78 82 88 13	15 17 24 33 36 39			7	8	10 20 33 36 38 24 25 26 35 45 47 54
160 551 52	54 55 65 79 83 89 12	14 16 24 32 35 38			8	8	10 18 32 37 41 24 26 27 35 44 45 51
163 406 51	54 57 66 78 81 87 12	14 16 25 33 34 37			7	9	10 17 30 33 38 21 24 26 33 44 46 49
165 307 54	56 59 67 78 84 88 14	16 17 24 33 35 39			7	8	9 17 30 35 37 24 25 27 34 44 45 50
168 119 54	57 57 66 79 85 88 12	13 16 24 33 33 36			6	7	8 16 30 31 34 24 26 27 33 41 43 49

170 63 51* 59 61 72 82 85 89* 17 17 27 35 35 9 10 19 35 35 27 28 32 41 43

173 28 52* 56*59* 70 83*86*90* 25 16 36

175 5 53* 57*60*72*84*87*91*

178 1 54* 58*61*73*85*88*92*

* Valori obţinute prin ecuaţii de regresie

† Cifrele se referă la percentile ale populaţiei normale din studiul NHANES.

Tabelul VIII. Percentile selectate ale greutăţii corporale, pliurilor cutanate tricipital, subscapular şi ale ariei musculare a braţului (AMA) la bărbaţi şi femei cu dimensiuni corporale mari şi vârste de 55-74 ani (NHANES I, II)

Înălţimea     Masacorporală             Triceps           Subscapular         Bone-Free AMA    

(cm) (kg) (mm) (mm) (cm2)

cm n 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95 5† 10 15 50 85 90 95

Bărbaţi 157	7	54*59*63*77*91*95*100*
160	12	55*60*64* 80 92*96*101*	15 20 57
163	20	57*62*65* 77 94*97*102*	21 31 44
165	36	58*63* 73 79 89 98*103*	11 14 22 14 19 27 44 59 66
168	58	59* 67 73 80 101102105*	7 8 13 21 25 9 11 20 31 35 43 47 56 67 72
170	114	65 71 73 85 103108112 6	8 9 16 21 25 27 8 11 12 20 35 35 38 41 43 44 56 71 73 79
173	128	67 71 73 83 95 98 111 6	7 8 13 20 21 23 8 10 11 18 27 30 32 41 43 46 57 69 70 74
175	131	65 70 74 84 96 98 105 6	7 8 12 18 20 23 7 11 11 19 27 30 33 40 45 45 58 70 72 79
178	144	68 73 77 87 102104117 5	6 8 14 22 25 31 9 11 13 20 30 33 37 43 48 50 59 70 71 87
180	95	65* 70 70 84 102109111*	6 6 13 18 22 8 9 15 30 30 46 47 54 70 75
183	72	67* 76 81 90 108112112*	8	8 13 23 26	8 9 20 28 31	47 48 59 73 78
185	23	68*73*76* 88105*108*113*		11	19	59
188 Femei 147	15 14	69*74*78* 89106*109*114* 53*59*63* 92 95*99*104*		12 45	15 44	54 50
150	26	54*59*63* 78 95*99*105*		36	31	49
152 72 54* 65 69 78 87 88105* 25 26 35 44 45 19 21 31 42 45 28 33 41 58 60
155	117	64 68 69 79 94 95 106 18 22 24 33 40 44 46 13 16 19 29 40 43 48 31 32 34					44 59 61 71
157	126	59 61 63 82 93 101111 19 24 24 32 40 43 50 13 19 22 30 39 48 53 28 29 34					43 59 63 76
160	154	61 65 67 80 10010211820 24 25 33 41 43 45 13 15 16 29 40 45 51 27 32 33					41 56 62 67
163	147	60 65 67 77 97 102119 18 22 23 29 42 46 50 10 12 16 24 41 46 55 28 29 32					41 54 60 78
165	117	60 66 69 80 98 102111 15 17 20 30 43 44 46 8 9 12 26 42 46 48 29 32 32					42 53 57 65
168	64	57* 60 63 82 98 105109* 18 18 27 35 40 9 12 26 34 36 31 31					40 57 58
170	40	58*64* 68 80 105104*109* 22 32 44 14 25 46					30 40 58
173	17	58*64*68* 79100*104*110* 26 21					48
175	7	59*65*69*85*101*105* 110*
178	2	60*65*69*85*101*105* 111*

* Valori obţinute prin ecuaţii de regresie

† Cifrele se referă la percentile ale populaţiei normale din studiul NHANES.

Tabelul IX. Echivalentul masei grăsoase, exprimat ca procent din masa corporală, pentru o serie de valori ale sumei celor patru pliuri cutanate (Durnin, Womersley)

   Bărbaţi (ani)              Femei  (ani)    

Pliu	17-29	30-39	40-49	50+	16-29	30-39	40-49	50+
cutanat
(mm)
15	4.8	10.5
20	8.1	12.2	12.2	12.6	14.1	17.0	19.8	21.4
25	10.5	14.2	15.0	15.6	16.8	19.4	22.2	24.0
30	12.9	16.2	17.7	18.6	19.5	21.8	24.5	26.6
35	14.7	17.7	19.6	20.8	21.5	23.7	26.4	28.5
40	16.4	19.2	21.4	22.9	23.4	25.5	28.2	30.3
45	17.7	20.2	23.0	24.7	25.0	26.9	29.6	31.9
50	19.0	21.5	24.6	26.5	26.5	28.2	31.0	33.4
55	20.1	22.5	25.9	27.9	27.8	29.4	32.1	34.6
60	21.2	23.5	27.1	29.2	29.1	30.6	33.2	35.7
65	22.2	24.3	28.2	30.4	30.2	31.6	34.1	36.7
70	23.1	25.1	29.3	31.6	31.2	32.5	35.0	37.7
75	24.0	25.9	30.3	32.7	32.2	33.4	35.9	38.7
80	24.8	26.6	31.2	33.8	33.1	34.3	36.7	39.6
85	25.5	27.2	32.1	34.8	34.0	35.1	37.5	40.4
90	26.2	27.8	33.0	35.8	34.8	35.8	38.3	41.2
95	26.9	28.4	33.7	36.6	35.6	36.5	39.0	41.9
100	27.6	29.0	34.4	37.4	36.4	37.2	39.7	42.6
105	28.2	29.6	35.1	38.2	37.1	37.9	40.4	43.3
110	28.8	30.1	35.8	39.0	37.8	38.6	41.0	43.9
115	29.4	30.6	36.4	39.7	38.4	39.1	41.5	44.5
120	30.0	31.1	37.0	40.4	39.0	39.6	42.0	45.1
125	31.0	31.5	37.6	41.1	39.6	40.1	42.5	45.7
130	31.5	31.9	38.2	41.8	40.2	40.6	43.0	46.2
135	32.0	32.3	38.7	42.4	40.8	41.1	43.5	46.7
140	32.5	32.7	39.2	43.0	41.3	41.6	44.0	47.2
145	32.9	33.1	39.7	43.6	41.8	42.1	44.5	47.7
150	33.3	33.5	40.2	44.1	42.3	42.6	45.0	48.2
155	33.7	33.9	40.7	44.6	42.8	43.1	45.4	48.7
160	34.1	34.3	41.2	45.1	43.3	43.6	45.8	49.2
165	34.5	34.6	41.6	45.6	43.7	44.0	46.2	49.6
170	34.9	34.8	42.0	46.1	44.1	44.4	46.6	50.0
175	35.3					44.8	47.0	50.4
180	35.6					45.2	47.4	50.8
185	35.9					45.6	47.8	51.2
190						45.8	48.2	51.6
195						46.2	48.5	52.0
200						46.5	48.9	52.4
205							49.1	52.7
210							49.4	53.0

Tabelul X. Ecuaţii pentru estimarea densităţii corpului din suma pliurilor cutanate

Grupe vârstă (ani)	Bărbaţi	Grupe vârstă (ani)	Femei
17-19	D=1.1620–0.0630×(logL)*	17-19	D=1.1549–0.0678×(logL)*
20-29	D=1.1631–0.0632×(logL)	20-29	D=1.1599–0.0717×(logL)
30-39	D=1.1422–0.0544×(logL)	30-39	D=1.1423–0.0632×(logL)
40-49	D=1.1620–0.0700×(logL)	40-49	D=1.1333–0.0612×(logL)
50+	D=1.1715–0.0779×(logL)	50+	D=1.1339–0.0645×(logL)

* L – suma măsurătorilor celor patru pliuri cutanate (biceps, triceps, subscapular, suprailiac)

Tabelul XI. Circumferinţa musculară a braţului adulţilor (bărbaţi şi femei), în funcţie de vârstă (NHANES I, II)

Grupa	Eşantion	Populaţie	Medie				Percentilă
de vârstă	estimată			5th	10th	25th	50th	75th	90th	95th
(ani)	(mil)		(cm)
Bărbaţi
18-74	5,261	61.18	28.0	23.8*	24.8	26.3	27.9	29.6	31.4	32.5
18-24	773	11.78	27.4	23.5	24.4	25.8	27.2	28.9	30.8	32.3
25-34	804	13.00	28.3	24.2	25.3	26.5	28.0	30.0	31.7	32.9
35-44	664	10.68	28.8	25.0	25.6	27.1	28.7	30.3	32.1	33.0
45-54	765	11.15	28.2	24.0	24.9	26.5	28.1	29.8	31.5	32.6
55-64	598	9.07	27.8	22.8	24.4	26.2	27.9	29.6	31.0	31.8
65-74	1,657	5.50	26.8	22.5	23.7	25.3	26.9	28.5	29.9	30.7
Femei
18-74	8,410	67.84	22.2	18.4*	19.0	20.2	21.8	23.6	25.8	27.4
18-24	1,523	12.89	20.9	17.7	18.5	19.4	20.6	22.1	23.6	24.9
25-34	1,896	13.93	21.7	18.3	18.9	20.0	21.4	22.9	24.9	26.6
35-44	1,664	11.59	22.5	18.5	19.2	20.6	22.0	24.0	26.1	27.4
45-54	836	12.16	22.7	18.8	19.5	20.7	22.2	24.3	26.6	27.8
55-64	589	9.96	22.8	18.6	19.5	20.8	22.6	24.4	26.3	28.1
65-74	1,822	7.28	22.8	18.6	19.5	20.8	22.5	24.4	26.5	28.1

                                      

*Valorile sunt exprimate în cm

Anexa V. Forţa de strângere a mâinii Principiu

Forţa de strângere a mâinii (FSM) este în relaţie directă cu masa musculară funcţională, deci şi cu starea depozitelor somatice de proteine.

Evaluarea dinamometrică este simplă şi are mai puţini factori de eroare decât măsurarea pliurilor. De aceea, FSM este un indicator bun al stării proteinelor somatice.

Tehnica determinării

Forţa de strângere a mâinii se determină cu un dinamometru. Subiectul ţine dinamometrul cu o mână, în linie cu antebraţul. Se fac două determinări la fiecare mână, se face media şi este luată în considerare cea mai bună determinare. La pacienţii HD, evaluarea se face la mâna fără fistulă AV.

Interpretarea rezultatelor

Valorile obţinute se compară cu rezultatele prezentate în Tabelul XII.

Tabelul XII. Interpretarea rezultatelor obţinute la evaluarea forţei de strângere a mâinii

Evaluare	Forţa de strângere (kg)
	Bărbaţi	Femei
Excelent	>64	>38
Foarte bun	56-64	34-38
Bun	52-56	30-34
Mediu	48-52	26-30
Sub medie	44-48	22-26
Slab	40-44	20-22
Foarte slab	<40	<20

Anexa VI. Echivalentul proteic al azotului total apărut normalizat (Normalized protein equivalent-nitrogen appearence – nPNA)

Principiu

La bolnavii care sunt în echilibru metabolic, diferenţa dintre aportul şi eliminările de azot este nulă sau puţin pozitivă (0.5g azot pe zi, din cauza eliminărilor de azot neluate în calcul). În aceste condiţii de echilibru metabolic, azotul total “nou apărut” în urină, fecale şi dializant (total nitrogen appearence – TNA) este egal cu azotul din proteinele ingerate. Deoarece conţinutul în azot al proteinelor este de 16%, cantitatea echivalentă de proteine ingerate (protein equivalent – PE) poate fi aflată din produsul:

PE 16  TNA  6.25 TNA 100

Echivalentul proteic al azotului nou apărut (Protein equivalent of nitrogen appearance – PNA) estimează aportul de proteine, la bolnavii cu metabolism echilibrat. Teoretic, în condiţii de echilibru metabolic, rata catabolismul proteic (Protein catabolism rate – PCR) ar trebui să fie matematic egală echivalentul proteic al azotului nou apărut. Însă, investigarea metabolismului azotat a arătat că rata absolută a catabolismului proteic este mai mare decât degradarea proteinelor endo- şi exogene din care rezultă azotul nou apărut excretat. Mai mult, pot exista pierderi de azot sub formă de compuşi azotaţi necatabolizaţi (de exemplu, peptide, aminoacizi în urină sau în soluţia de dializă). De aceea, terminologia acceptată în prezent este de “echivalent proteic al azotului apărut”.

PNA trebuie exprimată în raport cu dimensiunea corporală, operaţie numită normalizare. Deoarece contribuţia la metabolismul proteic a ţesutului adipos este mică, masa corporală non-grăsoasă se corelează mai bine cu metabolismul proteic decât masa corporală totală şi ar trebui folosită pentru normalizare. În locul masei corporale non- grăsoase, pot fi folosite apa totală sau volumul de distribuţie a ureei (V), care au aceiaşi relaţie strânsă cu masa corporală non-găsoasă. Din considerente clinice, KDOQI recomandă ca echivalentul proteic al azotului nou apărut normalizat (Normalized protein equivalent of nitrogen appearance – nPNA) să se determine folosind un “surogat” al masei corporale, obţinut prin împărţirea volumului de distribuţie a ureei la 0.58, constantă care reprezintă fracţia medie a V din masa corporală totală. De aceea, „masa corporală” folosită pentru normalizare diferă de masa corporală obţinută prin cântărirea bolnavului.

Echivalentul proteic al azotului nou apărut normalizat prin masa corporală derivată dinvolumul de distibuţie a ureei (Normalized protein equivalent of nitrogen appearance – nPNA) rezultă din formula:

nPNA 

PNA V / 0.58

nPNA poate fi influenţat de aportul de proteine şi energie, de raportul anabolism/catabolism proteic şi de unele medicamente (corticoizi, steroizi anabolizanţi). De aceea, poate relaţia nPCR – aport de proteine este validă numai la bolnavii aflaţi în echilibru metabolic:

1. 1. aport de proteine şi energie constant (variaţie mai mică de 10%);

2. 2. absenţa factorilor de stres metabolic (externi sau interni);

3. 3. absenţa tratamentelor care modifică metabolismul proteic (iniţiere/oprire recentă a tratamentului cu steroizi anabolizanţi, corticozi);

4. 4. doză constantă de hemodializă (Kt/V constant).

Tehnica determinării echivalentului proteic al azotului apărut (PNA), Kt/V, V

1. I. Determinarea PNA se face:

   La bolnavi în stadiile 4-5 nedializaţi dupa formula

   nPNA (g/kg/zi)= 149.7*G/V+0.17

   unde, G/V = Uv*Uc/1440V (Uv = volumul urinii in 24 ore; Uc= concentraţia ureei în urina din în 24 ore)

   La bolnavi hemodializaţi, plecând de la Kt/V:

   1. 1. Se determină spKt/V:

      1. a) cu ajutorul formulei logaritmice:

         spKT/V =-Ln [R-(0.08 x t)] + [4-(3.5 x R)] x UF/W

         unde: R este raportul concentraţiilor ureei post-/predializă, t este durata şedinţei de hemodializă în ore, UF este volumul ultrafiltrat în litri, iar W este masa corporală la sfârşitul şedinţei de dializă în kilograme.

         Metoda este dependentă de corectitudinea recoltării probelor pentru determinarea concentraţiilor ureei.

      2. b) modelare (asistat de calculator), două determinări ale ureei, model single- pool, volum variabil;

      3. c) modelarea pe calculator a cineticii ureei (single-pool, trei determinări ale ureei).

   2. 2. Se determină PNA:

      1. a) PNA la începutul săptămânii:

         C0/[36.3 + (5.48/(spKt/V)) + 53.5/(spKt/V)] + 0.168

      2. b) PNA la mijlocul săptămânii:

         C0/[25.8 + (1.15/(spKt/V)) + 56.4/(spKt/V)] + 0.168

      3. c) PNA la sfârşitul săptămânii:

         C0/[16.3 + (4.3/(spKt/V)) + 56.6/(spKt/V)] + 0.168

         unde C0este concentraţia azotului ureic (BUN) la începutul şedinţei de dializă.

         Dacă există funcţie renală reziduală semnificativă, C0 trebuie corectat: C0’= C0[1 + (0.79 +(3.08/(Kt/V))Kr/V]

         unde Kr este clearance-ul rezidual al ureei (mL/min), C0’şi C0sunt concentraţiile azotului ureic (BUN) în mg/dL, iar V este volumul de distribuţie al ureei, exprimat în litri.

         La  bolnavii  dializaţi  peritoneal (formule validate numai pentru bolnavii DPCA, dar folosite pentru toţi bolnavii DP):

         PNA (g/zi) = 15.7 + (7.47 x UNA) PNA (g/zi) = 34.6 + (5.68 x UNA)

         PNA (g/zi) = 10.76 + (0.69 x UNA + 1,64) PNA (g/zi) = 20.1 + (7.50 x UNA)

         UNA (azotul ureic apărut) este măsurat prin însumarea eliminărilor din 24 ore (urinare şi prin lichidul de dializă) cu variaţia capitalului total de uree al organismului în perioada de observaţie. Deoarece variaţia zilnică a capitalului total de uree al organismului este neglijabilă la bolnavii DP:

         UNA = [(Vd x DUN) +(Vu x UUN)]/t

         unde: Vd şi Vu sunt volumele de urină şi de dializant în 24 ore (litri), DUN (concentraţia azotului ureic în dializant, în g/L), UUN (concentraţia azotului ureic în urină, în g/L) şi BUN (concentraţia azotului ureic în sânge, în g/L), iar t este intervalul de observaţie (ore).

         Relaţia de transformare a ureei în azot ureic (BUN) este Azot ureic (mg/dL) = 0.466 x Uree (mg/dL)

2. II. Determinarea nPNA, prin normalizare

KDOQI recomandă normalizarea la V/0.58 (masa corporală derivată din volumul de distribuţie a ureei V, masă corporală care diferă de cea măsurată prin cântărirea bolnavului):

Interpretare

nPNA (g/kg/zi) = PNA/(V/0.58)

Volumul de distribuţie a ureei (V – determinare antropometrică)

Folosirea echivalentului proteic al azotului total apărut normalizat pentru aprecierea aportului dietetic de proteine are câteva limitări notabile:

1. 1) Estimarea este validă numai la bolnavii aflaţi în echilibru al metabolismului proteic. La bolnavii hipercatabolici, nPNA va supraestima aportul real de proteine, iar la bolnavii anabolici îl va subestima.

2. 2) TNA şi nPNA au variaţii ample şi rapide în funcţie de aportul de proteine. De aceea, o singură determinare poate fi lipsită de acurateţe.

3. 3) TNA subestimează aportul dietetic de proteine mare, din cauza neluării în calcul a pierderilor de azot pe alte căi (respiraţie, piele etc).

4. 4) TNA supraestimează aportul de proteine atunci când se ingeră mai puţin de 1g proteine/kg zi, între altele, din cauza hipercatabolismului endogen.

5. 5) Normalizarea la masa corporală poate fi sursă de eroare, atunci când bolnavii au dimensiuni corporale extreme (mai mult de 110% sau mai puţin de 90% SBW).

Limita inferioară a nPNA este acceptabil susţinută de studiile care atestă negativarea balanţei azotului la bolnavi dializaţi atunci când nPNA este mai mic de 1g/kg zi.

Limita superioară este încă imprecis definită. Astfel, la valori ale nPNA cuprinse între 1-

1.2 g/kg zi nivelul serinemiei s-a plafonat la 3.93g/dL şi nu a mai crescut atunci când aportul a depăşit 1.2g/kg zi. Dar, creşterea nPNA a fost asociată cu ameliorarea supravieţuirii la bolnavi hemodializaţi, bolnavii hemodializaţi cu nPCR cuprins între 1.24-

1.46 g/kg zi au avut şanse mai mari de supraveiţuire decât cei cu nPNA<1.24g/kg zi, iar o corelaţie inversă între nivelul nPNA şi supravieţuire a fost demonstrată recent.

În condiţiile în care efectele aportului crescut de proteine (acidoză, boală osoasă renală) sunt încă insuficient de bine documentate, o limită superioară de 1.2g/kg zi pare acceptabilă.

Anexa VII. Compoziţia chimică şi valoarea calorică a principalelor produse alimantare Tabelul XIII. Compoziţia chimică şi valoarea calorică a pricipalelor produse

alimentare

Aliment	Proteine	Lipide	Hidraţi de carbon	Potasi u	Fosfo r	Natriu	Energie
	g*	g*	g*	mg*	mg*	mg*	kcal*
LACTATE
Lapte de vacă integral	3.5	3.5	4.5	160	114	40	65
Lapte de vacă normalizat	3.5	1.7	4.9	160	114	40	50
Lapte smântânit	3.5	0.1	5.0	160	114	40	36
Lapte bătut de vacă	3.2	2.9	5.5	181	120	120	63
Chefir	4.0	2.8	4.0	181	120	120	59
Sana	3.5	3.6	4.0	181	120	120	64
Iaurt	3.2	2.6	4.0	181	120	120	54
Brânză grasă de vacă	13.0	9.0	4.5	65	80	18	155
Brânză dietetică de vacă	18.0	0	4.0	65	80	18	90
Brânză de burduf	27.4	27.4	0.5	146	400	515	369
Telemea de oaie	18.9	24.0	1.0	146	400	515	305
Telemea de vacă	19.4	20.4	1.0	146	400	515	273
Caşcaval Dobrogea	28.6	32.4	1.0	145	400	515	423
Caşcaval Penteleu	25.0	19.0	1.0	146	400	515	283
Parmezan	31.4	25.4	0.2	150	550	700	366
Brânzeturi topite	7.0	36.0	0.9	0	100	0	366
Carne şi produse din carne
Carne de vacă slabă	20.4	2.2	0	110	200	408	104
Carne de porc slabă	20.4	6.3	0	442	170	170	142
Carne de găină	21.0	6.0	0	359	160	400	142
Carne de pui de găină	20.1	10.2	0	359	160	400	177
Creier de bovine	10.5	9.0	0	327	380	195	127
Ficat de bovine	19.7	3.0	0	310	380	333	109
Rinichi de bovine	18.0	5.0	0	259	250	450	120
Inimă de bovine	17.0	4.0	0	326	130	290	107
Limbă bovine	15.7	17.6	0	230	200	133
Preparate de tip prospături: parizer, crenvurst, polonez.	13.0	26.0	0	160	150	2000	295
De tip semiafumat: Bucureşti, italian, Vânătoresc	17.0	34.6	0	510	150	1900	391
Salam de vară	20.0	47.0	0	252	150	1260	519
Cabanos	19.4	31.7	0	226	150	1050	374
Caltaboş alb	18.2	19.7	0	143	180	750	258
Şuncă presată	24.9	20.7	0	314	220	855	294
Muşchi ţigănesc	21.6	26.3	0	310	220	800	333
Toba I	23.0	22.0	0	130	250	1750	299
Lebărvurst	16.8	30.1	0	160	150	2000	349
Pateu de ficat	19.6	19.5	0	195	250	1100	261
Haşeu din carne de porc	16.6	25.5	0	190	250	1000	305
Peşte şi produse din peşte
Anghilă	15	25	0	220	200	65	294
Crap	15.9	6.3	0	310	137	50	124
Fitofag	18	1.9	0	210	177	70	91
Merluciu	20.2	0.9	0	240	173	125	91
Sardele în ulei	22.5	21.4	0	397	430	240	291
Ton	21.5	15.5	0	40	200	43	232
Heringi	18.0	10.0	0	210	177	70	167

Aliment	Proteine	Lipide	Hidraţi de carbon	Potasi u	Fosfo r	Natriu	Energie
	g*	g*	g*	mg*	mg*	mg*	kcal*
Macrou	22.0	10.0	0	240	173	125	183
Stavrid	21.0	3.0	0	210	170	80	114
Crap în sos tomat	10.6	6.9	4.3	310	137	50	125
Caras în sos tomat	11.5	6.2	3.4	310	130	60	118
Babuşcă în sos tomat	11.1	5.6	3.4	280	200	50	112
Cod în sos tomat	14.9	1.3	2.9	180	200	120	85
Hering în sos tomat	16.2	10.4	1.8	397	430	240	170
Macrou în sos tomat	14.5	10.6	1.6	240	173	125	164
Scrumbie de Dunăre	12.4	39.1	0	260	204	130	414
File de sardine în ulei	19.3	21.6	0	300	348	100	280
Icre crap	25.0	3.0	0	400	200	900	130
Icre ştiucă	27.0	1.5	0	400	0	900	125
Icre negre (caviar)	26.0	15.0	0	400	178	900	246
Icre Manciuria	35.0	12.0	0	420	490	900	255
Ouă
Ou de găină integral	14	12	0.6	140	220	130	171
Galbenuş de ou de găină	16	32	0.3	120	500	50	364
Albus de ou de gaina	13	0.2	0.5	150	35	180	57
Ou de raţă (circa 60g)	7	8	0.2	80	0	70	104
Legume proaspete, conserve din legume
Ardei gras verde	1.1	0.2	2.5	186	25	0	17
Ardei gras roşu	1.3	0.4	7.3	186	0	0	39
Cartofi noi	1.7	0.2	17.4	550	0	13	80
Cartofi maturi	2.0	0.15	19.0	510	45	20	88
Castraveţi	1.3	0.2	2.9	170	27	15	19
Ceapă verde	1.0	0.2	3.5	270	45	65	20
Ceapă uscată	1.5	0.2	8.0	130	45	25	40
Ciuperci	5.0	0.5	2.3	470	135	12	35
Conopidă	2.8	0.3	3.9	420	60	10	30
Dovlecei	0.9	0.1	3.2	300	20	15	18
Fasole verde	2.0	0.2	5.7	275	60	10	33
Mazăre verde boabe	8.4	0.5	14.0	311	0	30	96
Morcovi	1.5	0.3	8.8	220	40	100	45
Păstârnac	1.4	0.5	15.0	380	70	20	72
Patrunjel radăcină	1.1	0.8	10.0	900	120	35	53
Tomate	1.1	0.3	3.1	310	30	25	20
Vinete	1.3	0.2	4.8	240	20	10	27
Praz	2.3	0.4	9.9	200	57	7	54
Ridichi de lună	0.6	0.1	3.8	120	25	60	19
Ridichi de iarnă	1.3	0.1	4.9	280	35	152	36
Salată verde	1.9	0.3	2.9	320	50	3.1	22
Sfeclă rosie	1.3	0.1	9.0	100	30	80	43
Spanac	3.5	0.3	2.0	700	55	70	25
Ţelină rădăcini	1.4	0.3	5.9	340	35	130	33
Urzici	7.9	0.7	7.1	0	0	0	68
Usturoi	7.2	0.2	26.0	250	0	20	137
Varză albă	1.8	0.2	5.8	400	60	30	33
Varza Bruxelles	4.0	0.5	7.0	400	78	32	50
Varza roşie	1.9	0.2	5.6	250	32	32	33
Conopidă în apă (conserve sterilizate)	0.9	0	1.5	300	0	35	10
Dovleci în apă (conserve sterilizate)	1.8	0.5	2.5	120	0	0	22
Fasole verde obişnuită (conserve sterilizate)	1.1	0.4	2.5	340	28	50	18
Mazăre verde boabe	6.5	0.5	10.0	900	53	60	72

Aliment	Proteine	Lipide	Hidraţi de carbon	Potasi u	Fosfo r	Natriu	Energie
	g*	g*	g*	mg*	mg*	mg*	kcal*
(conserve sterilizate)
Bame în bulion (conserve sterilizate)	1.5	0.6	6.0	0	0	0	36
Ghiveci în bulion	1.4	0.5	3.7	350	0	40	26
Tomate în bulion	1.7	0.4	3.1	300	0	25	23
Vinete în bulion	1.0	0.5	1.5	300	0	20	15
Ghiveci în ulei	2.0	8.0	4.2	330	0	40	100
Tocană de legume	1.0	6.0	3.1	310	0	40	73
Bame în ulei	1.9	6.0	6.2	0	0	0	89
Bulion de tomate	3.0	0	11.6	0	50	0	62
Pastă de tomate	5.1	0	15.4	0	68	0	85
Castraveţi în oţet	0.6	0	1.5	0	20	0	9
Gogosari întregi în oţet	0.7	0	3.0	0	20	0	15
Gogoşari tăiaţi în oţet	0.8	0	2.6	0	20	0	14
Salată de varză roşie	1.0	0	3.0	250	32	32	16
Salată de sfeclă roşie	1.0	0	8.2	100	30	80	38
Varză acră	1.2	0	3.3	350	34	1300	18
Fructe proaspete
Banană	1.3	0.6	13.4	380	30	3	66
Caise	1.0	0	13	320	25	1	57
Capşuni	1.0	1.0	9.0	160	30	2	50
Cireşe	1.0	0.3	18.0	280	20	3	81
Coacăze	1.5	0.6	10.2	275	38	3	54
Fragi de pădure	1.3	1.0	9.8	160	38	2	54
Grapefruit	0.5	0.2	6.5	230	10	2	30
Gutui	0.5	0.5	14.2	200	28	4	65
Lămâi	0.9	0.7	6.2	170	20	3	36
Mandarine	0.8	0.1	8.7	110	23	2.2	40
Macesşe	4.1	1.2	21.8	220	25	5	117
Mere	0.3	0.5	15.0	120	10	3	67
Mure	1.5	1.4	14.1	260	50	2	77
Pepeni galbeni	0.5	0.1	5.0	320	30	14	23
Pepeni verzi	0.5	0.1	5.4	270	15	8	25
Pere	1.0	1.0	16.0	130	12	3	79
Piersici	1.0	0	10.0	260	20	3	45
Portocale	0.8	0.2	10.1	200	23	4	47
Prune	0.6	0.1	21.0	300	32	3	89
Zmeură	1.0	1.0	14.0	220	29	3	71
Struguri	2.1	1.7	18.0	300	24	2	98
Vişine	1.0	0.5	14.0	290	30	3	66
Fructe deshidratate
Caise fără sâmburi	5.2	0.4	68.0	0	139	0	304
Curmale cu sâmburi	1.9	0.6	74.0	0	64	0	316
Mere	1.0	1.0	55.0	0	48	0	239
Pere	2.4	0.4	70.0	0	61	0	300
Piersici	3.0	0.6	69.4	0	125	0	302
Prune cu sâmburi	2.5	0.5	71.0	800	85	12	306
Smochine	4.3	1.3	58.0	780	111	34	267
Stafide	2.5	0.5	71.0	708	129	31	306
Sucuri naturale, compoturi
Suc natural de mere	0.09	0	17.4	120	9	1	72
Suc de pere	0.02	0	14.1	220	10	3	57
Suc de prune	0.09	0	13.7	0	0	0	56
Suc de zmeură	0.16	0	12.3	0	12	0	51
Suc de struguri	0.13	0	20.0	300	30	2	83
Suc de tomate	1.0	0	5.0	0	32	0	25

Aliment	Proteine	Lipide	Hidraţi de carbon	Potasi u	Fosfo r	Natriu	Energie
	g*	g*	g*	mg*	mg*	mg*	kcal*
Compot de caise	0.5	0	14.0	0	16	0	59
Compot de cireşe	0.4	0	15.5	0	0	0	65
Compot de gutui	0	0	17.0	0	0	0	70
Compot de mere	0.3	0	17.5	0	6	0	73
Compot de pere	0.2	0	20.5	0	7	0	85
Compot de piersici	0.6	0	16.1	256	20	16	68
Compot de prune	0.4	0	15.3	0	11	0	64
Compot de vişine	0.4	0	15.5	0	17	0	65
Leguminoase uscate
Fasole boabe	23.0	1.7	47.0	1500	309	60	303
Linte boabe	25.0	1.9	52.0	700	242	90	333
Mazăre boabe	21.5	1.9	53.0	1000	303	35	323
Soia	17	9	10	515	245	237	173
Pâine, produse de panificaţie
Pâine de grâu albă	7.5	0.4	52.0	120	87	360	247
Pâine de grâu intermediară	7.5	0.7	48.0	0	98	0	234
Pâine de grâu neagră	8.4	1.2	48.0	190	164	400	242
Pâine secară	12.4	1.7	67.7	200	256	400	344
Pâine graham	9.1	1.0	51.0	0	218	0	256
Cornuri, chifle simple	8.2	0.4	57.1	120	61	260	271
Făină de grâu extracţie 75%	11.8	1.4	72	200	132	30	356
Făină de secară	8.9	1.2	74.6	0	146	0	353
Făină de porumb	9.6	1.7	72.1	300	250	10	351
Arpacaş de orz	9.5	1.5	72.0	160	236	3	348
Orez decorticat	8.1	1.2	75.5	200	150	30	354
Gris	9.4	0.9	75.9	180	101	25	358
Fulgi de ovăz	13.6	6.3	63.3	370	353	35	374
Paste făinoase obişnuite	10.9	0.6	75.6	140	97	200	360
Paste făinoase cu ou	10.2	2.2	79.1	140	156	200	386
Biscuiţi	8.2	9.5	74.0	90	150	300	425
Seminţe
Arahide	25.8	44.5	15.7	680	400	7	584
Alune în coajă	12.0	63.0	17.0	690	460	4	705
Măsline negre	20.0	35.0	7.2	100	92	2300	437
Măsline verzi	12.5	10.0	8.1	0	85	0	177
Nuci	21.0	59.0	3.7	450	360	4	659
Zahăr, produse zaharoase
Zahăr	0	0	100	0.5	0	0.3	410
Glucoză	0	0	78.0	0	0	0	320
Miere de albine	0.5	0.2	81.0	10	33	5	336
Amidon	0	0	83.0	0	0	0	340
Caramele cu lapte	0	0	96.0	0	0	0	394
Caramele cu fructe	1.2	6.4	83.1	0	0	0	405
Caramele cu miere	3.7	5.0	84.0	0	0	0	406
Caramele cu rom	2.7	5.4	64.0	0	0	0	323
Caramele cu lapte şi malţ	6.4	6.9	81.0	0	0	0	422
Dropsuri	0	0	98.5	0	0	0	403
Dropsuri cu lapte (amaro)	2.3	2.0	95.0	0	0	0	417
Drajeuri	0	0	99.0	0	0	0	405
Bomboane fondante	3.1	9.1	78.7	0	0	0	420
Bomboane ciocolată	7.0	33.8	56.3	0	0	0	574
Sirop de fructe (vişine, zmeură)	0.4	0	64.0	0	0	0	264
Gem de caise	0.65	0	58.0	0	0	0	240

Aliment	Proteine	Lipide	Hidraţi de carbon	Potasi u	Fosfo r	Natriu	Energie
	g*	g*	g*	mg*	mg*	mg*	kcal*
Gem de piersici	0.64	0	58.0	0	15	0	240
Gem de prune	0.62	0	59.0	0	14	0	244
Gem de zmeură	0	0	60.0	0	0	0	246
Gem de vişine	0.83	0	60.0	0	0	0	250
Gem de capşuni	0.34	0	58.0	0	10	0	239
Gem de gutui	0.35	0	58.0	0	12	0	239
Dulceaţă de trandafiri	0	0	68.0	0	0	0	278
Jeleu de afine	0.6	0	76.0	0	0	0	314
Jeleu de mure	0.5	0	65.0	0	0	0	269
Marmeladă amestec	0.8	0	54.0	0	12	0	225
Marmeladă extra	0.42	0	71.0	0	10	0	292
Magiun de prune	1.5	0	55.0	0	17	0	232
Ciocolata menaj	6.5	27.5	62.0	900	619	60	536
Ciocolata cu lapte	6.9	40.0	50.0	442	445	10	605
Halva din floarea soarelui	18.8	31.5	43.0	0	0	0	546
Grasimi alimentare
Smântână 20%	2.5	30.0	3.1	126	35	70	302
Smântână 30%	2.5	29.5	3.0	95	60	30	297
Unt	6.0	74.0	2.0	14	25	10	721
Ulei de floarea soarelui	0	100	0	0	0	0	930
Ulei de floarea soarelui şi soia	0	100	0	0	0	0	930
Ulei soia	0	100	0	0	0	0	930
Margarină	0	82.5	0	0	12	0	767
Ulei germeni porumb	0	100	0	0	0	0	930
Alte produse
Bere blondă (100 ml)	0.5	0	2.9	33	28	5	43
1 Ceaşcă de cafea (50 ml)	0	0	0	33	1	0	1
1 Ceaşcă de ceai (100 ml)	0	0	0	20	60	1	0.5
Ciocolată menaj	1.9	32	64.3	471	240	250	569
Coca Cola (100 ml)	0	0	11	150	1	8	46
Gumă de mestecat cu fructe	0.1	0	78.5	8	5	0	310
Îngheţată de fructe	0	0	32.6	38	26	?	134
Ketchup	2	0.3	24	600	40	1200	109
Maioneză	1.5	80	3	18	60	400	774
Muştar	6	6	6	200	190	2500	105
Parfait	2.2	4.5	27.8	99	117	?	165
Praf de cacao	21.4	19	32.4	1600	700	40	386
Vin alb demisec (100 ml)	0.1	0	2	88	8	3	70
Vin roşu sec (100 ml)	0.1	0	0.3	100	10	3	65

*Conţinutul în nutrienţi este exprimat în grame la 100 g de aliment

Tabelul XIV. Corespondentul în grame al porţiilor folosite în alimentaţie

Alimente – materii prime	Masă (g)
Pâine albă (franzelă) 1 kg, o felie întreagă	60
Chiflă 1 buc	54
Corn (normal), 1 buc.	44
Cozonac 0,5 kg, 1 felie	50
Pesmet 1 lingură	12
Pesmet 1 linguriţă	4
Orez 1 lingură	20
Orez 1 linguriţă	7
Gris 1 lingură	15
Gris, 1 linguriţă	5

Alimente – materii prime	Masă (g)
Făină de grâu 1 lingură	15
Făină de grâu 1 linguriţă	5
Amidon 1 lingură	10
Amidon 1 linguriţă	4
Praf de pâine Nephropan 1 lingură	25 g
Praf de pâine Nephropan 1 linguriţă	8
Fulgi de ovăz 1 lingură	15
Orez expandat 1 lingură	8
Zahăr 1 lingură	20
Zahăr 1 linguriţă	7
Miere 1 lingură	30
Gem 1 lingură	40
1 buc minigem	30
Ulei 1 lingură	10
Ulei 1 linguriţă	5 g
Miniunt sau minimargarină	20
Lapte de vacă 1 lingură	15
Smântână 1 lingură	30
Frişcă 1 lingură	20
Lapte condensat 1 buc	8
Caşcaval, 1 felie (mărime medie)	30
Brânză topită, 1 felie ambalată	17
Brânză topită, 1 bucată (8 triunghiuri în cutie)	25
Brânză topită, 1 bucată (6 triunghiuri în cutie)	33
Pateu de ficat mic 1 buc.	65
Crenvurşti 1 buc.	60
Parizer şi tipuri similare de mezeluri 1 felie subţire	15
Diferite tipuri de salam, salam de iarnă, 1 felie subţire	5
Şuncă presată 1 felie subţire	20
Mere mijlocii 1 buc.	150
Portocală mijlocie 1 buc.	150
Banană mijlocie 1 buc	100
Struguri, ciorchină mijlocie 1 buc.	200
Pere mijlocie 1 buc	150
Kiwi 1 buc.	50
Grapefruit mijlociu 1 buc.	200
Piersică mijlocie 1 buc.	150
Caisă mijlocie 1 buc.	50
Prune mari 1 buc.	50
Pepene 1 felie mijlocie	300
Pepene galben 1 felie mijlocie	150
Roşii mici 1 buc.	50
Roşii mijlocii 1 buc.	75
Ardei mic 1 buc.	30
Alimente – materii prime	Masă
Ardei mijlociu 1 buc.	50
Ridiche (de lună) 1 buc.	20
Salată căpăţână 1 buc.	200
Morcov mare 1 buc	100
Morcov mic 1 buc.	50
Castravete mijlociu sau bucată de 10 cm de castravete de seră	80
Castravete murat mijlociu 1 buc.	100
Cartof mic 1 buc.	100
Cartof mediu 1 buc.	150
Cartof mare 1 buc.	200
Ceapă roşie mijlocie 1 buc.	50
Muştar 1 lingură	20
Ketchup 1 lingură	20

Alimente – materii prime	Masă (g)
Pastă de roşii 1 lingură	20
Maioneză 1 lingură	30
Ciocolată mare, (Milka, Nestlé)	100
Napolitane mărime mijlocie 1 buc.	15
Sticksuri 1 pungă	45
Bomboană 1 buc.	5
Praf de budincă 1 pungă	40

Anexa VIII. Tehnica dietei sever hipoproteice suplimentate cu cetanalogi ai acizilor aminaţi

Suplimentarea dietei sever hipoproteice (0,3g/kg/zi) cu ketoanalogi ai aminoacizilor esenţiali la pacienţii cu Boală cronică de rinichi presupune:

1. 1. selectarea pacienţilor;

2. 2. consilierea pacienţilor pentru modificarea dietei;

3. 3. administrarea suplimentului nutriţional;

4. 4. monitorizarea pacienţilor;

5. 5. analiza rezultatelor terapiei.

1. 1. Selectarea bolnavilor

   1. a) Administrarea suplimentară de cetoanalogi ai aminoacizilor esenţiali se adresează pacienţilor cu BCR având:

      • – vârstă peste 18 ani;

      • – eRFG sub 25mL/min/1.73m2;

      • – funcţie renală stabilă în ultimele 30 zile dinaintea iniţierii administrării;

      • – proteinurie sub 1g/zi;

      • – stare de nutriţie bună (SGA A/B);

      • – serinemie >3g/dL;

      • – complianţă anticipată drept bună la dieta propusă.

   2. b) Suplimentarea cu cetoanalogi nu este indicată în condiţii de:

      • – anorexie, greaţă, vărsături;

      • – aport caloric inadecvat;

      • – funcţie renală sever alterată (eRFG

      • – control deficitar al presiunii arteriale (>145/85mmHg);

      • – perturbări ale metabolismului aminoacizilor, hipercalcemie;

      • – afecţiuni co-morbide semnificative (diabet zaharat, insuficienţă cardiacă, hepatopatie activă, boli digestive cu malabsorbţie, inflamaţie/tratament antiinflamator);

      • – obstrucţii/infecţii ale tractului urinar;

      • – manifestări ale uremiei (pericardită, polineuropatie);

      • – intervenţii chirurgicale majore recente sau anticipate;

      • – toleranţă slabă la restricţii dietetice.

2. 2. Modificarea dietei este fundamentală pentru eficienţa dietei sever hipoproteice, rolul dieteticianului fiind, din acest punct de vedere, deosebit de important.

   1. a) Planul de asistenţă nutriţională trebuie realizat înainte ca bolnavul să primească suplimentul nutriţional, urmărit şi modificat în funcţie de condiţiile medicale şi socio- economice particulare ale fiecărui caz.

   2. b) Planul (evaluare a stării de nutriţie, istoric nutriţional, preferinţe ale bolnavului, prescripţie nutriţională) trebuie revizuit la fiecare 3-4 luni şi implementat în context multidisciplinar.

   3. c) Instruirea nutriţională a bolnavului trebuie să fie iniţial intensivă şi, ulterior, reactualizată lunar.

   4. d) Dieta recomandată bolnavilor cu IRC care primesc cetoanalogi ai aminoacizilor trebuie să respecte următoarele condiţii:

      • – să asigure un aport caloric de 30-35kcal/kg/zi;

      • – să realizeze un aport proteic de 0.3g /kg/zi;

      • – să nu includă proteine cu valoare biologică mare;

      • – să fie adaptată obiceiurilor culinare ale bolnavilor.

3. 3. Administrarea cetoanalogilor aminoacizilor esenţiali:

   • – compoziţie: preparatul conţine toţi aminoacizii esenţiali dietei pacienţilor cu IRC, dintre care cinci sub forma sărurilor de calciu ale ceto- sau hidroxi-analogilor acestora;

   • – acţiune: după absorbţia intestinală, cetoanalogii sunt transaminaţi, rezultând aminoacizii corespunzători;

   • – avantaje faţă de administrarea de aminoacizi ca atare:

     •  reducerea suplimentară a producţiei de azot;

     •  suplimentarea aportului de calciu;

   • – mod de administrare: 1tb/5kg/zi;

   • – interacţiune cu alte medicamente:

     •  în asociere cu medicamente care conţin calciu – risc de hipercalcemie;

     •  în asociere cu medicamente care formează compuşi solubili cu calciul – interferă cu absorbţia intestinală

     •  asocierea cu hidroxid de aluminiu – impune reducerea dozelor.

4. 4. Monitorizarea bolnavilor include urmărirea:

   • – parametrilor metabolici şi ai funcţiei renale;

   • – parametrilor stării de nutriţie;

   • – complianţei la dietă (Tabelul XV).

   Tabelul XV. Monitorizarea bolnavilor care primesc dietă sever hipoproteică suplimentată cu cetoanalogi

   

   Parametru Ritm monitorizare

   

   Parametrii funcţiei renale

   •  Simptome şi semne ale sindromului uremic lunar

     • – Anorexie

     • – Greaţă, vărsături

     • – Leziuni ale mucoaselor

     • – Cefalee

     • – Presiune arterială

     • – Stare de hidratare

     • – Diureză

   •  Parametri paraclinici: lunar

     • – Uree sanguină

     • – Creatininemie (eRFG)

     • – Ionogramă serică: Na+, K+, Cl–

       3

     • – Echilibru acido-bazic: HCO –

     • – Proteinurie/creatininurie

     • – Hemoglobină

     • – Calcemia

     • – Fosfaţi serici

     • – Fosfatază alcalină serică

       Parametrii stării de nutriţie

   •  Jurnal alimentar săptămânal, în prima lună, apoi lunar

   •  Parametri antropometrici

     • – Masa corporală actuală lunar

     • – Înălţime anual

     • – Indice de masă corporală (IMC) lunar

     • – Circumferinţa braţului trimestrial

     • – Pliu cutanat tricipital (PCT) trimestrial

     • – Perimetrul masei musculare a braţului (CMMB) trimestrial

     • – Masa corporală grăsoasă (%) trimestrial

   •  Scor global de apreciere (SGA) trimestrial

   •  Parametri paraclinici

     • – Albuminemie lunar

     • – Colesterol total trimestrial

     • – Trigliceride serice trimestrial

     • – Glicemie (mg/dL) trimestrial

     • – Uree urinară (nPNA) lunar

   Aprecierea complianţei la dietă (nPNA, jurnal alimentar) săptămânal în prima lună, apoi lunar

   

5. 5. Analiza rezultatelor

Urmăreşte realizarea obiectivelor terapeutice: limitarea declinului funcţional renal, menţinerea echilibrului nutriţional şi complianţa la terapie. În funcţie de acestea, de decide lunar dacă tratamentul continuă sau este întrerupt.

Întreruperea administrării cetoanalogilor este indicată în condiţiile în care:

• – bolnavul se află într-una din situaţiile menţionate drept criteriu de excludere, inclusiv necesitatea de a iniţia tratamentul substituiv renal;

• – apar reacţii adverse la administrarea suplimentului nutriţional;

• – bolnavul refuză continuarea programului dietetic.

  ANEXA nr. 4

  Definirea gradelor utilizate în ghidurile de practică medicală

  [Grad A]

  Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (analiza primară a cel puţin unui studiu prospectiv, randomizat, controlat, cu număr de subiecţi suficient de mare şi un end-point clinic relevant) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este:

• – utilă, respectiv eficientă

  sau, dimpotrivă,

• – inutilă, respectiv ineficientă şi chiar, în unele cazuri, dăunătoare.

  [Grad B]

  Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (analiza secundară a unor studii prospective, randomizate, controlate, cu număr de subiecţi suficient de mare, sau analiza primară a unor studii caz-control de înaltă calitate sau studii randomizate cu un număr mai mic de pacienţi) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este:

• – utilă, respectiv eficientă

  sau, dimpotrivă,

• – inutilă, respectiv ineficientă şi chiar, în unele cazuri, dăunătoare.

  [Grad C]

  Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (studii observaţionale sau modele experimentale de boli renale) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este:

• – utilă, respectiv eficientă

  sau, dimpotrivă,

• – inutilă, respectiv ineficientă şi chiar, în unele cazuri, dăunătoare.

Recomandarea 1:

Termenul “Anomaliile metabolismului mineral şi osos

asociate Bolii cronice

[Grad B] de rinichi” (aMO-BCR) defineşte o afecţiune sistemică a metabolismului mineral şi osos datorată BCR, manifestată prin una sau mai multe dintre următoarele [10]:

1. 1. anomalii Biochimice ale calciului, fosfatului, parathormonului

   şi vitaminei D;

2. 2. anomalii ale turnover-ului, mineralizării, volumului, creşterii liniare şi rezistenţei scheletului Osos;

3. 3. Calcificări ectopice, vasculare şi ale altor ţesuturi moi.

Recomandarea 2:

Evaluarea anomaliilor biochimice ale aMO-BCR trebuie

realizată

[Grad A] periodic, în dinamică, la toţi bolnavii cu disfuncţie renală dovedită şi RFG 2

[1,2].

Recomandarea 3:

Cei mai utili parametri biochimici:

[Grad C] • în Boala cronică de rinichi stadiile 3-5* ar trebui consideraţi nivelurile serice ale 25(OH)D şi 1,25(OH)2D, urmate de iPTH, fosfatemie şi calciul ionic (preferabil prin determinare directă);

[Grad B] • la bolnavii dializaţi sunt calciul ionic (preferabil prin determinare directă), fosfatemia şi iPTH [2].

1. I. Recomandări de abordare a bolnavilor cu anomalii ale metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi

   

   

   Recomandarea 4:

   Frecvenţa monitorizării anomaliilor biochimice ale

   metabolismului mineral şi

   [Grad C] osos depinde de stadiul Bolii cronice de rinichi şi de situaţia clinică (Tabelul IV) [1,14,17,18,19].

   

   Recomandarea 5:

   Radiografiile osoase [1]:

   [Grad B] • nu sunt indicate pentru evaluarea de rutină a aMO-BCR;

   • • sunt utile pentru detectarea:

   [Grad C] – calcificărilor ţesuturilor moi (vasculare şi periarticulare); [Grad B] – bolii osoase prin amiloidoză <2-microglobulinică.

   

   Recomandarea 6:

   Investigaţiile imagistice complementare ale scheletului

   osos [1]:

   [Grad B] • nu sunt indicate de rutină;

   [Grad C] • pot fi utile în unele cazuri particulare, ghidat de situaţia clinică, pentru evaluarea complicaţiilor osoase din BCR (fracturi şi bolnavi cu factori de risc pentru osteoporoză) şi pentru evaluarea indicaţiei de paratiroidectomie.

   *În prezentul Ghid, termenul “stadiile 3-5 ale BCR” include pacienţii cu RFG 2care nu fac dializă, deoarece patologia semnificativ diferită justifică abordarea diferenţiată a aMO-BCR la bolnavii cu decompensare renală (BCR stadiul 5 conform clasificării K/DOQI) dializaţi faţă de cei cu RFG

   2

   care nu sunt încă incluşi în program de dializă.

   

   [Grad C]

   Este preferată densitometria minerală osoasă măsurată prin absorbţiometrie duală a razelor X (DEXA) la nivelul radiusului sau colului femural [1,20].

   

   Recomandarea 7:

   Biopsia osoasă din creasta iliacă (analiză histo-

   morfometrică, dublă coloraţie

   [Grad A] cu tetraciclină, coloraţie pentru aluminiu) este modalitatea diagnostică cea mai bună a tipului de boală osoasă renală [1].

   [Grad B] Nu este indicată de rutină, dar este recomandată la pacienţii cu RFG 2

   , în următoarele situaţii [1,2,14]:

   • • înaintea paratiroidectomiei, la bolnavii cu expunere semnificativă la aluminiu;

   • • înaintea paratiroidectomiei, la diabetici cu expunere redusă/moderată la aluminiu;

   • • înaintea terapiei îndelungate cu desferioxamină (mai ales în doze mari);

   • • la bolnavii simptomatici cu valori intermediare ale iPTH (100- 300pg/mL);

   • • la bolnavii simptomatici cu hiperfosfatemie sau hipercalcemie persistente pentru a confirma boala osoasă cu turnover redus (intoxicaţie cu aluminiu sau alte forme).

   

   Recomandarea 8:

   Explorarea extinderii şi consecinţelor calcificărilor

   vasculare prin:

   [Grad C] • scorul de calcificare aortică (radiografia lombară de profil) şi [Grad C] • măsurarea vitezei undei pulsului

   este utilă pentru aprecierea riscului de morbiditate şi mortalitate la bolnavii dializaţi [35,36].

   

   Recomandarea 9:

   Ecografia glandelor paratiroide este indicată la bolnavii cu

   BCR şi

   [Grad B] hiperparatiroidism secundar sever care nu răspunde la tratamentul medical cu derivaţi activi ai vitaminei D timp de 3 luni [15], situaţie în care trebuie suspectată hiperplazia nodulară a paratiroidelor, cu indicaţie de paratiroidectomie.

   

   Recomandarea 10: Tratamentul anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate BCR are următoarele ţinte:

   • • fosfatemie [1,41,42,43]:

   [Grad C] – 2,7-4,6mg/dL (0,87-1,49mmol/L) când RFG este

   >15mL/min/1,73m2;

   [Grad B] – 3,5-5,5mg/dL (1,13-1,78mmol/L) când RFG este

   2

   ;

   [Grad C]

   • • calcemie corectată [1]:

   – în limitele normale ale laboratorului când RFG

   >15mL/min/1,73m2;

   este

   [Grad C] – 8,4-9,5mg/dL (2,1-2,37mmol/L) când RFG este

   2

   ;

   [Grad C] • calciul ionic: 4,6-5,4mg/dL (1,15-1,35mmol/L) [1,22];

   [Grad C] • produs fosfo-calcic (Ca x P): <55mg2

/dL2 (4,44mmol2/L2) [1,41,42];

Recomandarea 11: Controlul dietetic al hiperfosfatemiei:

[Grad C] • nu are utilitate dovedită în Boala cronică de rinichi stadiile 3- 5, situaţie în care poate favoriza instalarea malnutriţiei;

[Grad B] • este prima măsură terapeutică indicată la bolnavii dializaţi. [Grad B] Dacă fosfatemia şi/sau iPTH sunt crescute peste valorile ţintă

la această categorie de bolnavi, aportul de fosfaţi trebuie redus la 800-1000mg/zi (adaptat necesarului proteic) [1].

[Grad C]

• • iPTH:

– 40-110pg/mL (4,4-12,1pmol/L)la RFG de 15-60mL/min/1,73m2 [1];

[Grad C] – 150-300pg/mL (16,5-33pmol/L)* la RFG mai mic de 15mL/min/1,73m2 [1,17,44,45]

Recomandarea 14: Sărurile de calciu:

[Grad A] [Grad B]

[Grad B] [Grad C]

• • sunt eficiente pentru reducerea fosfatemiei;

• • sunt medicamentul de elecţie dintre chelatorii intestinali de fosfaţi [43,48,58];

• • nu trebuie administrate bolnavilor dializaţi cu hipercalcemie

  >10,2mg/dL (2,54mmol/L) sau cu iPTH

• • doza totală de calciu elemental din chelatorii fosfaţilor cu calciu nu trebuie să fie >1,5g/zi [1].

Valorile ţintă ale iPTH sunt stabilite pentru determinarea prin tehnici imunoradiometrice sau imunochemiluminometrice de primă generaţie (Nichols Advantage Intact)

Recomandarea 21: Calcimimeticele:

[Grad A]

• • sunt eficiente pentru reducerea parathormonului seric [118,119];

[Grad C] • pot fi indicate la bolnavii dializaţi pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar Bolii cronice de rinichi

[Grad C]

[Grad B]

necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, mai ales dacă există hipercalcemie [57];

• • pot fi utilizate în monoterapie sau în asociere cu derivaţi ai vitaminei D şi/sau chelatori intestinali de fosfaţi [80];

• • nu trebuie administrate la bolnavii cu calcemie sub 8,4mg/dL.

Recomandarea 22: Evaluarea echilibrului acido-bazic prin măsurarea

[Grad C] [Grad C]

bicarbonatului seric este indicată la toţi bolnavii cu BCR şi RFG 2

, cu următoarea periodicitate [1]:

• • cel puţin anual la bolnavii cu RFG 30-60 mL/min/1,73m2;

•

cel

puţin

trimestrial

la

bolnavii

nedializaţi

cu

RFG

2

;

[Grad C]

• • cel puţin lunar la bolnavii dializaţi.

Recomandarea 27: Rolul noilor agenţi terapeutici propuşi în tratamentul osteoporozei în

[Grad C] populaţia generală (bifosfonaţi, calcitonină,

hormonală estrogenică, modulatori selectivi ai

substituţie receptorilor

estrogenici) nu este bine cunoscut în boala osoasă renală.

1. II. Baza teoretică a recomandărilor de abordare a bolnavilor cu anomalii ale metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi

   Premise

   Anomaliile metabolismului mineral şi osos apar precoce în cursul Bolii cronice de rinichi, continuă pe parcursul pierderii progresive a funcţiilor renale şi pot fi influenţate de intervenţiile terapeutice [1].

   Debutul şi severitatea anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral şi osos şi ale bolii osoase renale pot fi corelate cu stadiul Bolii cronice de rinichi (BCR; Tabelul I), respectiv cu nivelul ratei de filtrare glomerulară (RFG) [2,3]:

   • – prevalenţa anomaliilor metabolismului mineral şi osos este ridicată la RFG

     60mL/min/1,73m2;

   • – scăderea nivelului seric al vitaminei D3 active (calcitriol – 1,25-dihidroxi-vitamina D3) apare chiar mai precoce, la RFG 80mL/min/1,73m2, este corelată cu valoarea estimată a RFG, iar nivelul de deficienţă (

     30mL/min/1,73m2;

   • – reducerea nivelului seric al calcidiolului (25-hidroxi-vitamina D3), care defineşte insuficienţa/deficienţa nutriţională de vitamină D3, este deseori întâlnită la pacienţii cu BCR, deşi prevalenţa raportată a fost variabilă (71-84% în stadiile 3-4 ale BCR [4] şi, respectiv 12% [3])

   • – creşterea nivelului seric al parathormonului (PTH) debutează la RFG

     60mL/min/1,73m2, precede hiperfosfatemia şi hipocalcemia şi este corelată mai degrabă cu scăderea 1,25(OH)2D3 decât a 25(OH)D3;

   • – creşterea semnificativă a fosfatemiei apare începând de la RFG

     60mL/min/1,73m2, dar hiperfosfatemia evidentă clinic este uzual înregistrată la RFG 30mL/min/1,73m2;

   • – scăderea calcemiei poate să nu fie evidentă decât la bolnavi cu RFG

   30mL/min/1,73m2.

   Tabelul I. Stadializarea Bolii cronice de rinichi (după K/DOQI [2])

   Stadiu	Descriere	RFG (mL/min/1,73m2)
   1	Afectarea rinichiului cu RFG normală sau crescută	�90
   2	Afectarea rinichiului cu RFG uşor scăzută	60-89
   3	RFG moderat scăzută	30-59
   4	RFG sever scăzută	15-29
   5	Decompensarea rinichiului	15 sau dializă

   Boala cronică de rinichi este definită drept afectarea rinichiului sau scăderea ratei de filtrare glomerulară sub 60mL/min/1,73m2, persistente peste 3 luni. Afectarea rinichiului este definită prin anomalii structurale sau marker-i de afectare, inclusiv anomalii ale probelor de sânge, urină şi investigaţiilor imagistice renale.

   Există dovezi că anomaliile metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi au influenţe decisive nu numai la nivel musculo-scheletic, dar şi asupra calcificărilor ţesuturilor moi, mai ales la nivel vascular, astfel că este mult discutat un nou concept privind interrelaţia dezechilibru mineral – boală osoasă – calcificări vasculare în BCR [5]. Creşterea riscului de morbiditate şi mortalitate de cauză cardio-vasculară sau generală a fost asociată cu anomaliile biochimice ale metabolismului mineral şi osos în numeroase studii observaţionale la pacienţi cu BCR dializaţi [6,7,8] şi non-dializaţi [9], ceea ce susţine rolul de factor de risc cardio-vascular non-tradiţional al acestora. De aceea, a fost recomandată utilizarea unei terminologii mai cuprinzătoare pentru a defini sindromul

   alcătuit din multitudinea tulburărilor clinice, biochimice şi imagistice corelate cu metabolismul mineral şi osos în cursul Bolii cronice de rinichi.

   

   Recomandarea 1.

   Termenul “Anomaliile metabolismului mineral şi osos

   asociate Bolii cronice

   [Grad A] de rinichi” (aMO-BCR) defineşte o afecţiune sistemică a metabolismului mineral şi osos datorată BCR, manifestată prin una sau mai multe dintre următoarele [10]:

   1. 1. anomalii Biochimice ale calciului, fosfatului, parathormonului

      şi vitaminei D;

   2. 2. anomalii ale turnover-ului, mineralizării, volumului, creşterii liniare şi rezistenţei scheletului Osos;

   3. 3. Calcificări ectopice, vasculare şi ale altor ţesuturi moi.

   Deoarece conceptul aMO-BCR este limitat la anomaliile cauzate de reducerea semnificativă a funcţiilor renale, trebuie rezervat numai adulţilor cu RFG

   :560mL/min/1,73m2 şi copiilor cu RFG 2

   [10]. A fost propusă clasificarea descriptivă a aMO-BCR pe baza prezenţei sau absenţei celor trei componente majore ale definiţiei (Tabelul II).

   Tabelul II. Clasificarea Anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi (după Moe S [10])

   

   Tip Anomalii biochimice (B)Boală osoasă (O)Calcificări ectopice (C)

   B	+	–	–
   BO	+	+	–
   BC	+	–	+
   BOC	+	+	+

   B – anomalii de laborator (ale metabolismelor calciului, fosfatului, parathormonului, fosfatazei alcaline sau vitaminei D); O – anomaliile turnover-ului osos, mineralizării, volumului, creşterii liniare şi rezistenţei osului; C

   – calcificări vasculare sau ale altor ţesuturi moi.

   Termenul de osteodistrofie renală (boală osoasă renală) trebuie utilizat exclusiv pentru patologia osoasă asociată BCR, astfel încât este numai o componentă a sindromului aMO- BCR. Este definită de alterarea morfologiei scheletului osos. Evaluarea şi diagnosticul cert al bolii osoase renale necesită biopsie osoasă cu raportarea standardizată a rezultatelor [10]. Clasificarea bolii osoase renale propusă de KDIGO (Kidney Disease: Improving Global Outcomes) este bazată pe trei elemente histomorfometrice esenţiale (Turnover, Mineralizare, Volum), ceea ce permite o descriere utilă clinic (Tabelul III). Totuşi, biopsia osoasă nu este indispensabilă diagnosticului clinic de aMO-BCR, fiind indicată la cazuri selecţionate.

   Tabelul III. Sistemul de clasificare TMV a osteodistrofiei renale (după Moe S [10])

   

   Turnover Mineralizare Volum

   

   Scăzut Scăzut

   Normală

   Normal Normal

   Anormală

   Crescut Crescut

   

   Boala osoasă renală prin anomalii ale metabolismului mineral este clasificată în afecţiuni cu [2, 11]:

   • – turnover osos crescut şi PTH crescut: osteita fibro-chistică (fibroasă) este leziunea caracteristică hiperparatiroidismului (HPTH) secundar;

   • – turnover osos redus şi PTH normal/scăzut:

     •  osteomalacia, determinată de deficitul vitaminei D, intoxicaţia cu aluminiu, acidoza metabolică;

     •  boala osoasă adinamică, determinată de supresia excesivă a PTH (probabil prin tratament cu vitamina D şi calciu) sau de intoxicaţia cu aluminiu. Alţi factori precum diabetul zaharat, vârsta înaintată sau malnutriţia sunt factori de risc pentru boala osoasă adinamică.

   Osteita fibroasă este caracterizată prin fibroză medulară şi creşterea turnover-ului osos, care include atât creşterea resorbţiei ca urmare a numărului şi activităţii crescute a osteoclastelor cât şi creşterea formării osului cu număr crescut de osteoblaste şi creşterea depunerii de osteoid. Depunerea de colagen este, însă, dezorganizată, astfel încât osteoidul este anormal, non-lamelar [11].

   Osteomalacia apare din cauza inhibării procesului de mineralizare a osului. Este caracterizată histologic de scăderea ratei de formare a osului, activitate celulară redusă cu număr scăzut de osteoblaste şi osteoclaste. Rata de depunere a osteoidului este redusă, însă depăşeşte rata de formare a osului, astfel încât rezultă acumulare de osteoid, iar procentul suprafeţei trabeculare acoperită de osteoid creşte [11].

   Boala osoasă adinamică este caracterizată printr-un număr redus de osteoblaste şi număr normal/redus de osteoclaste. Rata de formare a osului este redusă, iar numărul locurilor de remodelare cu os nou format este mic. Mineralizarea este scăzută, dar proporţională cu reducerea ratei de depunere a osteoidului, astfel încât grosimea osului este normală. Boala osoasă adinamică este din ce în ce mai frecvent observată la bolnavii dializaţi (prevalenţă de circa 40%), în special la cei trataţi prin dializă peritoneală continuă ambulatorie [11]. Nivelul plasmatic al calciului este deseori mai mare în cazul bolii osoase adinamice decât al osteitei fibroase ca urmare a capacităţii reduse a osului de a tampona încărcarea exogenă cu calciu. De aceea, nu este surprinzător că boala osoasă cu turnover scăzut a fost asociată cu un risc crescut de calcificare vasculară [12].

   Boala osoasă renală mixtă este caracterizată de asocierea în grade variabile a unor manifestări histologice de turnover crescut şi scăzut, astfel că sunt prezente semne de osteită fibroasă şi osteomalacie. Coexistă zone de activitate crescută cu fibroză peritrabeculară şi osteoid non-lamelar cu zone de activitate redusă. Raportul volum osos/volum tisular este variabil [11].

   În afara tulburărilor metabolismului mineral, boala osoasă în cursul Bolii cronice de rinichi poate fi produsă şi prin alte mecanisme: amiloidoza P2-microglobulinică determină leziuni osteo-articulare specifice mai ales la bolnavii dializaţi. Beta2- microglobulina este o polipeptidă non-glicozilată cu greutate moleculară de 11800Da metabolizată în principal la nivelul rinichiului [1]. Acumularea în timp a �2-microglobulinei (concentraţia serică raportată la dializaţi fiind de până la 30 de ori mai mare decât normalul, adică până la 60mg/L) favorizează depunerea de amiloid alcătuit din fibrile de

   �2-microglobulină în articulaţii şi structurile periarticulare. Sub acţiunea factorilor pro- inflamatori asociaţi hemodializei, �2-microglobulina nativă suferă modificări structurale (de exemplu �2-microglobulina modificată de produşii finali de glicozilare avansată a fost identificată în depozitele de amiloid). Teoretic, această proteină modificată poate interveni în patogenia amiloidozei secundare dializei prin accentuarea acumulării fibrilelor datorită reducerii degradării de către proteaze, prin amplificarea formării fibrilelor de amiloid şi prin stimularea sintezei interleukinelor pro-inflamatorii sau a unor metalo-proteinaze matriceale. Totuşi, aceste acţiuni potenţiale sunt, încă, subiect de controverse [13]. Tardiv în evoluţie, este posibilă depunerea sistemică în principal la nivelul tractului gastro- intestinal şi cordului [1].

   Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi

   

   Recomandarea 2:

   Evaluarea anomaliilor biochimice ale aMO-BCR trebuie

   realizată

   [Grad A] periodic, în dinamică, la toţi bolnavii cu disfuncţie renală dovedită şi RFG 2

   [1,2].

   Evaluarea anomaliilor biochimice (B)

   Parametri biochimici ai metabolismului mineral şi osos

   Pentru evaluarea metabolismului mineral şi osos este necesară determinarea următorilor parametri biochimici [14,15]:

   1. 1. Calcemie:

      • – calciu ionic, măsurat direct cu electrod specific, reflectă cel mai fidel modificările biologic semnificative ale calcemiei;

      • – calciu seric total poate fi utilizat pentru a calcula calciul ionic în funcţie de albuminemie şi de bicarbonatul seric, dar aceast „surogat”al calciului ionic este imprecis [16];

   2. 2. Fosfatemie;

   3. 3. Fosfatază alcalină serică:

      • – totală – dacă există valori crescute ale fosfatazei alcaline totale trebuie măsurate

        -glutamil-transpeptidaza (pentru excluderea bolilor hepatice) şi izoenzima osoasă a fosfatazei alcaline [16];

      • – izoenzima osoasă (bAP) – determinare RIA;

   4. 4. PTH intact (iPTH) seric, determinat prin metodă imunoradiometrică;

   5. 5. 25(OH)D serică;

   6. 6. 1,25(OH)2D serică;

   7. 7. Aluminiul plasmatic:

      • – bazal;

      • – după 5mg/kg desferioxamină (test pozitiv: creştere cu �50g/L faţă de aluminemia bazală);

   8. 8. Feritinemie.

   

   Recomandarea 3:

   Cei mai utili parametri biochimici:

   [Grad C] • în Boala cronică de rinichi stadiile 3-5* ar trebui consideraţi nivelurile serice ale 25(OH)D şi 1,25(OH)2D, urmate de iPTH, fosfatemie şi calciul ionic (preferabil prin determinare directă);

   [Grad B] • la bolnavii dializaţi sunt calciul ionic (preferabil prin determinare directă), fosfatemia şi iPTH [2].

   Un studiu recent prospectiv, observaţional, pe 1814 subiecţi cu BCR stadiile 1-4 (SEEK – Study for the Evaluation of Early Kidney disease) a constatat reducerea nivelurilor serice ale 1,25(OH)2D3, 25(OH)D3 şi iPTH la aproximativ 30%, 12% şi, respectiv, 40% dintre aceştia [3]. Scăderea 1,25(OH)2D3 a fost observată din stadiul 2 al BCR, mai precoce decât alte anomalii biochimice şi a fost strâns corelată cu apariţia hiperparatiroidismului, în timp ce nivelul iPTH nu a fost corelat cu anomaliile calcemiei şi fosfatemiei. De asemenea, corelaţia 25(OH)D3 cu nivelul crescut al iPTH a fost mai puţin relevantă decât cea a 1,25(OH)2D3 cu iPTH [3].

   

   *În prezentul Ghid, termenul “stadiile 3-5 ale BCR” include pacienţii cu RFG 2

   care nu fac dializă, deoarece patologia semnificativ diferită justifică abordarea diferenţiată a aMO-BCR la bolnavii cu decompensare renală (BCR stadiul 5 conform clasificării K/DOQI) dializaţi faţă de cei cu RFG

   2

   care nu sunt încă incluşi în program de dializă.

   Datele citate sugerează utilitatea redusă a calcemiei şi fosfatemiei şi susţin introducerea determinării 1,25(OH)2D3 în evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos în stadiile 3-5 ale BCR. Principalele limitări ale utilizării curente a acesteia decurg din disponibilitatea restrânsă a tehnicii de laborator pentru determinarea vitaminei D serice şi din absenţa unor studii prospective, intervenţionale care să demonstreze semnificaţia clinică a nivelului 1,25(OH)2D3.

   Tabelul IV. Frecvenţa monitorizării anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral şi osos în BCR

   Situaţia clinică Parametru	predializă de rutină		dializă de rutină	tratament cu vit D	tratament cu DFO
   	RFG=30- 60mL/mi n	RFG<30 ml/min
   Calcemie	anual	trim.a)	lunar a)	săpt./bilunar c)d)	lunar a)
   Fosfatemie	anual	trim.	lunar	săpt./bilunar d)	lunar
   Fosfatază alcalină serică	anual	trim.	lunar	lunar	la 2 luni
   iPTH	anual	sem.	trim.	la 3-4 săpt. /lunar e)	la 2 luni
   25(OH)D	anual	anual	–	la 6 lunif)	–
   1,25(OH)2D	anual	anual	–	la 6 lunif)	–
   Aluminemie	sem.b)	sem.b)	anual	sem.	trim. g)
   Feritinemie	sem.	sem.	trim.	trim.	la 2 luni

   DFO – desferioxamină; trim. – trimestrial; sem. – semestrial; săpt. – săptămâni.

   a)preferabil, nivelul calciului ionic seric determinat direct, când este posibil;

   b)aluminemia bazală: numai la bolnavii cu risc crescut (terapie cu chelatori de fosfaţi cu aluminiu);

   c)nivelul calciului ionic seric determinat direct (când nu este disponibil, va fi utilizată calcemia totală corectată);

   d)la bolnavi dializaţi: săptămânal în faza de iniţiere a terapiei cu derivaţi activi de vitamină D şi de ajustare a dozelor, bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi apoi lunar; la bolnavi cu BCR stadiile 3-5: bilunar în faza de iniţiere a terapiei cu derivaţi activi de vitamină D şi de ajustare a dozelor, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi apoi cel puţin trimestrial;

   e) la 3-4 săptămâni în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor până la obţinerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie şi calcemie normale; lunar, pe parcursul terapiei de întreţinere (dacă doza de vitamină D3 şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial); la bolnavii cu BCR stadiile 3-5, iPTH va fi măsurat cel puţin trimestrial pe parcursul terapiei de întreţinere;

   f) numai la bolnavii cu BCR stadiile 3-5 care urmează tratament pentru corectarea deficitului nutriţional al vitaminei D: după 6 luni de tratament şi, apoi, anual dacă a fost obţinută normalizarea 25(OH)D şi 1,25(OH)2D serice;

   

   Recomandarea 4:

   Frecvenţa monitorizării anomaliilor biochimice ale

   metabolismului mineral şi

   [Grad C] osos depinde de stadiul Bolii cronice de rinichi şi de situaţia clinică (Tabelul IV) [1,14,17,18,19].

   g)testul la desferioxamină trebuie practicat înaintea iniţierii terapiei şi trebuie repetat la o lună după terminarea curei terapeutice de 3 luni pentru evaluarea eficienţei.

   Frecvenţa monitorizării

   1. a) Bolnavi în predializă, fără tratament cu derivaţi ai vitaminei D:

      •  parametri uzuali (calcemie, fosfatemie, fosfatază alcalină serică) – anual pentru RFG =30-60mL/min/1,73m2, sau la 3 luni interval pentru RFG 30mL/min/1,73m2 [1];

      •  parametri specifici:

        • – PTH intact – anual pentru RFG =30-60mL/min/1,73m2, sau la 6 luni pentru RFG 30mL/min/1,73m2 [1];

          – 25(OH)D, 1,25(OH)2D – anual;

        • – feritinemie – semestrial;

   2. b) bolnavi dializaţi, fără tratament cu derivaţi ai vitaminei D:

      •  parametri uzuali (calcemie, fosfatemie, fosfatază alcalină serică) – lunar [1,14];

      •  parametri specifici:

        • – PTH intact, feritinemie – trimestrial [1,14];

        • – aluminemie – anual;

   3. c) bolnavi în predializă sau dializaţi sub tratament cu derivaţi ai vitaminei D:

      •  în prima lună după iniţierea terapiei/modificarea dozei la bolnavi dializaţi vor fi determinate săptămânal calcemia (calciul ionic) şi fosfatemia [17,18], iar după 3- 4 săptămâni iPTH; pentru BCR stadiile 3-5, calcemia (calciul ionic) şi fosfatemia trebuie măsurate bilunar;

      •  în faza de întreţinere a tratamentului vor fi determinate:

        • – calcemia (calciul ionic) şi fosfatemia bilunar la dializaţi, respectiv lunar pentru BCR stadiile 3-5 în primele 3 luni, apoi lunar la dializaţi şi cel putin trimestrial în predializă [1];

        • – iPTH şi fosfataza alcalină – lunar [14,19]; dacă doza de vitamină D şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial; la bolnavii cu BCR stadiile 3-5, iPTH va fi măsurat cel puţin trimestrial;

        • – feritinemia – trimestrial;

        • – 25(OH)D şi 1,25(OH)2D – numai la bolnavii cu BCR stadiile 3-5 trataţi cu ergocalciferol sau colecalciferol, după 6 luni de tratament, apoi anual dacă a fost obţinută corectarea deficitului nutriţional [1];

        • – aluminemia – semestrial [14];

   4. d) bolnavi dializaţi sub tratament cu desferioxamină [14]:

      •  calcemie, fosfatemie – lunar;

      •  iPTH, fosfatază alcalină, feritinemie – la 2 luni;

      •  aluminemie – trimestrial.

   Factori care influenţează interpretarea modificărilor parametrilor biochimici ai metabolismului mineral şi osos

   Calcemia. Calciul este prezent în sânge sub trei forme [20]:

   •  ionic (48%);

   •  legat de proteine (40%) – proteina predominantă de legare a calciului este albumina (90%);

   •  complexat cu diferiţi anioni (12%) – fosfat, citrat, bicarbonat.

     Determinarea calcemiei totale este influenţată de o serie de factori precum: serinemie, ritmul circadian (trebuie recoltat dimineaţa, à jeun), staza venoasă prelungită (corect, sub 60 secunde) şi poziţia pacientului (valori scăzute dacă se recoltează după decubit dorsal prelungit). Pentru bolnavii cu nivel anormal al serinemiei, calcemia totală nu reflectă fidel statusul calciului, astfel încât trebuie aplicată o formulă de corecţie [21,22]:

     Calcemie corectată (mg/dL) = Calcemie măsurată (mg/dL) + [0,8 (4 – serinemie în g/dL)]

     Calcemia corectată, deşi oferă o estimare mai bună comparativ cu calciul seric total, poate da erori la circa 30% dintre cazuri faţă de evaluarea furnizată de calciul ionic seric. În consecinţă, nivelul calciului ionic este cel mai bun indicator al metabolismului calciului la un individ [20]. Determinarea calciului ionic este influenţată de modificările de pH sanguin [22]. Pentru a reduce posibilele erori date de modificările de pH, sângele trebuie:

     • – recoltat în condiţii de repaus;

     • – recoltat în seringi umplute complet sau în tuburi cu barieră de gel;

     • – transportat şi procesat imediat (în caz de întârziere trebuie ţinut la gheaţă până la efectuarea determinării).

       Parathormonul. O importanţă deosebită în interpretarea concentraţiei plasmatice a PTH intact revine tehnicii de laborator utilizate. Metoda RIA iniţială (cu un singur anticorp) este nespecifică, deoarece recunoaşte regiunea mediană sau C-terminală a moleculei PTH, astfel încât identifică şi fragmentele carboxi-terminale şi mediane ale PTH, lipsite de activitatea biologică specifică hormonului intact, dar care se acumulează în insuficienţa renală cronică datorită reducerii filtrării glomerulare. Sunt necesare tehnici mai specifice pentru PTH intact (1-84), precum cele imunoradiometrică (IRMA) sau imunochemiluminometrică (ICMA), cu doi anticorpi [23].

       Aceste tehnici utilizează [24]:

     • – un anticorp ataşat unei faze solide (plastic), direcţionat împotriva unui epitop din regiunea carboxi-terminală a moleculei – realizează captura hormonului din proba de plasmă;

     • – un anticorp marcat (radioactiv sau cu agent chemiluminescent) îndreptat împotriva unui epitop din regiunea amino-terminală, care permite detectarea peptidelor suficient de lungi pentru a lega ambii anticorpi.

       Anticorpul de detecţie în tehnicile IRMA/ICMA de primă generaţie (Nichols Advantage Intact) este direcţionat împotriva unui epitop localizat în secvenţa de aminoacizi 15-34, astfel încât identifică atât PTH-ul intact cât şi fragmentele mari carboxi-terminale (în majoritate 7- 84 PTH). Valorile normale la aceste tehnici sunt între 10-65pg/mL (10-65ng/L), cu sensibilitate 1pg/mL, coeficient de variaţie intra-determinare 4,1-5,7% şi inter-determinare 7,5-9,2% [4]. Pentru a creşte specificitatea, au fost introduse tehnici noi, în care anticorpul de detecţie recunoaşte numai primii 6 aminoacizi ai porţiunii N-terminale (Scantibodies, BioIntact PTH-Nichols) ceea ce le conferă specificitate ridicată pentru molecula intactă 1-84 a PTH [24,25]. Concentraţia iPTH măsurat prin tehnicile IRMA de a doua generaţie este cu 40-50% mai mică decât valorile obţinute prin metodele din prima generaţie [24]. Deoarece tehnicile imunometrice de a doua generaţie au devenit numai recent disponibile, majoritatea studiilor care au stat la baza elaborării ghidurilor terapeutice pentru hiperparatiroidismul secundar au utilizat metodele din prima generaţie, iar valorile ţintă recomandate ale iPTH corespund acestor metode (Nichols Advantage Intact). Valorile parathormonului pot fi corelate cu tipul histomorfometric al bolii osoase renale:

       • – PTH intact seric între 100-300pg/mL (2-3 x N) nu este predictiv pentru gradul

         turnover-ului osos la bolnavii dializaţi [26].

       • – iPTH >300pg/mL sugerează turnover osos crescut. Sensibilitatea diagnosticului de turnover osos crescut este sporită dacă valorile izoenzimei osoase a fosfatazei alcaline sunt crescute (bAP>20ng/mL) [14].

       • – iPTH 100pg/mL este asociat mai frecvent cu turnover osos scăzut [14,19], deşi are valoare predictivă pozitivă redusă (45%) [14]. Valoarea predictivă creşte dacă se asociază nivel redus al bAP (27U/L) [14]. De asemenea, asocierea iPTH

       150pg/mL cu calcemie >10mg/dL creşte sensibilitatea diagnosticului de turnover

       osos scăzut [19].

       Deoarece fragmentele C-PTH tind să se acumuleze la bolnavii cu Boală cronică de rinichi şi au capacitatea de a antagoniza efectele calcemic şi stimulator asupra turnover– ului osos ale iPTH, raportul 1-84 PTH/C-PTH a fost propus ca indicator diagnostic [25]:

     • – un raport >1 indică turnover osos normal/crescut cu o sensibilitate de 100%;

     • – un raport 1 indică turnover osos scăzut cu o sensibilitate de 87,5%.

       Totuşi, sunt necesare studii suplimentare pentru o concluzie definitivă privind utilitatea clinică a acestui parametru.

       Vitamina D serică. Metoda de referinţă pentru determinarea 25(OH)D şi 1,25(OH)2D în ser este cromatografia lichidă de înaltă performanţă (HPLC), dar dificultăţile de preparare

       a probelor, disponibilitatea redusă şi costurile mari o fac puţin accesibilă pe scară largă. Metodele curente de determinare sunt tehnici imunoradiometrice (RIA) sau imunoenzimatice (ELISA), care au dovedit performanţe similare HPLC [27]. 25(OH)- vitamina D serică este alcătuită din 25(OH)D2 şi 25(OH)D3, astfel încât capacitatea metodei de laborator de a detecta ambele molecule cu potenţă egală a fost considerată importantă pentru acurateţe, cu toate că date recente au sugerat contribuţia biologică redusă a vitaminei D2 la om. De asemenea, 1,25(OH)2D serică include 1,25(OH)2D2 şi 1,25(OH)2D3, cu menţiunea că receptorii tisulari ai vitaminei D au afinitate preferenţială pentru 1,25(OH)2D3, ceea ce explică parţial importanţa biologică mai mare a acestui metabolit al vitaminei D [27]. Performanţele unora dintre kit-urile de laborator disponibile pentru determinarea vitaminelor D serice sunt prezentate în Tabelul V.

       Tabelul V. Performanţele diagnostice ale unor tehnici de laborator pentru determinarea vitaminei D serice (date din referinţele 4 şi 28)

       Tehnica de laborator	Valori normale	Sensibilit ate	Specificitat e*	Coeficient de variaţie (%)
       				intra- determinare	inter- determinare
       25(OH)D – RIA IDS	9-45ng/mL	1,2ng/mL	100% / 75%	5-6,1	7,3-8,2
       25(OH)D – Ch. Nichols	10-68ng/mL	7ng/mL	–	3,5-8,3	5,6-12,5
       25(OH)D – EIA IDS	19-58ng/mL	2ng/mL	100% / 75%	5,3-6,7	4,6-8,7
       1,25(OH)2D – RIA IDS	20-46pg/mL	3,4pg/mL	100% / 91%	9,3-10,8	9,6-13,6
       1,25(OH)2D – RIA Nichols	15-62pg/mL	2,1pg/mL	–	9-14,6	5-8
       1,25(OH)2D – EIA IDS	16-80pg/mL	2,5pg/mL	100% / 39%	9,3-10,7	17,6-19,7

       RIA – tehnică imunoradiometrică (Radioimmunoassay); EIA – tehnică imunoenzimatică (Enzymeimmunoassay); IDS – Immunodiagnostic Systems; Ch. – chemiluminescenţă; * – specificitatea anti- serului pentru vitamina D3/D2.

       Deoarece hidroxilarea hepatică în poziţia 25 a lanţului lateral al vitaminei D3 (colecalciferol) sau D2 (ergocalciferol) este dependentă de substrat, nu este strict reglată şi nu este alterată de BCR, nivelul plasmatic al 25(OH)D este cel mai bun indicator al aportului dietetic de vitamină D [29]. În plus, are un timp de înjumătăţire de circa 3 săptămâni, ceea ce permite aprecierea depozitelor de vitamină D realizate din expunere la soare şi ingestie într-o perioadă mai lungă de timp [27]. Pe baza studiilor clinice care au investigat asocierea 25(OH)D serice cu creşterea iPTH şi apariţia anomaliilor osoase, au fost definite [1]:

   •  deficitul sever de vitamină D –

   •  insuficienţa vitaminei D – 5-30ng/mL.

   Reducerea 25(OH)D serice reflectă, în prinicpal, insuficienţa sau deficienţa nutriţională. Alte cauze potenţiale sunt: vârsta înaintată, expunerea redusă la soare, malabsorbţia intestinală, pierderea urinară în proteinuriile severe (favorizată de scăderea nivelului megalinei renale, ceea ce reduce endocitoza mediată de megalină a complexului calcidiol-proteină transportoare) şi reducerea fotoconversiei cutanate a 7-dehidrosterolului consecutiv intoxicaţiei uremice [30].

   Calcitriolul, forma cea mai activă a vitaminei D3, este sintetizată în celulele epiteliului tubular proximal, prin hidroxilare în poziţia 1a a calcidiolului. Reacţia este strict reglată sub acţiunea calcemiei, fosfatemiei (valorile reduse stimulează sinteza şi cele crescute o reduc), parathormonului (creşterea iPTH stimulează sinteza, iar scăderea o deprimă) şi a FGF-23 (creşterea FGF-23 reduce sinteza) [29]. Timpul de înjumătăţire este de 4-6 ore, ceea ce limitează utilitatea clinică a determinării 1,25(OH)2D serice pentru caracterizarea status-ului general al vitaminei D în organism [27]. Valoarea limită a concentraţiei 1,25(OH)2D serice care defineşte deficitul de calcitriol a fost recent stabilită la

   deşi pot fi implicaţi şi alţi factori supresori ai activităţii 1a-hidroxilazei: hiperfosfatemia, hiperuricemia, acidoza metabolică, deficitul substratului (nivelul scăzut al calcidiolului) şi unele toxine uremice precum xantina şi hipoxantina [30]. Contribuie direct la dezvoltarea hiperparatiroidismului secundar deoarece favorizează hiperplazia glandei paratiroide şi creşterea sintezei PTH ca urmare a pierderii capacităţii de reglare a expresiei receptorilor vitaminei D în celulele paratiroidiene [3] şi indirect prin hipocalcemia consecutivă reducerii absorbţiei intestinale. Spre deosebire de populaţia generală, la bolnavii cu BCR există o corelaţie moderată între nivelurile serice ale 25(OH)D3 şi 1,25(OH)2D3, datorită reducerii controlului reglator asupra activităţii 1a-hidroxilazei pe măsura declinului funcţional renal.

   Aluminiul. Valorile acceptate ale aluminiului (Al) plasmatic la bolnavii dializaţi sunt

   20g/L (0,7mol/L) [1,14,16]. Bolnavii cu aluminemie repetat între 20-60g/L (0,7- 2,2mol/L) trebuie evaluaţi prin test la desferioxamină pentru excluderea intoxicaţiei cu Al [16]. Bolnavii cu valori repetat peste 60g/L (2,2mol/L) au, deseori, intoxicaţie cu Al (sensibilitate 82%, specificitate 86% şi valoare predictivă 76% [20]), iar testul la desferioxamină este util pentru a estima severitatea acesteia [16]. În cazul valorilor crescute ale aluminemiei, determinarea bazală trebuie repetată la 2 săptămâni după întreruperea surselor potenţiale (dializant contaminat, chelatori de fosfaţi) [16]. Testul la desferioxamină nu trebuie practicat dacă Al seric este mai mare de 200g/L, datorită riscului de neurotoxicitate [1]. Interpretarea răspunsului la desferioxamină depinde de statusul fierului [14,16]:

   • – în caz de deficit de fier, apar creşteri importante ale aluminemiei în absenţa intoxicaţiei cu Al;

   • – în caz de feritinemie >1000

   • – un test pozitiv asociat cu iPTH >650pg/mL semnifică încărcare cu Al, dar susceptibilitate redusă la boala osoasă indusă de aluminiu;

   • – un test pozitiv asociat cu iPTH 650pg/mL creşte probabilitatea bolii osoase induse de aluminiu, riscul fiind maxim dacă iPTH este 150pg/mL.

     Valorile aluminemiei sunt sugestive pentru boala osoasă indusă de Al, însă diagnosticul cert este posibil numai prin biopsie osoasă cu coloraţie specifică pentru aluminiu [20].

     Evaluarea anomaliilor scheletului osos (O)

     Evaluarea imagistică a scheletului osos

     

     Recomandarea 5:

     Radiografiile osoase [1]:

     [Grad B] • nu sunt indicate pentru evaluarea de rutină a aMO-BCR;

     • • sunt utile pentru detectarea:

     [Grad C] – calcificărilor ţesuturilor moi (vasculare şi periarticulare); [Grad B] – bolii osoase prin amiloidoză <2-microglobulinică.

     Investigaţii radiologice

     Resorbţia osoasă poate fi evidenţiată pe radiografiile unor segmente osoase (mai ales mâini, craniu, clavicule) în faza avansată a osteitei fibroase. Principalele semne radiologice de boală osoasă renală datorată hiperparatiroidismului includ: resorbţia subperiostală, subţierea corticalei, striaţii corticale longitudinale, acro-osteoliza, neoostoza periostală, creşterea masei osului spongios asociată cu osteoscleroză care realizează aspectul dungat de „tricou de rugby” al corpurilor vertebrale, osteoscleroza diploei cu aspect de „sticlă mată” al craniului. Anomaliile radiologice de osteită fibroasă sunt identificate cel mai precoce şi cel mai uşor pe radiografia de mâini [31].

     Alte manifestări ale osteodistrofiei renale sunt asociate cu anomalii radiologice osoase sugestive [31]:

   • – zonele Looser pe ramurile ischio-pubiene ale bazinului şi colul femural sau pseudofracturile coastelor sugerează osteomalacie şi boală osoasă indusă de aluminiu;

   • – chisturile osoase (zone radiotransparente mari) în oasele carpului, humerus, oasele

   şoldului şi clavicule sugerează amiloidoza <2-microglobulinică.

   Cu toate acestea, numai investigaţiile radiologice osoase şi densitometria osoasă nu permit diferenţierea formelor patogenice de boală osoasă asociată Bolii cronice de rinichi [2].

   

   Recomandarea 6:

   Investigaţiile imagistice complementare ale scheletului

   osos [1]:

   [Grad B] • nu sunt indicate de rutină;

   [Grad C] • pot fi utile în unele cazuri particulare, ghidat de situaţia clinică, pentru evaluarea complicaţiilor osoase din BCR (fracturi şi bolnavi cu factori de risc pentru osteoporoză) şi pentru evaluarea indicaţiei de paratiroidectomie.

   [Grad C] Este preferată densitometria minerală osoasă măsurată prin absorbţiometrie duală a razelor X (DEXA) la nivelul radiusului sau colului femural [1,20].

   Tehnici imagistice complementare pentru scheletul osos

   Scintigrama osoasă cu Tc99m-difosfonat evidenţiază aspecte caracteristice pentru osteita fibroasă (captare difuz crescută a radiotrasorului, predominant la nivelul craniului) şi pentru boala osoasă indusă de aluminiu (captare redusă a radiotrasorului în schelet asociată cu creşterea captării în ţesuturile moi şi, posibil, hipercaptare focală corespunzător zonelor Looser). Identifică precoce osteonecroza de cap femural la bolnavii cu transplant renal [31].

   Osteodensitometria  osoasă  (DEXA) la nivelul coloanei vertebrale, şoldului (col femural) şi al antebraţului (radius) permite evaluarea densităţii minerale osoase [31]. Sunt analizate scorul T (numărul de deviaţii standard faţă de masa osoasă medie a populaţiei tinere de referinţă – 30 de ani) şi scorul Z (numărul de deviaţii standard faţă de masa osoasă medie a populaţiei de aceeaşi vârstă, sex şi rasă). Scorul T între -1 şi -2,5 indică osteopenie, iar un scor T mai mic de -2,5 defineşte osteoporoza.

   Există controverse în privinţa sediului unde măsurarea densităţii minerale osoase (DMO) oferă cele mai precise rezultate la bolnavii renali cronici. Din cauza artefactelor de determinare consecutive sclerozei osului trabecular, DMO măsurată la nivelul coloanei vertebrale lombare şi radiusului ultradistal, unde predomină osul trabecular, poate avea rezultate fals-negative. În plus, la nivel spinal intervin şi erori datorate calcificărilor aortei abdominale, care sunt frecvente la aceşti bolnavi şi pot fi responsabile de corelaţia redusă între DMO vertebrală şi riscul de fracturi constatată de unele studii la pacienţii cu BCR [20]. O mai bună corelaţie cu riscul de fracturi a fost raportată pentru DMO măsurată în treimea medie a radiusului, unde predomină osul cortical. De aceea, unii autori sugerează drept sedii de elecţie a DEXA la pacienţii cu Boală cronică de rinichi antebraţul (treimea medie a radiusului) şi şoldul (capul femural) [20]. Totuşi, o meta-analiză recentă a şase studii observaţionale cu un număr total de 683 subiecţi dializaţi, a găsit valori semnificativ mai mici ale DMO la bolnavii cu fracturi comparativ cu cei fără fracturi pentru DEXA efectuată la nivelul coloanei lombare, radiusului (treime medie, treime distală şi ultradistal), dar nu la nivelul colului femural [32].

   Reiese că nu există încă suficiente dovezi pentru a putea recomanda un sediu preferenţial pentru măsurarea DMO, deşi opinia bazată pe potenţialii factori de eroare menţionaţi ar sugera radiusul (treime medie) şi colul femural.

   Echografia calcaneeană pentru evaluarea densităţii minerale osoase este uşor de efectuat, nu expune pacientul la radiaţii şi poate reprezenta o metodă de screening utilă pentru identificare reducerii densităţii minerale osoase la bolnavii dializaţi. Are valoare

   predictivă negativă mare şi pozitivă mică, astfel că subiecţii cu aspect de osteoporoză la ecografia calcaneeană necesită evaluare prin DEXA [33].

   Tomografia  computerizată (TC) poate fi utilă la bolnavii cu probleme vertebrale complexe în scopul diferenţierii spondilartropatiei amiloidice de spondilitele bacteriene şi de condrocalcinoza discurilor intervertebrale [31].

   Rezonanţa magnetică nucleară oferă informaţii colaterale utile prin evidenţierea tumefacţiei ţesuturilor moi în spondilite şi a leziunilor active din spondilartropatia amiloidică. Poate identifica precoce osteonecroza de cap femural la bolnavii cu transplant renal [31].

   

   Recomandarea 7:

   Biopsia osoasă din creasta iliacă (analiză histo-

   morfometrică, dublă coloraţie

   [Grad A] cu tetraciclină, coloraţie pentru aluminiu) este modalitatea diagnostică cea mai bună a tipului de boală osoasă renală [1].

   [Grad B] Nu este indicată de rutină, dar este recomandată la pacienţii cu RFG 2

   , în următoarele situaţii [1,2,14]:

   • • înaintea paratiroidectomiei, la bolnavii cu expunere semnificativă la aluminiu;

   • • înaintea paratiroidectomiei, la diabetici cu expunere redusă/moderată la aluminiu;

   • • înaintea terapiei îndelungate cu desferioxamină (mai ales în doze mari);

   • • la bolnavii simptomatici cu valori intermediare ale iPTH (100- 300pg/mL);

   • • la bolnavii simptomatici cu hiperfosfatemie sau hipercalcemie persistente pentru a confirma boala osoasă cu turnover redus (intoxicaţie cu aluminiu sau alte forme).

   Evaluarea morfologică a scheletului osos (biopsia osoasă)

   Se recoltează os trabecular din creasta iliacă. Sunt analizate: grosimea corticalei, activitatea celulară din corticală şi învelişul endoosteal [34]. Presupune dublă marcare prealabilă cu tetraciclină, pentru evaluarea ratelor de formare şi de mineralizare a osteoidului. Constatările trebuie cuantificate utilizând histomorfometria (vezi Tabelul VI). Standardizarea tehnicilor de procesare şi analizare a fragmentelor prelevate este un deziderat încă nerealizat [1,34].

   Tabelul VI. Parametri histomorfometrici frecvent utilizaţi în diagnosticul osteodistrofiei renale (după K/DOQI [1])

   

   Parametri tridimensionali Valori normale

   

   1. 1. Volum osos/volum tisular 16-23%

   2. 2. Grosimea osteoidului 4-20

   3. 3. Suprafaţa osteoidului/suprafaţa osului 1-39%

   4. 4. Suprafaţa osteoblaştilor/suprafaţa osului 0,2-10%

   5. 5. Suprafaţa osteoclaştilor/suprafaţa osului0,15-1,2%

   6. 6. Frecvenţa activării 0,49-0,72/an

   7. 7. Volumul fibrozei/volumul tisular 0

   8. 8. Timpul de mineralizare 50 zile

      

      • – Valorile scăzute ale parametrului 1 indică osteopenie;

      • – Valorile crescute ale parametrilor 2-7 indică osteită fibroasă;

      • – Valori crescute ale parametrilor 2 şi 8 şi scăzute ale parametrului 6 indică osteomalacie;

      • – Valori scăzute ale parametrilor 2-6 şi absenţa fibrozei indică boală osoasă adinamică.

        Sunt necesare şi coloraţii speciale pentru evaluarea depozitelor osoase de aluminiu (suprafaţa aluminiu-pozitivă 25% este intens pozitivă) sau a celor de amiloid (roşu de Congo, imunohistochimie). Numai pe această bază, poate fi realizată clasificarea corectă a bolii osoase renale în [1]:

        • • osteită fibroasă (consecutivă hiperparatiroidismului);

        • • boală osoasă renală cu leziuni mixte;

        • • osteomalacie (asociată sau nu intoxicaţiei cu aluminiu);

        • • boală osoasă adinamică (asociată sau nu intoxicaţiei cu aluminiu).

   

   Recomandarea 8:

   Explorarea extinderii şi consecinţelor calcificărilor

   vasculare prin:

   [Grad C] • scorul de calcificare aortică (radiografia lombară de profil) şi [Grad C] • măsurarea vitezei undei pulsului

   este utilă pentru aprecierea riscului de morbiditate şi mortalitate la bolnavii dializaţi [35,36].

   Evaluarea calcificărilor ectopice (C)

   Calcificările ectopice, mai ales cele vasculare, sunt o componentă de bază a triadei care defineşte sindromul Anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate BCR [10]. Prevalenţa raportată a calcificărilor vasculare la bolnavii dializaţi a fost de 60-80% [5].

   Tomografia computerizată cu rază electronică (EBCT) şi tomografia computerizatăhelicoidală (spiralată – MSCT) sunt două metode precise de cuantificare a calcificărilor vasculare (cu ajutorul scorului Agatston care este calculat ca un produs între aria plăcii şi coeficientul de densitate). Dezavantajele lor constau în disponibilitatea redusă, costul ridicat şi imposibilitatea de a localiza calcificările în peretele arterial (în medie sau intimă) [5]. Sunt recomandate preferenţial pentru desfăşurarea studiilor clinice prospective longitudinale [37].

   Explorarea radiologică uzuală este o metodă semicantitativă care permite evaluarea prevalenţei calcificărilor vasculare şi, într-o oarecare măsură, diferenţierea celor mediale de calcificările intimei. Este recomandată pentru evaluarea aMO-BCR în practica medicală curentă la pacienţii cu BCR [37]. Pot fi utilizate radiografii plane de bazin, mâini sau coloană lombară de profil, pe baza cărora sunt calculate scoruri de calcificare.

   De exemplu, Adragao şi col au propus un scor de calcificare al arterelor musculare (iliace, femurale, radiale şi digitale), unde este mai probabilă calcificarea liniară a mediei, utilizând radiografia de bazin antero-posterioară şi radiografia de mâini [35]. Ambele radiografii au fost împărţite în câte patru cadrane printr-o linie verticală mediană (trasată prin apofizele spinoase, respectiv linia de delimitare a celor două mâini) şi câte o linie orizontală trasată prin extremitatea superioară a capului femural, respectiv prin extremitatea superioară a metacarpienelor. Prezenţa calcificărilor liniare în fiecare cadran a fost notată cu 1, iar absenţa acestora cu 0. Suma tuturor cadranelor a furnizat scorul final, care putea varia de la 0 la 8. Într-un studiu observaţional prospectiv cu durată de 37 luni, autorii au constatat că scorul 23 este factor predictiv independent al mortalităţii cardio-vasculare, al spitalizărilor de cauză cardio-vasculară şi al evenimentelor cardio- vasculare non-fatale la bolnavii dializaţi [35].

   Scorul de calcificare aortică obţinut printr-o radiografie lombară de profil a fost, de asemenea, demonstrat a avea valoare diagnostică şi prognostică în populaţia dializată. Scorul este calculat prin sumarea punctelor atribuite pentru calcificările pereţilor anterior şi posterior ai aortei abdominale situate în dreptul primelor 4 vertebre lombare: prezenţa şi extinderea calcificării este evaluată separat pentru peretele anterior şi, respectiv posterior al aortei, în dreptul fiecărui corp vertebral L1-L4 şi este cuantificată între 0-3 [38]:

   •  0 – absenţa calcificării;

   •  1 – calcificare mică (pe o lungime mai mică de o treime din corpul vertebral);

   •  2 – calcificare moderată (pe o lungime între 1/3 şi 2/3 din corpul vertebral);

   •  3 – calcificare extinsă (pe o lungime mai mare de două treimi din corpul vertebral).

     Scorul de calcificare aortică astfel calculat poate varia între 0 şi 24, scorul maxim pentru segmentul aortei corespunzător fiecărui corp vertebral fiind 6 (3 pentru peretele anterior şi 3 pentru cel posterior). Recent, a fost demonstrat că prezenţa calcificărilor aortice este asociată cu creşterea riscului de mortalitate cardio-vasculară şi de orice cauză la bolnavii dializaţi [36].

     Explorarea  ecografică permite, de asemenea, o evaluare semicantitativă. Ecocardiografia poate evidenţia calcificările valvulare, iar ecografia Doppler a arterelor mari (carotide) poate evalua severitatea calcificărilor vasculare.

     Atât explorarea radiologică uzuală cât şi cea ecografică au sensibilitate relativ redusă, dar sunt utile pentru identificarea calcificărilor vasculare în practica medicală curentă [5].

     Tonometria de aplanare permite o estimare indirectă a extinderii calcificărilor arterelor mari prin evidenţierea consecinţelor acesteia: creşterea presiunii şi vitezei undei pulsului ca urmare a scăderii elasticităţii şi complianţei arteriale. Creşterea vitezei undei pulsului (PWV) este un indicator al rigidităţii vasculare consecutivă calcificărilor vasculare după cum reiese şi din demonstrarea corelaţiei existente între aceste anomalii [39]. A fost raportată drept factor predictiv independent al mortalităţii la bolnavii dializaţi [5]. Reproductibilitatea metodei este foarte bună [40], ceea ce permite utilizarea sa atât în evaluarea curentă a bolnavilor dializaţi cât şi în studii clinice prospective.

     

     Recomandarea 9:

     Ecografia glandelor paratiroide este indicată la bolnavii cu

     BCR şi

     [Grad B] hiperparatiroidism secundar sever care nu răspunde la tratamentul medical cu derivaţi activi ai vitaminei D timp de 3 luni [15], situaţie în care trebuie suspectată hiperplazia nodulară a paratiroidelor, cu indicaţie de paratiroidectomie.

     Evaluarea imagistică a glandelor paratiroide

     Ecografia este cea mai simplă şi mai utilă metodă de apreciere a dimensiunilor şi formei glandelor paratiroide, elemente care sunt corelate cu prezenţa hiperplaziei nodulare [15]. Deşi la dimensiuni mai mari de 1cm ale glandelor răspunsul la terapia medicală a hiperparatiroidismului este puţin probabil, nu există în prezent dovezi certe care să susţină indicaţia de paratiroidectomie atunci când paratiroidele au diametrul >1cm.

     Ecografia Doppler color furnizează, în plus, informaţii despre vascularizaţia glandelor paratiroide ceea ce poate indica prezenţa hiperplaziei nodulare (sugerată de vascularizaţia bogată în interiorul glandei).

     Alte tehnici imagistice pentru evaluarea glandelor paratiroide nu sunt recomandate de rutină înaintea paratiroidectomiei. Dacă postoperator persistă semne de hiperparatiroidism sau acestea reapar la distanţă în timp după intervenţie, trebuie suspectată existenţa unor glande paratiroide ectopice, supranumerare, a căror vizualizare necesită tomografiecomputerizată, rezonanţă magnetică nucleară, scintigrafie sau arteriografie selectivă [15,31].

     Obiectivele tratamentului anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate

     Bolii cronice de rinichi

     

     Recomandarea 10: Tratamentul anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate BCR are următoarele ţinte:

     • • fosfatemie [1,41,42,43]:

     [Grad C] – 2,7-4,6mg/dL (0,87-1,49mmol/L) când RFG este

     >15mL/min/1,73m2;

     [Grad B] – 3,5-5,5mg/dL (1,13-1,78mmol/L) când RFG este

     2

     ;

     [Grad C]

     • • calcemie corectată [1]:

     – în limitele normale ale laboratorului când RFG

     >15mL/min/1,73m2;

     este

     [Grad C] – 8,4-9,5mg/dL (2,1-2,37mmol/L) când RFG este

     2

     ;

     [Grad C] • calciul ionic: 4,6-5,4mg/dL (1,15-1,35mmol/L) [1,22];

     [Grad C] • produs fosfo-calcic (Ca x P): <55mg2

   /dL2 (4,44mmol2/L2) [1,41,42];

   • • iPTH:

   [Grad C] – 40-110pg/mL (4,4-12,1pmol/L)la RFG de 15-60mL/min/1,73m2 [1];

   [Grad C] – 150-300pg/mL (16,5-33pmol/L)* la RFG mai mic de 15mL/min/1,73m2 [1,17,44,45]

   Impactul anomaliilor metabolismului mineral şi osos asupra supravieţuirii şi calităţii vieţii pacienţilor cu Boală cronică de rinichi este considerabil. O analiză retrospectivă a unei populaţii de peste 40000 bolnavi hemodializaţi a arătat o contribuţie semnificativ mai mare la riscul de deces a anomaliilor multiple ale metabolismului mineral şi osos definite prin hiperfosfatemie 25mg/dL, hipercalcemie 210mg/dL şi iPTH 2600pg/mL (17,5%) faţă de alţi potenţiali factori de risc modificabili, precum anemia (

   Ca urmare, corectarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos urmăreşte reducerea morbidităţii şi mortalităţii asociate acestora. Susţinerea bazată pe dovezi a valorilor recomandate pentru parametrii biochimici ai metabolismului mineral şi osos provine, în majoritate, din studii populaţionale cu caracter observaţional retrospectiv, care au raportat asocieri cu riscul de deces sau îmbolnăviri. Lipsesc studii clinice intervenţionale, controlate, care să demonstreze ameliorarea supravieţuirii sau reducerea riscului de morbiditate consecutiv menţinerii unui parametru de laborator între anumite valori, astfel încât nu există date certe privind o relaţie de cauzalitate. Mai mult, există puţine studii observaţionale de cohortă în populaţia cu BCR înaintea iniţierii dializei. De aceea, gradul de importanţă a dovezilor ştiinţifice rămâne, în majoritate, la nivelul C, mai ales pentru stadiile 3-5 ale BCR.

   Noi studii epidemiologice susţin, cel puţin parţial, limitele recomandate de către grupurile de experţi. Nivelul seric al fosfatului a fost asociat cu creşterea incidenţei bolilor cardio-vasculare în populaţia generală fără BCR sau afectare cardio-vasculară preexistentă, într-o manieră liniară, la valori peste 3,5mg/dL riscul cardio-vascular fiind cu 55% mai mare [46]. O asociere similară a fost raportată pentru produsul fosfo-calcic, dar nu pentru calcemie [46]. Creşterea semnificativă a riscului de mortalitate în asociere cu fosfatemia >3,5mg/dL (valoare situată în intervalul de normalitate) a fost găsită şi într-o

   

   Valorile ţintă ale iPTH sunt stabilite pentru determinarea prin tehnici imunoradiometrice sau imunochemiluminometrice de primă generaţie (Nichols Advantage Intact)

   populaţie de pacienţi cu BCR non-dializaţi [9]. La bolnavii dializaţi, riscul relativ de deces într-un studiu cuprinzând peste patruzeci de mii de subiecţi a fost semnificativ mai mare odată cu creşterea fosfatemiei >6mg/dL sau scăderea acesteia 600pg/mL şi la valori ale calcemiei (corectate sau nu) peste 9,5mg/dL [6]. Într-un model dependent de timp, care a analizat relaţia dintre media trimestrială a parametrilor metabolismului mineral şi riscul relativ de mortalitate după ajustare pentru administrarea vitaminei D, malnutriţie şi inflamaţie, creşterea riscului de deces a fost semnalată pentru calcemie 10,5mg/dL, parathormon seric 6,99mg/dL [8].

   Deşi unele valori raportate în studiile observaţionale recente sunt diferite faţă de cele propuse în ghidurile publicate, în absenţa unor studii terapeutice randomizate şi controlate, care să demonstreze cauzalitatea, este prematură modificarea limitelor deja recomandate pentru parametrii biochimici ai metabolismului mineral şi osos în Boala cronică de rinichi.

   Evoluţia recentă a metodelor de determinare a iPTH poate influenţa ţintele terapeutice recomandate. Metodele curente se bazează pe tehnica de prima generaţie, cu anticorp care recunoaşte aminoacizii 15-34 ai moleculei, astfel încât nu discriminează fragmentele 7-84 ale PTH de molecula intactă 1-84, responsabilă de activitatea biologică. De aceea, este recomandat ca laboratoratoarele de analize medicale să precizeze pe buletinul cu rezultate tehnica utilizată şi limitele normale pentru dozarea iPTH, iar interpretarea încadrării unui bolnav în limitele recomandate de ghiduri să ţină cont de aceasta. Deoarece valorile normale ale metodelor Nichols de a doua generaţie (cu anticorp împotriva aminoacizilor 1-6) sunt în jur de 7-36pg/mL [1], dar există o variabilitate notabilă între metode şi laboratoare, valorile recomandate ale iPTH ar putea fi exprimate în funcţie de limitele de referinţă ale tehnicii de laborator (Opinie):

   •  pentru BCR stadiile 3-5 ar fi indicat iPTH <1,5-2 x limita superioară a normalului;

   •  pentru bolnavii dializaţi ar fi indicat iPTH între 2,5-4,5 x limita superioară a normalului.

   Mijloacele terapeutice în anomaliile metabolismului mineral şi osos asociate

   Bolii cronice de rinichi

   Restricţia dietetică de fosfaţi

   Recomandarea 11: Controlul dietetic al hiperfosfatemiei:

   [Grad C] • nu are utilitate dovedită în Boala cronică de rinichi stadiile 3- 5, situaţie în care poate favoriza instalarea malnutriţiei;

   [Grad B] • este prima măsură terapeutică indicată la bolnavii dializaţi. [Grad B] Dacă fosfatemia şi/sau iPTH sunt crescute peste valorile ţintă

   la această categorie de bolnavi, aportul de fosfaţi trebuie redus la 800-1000mg/zi (adaptat necesarului proteic) [1].

Are eficacitate moderată datorită complianţei inegale a bolnavilor şi datorită faptului că secţiile de nefrologie şi dializă nu sunt, de obicei, încadrate cu dieteticieni [47,48].

În BCR stadiile 3-5 (în predializă), recomandarea dietei sărace în fosfaţi pentru corectarea hiperfosfatemiei a fost propusă de ghidul K/DOQI (“aportul dietetic de fosfaţi trebuie restrâns la 800-1000mg/zi, adaptat nevoilor proteice în stadiile 3-5 ale BCR când fosfatemia este >4,6mg/dL” [1])şi de ghidul Australian CARI (“restricţia dietetică de fosfaţi este utilă în asociere cu carbonatul de calciu, dar trebuie asigurat un aport proteic de 0,8- 1mg/kg pe zi” [49]). Totuşi, dovezile ştiinţifice pentru această recomandare par insuficiente. Din studiul MDRD (Modification of Diet in Renal Disease) reiese că dieta hipoproteică (surogat al restricţiei aportului de fosfaţi) nu a încetinit semnificativ declinul ratei de filtrare glomerulară după 2 ani de urmărire, iar un alt studiu a demonstrat că dieta hipoproteică intensivă la un grup de pacienţi cu BCR stadiul 4 a avut o influenţă minoră asupra fosfatemiei, care a scăzut după 3 luni de intervenţie cu numai 0,3mg/dL [50]. Alimentele bogate în proteine de origine animală nu sunt unica sursă de fosfaţi ingeraţi. O cantitate apreciabilă provine din aditivii alimentari (până la 1000mg/zi) şi din suplimentele dietetice [51]. De aceea, poate fi recomandată evitarea alimentelor conservate şi preparate industrial cu aditivi alimentari în scopul scăderii aportului dietetic de fosfaţi, fără a reduce concomitent aportul proteic. Din păcate, conţinutul în fosfat ca aditiv alimentar nu este menţionat în mod obişnuit pe eticheta alimentelor comercializate, astfel că alimentele bogate în fosfaţi sunt greu de identificat.

La bolnavii dializaţi, la care diureza reziduală este adesea absentă şi capacitatea de epurare prin dializă este limitată, controlul fosfatemiei cu celelalte metode terapeutice nu poate fi obţinut în absenţa restricţiei dietetice de fosfaţi [21,52,53]. Alimentele cu conţinut crescut de fosfaţi cuprind [53,54]: carnea (mai ales viţel, vânat, viscere, paté), peşte (hering, sardină, macrou, scrumbie, scoici, creveţi, pastă de peşte), produse lactate (lapte praf, lapte condensat, brânză cedar, brânză topită, iaurt, îngheţată), cereale (musli), pâine integrală, tărâţe, produse de soia, nuci, alune, seminţe, ciocolată, băuturi răcoritoare acidulate de tip Coca Cola, Pepsi Cola, bere (vezi Anexa 2, Tabelul XI).

Dieta săracă în fosfaţi implică o dietă hipoproteică, iar restricţiile foarte severe trebuie evitate pentru a nu favoriza malnutriţia [55]. Este indicată o dietă cu 1-1,2g proteine/kg pe zi la bolnavii hemodializaţi [41,47]. Trebuie menţionat că alimente proteice cu valoare nutriţională echivalentă au un conţinut diferit de fosfat. De aici rezultă necesitatea individualizării dietei hipoproteice pentru a asigura aportul proteic şi energetic adecvat, însă cu nivelul cel mai redus de fosfat [47]. În acest sens, sunt de preferat alimentele cu un raport între conţinutul în fosfat (mg)/conţinut în proteine (g) sub 12, sunt acceptabile cele cu raport fosfat/proteine 13-17 şi trebuie evitate alimentele cu acest raport peste 17 [53]. Câteva exemple de alimente cu raport fosfat/proteine sub 17 sunt [54]: piept de pui, curcan, ton, şuncă, ouă, cremvurşti, brânză de vaci, orez, fulgi de porumb, citrice, afine, căpşuni, pepene verde (Anexa 2, Tabelul XI).

Recent, în Germania, Austria şi Elveţia a fost introdus la pacienţii dializaţi un program de autocontrol al tratamentului hiperfosfatemiei, care constă în educarea bolnavilor pentru a recunoaşte conţinutul în fosfaţi al alimentelor uzuale şi a-şi ajusta doza de chelatori intestinali ai fosfaţilor în concordanţă cu cantitatea de fosfaţi ingerată la o masă (Phosphate Education Program – PEP) [51,56]. Pentru a facilita învăţarea conţinutului în fosfaţi, alimentele au fost grupate pe clase cu cantitate asemănătoare şi au fost descrise prin “unitatea de fosfat” (PU), care corespunde unei cantităţi de 100mg fosfat/porţie (de exemplu, 150g din orice carne = 3PU, iar 150g din orice peşte = 4PU) (vezi Anexa 2, Tabelul XII). După estimarea conţinutului în PU al prânzului, doza de chelator va fi ajustată de către pacient, pe baza raportului chelator/PU prescris de către medic, în general 1 tabletă/1-2PU. Acest raport este titrat individual, prin măsurători repetate ale fosfatemiei înaintea şedinţei de dializă şi ajustarea repetată până la atingerea valorilor ţintă ale fosfatemiei [51,56].

Chelatorii de fosfaţi

Numeroase studii clinice prospective, controlate, cu peste 1000 de subiecţi au evaluat eficacitatea chelatorilor intestinali de fosfaţi la bolnavii dializaţi, însă nu şi la cei în predializă. Toate au demonstrat reducerea fosfatemiei sub tratamentul investigat: carbonat de calciu, acetat de calciu, hidroxid de aluminiu, gluconat de calciu, ketoglutarat de calciu, carbonat de magneziu, sevelamer hidroclorid, lanthanum carbonat [1,57].

Prescrierea chelatorilor intestinali de fosfaţi trebuie individualizată.

Trebuie administraţi în timpul meselor sau cu 10-15 minute înainte de masă (preferabil imediat după masă decât înainte, pentru a nu afecta apetitul) [58]. Doza trebuie adaptată conţinutului în fosfat al alimentelor ingerate (nu este recomandabilă prescrierea a trei doze egale în cursul zilei, deoarece numai una sau două dintre mese conţin suficient fosfat pentru a justifica administrarea chelatorilor de fosfaţi) [47,58] şi, uneori, gustările dintre mese pot furniza o cantitate semnificativă de fosfaţi [56]. În acest context, utilizarea conceptului de unitate de fosfat şi ajustarea dozelor de chelator intestinal al fosfaţilor de către pacient (PEP) poate ameliora eficienţa tratamentului.

Deoarece pot influenţa şi absorbţia altor medicamente, este indicat un interval de cel puţin 1,5 ore între administrarea chelatorilor de fosfaţi şi alte medicamente.

Chelatori de fosfaţi cu aluminiu

Au eficacitate ridicată, independentă de pH [47,48,58,59].

Aluminiul absorbit este eliminat din organism predominant pe cale renală, ceea ce duce la riscul acumulării sistemice în prezenţa deficitului funcţional renal sever. Au fost raportate cazuri de anemie microcitară, osteomalacie, encefalopatie şi demenţă consecutiv utilizării sărurilor de aluminiu [59,60]. Datorită riscului de intoxicaţie cu aluminiu, administrarea lor a fost drastic limitată, fiind indicată numai pe termen scurt, la bolnavii care nu au răspuns la alte mijloace terapeutice de reducere a fosfaţilor [1,59].

Recomandarea 14: Sărurile de calciu:

[Grad A] [Grad B]

[Grad B] [Grad C]

• • sunt eficiente pentru reducerea fosfatemiei;

• • sunt medicamentul de elecţie dintre chelatorii intestinali de fosfaţi [43,48,58];

• • nu trebuie administrate bolnavilor dializaţi cu hipercalcemie

  >10,2mg/dL (2,54mmol/L) sau cu iPTH

• • doza totală de calciu elemental din chelatorii fosfaţilor cu calciu nu trebuie să fie >1,5g/zi [1].

Săruri de calciu

Au eficacitate mai redusă comparativ cu sărurile de aluminiu deoarece au afinitate mai mică pentru fosfat [47,59]. De aceea, necesită administrarea unui număr mare de tablete pentru a obţine un control satisfăcător al fosfatemiei, ceea ce scade complianţa bolnavilor şi creşte cantitatea de calciu absorbită [3].

Sunt frecvent utilizate carbonatul şi acetatul de calciu. Acetatul de calciu are o capacitate de legare a fosfatului de 1,04±0,11mg fosfat/mg de calciu absorbit, aproape dublă faţă de cea a carbonatului de calciu care leagă 0,57±0,15mg fosfat/mg de calciu absorbit [54]. Totuşi, deoarece carbonatul de calciu conţine 40% calciu elemental, iar acetatul de calciu 25% calciu elemental, doza totală necesară controlului hiperfosfatemiei este similară pentru cele două săruri de calciu [54]. Doza indicată este de 3-6g/zi pentru ambele preparate [47,48,54,58]. Deşi au fost prescrise până la 10-15g/zi [45,58], depăşirea dozei de 6g/zi este grevată de riscul reacţiilor adverse (episoade de hipercalcemie, apariţia calcificărilor vasculare), cel puţin când se asociază cu vitamina D [48,58].

Întrucât acetatul de calciu are o afinitate mai mare pentru fosfatul din dietă şi furnizează cu 50% mai puţin calciu absorbabil decât carbonatul de calciu, pare relativ mai eficient decât acesta [43,61]. Totuşi, nu au fost evidenţiate diferenţe semnificative din punct de vedere al prevalenţei hipercalcemiei între cele două preparate [45]. Eficacitatea CaCO3 drept chelator intestinal de fosfaţi este dependentă de pH-ul gastric (scade pe măsura creşterii de pH), astfel încât asocierea cu antisecretoriile gastrice îi reduce eficienţa. Din acelaşi motiv, administrarea imediat înaintea mesei îi creşte capacitatea de legare a fosfatului la un nivel asemănător acetatului de calciu [54].

Utilizarea citratului  de  calciu este contraindicată deoarece favorizează absorbţia intestinală de aluminiu [48,58] (Anexa 2, Tabelul XIII).

Rezultatele unor meta-analize au sugerat că acetatul de calciu are eficacitate superioară altor chelatori intestinali de fosfaţi (inclusiv la comparaţia directă cu carbonatul de calciu – 4 studii), iar episoadele de hipercalcemie sunt mai des observate pe parcursul tratamentului cu carbonat de calciu faţă de alte preparate [1]. Cu toate acestea, datele disponibile până în prezent nu permit recomandarea fermă a unuia sau altuia dintre cele două preparate de săruri de calciu.

Sărurile de calciu şi magneziu (acetat de calciu + carbonat de magneziu, carbonat de calciu + carbonat de magneziu) au o capacitate mai mare de legare a fosfaţilor decât sărurile calciului , din cauza ionilor de magneziu. Un studiu recent a demonstrat non- inferioritatea asocierii acetat de calciu+carbonat de magneziu faţă de sevelamer hidrocloric în a menţine în limite terapeutice a parametrilor metabolismului fosfo-calcic pe termen scurt la bolanvi hemodializaţi , cu menţinerea magnezemiei în limite de siguranţă.

Deoarece preparatele combinate permit reducerea aportului de calciu, magneziul are şi alte efecte favorabile (ameliorarea disfuncţiei endoteliale) şi au un profil cost eficienţă superior chelatorilor non-calcici, sărurile mixte de calciu şi magneziu reprezintă o alternativă terapeutică viabilă la sărurile de calciu. Condiţia este posibilitatea de a monitoriza magneziemia şi de a utiliza o soluţie de dializă cu o concentraţie de 0,5 mmol/L magneziu.

Chelatori de fosfaţi fără aluminiu sau calciu

Chelatorii de fosfaţi cu calciu, administraţi ca primă opţiune terapeutică pacienţilor cu BCR, sunt eficienţi în doze relativ mari, ceea ce amplifică riscul de hipercalcemie şi calcificări vasculare [47,52]. Aceste reacţii adverse sunt mai frecvente când doza zilnică depăşeşte 3g carbonat de calciu [47], precum şi la bolnavii care urmează tratament simultan cu derivaţi activi ai vitaminei D3 [52,58]. Studii experimentale au susţinut implicarea calciului în mecanismul molecular al calcificărilor vasculare, independent sau în asociere cu fosfatul [59]. Mai mult, a fost raportată o creştere a riscului relativ de deces cu 16% pe an pentru fiecare 1mg/dL creştere a concentraţiei calciului seric într-o cohortă de bolnavi hemodializaţi [6]. Alte studii au corelat progresia calcificărilor vasculare de “încărcarea” cu calciu estimată indirect prin doza prescrisă de chelatori de fosfaţi cu calciu, mai ales în prezenţa bolii osoase cu turnover scăzut [12,62].

Chelatorii de fosfaţi fără aluminiu sau calciu au fost introduşi în terapie pentru a evita riscurile intoxicaţiei cu aluminiu şi ale calcificărilor tisulare. Nu sunt aprobaţi pentru administrare în populaţia pediatrică.

Sevelamer hidroclorid (poli-alilamin-hidroclorid) este o răşină (polimer cationic) non- absorbabilă cu greutate moleculară mare, care are o capacitate de legare a fosfatului intestinal aproximativ echivalentă cu cea a carbonatului de calciu, însă incidenţa hipercalcemiei şi a calcificărilor vasculare este semnificativ mai mică [63,64,65]. În studii experimentale pe animale a fost evidenţiată capacitatea de a lega 80mg fosfat per 1g sevelamer [1]. Studii clinice randomizate au constatat că la bolnavii dializaţi, incidenţi sau prevalenţi, există tendinţa de progresie a calcificărilor vasculare (coronariene), iar tratamentul cu săruri de calciu a fost asociat cu creşterea semnificativă a acestora la 6, 12 şi 18 luni comparativ cu sevelamerul [66,67]. În plus, are avantajul suplimentar de a reduce colesterolul şi LDL plasmatice [48,52,58]. Principalele dezavantaje constau în costul ridicat, numărul mare de tablete necesar şi riscul de agravare a acidozei metabolice [68].

Cu toate acestea, studiul multicentric randomizat DCOR (Dialysis Clinical Outcomes Revisited), care a urmărit circa 2000 de subiecţi dializaţi timp de doi ani şi a analizat mortalitatea de cauză generală şi cardio-vasculară comparativ între cei trataţi cu chelatori de fosfaţi pe bază de calciu sau sevelamer, nu a găsit o reducere semnificativă a riscului de deces la bolnavii care au primit sevelamer, deşi analiza stratificată pe grupe de vârstă a sugerat un beneficiu la pacienţii de peste 65 ani [69]. În acelaşi sens, analiza datelor colectate prospectiv din DOPPS (Dialysis Outcomes and Practice Pattern Study) nu identificat nici un avantaj al utilizării sevelamer asupra mortalităţii bolnavilor dializaţi, după ajustare pentru vârstă, co-morbidităţi şi variabile de laborator [70].

Mai mult, un studiu prospectiv, randomizat, dublu-orb, cu durată de 8 săptămâni la bolnavi hemodializaţi (CARE – The Calcium Acetate Renagel Evaluation) a constatat reducerea semnificativ mai mare a fosfatemiei şi produsului fosfo-calcic la pacienţii trataţi cu acetat de calciu, care au avut o probabilitate de a atinge valorile recomandate de ghidul K/DOQI cu aproximativ 20% mai mare la fiecare săptămână de tratament faţă de cei care au primit sevelamer [71]. Nivelul seric al calciului a fost mai mare şi episoadele tranzitorii de hipercalcemie mai frecvente pe parcursul tratamentului cu acetat de calciu [71].

În consecinţă, administrarea sevelamer hidroclorid trebuie limitată la cazuri bine selecţionate (Anexa 3).

Doza uzuală este de 0,8-1,6g x 3/zi, administrat imediat înaintea meselor, fără a depăşi 8g/zi. Tabletele trebuie înghiţite întregi, fără a fi mestecate sau zdrobite. Doza de iniţiere [72]:

•  0,8g de 3 ori pe zi:

  • – la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este 5,6- 7,5mg/dL;

  • – la bolnavii anterior trataţi cu săruri de calciu dacă doza acestora era

•  1,6g de 3 ori pe zi:

  • – la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este

    >7,5mg/dL;

  • – la bolnavii anterior trataţi cu săruri de calciu dacă doza acestora era >3g/zi. Ajustarea dozei se realizează în funcţie de fosfatemie [72]:

•  >5,6mg/dL – se creşte fiecare doză cu 0,4-0,8g;

•  între 3,5-5,5mg/dL – se menţine aceeaşi doză;

•  <3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 0,4-0,8g.

  Preparatul comercial este disponibil sub formă de tablete de 800mg şi 1600mg.

  Lantanum carbonat (LC). Lantanum, un metal rar cu GM 139kDa, formează în soluţie un acid cationic trivalent cu afinitate ridicată pentru fosfat (capacitate de legare a fosfatului in vitro de 97%).

  Absorbţia din tractul gastro-intestinal este minimă şi, spre deosebire de aluminiu, nu este eliminat pe cale renală şi nu străbate bariera hemato-encefalică [59,73]. Fracţiunea de lantanum absorbită este eliminată în majoritate prin bilă [73]. În studii experimentale pe animale, capacitatea de legare a fosfatului este independentă de pH şi este echivalentă hidroxidului de aluminiu şi superioară carbonatului de calciu şi sevelamerului [74]. Biodisponibilitatea lanthanumului este extrem de redusă, astfel încât studii clinice cu durată de până la 4 ani nu au raportat efecte toxice sau efecte de tipul celor induse de aluminiu la nivelul osului [75]. Acumularea în ţesutul osos a fost redusă (maxim 9,4µg/g) şi heterogen distribuită, fără influenţe asupra activităţii biologice a osteoblastelor. După un an de tratament, a fost constatată reducerea proporţiei bolnavilor dilaizaţi cu osteodistrofie renală de orice tip, inclusiv osteomalacie şi boală osoasă adinamică [75].

  Studii clinice au arătat reducerea semnificativă a fosfatemiei sub tratament cu LC, dependentă de doză, cu maxim de acţiune după 3 săptămâni şi fără efecte adverse notabile faţă de placebo. Tulburările gastro-intestinale au fost principala reacţie secundară [59]. În comparaţie cu sărurile de calciu a dovedit eficacitate similară în privinţa controlului hiperfosfatemiei la bolnavi dializaţi, atât în studii pe termen scurt (6 luni) cât şi pe termen lung (2-3 ani), cu o incidenţă semnificativ mai redusă a episoadelor de hipercalcemie sau de reducere excesivă a parathormonului şi un nivel mai mic al produsului fosfo-calcic [76,77]. Mai mult, un studiu experimental pe animale a sugerat capacitatea LC de a reduce calcificările vasculare constituite consecutiv normalizării fosfatemiei [78]. Într-un studiu clinic pe circa 1200 subiecţi randomizaţi pentru tratament cu lanthanum sau chelatori convenţionali, mortalitatea la 2 ani a fost semnificativ mai mică în grupul celor care au primit LC, dar acest rezultat trebuie privit cu precauţie deoarece studiul nu a fost conceput pentru analiza diferenţelor de supravieţuire [59].

  Doza de lanthanum carbonat la iniţierea tratamentului depinde de nivelul fosfatului seric:

•  5,6-7,5mg/dL (1,8-2,4mmol/L) – doza recomandată este 750mg/zi;

•  7,5-9mg/dL (2,4-2,9mmol/L) – doza recomandată este 1500mg/zi;

•  >9mg/dL (>2,9mmol/L) – doza recomandată este 2250mg/zi.

  Doza zilnică trebuie divizată în 3-4 prize, administrate în timpul meselor sau imediat după masă. După 2-3 săptămâni, doza trebuie titrată pentru a obţine controlul optim al fosfatemiei. Studiile clinice efectuate cu lanthanum au arătat că, la majoritatea bolnavilor, controlul hiperfosfatemiei necesită doze între 2250-3000mg/zi. Preparatul comercial este disponibil sub formă de tablete de 250mg, 500mg, 750mg şi 1000mg.

  Rezultatele raportate până în prezent sugerează eficacitate similară a sevelamer şi lanthanum în controlul hiperfosfatemiei, deşi nu există studii clinice randomizate care să compare direct cele două preparate de fosfaţi fără aluminiu sau calciu. În consecinţă, ambele pot fi recomandate la bolnavii dializaţi, în cazuri selecţionate, ca alternativă la sărurile de calciu (Anexa 3).

  Alţi chelatori de fosfaţi fără aluminiu sau calciu sunt în diferite faze ale studiilor clinice experimentale: compuşi ferici (citrat feric, clorid feric, ferihidrită, oxid-hidroxid de fier III legat de dextran modificat, hidroxid de fier polinuclear stabilizat, chitosan-fier III), compuşi micşti metal hidroxil-carbonat (MMH) care încorporează compuşi cu fier şi carbonat de magneziu sau calciu [59]. Nicotinamida şi colestilanul (MCI-196) sunt alte substanţe propuse pentru reducerea absorbţiei intestinale a fosfaţilor, care au fost testate în studii clinice pe termen scurt şi cu număr mic de pacienţi [59]. Informaţiile privind eficacitatea şi siguranţa acestora sunt preliminare şi nu sunt suficiente pentru a elabora recomandări privind utilitatea acestor chelatori fără aluminiu şi calciu în tratamentul anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate BCR.

  Suplimentarea cu calciu

  Recomandarea 16: Suplimentarea cu calciu este indicată dacă există hipocalcemie

  [Grad B] (calcemie corectată sub 8,4mg/dL [2,1mmol/L]) asociată cu [1,58,79]:

  • • simptome (parestezii, semn Chvostek, bronhospasm, laringospasm, tetanie şi/sau convulsii);

  • • iPTH crescut peste valorile ţintă recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi.

  [Grad C] Aportul total de calciu (dietetic + săruri de calciu) nu trebuie să depăşească 2g calciu elemental/zi [1,58].

Hipocalcemia este principalul reglator post-transcripţional al secreţiei parathormonului şi al hiperplaziei glandei paratiroide la pacienţii cu Boală cronică de rinichi [57]. În studii epidemiologice, hipocalcemia (sub 8,8mg/dL sau sub 8,5mg/dL) a fost asociată cu creşterea mortalităţii şi a incidenţei evenimentelor cardio-vasculare precum boală cardiacă ischemică şi insuficienţă cardiacă [1,8].

Pot fi utilizate carbonatul sau acetatul de calciu, dar trebuie administrate între mese. Absorbţia gastro-intestinală presupusă a calciului este de 30-40% din doza de calciu administrată.

Aportul zilnic total maxim de calciu (2g) a fost sugerat pornind de la limita superioară recomandată de Institutul de Medicină din SUA pentru un adult normal (2,5g/zi) şi ţinând cont de reducerea excreţiei urinare a calciului în Boala cronică de rinichi [80].

Vitamina D şi derivaţii săi

Reducerea sintezei de calcitriol în rinichi ca urmare a reducerii masei funcţionale renale sau a unor factori inhibitori ai 1a-hidroxilazei (hiperfosfatemie, FGF-23), dar şi deficitul nutriţional de vitamină D din cauze variate au un important rol patogenic în dezvoltarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi. Date din studii epidemiologice sugerează că deficienţa vitaminei D (observată la 78% dintre bolnavii nou intraţi în dializă) este asociată cu creşterea riscului de mortalitate precoce, în primele trei luni după iniţierea dializei [81].

Ca urmare, administrarea vitaminei D, a derivaţilor activi (calcitriol) sau a analogilor săi este o metodă esenţială pentru corectarea hipocalcemiei şi reducerea nivelului plasmatic al PTH [55]. Efectele benefice asupra creşterii iPTH sunt recunoscute şi, în plus, au fost raportate ameliorarea metabolismului osos şi a densităţii minerale osoase [80]. Mai mult, într-un studiu retrospectiv cu peste 50000 subiecţi, Teng M şi col au constatat ameliorarea supravieţuirii bolnavilor dializaţi sub tratament cu derivaţi activi ai vitaminei D3 [82].

În stadiile 3-5 ale BCR, există deseori un deficit nutriţional de vitamină D reflectat prin reducerea nivelului seric al 25(OH)D, iar insuficienţa substratului poate fi un contributor mai important decât deficitul 1a-hidroxilazei renale pentru reducerea vitaminei D3 active [80]. În aceste stadii, tratamentul cu vitamină D (ergocalciferol sau colecalciferol) este recomandat ca primă treaptă terapeutică [1,83]. Un studiu retrospectiv recent a sugerat efectul favorabil al administrării de ergocalciferol timp de 6 luni asupra creşterii 25(OH)D serice şi reducerii iPTH la bolnavi cu BCR stadiile 3-4, efectul fiind mai pregnant în stadiul 3 [83]. Totuşi, administrarea de colecalciferol este preferabilă deoarece există dovezi că vitamina D3 are o capacitate de creştere şi menţinere a nivelului 25(OH)D în ser de 3-10 ori mai puternică decât vitamina D2 [84]. Dacă nivelul iPTH rămâne crescut după acest tratament, iar 25(OH)D este >30ng/mL, este recomandată administrarea unui derivat activ al vitaminei D3, în doză mică [80]. Eficacitatea derivaţilor activi şi analogilor vitaminei D (calcitriol, alfa-calcidol, doxercalciferol, paricalcitol) în privinţa reducerii iPTH a fost demonstrată în studii clinice randomizate [30].

În stadiul 5 al BCR (mai ales la bolnavii dializaţi), activitatea 1a-hidroxilazei renale este mult redusă, astfel încât sunt necesari derivaţi activi ai vitaminei D3 sau derivaţi care nu necesită decât hidroxilare hepatică [80]. Administrarea orală sau intravenoasă a acestora a redus semnificativ nivelul parathormonului la bolnavii dializaţi după cu reiese din numeroase studii clinice randomizate, controlate şi meta-analize raportate în literatură [30]. În plus, studii observaţionale retrospective sau prospective la bolnavii dializaţi, au constatat reducerea mortalităţii de cauză generală (cu 20% la 2 ani în cazul pacienţilor trataţi cu orice formă injectabilă de activatori ai receptorilor vitaminei D (VDRA), într-o cohortă de peste 50000 subiecţi [82]) sau cardio-vasculară (la 162 bolnavi trataţi cu alfa- calcidol pe cale orală faţă de 80 bolnavi în lotul martor [85] şi la bolnavi trataţi cu calcitriol, doxercalciferol sau paricalcitol comparativ cu cei care nu au primit nici un VDRA [86]).

Tratamentul cu vitamină D a fost asociat cu o probabilitate mai mică de deces la bolnavii nou intraţi în hemodializă indiferent de nivelul seric bazal al 25(OH)D [81].

Administrarea vitaminei D şi derivaţilor săi poate fi limitată de efecte adverse datorate, în special, creşterii absorbţiei intestinale a calciului şi fosfaţilor, precum şi supresiei excesive a glandelor paratiroide. De aceea, monitorizarea concentraţiilor serice de calciu, fosfat şi iPTH trebuie să fie riguroasă. Toate studiile clinice care au evaluat eficacitatea şi siguranţa terapiei cu derivaţi ai vitaminei D au remarcat creşterea notabilă a calcemiei şi fosfatemiei comparativ cu placebo, cu unele diferenţe de severitate între preparatele de VDRA investigate [30]. De asemenea, există temeri referitoare la potenţialul de agravare a calcificărilor vasculare (factor de risc asociat cu mortalitatea) sub tratamentul cu vitamină D şi derivaţi la bolnavii dializaţi [87], deşi datele clinice care susţin aceste asocieri sunt puţin concludente [88].

Mod de administrare

Derivaţii vitaminei D pot fi administraţi [79]:

•  „continuu” (zilnic) – mimează modalitatea continuă de sinteză a calcitriolului în rinichi;

•  intermitent (1-3 prize pe săptămână, doze mai mari) – asigură concentraţii plasmatice ridicate, cu saturarea mai pronunţată a receptorilor vitaminei D din organele ţintă.

  Studiile clinice care au comparat eficacitatea celor două modalităţi de administrare nu au avut rezultate concludente [58,79,89].

  Cale de administrare

•  orală – este preferată administrarea seara la culcare pentru a limita absorbţia calciului indusă de derivaţii vitaminei D [90];

•  intravenoasă – ar induce scăderea acută a iPTH, înaintea modificării calciului ionic.

  Studiile comparative nu au demonstrat cert eficacitatea superioară a căii intravenoase de administrare [89], deşi într-o meta-analiză a patru studii cu număr relativ mic de pacienţi şi neuniformitatea protocoalelor a fost sugerat un efect mai bun al puls-terapiei intravenoase cu calcitriol comparativ cu puls-terapia orală [1]. Alţi autori au raportat supresie similară a iPTH între terapia intravenoasă cu doxercalciferol şi administrarea orală intermitentă a acestuia la dializaţi, dar cu incidenţă semnificativ redusă a episoadelor de hipercalcemie şi hiperfosfatemie [91].

  Administrarea intravenoasă este, în mod cert, indicată în caz de malabsorbţie intestinală şi la bolnavii non-complianţi [79].

  Preparate

  Vitamina D (grup de compuşi sterolici – vezi Glosar) acţionează la nivel tisular prin legare de receptorii nucleari specifici (VDR) în urma căreia are loc heterodimerizarea acestora cu receptorul X retinoid (RXR). Complexul astfel format se leagă de elementul de răspuns la vitamina D (VDRE) din regiunea promotoare a genelor ţintă, dobândind capacitate de a acţiona ca transactivator sau transrepresor al acestora [92]. Receptorii vitaminei D sunt distribuiţi în numeroase ţesuturi (rinichi, tub digestiv, os, glande paratiroide, muşchi striat, cord, celule musculare netede arteriale, celule imune, ficat, neuroni etc), astfel încât terapia cu activatori ai VDR (VDRA) are multiple efecte

  pleiotrope, independente de cele asupra metabolismului mineral şi osos (Tabelul VII) [30,93].

  

  Tabelul VII. Efecte potenţiale ale activării receptorilor vitaminei D [30,87] Supresia sintezei parathormonului

  Prevenirea hiperplaziei glandei paratiroide

  Stimularea exprimării VDR şi CaSR în celulele paratiroidiene Creşterea absorbţiei intestinale a calciului şi fosfatului Menţinerea formării normale a osului

  Reducerea nivelurilor reninei şi angiotensinei II Inhibarea proliferării şi hipertrofiei cardiomiocitelor Inhibarea proliferării celulelor musculare netede

  Stimularea producţiei citokinelor anti-inflamatorii şi deprimarea celor pro-inflamatorii Ameliorarea funcţiei celulelor imune

  Reducerea proteinuriei

  Creşterea masei şi forţei musculare

  

  VDR – receptori ai vitaminei D; CaSR – receptori sensibili la calciu.

  Diferenţele structurale şi conformaţionale între derivaţii disponibili ai vitaminei D stau la baza diferenţelor de afinitate şi selectivitate tisulară faţă de VDR şi explică, cel puţin parţial, selectivitatea acţiunilor terapeutice ale diferiţilor VDRA. Derivaţii activi, cu afinitate ridicată pentru VDR, sunt cei care au două grupări hidroxil în poziţiile 1 şi 25 (calcitriol, paricalcitol, maxacalcitol), în timp ce compuşii inactivi sunt cei care nu au afinitate pentru VDR şi necesită hidroxilare prealabilă în ficat, rinichi sau la ambele niveluri (ergocalciferol, colecalciferol, calcifidiol, alfa-calcidiol, doxercalciferol) [30]. Selectivitatea tisulară a VDRA, datorată diferenţelor conformaţionale responsabile de afinitate diferită pentru proteinele transportoare şi VDR, precum şi de modificarea metabolismului moleculei, poate avea rol clinic esenţial deoarece ar permite obţinerea aceluiaşi efect supresor al glandelor paratiroide cu minimalizarea efectelor hipercalcemiant şi hiperfosfatemiant [94]. Activatorii selectivi ai VDR disponibili în prezent sunt paricalcitolul (comercializat în Europa şi SUA) şi maxacalcitolul (comercializat în Japonia).

  Activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D

  Ergocalciferol (calciferol). Vitamina D2 non-hidroxilată are o absorbţie intestinală bună (85%) şi o distribuţie tisulară importantă, în special la nivelul ţesutului adipos, dar şi în ficat, rinichi, oase, intestin. Necesită dublă hidroxilare la nivel hepatic şi, respectiv, renal. Timpul de înjumătăţire este de 960 ore (40 zile) şi se elimină pe cale fecală după transformarea hepatică în metaboliţi inactivi (95%) şi renală. Doza variază funcţie de severitatea deficitului de vitamină D [1]:

•  25(OH)D serică per os timp de 12 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;

•  25(OH)D serică 5-15ng/mL – 50000UI/săptămână per os timp de 4 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;

•  25(OH)D serică 16-30ng/mL – 50000UI/lună per os până la 6 luni.

  Deşi a fost raportată creşterea nivelului 25(OH)D după tratament cu ergocalciferol [83], alte studii au oferit rezultate contradictorii şi unii autori contestă eficacitatea administrării vitaminei D2 [27].

  Colecalciferol. Vitamina D3 non-hidroxilată este stocată în ţesutul adipos şi muscular. Pentru activare suferă o dublă hidroxilare la nivel hepatic şi, respectiv, renal. Timpul plasmatic de înjumătăţire este de ordinul câtorva zile [95]. Are afinitate mai mare pentru

  proteina transportoare plasmatică decât vitamina D2, ceea ce îi conferă o biodisponibilitate superioară şi poate explica eficacitatea sa de 3-10 ori mai mare [27]. Riscul de hipercalcemie este similar altor preparate.

  Pentru menţinerea unui nivel plasmatic normal al 25(OH)D3 pot fi necesare doze de 25-100µg (1.000-4.000UI)/zi care, la subiecţii sănătoşi, nu au modificat semnificativ calcemia şi calciuria [95].

  Dihidrotahisterol este un analog oral al vitaminei D2, care necesită activare in vivo prin hidroxilare hepatică. Nu necesită hidroxilare la nivel renal. Pare a avea o eficacitate similară calcitriolului pentru tratamentul osteodistrofiei renale, deşi sunt disponibile puţine studii bine documentate privind eficienţa şi siguranţa sa terapeutică. Datorită duratei de acţiune prelungite (Anexa 2, Tabelul XIV), are risc crescut de episoade hipercalcemice mai frecvente şi de lungă durată. Este disponibil numai pentru administrare orală, sub formă de tablete sau soluţie [80]. O doză de 400µg DHT este echivalentă cu doza de calcitriol de 1µg [96].

  Calcifediol (calcidiol) este un derivat de sinteză al vitaminei D3 (25-OH-colecalciferol) care necesită hidroxilare renală pentru transformarea în calcitriol. Are timp de înjumătăţire de 18-21 zile, iar depozitarea în ţesutul gras este mai redusă decât pentru vitamina D3 datorită liposolubilităţii mai slabe. Utilizarea sa la bolnavii cu BCR, pentru prevenirea hiperparatiroidismului secundar are la bază următoarele considerente [97]:

•  deşi are afinitate mai redusă decât calcitriolul, poate activa direct receptorii tisulari ai vitaminei D;

•  1a-hidroxilaza este prezentă şi în alte celule decât cele renale (osteoclaste, celule musculare netede);

•  în insuficienţa renală activitatea 1a-hidroxilazei renale este dependentă de substrat, astfel încât creşterea concentraţiei serice a 25(OH)D3 poate induce creşterea producţiei renale a calcitriolului [1,25(OH)2D3].

  Este disponibil pentru administrare pe cale orală. Poate fi indicat în stadiile predialitice ale BCR, în caz de carenţă a vitaminei D [scăderea 25(OH)D din ser], în doză de 10-25

  Calcitriol este metabolitul natural cel mai activ al vitaminei D3, cu o concentraţie plasmatică normală la adult de 30-40pg/mL. Principalele proprietăţi farmacologice sunt redate în Tabelul XIV.

  Eficacitatea dozelor mici de calcitriol administrat pe cale orală la pacienţii cu BCR stadiile 3-4 a fost demonstrată în studii clinice randomizate, care au raportat scăderea cu circa 25% a nivelului mediu al iPTH şi o toleranţă bună a terapiei, deşi hipercalcemia a fost mai frecventă pe măsura declinului funcţional renal, iar calciuria a crescut cu 130% [30]. La pacienţii dializaţi, administrarea zilnică pe cale orală a unor doze mici a fost prima metodă de tratament cu VDRA care şi-a dovedit utilitatea. În cazurile de hiperparatiroidism sever sau la care hipercalcemia apare frecvent, a fost propusă administrarea unor doze mai mari, intermitent, la şedinţele de HD, pe cale intravenoasă sau orală. Toate aceste metode au eficienţă şi risc de hiperclcemie/hiperfosfatemie asemănătoare, deşi unii autori preferă administrarea intermitentă, care poate oferi avantaje privind complianţa şi efectele terapeutice [30].

  Doza de iniţiere:

•  la bolnavi în stadii predialitice: 0,125-0,25µg/zi per os [17,79];

•  la bolnavi dializaţi doza săptămânală depinde de nivelul iPTH şi de calea de administrare. Variază între 1,5-21µg, divizată fie în 7 prize zilnice, fie în 3 prize la şedinţele de hemodializă (HD) [1,80]:

  • – 1,5-4,5µg/săptămână iv sau per os pentru iPTH 300-600pg/mL;

  • – 3-12µg/săptămână per os sau 3-9µg/săptămână iv pentru iPTH 600-1000pg/mL;

  • – 9-21µg/săptămână per os sau 9-15µg/săptămână iv pentru iPTH >1000pg/mL.

  Ajustarea dozei: creşteri cu 0,5-1µg/şedinţa de HD la 2-4 săptămâni, până la atingerea obiectivului terapeutic (iPTH = 300pg/mL), fără a produce hipercalcemie sau hiperfosfatemie [16,17]. De obicei, nu se depăşeşte doza de 4µg la o administrare [17]. Ajustarea dozelor trebuie să se bazeze pe nivelul iPTH [16,17].

  Dozele de calcitriol şi alfa-calcidol sunt echivalente. O doză de 0,5µg calcitriol este aproximativ echivalentă cu doza de 2,5µg doxercalciferol [98].

  1a-hidroxicalcidol (alfa-calcidol) este un pro-medicament transformat în 1,25(OH)2D3 după 25-hidroxilare în ficat. Biotransformarea poate fi afectată în prezenţa bolilor hepatice sau după administrarea unor medicamente care interferă cu citocromul P450 [79]. La 10 ore după injectarea iv a unei doze de 4

  Două studii prospective, placebo-controlate au susţinut că tratamentul pe termen lung cu alfa-calcidol permite controlul nivelului seric al iPTH şi ameliorarea densităţii minerale osoase sau a histologiei osoase la pacienţii cu BCR stadiile 3-4 trataţi timp de 18-24 luni [99,100]. Într-un studiu, 63% dintre bolnavi au avut iPTH în limite normale şi densitate osoasă crescută cu 2,3-4,5% în timp ce calcemia a crescut semnificativ faţă de lotul martor (cu 4%) şi fosfatemia nu a înregistrat diferenţe semnificative între loturi [100], iar în celălalt a fost raportată reducerea mediei iPTH cu 28% şi ameliorarea leziunilor osoase, concomitent cu creşterea calciuriei cu 41% [99].

  Doza de iniţiere:

•  la bolnavi în stadii predialitice: 0,25-0,5µg/zi per os [1];

•  la bolnavi dializaţi: 0,25µg/zi pe cale orală sau 1µg/şedinţa de HD pe cale iv, de 3 ori/săptămână [18,101].

  Ajustarea dozei la bolnavii dializaţi, în funcţie de calciul ionic:

•  nivel normal – se menţine doza;

•  nivel crescut (>1,35mmol/L) – se reduce doza cu 1µg/săptămână;

•  nivel scăzut (sub 1,15mmol/L) – se creşte doza cu 1µg/săptămână;

•  doza poate fi treptat crescută cu câte 1

  Doxercalciferol (1a-hidroxi-vitamina D2) este un pro-medicament similar alfa- calcidolului, care necesită hidroxilare hepatică. Are caracteristicile farmacologice redate în Tabelul XIV. Vitamina D activă este menţinută în limite fiziologice după administrarea doxercalciferol, spre deosebire de concentraţiile serice suprafiziologice observate după calcitriol şi paricalcitol. Doxercalciferolul este convertit în metabolitul activ 1a24(OH)2D2, ceea ce pare a-i conferi putere hipercalcemiantă mai redusă comparativ cu calcitriolul [80]. Eficienţa clinică a fost raportată atât la bolnavi hemodializaţi pentru administrarea orală şi intravenoasă, (un studiu clinic nerandomizat a constatat reducerea mediei iPTH seric cu 43-57% şi scăderea cu peste 30% din valoarea sa bazală la 95-94% dintre subiecţi) [91], cât şi în stadiile 3-4 ale BCR [80]. Un studiu clinic randomizat cu 55 subiecţi cu BCR stadiile 3-4 a evidenţiat reducerea cu peste 30% a iPTH la 74% bolnavi şi scăderea mediei iPTH cu 46%, în condiţiile creşterii calcemiei cu 5% şi a calciuriei cu 42%

  (citat de [30]).

  Doza de iniţiere:

•  la bolnavi în stadii predialitice: 2,5µg×3/săptămână per os [1];

•  la bolnavi dializaţi:

  • – 5-10µg/şedinţa de HD per os, sau 2-4µg/şedinţa HD iv ×3 pe săptămână pentru iPTH >600pg/mL [1,44,102];

  • – 5µg/şedinţa de HD per os sau 2µg/şedinţa HD iv ×3 pe săptămână pentru iPTH 300-600pg/mL [1].

  Doza de întreţinere [17]:

•  5-8µg/şedinţa HD pentru iPTH >600pg/mL;

•  3-4µg/şedinţa HD pentru iPTH 300-600pg/mL.

  Doza trebuie ajustată pentru a menţine iPTH între valorile ţintă terapeutice, fără hipercalcemie sau hiperfosfatemie [44]. Ajustarea dozei trebuie realizată la intervale de cel puţin 4 săptămâni, astfel [102]:

•  iPTH >300pg/mL – se creşte doza cu 0,5-2µg;

•  iPTH = 150-300pg/mL – se menţine doza;

•  iPTH

  Activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D

  Recomandările privind indicaţiile şi administrarea terapiei cu VDRA selectivi în Boala cronică de rinichi sunt detaliate în Anexa 4.

  Oxacalcitriol  (maxacalcitol,  22-oxa-1<,25-dihidroxi-vitamina  D3) este un analog sintetic, activ al vitaminei D3, care ar induce modificarea structurală a domeniului de legare de VDR astfel încât permite interacţiunea selectivă a VDR cu anumiţi co-activatori [103]. Selectivitatea maxacalcitolului a fost sugerată în studii experimentale pe animale. Acestea au descris o “fereastra terapeutică” (obţinerea efectelor benefice asupra PTH fără apariţia hipercalcemiei şi hiperfosfatemiei) de 6 ori mai largă şi dezvoltarea mai redusă a calcificărilor vasculare pentru maxacalcitol faţă de calcitriol [94]. În studii clinice eficacitatea a fost comparabilă cu calcitriolul (reducerea cu peste 30% a iPTH fiind înregistrată la 50% dintre subiecţi), iar hipercalcemia şi hiperfosfatemia au fost mai rar întâlnite [104]. Maxacalcitolul are afinitate de 8 ori mai redusă pentru VDR şi de 400 de ori mai mică pentru proteina plasmatică transportoare comparativ cu calcitriolul şi paricalcitolul, astfel că timpul de înjumătăţire seric este mai scurt faţă de alţi VDRA [30].

  Doza de iniţiere (la bolnavi dializaţi) [104]:

•  10µg/şedinţa de HD iv dacă iPTH >500pg/mL;

•  5µg/şedinţa de HD iv dacă iPTH este mai mic de 500pg/mL.

  Ajustarea dozei: creşteri treptate cu 2,5µg/şedinţa de HD până la atingerea obiectivului terapeutic, fără hipercalcemie sau hiperfosfatemie. În caz de hipercalcemie, doza va fi redusă cu 2,5µg/şedinţa de HD. Doza maximă utilizată a fost 15-20µg/şedinţa de HD [104].

  Paricalcitol (19-nor-1a,25-dihidroxi-vitamina D2) este un analog activ al vitaminei D2, cu acţiune selectivă, predominantă asupra glandei paratiroide faţă de intestin şi os, ceea ce reduce semnificativ riscul de hipercalcemie şi hiperfosfatemie comparativ cu calcitriolul [80,105]. Are caracteristicile farmacologice din Tabelul XIV.

  Paricalcitolul administrat pe cale intravenoasă sau orală şi-a dovedit eficienţa pentru controlul hiperparatiroidismului secundar la bolnavi dializaţi şi în stadiile 3-4 ale BCR prin studii clinice randomizate, placebo-controlate. La pacienţii dializaţi, administrarea intravenoasă de paricalcitol timp de 12 săptămâni a fost urmată de reducerea mediei iPTH cu 50%, de atingerea unei scăderi mai mari de 30% din valoarea bazală la 68% dintre subiecţi şi de creşterea calcemiei medii cu numai 3,5% [106]. Eficacitatea terapiei orale a fost, de asemenea, raportată la bolnavii trataţi prin hemodializă sau dializă peritoneală [92]. Scăderea cu peste 30% a iPTH a fost observată la 91% dintre subiecţii cu BCR stadiile 3-4 trataţi cu paricalcitol, fără a înregistra diferenţe notabile în privinţa episoadelor de hipercalcemie, hiperfosfatemie şi creşterea produsului fosfo-calcic faţă de lotul martor [107].

  Studii experimentale in vitro şi in vivo susţin selectivitatea acţiunii paricalcitolului deoarece, comparativ cu calcitriolul şi doxercalciferolul, absorbţia intestinală a calciului, stimularea resorbţiei osoase şi mobilizarea calciului din os au fost semnificativ mai reduse [92]. Mai mult, creşterea calcificărilor vasculare şi creşterea presiunii arteriale predominant sistolice, cu creşterea presiunii pulsului a fost observată numai la animalele tratate cu

  calcitriol nu şi după paricalcitol [108]. Deşi datele clinice comparative între VDRA selectivi şi neselectivi sunt relativ puţine, profilul de siguranţă superior şi eficacitatea paricalcitolului transpar din unele studii clinice nerandomizate sau randomizate, care au evidenţiat:

•  reducerea semnificativă a iPTH cu 50% la 6 luni şi 80% la 12 luni, într-un lot de 37 bolnavi cu hiperparatiroidism rezistent la terapia cu calcitriol (studiu prospectiv nerandomizat) [109];

•  reducerea semnificativă a iPTH, calcemiei şi foafatemiei după conversia terapiei de la calcitriol la paricalcitol şi acţiune similară asupra iPTH şi incidenţei hipercalcemiei, dar cu mai puţine episoade de hiperfosfatemie după conversia de la doxercalciferol (studii crossover cu număr mic de pacienţi, citate de Brancaccio şi col) [92];

•  reducerea iPTH la 50% din nivelul bazal cu 3 săptămâni mai devreme şi incidenţa semnificativ mai mică a hipercalcemiei şi creşterii produsului fosfo-calcic în comparaţie cu calcitriolul (studiu clinic randomizat dublu-orb) [110];

  Studii epidemiologice prospective sau retrospective au raportat asocierea administrării de paricalcitol la bolnavii dializaţi cu ameliorarea supravieţuirii indiferent de doza utilizată [8], cu reducerea riscului de spitalizare comparativ cu bolnavii trataţi cu calcitriol [111] şi cu un avantaj semnificativ în privinţa supravieţuirii după conversia de la tratament cu calcitriol [112].

  Doza de iniţiere:

•  la bolnavi în stadii predialitice [107]:

  • – 2µg/zi sau 4µg x3/săptămână pentru iPTH >500pg/mL;

  • – 1µg/zi sau 2µg x3/săptămână pentru iPTH :5500pg/mL;

•  la bolnavi dializaţi:

• – iPTH/120 la administrarea intravenoasă [113], ceea ce înseamnă aproximativ:

  • • 6-10µg/şedinţa HD iv ×3/săptămână pentru iPTH >600pg/mL [1];

  • • 2,5-5µg/şedinţa HD iv ×3/săptămână pentru iPTH 300-600pg/mL [1];

• – iPTH/105 la administrarea orală [114].

Ajustarea dozei: creştere cu 0,04µg/kg la fiecare 2 săptămâni până se obţine reducerea iPTH cu 30% [44], fără a induce hipercalcemie sau hiperfosfatemie. Doza maximă indicată este 16µg ×3/săptămână [21]. Este disponibil sub formă de soluţie 5µg/mL, în fiole de 1 şi 2mL sau capsule de 1µg, 2µg şi 4µg.

Reacţii adverse şi monitorizarea tratamentului cu vitamină D

Principalele reacţii adverse ale derivaţilor vitaminei D sunt hipercalcemia, hiperfosfatemia şi boala osoasă adinamică, prin supresia excesivă a PTH. Pentru a diminua riscul de inducere a bolii osoase adinamice, dozele de vitamina D3 trebuie reduse când nivelul iPTH se apropie de valorile ţintă terapeutice (150-300pg/mL), înainte însă de a le atinge [19]. Dacă sub tratament cu derivaţi de vitamină D se dezvoltă boală osoasă adinamică, administrarea trebuie întreruptă [19]. Dozarea iPTH trebuie repetată la 2-4

săptămâni după sistarea terapiei pentru că, deseori, nivelul acestuia creşte brusc [19]. În această situaţie terapia se reia cu doză mai mică decât ultima utilizată.

Monitorizarea tratamentului la bolnavii dializaţi include dozarea calcemiei (de preferinţă, calciul ionic) şi fosfatemiei săptămânal, iar a iPTH după 3-4 săptămâni în prima lună după iniţierea unei noi doze. Pe parcursul terapiei de întreţinere calcemia şi fosfatemia trebuie determinate bilunar, iar iPTH – lunar [19].

Dacă monitorizarea săptămânală nu este posibilă (stadii predialitice ale BCR, bolnavi trataţi prin dializă peritoneală continuă ambulatorie), trebuie preferate schemele de tratament conservatoare, cu doze mici pe cale orală [17].

Calcimimeticele

Activează în mod specific receptorul pentru calciu de la nivelul glandei paratiroide şi al altor organe (rinichi, os), crescându-i sensibilitatea la calciul extracelular [89,116]. Inhibă sinteza şi secreţia PTH, precum şi proliferarea celulară, astfel încât scad nivelul iPTH şi pot preveni dezvoltarea hiperplaziei glandei paratiroide. Spre deosebire de tratamentul cu săruri de calciu şi derivaţi ai vitaminei D, aceste efecte sunt obţinute fără creşterea fosfatemiei sau calcemiei [80]. Stimulează secreţia calcitoninei [105]. Prezintă risc de hipocalcemie [116].

Efectele calcimimeticelor se instalează în câteva ore (acţiunea maximă este la 2-6 ore după administrare) şi sunt intermitente (supresia activităţii durează circa 12 ore). Variaţiile concentraţiei PTH pe parcursul a 24 ore pot fi benefice asupra fiziologiei osoase, spre deosebire de supresia susţinută indusă de derivaţii vitaminei D [117].

Recomandarea 21: Calcimimeticele:

[Grad A]

[Grad C]

• • sunt eficiente pentru reducerea parathormonului seric [118,119];

• • pot fi indicate la bolnavii dializaţi pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar Bolii cronice de rinichi

necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, mai ales dacă există hipercalcemie [57];

[Grad C] • pot fi utilizate în monoterapie sau în asociere cu derivaţi ai vitaminei D şi/sau chelatori intestinali de fosfaţi [80];

[Grad B] • nu trebuie administrate la bolnavii cu calcemie sub 8,4mg/dL.

Cinacalcet hidroclorid, un calcimimetic de tip II (activator allosteric al receptorilor sensibili la calciu), şi-a dovedit eficacitatea de reducere a concentraţiei serice a parathormonului la bolnavi dializaţi în studii clinice randomizate comparativ cu placebo. Astfel, nivelul mediu al iPTH :5250pg/mL a fost atins după 26 săptămâni de tratament la 43% [118] şi 39% [119] dintre dializaţii care au primit cinacalcet, concomitent cu reducerea calcemiei cu 6-7%, a fosfatemiei cu 7-8% şi a produsului fosfo-calcic cu 13-14% [118,119]. Indiferent de nivelul iniţial al iPTH, reducerea cu 230% a fost observată la 64-65% dintre subiecţii trataţi faţă de numai 11-13% în lotul martor [118,119]. Într-un studiu non- randomizat pe termen lung (extensie de 2 ani a altor 2 studii placebo-controlate) a fost raportată o eficienţă similară, cu atingerea iPTH :5300pg/mL la 55% şi a reducerii iPTH cu 230% la circa 60% dintre subiecţi [120]. În plus, reducerea semnificativă cu până la 10% a fosfatemiei a fost constatată pe parcursul tratamentului cu cinacalcet, deşi nu este o

consecinţă directă a mecanismului de acţiune al calcimimeticelor. Este, cel mai probabil, consecinţa reducerii eliberării fosfatului din os indusă de parathormon, ca urmare a scăderii concentraţiei acestuia [59].

Date preliminare din 2 studii referitoare la atingerea limitelor recomandate de K/DOQI pentru aMO-BCR sub tratament cu cinacalcet (TARGET: Treatment Strategies to Achieve Recommended K/DOQI Goals in ESRD Subjects on Cinacalcet şi CONTROL: Cinacalcet Open Label Study To Reach K/DOQI Levels), susţin capacitatea acestuia de a menţine sau ameliora atingerea valorilor recomandate cu doze reduse de derivaţi ai vitaminei D. În studiul TARGET, cinacalcet a permis atingerea ţintelor pentru iPTH concomitent cu reducerea produsului fosfo-calcic, iar în studiul CONTROL, pacienţii cu iPTH în valorile recomandate dar cu produs fosfo-calcic crescut au obţinut reducerea acestuia sub 55mg2/dL2, în condiţiile menţinerii iPTH [121].

Tratamentul cu cinacalcet a fost, în general, bine tolerat. Reacţiile adverse mai frecvent notate au fost hipocalcemia sub 7,5mg/dL (5%) şi tulburările gastro-intestinale [118]. Episoadele simptomatice de hipocalcemie în timpul administrării cinacalcet pot fi prevenite prin monitorizarea riguroasă şi frecventă a calcemiei, sunt tranzitorii şi pot fi rapid corectate prin creşterea dozelor de săruri de calciu sau derivaţi ai vitaminei D [57]. De asemenea, poate fi util dializantul cu concentraţie crescută de calciu (3,5mEq/L).

Cu toate că ameliorarea anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral şi osos este convingător susţinută, efectele cinacalcet asupra bolii osoase renale, a calcificărilor ectopice şi a morbidităţii şi mortalităţii nu sunt clarificate. Într-un studiu experimental in vivo, apariţia calcificărilor aortice a fost constatată după tratament cu calcitriol dar nu după cinacalcet, iar co-administrarea cinacalcetului nu a redus calcificările aortice induse de calcitriol [122]. Analiza secundară a 4 studii clinice randomizate cu cinacalcet administrat între 6-12 luni a sugerat reducerea cu 39% a riscului de spitalizare din cauze cardio- vasculare, cu 54% a riscului de fracturi şi cu 93% a riscului de paratiroidectomie, comparativ cu placebo, fără diferenţe semnificative în privinţa mortalităţii generale a bolnavilor dializaţi [123]. Aceste rezultate trebuie, însă, interpretate cu prudenţă deoarece studiile clinice analizate nu au fost concepute pentru investigarea efectelor asupra morbidităţii şi mortalităţii, iar perioadele de urmărire au fost relativ scurte. Riscul dezvoltării bolii osoase adinamice sub tratamentul cu cinacalcet a fost sugerat într-un studiu asupra histomorfometriei osoase după un an de administrare a cinacalcet, care a raportat apariţia acesteia la trei subiecţi cu valori uşor crescute ale iPTH la iniţierea terapiei.

Doza recomandată la iniţierea tratamentului este de 30mg/zi. Doza poate fi crescută la intervale de 2-4 săptămâni, cu câte 30mg, până la obţinerea valorilor ţintă recomandate pentru iPTH (150-300mg/dL) (Anexa 5). Doza uzuală de întreţinere este 60-90mg/zi, iar doza maximă recomandată este 180mg/zi. Medicamentul este disponibil sub formă de tablete a 30mg, 60mg şi 90mg.

Eficacitatea şi siguranţa pe termen lung a tratamentului cu cinacalcet la pacienţii cu Boală cronică de rinichi stadiile 3-5 (în predializă) nu au fost încă stabilite.

Principala limită a terapiei cu cinacalcet derivă din costul ridicat al medicamentului, astfel încât o estimare recentă a relaţiei cost-beneficiu efectuată în Marea Britanie a concluzionat că este improbabil ca acest tratament să fie considerat cost-eficient pentru bolnavii cu hiperparatiroidism secundar [124].

Alte intervenţii terapeutice

Combaterea acidozei metabolice

[Grad C]

• • cel puţin trimestrial la bolnavii nedializaţi cu RFG

2

;

[Grad C] • cel puţin lunar la bolnavii dializaţi.

Acidoza metabolică apare de obicei când RFG 2

şi progresează paralel cu declinul funcţional renal [1]. Efectul global al acidozei metabolice cronice asupra metabolismului osos este de creştere a resorbţiei osoase [16] prin mecanisme multiple [1]: stimularea osteoclastelor, inhibarea activităţii osteoblastelor, modificarea compoziţiei osului (reducerea apatitei), alterarea interrelaţiilor homeostatice dintre calciul ionic sanguin, PTH şi vitamina D3 activă. În plus, reduce hidroxilarea vitaminei D în tubul proximal, contribuind indirect la reducerea absorbţiei intestinale a calciului [1].

Dacă este prezentă, acidoza metabolică trebuie tratată iniţial prin creşterea dozelor de carbonat de calciu (care are şi efect alcalinizant) şi, dacă nu este suficient, prin administrarea de bicarbonat de sodiu per os [16]. Bicarbonatul de sodiu conţine 11,9mEq bicarbonat/gram, iar doza recomandată este de 2-4g/zi (cca. 24-48mEq/zi). La bolnavii dializaţi este indicată creşterea concentraţiei de bicarbonat în dializant [16].

Administrarea alcalinizantelor care conţin citrat poate creşte absorbţia intestinală de aluminiu, astfel încât sunt contraindicate la bolnavii expuşi la săruri de aluminiu [1].

Prevenirea şi tratamentul intoxicaţiei cu aluminiu

Acumularea de aluminiu poate apare la bolnavii dializaţi sau cu Boală cronică de rinichi cu RFG 2

(BCR stadiile 4 şi 5) deoarece excreţia renală a aluminiului absorbit din tractul intestinal sau administrat parenteral (prin dializant sau alte căi) este redusă, iar eliminarea prin dializă este inadecvată întrucât 90% din aluminiul plasmatic este legat de proteine [1].

Testul cu desferioxamină (DFO) constă în administrarea unei perfuzii iv cu 5mg/kg DFO în ultima oră a unei şedinţe de hemodializă la care a fost măsurată pre-dialitic aluminemia bazală. După 2 zile (înaintea următoarei hemodialize) va fi repetată determinarea aluminemiei, iar creşterea acesteia cu 250µg/L defineşte un test pozitiv [1,16]. Testul nu trebuie practicat la bolnavii cu aluminemie bazală >200µg/L [1].

Acumularea tisulară a aluminiului este responsabilă de unele manifestări clinice distincte: encefalopatie de dializă (dezorientare, tulburări de vorbire, convulsii, tulburări de conştienţă deseori intermitente şi agravate tranzitor după dializă), neurotoxicitate acută (tulburări de conştienţă până la comă şi convulsii brusc instalate, cu evoluţie spre deces), boală osoasă adinamică (dureri osoase, fracturi, slăbiciune musculară proximală apărute insidios), anemie microcitară fără deficit de fier [1].

Diagnosticul bolii osoase induse de aluminiu este sugerat de asocierea testului pozitiv la DFO cu un nivel plasmatic al iPTH 15-25% [1,58].

Odată demonstrată acumularea aluminiului, este indicată îndepărtarea acestuia prin următoarele metode:

•  evitarea expunerii suplimentare la aluminiu (interzicerea oricărui preparat cu aluminiu, utilizarea unui dializant cu <2µg/L aluminiu) [58];

•  creşterea eliminării aluminiului prin membrane de dializă high-flux şi/sau dializă intensivă (6 zile/săptămână) [1,58];

•  agent chelator care mobilizează aluminiul din ţesuturi, crescând concentraţia sa plasmatică şi, consecutiv, eliminarea prin dializă datorită gradientului mai mare sânge-dializant. Este indicată desferioxamină 2,5-5mg/kg/săptămână timp de 6 luni, dacă aluminemia bazală este <200µg/L [1,58].

  Recomandarea 26: Tratamentul intoxicaţiei cu aluminiu trebuie aplicat tuturor bolnavilor cu

  [Grad C] aluminemie >60µg/L, cu test pozitiv la DFO şi semne clinice sugestive [1].

  [Grad C] Constă în oprirea expunerii la aluminiu, creşterea eliminării prin dializă cu membrane high-flux şi tratament cu doze mici de desferioxamină [58].

  [Grad C] Desferioxamina este contraindicată dacă aluminemia depăşeşte 200µg/L [1].

Medicamente care inhibă osteoresorbţia

Inhibitorii osteoclastelor (bifosfonaţii şi calcitonina) utilizaţi cu succes în tratamentul osteoporozei post-menopauză în populaţia generală, pot, teoretic, ameliora boala osoasă cu turnover crescut din BCR [125].

Bifosfonaţii sunt analogi stabili ai pirofosfatului care acţionează, în principal, prin promovarea apoptozei osteoclastelor, astfel încât reduc resorbţia osoasă şi remodelarea osoasă consecutivă [126]. Se acumulează în os datorită afinităţii pentru suprafaţa cristalelor de calciu-fosfor şi sunt re-eliberaţi treptat în circulaţie [127]. Bifosfonaţii (alendronat, pamidronat, risedronat, ibandronat) şi-au dovedit eficienţa în creşterea densităţii minerale osoase, reducerea incidenţei fracturilor, prevenirea osteoporozei induse de corticoizi şi tratarea hipercalcemiei induse de metastaze osoase la pacienţii fără BCR. Totuşi, datorită eliminării predominant pe cale renală şi a retenţiei prelungite la nivelul osului, administrarea lor la bolnavii cu reducerea filtratului glomerular sub 30mL/min/1,73m2 a fost evitată, fiind rezervaţi pentru terapia episoadelor de hipercalcemie [126,127].

Studii recente sugerează beneficiul terapiei cu bifosfonaţi la bolnavii dializaţi cu HPTH sever, mai ales sub aspectul controlului hipercalcemiei, ceea ce ar permite administrarea unor doze mai mari de derivaţi ai vitaminei D [126]. Datorită eliberării crescute de fosfat din os în contextul turnover-ului osos crescut indus de hiperparatiroidism, bifosfonaţii ar putea facilita controlul hiperfosfatemiei la această categorie de bolnavi [57]. Reducerea riscului de fracturi vertebrale consecutiv osteoporozei post-menopauză a fost constatată şi la bolnavele cu deficit funcţional renal sever definit prin clearance-ul creatininei estimat prin formula Cockroft-Gault 2

[127]. De aceea, pot fi luaţi în considerare pentru tratamentul bolnavilor:

•  dializaţi cu antecedente de fracturi şi osteoporoză demonstrată la osteodensitometrie (scor T <-2,5) [127];

•  candidaţi pentru terapia chirurgicală a HPTH, în scopul controlului hipercalcemiei [105,127];

•  dializaţi care asociază scăderea marcată şi progresivă a densităţii minerale osoase demonstrată la DEXA [105];

•  cu grefă renală funcţională şi osteoporoză dovedită la osteodensitometrie (scor T mai mic de -2,5).

  Datorită efectului hipocalcemic ar putea induce creşterea iPTH [105], iar datorită efectului asupra osteoclastelor ar putea favoriza scăderea turnover-ului osos [127]. Există şi alte necunoscute în privinţa efectelor bifosfonaţilor la pacienţii cu BCR, care impun prudenţă în recomandarea administrării: remanenţa acţiunii după întreruperea tratamentului, gradul eliminării prin dializă, riscul de inducere a osteonecrozei de mandibulă şi capacitatea de a deteriora acut funcţia renală după administrarea parenterală (intravenos) [127].

  Deşi există date preliminare care sugerează potenţialul benefic al tratamentului cu bifosfonaţi la bolnavii cu BCR stadiul 5, nu pot fi încă elaborate recomandări privind administrarea acestora. Utilizarea bifosfonaţilor la bolnavii dializaţi trebuie limitată la cazuri atent selecţionate, cu osteoporoză cert identificată osteodensitometric şi risc mare de fracturi, sau cu fracturi deja constituite, numai după excluderea prin biopsie osoasă a osteomalaciei şi bolii osoase adinamice. Dozele recomandate trebuie să fie reduse la jumătate faţă de cele utilizate în populaţia generală, iar durata terapiei trebuie limitată la maxim 2 ani [127]. Au absorbţie intestinală redusă, astfel încât necesită administrarea pe stomacul gol (cu 1 oră înainte de masă). Produc deseori iritaţie digestivă (mai ales esofagiană). Sunt disponibili pentru administrare orală şi parenterală (pamidronat, ibandronat, zolendronat).

  Calcitonina este un hormon natural produs de celulele C tiroidiene, cu acţiune hipocalcemiantă prin inhibiţia resorbţiei osoase mediate de osteoclaste. Date experimentale in vitro au sugerat stimularea concomitentă a funcţiei osteoblastelor [1]. Are eficacitate demonstrată în boala Paget a osului, osteoliza neoplazică, osteoporoza cu turnover crescut. În studii animale, a dovedit o toxicitate redusă.

  Este disponibilă pentru administrare parenterală (subcutanat, intramuscular, intravenos) şi, mai recent, nazală. Biodisponibilitatea după administrare intranazală este de 50-100% comparativ cu injectarea intravenoasă [1]. Poate fi recomandată pentru tratamentul osteoporozei bolnavilor cu transplant renal.

  Terapie hormonală

  Estrogenii şi androgenii. Pacienţii cu Boală cronică de rinichi au deseori deficit al hormonilor sexuali. Terapia de substituţie hormonală este eficientă pentru creşterea masei osoase la bolnavii cu deficit estrogenic sau androgenic şi poate fi luată în considerare mai ales la bolnavii cu transplant renal [1].

  Deoarece hipoestrogenismul este asociat cu accentuarea resorbţiei osoase (estrogenii antagonizează acţiunea PTH la nivelul osului), administrarea estrogenilor exogeni ar putea menţine densitatea minerală osoasă la bolnavii uremici pre- şi post-transplant [105,128].

  Totuşi, reducerea catabolismului estradiolului în insuficienţa renală ar putea afecta farmacocinetica estrogenilor exogeni, ceea ce, coroborat cu riscul crescut al complicaţiilor cardio-vasculare şi al neoplasmului mamar raportat la femei în post-menopauză tratate cu estrogen + progestin [128], impune prudenţă în recomandarea de rutină a substituţiei estrogenice.

  Modulatorii selectivi ai receptorilor estrogenici acţionează selectiv asupra receptorilor pentru estrogeni în funcţie de localizarea tisulară a acestora: au efect antagonist la nivelul glandei mamare şi uterului, însă acţionează ca agonişti la nivelul osului. Această selectivitate le conferă, teoretic, un avantaj faţă de terapia hormonală cu estrogeni în sensul că permit menţinerea masei osoase cu un risc mai mic de apariţie a neoplasmelor genitale [128]. Au fost raportate rezultate promiţătoare după tratament cu raloxifen pentru osteoporoză la bolnave uremice post-menopauză, tratate prin hemodializă [128], însă efectele pe termen lung la bolnavii uremici nu au fost suficient studiate.

  

  Recomandarea 27: Rolul noilor agenţi terapeutici propuşi în tratamentul osteoporozei în

  [Grad C] populaţia generală (bifosfonaţi,

  hormonală estrogenică, modulatori

  calcitonină, substituţie selectivi ai receptorilor

  estrogenici) nu este bine cunoscut în boala osoasă renală. Sunt necesare studii clinice aprofundate înainte de introducerea lor în recomandările de tratament al anomaliilor metabolismului mineral şi osos asociate BCR [1].

  Procedura de dializă

  Fosfatemia este influenţată de modalitatea de epuraţie extrarenală: dializa peritoneală continuă ambulatorie asigură un control mai bun decât hemodializa (HD) [47].

  Dializa convenţională nu poate controla singură hiperfosfatemia [129], deoarece eliminarea de fosfat prin dializă este inferioară ingestiei: eliminarea prin hemodializă este de aproximativ 800mg pe şedinţă (2400mg/săptămână), iar prin dializă peritoneală continuă ambulatorie este de 300-400mg/zi (2100-2800mg/săptămână) în timp ce ingestia uzuală, la o dietă cu 1-1,2g proteine/kg pe zi, este de 800-1200mg/zi (5600- 9600mg/săptămână) [52,54].

  Eliminarea intradialitică a fosfaţilor depinde direct proporţional de durata şi frecvenţa şedinţelor de hemodializă. Îndepărtarea fosfatului este insuficientă în caz de <12 ore hd săptămână.

  Recomandarea 28: Durata HD nu trebuie redusă sub 4 ore/şedinţă de trei ori pe

  [Grad B] săptămână [47].

  [Grad C] Pentru tratamentul hiperfosfatemiei poate fi indicată creşterea frecvenţei şedinţelor de HD [1,48, 58].

Deoarece eliminarea de fosfat prin hemodializă este preponderent conductivă, depinzând critic de gradientul de concentraţie sânge-dializant, cea mai mare parte a excreţiei fosfatului are loc în primele două ore ale şedinţei HD [41,54]. Ca urmare, prelungirea şedinţei de hemodializă este o modalitate mai puţin eficientă de a mări excreţia de fosfaţi, fiind de preferat creşterea numărului şedinţelor [58].

Într-un studiu clinic prospectiv non-randomizat, dializa zilnică de scurtă durată (şase şedinţe pe săptămână a câte 3 ore) a fost asociată cu ameliorarea parametrilor biochimici ai metabolismului mineral şi osos: reducerea cu 32,9% a fosfatemiei, cu 28,6% a produsului fosfo-calcic, cu 41,7% a nivelului mediu al iPTH şi creşterea cu 6,3% a calcemiei după o perioadă de urmărire de un an [130].

Deşi mai scăzută, eliminarea dialitică de fosfaţi continuă pe toată durata şedinţei de dializă, ceea ce explică rezultatele studiilor care au constatat menţinerea unei fosfatemii normale fără asociere de chelatori intestinali la bolnavii trataţi prin dializă nocturnă prelungită, cu flux lent [80].

Concentraţia calciului în dializant influenţează bilanţul calciului [58,61]:

•  1,25mmol/L (2,5mEq/L) – bilanţ negativ;

•  1,5mmol/L (3mEq/L) – bilanţ nul (echilibru);

•  1,75mmol/L (3,5mEq/L) – bilanţ pozitiv.

  Nu există studii clinice prospective randomizate care să ofere dovezi concludente pentru recomandarea concentraţiei optime a calciului în dializant, astfel încât persistă controverse în această privinţă. În timp ce ghidurile K/DOQI recomandă (cu nivel de Opinie) utilizarea de rutină a dializantului cu 1,25mmol/L calciu şi, în cazuri selecţionate, a celorlalte concentraţii [1], în Europa este preferat dializantul cu 1,5mmol/L [131].

  Utilizarea îndelungată a dializantului cu calciu scăzut (1,25mmol/L) ar trebui evitată pentru că stimulează secreţia de PTH [58]. Poate fi recomandată, pe timp limitat, pentru tratamentul hipercalcemiei [16,79]. Concentraţii chiar mai reduse de calciu în dializant (1mmol/L = 2mEq/L) ar putea fi utile pentru stimularea creşterii iPTH la bolnavii cu boală osoasă adinamică (iPTH turnover– ului osos au fost obţinute într-un studiu prospectiv pe un lot mic de bolnavi dializaţi peritoneal, care aveau boală osoasă adinamică demonstrată histologic, după 16 luni de utilizare a unui dializant cu 1mmo/L calciu [132].

  Dializantul cu 1,75mmol/L calciu a fost propus pentru bolnavii cu hipocalcemie şi pentru cei care nu necesită terapie cu chelatori intestinali de fosfaţi sau derivaţi ai vitaminei D [80].

  Recomandarea 29: Prescrierea concentraţiei calciului în dializant trebuie [Grad C] individualizată [132]:

  [Grad C] • dializantul cu 1,5mmol/L calciu este prima opţiune la bolnavii dializaţi, mai ales dacă urmează tratament cu săruri de calciu sau activatori ai receptorilor vitaminei D [58,133];

  [Grad C] • dializantul cu 1,75mmol/L calciu este recomandat în prezenţa hipocalcemiei (calcemie corectată <8,4mg/dL), a tratamentului cu calcimimetice sau când nu sunt necesare terapia cu săruri de calciu şi activatori ai receptorilor vitaminei D [80,131];

  [Grad C] • dializantul cu 1,25mmol/L calciu poate fi recomandat bolnavilor trataţi cu activatori ai receptorilor vitaminei D care au tendinţă la hipercalcemie şi, pe termen limitat, pentru tratamentul episoadelor de hipercalcemie, a scăderii iPTH sub 150pg/mL sau al bolii osoase adinamice [16,79].

  [Grad C] Monitorizarea calcemiei şi a nivelului iPTH este necesară pentru elaborarea indicaţiei de utilizare a uneia sau alteia dintre concentraţiile calciului în dializant [132].

Paratiroidectomia

Este ultima resursă terapeutică pentru hiperparatiroidismul secundar sever sau terţiar [58].

[Grad C] [Grad C]

• • calcifilaxie [58,134];

• • hiperplazie nodulară a glandelor paratiroide [15].

Evaluarea preoperatorie necesită investigaţii imagistice (ecografie de paratiroide, ecografie Doppler color, scintigrafie, tomografie computerizată, RMN) [15,16,134].

Indicaţia de paratiroidectomie trebuie luată în consideraţie dacă cel puţin una dintre glandele paratiroide depăşeşte 0,5cm3 (sau 1cm în diametru), mai ales dacă nivelul iPTH nu scade după o cură scurtă (6-8 săptămâni) cu activatori ai receptorilor vitaminei D [15,16,134]. La bolnavii la care 23 dintre glandele paratiroide sunt mărite sau prezintă hiperplazie nodulară (ecografic), indicaţia de paratiroidectomie este unanim acceptată [15]. Înaintea intervenţiei trebuie exclusă intoxicaţia cu aluminiu (determinarea aluminemiei, biopsie osoasă) [16,58].

Dacă numai 1 sau 2 glande paratiroide sunt mărite poate fi indicată [15]:

•  distrucţia selectivă a glandei prin injectare percutană selectivă de etanol [15,58,135];

•  injectare directă de derivaţi activi ai vitaminei D (calcitriol sau oxacalcitriol) în glandă [15,57].

  Aceste tehnici pot restabili responsivitatea la terapia medicală a hiperparatiroidismului [15].

  Metode:

•  paratiroidectomie subtotală [58,129,134];

•  paratiroidectomie totală cu autotransplant de ţesut recoltat din zonă non-nodulară a glandei (din glanda cea mai mică) [58,129,134];

•  paratiroidectomie totală fără autotransplant [58,134].

  Nu există un consens în privinţa recomandării preferenţiale a uneia sau alteia dintre metode [134]. Paratiroidectomia totală este indicată la bolnavii cu calcinoză metastatică fulminantă [58]. Nu trebuie practicată la bolnavii care sunt candidaţi pentru transplant renal [58,134]. După această procedură există riscul dezvoltării bolii osoase adinamice [58].

  Recomandările privind tratamentul chirurgical al hiperparatiroidismului secundar sever asociat BCR şi monitorizarea pre-/post-paratiroidectomie sunt detaliate în Anexa 6.

  Anomaliile metabolismului mineral si osos la bolnavii cu transplant renal

  Cu toate că transplantul renal corectează majoritatea anomaliilor caracteristice uremiei, osteodistrofia renală şi alte anomalii ale metabolismului mineral şi osos persistă la peste 90% dintre bolnavii transplantaţi. Pierderea de masă osoasă în perioada precoce post-transplant agravează osteopenia şi osteoporoza la aceşti pacienţi [1]. Morbiditatea asociată cu hiperparatiroidismul persistent după transplant mai include: hipercalcemie, hipofosfatemie, apariţia litiazei renale şi calcificări tisulare [1,105]. Patogenia bolii osoase şi a celorlalte componente ale sindromului aMO-BCR post-transplant renal este complexă, dependentă de [136]:

•  terapia imunosupresoare (în principal corticoizi, dar posibil şi ciclosporină A, tacrolimus);

•  anomalii ale ionilor divalenţi: hipofosfatemie, hipercalcemie;

•  acidoza metabolică;

•  declinul funcţional al grefei renale;

•  persistenţa hiperparatiroidismului dezvoltat pre-transplant.

Hipercalcemia apare la 20% dintre bolnavii cu transplant în primul an şi are evoluţie spontan regresivă la 70% dintre aceştia [105]. Este determinată de normalizarea producţiei vitaminei D3 active şi de refacerea sensibilităţii organelor ţintă la PTH [1]. Tototdată, mobilizarea calciului din calcificările ectopice poate juca un rol [137]. Factorii predispozanţi cuprind durata dializei premergător transplantului şi hiperplazia preexistentă a glandelor paratiroide [105]. Hipofosfatemia apare la 50-80% dintre bolnavi în primele 3 luni după transplant şi este datorată hiperfosfaturiei de cauze multiple (HPTH persistent, imunosupresoare, diuretice, reducerea absorbţiei intestinale, reducerea transportului tubular proximal al fosfaţilor) [1].

Tabelul VIII. Frecvenţa monitorizării unor parametri biochimici ai metabolismului mineral şi osos după transplantul renal (după K/DOQI [1])

	Perioada de timp după transplantul renala
Parametru	primele 3 luni	3-12 luni
Calcemie	la 2 săptămâni	lunar
Fosfatemie	la 2 săptămânib	lunar
iPTH plasmatic	lunar	trimestrial
Bicarbonat seric	la 2 săptămâni	lunar

a după un an de la transplant, monitorizarea metabolismului mineral şi osos va fi efectuată corespunzător stadiului Bolii cronice de rinichi (vezi Tabelul IV);

bîn prima săptămână post-transplant, fosfatemia trebuie măsurată zilnic.

După un transplant renal funcţional, nivelul seric al iPTH scade treptat în 3-12 luni [1]. Persistenţa hiperparatiroidismului secundar este însă posibilă, fiind raportată la peste 20% dintre cazuri [137], favorizată de durata dializei înainte de intervenţie, de nivelurile crescute ale iPTH şi calcemiei în momentul transplantului. Prevalenţa necesităţii paratiroidectomiei la bolnavii transplantaţi este de cca. 3,2-5% [1,137]. A fost sugerată temporizarea tratamentului chirurgical al HPTH până la 1 an post-transplant pentru a evalua tendinţa la regresie spontană. Principalele indicaţii ale paratiroidectomiei sunt: hipercalcemie persistentă >11,5mg/dL (2,87mmol/L) la 1 an după transplant, calcifilaxie, agravarea rapidă a calcificărilor vasculare, boală osoasă simptomatică indusă de hiperparatiroidism [1,105]. În studii retrospective, a fost constatată reducerea semnificativă a funcţiei renale reflectată prin creşterea creatininemiei cu >15% sau scăderea clearance– ului creatininei cu >20% după PTx, la 66% şi, respectiv, 47% dintre bolnavii cu grefă renală funcţională investigaţi [137,138]. Această deteriorare pare dependentă de amplitudinea scăderii concentraţiei serice a iPTH [137]. Totuşi, semnificaţia clinică nu este clară deoarece supravieţuirea grefei renale pe termen lung nu a fost diferită la pacienţii cu paratiroidectomie faţă de un lot de control [139]. Pentru a evita riscul adus de PTx asupra funcţiei grefei renale este preferabilă evaluarea riguroasă a HPTH şi efectuarea paratiroidectomiei, dacă este necesară, înainte de transplantul renal. Pentru cazurile de bolnavi deja transplantaţi care necesită PTx, este indicată paratiroidectomia subtotală [137]. În acest context, coroborat cu rezultatele favorabile observate pe loturi mici de

pacienţi după administrare de cinacalcet [140], ar trebui evaluat în studii clinice randomizate rolul potenţial al calcimimeticelor pentru controlul hipercalcemiei şi HPTH post-transplant renal.

Necroza avasculară a capului femural este o complicaţie osoasă relativ frecvent întâlnită în primii doi ani după transplant, aparent independentă de HPTH [105], favorizată de terapia cu doze mari de glucocorticoizi [1].

1. III. Strategia de abordare a bolnavilor cu anomalii ale metabolismului mineral şi osos asociate Bolii cronice de rinichi

   STRATEGII TERAPEUTICE

   Mijloacele de prevenire şi tratare ale anomaliilor metabolismului mineral şi osos trebuie aplicate din stadiile predialitice ale BCR. Principalele metode sunt suplimentarea cu calciu, controlul hiperfosfatemiei şi suplimentarea cu vitamină D sau derivaţi [58].

   La bolnavi cu BCR stadiile 3-5 (în predializă) Profilaxia anomaliilor metabolismului mineral şi osos

   Obiective

   •  valori ale iPTH în funcţie de stadiul Bolii cronice de rinichi:

     – 40-70pg/mL (4,4-7,7pmol/L), la RFG 30-59mL/min/1,73m2 [1];

     – 70-110pg/mL (7,7-12,1pmol/L), la RFG 15-29mL/min/1,73m2 [1];

     – de 2-3 ori mai mari decât normalul, la bolnavii cu decompensare renală [55,58,89];

   •  calcemie în limitele normale ale laboratorului (8,4-10,5mg/dL) [1,55];

   •  fosfatemie între 2,7-4,6mg/dL (0,87-1,49mmol/L) [1];

   •  produs fosfo-calcic sub 55mg2/dL2 [55];

   •  concentraţie serică a 25(OH)D >30ng/mL (75nmol/L) [97].

     Intervenţii (Anexa 7)

     1. 1. Monitorizare calcemie, fosfatemie, produs fosfo-calcic, iPTH, 25(OH)D, 1,25(OH)2D şi aluminiu plasmatic [55] (vezi Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos).

     2. 2. Dacă 1,25(OH)2D este sub 22pg/mL (53pmol/L) [3] şi 25(OH)D sub 30ng/mL (75nmol/L) [1] se administrează vitamină D: preferabil, colecalciferol 1000- 4000UI/zi [84]. A doua opţiune terapeutică este ergocalciferolul în doză dependentă de severitatea deficitului:

        •  25(OH)D per os 12 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;

        •  25(OH)D =5-15ng/mL: 50.000UI/săptămână per os 4 săptămâni, apoi lunar până la 6 luni;

        •  25(OH)D =16-30ng/mL: 50.000UI/lună per os până la 6 luni.

          Este necesară monitorizarea lunară a calcemiei şi fosfatemiei. Administrarea trebuie întreruptă când calciul seric total corectat depăşeşte 10,5mg/dL (limita superioară a valorilor normale ale laboratorului). Determinarea concentraţiei serice a 1,25(OH)2D şi 25(OH)D va fi repetată după 6 luni [1,3].

     3. 3. Dacă există hipocalcemie (calcemie corectată <8,4mg/dL) se administrează 1- 1,5g/zi calciu elemental per os (carbonat/acetat de calciu între mese) [58].

     4. 4. Dacă există hiperfosfatemie (>1,5mmol/L sau >4,6mg/dL) se indică administrare de săruri de calciu 3-6g/zi, în timpul meselor ± restricţie dietetică de fosfaţi, cu scopul de a normaliza fosfatemia. Nu sunt recomandaţi chelatorii de fosfat cu aluminiu [55].

     5. 5. Când iPTH începe să crească, este recomandată administrare de săruri de calciu [58,79]. Concentraţiile serice ale 1,25(OH)2D şi 25(OH)D trebuie măsurate şi trebuie corectat eventualul deficit cu dozele menţionate de colecalciferol sau ergocalciferol [3,79,84].

     6. 6. Dacă iPTH se menţine constant peste limita ţintă recomandată pentru stadiul Bolii cronice de rinichi şi dacă fosfatemia şi calcemia sunt normale (spontan sau după intervenţie terapeutică), iar 1,25(OH)2D 30ng/mL, este indicată terapie cu activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D (calcitriol 0,125- 0,25μg/zi sau doze echivalente de alfa-calcidol per os) [55,58]. Administrarea derivaţilor vitaminei D este absolut contraindicată în prezenţa hipercalcemiei şi/sau hiperfosfatemiei [79]. În timpul tratamentului cu derivaţi ai vitaminei D, calcemia şi fosfatemia trebuie monitorizate la 2 săptămâni în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, cel puţin trimestrial. Administrarea va fi întreruptă dacă apare hipercalcemie sau hiperfosfatemie şi vor fi instituite măsurile de corectare. Terapia va fi reluată după corectarea anomaliilor cu doză redusă la jumătate.

     7. 7. Dacă iPTH rămâne crescut şi reapar hipercalcemie, hiperfosfatemie şi produs fosfo-calcic >55mg2/dL2 după reintroducerea terapiei cu activatori neselectivi ai vitaminei D, poate fi recomandată administrarea activatorilor selectivi ai vitaminei D (paricalcitol 1µg/zi dacă iPTH :5500pg/mL sau 2µg/zi dacă iPTH >500pg/mL [107]). Calcemia şi fosfatemia trebuie măsurate cu aceeaşi frecvenţă ca în cazul terapiei cu VDRA neselectivi. Administrarea trebuie întreruptă dacă apar hipercalcemie/hiperfosfatemie şi trebuie instituite măsurile de corectare. După normalizarea calcemiei, fosfatemiei şi produsului fosfo-calcic, terapia va fi reluată cu doză redusă cu 30%.

     8. 8. Nivelul bicarbonatul seric trebuie măsurat la 3 luni pentru RFG 2

        şi anual pentru RFG 30-60mL/min/1,73m2. Trebuie menţinut peste 22mEq/L. Dacă este necesar, vor fi administrate săruri alcaline (bicarbonat de sodiu 2-4g/zi) [1].

     La bolnavi cu BCR dializaţi

     Tratamentul anomaliilor metabolismului mineral şi osos

     Obiective

     1. 1. Valori iPTH: 150-300pg/mL (16,5-33pmol/L) [1,44,45];

     2. 2. Fosfatemie: 3,5-5,5mg/dL (1,13-1,78mmol/L) [1,41,42,43];

     3. 3. Calcemie totală corectată: 8,4-9,5mg/dL (2,1-2,37mmol/L) [1];

     4. 4. Calciu ionic seric: 4,6-5,4mg/dL (1,15-1,35mmol/L) [1,22];

     5. 5. Produs fosfo-calcic <55mg2

     /dL2 [1,41,42].

     Intervenţii (Anexa 8)

     1. 1. Monitorizare calcemie, fosfatemie, fosfatază alcalină, iPTH, feritinemie, aluminiu plasmatic şi echilibru acido-bazic (vezi Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos). Recoltarea sângelui va fi efectuată imediat înaintea începerii şedinţei de HD din mijlocul săptămânii [16,41].

     2. 2. La bolnavii normocalcemici (calcemie corectată 8,4-9,5mg/dL) este recomandat dializant cu conţinut în calciu de:

        •  1,5mmol/L pentru hemodializă;

        •  1,25mmol/L pentru dializa peritoneală [16].

     3. 3. Dacă există acidoză metabolică (bicarbonat seric per os [16].

     4. 4. Dacă există hiperfosfatemie (>5,5mg/dL sau >1,78mmol/L) sunt recomandate:

        •  controlul dietei şi reducerea ingestiei de fosfaţi [16,41,79];

        •  evaluarea eficienţei dializei (trebuie excluse reducerea duratei HD, recircularea, debitul sanguin inadecvat). Pot fi recomandate creşterea frecvenţei şedinţelor de HD, hemodiafiltrarea [16,41,79];

        •  administrarea sau creşterea dozelor de chelatori de fosfaţi: săruri de calciu în timpul meselor [16,79]. Va fi monitorizată calcemia şi, dacă există tendinţă la hipercalcemie, este indicată reducerea calciului în dializant (1,5mmol/L sau, pentru perioade scurte – 1,25mmol/L) [16];

        •  cură scurtă cu doze mici de hidroxid de aluminiu, în caz de hiperfosfatemie severă peste 7mg/dL [16];

        •  întreruperea administrării derivaţilor vitaminei D [16,58,79].

     5. 5. Dacă există hipercalcemie peste 9,6-10,2mg/dL(>2,4-2,54mmol/L) sunt indicate:

        •  reducerea calciului în dializant (1,5mmol/L sau, pentru perioade scurte – 1,25mmol/L) [16,79];

        •  întreruperea administrării derivaţilor vitaminei D [16,58,79];

        •  reducerea dozei sau întreruperea administrării chelatorilor de fosfaţi cu calciu [16,79];

        •  evaluarea indicaţiei de administrare a chelatorilor de fosfaţi fără aluminiu sau calciu [19];

        •  evaluarea unor cauze extrarenale (metastaze osoase, mielom multiplu, boli granulomatoase, imobilizare) şi tratarea acestora (bifosfonaţi, steroizi etc) [16];

        •  evaluarea diagnosticului de boală osoasă adinamică (biopsie osoasă, dozare iPTH şi aluminemie) [16] şi măsuri în consecinţă;

        •  în caz de criză hipercalcemică (urgenţă medicală) poate fi indicată dializă cu dializant fără calciu, sub monitorizare continuă EKG [16];

        •  în caz de hipercalcemie persistentă şi calcifilaxie datorate hiperparatiroidismului neresponsiv la tratament este indicată paratiroidectomie [16].

     6. 6. Dacă iPTH este constant >300pg/mL ± fosfataza alcalină crescută:

        •  vor fi aplicate măsurile adecvate pentru normalizarea calcemiei şi fosfatemiei [16];

        •  după normalizarea calcemiei şi fosfatemiei este indicată administrarea activatorilor neselectivi ai receptorilor vitaminei D în doză iniţială dependentă de nivelul iPTH, divizată în 7 prize zilnice sau în 3 prize la şedinţele de HD [1,80]:

          • – 1,5-4,5µg/săptămână iv sau per os pentru iPTH 300-600pg/mL;

          • – 3-12µg/săptămână per os sau 3-9µg/săptămână iv pentru iPTH 600- 1000pg/mL;

          • – 9-21µg/săptămână per os sau 9-15µg/săptămână iv pentru iPTH

            >1000pg/mL.

          • – doza va fi crescută progresiv la 2-4 săptămâni interval, cu 0,5-1µg/şedinţa de HD, până la scăderea iPTH la valorile ţintă terapeutice sau până la apariţia hipercalcemiei, hiperfosfatemiei şi/sau creşterii Ca x P >55mg2/dL2;

          • – anomaliile biochimice ale metabolismului mineral şi osos vor fi monitorizate după frecvenţa menţionată (vezi Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos);

        •  în prezenţa hipercalcemiei >10,2mg/dL, hiperfosfatemiei sau produsului fosfo- calcic >55mg2/dL2 persistente după optimizarea măsurilor de corecţie şi reducerea dozelor activatorilor neselectivi ai VDR, este indicată terapie cu activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D (paricalcitol 0,04-0,1µg/kg x 3/săptămână);

        •  în prezenţa hipercalcemiei >10,2mg/dL persistente sau a altor condiţii care contraindică terapia cu derivaţi ai vitaminei D, poate fi luată în discuţie administrarea de calcimimetice [57];

          

          Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.

        •  ghidarea terapiei asociate cu activatori ai receptorilor vitaminei D şi săruri de calciu este realizată în funcţie de valorile calcemiei şi fosfatemiei [1,18]:

          1. a) fosfatemie între 3,5-5,5mg/dL cu calcemie:

             • – 8,4-9,5mg/dL – se păstrează aceleaşi doze;

             • – <8,4mg/dL – se creşte doza de vitamină D sau săruri de calciu;

             • – >9,5mg/dL – se reduce doza de vitamină D cu 50% şi se reduce calciul în dializant;

             • – >10,2mg/dL – se întrerupe vitamina D, se întrerupe administrarea chelatorilor intestinali de fosfaţi cu calciu şi se reduce calciul în dializant;

          2. b) fosfatemie <3,5mg/dL cu calcemie:

             • – :58,4-9,5mg/dL – se creşte doza de vitamină D;

             • – >9,5mg/dL – se reduce doza de săruri de calciu şi/sau se reduce calciul în dializant;

          3. c) fosfatemie >5,5mg/dL cu calcemie:

             • – :58,4-9,5mg/dL – se scade doza de vitamină D cu 25-50% şi se creşte doza de săruri de calciu sau se asociază chelatori intestinali de fosfaţi fără aluminiu sau calciu;

             • – >9,5mg/dL – se întrerupe vitamina D;

        •  dacă iPTH scade sub 300pg/mL [19]:

          • – se întrerupe administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D;

          • – se repetă dozarea iPTH după 2-4 săptămâni;

          • – în cazul creşterii iPTH este indicat tratament continuu cu activatori ai receptorilor vitaminei D în doză redusă;

        •  dacă nu se obţine scăderea iPTH trebuie verificată complianţa bolnavului. Eventual, va fi indicat tratament sub supravegherea personalului medical [16];

        •  dacă persistă iPTH crescut şi/sau apar hipercalcemie sau hiperfosfatemie rezistente la tratament sunt indicate [16]:

          • – investigarea imagistică a glandelor paratiroide;

          • – evaluarea indicaţiei de administrare a calcimimeticelor;

          • – evaluarea indicaţiei de paratiroidectomie;

          • – excluderea intoxicaţiei cu aluminiu înaintea administrării calcimimeticelor sau practicării paratiroidectomiei.

     7. 7. Dacă iPTH este între valorile ţintă terapeutice (150-300pg/mL) cu fosfataza alcalină normală/crescută şi:

        •  calcemie normală cu fosfatemie crescută – se aplică măsurile recomandate pentru hiperfosfatemie [16];

        •  calcemie, fosfatemie normale – este recomandat tratament cu săruri de calciu şi doze mici de activatori ai receptorilor vitaminei D. La nevoie, va fi ajustată concentraţia calciului în dializant (:51,5mmol/L) [16]. Monitorizarea şi ghidarea terapiei vor respecta recomandările enunţate anterior.

     8. 8. Dacă iPTH este

        •  calcemie, fosfatemie normale – este recomandată asigurarea aportului nutriţional proteic adecvat şi continuarea terapiei cu chelatori de fosfaţi [16];

        •  calcemie crescută cu fosfatemie normală – sunt indicate măsurile menţionate pentru hipercalcemie (în special reducerea tranzitorie a calciului în dializant, cu monitorizarea iPTH şi revenirea la dializant cu 1,5mmol/L când iPTH începe să crească) [16,115];

        •  calcemie normală/crescută cu fosfatemie crescută – sunt indicate măsurile menţionate pentru hiperfosfatemie şi hipercalcemie [16];

          Este indicată evaluare pentru diagnosticul de boală osoasă adinamică (aluminemie, biopsie renală) [16] şi măsuri adecvate:

          1. a) trebuie evitate [19,115]:

             • – dializant cu calciu crescut; este recomandat dializant cu 1,25mmol/L calciu pentru o scurtă perioadă de timp;

             • – administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D;

             • – dozele mari de chelatori de fosfaţi pe bază de calciu;

          2. b) terapia intoxicaţiei cu aluminiu (dacă există) [16,115].

     9. 9. În caz de intoxicaţie cu aluminiu sunt indicate:

        •  sistarea surselor de aluminiu – chelatori de fosfaţi, dializant (va fi folosit dializant cu Al <2μg/L) [19,58,115];

        •  membrane high-flux (pentru intoxicaţie moderată, la bolnavi asimptomatici) [58,115];

        •  tratament cu desferioxamină (rezervat pentru bolnavi simptomatici: slăbiciune şi dureri musculare, dureri osoase severe, fracturi) [15,19,115]:

          • – 2,5-5mg/kg o dată pe săptămână în perfuzie iv lentă, în 150mL soluţie fiziologică sau glucoză 5%, în ultima oră a şedinţei de HD, timp de 3 luni;

          • – după o lună de pauză se repetă testul la desferioxamină;

          • – dacă persistă supraîncărcarea cu Al se repetă cura de tratament de 3 luni;

     10. 10. După paratiroidectomie bolnavii dezvoltă hipocalcemie şi, uneori, hipofosfatemie care necesită [1,58,134,141]:

         •  monitorizarea calcemiei (calciu ionic) la 4-6 ore în primele 48-72 ore postoperator şi, apoi de 2 ori/zi până la stabilizare:

           • – dacă nivelul calciului ionic scade sub 3,6mg/dL (corespunzător unei calcemii totale corectate de 7,2mg/dL) trebuie administrată perfuzie cu gluconat de calciu în ritm de 1-2mg calciu elemental/kg pe oră (o fiolă de 10mL calciu gluconic 10% conţine 90mg de calciu elemental). Perfuzia cu calciu trebuie treptat redusă după normalizarea şi stabilizarea calciului ionic;

         •  monitorizare EKG în faza imediat postoperatorie (primele 24-48 de ore);

         •  suplimentare pe cale orală cu săruri de calciu (când este posibil) în doză individualizată: începând cu 1-2g×3/zi până la 12g/zi. Administrarea trebuie făcută între mese;

         •  administrarea derivaţilor activi ai vitaminei D3 în doză dependentă de gradul hipocalcemiei (2-6μg/zi, calcitriol);

         •  dozele de calciu şi vitamina D3 sunt ajustate treptat în funcţie de parametrii biochimici ai metabolismului mineral şi osos. Suplimentarea cu aceste preparate trebuie menţinută indefinit;

         •  suplimentare de fosfaţi pe cale orală, când există hipofosfatemie semnificativă;

         •  monitorizare frecventă pe parcursul tratamentului (la 3-7 zile) a calcemiei, fosfatemiei şi fosfatazei alcaline.

2. IV. Anexe Anexa 4.1

PARAMETRII BIOCHIMICI AI METABOLISMULUI MINERAL ŞI OSOS ŞI FRECVENŢA RECOMANDATĂ A MONITORIZĂRII ÎN BOALA CRONICĂ DE RINICHI

Tabelul IX. Parametrii biochimici ai metabolismului mineral şi osos [1,142]

	Metodă	Valori normale	Sistem metric	Factor conversie	SI
Calciu	colorimetrică	8,5-10,5mg/dL	mg/dL	0,25	mmol/L
(ser)
Calciu ionic	electrod	4,6-5,4mg/dL	mg/dL	0,25	mmol/L
(ser)	ion-selectiv
Fosfat	spectrofoto-	2,6-4,5mg/dL	mg/dL	0,32	mmol/L
(ser) Ca x PO4	metrică calcul	<55	mg2/dL2	0,08	mmol2/L2
Fosfatază alc.	kinetică	30-115UI/L	UI/L	0,02	µkat/L
(ser)
PTH intact	imunometrică	10-60pg/mL	pg/mL	0,11	pmol/L
(ser)
25(OH)D	imunometrică	8-42ng/mL	ng/mL	2,5	nmol/L
(ser/plasmă)
1,25(OH)2D	imunometrică	18-62pg/mL	pg/mL	2,4	pmol/L
(ser/plasmă)
Aluminiu	spectrometrie	<20µg/L*	µg/L	0,035	µmol/L
(plasmă)	de absorbţie
	atomică
Albumină	colorimetrică	3,1-4,3g/dL	g/dL	10	g/L

* la bolnavi dializaţi;

PTH – parathormon; Ca x PO4 – produs fosfo-calcic; SI – sistem internaţional;

Conversia între unităţile de măsură se realizează conform formulei: unitate Sistem metric x Factor de conversie = unitate SI.

Tabelul X. Frecvenţa monitorizării

a) la bolnavi cu BCR stadiile 3-5 (predializă)

Situaţie clinică	Calciu(a seric	Fosfaţi serici	iPTH seric	25(OH)D serică	1,25(OH)2D serică	Aluminiu plasmatic
RFG = 30-59	anual	anual	anual	anual	anual	sem.(b
RFG <29	trim.	trim.	sem.	anual	anual	sem.(b
Terapie vit. D	bilunar/ lunar(c	bilunar/ lunar(c	lunar/ trim.(d	la 6 luni(e	la 6 luni(e	sem.

RFG: rată de filtrare glomerulară (mL/min/1,73m2); trim.: trimestrial; sem.: semestrial.

a)preferabil calciul ionic determinat direct; dacă nu este posibil, calcemia totală corectată;

b)aluminemia bazală va fi determinată numai la bolnavii cu risc de expunere (ex. chelatori intestinali de fosfaţi cu aluminiu);

c)bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi cel puţin trimestrial ulterior;

d)la 3-4 săptămâni după iniţierea terapiei şi, apoi, trimestrial;

e) numai la bolnavii care urmează tratament pentru corectarea deficitului nutriţional al vitaminei D: după 6 luni de tratament şi, apoi, anual dacă a fost obţinută normalizarea 25(OH)D şi 1,25(OH)2D serice.

b) la bolnavi dializaţi
Situaţie clinică Calciu(a	Fosfaţi	iPTH	Feritină	Aluminiu
seric	serici	seric	serică	plasmatic
De rutină lunar	lunar	trim.	trim.	anual
Terapie vit. D b)săpt./	b)săpt./	c)lunar	trim.	sem.

bilunar bilunar

Terapie DFO lunar lunar la 2 luni la 2 luni d)trim.

DFO: desferioxamină; trim.: trimestrial; sem.: semestrial; săpt.: săptămâni.

a)preferabil calciul ionic determinat direct; dacă nu este posibil, calcemia totală corectată;

b)săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;

c)la 3-4 săptămâni în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor până la obţinerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie şi calcemie normale; lunar, pe parcursul terapiei de întreţinere; dacă doza de vitamină D şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial;

d)testul la DFO trebuie practicat înaintea iniţierii terapiei şi trebuie repetat la 1 lună după terminarea curei de 3 luni pentru evaluarea eficienţei.

c) la bolnavi cu transplant renal

Luni de la transplant	Calciu(a seric	Fosfaţi serici	iPTH seric	Bicarbonat seric
0-3 luni	bilunar	b)bilunar	lunar	bilunar
3-12 luni	lunar	lunar	trim.	lunar

>12 luni corespunzător stadiului BCR reziduale

trim.: trimestrial.

a)preferabil calciul ionic determinat direct; dacă nu este posibil, calcemia totală corectată;

b)în prima săptămână post-transplant, fosfatemia trebuie măsurată zilnic.

Anexa 4.2

ELEMENTE TERAPEUTICE ÎN ANOMALIILE METABOLISMULUI MINERAL ŞI OSOS ASOCIATE BOLII CRONICE DE RINICHI

1. a) Dieta

   Tabelul XI. Conţinutul în fosfaţi şi proteine al unor alimente [1,53]

   Aliment	Cantitate	Fosfor mg	Proteine g	mg fosfor/ g proteine
   Lapte integral	100g	92	3.3	27.8
   Lapte praf	100g	1020	35	29.1
   Smântână	100g	63	2.4	26.3
   Iaurt	125g	107	4	26.8
   Brânză de vaci	100g	266	30	8.9
   Brânză topită	100g	795	13.2	60.2
   Brânză parmezan	100g	840	35.6	23.6
   Camembert 45%	100g	350	21	16.7
   Mozzarella	100g	239	19.9	12.1
   Brie	100g	188	22.6	8.31
   Ou	1 buc	86	6	14.3
   Piept de pui	100g	196	27	7.3
   Curcan	100g	210	28	7.5
   Muşchi de vită	100g	203	25	8.1
   Muşchi de miel	100g	190	22	8.6
   Pulpă de porc	100g	146	22	6.4
   Ficat de vită	100g	392	23	17
   Şuncă	100g	239	19	12.6
   Şalău	100g	198	18.2	10.9
   Păstrăv	100g	242	19.5	12.4
   Sardină	100g	258	19.4	13,3
   Ton	100g	200	21.5	9.3
   Fasole boabe	100g	429	21.3	20.1
   Fasole verde	100g	38	2.4	15.8
   Ciuperci	100g	123	2.7	45.5
   Cartofi	100g	50	2	25
   Seminţe floarea soarelui	30g	322	6	53.7
   Alune	100g	333	14.1	23.6
   Cola	350mL	44	0	~
   Bere	350mL	43	1	43

   Tabelul XII. Clasificarea alimentelor în funcţie de conţinutul în fosfaţi

   

   Alimente cu 0PU Alimente cu 1PUAlimente cu 2PUAlimente cu 3PUAlimente cu 4PU Alimente cu 5-6PU

   (0-50mg PO4) (50-100mg PO4) (100-200mg PO4) (200-300mg PO4) (300-400mg PO4) (400-600mg PO4)

   

   1 albuş de ou 50g salam/şuncă 150g salată cu 150g friptură porc 150g gulaş 1 cheesburger 15g maioneză 50g lebăr carne 150g şnitel pui 150g carne de 125g sardine 30g smântână 150g tobă 150g carne de porc 150g pulpă pui vânat 1 triunghi brânză

   unt/margarină 100g făină de grâu 1 ou fiert/prăjit 150g piept gâscă 150g cordon bleu topită ulei 100g pâine prăjită 50g caşcaval 150g chiftele 185g ton în ulei 150g ficat

   150g orez 100g (3 felii) pâine 50g mozzarella 150g cârnaţi 350g salată cu ton 25g cereale cu grâu, secară 50g brânză Feta 150g file hering şi ou

   3 linguri sos de 1 croissant 100g salată crabi 1 felie brânză 150g file somon friptură 200g cartofi fierţi 200g cartofi prăjiţi topită 150g macrou

   15g muştar 200g salată cartofi 200g crochete de 50g ementaler 250g brânză 15g ketchup 50g brânză de vaci cartofi 200g clătite cu 250g spaghete 1 măr/pară 50g brânză Brie 300g supă de marmeladă 150g mozzarella 150g conopidă 100g parmezan legume cu 150g roşii

   150g mazăre 150g brânză tofu 150g fasole fiartă 300g pizza cu roşii

   150g morcovi 150g ciuperci 150g linte brânză şi salam 150g salată 150g pastefierte 50g pâine cu grâu

   150g varză 30g lapte şi cereale 150g roşii condensat 100g pâine cu 50g ceapă 60g îngheţată cereale

   50g usturoi 50g vafe 200mL lapte 50g stafide 4 bomboane de 150g iaurt

   100g portocale ciocolată 200mL smântână

   25g miere 120g plăcintă mere 150g tăieţei 10g zahăr 1 gogoaşă 40g musli fără

   50g jeleuri 70g salam biscuiţi nuci

   25g marmeladă 50g biscuiţi 100g îngheţată

   200mL limonadă, 5 nuci/castane 150g plăcintă cu suc portocale 50g alune de brânză

   1 cafea espresso pământ 50g ciocolată

   1 ceaşcă ceai 300mL bere 70g (2 felii) chec negru 200mL Coca Cola 70g rulouri cu mac

   100mL şampanie 1 cană capuccino 20mL coniac

   200mL apă vin roşu/alb

   

   PU: unitate de fosfat; PO4: fosfat.

2. b) Medicaţie

   Tabelul XIII. Caracteristicile principalilor chelatori intestinali de fosfaţi (modificat după [1])

   Preparat	% Ca elemental	% Ca absorbit	mg P legat/ mg Ca absorbit	Capacitate de legare P	Observaţii
   Carbonat de calciu		40	20-300,57mg P/1mg Ca	39mg P/1g	Risc de hipercalcemie;
   					Necesită monitorizare Ca
   seric
   Acetat de calciu		25	a)21/401,04mg P/1mg Ca	45mg P/1g	şi produs Ca x P Idem
   Citrat de calciu		21	22 ?	?	Nerecomandat (creşte
   absorbţia Al)

   Hidroxid de aluminiu – – – 15-30mg P/tb Utilizare drastic limitată Sevelamer hidroclorid – – – b)80mg P/1g Indicat selectiv, la bolnavi cu

   hipercalcemie/calcificări/iPTH

   f

   Ameliorează status-ul lipidic

   Lanthanum carbonat – – – 45-50mg P/1g Indicat selectiv, la bolnavi cu

   hipercalcemie/calcificări/iPTH

   f

   

   Ca: calciu; P: fosfor; Ca x P: produs fosfo-calcic; Al: aluminiu; tb: tabletă; a): 40% la administrarea între mese; b): studii pe animale; f: scăzut.

   Tabelul XIV. Preparate de vitamina D – proprietăţi farmacologice şi doze

   

   Preparat Activare T1/2 Efect Doză de iniţiere

   recomandată în BCR in vivo >600)			calcemic std 3-5 dializaţi (iPTH <600)dializaţi (iPTH
   Ergocalciferol H/R		40zile	? a)50.000UI/săpt, po – –
   Colecalciferol H/R		7zile	10-30zile 1.000UI/zi, po – –
   Calcitriol	nu	16-22h	3-5zile	0,25µg/zi, po	0,5-1,5µg/HD, po/iv	1-3µg/HD, po/iv
   alfa-calcidol	H	15-30h	?	0,25µg/zi, po	0,25-1µg/HD, po/iv	1-3µg/HD, po/iv
   Doxercalciferol 10µg/HD po,		H	32-37h	?	2,5µg x 3/săpt, po 5µg/HD po, 5- 2µg/HD iv 2-4µg/HD iv
   Paricalcitol nu		15-16h	?	1-2µg/zi, po	2,5-5µg/HD iv 6-10µg/HD iv

   BCR: Boală cronică de rinichi; H: hepatică; R: renală; h: ore; po: per os; iv: intravenos; ?: necunoscut/nedeterminat; HD: hemodializă; a): variabil funcţie de deficitul vitaminei D (vezi Strategia de abordare)

   Anexa 4.3

   RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CHELATORILOR INTESTINALI DE FOSFAŢI FĂRĂ ALUMINIU SAU CALCIU LA BOLNAVII DIALIZAŢI

   Indicaţii

   Administrarea chelatorilor intestinali de fosfaţi fără aluminiu sau calciu este recomandată pentru tratamentul hiperfosfatemiei la bolnavii dializaţi ca opţiune de rezervă, în asociere cu sau în locul sărurilor de calciu [21,43]. Urmăreşte menţinerea fosfatemiei între valorile ţintă recomandate (3,5-5,5mg/dL), cu evitarea hipercalcemiei. Este indicat, în special, la bolnavii cu speranţă de viaţă crescută şi cu şanse mici de efectuare a unui transplant renal precoce [65]. Înlocuirea sărurilor de calciu cu chelatorilor intestinali de fosfaţi fără aluminiu sau calciu nu este indicată de rutină [43].

   Criterii de iniţiere a terapiei [1,58,65,141]

   1. 1. Calcificări metastatice extinse;

   2. 2. Episoade repetate de hipercalcemie (>10,2mg/dL);

   3. 3. Hiperfosfatemie la bolnavi cu iPTH

   4. 4. Hiperfosfatemie >5,5mg/dL şi produs fosfo-calcic mai mare de 55mg2/dL2, persistente în pofida tratamentului adecvat;

   5. 5. Hiperfosfatemie >7mg/dL necontrolată după o cură scurtă (4 săptămâni) de hidroxid de aluminiu.

Strategii

Etapele selecţiei bolnavilor şi ale intervenţiilor terapeutice

1. 1. Monitorizarea parametrilor biochimici după frecvenţa menţionată la Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos.

2. 2. La bolnavii cu hipercalcemie >10,2mg/dL sunt indicate [16,58,79]:

   •  întreruperea administrării de activatori ai receptorilor vitaminei D şi/sau chelatorilor de fosfaţi cu calciu;

   •  evaluarea şi tratarea unor eventuale cauze extrarenale de hipercalcemie;

   •  repetarea determinărilor calcemiei şi fosfatemiei săptămânal;

   •  dacă persistă hipercalcemia este indicată reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L;

   •  administrarea chelatorilor de fosfaţi fără aluminiu sau calciu este indicată dacă:

     • – se asociază hiperfosfatemie >5,5mg/dL şi calcemia se menţine >9,6mg/dL la 4 săptămâni după instituirea măsurilor de mai sus;

     • – hipercalcemia >10,2mg/dL reapare după reluarea terapiei cu activatori ai receptorilor vitaminei D în doză redusă cu 25-30% faţă de doza precedentă episodului hipercalcemic care a impus întreruperea administrării;

     • – hipercalcemia >10,2mg/dL reapare după reluarea administrării sărurilor de calciu în doză redusă cu 25-30% faţă de doza precedentă;

3. 3. La bolnavii cu hiperfosfatemie >5,5mg/dL şi produs fosfo-calcic >55mg2/dL2 sunt indicate [16,41,79]:

   •  anamneză dietetică şi reducerea ingestiei de fosfaţi la 800 mg/zi;

   •  verificarea complianţei la terapia cu săruri de calciu şi a corectitudinii administrării (în timpul meselor, adecvat conţinutului în fosfaţi al alimentelor, program de educaţie pentru fosfat);

     

     Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.

   •  evaluarea eficienţei dializei (vor fi excluse debitul sanguin inadecvat, recircularea la nivelul fistulei arterio-venoase şi nerespectarea programului de dializă);

   •  întreruperea administrării de activatori ai receptorilor vitaminei D;

   •  hidroxid de aluminiu timp de 4 săptămâni (dacă fosfatemia >7mg/dL);

   •  repetarea determinărilor calcemiei şi fosfatemiei săptămânal;

   •  administrarea chelatorilor de fosfaţi fără aluminiu sau calciu este indicată dacă:

     • – fosfatemia se menţine >5,5mg/dL şi produsul fosfo-calcic >55mg2/dL2 la 4 săptămâni după instituirea măsurilor de mai sus;

     • – doza de carbonat/acetat de calciu necesară pentru controlul fosfatemiei este mai mare de 4-6g/zi;

     • – apare hipercalcemie sub doza eficace de carbonat/acetat de calciu;

     • – hiperfosfatemia este asociată cu iPTH

     • – hiperfosfatemia reapare după reluarea terapiei cu activatori ai receptorilor vitaminei D în doză redusă cu 25-30% faţă de doza precedentă;

4. 4. La bolnavii cu iPTH persistent crescut >300pg/mL în pofida tratamentului adecvat cu săruri de calciu şi activatori ai receptorilor vitaminei D, sunt indicate:

   •  administrarea chelatorilor de fosfaţi fără aluminiu sau calciu timp de 3 luni;

   •  monitorizarea săptămânală a calcemiei şi fosfatemiei, cu ajustarea dozelor pentru a le menţine în limitele valorilor ţintă terapeutice;

   •  repetarea iPTH după 3 luni:

     • – dacă iPTH = 150-300pg/mL, se continuă terapia;

     • – dacă iPTH >300pg/mL, este indicată investigarea imagistică a glandelor paratiroide şi evaluarea indicaţiei de paratiroidectomie; va fi oprită administrarea chelatorilor de fosfaţi fără aluminiu sau calciu;

     • – dacă iPTH

Mod de administrare şi posologie

Sunt disponibile două preparate:

1. 1. Sevelamer hidroclorid, administrat pe cale orală, în timpul meselor sau imediat înainte de masă, în doză de 0,8-1,6g/zi [72]:

   •  doza de iniţiere:

     • – 0,8g de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este 5,6-7,5mg/dL şi la bolnavii anterior trataţi cu săruri de calciu

     • – 1,6g de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este >7,5mg/dL şi la bolnavii anterior trataţi cu săruri de calciu

       >3g/zi.

   •  ajustarea dozei se realizează în funcţie de fosfatemie:

     • – >5,6mg/dL – se creşte fiecare doză cu 0,4-0,8g;

     • – între 3,5-5,5mg/dL – se menţine aceeaşi doză;

     • – <3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 0,4-0,8g.

2. 2. Lanthanum carbonat, administrat pe cale orală, în timpul meselor sau imediat după masă, în doză de 750-3000g/zi:

   •  doza de iniţiere:

     • – 250mg de 3 ori pe zi, la bolnavii cu fosfatemie între 5,6-7,5mg/dL;

     • – 500mg de 3 ori pe zi, la bolnavii cu fosfatemie între 7,5-9mg/dL;

     • – 750mg de 3 ori pe zi, la bolnavii cu fosfatemie peste 9mg/dL;

   •  ajustarea dozei, în funcţie de fosfatemie:

     • – >5,6mg/dL – se creşte fiecare doză cu 125-250mg;

     • – între 3,5-5,5mg/dL – se menţine aceeaşi doză;

     • – <3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 125-250mg.

Deoarece sevelamerul are şi capacitate de legare a lipidelor [65] şi ar putea interfera cu absorbţia intestinală a vitaminelor liposolubile, este indicat un interval de minim 1,5-2 ore între priza de sevelamer şi administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D. Deoarece lanthanum carbonat poate creşte pH-ul gastric, medicamentele cunoscute a interacţiona cu antiacidele (precum ketoconazol, hidroxiclorochină, doxiciclină, chinolone) trebuie administrate la 1,5-2 ore interval de priza de lanthanum.

Sevelamer hidroclorid şi lanthanum carbonat sunt contraindicate în prezenţa hipofosfatemiei.

Monitorizarea tratamentului cu chelatorilor de fosfaţi fără aluminiu sau calciu

1. 1. Parametri clinici:

   •  tulburări gastro-intestinale – chestionarea bolnavului şi examen clinic la fiecare

     şedinţă de hemodializă;

   •  evaluarea stării de nutriţie – lunar.

2. 2. Parametri paraclinici:

   •  fosfatemia – săptămânal până la atingerea valorilor ţintă şi la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;

   •  calcemie corectată – săptămânal până la atingerea valorilor ţintă şi la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;

   •  fosfatază alcalină serică – lunar;

   •  iPTH – trimestrial (dacă nu se asociază tratament cu activatori ai receptorilor vitaminei D);

   •  colesterolemie – lunar (pentru sevelamer);

   •  trigliceridemie – lunar (pentru sevelamer);

   •  LDL-colesterol şi HDL-colesterol – trimestrial (pentru sevelamer);

   •  transaminaze serice – lunar;

   •  <-glutamil-transpeptidază (

   •  probe de coagulare (protrombinemie) – trimestrial.

Anexa 4.4

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA ACTIVATORILOR SELECTIVI AI RECEPTORILOR VITAMINEI D

Indicaţii

Administrarea activatorilor selectivi ai receptorilor vitaminei D este recomandată în cazuri selecţionate la bolnavii dializaţi cu hiperparatiroidism secundar (iPTH >300pg/mL) necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, mai ales dacă există tendinţă la hipercalcemie şi hiperfosfatemie, situaţii în care VDRA neselectivi sunt contraindicaţi. În stadiile 3-5 ale BCR, activatorii selectivi ai VDR pot fi recomandaţi la bolnavii cu iPTH crescut peste limita corespunzătoare stadiului bolii, dacă 25(OH)D serică este >30ng/mL şi administrarea VDRA neselectivi induce hipercalcemie şi/sau hiperfosfatemie. Terapia urmăreşte reducerea secreţiei iPTH, prevenirea hiperplaziei glandelor paratiroide, normalizarea activităţii osteoblastelor/osteoclastelor şi ameliorarea supravieţuirii [92].

Deşi datele experimentale şi clinice actuale sugerează beneficiile VDRA selectivi, nu există dovezi suficiente (de grad A sau B) în favoarea reducerii morbidităţii şi mortalităţii pacienţilor cu BCR sub acest tratament, pentru a indica înlocuirea de rutină a calcitriolului/alfa-calcidolului cu activatorii selectivi ai receptorilor vitaminei D [143].

Criterii de iniţiere a terapiei

1. A. La bolnavi dializaţi:

   1. 1. iPTH peste 300pg/mL asociat cu episoade de hipercalcemie (calcemie corectată

      >10,2mg/dL), hiperfosfatemie >5,5mg/dL şi/sau produs fosfo-calcic >55mg2/dL2 sub tratament corect condus cu activatori neselectivi ai VDR, repetate chiar după reducerea calciului în dializant şi optimizarea terapiei de reducere a fosfatemiei (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali);

   2. 2. calcemie corectată :510,2mg/dL;

   3. 3. fosfatemie :55,5mg/dL;

   4. 4. produs fosfo-calcic :555mg2/dL2;

   5. 5. Kt/V al ureei 21,2;

   6. 6. aluminemie <20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ.

2. B. În stadiile 3-5 ale BCR:

   1. 1. iPTH peste 65pg/mL în stadiul 3 şi, respectiv, peste 100pg/mL în stadiul 4 [144] la bolnavi fără deficienţă nutriţională de vitamină D, care dezvoltă hipercalcemie

      >10,5-11mg/dL, hiperfosfatemie >4,6mg/dL sau creşterea produsului fosfo-calcic

      >55mg2/dL2, sub tratament cu activatori neselectivi ai VDR;

   2. 2. 25(OH)D serică >30ng/mL;

   3. 3. calcemie corectată :510,5mg/dL;

   4. 4. fosfatemie :54,6mg/dL;

   5. 5. produs fosfo-calcic :555mg2/dL2.

      Strategii

      Etapele selecţiei bolnavilor şi ale intervenţiilor terapeutice

      1. 1. Monitorizarea parametrilor biochimici după frecvenţa menţionată la Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos.

      2. 2. La bolnavii dializaţi cu iPTH >300pg/mL sunt indicate:

         •  aplicarea măsurilor pentru normalizarea calcemiei şi fosfatemiei;

           

           Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.

         •  administrarea activatorilor neselectivi ai VDR, în doză dependentă de nivelul iniţial al iPTH, titrată la 2-4 săptămâni interval pentru atingerea ţintelor recomandate pentru iPTH (150-300pg/mL);

         •  repetarea determinărilor calcemiei şi fosfatemiei săptămânal şi a iPTH lunar;

         •  dacă apare hipercalcemie (calcemie corectată >10,2mg/dL) sunt indicate: reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L, reducerea/întreruperea dozelor de săruri de calciu, evaluarea indicaţiei pentru chelatori de fosfaţi fără aluminiu sau calciu şi întreruperea tranzitorie a derivaţilor vitaminei D;

         •  dacă apare hiperfosfatemie >5,5mg/dL sunt indicate: evaluarea complianţei la restricţia dietetică de fosfaţi, evaluarea eficienţei dializei, optimizarea terapiei cu chelatori intestinali de fosfaţi (ajustarea dozelor, administrarea în concordanţă cu conţinutul de fosfat al alimentelor, evaluarea indicaţiei pentru chelatori de fosfaţi fără aluminiu sau calciu) şi întreruperea tranzitorie a derivaţilor vitaminei D;

         •  după normalizarea calcemiei, fosfatemiei şi produsului fosfo-calcic, va fi reluată terapia cu VDRA neselectiv, în doză redusă cu 25-30%;

         •  administrarea activatorilor selectivi ai receptorilor vitaminei D este indicată dacă iPTH se menţine peste >300pg/mL şi hipercalcemia, hiperfosfatemia sau produsul fosfo-calcic >55mg2/dL2 reapar după aplicarea măsurilor precedente;

         •  administrarea VDRA selectivi va fi iniţiată numai după corectarea hipercalcemiei, hiperfosfatemiei şi produsului fosfo-calcic;

         •  înaintea administrării VDRA selectivi trebuie exclusă intoxicaţia cu aluminiu (aluminemie, test la desferioxamină).

      3. 3. La bolnavii cu BCR stadiile 3-5 cu iPTH >65pg/mL (pentru RFG 30- 59mL/min/1,73m2) sau, respectiv, >100pg/mL (pentru RFG 2

         ) şi 25(OH)D >30ng/mL sunt indicate:

         •  aplicarea măsurilor pentru normalizarea fosfatemiei (dacă există hiperfosfatemie);

         •  administrarea unor doze mici de activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D;

         •  dacă apare hipercalcemie (calcemie corectată peste limita normală a laboratorului: >10,5-11mg/dL) este indicată reducerea dozei sărurilor de calciu (dacă sunt administrate) şi va fi întreruptă administrarea VDRA;

         •  dacă apare hiperfosfatemie >4,6mg/dL sunt recomandate restricţie dietetică de fosfaţi, introducerea/ajustarea terapiei cu chelatori intestinali de fosfaţi (săruri de calciu) şi întreruperea VDRA;

         •  după normalizarea calcemiei şi fosfatemiei va fi reluată administrarea VDRA neselectivi în doză redusă cu 50%;

         •  administrarea activatorilor selectivi ai receptorilor vitaminei D este indicată dacă iPTH se menţine peste valoarea corespunzătoare stadiului BCR şi hipercalcemia şi/sau hiperfosfatemia reapar după aplicarea măsurilor precedente;

         •  administrarea VDRA selectivi va fi iniţiată numai după normalizarea calcemiei, fosfatemiei şi produsului fosfo-calcic.

           Contraindicaţii

           1. 1. Calcemie corectată >10,2mg/dL la dializaţi sau peste limita normală a laboratorului (>10,5-11mg/dL) în stadiile 3-5 ale BCR;

           2. 2. Fosfatemie >5,5mg/dL la dializaţi sau >4,6mg/dL în stadiile 3-5 ale BCR;

           3. 3. Produs fosfo-calcic >55mg2/dL2;

           4. 4. Boală osoasă adinamică demonstrată histomorfometric sau presupusă pe baza:

              • – iPTH

              • – semnelor de intoxicaţie cu aluminiu;

           Mod de administrare şi posologie

           Sunt disponibile două preparate de VDRA selectivi: paricalcitol (comercializat în Europa şi SUA) şi maxacalcitol (comercializat în Japonia).

           Administrarea paricalcitol

           Doza de iniţiere:

         •  la bolnavii dializaţi, pe cale intravenoasă (bolus, la şedinţa de hemodializă): 0,04- 0,1µg/kg x 3/săptămână sau iPTH/120 (doza în µg) x 3/săptămână [113];

         •  la bolnavi dializaţi pe cale orală: iPTH/105 (doza în µg) x 3/săptămână [114];

         •  în stadiile 3-5 ale BCR: 1µg/zi dacă iPTH :5500pg/mL sau 2µg/zi dacă iPTH

      >500pg/mL [107].

      Ajustarea dozei:

      Monitorizarea parametrilor biochimici este indicată după frecvenţa menţionată la

      Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos.

      La bolnavii dializaţi este preferată recoltarea probelor înaintea începerii şedinţei de HD din mijlocul săptămânii, iar ajustarea dozei este recomandată la 2-4 săptămâni interval, în funcţie de calcemie (preferabil calciul ionic), iPTH şi fosfatemie:

      1. 1. în funcţie de calcemie:

         •  calciul ionic seric 4,6-5,0mg/dL (sau calcemie corectată 8,4-9,5mg/dL) – se menţine aceeaşi doză;

         •  calciul ionic seric 5,0mg/dL (sau calcemie corectată >9,5mg/dL) – se reduce doza cu 0,04g/kg la fiecare administrare;

         •  calciul ionic seric 4,6mg/dL (sau calcemie corectată <8,4mg/dL) – se creşte doza cu 0,04g/kg la fiecare administrare;

         •  calciul ionic seric >5,4mg/dL (sau calcemie corectată >10,2mg/dL) – se întrerupe temporar administrarea de paricalcitol şi se aplică măsurile pentru corectarea hipercalcemiei (reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L, întreruperea/reducerea dozelor de săruri de calciu, evaluarea indicaţiei pentru chelatori de fosfaţi fără aluminiu sau calciu). Administrarea de paricalcitol poate fi reluată după scăderea calcemiei sub 10,2mg/dL, cu doză redusă cu 50%.

      2. 2. în funcţie de nivelul iPTH seric:

         •  dacă scade cu 30-60% – se menţine aceeaşi doză;

         •  dacă scade cu <30% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se creşte doza cu 0,04g/kg;

         •  dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 0,04g/kg;

         •  dacă scade sub 300pg/mL – se întrerupe administrarea paricalcitol. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste 300pg/mL, terapia va fi reluată cu doză redusă cu 50%.

      3. 3. în funcţie de fosfatemie:

         •  între 3,5-5,5mg/dL – se menţine aceeaşi doză;

         •  peste 5,5mg/dL:

           • – dacă nivelul calciului ionic este crescut, se întrerupe administrarea paricalcitol, este evaluată restricţia dietetică de fosfaţi şi se reduce calciul în dializant la 1,5mmol/L. Administrarea paricalcitolului poate fi reluată după normalizaea fosfatemiei, cu doză redusă cu 50%;

           • – dacă nivelul calciului ionic este normal sau scăzut, este evaluată restricţia dietetică de fosfaţi şi adecvarea dializei, se iniţiază sau se creşte doza de chelatori intestinali de fosfaţi şi se reduce doza de paricalcitol cu 0,04g/kg;

         •  sub 3,5mg/dL:

           • – dacă nivelul calciului ionic este normal sau scăzut – se creşte doza de paricalcitol cu 0,04g/kg;

           • – dacă nivelul calciului ionic este crescut – se reduce concentraţia calciului în dializant la 1,5mmol/L şi se reduce doza de carbonat/acetat de calciu (dacă era administrat).

      4. 4. în funcţie de produsul fosfo-calcic:

         •  sub 55mg2/dL2 – se menţine aceeaşi doză;

         •  peste 55mg2/dL2 – se întrerupe administrarea paricalcitol, este evaluată restricţia dietetică de fosfaţi, se reduce calciul în dializant la 1,5mmol/L şi este optimizată terapia cu chelatori intestinali de fosfaţi. Administrarea paricalcitolului poate fi reluată după normalizarea fosfatemiei, cu doză redusă cu 50%.

      În stadille 3-5 ale BCR ajustarea dozei trebuie efectuată la 2-4 săptămâni interval, în funcţie de:

      1. 1. nivelul iPTH seric:

         •  dacă scade cu 30-60% – se menţine aceeaşi doză;

         •  dacă scade cu <30% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se creşte doza cu 1g;

         •  dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 1g;

         •  dacă scade sub 60pg/mL – se întrerupe temporar administrarea de paricalcitol şi se repetă dozarea iPTH peste 4 săptămâni. Paricalcitolul poate fi reluat cu doză redusă cu 30% dacă iPTH creşte din nou. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creşterea frecvenţei între administrări (aceeaşi doză la două zile interval).

      2. 2. dacă apare hipercalcemie peste limita normală a laboratorului (sau >10,5-11mg/dL) sau produs fosfo-calcic >55mg2/dL2 – se întrerupe administrarea paricalcitolului, se întrerupe/reduce doza sărurilor de calciu (dacă erau administrate), se evaluează aportul alimentar de calciu. După normalizarea calcemiei, paricalcitolul poate fi reluat cu doză redusă cu 30%. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creşterea frecvenţei între administrări (aceeaşi doză la două zile interval).

      3. 3. dacă fosfatemia creşte >4,6mg/dL – se creşte doza/se introduce chelator intestinal de fosfaţi, este evaluat aportul dietetic de fosfaţi şi, în cazul persistenţei hiperfosfatemiei, se întrerupe paricalcitolul. După normalizarea fosfatemiei, paricalcitolul poate fi reluat cu doză redusă cu 30%. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creşterea frecvenţei între administrări (aceeaşi doză la două zile interval).

      Pe parcursul tratamentului cu paricalcitol trebuie evitată administrarea medicamentelor cu aluminiu (chelatori de fosfaţi, antiacide gastrice, sucralfat). Nu va fi utilizat nici un alt derivat de vitamină D.

      Monitorizarea tratamentului cu activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D

      1. 1. Parametri clinici:

         •  semne clinice de hipercalcemie (astenie, cefalee, greaţă, vărsături, dureri musculare şi osoase, somnolenţă, anorexie, prurit, hipertensiune arterială, artimii cardiace) – chestionarea bolnavului şi examen clinic la fiecare şedinţă de hemodializă.

      2. 2. Parametri paraclinici:

         •  calciu ionic seric (dacă nu este posibil, calcemie corectată), fosfatemia şi produsul fosfo-calcic:

           • – la bolnavi dializaţi, săptămânal în faza de iniţiere/ajustare a dozelor, bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi apoi lunar;

           • – în stadiile 3-5 ale BCR, bilunar în faza de iniţiere/ajustare a dozelor, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi apoi cel puţin trimestrial;

         •  iPTH:

           • – la bolnavi dializaţi, lunar în faza de iniţiere/ajustare a dozelor până la obţinerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie şi calcemie normale, apoi lunar (dacă doza de paricalcitol şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial);

           • – în stadiile 3-5 ale BCR, trimestrial;

         •  fosfatază alcalină serică – lunar la bolnavii dializaţi şi trimestrial în stadiile 3-5 ale BCR;

         •  calciurie (în stadiile 3-5 ale BCR) – lunar în faza de iniţiere/ajustare a dozelor, apoi trimestrial;

         •  electrocardiogramă – trimestrial;

         •  transaminaze serice – lunar.

      Precauţii speciale (monitorizarea mai frecventă a calcemiei/fosfatemiei, reducerea dozelor) sunt necesare în cazul asocierilor cu medicamente metabolizate pe calea citocromului P450: ketoconazol, itraconazol, claritromicină, antivirale etc. La bolnavii trataţi cu digoxin, calcemia trebuie riguros şi frecvent monitorizată deoarece toxicitatea la digitalice este favorizate de hipercalcemie.

      Anexa 4.5

      RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CALCIMIMETICELOR LA BOLNAVII DIALIZAŢI

      Indicaţii

      Administrarea calcimimeticelor (cinacalcet hidroclorid) poate fi recomandată ca terapie de rezervă la bolnavii adulţi dializaţi cu hiperparatiroidism secundar (iPTH >300pg/mL) necontrolat prin mijloacele terapeutice uzuale, în monoterapie sau în asociere cu derivaţi ai vitaminei D şi chelatori intestinali de fosfaţi, dacă nivelul calciului seric total corectat este 28,4mg/dL. [57,80]. Este indicată în scopul menţinerii iPTH în limitele optime: 150- 300pg/mL. Nu trebuie recomandată de rutină.

      Criterii de iniţiere a terapiei [80,145]

      1. 1. iPTH persistent crescut peste 300pg/mL (două determinări consecutive în interval de 3 luni) sub tratament corect condus cu derivaţi ai vitaminei D şi chelatori intestinali de fosfaţi, când calcemia corectată este 28,4mg/dL;

      2. 2. Hiperparatiroidism (iPTH>300pg/mL) cu hipercalcemie (calcemie corectată

         >10,2mg/dL), hiperfosfatemie >5,5mg/dL şi/sau produs fosfo-calcic >55mg2/dL2, când administrarea derivaţilor vitaminei D este contraindicată;

      3. 3. Episoade repetate şi persistente de hipercalcemie >10,2mg/dL sau produs fosfo- calcic peste 55mg2/dL2 sub tratamentul cu activatori ai receptorilor vitaminei D, care nu răspund la reducerea calciului în dializant (3mEq/L = 1,5mmol/L), dacă iPTH este peste 150pg/mL;

      Strategii

      Etapele selecţiei bolnavilor şi ale intervenţiilor terapeutice

      1. 1. Monitorizarea parametrilor biochimici după frecvenţa menţionată la Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos.

      2. 2. La bolnavii cu iPTH >300pg/mL sunt indicate [1,16,58,80,145]:

         •  aplicarea măsurilor pentru normalizarea calcemiei şi fosfatemiei;

         •  administrarea activatorilor receptorilor vitaminei D, în doză dependentă de nivelul iniţial al iPTH, titrată la 2-4 săptămâni interval pentru atingerea ţintelor recomandate pentru iPTH (150-300pg/mL);

         •  repetarea determinărilor calcemiei şi fosfatemiei săptămânal şi a iPTH lunar;

         •  dacă iPTH se menţine >300pg/mL, trebuie verificată complianţa bolnavului şi evaluată indicaţia administrării derivaţilor vitaminei D la şedinţa de hemodializă sub supravegherea personalului medical;

         •  dacă apare hipercalcemie (calcemie corectată >10,2mg/dL) şi/sau produs fosfo- calcic peste 55mg2/dL2 vor fi aplicate măsurile uzual recomandate (reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L, reducerea/întreruperea dozelor de săruri de calciu, întreruperea tranzitorie a derivaţilor vitaminei D, evaluarea indicaţiei pentru chelatori de fosfaţi fără aluminiu sau calciu);

         •  administrarea calcimimeticelor este indicată dacă:

           • – iPTH se menţine >300pg/mL la 2 determinări consecutive în interval de 3 luni după adecvarea terapiei cu derivaţi ai vitaminei D şi calcemia corectată este

             >8,4mg/dL;

           • – hipercalcemia >10,2mg/dLreapare după reluarea terapiei cu derivaţi ai vitaminei D în doză redusă cu 25-30% faţă de doza precedentă episodului

             

             Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.

             hipercalcemic care a impus întreruperea administrării şi controlul iPTH nu a fost obţinut;

           • – produsul fosfo-calcic se menţine >55mg2/dL2 după reluarea terapiei cu derivaţi ai vitaminei D în doză redusă cu 25-30% faţă de doza precedentă şi controlul iPTH nu a fost obţinut;

           • – iPTH se menţine >300pg/mL şi terapia cu derivaţi ai vitaminei D nu poate fi reluată datorită persistenţei hipercalcemiei şi/sau hiperfosfatemiei;

         •  înaintea administrării calcimimeticelor, la bolnavii cu hipercalcemie persistentă/recurentă, este indicată evaluare pentru excluderea bolii osoase adinamice (aluminemie, test la desferioxamină, eventual biopsie osoasă).

      Contraindicaţii

      1. 1. Calcemie corectată :58,4mg/dL;

      2. 2. Boală osoasă adinamică demonstrată histomorfometric sau presupusă pe baza:

         • – iPTH

         • – semnelor de intoxicaţie cu aluminiu;

      3. 3. Boli hepatice active (clasa Child-Pugh B şi C).

      Mod de administrare şi posologie [57,80,145]

      Cinacalcet hidroclorid este disponibil sub formă de tablete de 30mg, 60mg şi 90mg. Este administrat pe cale orală, în timpul meselor sau imediat după masă. Tabletele trebuie înghiţite întregi şi nu trebuie divizate.

      Doza de iniţiere recomandată este de 30mg, o dată pe zi.

      Doza optimă în tratamentul de întreţinere variază între 30-180mg/zi şi trebuie individualizată (uzual 60-90mg/zi).

      Ajustarea dozei trebuie efectuată la 2-4 săptămâni interval prin creşterea secvenţială a dozei cu 30mg până la atingerea valorilor recomandate ale iPTH (150-300pg/dL), fără apariţia hipocalcemiei: 30mg x 2/zi, 90mg o dată pe zi, 60mg x 2/zi, 90mg x 2/zi.

      Calcemia corectată trebuie determinată săptămânal în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei şi lunar în timpul tratamentului de întreţinere cu cinacalcet, iar dozele trebuie ajustate în funcţie de aceasta şi de apariţia semnelor clinice de hipocalcemie (parestezii, mialgii, crampe musculare, tetanie, convulsii):

      •  calcemie corectată >8,4mg/dL – doza de cinacalcet este menţinută sau crescută pentru a atinge obiectivul terapeutic;

      •  calcemie corectată între 7,5-8,4mg/dL sau apariţia semnelor clinice de hipocalcemie:

        • – se adaugă sau se cresc dozele sărurilor de calciu;

        • – se creşte concentraţia calciului în dializant la 3,5mEq/L (1,75mmol/L), dacă era utilizat un dializant cu calciu mai mic;

        • – se adaugă sau se cresc dozele derivaţilor vitaminei D, dacă fosfatemia este sub 5,5mg/dL şi produsul fosfo-calcic sub 55mg2/dL2;

      •  calcemie corectată sub 7,5mg/dL sau persistenţa semnelor clinice de hipocalcemie după măsurile terapeutice anterioare:

        • – întreruperea administrării cinacalcet până la creşterea calcemiei corectate

          >8,4mg/dL şi dispariţia manifestărilor de hipocalcemie;

      •  reluarea administrării cinacalcet după o întrerupere determinată de un episod de hipocalcemie trebuie efectuată cu doza imediat inferioară celei pe care o urma bolnavul în momentul incidentului.

      Nivelul parathormonului seric trebuie, de asemenea, monitorizat regulat în timpul terapiei cu cinacalcet: lunar în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei şi trimestrial pe parcursul tratamentului de întreţinere. Administrarea cinacalcet trebuie întreruptă dacă iPTH scade sub 150pg/mL.

      Monitorizarea tratamentului cu calcimimetice

      1. 1. Parametri clinici:

         •  tulburări gastro-intestinale – chestionarea bolnavului şi examen clinic la fiecare

           şedinţă de hemodializă;

         •  semne clinice de hipocalcemie – chestionarea bolnavului şi examen clinic la fiecare şedinţă de hemodializă.

      2. 2. Parametri paraclinici:

         •  calcemie corectată – săptămânal în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei, apoi lunar (dacă este asociat tratament cu derivaţi ai vitaminei D, se aplică frecvenţa monitorizării recomandată în această situaţie clinică);

         •  iPTH – lunar în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei, apoi trimestrial (dacă este asociat tratament cu derivaţi ai vitaminei D, se aplică frecvenţa monitorizării recomandată în această situaţie clinică);

         •  fosfatemie şi produs fosfo-calcic – săptămânal în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei, apoi lunar (dacă este asociat tratament cu derivaţi ai vitaminei D, se aplică frecvenţa monitorizării recomandată în această situaţie clinică);

         •  fosfatază alcalină serică – lunar;

         •  transaminaze serice – lunar.

      Ajustarea dozei de cinacalcet şi monitorizarea mai frecventă a calcemiei şi iPTH pot fi necesare la pacienţii trataţi cu medicamente care inhibă citocromul P450: eritromicină, ketoconazol, itraconazol.

      Anexa 4.6

      RECOMANDĂRI PRIVIND TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL HIPERPARATIROIDISMULUI SECUNDAR LA BOLNAVII DIALIZAŢI

      Evaluarea indicaţiei de paratiroidectomie

      Criterii de selecţie a bolnavilor

      1. 1. Hipercalcemie >10,2mg/dLşi/sau hiperfosfatemie >5,5mg/dL rezistente la tratament, în prezenţa iPTH mult crescut (valori peste 800pg/mL) [1];

      2. 2. Calcifilaxie (ulceraţii cutanate profunde, dureroase, asociate cu calcificări ale arteriolelor subcutanate) în prezenţa iPTH crescut >500pg/mL – indicaţie de urgenţă [1,16,146];

      3. 3. iPTH persistent crescut >500pg/mL asociat cu [147,148]:

         •  fracturi în os patologic;

         •  miopatie proximală neexplicată;

         •  ruptura tendonului muşchiului cvadriceps;

         •  calcificări metastatice;

         •  depresia măduvei osoase hematoformatoare (anemie rezistentă la epoietinum, pancitopenie), în absenţa altor cauze;

         •  dureri osoase şi prurit severe;

      4. 4. Hiperplazie nodulară a glandelor paratiroide (sugerată dacă cel puţin una dintre glandele paratiroide depăşeşte 0,5cm3 sau 1cm în diametru la ecografie) [15,146].

      Valorile izolat crescute ale iPTH nu sunt, prin ele însele, indicaţie de tratament chirurgical, dar sunt indicatori prognostici ai răspunsului terapeutic [146]. Nu toţi bolnavii cu calcifilaxie au niveluri crescute ale iPTH şi paratiroidectomia nu trebuie practicată în absenţa documentării hiperparatiroidismului [1].

      Etapele selecţiei bolnavilor şi ale intervenţiilor terapeutice

      1. 1. Dacă iPTH este crescut peste 500-800pg/mL, asociat cu manifestările clinice şi biochimice menţionate:

         •  se aplică măsuri de normalizare a calcemiei: reducerea calciului în dializant la 1,5mmol/L (1,25mmol/L pentru o perioadă scurtă), reducerea/întreruperea dozei de chelatori de fosfaţi cu calciu sau înlocuirea lor cu chelatori fără aluminiu sau calciu, evaluarea şi tratarea unor cauze extrarenale de hipercalcemie [16];

         •  se aplică măsuri de normalizare a fosfatemiei: reducerea aportului dietetic, program de educaţie pentru fosfat, creşterea frecvenţei dializei, chelatori de fosfaţi (cură scurtă de hidroxid de aluminiu, săruri de calciu, chelatori fără aluminiu sau calciu în caz de hipercalcemie asociată) [16];

         •  după normalizarea calcemiei şi fosfatemiei, cu produs fosfo-calcic <55mg2

         /dL2, se administrează activatori neselectivi ai receptorilor vitaminei D în puls-terapie orală sau intravenoasă (calcitriol sau alfa-calcidol 2-5µg/şedinţa de hemodializă) timp de 8 săptămâni [1,16]:

         • – calcemia şi fosfatemia trebuie determinate săptămânal în faza de iniţiere şi, apoi, la 2 săptămâni în primele 3 luni [1];

         • – tratamentul trebuie întrerupt dacă fosfatemia >5,5mg/dL, calcemia corectată

           >10,2mg/dL sau produsul fosfo-calcic >55mg2/dL2; vor fi ajustate măsurile de combatere a hipercalcemiei şi hiperfosfatemiei [1,16];

         • – după corectarea valorilor, va fi reluată administrarea activatorilor neselectivi ai receptorilor vitaminei D în doză redusă cu 25-50% [1,16];

           

           Toate valorile calcemiei se referă la calcemia totală corectată.

         • – dacă apar repetate episoade de hipercalcemie şi/sau hiperfosfatemie poate fi luată în considerare administrarea unui activator selectiv al receptorilor vitaminei D (paricalcitol 0,04-0,1µg/kg intravenos la şedinţa de hemodializă);

         • – dacă derivaţii vitaminei D nu mai pot fi administraţi datorită persistenţei hipercalcemiei şi/sau hiperfosfatemiei, poate fi luată în considerare administrarea calcimimeticelor [57];

         • – iPTH va fi determinat lunar [1];

         • – rezistenţa la tratament este definită drept [16]:

           1. a) reducerea cu :550% a iPTH după 2 luni de tratament;

           2. b) hipercalcemie şi/sau hiperfosfatemie persistente;

           3. c) simptome clinice persistente;

         •  dacă hiperparatiroidismul este refractar la tratament, este indicată paratiroidectomia [1,146,147].

      2. 2. Explorarea imagistică a anomaliilor scheletului osos şi calcificărilor ectopice:

         •  radiologică:

           • – radiografie de mâini şi picioare (semne de osteită fibroasă, calcificări ale arterelor periferice);

           • – radiografie de bazin;

           • – radiografie de coloană lombară (profil);

           • – radiografie toracică antero-posterioară;

           • – radiografii ale segmentelor afectate (fracturi, calcificări metastatice);

         •  densitometria minerală osoasă prin absorbţiometrie duală a razelor X (DEXA).

      3. 3. Explorarea imagistică a glandelor paratiroide:

         •  ecografia glandelor paratiroide (dacă este posibil, cu tehnica Doppler color) este utilă pentru aprecierea hiperplaziei nodulare şi este indicată la bolnavii cu hiperparatiroidism sever refractar la tratamentul cu derivaţi ai vitaminei D [15];

         •  alte tehnici imagistice pentru evaluarea glandelor paratiroide (tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară, scintigrafie sau arteriografie selectivă) nu sunt recomandate de rutină înaintea paratiroidectomiei [1].

      4. 4. Excluderea intoxicaţiei cu aluminiu [16]:

         •  determinarea aluminemiei bazale;

         •  dacă aluminemia este între 60-200µg/L, va fi practicat testul la desferioxamină;

         •  dacă testul la desferioxamină este pozitiv şi la bolnavii cu risc crescut de intoxicaţie cu aluminiu, trebuie practicată biopsia osoasă din creasta iliacă [16,149];

         •  în prezenţa intoxicaţiei cu aluminiu vor fi sistate sursele de aluminiu, va fi administrat tratament cu desferioxamină şi nu va fi practicată paratiroidectomia [16].

      Alegerea tehnicii chirurgicale şi îngrijirea preoperatorie

      Tehnici chirurgicale

      Există trei tehnici principale de paratiroidectomie (PTx) [1,58,134,147]:

      •  paratiroidectomie subtotală;

      •  paratiroidectomie totală cu autotransplant heterotopic de ţesut recoltat dintr-o zonă non-nodulară a glandei (din glanda cea mai mică, fără noduli vizibili macroscopic; dacă este posibil, după examinare histologică);

      •  paratiroidectomie totală fără autotransplant.

        Toate aceste tehnici oferă rezultate satisfăcătoare şi nici una nu pare a avea superioritate, astfel încât alegerea tehnicii depinde de experienţa echipei chirurgicale [1].

        Paratiroidectomia subtotală sau totală cu autotransplant sunt utilizate cu scopul de a evita hipoparatiroidismul sever postoperator asociat cu boală osoasă adinamică şi

        necesitatea suplimentării îndelungate de calciu şi vitamină D3 activă [149,150]. Rezultatele obţinute sunt similare pentru cele două tehnici şi ambele prezintă riscul recurenţei HPTH autonom, deoarece persistenţa insuficienţei renale stimulează proliferarea celulelor paratiroide restante [147,150]. Rata de recurenţă sau persistenţă a HPTH este similară, între 5-15% din cazuri [147]. Ţesutul paratiroidian transplantat poate fi plasat în regiunea pectorală sau la braţ (în muşchiul brahioradial, la membrul superior fără fistulă arterio- venoasă [148]). Această din urmă localizare are avantajul unei reintervenţii mai uşoare în cazul recurenţei, precum şi al determinării iPTH din cele două vene cubitale, ceea ce permite:

      •  evaluarea funcţionării grefei precoce postoperator: un gradient >1,5 între cele două braţe este atins la 2-3 săptămâni după intervenţie şi indică reluarea funcţiei ţesutului transplantat [148];

      •  diferenţierea sursei secreţiei PTH în caz de recurenţă între ţesutul autotransplantat

        şi ţesut restant în regiunea cervicală sau ectopic [146,147].

        Paratiroidectomia totală fără autotransplant are risc redus de recurenţă, deşi au fost raportate niveluri detectabile de iPTH chiar după această tehnică [147]. Principalul dezavantaj constă în hipoparatiroidismul postoperator cu dificultate de menţinere a calcemiei şi dezvoltarea leziunilor osoase adinamice [147,150]. De asemenea, creşte riscul intoxicaţiei cu aluminiu care poate fi prevenită prin evitarea sărurilor de aluminiu (inclusiv sucralfat) şi utilizarea unui dializant fără aluminiu [147]. Au fost raportate rezultate bune cu această tehnică, iar anomaliile osoase histologice asociate hipoparatiroidismului nu au fost cert corelate cu simptomatologia osoasă la bolnavii dializaţi (cel puţin în absenţa intoxicaţiei cu aluminiu) [149,150].

        Cu toate că nu există consens în privinţa tehnicii chirurgicale optime, pot fi făcute unele recomandări pentru selecţia bolnavilor la care una dintre intervenţii este preferabilă:

      •  paratiroidectomia subtotală sau totală cu autotransplant este prima alegere la bolnavii candidaţi pentru transplant renal (deoarece recurenţa HPTH după transplant este rară, iar menţinerea calcemiei în limite normale în absenţa paratiroidelor este dificilă) [1,147,150];

      •  paratiroidectomia totală este indicată la bolnavii cu calcinoză metastatică fulminantă [58,149]. De asemenea, este eficace şi adecvată la bolnavii cu HPTH sever care nu au indicaţie de transplant renal [147].

      Îngrijirea preoperatorie

      Pentru prevenirea hipocalcemiei marcate care apare imediat postoperator mai ales la bolnavii cu hiperparatiroidism sever, cu boală osoasă clinic manifestă, este indicată administrarea activatorilor neselectivi ai receptorilor vitaminei D (calcitriol, alfa-calcidol) timp de 3-5 zile preoperator în doză de 1-4µg/zi. Aceasta este posibilă fără riscuri chiar în prezenţa hipercalcemiei [141].

      Pentru a evita riscul hipofosfatemiei severe postoperatorii este indicată întreruperea chelatorilor intestinali de fosfaţi cu 2-3 zile înaintea paratiroidectomiei.

      Monitorizarea şi îngrijirea postoperatorie

      Evoluţia clinică şi paraclinică post-paratiroidectomie

      Paratiroidectomia influenţează semnificativ simptomele clinice şi anomaliile biochimice consecutive hiperparatiroidismului secundar. Pruritul şi iritabilitatea diminuă marcat în primele zile postoperator, iar durerile osteo-articulare şi slăbiciunea musculară sunt ameliorate net după aproximativ o săptămână [148,149].

      Majoritatea bolnavilor dezvoltă imediat postoperator hipocalcemie tranzitorie, în unele cazuri severă (posibil complicată cu convulsii) care necesită suplimentare intravenoasă/orală de calciu şi calcitriol [149]. În mod obişnuit, calcemia se stabilizează la valori normale după aproximativ 3-4 săptămâni, iar necesarul de vitamină D3 activă scade

      progresiv. Hipocalcemia persistentă sau recurentă este mai frecventă după PTx totală fără autotransplant.

      În primele zile postoperator apare, deseori, hipofosfatemie care numai în unele cazuri necesită suplimentare orală de fosfaţi [134]. Hipofosfatemia moderată poate persista 3-6 luni [148]. Hipocalcemia şi hipofosfatemia sunt consecinţa preluării rapide a calciului şi fosforului de către oase şi sunt mai severe la bolnavii cu osteită fibroasă avansată [134]. Fosfataza alcalină serică creşte iniţial, apoi scade treptat [148].

      Nivelul iPTH seric scade brusc în prima zi postoperator, iar apoi creşte treptat din a doua – a treia săptămână după PTx [148]. Recurenţa hiperparatiroidismului este posibilă după câţiva ani. Secreţia pulsatilă a PTH este parţial restabilită la 2 ani după PTx totală cu autotransplant, dar capacitatea de adaptare la variaţiile calciului ionic rămâne profund alterată [151].

      Modificările osoase şi calcificările ectopice sunt numai parţial influenţate. Deformările osoase şi calcificările vasculare nu sunt ameliorate post-PTx [146,148]. Calcificările ţesuturilor moi dispar în câteva luni post-operator [146]. Semnele radiologice de osteită fibroasă dispar, de regulă, după operaţie. Conţinutul mineral şi osos evaluat prin absorbţiometrie duală a razelor X creşte treptat, iniţial în osul trabecular şi apoi în corticală, însă fără a se obţine normalizarea densităţii minerale osoase [148].

      Faza precoce postoperatorie

      Postperator, tuturor bolnavilor paratiroidectomizaţi le sunt recomandate:

      1. 1. Monitorizarea calcemiei (calciu ionic) la 4-6 ore în primele 48-72 ore şi, apoi, de două ori pe zi, până la stabilizare [1,141]:

         •  dacă nivelul calciului ionic scade sub 3,6mg/dL (corespunzător unei calcemii totale corectate <7,2mg/dL) trebuie administrată perfuzie cu gluconat de calciu în ritm de 1-2mg calciu elemental/kg pe oră (o fiolă de 10mL calciu gluconic 10% conţine 90mg de calciu elemental). Ritmul perfuziei trebuie ajustat pentru menţinerea calciului ionic în limite normale (4,6-5,4mg/dL) [1];

         •  perfuzia cu calciu trebuie treptat redusă după normalizarea şi stabilizarea calciului ionic [1];

         •  dacă este posibilă medicaţia orală, trebuie administrat carbonat de calciu 1- 2g×3/zi între mese şi calcitriol 2µg/zi. Dozele trebuie ajustate pentru a menţine calciul ionic în limite normale [1,134].

      2. 2. Monitorizare EKG în primele 24-48 de ore [134].

      3. 3. Monitorizarea fosfatemiei, zilnic până la stabilizare:

         •  dacă bolnavul urma tratament cu chelatori de fosfaţi preoperator, administrarea acestora trebuie redusă sau întreruptă în funcţie de nivelul fosfatemiei [1];

         •  când există hipofosfatemie semnificativă este necesară suplimentare de fosfaţi pe cale orală [1,134].

      4. 4. Determinarea iPTH:

         •  în prima zi postoperator permite aprecierea eficienţei intervenţiei chirurgicale:

           • – scăderea marcată, până la valori nedetectabile, confirmă îndepărtarea adecvată a ţesutului paratiroidian [148];

           • – iPTH >60pg/mL defineşte HPTH persistent care poate fi explicat de existenţa unor glande paratiroide supranumerare (eventual ectopice, mai frecvent în mediastin) sau de excizia insuficientă a ţesutului paratiroidian [148]. Necesită explorare imagistică suplimentară (scintigramă paratiroidiană cu 99mTc- sestamibi sau cu 11C-metionină, rezonanţă magnetică nucleară, tomografie computerizată);

         •  la 2-3 săptămâni postoperator permite evaluarea funcţionalităţii autotransplantului heterotopic paratiroidian [148].

      5. 5. Monitorizarea parametrilor biochimici ai metabolismului mineral şi osos va continua după stabilizarea valorilor:

         •  calcemie şi fosfatemie: la 3-7 zile timp de o lună, apoi la 2 săptămâni până la 3 luni;

         •  fosfatază alcalină serică: în prima zi postoperator şi la 7 zile timp de o lună, apoi lunar;

         •  iPTH: în prima zi, după 2-3 săptămâni postoperator şi la 3 luni.

      Frecvenţa monitorizării principalelor anomalii biochimice ale metabolismului mineral şi osos recomandată în primele 3 luni după paratiroidectomie este prezentată în Tabelul XV.

      Tabelul XV. Frecvenţa monitorizării anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral şi osos în primele 3 luni post-PTx

      Interval după PTx	primele 2-3 zile	până la o lună	lunile 2-3
      Calcemie(a	la 4-6 ore	la 3-7 zile(b	la 14 zile
      Fosfatemie	zilnic	la 3-7 zile(c	la 14 zile
      Fosfatază alcalină serică	în prima zi	la 7 zile	lunar
      iPTH	în prima zi	o determinare	la 3 luni
      		în săptămâna 3

      a)calciul ionic seric (dacă este posibil), sau calcemie totală corectată;

      b)până la stabilizarea valorilor, determinările vor fi efectuate de 2 ori pe zi;

      c)până la stabilizarea valorilor, determinările vor fi efectuate zilnic.

      Faza tardivă postoperatorie

      Monitorizare

      După 3 luni post-paratiroidectomie bolnavul trebuie monitorizat din punct de vedere al metabolismului mineral şi osos conform frecvenţei indicate la Evaluarea anomaliilor metabolismului mineral şi osos [1]:

      •  lunar: calcemie, fosfatemie, produs fosfo-calcic, fosfatază alcalină;

      •  trimestrial: iPTH.

        Trebuie aplicat tratament cu suplimentare de calciu, chelatori de fosfaţi şi derivaţi ai vitaminei D pentru a menţine parametrii biochimici între limitele ţintă terapeutice [146,149].

        Explorarea radiologică osoasă (radiografii de mâini, de bazin, de coloană lombară şi ale segmentelor afectate) şi DEXA trebuie repetate la 6 şi 12 luni postoperator. Ulterior, explorarea imagistică scheletică va fi efectuată conform indicaţiilor generale pentru bolnavul dializat: radiografie de mâini anual, iar celelalte investigaţii imagistice ghidat de situaţia clinică.

        Recurenţa hiperparatiroidismului secundar

        Incidenţa hiperparatiroidismului recurent creşte treptat după paratiroidectomie, dacă există ţesut paratiroidian restant (intenţionat sau accidental): aproximativ 10% la 3 ani, 20% la 5 ani şi 30% la 7 ani postoperator. Incidenţa este semnificativ mai mare dacă a fost grefat ţesut paratiroidian din zonă cu hiperplazie nodulară [148].

        Sursa hipersecreţiei de parathormon poate fi [147]:

      •  ţesut paratiroidian autotransplantat;

      •  ţesut paratiroidian restant în regiunea cervicală sau mediastin;

      •  implant de ţesut paratiroidian în ţesuturile vecine;

      •  metastaze ale unui carcinom paratiroidian.

        Corectarea riguroasă a calcemiei şi fosfatemiei, precum şi suplimentarea adecvată cu 1,25(OH)2D3 pot preveni sau întârzia recurenţa HPTH, însă reintervenţia chirurgicală este, uneori, necesară [150]. Înaintea reintervenţiei este recomandată explorare pentru localizarea ţesutului paratiroidian [1,150]:

      •  studiu funcţional prin scintigrafie cu 99mTc-sestamibi;

      •  explorare anatomică prin RMN, TC sau ecografie;

      •  explorare invazivă cu determinare selectivă venoasă a iPTH recoltat din venele mari sub control radiologic sau ecografic, pentru cazurile în care explorările imagistice nu au permis localizarea.

        Dacă nivelul circulant al iPTH nu este foarte crescut (>1000pg/mL) şi dacă autotransplantul heterotopic a fost plasat în musculatura braţului, determinarea gradientului iPTH între cele două braţe sau măsurarea iPTH circulant după blocada ischemică a membrului superior purtător al grefei paratiroidiene oferă informaţii privind sursa PTH [146,147].

        Glosar

        Parathormon (PTH) = hormon polipeptidic format din 84 aminoacizi, sintetizat de celulele principale ale glandelor paratiroide [152]:

      •  sinteza şi secreţia sunt reglate de:

        • – calciul ionic plasmatic (scăderea sa stimulează sinteza, secreţia şi proliferarea celulară) prin intermediul receptorului membranar sensibil la calciu;

        • – vitamina D3 activă (inhibă sinteza) prin intermediul receptorului nuclear specific;

        • – fosfat (hiperfosfatemia stimulează secreţia).

      •  acţiuni: molecula intactă (1-84), prin capătul amino-terminal, activează receptori tisulari specifici:

        1. a) la nivel renal:

           • – stimulează resorbţia calciului;

           • – inhibă resorbţia fosfatului;

           • – creşte activitatea 1a-hidroxilazei [creşte sinteza 1,25-(OH)2D3];

        2. b) la nivel osos:

           • – stimulează resorbţia calciului;

           • – stimulează resorbţia fosfatului;

           • – creşte turnover-ul osos;

        3. c) la nivel intestinal:

        • – acţiune indirectă, prin intermediul vitaminei D3 active;

      •  degradare prin proteoliză intraglandulară şi periferică (ficat, rinichi), rezultând:

        • – fragmente amino-terminale – porţiunea 1-34 este biologic activă şi interacţionează cu receptorii PTH;

        • – fragmente mijlocii;

        • – fragmente carboxi-terminale – fragmentele 7-84 par a avea acţiune independentă (hipocalcemiantă), probabil printr-un receptor diferit.

          Hiperparatiroidism secundar (HPTH) = creşterea sintezei şi secreţiei PTH datorită reducerii concentraţiei serice a calciului. Este un răspuns al glandelor paratiroide la un stimul fiziologic. Dacă persistă timp îndelungat, apar proliferare celulară cu hiperplazia glandei şi modificări de set-point al calciului, responsabile de scăderea sensibilităţii glandei la variaţiile calcemiei. Ca urmare, hipersecreţia poate continua independent de corectarea calcemiei = hiperparatiroidism terţiar (autonom) [152].

          Hiperplazia glandelor paratiroide = Sub acţiunea reducerii calciului ionic extracelular şi a hiperfosfatemiei, celulele paratiroidiene proliferează, iniţial policlonal ► hiperplazie difuză. Persistenţa factorilor stimulatori induce proliferarea mai marcată a celulelor cu densitate scăzută a receptorilor pentru calciu şi vitamina D ► apariţia unor mici noduli în interiorul glandei hiperplaziate difuz. În continuare, celulele proliferează monoclonal ► hiperplazie nodulară, iar în unele situaţii glanda rămâne ocupată de un singur nodul care funcţionează autonom (posibil, favorizat de anomalii genetice). Existenţa hiperplaziei nodulare este sugerată de:

      •  iPTH mult crescut asociat cu hipercalcemie şi rezistenţă la terapia medicală;

      •  glandă paratiroidă cu diametru longitudinal >1cm sau volum peste 0,5cm3 (ecografic);

      •  creşterea vascularizaţiei în interiorul glandei (ecografie Doppler).

        Receptor sensibil la calciu (CaR) = homodimer localizat în membrana celulelor paratiroidiene principale şi în variate alte ţesuturi, alcătuit dintr-un domeniu extracelular care conţine locusul de legare a calciului ionic, 7 regiuni transmembranare şi un domeniu intracelular cuplat cu o proteină G, prin intermediul căreia activează fosfolipaza-C şi calea calmodulinei/calcineurinei. Este reglatorul principal al producţiei PTH: reglează secreţia, sinteza (la nivel post-transcripţional), degradarea PTH şi proliferarea celulelor

        paratiroidiene. Activarea CaR (sub acţiunea hipercalcemiei) reduce secreţia şi sinteza PTH, deprimă proliferarea. Permite un răspuns rapid la modificările calciului extracelular [116].

        Set–point-ul calciului = valoarea calciului ionic plasmatic care determină reducerea cu 50% a nivelului PTH. La subiecţii cu funcţie normală a glandelor paratiroide, acesta este 1,1-1,2mM [57]. Majoritatea datelor susţin că set-point-ul calciului este crescut la bolnavii cu hiperparatiroidism secundar Bolii cronice de rinichi, în principal datorită reducerii sensibilităţii la calciul extracelular a receptorilor sensibili la calciu din celulele paratiroide [57].

        Calcimimetice = compuşi organici fenilalcalini cu afinitate pentru CaR de care se leagă la nivelul domeniului transmembranar. Acţionează ca efectori allosterici. Induc o modificare conformaţională a receptorului, crescându-i sensibilitatea la concentraţia calciului extracelular. Inhibă secreţia şi sinteza PTH rapid şi reversibil, prin modulare directă la nivelul celulei paratiroidiene, independent de calcemie şi fosfatemie [116].

        Vitamina D = termenul defineşte un grup de compuşi steroidici care îndeplinesc rol de hormon esenţial în reglarea metabolismului calciului şi fosforului:

      •  surse şi metabolism:

        • – sinteză în piele sub acţiunea razelor UVB – vitamina D3;

        • – dietă – vitamina D2 (din plante/fungi) şi D3 (ulei de peşte);

        • – necesită hidroxilare în ficat (poziţia 25) şi rinichi (poziţia 1a) pentru activare;

      •  acţiuni:

        1. a) la nivel intestinal:

           • – stimulează absorbţia calciului şi fosfatului (în intestinul subţire);

        2. b) la nivelul glandelor paratiroide:

           • – scade transcripţia genei PTH;

           • – reduce proliferarea celulelor paratiroidiene;

           • – normalizează set-point-ul ridicat al calciului;

           • – creşte exprimarea receptorilor vitaminei D şi a CaR în celulele paratiroidiene;

        3. c) la nivel osos:

           • – intervine în dezvoltarea diferitelor tipuri de celule ale osului;

           • – asigură disponibilul plasmatic de calciu şi fosfat necesar mineralizării osului;

           • – în concentraţie mare, determină mobilizarea calciului şi fosfatului din os;

        4. d) la nivel renal:

        • – efect neclar asupra reabsorbţiei calciului şi fosfatului (pare a creşte eliminarea calciului, efect aditiv cu PTH);

          Receptorii vitaminei D (VDR):

      •  ai 1,25(OH)2D3:

        • – receptorul nuclear clasic, localizat în peste 30 de ţesuturi şi celule, mediază modificări genomice prin legare de elementul de răspuns la vitamina D din structura diferitelor gene (creşte sau scade exprimarea genei) – reglare la nivel transcripţional;

        • – receptor membranar induce răspuns rapid. Este posibil să fie implicat în creşterea fluxului de calciu transmembranar la nivel intestinal şi renal;

      •  ai 24,25(OH)2D – receptor membranar identificat în experimente pe animale; rol necunoscut la om.

        Activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D = molecule dezvoltate prin sinteză, care au afinitate ridicată pentru VDR şi sunt caracterizate prin selectivitate de acţiune (au capacitate de a deprima sinteza PTH similar vitaminei D3 active, dar au potenţă redusă asupra absorbţiei intestinale şi a mobilizării calciului din oase).

        Osteoblaste = celule derivate din celulele stem mezenchimale locale, situate la suprafaţa osului, cu rol de secreţie a unor componente organice şi a sărurilor minerale

        implicate în formarea osului. Sunt responsabile de formarea şi mineralizarea osteoidului (matricea osoasă necalcificată). Au receptori pentru PTH şi estrogeni.

        Osteocite = celulele principale, mature şi relativ inactive ale osului. Sunt derivate din osteoblaste încorporate în structura osului. Pot avea rol în mobilizarea mineralelor din os.

        Osteoclaste = celule gigante, multinucleate, derivate din celulele liniei monocito- fagocitare, localizate la suprafaţa osului, cu rol de degradare a osului vechi prin resorbţie. Au receptori pentru calcitonină şi nu au receptori pentru PTH. Stimularea lor sub acţiunea PTH pare indirectă, probabil prin eliberarea unui factor paracrin de către osteoblaste.

        Osteodistrofie renală (ODR) = termen generic care desemnează complicaţiile osoase induse de anomaliile metabolismului ionilor divalenţi (în principal, calciu şi fosfat) din cursul BCR. Nu include complicaţiile osteo-articulare datorate amiloidozei �2- microglobulinice [153]. Cuprinde 4 entităţi histopatologic distincte:

      •  osteita fibroasă;

      •  boala osoasă cu leziuni mixte;

      •  osteomalacia;

      •  boala osoasă adinamică.

      Osteita fibroasă (boală osoasă indusă de hipersecreţia PTH) = caracterizată prin creşterea numărului şi activităţii osteoclastelor, osteoblastelor, osteocitelor şi fibroblaştilor care determină resorbţie osoasă anormală, formare anormală a osului şi fibroză medulară. Examenul histopatologic al osului arată: creşterea ratei de formare a osului, a suprafeţei osteoblastice şi osteoclastice, fibroză medulară, creşterea volumului şi suprafeţei osteoidului care este de tip trabecular, neregulat şi creşterea ratei de apoziţie minerală [1,153].

      Boala osoasă cu leziuni mixte (osteodistrofia renală mixtă, boală osoasă cu turnover crescut şi defect de mineralizare) = caracterizată prin diverse grade de deficit de mineralizare în asociere cu modificări osoase produse de hiperparatiroidism. Poate fi considerată o variantă a bolii osoase induse de hipersecreţia PTH. Histologic, diferă de forma precedentă prin acumulare marcată de osteoid şi creştere mai redusă a ratei de formare a osului, a suprafeţelor osteoblastice şi osteoclastice. Rata de apoziţie minerală poate fi redusă [1,153].

      Osteomalacie = caracterizată prin deficit de mineralizare. Este definită de o rată scăzută de formare osoasă, creşterea marcată a grosimii osteoidului şi reducerea ratei de apoziţie minerală [1,153].

      Boală osoasă adinamică = caracterizată prin supresia formării osului asociată cu grade variate de resorbţie osoasă. Histopatologic, prezintă reducerea ratei de formare osoasă şi a ratei de apoziţie minerală, însă grosimea osteoidului este normală sau scăzută [1,153].

      Boală osoasă cu turnover crescut = caracterizată prin stimularea osteoblastelor care determină remodelare osoasă crescută şi anarhică. Cuprinde osteita fibroasă şi osteodistrofia renală mixtă. Este consecinţa hipersecreţiei PTH [1,153].

      Boală osoasă cu turnover scăzut = caracterizată prin reducerea remodelării osoase exprimată de scăderea numărului şi activităţii osteoblastelor, scăderea numărului osteoclastelor, reducerea volumului osului şi mineralizării. Cuprinde osteomalacia şi boala osoasă adinamică. Este produsă de supresia exagerată a secreţiei PTH, intoxicaţia cu aluminiu sau deficitul vitaminei D [1,153].

      Calcifilaxie (arteriopatie calcificată uremică) = sindrom caracterizat prin ulceraţii cutanate ischemice progresive la nivelul degetelor, picioarelor, gleznelor şi coapselor, însoţite de dureri intense şi precedate, uneori, de noduli subcutanaţi dureroşi, discret eritematoşi sau de pete roşietice. Afectează bolnavi cu Boală cronică de rinichi avansată (dializaţi, transplantaţi şi, rar, în stadiul 5 al BCR nedializaţi) [1].

      Amiloidoza P2-microglobulinică (amiloidoză asociată dializei) = afecţiune întâlnită mai frecvent la bolnavii hemodializaţi cronic îndelungat, dar prezentă şi la uremicii trataţi

      prin dializă peritoneală, sau înainte de iniţierea dializei, caracterizată prin depuneri de amiloid alcătuit din fibrile de �2-microglobulină în structurile articulare şi periarticulare. Manifestările clinice includ sindrom de tunel carpian, spondilartropatii, hemartroză, dureri articulare şi imobilitate. Tardiv, pot apare depuneri sistemice de amiloid în tractul gastro- intestinal şi cord. Nu există tratament specific disponibil. Transplantul renal permite stoparea evoluţiei şi ameliorarea simptomatologiei. La bolnavii cu risc de amiloidoză �2- microglobulinică este recomandată utilizarea membranelor de dializă non-cuprofan, high- flux [1].

      Bibliografie

      1. 1. *** National Kidney Foundation. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Bone Metabolism and Disease in Chronic Kidney Disease. Am J Kidney Dis, 42(4, suppl. 3):S1-S201, 2003.

      2. 2. *** National Kidney Foundation. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Chronic Kidney Disease: Evaluation, Classification, and Stratification – Part 6 Guideline 10 (Association of level of RFG with bone disease and disorders of calcium and phosphorus metabolism), Am J Kidney Dis, 39(suppl. 1), 2002.

      3. 3. Levin A, Bakris GL, Molitch M şi col. Prevalence of abnormal serum vitamin D, PTH, calcium, and phosphorus in patients with chronic kidney disease: Results of the study to evaluate early kidney disease. Kidney Int, 71:31-38, 2007.

      4. 4. LaClair RE, Hellman RN, Karp SL şi col. Prevalence of calcidiol deficiency in CKD: A Cross-sectional study across latitudes in the United States. Am J Kidney Dis, 45:1026- 1033, 2005.

      5. 5. London GM, Raggi P, Hruska KA. Vascular calcification in CKD. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:93-110.

      6. 6. Block GA, Klassen PS, Lazarus JM şi col. Mineral metabolism, mortality, and morbidity in maintenance hemodialysis. J Am Soc Nephrol, 15:2208-2218, 2004.

      7. 7. Young EW, Akiba T, Albert J şi col. Magnitude and impact of abnormal mineral metabolism in hemodialysis patients in the Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS). Am J Kidney Dis, 44:S34-S38, 2004.

      8. 8. Kalantar-Zadeh K, Kuwae N, Regidor DL şi col. Survival predictability of time-varying indicators of bone disease in maintenance hemodialysis patients. Kidney Int, 70:771- 780, 2006.

      9. 9. Kestenbaum B, Sampson JN, Rudser KD şi col. Serum phosphate levels and mortality risk among people with chronic kidney disease. J Am Soc Nephrol, 16:520-528, 2005.

      10. 10. Moe S, Drüeke T, Cunningham J şi col. Definition, evaluation, and classification of renal osteodystrophy: A position statement from Kidney Disease: Improving Global Outcomes (KDIGO). Kidney Int, 69:1945-1953, 2006.

      11. 11. Felsenfeld A, Silver J. Pathophysiology and clinical manifestation of renal osteodystrophy. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:31-44.

      12. 12. London GM, Marty C, Marchais SJ şi col. Arterial calcifications and bone histomorphometry in end-stage renal disease. J Am Soc Nephrol, 15:1943-1951, 2004.

      13. 13. Argiles A. AGE-beta-2 microglobulin and amyloidosis: New aspects of an unsolved problem. http//www.ndteducational.org/argilesslide.asp

      14. 14. Ferreira MA. Diagnosis of renal osteodystrophy: when and how to use biochemical markers and non-invasive methods; when bone biopsy is nedeed. În: Management of the Renal Patient: Expert’s Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:21-34.

      15. 15. Fukagawa M, Kazama JJ, Shigematsu T. Management of patients with advanced secondary hyperparathyroidism: the Japanese approach. Nephrol Dial Transpl, 17(9):1553-1557, 2002.

      16. 16. *** Medical Expert Group: Clinical Algorithms on renal osteodystrophy. În: Management of the Renal Patient: Expert’s Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:92-111.

      17. 17. St Peter WL. Vitamin D hormone products – hypercalcemia and dosage. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 2(3), 2000.

      18. 18. Moriniere P, El Esper B, Viron B şi col. Improvement of severe secondary hyperparathyroidism in dialysis patients by intravenous 1a(OH) vitamin D3, oral CaCO3 and low dialysate calcium. Kidney Int, 43 (suppl 41):S121-S124, 1993.

      19. 19. Salusky IB, Goodman WG. Adynamic Renal Osteodystrophy: Is There a Problem? JASN, 12(9):1978-1985, 2001.

      21. Martin KJ, Fukagawa M, Malluche HH. Diagnosis of bone and mineral disorders. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:44-76.

      1. 21. *** Protocol for the prevention and management of renal osteodystrophy in adult dialysis patients. Bone disease protocols, www.esrdnet 11.org, June 2000.

      2. 22. Endres DB. Hypercalcemia. În: UPCMD Evaluating Abnormal Tests Results. www.upcmd.com, dec 2001.

      3. 23. Bailie GR. Why do different PTH assays give different results? MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 2(3), 2000.

      4. 24. Goodman WG, Jüppner H, Salusky IB, Sherrard J. Parathyroid hormone (PTH), PTH- derived peptides, and new PTH assays in renal osteodystrophy. Kidney Int, 63:1-11, 2003.

      5. 25. St. Peter WL. Update on PTH assays in patients with chronic kidney disease. MEDfacts Information on Drugs in Kidney Disease, 5(1), 2003.

      6. 26. Coen G, Ballanti P, Balducci A şi col. Serum osteoprotegerin and renal osteodystrophy. Nephrol Dial Transpl, 17(2):233-238, 2002.

      7. 27. Hart GR. Overview of vitamin D measurement and methodologies. Immunodiagnostic Systems. Review series, vol 2, 2005, http://idsltd.com/downloads/wp2.pdf

      8. 28. *** Immunodiagnostic systems product information. http//www. idsltd.com/

      9. 29. Goodman WG, Darryl Quarles L. Mineral homeostasis and bone physiology. În: Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:3-32.

      10. 30. Andress DL. Vitamin D treatment in chronic kidney disease. Semin Dial, 18(4):315- 321, 2005.

      11. 31. Reichel H, Drüeke TB, Ritz E. Skeletal disorders. În: Oxford Textbook of Clinical Nephrology, 2nd edition, vol 3, eds. Davison AM, Cameron JS, Grünfeld J-P, Kerr DNS, Ritz E, Winearls CG, Oxford University Press, Oxford, 1998:1954-1981.

      12. 32. Jamal SA, Hayden JA, Beyene J. Low Bone Mineral Density and Fractures in Long- Term Hemodialysis Patients: A Meta-Analysis. Am J Kidney Dis 49:674-681, 2007.

      13. 33. Taal MW, Cassidy MJD, Pearson D, Green D, Masud T. Usefulness of quantitative heel ultrasound compared with dual-energy X-ray absorptiometry in determining bone mineral density in chronic haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant, 14:1917- 1921, 1999.

      14. 34. Martin KJ, Olgaard K. Diagnosis, assessment, and treatment of bone turnover abnormalities in renal osteodystrophy: Am J Kidney Dis, 43 (3):558-565, 2004.

      15. 35. Adragao T, Pires A, Lucas C şi col. A simple vascular calcification score predicts cardiovascular risk in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 19(6):1480- 1488, 2004.

      16. 36. Okuno S, Ishimura E, Kitatani K şi col. Presence of abdominal aortic calcification is significantly associated with all-cause and cardiovascular mortality in maintenance hemodialysis patients. Am J Kidney Dis, 49(3):417-425, 2007.

      17. 37. Wolisi GO, Moe SM. The Role of Vitamin D in Vascular Calcification in Chronic Kidney Disease. Semin Dial, 18(4):307-314, 2005.

      18. 38. Kauppila LI, Polak JF, Cupples LA şi col. New indices to classify location, severity and progression of calcific lesions in the abdominal aorta: A 25-year follow-up study. Atherosclerosis, 132:245-250,1997.

      19. 39. Raggi P, Bellasi A, Ferramosca E, Islam T, Muntner P, Block GA. Association of pulse wave velocity with vascular and valvular calcification in hemodialysis patients. Kidney Int, 71(8):802-807, 2007.

      20. 40. Covic A, Goldsmith DJ, Panaghiu L, Covic M, Sedor J. Analysis of the effect of hemodialysis on peripheral and central arterial pressure waveforms. Kidney Int, 57(6):2634-2643, 2000.

      21. 41. *** European Best Practice Guidelines for Haemodialysis (Part 1) – Section VII Guideline 3 – Hyperphosphataemia and calcium-phosphorus ion product. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 7):95-96, 2002.

      22. 42. Block GA, Port FK. Re-evaluation of risks associated with hyperphosphataemia and hyperparathyroidism in dialysis patients. Am J Kidney Dis, 35:1226-1237, 2000.

      23. 43. Fatica RA, Dennis VM. Cardiovascular mortality in chronic renal failure: Hyperphosphatemia, coronary calcification, and the role of phosphate binders. Cleveland Clinic Journal of Medicine, 69(suppl 3): S21-S27, 2002.

      24. 44. Brown AJ, Dusso AS, Slatopolsky E. Vitamin D analogues for secondary hyperparathyroidism. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 10):10-19, 2002.

      25. 45. Fournier A, Oprişiu R. Oral calcium, sevelamer and vascular calcification in uraemic patients. Nephrol Dial Transpl, 17(12):2276-2277, 2002.

      26. 46. Dhingra R, Sullivan LM, Fox CS şi col. Relations of serum phosphorus and calcium levels to the incidence of cardiovascular disease in the community. Arch Intern Med, 167:879-885, 2007.

      27. 47. Cannata-Andia JB, Rodriguez-Garcia M. Hyperphosphatemia as a cardiovascular risk factor – how to manage the problem. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 11):16-19, 2002.

      28. 48. Drüeke TB. Renal osteodystrophy: management of hyperphosphataemia. În: Management of the Renal Patient: Expert’s Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:75-79.

      29. 49. *** The CARI Guidelines – Caring for Australians with Renal Impairment. 2005, http//www.cari.org

      30. 50. Kestenbaum B. Phosphate Metabolism in the Setting of Chronic Kidney Disease: Significance and Recommendations for Treatment. Semin Dial, 20(4): 286-294, 2007.

      31. 51. Kuhlmann MK. Management of hyperphosphatemia. Hemodialysis Int, 10:338-345, 2006.

      32. 52. Salusky IB, Goodman WG. Managing phosphate retention: is a change necessary? Nephrol Dial Transplant, 15(11):1738-1742, 2000.

      33. 53. Lachmann T-A. Richtig Essen + Trinken bei Niereninsuffizienz. Rena Care NephroMed GmbH, Hüttenberg, 2002.

      34. 54. Rocco MV, Easter L, Makoff R. Management of hyperphosphatemia with calcium- based binders. Seminars in Dialysis, 12(3):195-201, 1999.

      35. 55. Rossert JA, Wauters JP. Recommendations of the screening and management of patients with chronic kidney disease. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 1):19-29, 2002.

      36. 56. Kuhlmann MK. Practical Approaches to Management of Hyperphosphatemia: Can We Improve the Current Situation? Blood Purif, 25:120-124, 2007.

      37. 57. Ureña Torres P, Prie D, Beck L, Friedlander G. New therapies for uremic secondary hyperparathyroidism. J Renal Nutr, 16(2):87-99, 2006.

      38. 58. Locatelli F, Cannata-Andia JB, Drüeke TB, Hörl WH, Fouque D, Heimburger O, Ritz E. Management of disturbances of calcium and phosphate metabolism in chronic renal insufficiency, with emphasis on the control of hyperphosphataemia. Nephrol Dial Transpl, 17(5):723-731, 2002.

      39. 59. Bellasi A, Kooienga L, Block GA. Phosphate binders: New products and challenges. Hemodialysis Int, 10:225-234, 2006.

      40. 60. Malluche HH. Aluminium and bone disease in chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant, 17(suppl 2):21-24, 2002.

      41. 61. Coladonato JA, Szczech LA, Friedman EA, Owen WF Jr. Does calcium kill ESRD patients – the skeptic’s perspective. Nephrol Dial Transpl, 17(2):229-232, 2002.

      42. 62. Chertow GM, Raggi P, Chasan-Tabar S şi col. Determinants of progressive vascular calcification in hemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant, 19:1489-1496, 2004.

      43. 63. Drüeke TB. Hyperparathyroidism in chronic renal failure. În: Diseases of bone and calcium metabolism, ed Arnold A, online edition, www.endotext.org, 2002.

      44. 64. Malluche HH, Mawad H. Management of hyperphosphataemia of chronic kidney disease: lessons from the past and future directions. Nephrol Dial Transplant, 17(7):1170-1175, 2002.

      45. 65. Hergesell O, Ritz E. Phosphate binders in uremia: pharmacodynamics, pharmacoeconomics, pharmacoethics. Nephrol Dial Transplant, 17(1): 14-17, 2002.

      46. 66. Chertow GM, Burke SK, Raggi P. Sevelamer attenuates the progression of coronary and aortic calcification in hemodialysis patients. Kidney Int, 62(1):245-252, 2002.

      47. 67. Block GA, Spiegel DM, Ehrlich J şi col. Effects of sevelamer and calcium on coronary artery calcification in patients new to hemodialysis. Kidney Int, 68(4):1815-1824, 2005.

      48. 68. Nolan CR. Phosphate binder therapy for attainment of K/DOQITM bone metabolism guidelines. Kidney Int, 68(suppl 96):S7-S14, 2005.

      49. 69. Suki WN, Zabaneh R, Cangiano JL şi col. Effects of sevelamer and calcium-based phosphate binders on mortality in hemodialysis patients. Kidney Int, 72(9):1130-1137, 2007.

      50. 70. Sprague SM. Treating patients with CKD who are at risk for vascular calcifications. ASN Renal Week, 2007, http://www.hdcn.com/symp/06asn/06/06spr/06spr.htm

      51. 71. Qunibi WY, Hootkins RE, McDowell LL şi col. Treatment of hyperphosphatemia in hemodialysis patients: The Calcium Acetate Renagel Evaluation (CARE study). Kidney Int, 65:1914-1926, 2004.

      52. 72. Ishihata F. Sevelamer Hydrocloride. www.chugai-pharm.co.jp/html/ meeting

      53. 73. D’Haese PC, Spasovski GB, Sikole A şi col. A multicenter study on the effects of lanthanum carbonate (FosrenolTM) and calcium carbonate on renal bone disease in dialysis patients. Kidney Int, 63(suppl 85): S73-S78, 2003.

      54. 74. Damment SJP, Webster I. The pharmacology of lanthanum carbonate (Fosrenol): a new non-aluminium, non-calcium phosphate binder. ASN Annual Meeting, San Diego, F-PO654, 2003.

      55. 75. Persy VP, Behets GJ, Bervoets AR, De Broe ME, D’Haese PC. Lanthanum: A safe phosphate binder. Semin Dial, 19(3):195-199, 2006.

      56. 76. Finn WF. Lanthanum carbonate versus standard therapy for the treatment of hyperphosphatemia: safety and efficacy in chronic maintenance hemodialysis patients. Clin Nephrol, 65(3):191-202, 2006.

      57. 77. Hutchison AJ, Maes B, Vanwalleghem J şi col. Long-term efficacy and tolerability of lanthanum carbonate: Results from a 3-year study. Nephron Clin Pract, 102:c61-c71, 2006.

      58. 78. Mathew S, Huskey M, Hruska KA. The role of hyperphosphatemia in vascular calcification: Actions of lanthanum carbonate. ASN Annual Meeting, San Diego F- PO097, 2006.

      59. 79. Schöming M, Ritz E. Management of disturbed calcium metabolism in uremic patients:

          1. 1. Use of vitamin D metabolites. În: Management of the Renal Patient: Expert’s Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata- Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:43-57.

      60. 80. Drüeke TB, Moe S, Langman CB. Treatment approaches in CKD. În Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:111-137.

      61. 81. Wolf M, Shah A, Gutierrez O şi col. Vitamin D levels and early mortality among incident hemodialysis patients. Kidney Int, 72(8):1004-1013, 2007.

      62. 82. Teng M, Wolf M, Ofshun MN şi col. Activated injectable vitamin D and hemodialysis survival: A historical cohort study. J Am Soc Nephrol, 16:1115-1125, 2005.

      63. 83. Al-Aly Z, Qazi RA, Gonzalez EA, Zeringue A, Martin KJ. Changes in serum 25- hydroxyvitamin D and plasma intact PTH levels following treatment with ergocalciferol in patients with CKD. Am J Kidney Dis, 50(1):59-68, 2007.

      64. 84. Armas LAG, Hollis BW, Heany RP. Vitamin D2 is much less effective than vitamin D3 in humans. J Clin Endocrinol Metab, 89:5387-5391, 2004.

      65. 85. Shoji T, Shinohara K, Kimoto E şi col. Lower risk for cardiovascular mortality in oral 1<-hydroxy vitamin d3 users in a haemodialysis population. Nephrol Dial Trandplant, 19(1):179-184, 2004.

      66. 86. Tentori F, Hunt WC, Stidley CA şi col. Mortality risk among hemodialysis patients receiving different vitamin D analogs. Kidney Int, 70(10):1858-1865, 2007.

      67. 87. Levin A, Li YC. Vitamin D and its analogues: Do they protect against cardiovascular disease in patients with kidney disease? Kideny INt, 68:1973-1981, 2005.

      68. 88. Wolisi GO, Moe SM. The Role of Vitamin D in Vascular Calcification in Chronic Kidney Disease. Semin Dial, 18(4):307-314, 2005.

      69. 89. Drüeke TB. Treatment of secondary hyperparathyroidism with vitamin D derivates and calcimimetics before and after start of dialysis. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 11):20- 22, 2002.

      70. 90. Mason NA. Pulse versus daily vitamin D dosing – Is there a right answer? MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 2(4), 2000.

      71. 91. Maung HM, Elangovan L, Frazao JM şi col. Efficacy and side effects of intermittent intravenous and oral doxercalciferol (1<-hydroxyvitamin d2) in dialysis patients with secondary hyperparathyroidism: A sequential comparison. Am J Kidney Dis, 37(3):532-543, 2001.

      72. 92. Brancaccio D, Bommer J, Coyne D. Vitamin D receptor activator selectivity in the treatment of secondary hyperparathyroidism – Understanding the differences among therapies. Drugs, 67(14):1981-1998, 2007.

      73. 93. Andress D. Vitamin D in chronic kidney disease: A systemic role for selective vitamin D receptor activation. Kidney Int, 69:33-43, 2006.

      74. 94. Andress D. Nonclassical aspects of differential vitamin D receptor activation – Implications for survival in patients with chronic kidney disease. Drugs, 67(14):1999- 2012, 2007.

      75. 95. Vieth R, Chan P-C, MacFarlane GD. Efficacy and safety of vitamin D3 intake exceeding the lowest observed adverse effect level. Am J Clin Nutr, 73:288-294, 2001.

      76. 96. Mason NA. Does dihydrotachysterol have a place in renal osteodystrophy therapy? MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 4(3), 2002.

      77. 97. Cannata-Andia JB, Alonso CG. Vitamin D deficiency: a neglected aspect of disturbed calcium metabolism in renal failure. Nephrol Dial Transpl, 17(11):1875-1878, 2002.

      78. 98. Bailie GR, Johnson CA, Mason NA, St Peter WL. Rocaltrol® shortage creates unexpected challenges for prescribers of oral vitamin D products. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 3(6), 2001.

      79. 99. Hamdy NA, Kanis JA, Beneton MNC şi col. Effect of alfacalcidol on natural course of renal bone disease in mild to moderate renal failure. BMJ, 310:358-363, 1995.

      80. 100. Rix M, Eskildsen P, Olgaard K. Effect of 18 months of treatment with alfa-calcidol on bone in patients with mild to moderate chronic renal failure. Nephrol Dial Transplant, 19:870-876, 2004.

      81. 101. Brandi L, Daugaard H, Nielsen PK, Jensen LT, Egsmose C, Olgaard K. Long-term effects of intravenous 1<(OH)D3 combined with CaCO3 and biochemical bone markers in patients on chronic hemodialysis. Nephron, 74:89-103, 1996.

      82. 102. Mason NA. Intravenous and oral Hectorol® (doxercalciferol) dosing. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 3(2), 2001.

      83. 103. Takeyama K-I, Masuhiro Y, Fuse H şi col. Selective interaction of vitamin D receptor with transcriptional coactivators by a vitamin D analog. Mol Cell Biol, 19(2):1049-1055, 1999.

      84. 104. Akizawa T, Suzuki M, Akiba T şi col. Long-term effect of 1,25 dihydroxy-22- oxavitamin D3 on secondary hyperparathyroidism in haemodialysis patients. One-year administration study. Nephrol Dial Transpl, 17(suppl 10):28-36, 2002.

      85. 105. Elder GJ: Pathogenesis and management of hyperparathyroidism in end-stage renal disease and after renal transplantation. Nephrology, 6:155-160, 2001.

      86. 106. Martin KJ, Gonzalez EA, Gellens M şi col. 19-Nor-1a-25-dihydroxyvitamin D2 (Paricalcitol) safely and effectively reduces the levels of intact parathyroid hormone in patients on hemodialysis. J Am Soc Nephrol, 9(8):1427-1432, 1998.

      87. 107. Coyne D, Acharya M, Qiu P şi col. Paricalcitol capsule for the treatment of secondary hyperparathyroidism in stages 3 and 4 CKD. Am J Kidney Dis, 47(2):263-276, 2006.

      88. 108. Cardus A, Panizo S Parisi E, Fernandez E, Valdivielso JM. Differential effects of vitamin D analogs on vascular calcification. J Bone Miner Res, 22:860-866, 2007.

      89. 109. Llach F, Yudd M. Paricalcitol in dialysis patients with calcitriol-resistant secondary hyperparathyroidism. Am J Kidnay Dis, 38(suppl 5):S45-S50, 2001.

      90. 110. Sprague SM, Llach F, Amdahl M, Taccetta C, Batlle D. Paricalcitol versus calcitriol in the treatment of secondary hyperparathyroidism. Kidney Int, 63:1483-1490, 2003.

      91. 111. Dobrez DG, Mathes A, Amdahl M şi col. Paricalcitol-treated patients experience improved hospitalization outcomes compared with calcitriol-treated patients in real- world clinical setting. Nephrol Dial Transplant, 19:1174-1181, 2004.

      92. 112. Teng M, Wolf M, Lowrie E şi col. Survival of patients undergoing hemodialysis with paricalcitol or calcitriol therapy. New Engl J Med, 349:446-456, 2003.

      93. 113. Mitsopoulos E, Zanos S, Ginikopoulou E şi col. Initial dosing of paricalcitol based on PTH levels in hemodialysis patients with secondary hyperparathyroidism. Am J Kidney Dis, 48(1):114-121, 2006.

      94. 114. Ross EA, Tian J, Abboud H şi col. Paricalcitol capsules for the treatment of secondary hyperparathyroidism in patients on hemodialysis or peritoneal dialysis. ASN Annual Meeeting, San Diego SA-PO551, 2006.

      95. 115. Cannata-Andia JB. Pathogenesis, prevention and management of low-bone turnover. Nephrol Dial Transpl, 15(suppl 5):15-17, 2000.

      96. 116. Goodman WG. Calcimimetics agents and secondary hyperparathyroidism: treatment and prevention. Nephrol Dial Transpl, 17(2):204-207, 2002.

      97. 117. Bailie GA. Calcimimetics may reduce hypercalcemia. MEDfacts Drug Information for Dialysis Units, 3(1), 2001.

      98. 118. Block GA, Martin KJ, de Francisco ALM şi col. Cinacalcet for secondary hyperparathyroidism in patients receiving hemodialysis. N Engl J Med, 350:1516- 1525, 2004.

      99. 119. Lindberg JS, Culleton B, Wong G şi col. Cinacalcet HCl, an oral calcimimetic agent for the treatment of secondary hyperparathyroidism in hemodialysis and peritoneal dialysis: A randomized, double-blind, multicenter study. J Am Soc Nephrol, 16:800- 807, 2005.

      100. 120. Moe SM, Cunningham J, Bommer J şi col. Long-term treatment of secondary hyperparathyroidism with the calcimimetic cinacalcet HCl. Nephrol Dial Transplant, 20:2186-2193, 2005.

      101. 121. de Francisco ALM, Piñera C, Palomar R, Arias M. Impact of Treatment with Calcimimetics on Hyperparathyroidism and Vascular Mineralization. J Am Soc Nephrol 17: S281–S285, 2006.

      102. 122. Henley C, Colloton M, Cattley RC şi col. 1,25-dihydroxyvitamin D3 but not cinacalcet HCL (Sensipar®/Mimpara®) treatment mediates aortic calcification in a rat model of secondary hyperparathyroidism. Nephrol Dial Transplant, 20:1370-1377, 2005.

      103. 123. Cunningham J, Danese M, Olson K, Klassen P, Chertow GM. Effects of the calcimimetic cinacalcet HCl on cardiovascular, fracture, and health-related quality of life in secondary hyperparathyroidism. Kidney Int, 68:1793-1800, 2005.

      104. 124. Garside R, Pitt M, Anderson R şi col. The cost-utility of cinacalcet in addition to standard care compared to standard care alone for secondary hyperparathyroidism in end-stage renal disease: a UK perspective. Nephrol Dial Transplant, 22(5):1428-1436, 2007.

      105. 125. Lindberg JS, Moe SM. Osteoporosis in end-stage renal disease. Semin Nephrol, 19(2):115-122, 1999.

      106. 126. Torregrosa J-V, Moreno A, Mas M, Ybarra J, Fuster D: Usefulness of pamidronate in severe secondary hyperparathyroidism in patients undergoing hemodialysis. Kidney Int, 63(suppl 85):S88-S90, 2003.

      107. 127. Miller PD. Is There a Role for Bisphosphonates in Chronic Kidney Disease? Semin Dial, 20(3):186-190, 2007.

      108. 128. Weisinger JR, Heilberg IP, Hernandez E, Carlini R, Bellorin-Font E. Selective estrogen receptor modulators in chronic renal failure. Kidney Int, 63(suppl 85):S62- S65, 2003.

      109. 129. Hörl WH. Secondary hyperparathyroidism: present and future therapeutic implications. Nephrol Dial Transpl, 17(5):732-733, 2002.

      110. 130. Ayus JC, Mizani MR, Achinger SG şi col. Effects of short daily versus conventional hemodialysis on left ventricular hypertrophy and inflammatory markers: A prospective, controlled study. J Am Soc Nephrol, 16:2778-2788, 2005.

      111. 131. Shahapuni I, Mansour J, Harbouche L şi col. How Do Calcimimetics Fit Into the Management of Parathyroid Hormone,Calcium,and Phosphate Disturbances in Dialysis Patients? Semin Dial, 18(3):226-238, 2005.

      112. 132. Haris A, Sherrard DJ, Hercz G. Reversal of adynamic bone disease by lowering of dialysate calcium. Kidney Int, 70:931-937, 2006.

      113. 133. Cunningham J. Calcium concentration in the dialysate and calcium supplements. În: Management of the Renal Patient: Expert’s Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:81-84.

      114. 134. Schöming M, Ritz E. Management of disturbed calcium metabolism in uremic patients: 2. Indications for parathyroidectomy. În: Management of the Renal Patient: Expert’s Recommendations and Clinical Algorithms on Renal Osteodystrophy, eds. Cannata-Andia J, Passlick-Deetjen J, Ritz E, Pabst Science Publishers, Lengerich, 2001:59-70.

      115. 135. Nakamura M, Fuchinoue S, Teraoka S. Clinical experience with percutaneous ethanol injection therapy in hemodialysis patients with renal hyperparathyroidism. Am J Kidney Dis, 42(4):739-745, 2003.

      116. 136. Olgaard K, Sprague SM. Post-transplant bone disease. În Clinical guide to bone and mineral metabolism in CKD, ed. Olgaard K. National Kidney Foundation Inc., 2006:141-154.

      117. 137. Schwartz A, Rustien G, Merkel S, Radermacher J, Haller H. Decreased renal transplant function after parathyroidectomy. Nephrol Dial Transpl, 22:584-591, 2007.

      118. 138. Evenepoel P, Claes K, Kuypers D, Maes B, Vanrenterghem Y. Impact of parathyroidectomy on renal graft function, blood pressure and serum lipids in kidnay transplant recipients: a single center study. Nephrol Dial Transplant, 20:1714-1720, 2005.

      119. 139. Evenepoel P, Claes K, Kuypers D, Debruyne F, Vanrenterghem Y. Parathyroidectomy after successful kedney transplantation: a single center study. Nephrol Dial Transplant, 22:1730-1737, 2007.

      120. 140. Serra AL, Schwartz AA, Wick FH şi col. Successful treatment of hypercalcemia with cinacalcet in renal transplant recipients with persistent hyperparathyroidism. Nephrol Dial Transpant, 20:1315-1319, 2005.

      121. 141. Gibson P, Kyriakoudis P. Renal osteodystrophy. În: Ed Ren Handbook, online edition, www.edren.org, 2002.

      122. 142. Kratz A, Lewandrowski KB. Normal reference laboratory values. New Engl J Med, 339(15):1063-1072, 1998.

      123. 143. Martin KJ, Gonzalez EA. Metabolic bone disease in chronic kidney disease. J Am Soc Nephrol, 18:875-885, 2007.

      124. 144. Lindberg JS. Mineral and bone treatment options for the stage 3 and 4 CKD patient. ASN Renal Week, 2004, http://www.hdcn.com/symp/04asn/04/04lin/04lin.htm

      125. 145. Shahapuni I, Monge M, Oprisiu R şi col. Drug Insight: renal indications of calcimimetics. Nature Clin Pract Nephrol, 2(6):316-325, 2006.

      126. 146. Jofré R, López Gómez JM, Menárguez J şi col. Parathyroidectomy: Whom and when? Kidney Int, 63(suppl 85): S97-S100, 2003.

      127. 147. de Francisco ALM, Fresnedo GF, Rodrigo E şi col. Parathyroidectomy in dialysis patients. Kidney Int, 61(suppl 80):S161-S166, 2002.

      128. 148. Tominaga Y, Uchida K, Haba T şi col. More than 1,000 cases of total parathyroidectomy with forearm autograft for renal hyperparathyroidism. Am J Kidney Dis, 38(4, suppl 1):S168-S171, 2001.

      129. 149. Stracke S, Jehle PM, Sturm D şi col. Clinical course after total parathyroidectomy without autotransplantation in patients with end-stage renal failure. Am J Kidney Dis, 33(2):304-311, 1999.

      130. 150. Maxwell PH, Winearls CG. Recurrence of autonomous hyperparathyroidism in dialysis patients. Nephrol Dial Transpl, 12:2195-2200, 1997.

      131. 151. Schmitt CP, Löcken S, Mehls O şi col. PTH pulsatility but not calcium sensitivity is restored after total parathyroidectomy with heterotopic autotransplantation. JASN, 14:407-414, 2003.

      132. 152. Coculescu M: În: Endocrinologie clinică. Edit Medicală, Bucureşti, 1998:75-86.

      133. 153. Fournier A, Oprişiu R, Hottelart C şi col. Renal osteodystrophy in dialysis patients: Diagnosis and treatment. Artif Organs, 22:530-557, 1998.

      ANEXA nr. 5

      GHID DE PRACTICĂ MEDICALĂ ÎN HIPERPARATIROIDISMUL SECUNDAR BOLII CRONICE DE RINICHI

      1. I. DIAGNOSTICUL TULBURĂRILOR METABOLISMULUI MINERAL ŞI OSOS ASOCIATE BOLII CRONICE DE RINICHI

         1. 1. Anomaliile biochimice

            1. 1.1. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor serice ale calciului, fosfatului, iPTH şi ale fosfatazei alcaline începând cu BCR stadiul 3 (1C). La copii, se sugerează începerea monitorizării din stadiul 2 al BCR (2D).

            2. 1.2. La pacienţii cu BCR stadiul 3-5D, este rezonabil ca frecvenţa monitorizării calciului, fosfatului şi a iPTH să se bazeze stadiul şi pe rata de progresie a BCR. Intervalele rezonabile de monitorizare sunt:

               1. a. BCR stadiul 3: pentru calciu seric şi fosfat, la fiecare 3-6 luni, iar pentru iPTH, la luarea în evidenţă a bolnavului şi, apoi, în funcţie de nivelurile de bază şi progresia BCR;

               2. b. BCR stadiul 4: pentru calciu seric şi fosfor, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH la fiecare 6-12 luni;

               3. c. BCR stadiul 5, inclusiv 5D: pentru calciu seric şi fosfor, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH la fiecare 3-6 luni;

               4. d. BCR stadiul 4-5D: pentru fosfataza alcalină, la fiecare 12 luni sau mai frecvent atunci când PTH are valori mari;

               5. e. La pacienţii care primesc tratament pentru Tulburările metabolismului mineral şi osos asociate Bolii Cronice de Rinichi (TMO-BCR) este rezonabil să se crească frecvenţa determinărilor pentru a monitoriza tendinţele şi eficacitatea tratamentului precum şi efectele secundare.

            3. 1.3. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D, se sugerează dozarea concentraţiei serice a 25(OH) vitaminei D (calcidiol) la luarea în evidenţă a bolnavului. Deficitul acesteia este rezonabil a fi corectat urmând aceleaşi strategii de tratament recomandate pentru populaţia generală (2C).

            4. 1.4. La pacienţii cu BCR stadiul 3-5D, se recomandă ca deciziile terapeutice să se bazeze mai degrabă pe tendinţele evolutive, decât pe o singură determinare de laborator, luând în considerare toate evaluările documentate ale tulburărilor metabolismului mineral şi osos disponibile (1C).

            5. 1.5. La pacienţii cu BCR stadiul 3-5D, pentru a ghida decizia clinică, se sugerează folosirea tendinţelor valorilor individuale ale calciului seric şi fosfatemiei, evaluate împreună, mai degrabă decât a produsului calciu-fosfor (CaxP) (2D).

            6. 1.6. Se recomandă ca laboratoarele clinice să informeze clinicienii asupra metodei de laborator utilizate pentru determinări biochimice şi hormonale în cazul pacienţilor cu BCR stadiul 3-5D şi să raporteze orice schimbare a tehnicii, a sursei probei (plasmă sau ser) şi a specificaţiilor de manipulare a probei pentru a facilita interpretarea corespunzătoare a rezultatelor (1B).

         2. 2. Anomaliile scheletului osos

            1. 2.1. Se recomandă efectuarea biopsiei osoase numai în cazuri selecţionate la pacienţi cu BCR stadiile 3-5D care au fracturi inexplicabile, dureri osoase persistente, hipercalcemie sau hiperfosfatemie inexplicabile, suspiciune de intoxicaţie cu aluminiu sau înaintea tratamentului cu bifosfonaţi la pacienţii cu BCR.

            2. 2.2. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D cu afectare osoasă secundară BCR, se sugerează neefectuarea de rutină a osteodensitometriei, deoarece aceasta nu detectează tipul de boală osoasă renală şi nici nu prezice riscul de fractură cum se întâmplă în populaţia generală (2B).

            3. 2.3. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D, se sugerează dozarea serică a iPTH şi a fosfatazei alcaline ca markeri ai turnover-ului osos, pentru evaluarea bolii osoase (2B).

            4. 2.4. La pacienţii cu BCR stadiul 3-5D, nu sugerăm dozarea de rutină a markeri-lor de sinteză (propeptidul procolagenului tip 1 C-terminal) sau a celor de degradare (piridinolina sau deoxipiridinolina) ai colagenului (2C).

            5. 2.5. Se recomandă ca sugarilor cu BCR stadiul 2-5D să li se măsoare înălţimea cel puţin o dată pe trimestru, în timp ce copiii cu BCR stadiile 2-5D ar trebui să fie evaluaţi pentru creşterea liniară, cel puţin o dată pe an (1B).

         3. 3. Calcificările vasculare

            1. 3.1. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D, se recomandă efectuarea la luarea în evidenţă a unei radiografii laterale abdominale sau a ecocardiografiei pentru a investiga existenţa calcificărilor vasculare/valvulare, ca metode alternative faţă de tomografia computerizată, metodă mai scumpă şi mai iradiantă (1C).

            2. 3.2. Se recomandă ca pacienţii cu BCR stadiile 3-5D care au calcificări vasculare/valvulare cunoscute să fie consideraţi ca având risc cardio-vascular maxim (2A). Este indicată utilizarea acestei informaţii pentru conducerea tratamentului general şi în special al tulburărilor metabolismului mineral şi osos.

      2. II. TRATAMENTUL TMO-BCR

         1. 4. Reducerea fosfatului seric şi menţinerea în limite normale a calcemiei

            1. 4.1. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5 se sugerează menţinerea nivelurilor serice ale fosfatului în limitele normale ale testului de laborator utilizat (2C), iar celor dializaţi, reducerea nivelului fosfatului cât mai aproape de nivelul normal de referinţă al laboratorului (2C).

            2. 4.2. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D, se sugerează menţinerea calciului seric în intervalul de referinţă normal propriu fiecărui laborator (2D).

            3. 4.3. Se sugerează corectarea acidozei metabolice (menţinerea bicarbonatului seric peste 22 mEq/L) (2B). Pentru aceasta, periodicitatea determinării bicarbonatului seric este:

               1. a. cel puţin anual în stadiul 3;

               2. b. cel puţin trimestrial în stadiile 4-5 non-dializaţi;

               3. c. cel puţin lunar la bolnavii dializaţi.

            4. 4.4. La pacienţii cu BCR stadiul 5D, se sugerează individualizarea prescrierii concentraţiei calciului în dializant, în concordanţă cu tendinţele concentraţiilor serice ale calciului şi iPTH înregistrate la monitorizare (2D). Dializantul cu 1,5 mmol/L calciu este prima opţiune la bolnavii dializaţi, în timp ce dializantul cu 1,25 mmol/L calciu poate fi recomandat bolnavilor trataţi cu activatori ai receptorilor vitaminei D care au tendinţă la hipercalcemie, pentru tratamentul episoadelor de hipercalcemie şi a scăderii persistente a iPTH sub de două ori valoarea normală a laboratorului sau al bolii osoase adinamice.

            5. 4.5. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5 (2D) şi 5D (2B) se sugerează administrarea de chelatori de fosfat pentru controlul hiperfosfatemiei. Alegerea tipului de chelator trebuie făcută în funcţie de stadiul BCR, terapiile concomitente, posibilele efecte adverse şi, nu în ultimul rând, în funcţie de disponibilitatea şi preţul acestora.

            6. 4.6. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D şi hiperfosfatemie, restricţionarea prescrierii chelatorilor pe bază de calciu va fi luată în considerare numai în caz de hipercalcemie recurentă (1B), calcificări arteriale (2C) sau un nivel persistent scăzut al iPTH (2C).

            7. 4.7. La pacienţii cu BCR stadiul 3-5D, se recomandă evitarea utilizării pe termen lung (peste o lună) a chelatorilor de fosfat cu conţinut în aluminiu, iar la cei cu BCR stadiul 5D, evitarea contaminării cu aluminiu a dializantului pentru a preveni intoxicaţia cu aluminiu (1C).

            8. 4.8. La pacienţii cu BCR stadiul 3-5D, în tratamentul hiperfosfatemiei se sugerează limitarea consumului alimentelor bogate în fosfat, singură sau în combinaţie cu alte tratamente (2D). Restricţia dietetică de fosfaţi la 800-1000 mg/zi (adaptat necesarului proteic) este prima măsură terapeutică indicată la bolnavii dializaţi dacă fosfatemia şi/sau iPTH sunt crescute. Utilitatea sa la pacienţii cu BCR stadiile 3-5 non-dializaţi este controversată şi trebuie să se ţină seama de riscul favorizării malnutriţiei.

            9. 4.9. La pacienţii cu BCR stadiul 5D şi hiperfosfatemie persistentă, se recomandă creşterea eliminării fosfatului prin dializă (preferabil dialize mai frecvente de 3x/săptămână sau, dacă nu este posibil, dializă prelungită peste cinci ore) (1C).

         2. 5. Nivelurile anormale ale iPTH

            1. 5.1. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5 non-dializaţi, nivelul optim al iPTH seric nu este cunoscut. Cu toate acestea, se sugerează ca pacienţii care au niveluri ale PTH intact constant peste limita normală a valorilor de referinţă ale laboratorului, să fie evaluaţi pentru identificarea hiperfosfatemiei, hipocalcemiei şi a deficitului de vitamină D (2C). Este recomandat să se corecteze aceste anomalii printr-una sau mai multe dintre următoarele: reducerea aportului alimentar de fosfat, administrarea chelatorilor de fosfat, suplimente de calciu şi vitamină D nativă (1C).

            2. 5.2. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5 (cu excepţia stadiului 5D), cu niveluri ale iPTH seric progresiv crescânde sau care rămân constant peste limita superioară a valorii normale a laboratorului chiar după corectarea factorilor modificabili (vezi 4.2.1.), se recomandă tratament cu calcitriol, alfa calcitriol sau activatori selectivi ai receptorilor vitaminei D (VDRA) (1C).

            3. 5.3. La pacienţii cu BCR stadiul 5D, se sugerează menţinerea nivelurilor iPTH între de 2 şi 9 ori limita superioară a valorii de referinţă a testului de laborator utilizat (2C). Sugerăm ca modificările marcate ale tendinţei nivelurilor iPTH în ambele sensuri în cadrul acestui interval să determine modificarea schemei terapeutice pentru a evita astfel progresia către valori în afara intervalului (2C).

            4. 5.4. La pacienţii cu BCR stadiul 5D şi cu hiperparatiroidism persistent se sugerează utilizarea analogilor de vitamină D, a activatorilor selectivi ai receptorilor de vitamina D (paricalcitol), a calcimimeticelor, sau o combinaţie a acestora pentru a scădea nivelurile de iPTH (2B). Selectarea iniţială a medicaţiei pentru tratamentul hiperparatiroidismului secundar trebuie să se bazeze pe nivelurile serice ale calciului şi fosfatului şi alte aspecte ale TMO- BCR.

               1. a. Doza de chelatori de fosfat calcici sau non-calcici trebuie să fie ajustată astfel încât tratamentele vizând controlul iPTH să nu compromită nivelurile serice ale fosfatului şi calciului.

               2. b. Se recomandă să se oprească tratamentul cu calcitriol, alfacalcidol, la pacienţii cu hipercalcemie (1B) sau cu hiperfosfatemie (2D) până la corectarea acestora. Activatorii selectivi ai receptorilor vitaminei D au efect

                  hipercalcemiant mai mic comparatic cu cei non-selectivi, dar şi utilizarea lor impune o monitorizare atentă şi frecventă a Ca şi P.

               3. c. Se sugerează oprirea temporară a tratamentului cu calcimimetice la pacienţii cu hipocalcemie, în funcţie de gravitatea acesteia, de medicaţia concomitentă, de semnele şi simptomele clinice (2D).

               4. d. În cazul în care nivelurile iPTH scad sub de două ori limita superioară a valorilor normale pentru testul utilizat, se sugerează oprirea tratamentului cu activatori ai vitaminei D şi/sau cu calcimimetice şi monitorizare (2C).

            5. 5.5. La pacienţii cu BCR stadiile 3-5D, cu hiperparatiroidism sever (PTH persistent peste de 9 ori limita superioară a referinţei normale a laboratorului; o glandă

               >1 cm sau masă paratiroidiană totală 500 mg) care nu au răspuns la tratamentul medicamentos corect cu activatori selectivi ai vitaminei D şi/sau cu calcimimetice, se sugerează efectuarea paratiroidectomiei (2B).

         3. 6. Tratamentul cu bifosfonaţi, alte medicamente pentru osteoporoză şi hormon de creştere

            1. 6.1. La pacienţii cu BCR stadiile 1-2 cu osteoporoză şi/sau cu risc ridicat de fracturi, diagnosticate pe baza criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se recomandă acelaşi tratament ca în populaţia generală (1A).

            2. 6.2. La pacienţii cu BCR stadiul 3, cu niveluri ale PTH în intervalul de referinţă, care asociază osteoporoză şi/sau cu risc ridicat de fractură, diagnosticate pe baza criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se sugerează acelaşi tratament ca în populaţia generală (2B).

            3. 6.3. La pacienţii cu BCR stadiul 3, cu anomalii biochimice specifice TMO-BCR şi densitate minerală osoasă scăzută (DMO), se sugerează ca măsurile de tratament să ţină seama de amploarea şi de reversibilitatea anomaliilor biochimice, de rata de progresie a BCR şi poate fi luată în consideraţie o eventuală biopsie osoasă (2D).

            4. 6.4. La pacienţii cu BCR stadiile 4-5D şi anomalii biochimice, cu DMO scăzută şi/sau fracturi de fragilitate, se sugerează efectuarea de investigaţii suplimentare, inclusiv biopsie osoasă, înainte de iniţierea terapiei antiresorbtive (2C).

            5. 6.5. La copii şi adolescenţi cu BCR stadiile 2-5D şi deficite staturale, tratamentul cu hormon de creştere uman recombinant este recomandat atunci când se doreşte creştere suplimentară, după corectarea malnutriţiei şi a anomaliilor biochimice ale metabolismului mineral şi osos (1A).

      3. III. EVALUAREA ŞI TRATAMENTUL TMO-BCR ASOCIATE TRANSPLANTULUI RENAL

      1. 7. Particularităţile evaluării şi tratamentului TMO-BCR la bolnavii cu transplant renal

         1. 7.1. La pacienţii în perioada imediat posttransplant renal, se recomandă măsurarea nivelurilor serice ale calciului şi fosfatului cel puţin o dată pe săptămână, până când devin stabile (1B).

         2. 7.2. La pacienţii cu transplant renal, este rezonabil ca frecvenţa monitorizării calciului, fosfatului şi iPTH să se bazeze pe prezenţa şi rata de progresie a BCR. Intervale rezonabile de monitorizare sunt:

            1. a. În stadiile BCR 1-3T, pentru calciu seric şi fosfat, la fiecare 3-6 luni, iar pentru iPTH, o dată, cu eventuale redozări ulterioare în funcţie de nivelul de bază şi progresia BCR;

            2. b. În BCR stadiul 4T, pentru calciu seric şi fosfat, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH, la fiecare 6-12 luni;

            3. c. În BCR stadiul 5T, pentru calciu seric şi fosfat, la fiecare 1-3 luni, iar pentru iPTH, la fiecare 3-6 luni;

            4. d. În stadiile BCR 3-5T, determinarea fosfatazei alcaline se va realiza anual, sau mai frecvent în prezenţa nivelurilor iPTH ridicate;

            5. e. La pacienţii transplantaţi renal, aflaţi în tratament pentru TMO-BCR, sau la care sunt identificate anomalii biochimice specifice, este rezonabil să se crească frecvenţa determinărilor pentru a monitoriza, pe de o parte eficienţa tratamentului, iar pe de altă parte posibilele efecte adverse. Aceste anomalii pot fi abordate la fel ca în cazul pacienţilor cu BCR stadiile 3-5.

         3. 7.3. La pacienţii cu BCR stadiile 1-5T, se sugerează determinarea nivelului seric al 25(OH) vitaminei D la luarea în evidenţă. Dozarea poate fi repetată în funcţie de valorile iniţiale şi de eventualele intervenţii terapeutice (2C).

         4. 7.4. La pacienţii cu BCR stadiile 1-5T, se sugerează corectarea deficitului de vitamină D urmând strategia de tratament recomandată pentru populaţia generală (2C).

         5. 7.5. La pacienţii cu transplant renal şi rată de filtrare glomerulară estimată mai mare de 30 ml/min pe 1,73 m2, se sugerează măsurarea densităţii minerale osoase în primele 3 luni după transplantul renal în cazul în care primesc corticosteroizi sau au factori de risc pentru osteoporoză similari populaţiei generale (2D).

         6. 7.6. La pacienţii aflaţi în primele 12 luni posttransplant renal cu o rată de filtrare glomerulară estimată mai mare de aproximativ 30 ml/min pe 1,73 m2 şi densitate minerală osoasă scăzută, se sugerează tratament cu vitamină D, calcitriol/ alfa-calcidol sau cu bifosfonaţi (2D).

            1. a. Se sugerează alegerea tratamentului în funcţie de nivelurile calcemiei, fosfatemiei, iPTH, fosfatazei alcaline şi 25(OH)D (2C).

            2. b. Biopsia osoasă trebuie luată în consideraţie pentru ghidarea tratamentului, în special înainte de utilizarea bifosfonaţilor datorită incidenţei crescute a bolii osoase adinamice.

            3. c. Datele existente sunt insuficiente pentru a conduce tratamentul, după primele 12 luni posttransplant.

         7. 7.7. Se sugerează că osteodensitometria să nu fie efectuată de rutină la pacienţii cu BCR stadiile 4-5T, deoarece densitatea minerală osoasă nu prezice riscul de fractură la fel ca în populaţia generală şi nu prezice tipul de boală osoasă asociată transplantului de rinichi (2B).

         8. 7.8. La pacienţii cu BCR stadiile 4-5T cu valori reduse ale densităţii minerale osoase, se sugerează acelaşi tratament ca la pacienţii cu BCR stadiile 4-5 (exceptând stadiul 5D) (2C).

      ANEXA nr. 6

      Ghiduri de practică medicală

      Boala Cronică de Rinichi

      Definirea gradelor utilizate în ghidurile de practică medicală

      [Grad A]

      Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (analiza primară a cel puţin unui studiu prospectiv, randomizat, controlat, cu număr de subiecţi suficient de mare şi un end-point clinic relevant) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

      [Grad B]

      Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (analiza secundară a unor studii prospective, randomizate, controlate, cu număr de subiecţi suficient de mare, sau analiza primară a unor studii caz-control de înaltă calitate sau studii randomizate cu un număr mai mic de pacienţi) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

      [Grad C]

      Situaţii în care există dovezi ştiinţifice (studii observaţionale sau modele experimentale de boli renale) că indicaţia diagnostică sau terapeutică este utilă, respectiv eficientă.

      INTRODUCERE

      Elaborarea de ghiduri şi de măsuri de evaluare pentru îngrijirea pacienţilor cu Boală Cronică de Rinichi (BCR) este impusă de recunoaşterea pe plan mondial a importanţei detectării BCR, în scopul intervenţiei terapeutice cât mai precoce. BCR a fost recunoscută ca o problemă de sănătate publică în numeroase ţări dezvoltate, iar recunoaşterea ei timpurie facilitează implementarea unor măsuri generale şi terapeutice cu scopul de a reduce ritmul de degradare a ratei filtrării glomerulară (RFG). Prin aceasta, se poate micşora atât numărul bolnavilor care necesită terapie de substituţie a funcţiei excretorii renale (TSFR), cât şi riscul – deja crescut – de Boală cardio-vasculară (BCV) asociat BCR. În plus, pot fi prevenite sau tratate adecvat şi alte manifestări patologice asociate frecvent cu BCR.

      Ghidurile prezente se referă la adulţi (>18 ani) de toate vârstele. Ele sunt concepute în special pentru orientarea medicilor de familie şi a medicilor nefrologi în privinţa aspectelor cheie de abordare a pacienţilor cu BCR. Totuşi, ghidurile sunt utile şi pentru medicii cu alte specialităţi – cardiologie, medicină internă, urologie, ginecologie etc. – implicaţi în îngrijirea bolnavilor aflaţi în unul sau altul dintre stadiile BCR. Din acest punct de vedere, este de anticipat că diferite societăţi profesionale medicale vor elabora ghiduri care vor atinge probleme conexe BCR. De aceea, coordonarea între diferitele ghiduri este deosebit de importantă.

      Un obiectiv fundamental al ghidurilor este acela de a încuraja clinicianul de orice specialitate să solicite

      consultul unui nefrolog pentru îngrijirea unui pacient cu BCR, indiferent de stadiu. Deci, recomandările nu trebuie interpretate ca o limitare a libertăţii medicilor sau a pacienţilor de a solicita consultaţii specializate, în orice moment, indiferent de starea clinică.

      Recomandările ghidurilor sunt orientate în mod special către abordarea şi îngrijirea pacienţilor cu BCR. Autorii recunosc că există numeroase alte situaţii în care trimiterea la nefrolog este obligatorie: insuficienţa renală acută (IRA), sindromul nefrotic, anomaliile hidro- electrolitice şi acido-bazice inexplicabile, hipertensiunea arterială refractară, chiar fără alte semne ale bolii de rinichi. În aceste situaţii, ghidurile prezente au o aplicabilitate mai redusă. De asemenea, problemele ridicate de bolnavii trataţi prin mijloace de substituţie a funcţiilor renale – dializă sau transplant – care vor face obiectul unor ghiduri distincte, sunt numai incidental atinse.

      Deşi recomandările se bazează pe date ştiinţifice, nu întotdeauna valorile de graniţă există sau pot fi precis definite. De aceea, răspunderea dificilă de încadrare revine întotdeauna medicului practician, care trebuie să integreze toate informaţiile disponibile în interesul pacientului.

      Recomandările sunt însoţite de măsuri de evaluare a aplicării, utile pentru aprecierea implementării ghidului.

      Referinţe

      •  Burden RP, Tomson C. Identification, management and referral of adults with chronic kidney disease: concise guidelines. Clin Med 2005. 5: 635-42.

      •  Lameire N, Jager K, Van Biesen W, et al. Chronic kidney disease: a European perspective. Kidney Int Suppl 2005 Dec; (99):S30-S38.

      Ghiduri de practică medicală

      Boala Cronică de Rinichi

      SINTEZĂ

      1. I. DIAGNOSTICUL BOLII CRONICE DE RINICHI

         Recomandarea 1.1. Definiţia Bolii cronice de rinichi Boala cronică de rinichi este definită de:

         1. (1) reducerea ratei filtrării glomerulară (RFG) sub

            60mL/min/ 1.73m2, cu durată de minim 3 luni

            sau

         2. (2) afectarea renală cu o durată mai mare de 3 luni. Afectarea renală poate fi diagnosticată în absenţa cunoaşterii etiologiei şi constă în anomalii structurale sau funcţionale ale rinichiului reflectate prin:

            • – anomalii ale examenelor de urină: proteinurie,

              albuminurie, hematurie, leucociturie;

            • – anomalii ale analizelor din sânge: retenţie azotată, diselectrolitemie, acidoză metabolică;

            • – anomalii ale investigaţiilor imagistice renale;

            • – leziuni morfopatologice ale rinichilor la biopsia renală.

              [Grad B]

              Recomandarea 1.2. Rata filtrării glomerulare

              1. a) Funcţia renală trebuie evaluată folosind rata estimată a filtrării glomerulare calculată plecând de la creatinina serică prin formula MDRD cu patru variabile (MDRD 4).

                 [Grad B]

              2. b) Creatinina serică trebuie determinată printr-o metodă care să permită extrapolarea rezultatelor la cele obţinute prin metoda folosită în studiul Modification of Diet in Renal Disease sau la cea cromatografică.

                 [Grad B]

              3. c) La fiecare măsurare a creatininei serice, laboratoarele trebuie să determine şi să înscrie în buletinul de analiză şi rata filtrării glomerulare estimată (eRFG) prin formula MDRD 4, iar rezultatul trebuie înregistrat în documentele medicale ale bolnavului.

                 [Grad B]

              4. d) Evaluarea ratei filtrării glomerulare trebuie făcută la examenul iniţial, cu ocazia fiecărei internări şi ulterior cel puţin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta BCR (vezi Tabelul II) sau cu BCR confirmată.

                 [Grad C]

              5. e) O valoare a eRFG2

                 la un pacient fără BCR cunoscută impune reevaluare şi excluderea insuficienţei renale acute (acute kidney injury – injurie acută a rinichiului).

              [Grad B]

              Recomandarea 1.3. Examenul sumar de urină

              1. a) Examenul sumar de urină (cu bandeletă reactivă) trebuie efectuat la examenul iniţial, cu ocazia fiecărei internări şi ulterior cel puţin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta BCR (vezi Tabelul II) sau cu BCR confirmată.

                 [Grad C]

              2. b) Atunci când examenul cu bandeletă reactivă este anormal, sunt necesare explorări suplimentare. [Grad C]

              3. c) La pacienţii cu proteinurie 21+ persistentă la cel puţin două determinări în interval de două săptămâni la examenul cu bandeletă reactivă, proteinuria trebuie evaluată suplimentar prin

                 determinarea raportului proteinurie (albuminurie)/ creatininurie în prima urină de dimineaţă.

                 [Grad C]

              4. d) La bolnavii de diabet zaharat, trebuie folosite bandelete albumin-specifice sau trebuie determinat raportul albuminurie/creatininurie chiar dacă testul cu bandeleta reactivă obişnuită este negativ.

                 [Grad B]

              5. e) Pacienţii cu hematurie la examenul iniţial cu bandeletă reactivă necesită determinarea eRFG şi a proteinuriei.

                 [Grad C]

              6. f) Pacienţii cu leucociturie la examenul iniţial cu bandeletă reactivă necesită evaluare suplimentară.

                 [Grad C]

              7. g) Pacienţii cu anomalii confirmate ale examenul iniţial cu bandeletă reactivă necesită examen al sedimentului urinar.

              [Grad C]

              Recomandarea 1.4. Leziuni ale rinichiului la investigaţii imagistice renale

Pacienţii cu leziuni ale rinichiului demonstrate prin investigaţii imagistice renale au Boală cronică de rinichi, indiferent de nivelul eRFG.

[Grad C]

Recomandarea 1.5. Diagnosticul bolii renale primare

Pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie investigaţi pentru precizarea bolii renale primare.

[Grad C]

Pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie îndrumaţi către serviciile de nefrologie pentru:

1. a) Confirmarea diagnosticului de Boală cronică de rinichi;

2. b) Precizarea bolii renale primare;

3. c) Stabilirea planului de îngrijire;

4. d) Evaluare periodică.

În acest scop, nefrologii ar trebui să negocieze cu medicii de alte specialităţi – medicină de familie, cardiologie, diabetologie, urologie ş.a. – protocoale comune1 de îngrijire a pacienţior cu Boală cronică de rinichi, incluzând criteriile de trimitere.

[Grad C]

1. II. MONITORIZAREA ŞI TRATAMENTUL ÎN BOALA CRONICĂ DE RINICHI

   Recomandarea 2.1. Stadiile Bolii cronice de rinichi

   Stadiile Bolii cronice de rinichi sunt definite în funcţie de valorile eRFG şi trebuie menţionate în documentele medicale ale pacienţilor (Tabelul IX).

   [Grad B]

   Recomandarea 2.2. Planul de îngrijire în Boala cronică de rinichi

1. a) Toţi pacienţii adulţi cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau vârstă, trebuie să fie incluşi într-un Program de monitorizare şi

   

   1Protocoalele sunt înţelegeri scrise, cu caracter normativ, între secţiile nefrologice şi secţiile de altă specialitate, recunoscute de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

   tratament, cu distribuţie raţională a sarcinilor între nivelurile de asistenţă medicală primară, secundară şi terţiară.

   [Grad C]

2. b) Pentru fiecare pacient trebuie întocmit un Plan de îngrijire, care include obiectivele, parametrii şi frecvenţa monitorizării, ca şi măsurile terapeutice. [Grad C]

3. c) Planul de îngrijire include elemente generale şi elemente specifice: (i) stadiului Bolii cronice de rinichi, (ii) bolii renale primare, (iii) riscului de progresie a Bolii cronice de rinichi, (iv) riscului cardio-vascular şi este particularizat în funcţie de situaţia clinică a fiecărui pacient.

[Grad C]

Planul de îngrijire al tuturor pacienţilor adulţi cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau de vârstă, trebuie să includă referiri la măsurile igieno-dietetice generale:

1. a) Întreruperea fumatului.

   [Grad B]

2. b) Încurajarea exerciţiilor fizice aerobe.

   [Grad C]

3. c) Reducerea masei corporale.

   [Grad B]

4. d) Reducerea aportului de sodiu sub 100mmol/zi (<2.5 g sare de bucătărie/zi) în caz de HTA şi situaţii cu retenţie hidro-salină.

   [Grad B]

5. e) Reducerea aportului de etanol :53 unităţi/zi (bărbaţi), respectiv :52 unităţi/zi (femei)2.

[Grad C]

Recomandarea 2.4. Dieta hipoproteică

1. a) Pentru adulţii cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-4, este recomandată o dietă cu 0.75–1.0g proteine/kg/zi.

   [Grad B]

2. b) Administrarea unei diete hipoproteice (<0.6g proteine /kg/zi) poate fi luată în discuţie la pacienţi în stadiul 5, nedializaţi, în scopul controlului tulburărilor metabolice şi, posibil, al încetinirii modeste a progresiei Bolii cronice de rinichi.

   [Grad B]

3. c) Dietele sever hipoproteice suplimentate cu cetoanalogi pot fi utile în amânarea iniţierii tratamentului substitutiv renal, la bolnavi selecţionaţi în stadiul 5 al Bolii cronice de rinichi. [Grad B]

Recomandarea 2.5. Controlul hipertensiunii arteriale

Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie iniţiat la toţi bolnavii, indiferent de stadiul BCR,

când PA >140/90mmHg.

[Grad A]

Valorile ţintă sunt :5130/80mmHg.

[Grad A]

1. a) inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau blocanţii receptorilor angiotensinei (BRA) trebuie să facă parte din schema antihipertensivă a pacienţilor cu BCR şi proteinurie

   >1000mg/g creatinină urinară, cu excepţia cazuri-

   

   21 unitate conţine 8 grame de alcool etilic

   lor în care există o contraindicaţie clară a acestora;

   [Grad A]

2. b) Iniţierea tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau cu blocanţi ai receptorilor angiotensinei la pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie efectuată de medicul specialist nefrolog:

   •  când eRFG :559mL/min/1.73m2

     [Grad C]

     sau

   •  atunci când sunt necesare asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanţi ai receptorilor angiotensinei.

     [Grad C]

3. c) Indicaţiile tratamentului hipertensiunii arteriale cu asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanţi ai receptorilor angiotensinei la pacienţi cu Boală cronică de rinichi nu sunt definite.

   [Grad C]

4. d) Diureticele trebuie să facă parte din schema de tratament a pacienţilor cu BCR, cu excepţia cazurilor în care există o contraindicaţie clară a acestora.

   [Grad A]

   Alegerea diureticului se face în funcţie de eRFG şi de starea volumului extracelular:

   1. 1. Diureticele tiazidice sunt eficiente în monoterapie când eRFG2 30mL/min/1.73m2.

   2. 2. Diureticele de ansă sunt recomandate:

      • – Oridecâteori este nevoie de reducerea rapidă şi importantă a volumului extracelular;

      • – Când eRFG2

        , situaţie în care sunt necesare doze mai mari de diuretic de ansă.

   3. 3. Combinaţia diuretice de ansă + diuretice tiazidice este recomandată atunci când volumul extracelular este mare, evident la examenul clinic, indiferent de nivelul eRFG.

   4. 4. Deşi diureticele antialdosteronice au efect antiproteinuric mai pronunţat, nu se administrează:

      • – când eRFG:530mL/min/1.73m2;

      • – în asociere cu IECA/BRA când eRFG

        :559mL/min/ 1.73m2, fără recomandarea medicului specialist nefrolog;

      • – la pacienţi cu risc adiţional de hiperpotasemie (diabetici, nefropatii interstiţiale), fără recomandarea medicului specialist nefrolog.

   5. 5. Pentru a creşte siguranţa în utilizare, monitorizarea tratamentului cu diuretice include:

      • – măsurarea presiunii arteriale;

      • – determinarea eRFG;

      • – măsurarea potasiului seric.

5. e) Pentru controlul bun al presiunii arteriale, în Boala cronică de rinichi sunt necesare asocieri de antihipertensive din mai multe clase, adăugate progresiv (Figura 2).

[Grad B]

Recomandarea 2.6. Controlul proteinuriei

Proteinuria trebuie redusă în Boala cronică de rinichi până la valori [Grad A], în interval de 6 luni,[Grad B]

prin:

1. a) control adecvat al presiunii arteriale;

   [Grad A]

2. b) administrare de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi/sau

   blocanţi ai receptorilor angiotensinei;

   [Grad A]

3. c) dietă hiposodată şi hipoproteică, renunţare la fumat şi reducerea masei corporale;

   [Grad B]

4. d) administrare de antialdosteronice, cu excepţia cazurilor în care există o contraindicaţie clară a acestora (vezi Recomandarea 2.5.).

[Grad B]

Recomandarea 2.7. Controlul nefropatiei diabetice

1. a) Pentru controlul proteinuriei, pacienţii cu diabet zaharat (DZ) trebuie trataţi cu IECA sau BRA, titrate până la doza maximă tolerată, cu excepţia situaţiilor în care aceste clase de medicamente sunt clar contraindicate:

   • – pentru prevenirea microalbuminuriei (MA), dacă au HTA, dar nu şi microalbuminurie,

     [Grad B]

   • – pentru prevenirea macroalbuminuriei, dacă au microalbuminurie, indiferent de valorile presiunii arteriale.

     [Grad A]

2. b) Pentru controlul presiunii arteriale, tratamentul antihipertensiv trebuie condus conform Recomandării 2.5. Schema antihipertensivă va include obligatoriu IECA sau BRA şi diuretic. [Grad A]

3. c) La pacienţii cu diabet zaharat şi BCR trebuie obţinut controlul bun al glicemiei, definit printr-o valoare a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) <7.5%. [Grad B]

4. d) La pacienţii cu diabet zaharat şi BCR, LDL– colesterolul trebuie menţinut sub 100mg/dL.

[Grad B]

Recomandarea 2.8. Controlul riscului cardio-vascular

1. a) Riscul cardio-vascular trebuie evaluat anual la pacienţii cu Boală cronică de rinichi – incluzând măsurarea LDL–colesterolului, a indicelui de masă corporală şi PA, cu aprecierea sedentarismului, fumatului şi a consumului de băuturi alcoolice, [Grad C]

   iar cei cu risc mare vor fi trataţi conform ghidurilor de bună practică ale Societăţilor de Cardiologie. [Grad C]

2. b) Inhibitorii de HMG CoA-reductază pot întârzia progresia Bolii cronice de rinichi şi reduc riscul cardio-vascular. Inhibitorii de HMG CoA- reductază vor fi utilizaţi la toţi pacienţii cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-5 fără dializă care au indicaţie pentru statine conform ghidurilor internaţionale, în absenţa unor contraindicaţii specifice.

[Grad C]

Recomandarea 2.9. Controlul anemiei renale

1. a) Tratamentul anemiei poate ameliora rata de progresie, prognosticul cardio-vascular şi calitatea vieţii în Boala cronică de rinichi.

   [Grad B]

2. b) Pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie investigaţi pentru a stabili cauza anemiei, atunci când Hb:511g/dL. [Grad B]

3. c) Dacă Hb:511g/dL şi nu se găseşte o cauză a anemiei, iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei este recomandată numai după corectarea deficitului de fier (ferinină serică 2100ng/mL; TSAT>20%).

   [Grad B]

4. d) Este de preferat administrarea agenţilor stimulatori ai eritropoiezei pe cale subcutanată în stadiile 3-5, la bolnavi non-dializaţi.

   [Grad B]

5. e) Valoarea individuală ţintă a hemoglobinei este de 11g/dL, astfel încât 285% dintre bolnavii aflaţi în observaţia unui serviciu să atingă valori 210,5g/dL. [Grad B]

6. f) Nu este indicat ca, sub tratament, valorile hemoglobinei să depăşească 12g/dL, iar niveluri peste 13g/dL sunt contraindicate.

   [Grad B]

7. g) Tratamentul anemiei renale trebuie condus de nefrologi.

[Grad B]

1. a) Tratamentul tulburărilor metabolismului mineral poate ameliora afectarea scheletului osos, rata de progresie, prognosticul cardio-vascular şi calitatea vieţii în Boala cronică de rinichi.

   [Grad C]

2. b) La pacienţii cu BCR înainte de iniţierea dializei trebuie monitorizate şi menţinute în valorile ţintă:

   PTH intact 40-70pg/mL (4.4-7.7pmol/L) BCR Stadiul 3 70-110pg/mL (7.7-12.1pmol/L)BCR Stadiul 4-5

   25(OH)D >30ng/mL (75nmol/L)BCR Stadiul 3-5 Fosfat seric 2.7-4.6mg/dL (0.87-1.49mmol/L)BCR Stadiul 3-5 Calcemie în limitele normale ale laboratoruluiBCR Stadiul 3-5 Produs fosfo-calcic :555mg2/dL2BCR Stadiul 3-5

   Bicarbonat seric 22mEq/LBCR Stadiul 3-5

   [Grad B]

3. c) Intervenţiile terapeutice indicate sunt:

   •  Corectarea carenţei de vitamină D, când 25(OH)D

     [Grad B]

   •  Corectarea hiperfosfatemiei, dacă există, prin restricţie dietetică de fosfaţi şi administrare de carbonat sau acetat de calciu 3-6g/zi, în timpul meselor;

   •  Corectarea acidozei metabolice;

   •  Dacă iPTH continuă să fie mare, poate fi administrat calcitriol 0.125-0.25µg/zi sau doze echivalente de alfa-calcidol per os, cu monitorizarea calcemiei, fosfatemiei şi a iPTH.

     [Grad B]

4. d) Tratamentul trebuie condus de medicul specialist nefrolog. [Grad B]

Recomandarea 2.11. Controlul acidozei metabolice

Acidoza metabolică apare de obicei în BCR stadiul 5, este un factor de progresie a degradării funcţiei renale, favorizează malnutriţia, osteodistrofia renală şi are consecinţe negative cardio-vasculare.

[Grad B,C]

1. a) Acidoza metabolică trebuie corectată la toţi pacienţii cu BCR predializaţi, atunci când bicarbonatul seric scade sub 17mEq/L, cu

   excepţia situaţiilor în care există contraindica-

   ţii.[Grad C]

2. b) Tratamentul trebuie să aibă ca ţintă un bicarbonat seric 222mEq/L.

   [Grad C]

3. c) Corectarea acidozei se realizează, de preferinţă, cu bicarbonat de sodiu, administrat pe cale orală. [Grad C]

4. d) Doza de bicarbonat de sodiu recomandată este de 0.5-1mmol (40-80mg)/kg corp pe zi, administrată în una-două prize.

   [Grad C]

5. e) Din cauza conţinutului în sodiu, cantitatea de bicarbonat de sodiu necesară pentru combaterea acidozei poate conduce câteodată la supraîncărcare cu sodiu, exacerbând HTA şi insuficienţa cardiacă.

   [Grad C]

6. f) Bicarbonatul de sodiu este de preferat citratului de sodiu, atunci când pacientul se află sub tratament cu chelatori de fosfat pe bază de aluminiu.

[Grad C]

Administrarea medicamentelor trebuie făcută după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu:

1. a) cu adaptarea dozei;

2. b) considerând interacţiunile posibile;

3. c) evitând medicamentele cu efect nefrotoxic potenţial.

[Grad C]

La pacienţii cu Boală cronică de rinichi în stadiile 4-5 trebuie:

1. a) Monitorizate infecţiile cu virusuri transmisibile prin sânge (virusurile hepatitei B, C şi HIV);

2. b) Realizată imunizarea împotriva: virusului gripal, virusului hepatitei B şi pneumococului.

[Grad C]

1. III. PREGĂTIREA PENTRU TRATAMENTUL SUBSTITUTIV RENAL

Pacienţii cu Boală cronică de rinichi în stadiul 5 trebuie să fie urmăriţi în serviciile de nefrologie care au facilităţi de dializă şi relaţii funcţionale cu centrele de transplant cu cel puţin 6 luni înainte de data anticipată a iniţierii tratamentului substitutiv renal, pentru: [Grad B]

1. a) Evaluare şi tratament al manifestărilor insuficienţei renale (anemie, dezechilibre fosfo-calcice, hidro- electrolitice sau acido-bazice, patologie cardio- vasculară).

2. b) Evaluare şi consiliere în vederea alegerii metodei de tratament substitutiv renal.

3. c) Realizarea căii de abord pentru dializă: fistula arterio-venoasă cu 3 luni şi inserţia cateterului peritoneal cu 14 zile înainte de data anticipată a iniţierii dializei.

4. d) Evaluarea în vederea transplantului renal şi înscrierea pe liste de aşteptare cu cel puţin 6 luni înainte de data anticipată a necesităţii de iniţiere a tratamentului substitutiv renal.

5. e) Iniţierea tratamentului substitutiv renal.

Ghiduri de practică medicală pentru Boala Cronică de Rinichi

RECOMANDĂRI

1. I. DIAGNOSTICUL BOLII CRONICE DE RINICHI

   Recomandarea 1.1. Definiţia Bolii cronice de rinichi

   Boala cronică de rinichi este definită de:

   1. (1) reducerea ratei filtrării glomerulară (RFG) sub 60mL/min/ 1.73m2, cu durată de minim 3 luni

      sau

   2. (2) afectarea renală cu o durată mai mare de 3 luni. Afectarea renală poate fi diagnosticată în absenţa cunoaşterii etiologiei şi constă în anomalii structurale sau funcţionale ale rinichiului reflectate prin:

      • – anomalii ale examenelor de urină: proteinurie, albuminurie, hematurie, leucociturie;

      • – anomalii ale analizelor din sânge: retenţie azotată, diselectrolitemie, acidoză metabolică;

      • – anomalii ale investigaţiilor imagistice renale;

      • – leziuni morfopatologice ale rinichilor la biopsia renală.

   [Grad B]

Comentarii

Boala cronică de rinichi este mai degrabă un concept epidemiologic decât unul clinic. Acest concept a fost creat, între altele, pentru a unifica nomenclatura şi pentru a permite comunicarea între nefrologi şi medicii cu diferite specialităţi. La baza lui stă riscul crescut de a necesita tratament substitutiv al funcţiilor renale (sau de deces) al bolnavilor cu afectare renală persistentă (>3 luni) evidenţiabilă prin diverse investigaţii paraclinice sau prin reducerea filtrării glomerulare sub 60mL/min/1.73m2 cu o durată mai mare de 3 luni, indiferent de natura bolii renale primare.

Prin definiţie, BCR reuneşte bolnavii cu diferite nefropatii, având sau nu insuficienţă renală (Figura 1). În ambele situaţii, evaluarea nefrologică este necesară, fie

pentru diagnosticul bolii renale primare, fie pentru evaluarea precisă a deficitului funcţional renal. Cu alte cuvinte, după diagnosticul Bolii cronice de rinichi este obligatoriu de precizat atât boala renală primară, cât şi gradul deficitului funcţional renal. Deci, în nici un cazdiagnosticul de Boală cronică de rinichi nu excludenecesitatea  diagnosticului  de  afectare  renală,  caretrebuie stabilit de nefrolog.

Figura 1. Conceptul de Boală cronică de rinichi

În acest sens, conceptul de Boală cronică de rinichi poate fi privit ca o modalitate de triaj, bazată pe elemente de diagnostic simple şi reproductibile, general aplicabile într-un sistem de sănătate.

Referinţe

•  Burden RP, Tomson C. Identification, management and referral of adults with chronic kidney disease: concise guidelines. Clin Med 2005. 5: 635-42.

•  Lameire N, Jager K, Van Biesen W, et al. Chronic kidney disease: a European perspective. Kidney Int 2005; [Suppl] (99):S30-S38.

  Recomandarea 1.2. Rata filtrării glomerulare

  a) Funcţia renală trebuie evaluată folosind rata estimată a filtrării glomerulare calculată plecând de la creatinina serică prin formula MDRD cu patru variabile (MDRD 4).

  [Grad B]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul persoanelor cu risc crescut de BCR care au consemnate în documentele medicale (foaie de observaţie, dosar de urmărire ambulatorie) valoarea estimată a RFG şi valorile creatininei serice (CreaS).

•  Procentul pacienţilor cu BCR care au consemnate în documentele medicale (foaie de observaţie, dosar de urmărire ambulatorie) valoarea estimată a RFG şi valorile CreaS.

  Comentarii

  Rata filtrării glomerulare este cel mai bun parametru de evaluare a funcţiei renale.

  Metodele de determinare directă a ratei filtrării glomerulare – clearance-ul creatininei endogene (în 100 minute sau în 24 ore), clearance-ul inulinei sau clearance-urile izotopice – sunt fie imprecise, fie incomode pentru bolnav sau dificil de aplicat în practica medicală uzuală.

  Deoarece relaţia dintre rata filtrării glomerulare şi creatinina serică (CreaS) nu este liniară, creatinina serică nu este un indicator bun al funcţiei renale. Astfel, în stadii iniţiale, CreaS creşte semnificativ numai în cazul unei reduceri substanţiale a funcţiei renale: creşterea concentraţiei serice a creatininei de la 1 la 2mg/dL, poate corespunde unei scăderi a RFG de la 120 la 40mL/min. Mai mult, creatininemia este influenţată nu numai de filtrarea glomerulară, ci şi de vârstă, sex, volumul masei musculare, tipul dietei şi de gradul excreţiei ei tubulare (care creşte proporţional cu progresia insuficienţei renale şi poate fi modificat de unele medicamente).

  De aceea, au fost introduse metode indirecte, de estimare a ratei filtrării glomerulare, plecând de la concentraţia creatininei în ser (Tabelul I).

  Formula Cockcroft-Gault a fost prima utilizată şi este cel mai des folosită pentru estimarea clearance-ului creatininei (Clcreat). Este uşor de calculat la patul bolnavului. Are două dezavantaje majore: este relativ puţin precisă (în general supraestimează RFG) şi necesită cunoaşterea masei corporale a pacientului, informaţie frecvent inaccesibilă laboratorului.

  Tabelul I. Metode de estimare prin calcul a ratei filtrării glomerulare

  

  Ecuaţia cu 4 variabile MDRD (MDRD4)

  RFG (mL/min/1.73 m2) = 186(1 x [creatinina serică µmol/L/88.4] –1.154

  x vârsta (ani) -0.203

  x 0.742 (pentru sexul feminin) şi x 1.210 (pentru afro-americani)

  

  1)175 atunci când sunt folosite metode de determinare care permit extrapolarea la determinările creatininei prin spectroscopie de masă cu diluţie izotopică

  

  În cazul în care laboratorul nu poate raporta în acest fel rezultatele, se poate folosi

  Formula Cockroft-Gault

  Clcreat (mL/min/1.73 m2) = [140 – vârsta (ani) x greutatea (kg) / 72 x creatinina serică (mg/dL)] x 0.85 (pentru sexul feminin) şi,

  Alternativ, se pot folosi calculatoare on-line pentru aceste ecuaţii:

  MDRD: http://nephron.org/cgi-bin/MDRD_GFR/cgihttp://www.hdcn.com/calcf/gfr.htm

  Cockroft-Gault: http://nephron.com/cgi-bin/CGSI.cgi

  

  Ecuaţiile MDRD (Modification of Diet in RenalDisease)au un grad mai mare de precizie, deoarece au fost obţinute utilizând datele unei cohorte mari de subiecţi investigaţi după un protocol strict. Dintre aceste ecuaţii, cea mai utilizată este MDRD4, care ia în calcul patru variabile (creatinina serică, vârsta, sexul şi apartenenţa etnică). Este recomandată de US Kidney Disease Outcomes Quality Initiative (K/DOQI), European Best Practice Guidelines (EBPG) şi de Kidney Disease Improving Outcome (KDIGO). Are două dezavantaje majore: nu poate fi calculată la patul bolnavului şi necesită corecţia creatininei determinate de fiecare laborator, pentru a corespunde valorilor obţinute prin metoda de determinare utilizată în studiul MDRD (metoda Beckman CX3). Mai mult, nu există un standard internaţional acceptat pentru determinarea creatininei, atât determinarea colorimetrică (Jaffé), cât şi cea enzimatică având variabilităţi importante, intra- sau interlaboratoare. De aceea, este recomandat ca laboratoarele să utilizeze numai metode ale căror rezultate pot fi extrapolate la cele obţinute prin metoda utilizată în studiul MDRD sau prin cromatografie şi să specifice metoda de determinare pe buletinul de analiză.

  d) Evaluarea ratei filtrării glomerulare trebuie făcută la examenul iniţial, cu ocazia fiecărei internări şi ulterior cel puţin anual la persoanele cu risc

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul persoanelor aflate în evidenţă cu eRFG determinat.

•  Procentul persoanelor cu risc crescut pentru BCR

şi eRFG determinat anual.

Comentarii

Determinarea eRFG la bolnavi fără risc de Boală cronică de rinichi în populaţia generală, cu scop de screening, are o utilitate discutabilă, numărul persoanelor depistate fiind prea mic pentru a justifica costul investigării. Cu toate acestea, eRFG trebuie determinat atunci când pacienţii sunt luaţi în evidenţă, deoarece se obţine o valoare de referinţă, în funcţie de care pot fi interpretate valorile ulterioare.

Epidemiologia Bolii cronice de rinichi este în curs de evaluare. Totuşi, o serie de factori de risc sunt conturaţi, fără ca lista din Tabelul II să fie definitivă. La persoanele care se află într-una dintre aceste categorii, eRFG trebuie determinat cel puţin odată pe an, pentru ca intervenţia terapeutică să fie cât mai precoce.

Tabelul II. Factori de risc pentru Boala cronică de rinichi

1. 1) Pot creşte susceptibilitatea rinichiului

   •  Vârsta >65 ani

   •  Istoric:

     • – familial (rude gradul I) de nefropatii, insuficienţă renală, dializă sau transplant renal;

     • – de greutate mică la naştere (<2.5kg);

     • – de reducere a masei rinichilor (nefrectomie, rinichi unic)

     • – de insuficienţă renală acută în antecedente

   •  Nivel socio-economic scăzut

   •  Expunere la solvenţi organici, benzină şi derivaţi, siliciu, plumb

2. 2) Pot iniţia leziuni ale rinichiului

   •  Afecţiuni:

     • – Diabet zaharat

     • – Sindrom dismetabolic

     • – Hipertensiune arterială

     • – Boală aterosclerotică (coronariană, cerebrală sau periferică)

     • – Boli sistemice care pot afecta rinichiul (LED, vasculite, poliartrită reumatoidă, spondilită ankilopoietică, mielom multiplu)

     • – Infecţii sistemice (VHB, VHC, HIV)

     • – Infecţii urinare complicate

     • – Litiază reno-urinară de infecţie, consecutivă obstrucţiei sau metabolic activă (>1 episod pe an)

     • – Obstrucţii ale tractului urinar (obstrucţie cunoscută sau suspectată a colului vezical, inclusiv prin adenom al prostatei, vezică neurologică, derivaţii ale tractului urinar)

   •  Situaţii care necesită tratamente de lungă durată cu medicamente potenţial nefrotoxice:

     • – inhibitori de enzimă de conversie ai angiotensinei (IECA), blocanţi ai receptorilor angiotensinei (BRA);

     • – antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);

     • – carbonat de litiu;

     • – mesalazină şi alte derivaţi 5-aminosalicilici

     • – inhibitori de calcineurină (ciclosporină, tacrolimus)

     • – antineoplazice (cis-platin, metotrexat)

3. 3) Pot accelera declinul funcţional renal la pacienţi cu BCR confirmată*

   •  Hipertensiune arterială

   •  Proteinurie >1000mg/g creatinină urinară

   •  Control incorect al glicemiei**

   •  Dislipidemie

   •  Obezitate

   •  Fumat

     

     * Frecvenţa evaluării eRFG depinde de stadiul BCR şi poate fi mai mare decât o dată pe an

     ** La bolnavii diabetici.

     De asemenea, eRFG va fi determinată cu frecvenţa impusă de stadiu, cel puţin anual (vezi Tabelul XI), la pacienţii cu BCR confirmată.

     e) O valoare a eRFG2

     la un pacient fără BCR cunoscută impune reevaluare şi excluderea insuficienţei renale acute (acute kidney injury – injurie acută a rinichiului).

     [Grad B]

Comentarii

Deoarece definiţia Bolii cronice de rinichi presupune valori ale eRFG mai mici de 60mL/min/1.75m2cu  odurată mai mare de 3 luni, atunci când există valori mici ale eRFG în absenţa unui diagnostic anterior de BCR este necesară reevaluarea pacientului.

În condiţiile în care insuficienţa renală acută [injurie acută a rinichiului (IAR) – acute kidney injury (AKI)] presupune intervenţie de urgenţă, până la proba contrarie, orice pacient cu depistare recentă a unei disfuncţii renale trebuie considerat a avea IAR. În general, IAR se caracterizează prin alterarea rapidă a funcţiei renale, în ore/zile, instalată într-un context clinic sugestiv. Criteriile Acute Kidney Injury Network pentru diagnosticul IAR sunt: o reducere abruptă (48 ore) a funcţiei renale definită printr-o creştere a nivelului creatininei serice cu mai mult de 0.3mg/dL SAU o creştere procentuală a creatininei serice cu mai mult de 50% (1.5 ori) faţă de valorile anterioare SAU o reducere a debitului urinar (oligurie documentată de sub 0.5mL/min pentru mai mult de 6 ore). Aceste criterii trebuie aplicate în contextul clinic şi după reechilibrare hidrică, atunci când este cazul.

Reevaluarea include:

1. 1) Revizuirea tuturor determinărilor anterioare ale creatininei serice – dacă acestea există – pentru estimarea RFG şi aprecierea ratei deteriorării. Reducerea acceptată a eRFG este de 1mL/min pe an după vârsta de 50 de ani. Degradarea mai accelerată impune trimitere la nefrolog pentru cercetarea cauzelor.

2. 2) Evaluare clinică pentru:

   1. a. Excluderea unei afecţiuni care determină insuficienţă renală acută (injurie acută

      renală), de exemplu: septicemie, insuficienţă cardiacă, hipovolemie, ob- strucţie a căii urinare (vezică urinară palpabilă) etc.;

   2. b. Revizuirea schemei terapeutice, în mod special a medicamentelor nou introduse cunoscute a determina scăderea eRFG prin:

      1. i. Modificări hemodinamice glomerulare (antihipertensive – mai ales inhibitori ai sistemului renină-angiotensină- aldosteron – sau antiinflamatoare nesteroidiene);

      2. ii. Reducerea volemiei (de exemplu, diuretice de ansă);

      3. iii. Nefrită interstiţială acută alergică (de exemplu, peniciline, cefalosporine, chinolone, mesalazină, diuretice, antiinflamatoare nesteroidiene, inhibitori ai pompei de protoni).

3. 3) Efectuarea unui examen de urină:

   1. a. hematuria şi proteinuria sugerează glomerulonefrita, potenţial acută sau rapid progresivă;

   2. b. leucocituria şi proteinuria sugerează nefrita interstiţială, de asemenea potenţial acută.

4. 4) Se repetă măsurarea creatininei serice cel puţin odată şi cel mai târziu după 5 zile, pentru excluderea progresiei rapide.

5. 5) Se verifică criteriile pentru trimitere la serviciul de nefrologie (vezi Tabelul VII) şi, în cazul în care trimiterea nu este indicată, se recomandă includerea pacientului într-un program de Boală cronică de rinichi.

Referinţe

•  Froissart M., Rossert J, Jacquot C, et al. Predictive performance of the modification of diet in renal disease and Cockcroft-Gault equations for estimating renal function. J Am Soc Nephrol 2005; 16 (3): 763-73.

•  Manjunath G., Sarnak MJ, Levey AS. Prediction equations to estimate glomerular filtration rate: an update. Curr Opin Nephrol Hypertension 2001; 10(6): 785 – 92.

•  Poggio ED, Nef PC, Wang X, et al. Performance of the Cockcroft-Gault and modification of diet in renal disease equations in estimating GFR in ill hospitalized patients. Am J Kidney Dis 2005;46(2): 242-52.

•  Rule AD, Larson TS, Bergstralh EJ, et al. Using serum creatinine to estimate glomerular filtration rate: accuracy in good health and in chronic kidney disease. Ann Int Med 2004; 141(12): 929-37.

•  Van Biesen W, Vanholder R, Veys N, et al. The importance of standardization of creatinine in the implementation of guidelines and recommendations for CKD: implications for CKD management programmes. Nephrol Dial Transplant; 2006, 21(1) :77-83.

•  Levey AS, Bosch JP, Lewis JB et al. A more accurate method to estimate glomerular filtration rate from serum creatinine: a new prediction equation. Modification of Diet in Renal Disease Study Group. Ann Intern Med 1999; 130:461–470.

•  Section I. Measurement of renal function, when to refer and when to start dialysis. Nephrol Dial Transplant 2002; 17[Suppl 7]:7–15.

•  K/DOQI clinical practice guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 2002;39: S1–266.

•  Mehta RL et al: Acute Kidney Injury Network (AKIN): report on initiative to improve outcomes in acute kidney injury. Crit. Care 11:R31 (2007).

  Recomandarea 1.3. Examenul sumar de urină

  1. a) Examenul sumar de urină (cu bandeletă reactivă) trebuie efectuat la examenul iniţial, cu ocazia fiecărei internări şi ulterior cel puţin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta BCR (vezi Tabelul II) sau cu BCR confirmată.

  2. b) Atunci când examenul cu bandeletă reactivă este anormal, sunt necesare explorări suplimentare. [Grad C]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor în evidenţă care au examen de urină efectuat.

•  Procentul pacienţilor cu risc crescut de BCR care au examen de urină efectuat anual.

  Comentarii

  Examenul sumar de urină are un rol central în diagnosticul Bolii cronice de rinichi, deoarece definiţia BCR presupune şi afectare renală cu o durată mai marede  3  luni,  care  constă  în  anomalii  structurale  şifuncţionale ale rinichiului reflectate şi prin modificări ale urinii. De aceea, examenul sumar de urină trebuie inclus între investigaţiile obligatorii.

  Investigaţia trebuie efectuată din prima urină matinală proaspăt emisă, folosind bandelete reactive. Atunci când există anomalii (proteinurie, hematurie, leucociturie), este necesară aprofundare prin examene complementare.

  c) La pacienţii cu proteinurie �1+ persistentă la cel puţin două determinări în interval de două săptămâni la examenul cu bandeletă reactivă, proteinuria trebuie evaluată suplimentar prin determinarea raportului proteinurie (albuminurie)/ creatininurie în prima urină de dimineaţă.

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu proteinurie �1+ la examenul cu bandeletă reactivă, la care a fost determinat raportul proteinurie (albumininurie)/creatininurie.

  Comentarii

  Testul cu bandeletă reactivă este cea mai adecvată metodă de screening al proteinuriei la pacientul cu risc de BCR sau cu BCR confirmată (Tabelul II). La pacienţii cu proteinurie pozitivă (21+) la examenul sumar de urină, trebuie cercetată mai întâi persistenţa proteinuriei, prin repetarea de cel puţin două ori a testului cu bandeletă reactivă în interval de două săptămâni în prima urină emisă dimineaţa (pentru excluderea proteinuriei ortostatice).

  La pacienţii cu proteinurie persistentă, excreţia proteinelor urinare este în mod tradiţional măsurată în colecţia de urină din 24 de ore. Dacă este realizată cu acurateţe, determinarea cantitativă a proteinuriei este cea mai precisă modalitate de a măsura proteinuria. Totuşi, utilitatea clinică a colectării de urină în 24 ore este limitată de inconvenientul adus pacientului, de acurateţea frecvent discutabilă a colectării integrale a probelor şi de dificultatea în procesarea probelor. Numeroase studii au arătat o bună corelaţie între proteinuria determinată în urina colectată în 24 ore şi raportul proteinurie/creatininurie determinat în urina

  de dimineaţă. Raportul proteinurie/creatininurie se exprimă în mg/g sau în g/g, situaţie în care valoarea obţinută este aproximativ aceeaşi cu cea a proteinuriei din colecţia în 24 ore, exprimată în grame/24 ore.

  La bolnavii de diabet zaharat, albuminuria este un indicator patognomonic precoce de Boală cronică de rinichi, precedând reducerea eRFG. Deoarece albuminuria, deşi crescută, poate fi sub limita de sensibilitate a bandeletelor reactive uzuale, în monitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat este indicată fie utilizarea de bandelete albumin- specifice, fie determinarea directă a raportului albumină/creatinină urinare printr-o metodă suficient de sensibilă pentru a detecta niveluri ale albuminuriei mai mici de 20mg/dL. În plus, identificarea microalbuminuriei persistente atât la bolnavi diabetici cât şi non-diabetici este un indicator prognostic de risc crescut al complicaţiilor cardio-vasculare. De aceea, chiar în absenţa confirmării diagnosticului de Boală cronică de rinichi, aceşti pacienţi trebuie atent monitorizaţi.

  Definiţiile albuminuriei şi proteinuriei în funcţie de metoda de determinare sunt prezentate în Tabelul III.

  Tabelul III. Criteriile de diagnostic ale albuminuriei şi proteinuriei

  Microalbuminurie Albuminurie Proteinurie

  Urină din 24 ore	30-300mg/zi	>300mg/zi	150-300mg/zi
  Bandeletă reactivă	>3mg/dL	>20mg/dL	>30mg/dL
  (bandeletă albumin-specifică) Eşantion de urină*
  – M	>17 mg/g	>250mg/g	>250mg/g
  	(1.9g/mmol)	(28g/mmol)	(28g/mmol)
  – F	> 25 mg/g	> 355mg/g	>355 mg/g
  	(2.8g/mmol)	(40g/mmol)	(40g/mmol)

  Nivelurile specifice celor două sexe provin din studiul Warram et al (1996) şi au fost adoptate de ghidurile K/DOQI. American Diabetes Association defineşte microalbuminuria ca raport albumină/creatinină

  >30mg/g şi albuminuria ca raport albumină/creatinină >300mg/g fără

  niveluri specifice sexelor (Bakker 1999).

  • * Valorile sunt exprimate în mg albumină(proteine)/g (nmol) creatinină urinară

    La prima identificare a unei proteinurii persistente (21+ la examenul cu bandeletă indicatoare), atitudinea depinde de valoarea proteinuriei, de prezenţa hematuriei şi de valorile eRFG:

    1. a) dacă raportul proteinurie/creatininurie este mai mare de 200mg/g, se trimite la nefrolog de rutină, indiferent de valoarea eRFG;

    2. b) dacă raportul proteinurie/creatininurie este mai mare de 1000mg/g şi este asociată hematurie microscopică (sindrom nefritic), se trimite la nefrolog de urgenţă, indiferent de eRFG;

    3. c) dacă raportul proteinurie/creatininurie este mai mare de 3000mg/g şi este asociată hipoalbuminemie (sindrom nefrotic), se trimite la nefrolog de urgenţă, indiferent de eRFG;

    4. d) se verifică şi celelalte criterii pentru trimitere (vezi Tabelul VII) şi, în cazul în care trimiterea nu este indicată, se recomandă includerea pacientului într-un Program de Boală cronică de rinichi.

  Au fost demonstrate corelaţii inverse strânse între proteinuria determinată din urina recoltată în 24 ore sau proteinuria determinată din eşantion spontan emis şi viteza de progresie a BCR. De aceea, proteinuria trebuie monitorizată în BCR, iar reducerea sub 500mg/g este una dintre ţintele terapiei.

  Concordanţa rezultatelor obţinute pentru proteinurie prin cele două moduri nu este la fel de bună în cazul în care proteinuria este de rang nefrotic sau în acela în care masa musculară a pacientului se află la extreme, situaţii în care este preferată determinarea pro- teinuriei din 24 ore. De asemenea, excreţia urinară de

  albumină şi proteine variază larg în timpul zilei, dezavantaj care poate fi contracarat prin determinarea raportului proteinurie (albuminurie)/creatininurie exclusiv din prima urină de dimineaţă.

  Referinţe

•  Chitalia VC, Kothari J, Wells EJ, et al. Cost benefit analysis and prediction of 24-hour proteinuria from the spot urine protein-creatinine ration. Clin Nephrol 2001; 55(6): 436-47.

•  Gaspari F, Perico N, Remuzzi G. Timed urine collections are not needed to measure urine protein excretion in clinical practice. Am J Kidney Dis 2006;47(1):1-7.

•  Ginsberg JM, Chang BS, Matarese RA, et al. Use of single voided urine samples to estimate quantitative proteinuria. New Engl J Med 1983;309(25):1543-6.

•  Jafar TH, Stark PC, Schmid CH, et al. Proteinuria as a modifiable risk factor for the progression of non-diabetic renal disease. Kidney Int 2001;60(3):1131-40.

•  Morales JV, Weber R, Wagner MB, et al. Is morning urinary protein/creatinine ration a reliable estimator of 24 hour proteinuria in patients with glomerulonephritis and different levels of renal function? J Nephrol 2004; 17(5):666-72.

•  Rodby RA, Rohde RD, Sharon Z, et al. The urine protein to creatinine ratio as a predictor of 24-hour urine protein excration in type 1 diabetic patients with nephropathy. The Collaborative Study Group. Am J Kidney Dis 1995;26(6):904- 9.

•  Ruggenenti P, Gaspari F, Perna A, et al. Cross sectional longitudinal study of spot morning urine protein: creatinine ratio, 24 hour urine protein excretion rate, glomerular filtration, and end stage renal failure in chronic renal disease in patients without diabetes. BMJ 1998;316(7130):504-9.

•  Schwab SJ, Christensen RL, Dougherty K, et al. Quantitation of proteinuria by the use of protein-to-creatinine ratios in single urine samples. Arch Intern Med 1987;147(5):943-4.

•  Shidham G, Herbert LA. Timed urine collections are not needed to measure urine protein excretion in clinical practice. Am J Kidney Dis 2006;47(1):8-14.

  e) Pacienţii cu hematurie la examenul iniţial cu bandeletă reactivă necesită determinarea eRFG şi a proteinuriei. [Grad C]

Comentarii

Metoda curentă de diagnostic a hematuriei este bandeleta reactivă, procentul de rezultate fals negative fiind similar cu cel al metodei microscopice.

Sensibilitatea bandeletei reactive pentru hemoglobină corespunde prezenţei a 5-21 hematii/mcL sau 1-4 hematii/câmp1. Valoarea de referinţă a normalului pentru hematurie la examenul microscopic al sedimentului urinar este de 0-3 hematii/câmp1 la bărbaţi şi 0-12 hematii/câmp1 la femei, ceea ce corespunde la 3- 20 hematii/mcL. Sensibilitatea bandeletei reactive pentru hemoglobină se suprapune acestor valori de referinţă, astfel că rezultatul cuprins între „urme” şi 1+ poate fi întâlnit la până la 3% dintre subiecţii normali. De aceea, hematuria este considerată patologică atunci când la bandeleta reactivă se obţin rezultate 21+.

Deoarece metoda bandeletei reactive are o sensibilitate de 91-100% şi o specificitate de 65-99% (nu poate distinge între eritrocite, hemoglobină şi mioglobină), la pacienţii cu suspiciune de BCR este recomandată corelarea sa cu examenul sedimentului urinar.

Metoda etalon de evaluare a hematuriei este examenul microscopic în contrast de fază, care permite şi aprecierea integrităţii hematiilor, iar acesta este practicat în serviciile specializate.

Utilitatea investigării hematuriei prin examen de urină în populaţia neselecţionată este redusă, deoarece şansele de a depista astfel bolnavii cu nefropatii sunt

1câmp microscopic cu mărire înaltă

prea mici în raport cu costurile. Indicaţiile de investigare a hematuriei cu bandeleta reactivă sunt confirmarea unei hematurii macroscopice sau suspiciunea de hematurie microscopică.

Hematuria  macroscopică necesită evaluare de urgenţă. După excluderea rapidă a obstrucţiei prin explorări imagistice este indicată trimitere de urgenţă către nefrolog, mai ales dacă eRFG este anormală sau se deteriorează.

Hematuria microscopică trebuie căutată activ în caz de reducere recentă a eRFG (respectiv a unei creşteri recente a concentraţiei serice a creatininei), de depistare recentă a unei proteinurii sau de suspiciune de boală multisistemică cu afectare renală. Atunci când la un examen ocazional se depistează hematurie microscopică la testul cu bandeletă reactivă, trebuie mai întâi excluse contaminarea (sângerare pe cale genitală – menstruaţie), infecţiile (care pot fi responsabile de rezultate fals pozitive) şi traumatismele. În al doilea timp, este recomandată determinarea eRFG şi a proteinuriei. Bolnavii cu hematurie microscopică şi eRFG2

trebuie trimişi de rutină serviciilor de nefrologie, iar în cazul celor cu valori

normale ale eRFG:

1. a) dacă nu există proteinurie la testul bandeletei reactive, este indicată excluderea unei cauze urologice (mai ales la vârste peste 50 de ani) şi, în absenţa acesteia, se abordează ca BCR stadiul 1 sau 2;

2. b) dacă raportul urinar proteine/creatinină >200mg/g, se referă de rutină la nefrolog şi se încadrează în consecinţă, cel mai probabil ca BCR stadiile 1 sau 2.

Un caz particular este cel al bolnavilor cu nefropatie diabetică constituită care dezvoltă microhematurie. Deoarece şansele lor de a avea afecţiuni nefrologice non-diabetice sunt mari, este indicată trimiterea lor imediată către nefrolog.

Referinţe

•  Tomson C, Porter T.: Asymptomatic microscopic or dipstick haematuria in adults: which investigations for which patients? A review of the evidence. BJU Int 90:185–98,2002.

•  Woolhandler S, Pels RJ, Bor DH, Himmelstein DU, Lawrence RS. Dipstick urinalysis screening of asymptomatic adults for urinary tract disorders.: I. Hematuria and proteinuria. JAMA 262:1214–9;1989.

•  Laitner S. Renal Disease. Population screening for bladder cancer and glomerulonephritis. A review of the evidence with policy recommendations, October 2002. rms.nelh.nhs.uk/screening/viewResource.asp?categoryID=13 40 dg=107 uri=http%3A//libraries.nelh.nhs.uk/common/reso urces/%3Fid%3D60473.

•  McDonald MM, Swagerty D, Wetzel L. Assessment of microscopic hematuria in adults. Am Fam Physician 73(10):1748-54,2006.

•  http://www.clinlabnavigator.com/Tests/Urinalysis.html

•  Froom P, Etzion R, Barak M. What Is an Abnormal Test Strip Urinary Erythrocyte Concentration? Clin Chem 50(3):673- 675,2004.

  

  f) Pacienţii cu leucociturie la examenul iniţial cu

  bandeletă suplimentară. [Grad C]

  reactivă

  necesită

  evaluare

  Comentarii

  Leucocituria poate fi un indiciu de infecţie urinară. Deoarece infecţia urinară poate interfera semnificativ cu testele cu bandeletă reactivă, este recomandat ca

  examenul bacteriologic al urinii să preceadă evaluarea cu bandeletă indicatoare a hematuriei sau proteinuriei.

  Rezultatele pozitive sunt raportate semicantitativ ca: „urme”, 1+, 2+, sau 3+. Sensibilitatea pentru bandeletele Multistix este de 5-15 leucocite/câmp1, iar a bandeletelor cu reactivi Chemstrip – de 20 leucocite/mcL urină.

  Atitudinea la depistarea leucocituriei depinde de existenţa proteinuriei. Leucocituria este semn de BCR, dacă este persistent însoţită de proteinurie cu un raport proteine/creatinină urinare >200mg/g. Situaţia impune trimitere de rutină la nefrolog pentru evaluare. Dimpo- trivă, leucocituria chiar persistentă, în absenţa proteinuriei (raport proteine/creatinină urinare

  Referinţe

•  *** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 39[Suppl 1]:S1-S246;2002.

  g) Pacienţii cu anomalii confirmate ale examenul iniţial cu bandeletă reactivă necesită examen al sedimentului urinar.

  [Grad C]

Comentarii

Examenul microscopic al sedimentului urinar este o metodă diagnostică extrem de utilă în nefrologie. În afară de aspectul hematiilor, poate identifica cilindri şi alte elemente patologice nedetectate cu metoda bandeletelor

1câmp microscopic cu mărire înaltă

reactive: celule epiteliale tubulare, cristale, lipide sau microorganisme.

Referinţe

•  *** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 39[Suppl 1]:S1-S246;2002.

•  Fogazzi GB, Fenili D. Urinalysis and microscopy. În Oxford Textbook of Clinical Nephrology, sub red. Davison AM, Cameron JS, Grünfeld JP, Kerr DNS, Ritz E, Winearls CG. vol 1, ed a II-a, Oxford University Press, Oxford, 1998:21-38.

  Recomandarea 1.4. Leziuni ale rinichiului la investigaţii imagistice renale

  Pacienţii cu leziuni ale rinichiului demonstrate prin investigaţii imagistice renale au Boală cronică de rinichi, indiferent de nivelul eRFG.

  [Grad C]

Comentarii

Leziunile rinichiului implică riscul potenţial de degradare în timp a funcţiei renale, chiar dacă la depistare eRFG este mai mare sau egal cu 90mL/min/1.73m2. De aceea, orice pacient cu vreunele dintre anomaliile prezentate în Tabelul IV, trebuie trimis pentru evaluare nefrologică sau urologică, după caz, şi inclus în programul de Boală cronică de rinichi, indiferent de valoarea eRFG.

Tabelul IV. Leziuni ale rinichiului la investigaţii imagistice renale

Metoda imagistică/ Patologie renală asociată Elementul

Ultrasonografie

Aspect general Nefrocalcinoză, litiază, hidronefroză sau

tumori

Ecogenitate crescută Boli (micro)chistice sau nefropatii

„medicale”

Rinichi mici1 hiperecogeni În general, indică nefropatii cronice Rinichi mari1 În general, indică boli asociate cu

sindrom

sau

nefrotic, boli infiltrative (amiloidoză)

tumori

Inegalitate2 şi cicatrici ale rinichilor Sugerează boli vasculare renale, boli

datorate

urologice sau tubulo-interstiţiale

calculilor sau infecţiei

Examen Doppler Poate fi util în investigarea trombozei

venoase şi în stenoza arterială Urografia intravenoasă Asimetria morfologică sau funcţională

cicatrice rinichiul

a rinichilor, prezenţa hidronefrozei,

a calculilor obstructivi, tumori, sau a tubilor colectori dilataţi în

spongios medular

Tomografia computerizată Obstrucţii, tumori, chisturi, calculi.

Cea helicoidală cu substanţă de contrast – stenoză de arteră renală

Rezonanţa magnetică nucleară Tumori, tromboze venoase, chisturi etc.

renală

Utilizarea angiografiei cu gadolinium poate fi utilă atunci când funcţia

este redusă.

Scintigrafia renală Asimetrii de formă sau de funcţie

ale rinichilor

Dovezi funcţionale ale stenozei arterei renale, cicatrice sau

pielonefrită

1Diametrul longitudinal normal al rinichiului, determinat echografic este de 11±1cm şi depinde de vârsta şi dimensiunea corporală a pacientului

2Diferenţă a diametrului longitudinal mai mare de 1.5cm

Referinţe

•  *** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 39[Suppl 1]:S1-S246;2002.

•  Kiw-Yong Kang, Young Joon Lee, Soon Chul Park, Chul Woo Yang, Yong-Soo Kim, In Sung Moon, Yong Bok Koh, Byung Kee Bang, and Bum Soon Choi: A comparative study of methods of estimating kidney length in kidney transplantation donors. Nephrol Dial Transplant 22: 2322- 2327;2007.

  Recomandarea 1.5. Diagnosticul bolii renale primare

  Pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie investigaţi pentru precizarea bolii renale primare.

  [Grad C]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu Boală cronică de rinichi care au diagnosticul bolii renale primare precizat.

Comentarii

Conceptul de Boală cronică de rinichi crează cadrul general pentru îngrijirea integrată, de către medici cu diferite specialităţi, a pacienţilor cu nefropatii, încă din stadii incipiente. Riscul unei astfel de abordări este acela de a trece cu vederea, în practica de zi cu zi, boala renală primară. Adesea, boala renală primară poate beneficia de măsuri terapeutice specifice, care pot reduce suplimentar progresia spre stadiile avansate, iar măsurile terapeutice adresate Bolii cronice de rinichi necesită, uneori, modulare în funcţie de boala renală pri- mară. Este de aşteptat ca frecvenţa recunoaşterii pacienţilor cu Boală cronică de rinichi aflaţi în stadii iniţiale, în care intervenţia specifică adresată nefropatiei cauzale poate fi eficientă, să crească odată cu in- troducerea conceptului de BCR. De aceea, este recomandat ca diagnosticul nefropatiei cauzale să fie precizat la câţi mai mulţi dintre pacienţii cu BCR.

Diagnosticul bolii renale primare trebuie stabilit, de regulă, în serviciile de nefrologie.

Deşi există numeroase boli renale, simptomatologia lor poate fi sistematizată – plecând de la indicatorii de afectare renală discutaţi în Recomandările 1.1-1.4 şi de la unele manifestări clinice simple – în câteva tipuri de prezentare clinică (Tabelul V).

Tabelul V. Tipuri de prezentare clinică a bolilor rinichiului

Tipul de prezentareeRFG Proteinurie Sediment clinică (mL/min/1.73m2)(mg/g creatinină urinară)urinar				Explorări imagistice	Alte manifestări
HTA de	variabilă	de obicei	variabil	± Asimetrie	Variabile
cauză renală		<1000	(sărac)	morfo-funcţională
				renală
Insuficienţă renală	15-59	variabilă	variabil	variabile	Complicaţii ale
					reducerii RFG
Insuficienţă renală	<15 sau	variabilă	variabil	variabile	Uremie
decompensată	dializă
Sindrom nefritic	variabilă	de obicei	Hematurie,	variabile	Edeme
		>1000	Cilindri hematici		HTA
Sindrom nefrotic	variabilă	>3000	± Hematurie	variabile	Edeme, ± HTA
			± Cilindri hematici		Hipoalbuminemie
			± Corpi grăsoşi		Hiperlipemie
Sindroame tubularede obicei		de obicei	de obicei	de obicei	Dezechilibre
normală		<1000	normal	normale	hidro-electrolitice, acido-
bazice,
					glicozurie, aminoacidurie
Simptome ale tractuluivariabilă		de obicei	Leucociturie	de obicei	De obicei, datorate
infecţiei
urinar asociate bolilor		<1000	± Cilindri	anormale	sau obstrucţiei, litiazice
renale			leucocitari		sau nu, ale tractului urinar
Anomalii asimptomatice		290	<3000	Hematurie	variabile

267

Fără simptome

ale examenului de urină		± Cilindri hematici Leucociturie ± Cilindri leucocitari
Anomalii radiologice 290	de obicei	de obicei Hidronefroză, dilataţii Fără simptome
reno-urinare	normală	normal caliceale sau ale tubilor
		colectori, chisturi,
		asimetrie morfologică
		sau funcţională renală

268

Hipertensiunea  arterială este frecvent asociată bolilor rinichiului însoţind leziunile parenchimului renal sau insuficienţa renală (reno-parenchimatoasă) sau precedând instalarea leziunilor parenchimului renal, respectiv IR, ca o consecinţă a leziunilor arterelor renale (reno-vasculară). eRFG este variabilă, ca şi proteinuria, dar sunt întâlnite modificări ale examenului de urină în primul caz sau modificări imagistice renale într-al doilea.

Insuficienţa renală, acută sau cronică, poate însoţi oricare nefropatie. Adaugă tabloului clinic al bolii renale manifestări dependente de gradul de reducere a filtratului glomerular.

Sindromul  nefritic asociază de obicei oligurie, edeme, HTA şi hematurie cu cilindri hematici, proteinurie

Sindromul nefrotic are ca elemente caracteristice edemul, proteinuria mai mare de 3000mg/g creatinină urinară şi hipoalbuminemia. Poate sau nu să fie însoţit de HTA sau de insuficienţă renală.

Sindroamele  tubulare rezultă din disfuncţia nefrocitară, reflectată prin dezechilibre hidrice (diabet insipid nefrogen), electrolitice (hiper/-hipopotasemie, hipercalciurie, hiperfosfaturie), acido-bazice (acidoză tubulară), ale glucozei (glicozurie renală) sau ale aminoacizilor (aminoacidurie). Mai rar primitive, acestea însoţesc bolile renale tubulo-interstiţiale. De obicei, HTA lipseşte, iar eRFG nu este scăzută.

Simptomelele tractului urinar sugerează afectare renală tubulo-interstiţială, rezultând din infecţie şi obstrucţie, litiazică sau nu.

Anomaliile asimptomatice ale examenului de urină sunt definite ca proteinurie

glomerulare), leucociturie şi cilindrurie (sugerând boli tubulo-interstiţiale). Filtratul glomerular poate sau nu să fie modificat. Prin definiţie bolnavii sunt asimptomatici.

Anomaliile radiologice reno-urinare asimptomatice sunt definite ca modificări morfologice ale rinichiului sau căilor urinare, descoperite la explorarea imagistică a unor bolnavi fără simptome şi fără modificări ale eRFG sau ale examenului de urină.

Utilizarea tipului de prezentare clinică în orientarea diagnosticului spre grupele de boli renale frecvent întâlnite în practică este schiţată în Tabelul VI.

Tabelul VI. Relaţia dintre tipul de prezentare clinică şi principalele grupe de boli renale

Grupa de boli renale Tipul de prezentare clinică

Nefropatia diabetică Anomalii ale examenului de urină (proteinurie)

asimptomatice Sindrom nefrotic HTA

IR

Glomerulonefrite

Proliferative Sindrom nefritic

Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, hematurie, cilindrurie) asimptomatice

±HTA

±IRC

Non-inflamatorii Sindrom nefrotic

Anomalii asimptomatice ale examenului de urină (proteinurie)

±HTA

±IRC

Nefropatii tubulo-interstiţiale

Inflamatorii Simptome ale tractului urinar Sindroame tubulare

Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, leucociturie, cilindrurie) asimptomatice Anomalii imagistice reno-urinare asimptomatice

±HTA

±IRC

Non-inflamatorii Sindroame tubulare

Anomalii asimptomatice ale examenului de urină (proteinurie, leucociturie, cilindrurie)

Anomalii imagistice reno-urinare asimptomatice

±HTA

±IRC

Boli renale chistice

Boli vasculare ale rinichiului

Simptome ale tractului urinar

Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, hematurie, leucociturie, cilindrurie) asimptomatice Anomalii imagistice reno-urinare

asimptomatice

±HTA

±IRC

Vase mari HTA

Anomalii imagistice reno-urinare asimptomatice

±IR

Vase medii HTA

Anomalii ale examenului de urină (proteinurie) asimptomatice

±IR

Vase mici Sindrom nefritic

± Manifestări multisistemice

±HTA

Anomalii ale examenului de urină (proteinurie, hematurie, cilindrurie) asimptomatice

Referinţe

•  *** K/DOQI Clinical Practice Guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 39[Suppl 1]:S1-S246;2002.

•  Levey AS, Perrone RD, Madaio MP: Laboratory assessment of renal disease: Clearance, urinalysis and renal biopsy, in Brenner BM, Rector FR (eds): The Kidney. Philadelphia, PA, W.B. Saunders, pp 919-968, 1991.

  1. a) Confirmarea diagnosticului de Boală cronică de rinichi;

  2. b) Precizarea bolii renale primare;

  3. c) Stabilirea planului de îngrijire;

  4. d) Evaluare periodică.

Recomandarea 1.6. Trimiterea pacienţilor cu Boală cronică de rinichi către nefrolog

În acest scop, nefrologii ar trebui să negocieze cu mediciide alte specialităţi – medicină de familie, cardiologie,

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul secţiilor/compartimentelor/cabinetelor de nefrologie care au semnat protocoale de îngrijire a pacienţilor cu Boală cronică de rinichi comune cu alte specialităţi.

Comentarii

Este de aşteptat că introducerea conceptului de Boală cronică de rinichi va determina creşterea numărului bolnavilor depistaţi în stadii incipiente şi, în consecinţă, a adresabilităţii către serviciile de nefrologie.

Se poate anticipa că cele aproximativ 70 de servicii specializate în nefrologie din România vor avea mari dificultăţi în a face faţă numai afluxului celor aproape 65000 de pacienţi estimaţi a avea BCR în stadiul 3.

Pe de altă parte, numeroase studii atestă ameliorarea netă a evoluţiei pacienţilor cu BCR indiferent de stadiu care au beneficiat de urmărire specializată în nefrologie, în ceea ce priveşte controlul unor co-morbidităţi

hipertensiune arterială, anemie, tulburări ale meta- bolismului fosfo-calcic etc. al ritmului de progresie a BCR sau al supravieţuirii (inclusiv după iniţierea tratamentului substitutiv renal).

În consecinţă, este crucial ca fiecare serviciu nefrologic să comunice cu alte servicii medicale în vederea stabilirii unor criterii de trimitere, în cadrul impus de Ghidurile de bună practică.

1Protocoale sunt înţelegeri scrise, cu caracter normativ, între secţiile nefrologice şi secţiile de altă specialitate, recunoscute de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

În Tabelul VII sunt prezentate criterii cadru pentru trimiterea bolnavilor către serviciile de nefrologie, ierarhizate în funcţie de nivelul de urgenţă a trimiterii. Această ierarhizare este impusă de capacitatea actuală redusă a serviciilor de nefrologie din România şi urmăreşte evitarea situaţiilor în care bolnavii nu au acces, în condiţii de siguranţă, la servicii specializate. De aceea, criteriile amintite nu trebuie interpretate ca o limitare a libertăţii medicilor sau a pacienţilor de a solicita consultaţii specializate, în orice moment, indiferent de starea clinică.

Situaţiile care impun trimitere imediată sunt acelea în care întârzierea iniţierii tratamentului (inclusiv prin dializă) poate determina evoluţie gravă sau deces.

Trimiterea de urgenţă indică posibilitatea agravării situaţiei clinice în lipsa unui tratament prompt.

Trimiterea de rutină se adresează situaţiilor în care consulturile pot fi planificate.

Informaţiile necesare la trimiterea către serviciile de nefrologie sunt prezentate în Tabelul VIII.

Tabelul VII. Criterii cadru pentru trimitere la serviciul de Nefrologie

Probleme nefrologice, indiferent de eRFG

Trimitere imediată pentru:

•  Creştere a concentraţiei creatininei serice cu 0.3mg/dL sau creştere procentuală a creatininei serice cu mai mult de 50% (1.5 ori) faţă de valorile anterioare sau o reducere a debitului urinar (oligurie documentată de sub 0.5mL/min pentru mai mult de 6 ore)

•  HTA malignă

•  Tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic (hiperkaliemie

  >7.0mEq/L, hipokaliemie <2.5 mEq/L, hipercalcemie

  >11mg/dL)

•  Tulburări ale echilibrului acido-bazic (acidoză metabolică severă, bicarbonat standard

  Trimitere de urgenţă pentru bolnavii cu eRFG stabil şi:

•  Proteinurie >3000mg/g creatinină urinară şi

  hipoalbuminemie, ±edeme (sindrom nefrotic)

•  Proteinurie >1000mg/g creatinină urinară asociată cu hematurie microscopică (sindrom nefritic)

  Trimitere de rutină pentru bolnavii cu eRFG stabil şi:

•  Proteinurie 21+ la testul bandeletei reactive (>200mg/g creatinină urinară) asociată sau nu cu hematurie microscopică

•  Hematurie macroscopică cu evaluare urologică negativă

  În raport de eRFG eRFG (mL/min/1.73m2)

  Trimitere imediată2

  , indiferent dacă sunt

  prezente manifestări ale uremiei sau nu Trimitere de urgenţă 15-29mL/min/1.73m2, dacă BCR nu este

  cunoscută sau eRFG nu este stabilă şi trimitere de rutină în restul cazurilor

  Trimitere de rutină 30-59mL/min/1.73m2 dacă se constată:

•  Scădere progresivă a eRFG sau creştere progresivă a concentraţiei creatininei serice

•  Prezenţa hematuriei microscopice

•  Proteinurie >200mg/g creatinină urinară

•  Anemie inexplicabilă (Hb

•  Suspiciune de boală sistemică, de ex. LES

•  PA „necontrolabilă” (2150/90mmHg la 3 agenţi antihipertensivi)

Trimiterea nu este necesară 60-89mL/min/1.73m2

dacă nu există vreuna din situaţiile de mai sus (vezi Probleme nefrologice)

Orice trimitere trebuie însoţită de informaţiile din Tabelul VIII.

Tabelul VIII. Informaţii minimale obligatorii pentru trimitere*

1. 1. Anamneză medicală generală

2. 2. Simptomatologie reno-urinară

3. 3. Medicaţie

4. 4. Examen fizic (elemente relevante pozitive – PA, diureză etc.)

5. 5. Testul bandeletei reactive pentru hematurie şi proteinurie

6. 6. Raportul proteinurie/creatininurie, în caz de existenţă a proteinuriei

7. 7. Hemograma

8. 8. Valorile serice: creatinină, sodiu, potasiu, albumine, calciu, fosfat, colesterol, glicemie

9. 9. Hb A1c (în diabetul zaharat)

10. 10. Toate rezultatele anterioare ale creatininemiei

11. 11. Ecografie abdominală, dacă este disponibilă

• * în cazul pacienţilor incluşi în programe de monitorizare şi tratament ale Bolii Cronice de Rinichi se adaugă parametrii de monitorizare, corespunzător stadiului

  Referinţe

  •  van Biesen W, Vanholder R, Veys N et al. The importance of standardization of creatinine in the implementation of guidelines and recommendations for CKD: implications for CKD management programmes. Nephrol Dial Transplant 2006; 21(1) :77-83.

  •  Burden RP and Tomson C. Identification, management and referral of adults with chronic kidney disease: concise guidelines. Clin. Med 2005;5:635-42.

  •  Joint Specialty Committee on Renal Medicine of the Royal College of Physicians and the Renal Association, and the Royal College of General Practitioners. Chronic kidney disease in adults: UK guidelines for identification, management and referral. London: Royal College of Physicians, 2006.

1. II. MONITORIZAREA ŞI TRATAMENTUL ÎN BOALA CRONICĂ DE RINICHI

   Recomandarea 2.1. Stadiile Bolii cronice de rinichi

   Stadiile Bolii cronice de rinichi sunt definite în funcţie de valorile eRFG şi trebuie menţionate în documentele medicale ale pacienţilor (Tabelul IX).

   [Grad B]

Recomandarea 2.2. Planul de îngrijire în Boala cronică de rinichi

Măsuri de evaluare a implementării:

•  Procentul pacienţilor care au consemnat în documentele medicale (foaie de observaţie, dosar de urmărire ambulatorie) stadiul Bolii cronice de rinichi.

•  Procentul pacienţilor din stadiile 1-5 care au Plan de îngrijire corect întocmit.

•  Procentul pacienţilor din stadiile 1-5 care au Plan de îngrijire corect efectuat.

Comentarii

Stadiile Bolii cronice de rinichi au fost definite de grupul de experţi ai United States National Kidney Foundation plecând de la studii populaţionale care au stratificat riscul complicaţiilor insuficienţei renale, al co-morbidităţilor cardio-vasculare, al iniţierii tratamentului substitutiv renal sau al decesului, în funcţie de valoarea eRFG (Tabelul IX). Valorile de cut-off pentru eRFG au fost alese pentru a creşte specificitatea, cu riscul asumat al reducerii sensibilităţii. Cu alte cuvinte, un număr de cazuri de BCR pot scăpa încadrării corecte. De aceea, sarcina dificilă de a încadra pacienţii cu valori de graniţă ale eRFG, revine practicienilor responsabili de îngrijirea lor directă. În aceste situaţii, raţionamentul clinic trebuie să integreze toate informaţiile disponibile, în folosul bolnavului.

Toate măsurile de îngrijire a pacienţilor cu Boală cronică de rinichi sunt dictate de stadiu. De aceea, evaluarea  precisă  a  stadiului  şi  înscrierea  sa  îndocumentele  medicale  ale  bolnavilor  sunt  deosebit  deimportante.

În Tabelul IX sunt prezentate stadiile BCR şi cadrul general al planului de monitorizare şi tratament pentru fiecare stadiu, iar în Tabelul XI, parametrii de monitorizare.

278

Tabelul IX. Stadiile Bolii cronice de rinichi. Cadrul de monitorizare şi tratament

Stadiul Definiţie eRFG Frecvenţa minimă Responsabilitate1 Obiective2ale

BCR (mL/min/1.73 m2) a examinării Planului de îngrijire

1. 1 Afectarea rinichiului 290 12 luni Medic de Medicină de familie Depistare activă a BCR prin cu funcţie renală şi alte dovezi ale screening al bolnavilor la risc

   normală afectării renale cronice3 Medici de alte specialităţi Identificarea şi combaterea factorilor

   de risc (BCR, cardio-vascular)

   Medici nefrologi Tratamentul bolii primare (renale+extrarenale)

   

2. 2 Afectarea rinichiului 60-89 12 luni Medic Medicină de familie Măsuri generale

   cu alterare uşoară (CreaS <1.5mg/dL) Medici de alte specialităţi Încetinirea progresiei

   a funcţiei renale şi alte dovezi ale Medici nefrologi Reducerea riscului cardio-vascular afectării renale cronice3

   

3. 3 Afectarea rinichiului 30-59 34-6 luni Medic Medicină de familie Tratamentul anemiei

   cu alterare moderată (CreaS 1.5-4mg/dL) (12 luni când Medici de alte specialităţi Tratamentul dezechilibrelor a funcţiei renale eRFG stabil5) fosfo-calcice

   Medici nefrologi

   

4. 4 Afectarea rinichiului 15-29 2 luni Medic Medicină de familie Pregătire pentru tratament

   cu alterare severă (CreaS 4-6mg/dL) (6 luni când Medici de alte specialităţi de substituţie a funcţiilor renale a funcţiei renale eRFG stabil5) Medic nefrolog Tratamentul tulburărilor HE6 şi AB7

   

5. 5 Decompensare renală <15 1 lună medic medicină de familie tratament substituţie sau pacient dializat Medic nefrolog a funcţiilor renale

1Responsabilitatea revine specialităţii subliniate

2În fiecare stadiu, se aplică şi măsurile recomandate în stadiile anterioare

3Dovezi ale afectării renale cronice pot fi: proteinurie (microalbuminurie) persistentă; hematurie persistentă (după excluderea altor cauze, de ex. bolile urologice); anomalii structurale ale rinichilor demonstrate imagistic (de ex. boală renală polichistică, nefropatie de reflux etc.), alte boli ale rinchiului demonstrate prin biopsie renală

43 luni, atunci când sunt necesare monitorizare şi tratament pentru anemie sau dezechilibre fosfo-calcice

5eRFG stabil = modificare de 2la un interval de minim 6 luni

6Hidroelectrolitice

7Acido-bazice

Stadiul 1presupune valori normale ale eRFG (290mL/min/ 1.73m2), diagnosticul fiind susţinut de semnele afectării renale (vezi Secţiunea I). În primul rând, trebuie identificaţi bolnavii aflaţi în acest stadiu, prin cercetarea eRFG şi a examenului de urină, la persoanele cu factorii de risc prezentaţi în Tabelul II (vezi Secţiunea I). Monitori- zarea nefrologică este cel puţin anuală, investigaţiile minime fiind eRFG şi examenul de urină. Intervenţiile terapeutice se adresează factorilor de risc. Rolul principal în depistarea factorilor de risc, monitorizarea şi combaterea lor îl au medicii de familie, care integrează informaţiile venite de la medicii cu alte specializări implicaţi în îngrijirea bolnavului. În funcţie de contextul clinic şi de boala renală primară, intervenţia specialistului nefrolog, poate fi sau nu necesară.

Tabelul X. Manifestări/consecinţe ale Bolii cronice de rinichi, în funcţie de stadiu

Stadiul BCR	eRFG (mL/min/1.73m2)	Manifestări/consecinţe ale BCR
1	90	Manifestări specifice bolii renale primare
		HTA (mai frecventă comparativ cu pacienţii fără BCR)
2	60-89	Manifestări specifice bolii renale primare
		HTA (frecventă)
3	30-59	HTA (de regulă, 50-60%)
		Scăderea absorbţiei calciului
		Reducerea excreţiei fosfatului
		Creşterea PTH, reducerea nivelului 25(OH)D şi/sau
		1,25(OH) 2D Alterarea metabolismului lipoproteinelor
		Reducerea spontană a aportului proteic
		Anemie renală
		Hipertrofie ventriculară stângă
4	15-29	Manifestări din stadiul precedent, dar mai pronunţate, plus:

• – Acidoză metabolică

• – Hiperkaliemie

• – Malnutriţie

• – Scăderea libidoului

  

  

  5 <15 manifestări din stadiul precedent, dar cu severitate (sau dializă) sporită, plus:

• – Retenţie hidro-salină determinând aparentă insuficienţă cardiacă

• – Anorexie

• – Vărsături

• – Prurit

Stadiul 2este diagnosticat atunci când indicatorilor de afectare renală li se asociază reducerea uşoară a eRFG (60-89mL/min/ 1.73m2). Monitorizarea nefrologică este anuală, include cel puţin eRFG şi examenul de urină şi este condusă, de regulă, de către medicii de familie. Intervenţia se adresează în principal încetinirii progresiei Bolii cronice de rinichi şi reducerii riscului cardio-vascular. Deoarece mulţi dintre bolnavii cu nefropatii constituite (de exemplu, nefropatii glomerulare, nefropatii diabetice, nefropatii vasculare) care beneficiază de monitorizare şi intervenţii terapeutice specifice se află în acest stadiu, rolul medicilor nefrologi sau cu alte specializări (diabetologie, cardiologie ş.a) creşte.

Stadiul 3este caracterizat de reducerea moderată a funcţiilor renale (eRFG 30-59mL/min/ 1.73m2). Din punct de vedere clinic, încep să apară manifestări ale deficitului funcţiilor renale şi devine necesară creşterea frecvenţei (la 3-6 luni) şi extinderea investigaţiilor de monitorizare şi a intervenţiei terapeutice în această zonă (anemie, dezechilibre fosfo-calcice) (Tabelul IX, Tabelul X). Responsabilitatea monitorizării şi intervenţiei se împarte între medicului de familie şi specialistul nefrolog.

În stadiul  4, funcţia renală este sever alterată (eRFG 15-29mL/ min/1.73m2), iar manifestările clinice determinate de aceasta sunt mai pronunţate. Frecvenţa monitorizării creşte (2 luni), include suplimentar investigarea electroliţilor şi a echilibrului acido-bazic.

Intervenţiile terapeutice se adresează acestor tulburări, dar locul principal revine pregătirii pentru tratamentul substitutiv renal. De aceea, responsabilitatea revine medicului specialist nefrolog.

Stadiul  5corespunde decompensării renale (eRFG 2

). Deoarece alegerea momentului iniţierii tratamentului substitutiv este importantă, monitorizarea se face lunar şi este condusă de medicul nefrolog. Bolnavii aflaţi în tratament de substi- tuţie a funcţiilor renale au acelaşi regim, cu menţiunea că parametrii de monitorizare sunt mai extinşi, în funcţie de metoda de tratament substitutiv.

Tabelul XI. Parametri de monitorizare în Boala cronică de rinichi, în funcţie de stadiu

Parametru	Stadiul
	1	2	3	4	5
Presiunea arterială	+	+	+	+	+
Indicele de masă corporală (IMC)	+	+	+	+	+
SGA*	±1	±1	±1	+1	+1
Hemograma	+	+	+	+	+
Albumina serică	+	+	+	+	+
Glicemie	+	+	+	+	+
Hb A1c (în diabetul zaharat)	+	+	+	+	+
Colesterol seric total	+	+	+	+	+
LDL-colesterol seric	+	+	+	+	+
Trigliceride serice	+	+	+	+	+
Na (sânge ± urină)	±1	±1	±1	+	+
K (sânge ± urină)	±1	±1	±1	+	+
Calcemie	±1	±1	+	+	+
Fosfatemie	±1	±1	+	+	+
Echilibrul acido-bazic	±1	±1	±1	+	+
Creatinina serică	+	+	+	+	+
eRFG	+	+	+	+	+2
Uree serică	+	+	+	+	+
Acid uric seric	+	+	+	+	+
Saturarea transferinei	±3	±3	±3	±3	±3
Feritină serică	±3	±3	±3	±3	±3
Proteina C reactivă	+	+	+	+	+
Fosfataza alcalină	±1	±1	+	+	+
TGP	±1	±1	±1	+	+
TGO	±1	±1	±1	+	+
Examen de urină	+	+	+	+	+
Proteine urinare	+	+	+	+	+

Uree urinară	+	+	+	+	+
Creatinină urinară	+	+	+	+	+
Parathormon intact seric	±1	±1	+	+	+
25(OH)D, 1,25(OH)2D	±1	±1	+	+	+

Parametru	Stadiul
	1	2	3	4	5
Ag HBs şi Ac anti-VHB	±1	±1	±1	±1	+
Ac anti-VHC	±1	±1	±1	±1	+
Ac anti-HIV	±1	±1	±1	±1	+
Ac anti-CMV	±1	±1	±1	±1	+
Exsudat nazal	±1	±1	±1	±1	+
Ag histocompatibilitate	–	–	–	–	+
EKG	+	+	+	+	+
Ecografie cardiacă	+	+	+	+	+
Ecografie abdominală	+	+	+	+	+
Rx torace	+	+	+	+	+

* Scor global de apreciere subiectivă a stării de nutriţie (vezi Ghiduri de practică medicală – Malnutriţia în Boala cronică de rinichi)

1În funcţie de natura bolii renale primare, de situaţia clinică şi de tratament pot fi necesare şi în alte stadii ale BCR

2La bolnavii dializaţi Kt/V total

3Sunt necesare în caz de anemie (Hb

Referinţe

•  Kidney Disease Quality Outcomes Initiative: Clinical practice guidelines for chronic kidney disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 2002;39(Suppl 1):S1- S266.

•  Levey AS, Eckardt KU, Tsukamoto Y, et al. Definition and classification of chronic kidney disease: a position statement from Kidney Disease: Improving Global Outcomes (KDIGO). Kidney Int 2005;67(6):2089-100.

•  Li PK, Weening JJ, Dirks J, et al. A report with consensus statements of the International Society of Nephrology 2004 Consensus Workshop on Prevention of Progression of Renal Disease, Hong Kong, June 29,2004. Kidney Int (Suppl) 2005;94(7):S2 – S7.

•  *** Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de practică medicală. Malnutriţia în Boala cronică de rinichi. Editura Curtea Veche. Bucureşti, 2007.

  Recomandarea 2.3. Măsuri igienico-dietetice generale în Boala cronică de rinichi

  Planul de îngrijire al tuturor pacienţilor adulţi cu Boală cronică de rinichi, indiferent de stadiu sau de vârstă, trebuie să includă referiri la măsurile igieno-dietetice generale:

  1. 1. Întreruperea fumatului

     [Grad B]

  2. 2. Încurajarea exerciţiilor fizice aerobe

     [Grad C]

  3. 3. Reducerea masei corporale

     [Grad B]

  4. 4. Reducerea aportului de sodiu sub 100mmol/zi

  5. 5. (<2.5 g sare de bucătărie/zi) în caz de HTA şi situaţii cu retenţie hidro-salină

     [Grad B]

  6. 6. Reducerea aportului de etanol :53 unităţi/zi (bărbaţi), respectiv :52 unităţi/zi (femei)1

  [Grad C]

Măsuri de evaluare a implementării:

•  Procentul pacienţilor din stadiile 1-5 care au incluse în Planul de îngrijire măsurile igieno-diete- tice generale.

  Comentarii

  Fumatul este un factor de risc, nu numai pentru bolile cardio-vasculare, dar şi pentru Boala cronică de rinichi, iar un studiu recent a sugerat că întreruperea fumatului poate reduce progresia BCR.

  Efortul fizic contribuie la controlul masei corporale, la menţinerea masei musculare (chiar la bolnavi dializaţi) şi poate reduce proteinuria.

  

  11 unitate conţine 8 grame de alcool etilic

  Reducerea masei corporale ameliorează controlul presiunii arteriale, inclusiv la pacienţi cu BCR şi participă la reducerea riscului cardio-vascular.

  Reducerea  aportului  de  sodiu este un element important în controlul presiunii arteriale, creşte eficienţa antihipertensivă a inhibitorilor enzimei de conversie şi scade proteinuria.

  Consumul de etanol în cantitate mare favorizează creşterea PA şi creşte riscul cardio-vascular, dar nu pare a fi un factor de risc pentru BCR la bărbaţii aparent sănătoşi.

  Referinţe

•  Pinto-Sietsma SJ, Mulder J, Janssen WM, Hillege HL et al. Smoking is related to albuminuria and abnormal renal function in nondiabetic persons. Ann Intern Med;133:585–91;2000.

•  Schiffl H, Lang SM, Fischer R. Stopping smoking slows accelerated progression of renal failure in primary renal disease. J Nephrol;15:270–4;2002.

•  Chagnac A, Weinstein T, Herman M, Hirsh J et al. The effects of weight loss on renal function in patientswith severe obesity. J Am Soc Nephrol;14:1480–6;2003.

•  Morales E, Valero MA, Leon M, Hernandez E, Praga M. Beneficial effects of weight loss in overweight patients with chronic proteinuric nephropathies. Am J Kidney Dis;41:319– 27;2003.

•  Neter JE, Stam BE, Kok FJ, Grobbee DE, Geleijnse JM. Influence of weight reduction on blood pressure: a meta- analysis of randomized controlled trials. Hypertension;42:878– 84;2003.

•  Pechter U, Maaroos J, Mesikepp S, Veraksits A, Ots M. Regular low-intensity aquatic exercise improves cardio-respiratory functional capacity and reduces proteinuria in chronic renal failure patients. Nephrol Dial Transplant; 18:624–5;2003.

•  Verhave JC, Hillege HL, Burgerhof JG, Janssen WM et al. Sodium intake affects urinary albumin excretion especially in overweight subjects. J Intern Med;256:324–30;2004.

•  Weir MR, Fink JC. Salt intake and progression of chronic kidney disease: an overlooked modifiable exposure? A commentary. Am J Kidney Dis;45:176–88;2005.

•  Perneger TV, Whelton PK, Puddey IB, Klag MJ. Risk of end- stage renal disease associated with alcohol consumption. Am J Epidemiol;150:1275–81;1999.

•  Schaeffner ES, Kurth T, de Jong PE, Glynn RJ et al. Alcohol consumption and the risk of renal dysfunction in apparently healthy men. Arch Intern Med;165:1048–53;2005.

  Recomandarea 2.4. Dieta hipoproteică

  1. a) Pentru adulţii cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-4, este recomandată o dietă cu 0.75–1.0g proteine/kg/zi.

     [Grad B]

  2. b) Administrarea unei diete hipoproteice (<0.6g proteine/kg/zi) poate fi luată în discuţie la pacienţi în stadiul 5, nedializaţi, în scopul controlului tulburărilor metabolice şi, posibil, al încetinirii modeste a progresiei Bolii cronice de rinichi.

     [Grad B]

  3. c) Dietele sever hipoproteice suplimentate cu cetoanalogi pot fi utile în amânarea iniţierii tratamentului substitutiv renal, la bolnavi selecţionaţi în stadiul 5 al Bolii cronice de rinichi. [Grad B]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-4 cu dietă cu 0.75-1.0g proteine/kg/zi.

  Comentarii

  A fost documentată asocierea dintre consumul crescut de proteine de origine animală şi declinul funcţional renal la bolnavi cu BCR constituită, dar nu şi la indivizi sănătoşi, fapt care argumentează că dieta hiperproteică (21.5g/kg/zi) este un factor de accelerare a progresiei şi

  nu de iniţiere în BCR. Dovezi în acest sens au fost furnizate de date obţinute dintr-un studiu prospectiv nerandomizat cu durată de 11 ani (Nurses’ Health Study), care a arătat o modificare de 0.25mL/min/ 1.73m2per 10g excedentare de proteine ingerate la persoanele cu RFG iniţial >80mL/min/1.73m2 (n = 1135) şi o modificare de –

  1.69mL/min /1.73m2per 10g proteine la persoanele cu RFG iniţială între 55-79mL/ min/1.73m2 (n = 489).

  O dietă hipoproteică (0.6g/kg/zi) ar avea efecte potenţial favorabile prin:

  •  corectarea simptomelor sindromului uremic (retenţie azotată, acidoză, anomalii ale metabolismului fosfo-calcic, rezistenţă periferică la insulină) şi a HTA;

  •  încetinirea ratei de declin a funcţiei renale.

Susţinerea efectului asupra progresiei BCR provine din studii multicentrice, randomizate şi din meta-analize, deşi au fost raportate şi rezultate care neagă eficacitatea. Controversele pot fi explicate prin durate diferite de urmărire, includerea unor pacienţi cu stadii diferite de afectare funcţională renală, variabilitatea obiectivelor urmărite şi a metodelor utilizate pentru evaluarea funcţiei renale, neglijarea rolului complianţei pacienţilor la dieta hipoproteică, neglijarea intervenţiei unor factori concomitenţi.

Datorită complianţei incomplete la dietă, recomandarea ingestiei de 0.6g proteine/kg greutate corporală ideală pe zi rezultă, de obicei, într-un aport efectiv de 0.7-0.8g/kg/zi. Măsurarea excreţiei de uree şi de creatinină în urina din 24 ore este recomandată pentru monitorizarea periodică a complianţei. Acest nivel al restricţiei de proteine pare suficient pentru a determina încetinirea vitezei de progresie a bolii renale şi de

scădere a proteinuriei în nefropatiile diabetice şi non- diabetice.

Deşi analiza iniţială a datelor din studiul MDRD (Modification of Diet in Renal Disease) referitoare la 585 subiecţi cu RFG 25-55mL/min/1.73m2 (MDRD – studiul A), nu a constatat o reducere semnificativă a declinului filtrării glomerulare după dieta hipoproteică (diferenţa între ratele de declin anual al RFG 0.8mL/ min), o analiză secundară a rezultatelor studiului B al MDRD (255 pacienţi cu RFG 13-24mL/min/1.73m2) a arătat că reducerea aportului proteic cu 0.2g/kg/zi a fost urmată de scăderea cu 29% a declinului filtratului glomerular (declinul anual al RFG a fost cu 1.15mL/ min mai redus) şi cu 51% a riscului relativ de includere în dializă sau deces.

Rezultatele unor meta-analize au întărit convingerea utilităţii dietei hipoproteice. Astfel, Pedrini a constatat o reducere cu 33% a riscului de deces sau de pierdere a rinichiului la bolnavii non-diabetici şi cu 44% la cei cu diabet zaharat. Revizuirea a 13 studii clinice incluzând 1817 bolnavi cu BCR non-diabetică şi 102 bolnavi cu nefropatie diabetică a concluzionat că dieta hipoproteică întârzie declinul funcţional renal în ambele situaţii, deşi beneficiul a fost relativ redus (0.53mL/min/an). O estimare ulterioară a rezultatelor raportate în studiul MDRD a înregistrat întârzierea iniţierii TSFR cu cel mult un an ca urmare a aderenţei la dieta hipoproteică timp de 9 ani. Dieta hipoproteică poate fi încercată numai la pacienţii relativ tineri, cu speranţă mare de viaţă, fără riscuri majore de malnutriţie sau mal- nutriţie evidentă clinic, deoarece scăderea spontană a aportului de proteine este o caracteristică a reducerii moderat-severe a eRFG, care echivalează cu dieta hipoproteică.

Reducerea mai drastică a aportului de proteine, cu circa 50% faţă de necesarul minim estimat de 0.6g/kg/zi (dietă sever hipoproteică), este posibilă numai dacă este asociată cu suplimentare de analogi fără azot ai aminoacizilor esenţiali (cetoanalogi). Efectele favorabile ale acestei abordări terapeutice au fost susţinute de studii necontrolate. De exemplu, Zakar a raportat la 107 bolnavi pre-dializaţi cu RFG medie la iniţierea studiului de 16.7mL/min/1.73m2, o scădere medie a filtratului glomerular de numai 1.9mL/min/an, ceea ce reprezintă aproximativ o cincime din rata de declin observată de alţi autori în absenţa dietei hipoproteice. Din păcate, acest studiu nu a avut lot de control. Un alt studiu, la bolnavi diabetici trataţi cu IECA, a demonstrat reducerea cu numai 4% a filtratului glomerular în prezenţa dietei sever hipoproteice comparativ cu 16% în cazul celor cu dietă hipoproteică uzuală. Mai recent, într-un studiu cu lot de control, dieta hipoproteică severă suplimentată cu cetoanalogi ai acizilor aminaţi a permis menţinerea stabilă a eRFG şi a parametrilor nutriţionali timp de 6 luni, cu ameliorarea acidozei şi a tulburărilor metabolismului mineral.

Recomandarea dietei hipoproteice timp îndelungat, în special a celei sever hipoproteice, a ridicat problema riscului de agravare a malnutriţiei protein- calorice, ceea ce ar contribui la creşterea morbidităţii şi mortalităţii bolnavilor cu BCR atât înainte, cât şi după iniţierea dializei. Cu toate acestea, rezultatele studiilor clinice nu par să susţină presupusele efecte nocive. Astfel, Aparicio şi col nu au observat apariţia malnutriţiei sau creşterea riscului de deces după iniţierea tratamentului substitutiv renal la bolnavi trataţi anterior cu diete hipoproteice.

Dietele sever hipoproteice suplimentate cu cetoanalogi ai aminoacizilor esenţiali pot fi utile pentru întârzierea iniţierii tratamentului substitutiv renal, la bolnavi selecţionaţi.

Referinţe

•  Martin WF, Armstrong LE, Rodriguez NR.: Dietary protein intake and renal function. Nutrition Metabolism;2:25;2005.

•  Knight EL, Stampler MJ, Hankinson SE, Spiegelman D, Curhan GC.: The impact of protein intake on renal function decline in women with normal renal function or mild renal insufficiency. Ann Intern Med;138:460-467;2003.

•  Hebert LA, Wilmer WA, Falkenhain ME, Ladson-Wofford SE, Nahman NS Jr, Rovin BH.: Renoprotection: One or many therapies? Kidney Int;59:1211-1226;2001.

•  Levey AS, Greene T, Beck GJ, Caggiula AW, Kusek JW, Hunsicker LG, Klahr S.: Dietary protein restriction and the progression of chronic renal disease: what have all of the results of the MDRD study shown? Modification of Diet in Renal Disease Study group. Am J Kidney Dis;10:2426- 2439;1999.

•  Pedrini MT, Levey AS, Lau J et al.: The effect of dietary protein restriction on the progression of diabetic and non- diabetic renal diseases: a meta analysis. Ann Intern Med; 124: 627–32; 1996.

•  Kasiske BL, Lakatua JD, Ma JZ et al. A meta-analysis of the effects of dietary protein restriction on the rate of decline in renal function. Am J Kidney Dis 1998; 31: 954–61.

•  Klahr S, Levey AS, Beck GJ et al. The effects of dietary protein restriction and blood pressure control on the progression of chronic renal disease. N Engl J Med 1994; 330: 877-84.

•  Locatelli F, Del Vecchio L, Pozzoni P.: Clinical benefits of slowing the progression of renal failure. Kidney Int;68(suppl 99):S152-S156;2005.

•  Zakar G, for the Study group. The effect of a keto acid supplement on the course of chronic renal failure and nutritional parameters in predialysis patiens and patients on regular dialysis therapy: The Hungarian Ketosteril Cohort Study. Wien Klin Wochenschr;113(17-18):688-694; 2001.

•  Aparicio M, Chauveau P, de Precigout V, Bouchet J-L, Lasseur C, Combe C.: Nutrition and outcome on renal replacement therapy of patients with chronic renal failure treated by a supplemented very low protein diet. J Am Soc Nephrol;11:708-716;2000.

•  Mircescu G., Gârneaţă L., Stancu S.H., Căpuşă C.: Effects of a supplemented hypoproteic diet in chronic kidney disease. J Ren Nutr. 17(3):179-88; 2007

•  Levey AS, Beck GJ, Caggiula AW. Trends towards a beneficial effect of low protein diet during additional follow-up in the MDRD Study [abstract]. J Am Soc Nephrol;5: 336A;1994.

•  Parving HH. Renoprotection in diabetes: genetic and non- genetic risk factors and treatment. Diabetologia;41: 745– 59;1998.

  Recomandarea 2.5. Controlul hipertensiunii arteriale

  Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie iniţiat la toţi bolnavii, indiferent de stadiul BCR,

  când PA >140/90mmHg.

  [Grad A]

  Valorile ţintă sunt :5130/80mmHg.

  [Grad A]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Proporţia pacienţilor cu BCR aflaţi în evidenţă pentru cel puţin 6 luni, a căror ultimă PA consemnată este în valorile ţintă.

  Comentarii

  Tratamentul adecvat al HTA la pacientul cu BCR are un beneficiu dublu: reducerea ratei de progresie a BCR şi reducerea riscului cardio-vascular. Deşi reducerea PA realizează în mod evident protecţie renală şi cardiovasculară, nivelul optim al PA este controversat.

  Două studii mari, prospective şi randomizate (MDRD şi AASK), care au investigat efectul scăderii PA

  asupra progresiei BCR, nu au dat răspunsuri clare. Cu toate acestea, analizele post-hoc ale datelor MDRD au arătat, totuşi, că nivelul iniţial al proteinuriei (>1g/ 24 ore) este determinant pentru efectul PA asupra ratei de progre- sie a BCR. Astfel, atingerea unei ţinte a PA de 125/75mmHg (faţă de 140/90mmHg) are un avantaj nefroprotector net. În plus, analizele secundare au scos în evidenţă legături semnificative între scăderea RFG şi PA obţinută, determinând autorii să ridice ţinta PA la 130/80mmHg pentru pacienţii cu proteinurie

  >1g/zi. Studiul MDRD a demonstrat o reducere a riscului relativ de a atinge stadiul 5 al BCR cu 32%, iar a riscului de deces de orice cauză combinat cu atingerea stadiului 5 BCR cu 23% la pacienţii randomizaţi pentru atingerea unor valori presionale joase.

  În mod similar, o meta-analiză a datelor a 1860 pacienţi non-diabetici raportează cel mai scăzut risc de progresie a BCR pentru valori ale PA sistolice de 110- 129mmHg, însă riscul de progresie a BCR crescut la cei cu PA sistolică<110 mmhg. pentru valori presionale foarte mici, mărirea riscului renal a fost confirmată şi la pacienţii diabetici (analiza secundară datelor studiului idnt). reducerea valorilor asociată, în bcr prin nefropatie diabetică cu o creştere supravieţuirii renale generale, însă mortalitatea ge- nerală crescut subiecţii pa sistolică <120mmhg.

  Există consens în cadrul organizaţiilor profesionale de nefrologie, hipertensiune şi diabet, în a recomanda valori ţintă pentru presiunea arterială

  Deşi sunt date care sprijină alegerea unui ţinte

  1g/zi, există

  preocuparea că, la anumiţi pacienţi, atingerea acestei ţinte ar avea un efect prognostic nefavorabil.

  Referinţe

•  Jafar TH, Schmid CH, Stark PC, et al. The rate of progression of renal disease may not be slower in women compared with men: a patient-level meta-analysis. Nephrol Dial Transplantation 2003;18(10):2047-53.

•  Klahr S, Levey AS, Beck GJ, et al. The effects of dietary protein restriction and blood-pressure control on the progression of chronic renal disease. Modification of Diet in Renal Disease Study Group. N Eng J Med 1994;330(13):877- 84.

•  Li PK, Weening JJ, Dirk J, et al. A report with consensus statements of the International Society of Nophrology 2004 Consensus Workshop on Prevention of Progression of Renal Disease, Hong Kong, June 29, 2004. Kidney Int 2005; (Suppl)94(7):S2-S7.

•  Peterson JC, Adler S, Burkart JM, et al. Blood pressure control, proteinuria, and the progression of renal disease. The Modification of Diet in Renal Disease Study. Ann Intern Med 1995;123(10):754-62.

•  Pohl MA, Blumenthal S, Cordonnier DJ, et al. Independent and additive impact of blood pressure control and angiotensin II receptor blockade on renal outcomes in the Irbesartan Diabetic Nephropathy Trial: Clinical implications and limitations. J Am Soc Nephrol 2005;16:3027-3037.

•  Sarnak MJ, Greene T, Wang X, et al. The effect of a lower target blood pressure on the progression of kidney disease: long-term follow-up of the modification of diet in renal disease study. Ann Intern Med 2005;142(5): 342-51.

  a) inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau blocanţii receptorilor angiotensinei (BRA) trebuie să facă parte din schema antihipertensivă a pacienţilor cu BCR şi proteinurie

  >1000mg/g creatinină urinară, cu excepţia cazuri- lor în care există o contraindicaţie clară a acestora;

  [Grad A]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Proporţia pacienţilor cu BCR şi proteinurie>1000mg/g creatinină urinară, fără contraindicaţii pentru IECA sau BRA, care au cel puţin unul dintre aceste medicamente în ultima schemă terapeutică stabilită de nefrolog.

  Comentarii

  Numeroase studii clinice prospective, randomizate, la pacienţi cu BCR, au demonstrat că tratamentul cu IECA sau BRA realizează nefroprotecţie, concomitent cu reducerea eficientă a PA.

  În mod particular, tratamentul cu IECA a redus rata de progresie a BCR la pacienţii cu DZ tip 1, dar şi la pacienţii cu nefropatii non-diabetice cu proteinurie >1g/zi. În plus, un studiu randomizat recent a arătat că tratamentul cu IECA poate asigura o protecţie renală crescută (scăderea cu 43% a riscului combinat de dublare a creatininei serice, necesitate de tratament substitutiv renal sau de deces) la pacienţii cu BCR non-diabetică avansată (CreaS 3-5mg/dL). O meta-analiza recentă a analizat 11 studii randomizate şi controlate care compară inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei cu alte antihipertensive la pacienţi cu BCR (predominant non- diabetică). Meta-analiză a evidenţiat reducerea cu 31% a riscului relativ de atingere a stadiului 5 al BCR la cei trataţi cu IECA, efect independent de reducerea PA. În acelaşi timp, efectul nefroprotector al IECA a fost proporţional cu nivelul iniţial al proteinuriei, beneficiul renal fiind absent la cei a căror proteinurie iniţială era sub 0.5g/24ore. Deci, conform datelor actuale, vor beneficia de tratament cu inhibitori ai sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA) pacienţii cu proteinurie

  >1g/zi. Însă, nu este exclus ca unii dintre pacienţii cu

  proteinurie

  Tratamentul cu BRA are, de asemenea, efect nefroprotector scăderea cu 16-23% a riscului combinat de dublare a creatininei serice, necesitate de tratament substitutiv renal şi deces cel puţin la pacienţii cu DZ tip 2 şi nefropatie diabetică clinic manifestă.

  Două studii prospective randomizate şi controlate au raportat reduceri importante ale morbidităţii şi mortalităţii cardio-vasculare posibil consecutive tratamentului cu IECA la pacienţii cu risc ridicat de evenimente cardio-vasculare majore. În schimb, analiza datelor unui studiu efectuat la pacienţii cu cardiopatie ischemică stabilă nu a evidenţiat un efect cardio-protector al IECA. Însă, o analiză secundară a studiului PEACE a evidenţiat un risc crescut de deces la pacienţii cu RFG iniţială 2

  şi o reducere importantă a mortalităţii generale la subgrupul tratat cu IECA. Aceste studii nu au inclus pacienţi cu BCR avansată, deoarece aceasta a constituit un criteriu de excludere, astfel încât nu există dovezi certe ale reducerii riscului cardio-vascular cu IECA în stadiile avansate ale Bolii cronice de rinichi. Având în vedere că bolile cardio-vasculare reprezintă cea mai importantă cauză de deces în Boala cronică de rinchi, pare însă rezonabilă recomandarea tratamentului cu IECA/BRA atât pentru reducerea riscului cardio-vascular, cât şi pentru reducerea progresiei BCR.

  Referinţe

•  Braunwald E, Domanski MJ, Fowler SE, et al. Angiotensin- converting-enzyme inhibition in stable coronary artery disease. New Engl J Med 2004;351(20):2058-68.

•  Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, et al. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy. New Engl J Med 2001;345(12):861-9.

•  Fox KM. Efficacy of perindopril in reduction of cardiovascular events among patients with stable coronary artery disease: randomised, double-blind, placebo-controlled, multicentre trial (the EUROPA study). Lancet 2003;362(9386):782–8.

•  Gruppo Italiano di Studi Epidemiologici in Nefrologia. Randomised placebo – controlled trial of effect of ramipril on decline in glomerular filtration rate and risk of terminal renal failure in proteinuric, non-diabetic nephropathy. Lancet 1997;349:1857-63.

•  Hou FF, Zhang X, Zhang GH, et al. Efficacy and safety of benazepril for advanced chronic renal insufficiency. N Eng J Med 2006;354(2):131-140.

•  Jafar TH, Schmid CH, Landa M, et al. Angiotensin- converting enzyme inhibitors and progression of nondiabetic renal disease. A meta-analysis of patient-level data. Ann Int Med 2001;135(2):73-87.

•  Lewis EJ, Hunsicker LG, Bain RP, et al. The effecl of angiotensin-converting-enzyme inhibition on diabetic naphropathy. N Engl J Med 1993;329:1456-1462.

•  Lewis EJ, Hunsicker LG, Clarke WR, et al. Renoprotective effect of the angiotensin-receptor antagonist irbesartan in patients with nephropathy due to type 2 diabetes. New Engl J Med 2001;345(12):851-60.

•  Ruggenenti P, Perna A, Gherardi G, et al. Renoprotective properties of ACE-inhibition in non-diabetic nophropathies with non-nephrotic proteinuria. Lancet 1999;354(9176):359- 04.

•  Solomon SD, Rice MM, Jablonski KA, et al. Renal function and effectiveness of angiotensin-converting enzyme inhibitor therapy in patients with chronic stable coronary disease in the prevention of events with ACE inhibition (PEACE) trial. Circulation 2006; 114;26-31.

•  The HOPE Study Investigators. Effects of an angiotensin- converting-enzyme inhibitor, ramipril on cardiovascular events in high-risk patients. N Engl J Med 2000,342:145- 153.

•  Wright JT, Jr., Bakris G, Groons T, et al. Effect of blood pressure lowering and antihypertensive drug class on progression of hypertensive kidney disease: results from the AASK trial. JAMA 2002;288(19):2421-31.

  1. b) Iniţierea tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau cu blocanţi ai receptorilor angiotensinei la pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie efectuată de medicul specialist nefrolog:

     •  când eRFG :559mL/min/1.73m2

       [Grad C]

       sau

     •  atunci când sunt necesare asocieri de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanţi ai receptorilor angiotensinei.

  [Grad C]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu BCR stadiul �3 trataţi cu IECA şi/sau BRA, cu schemă terapeutică stabilită de medicul nefrolog.

Comentarii

Inhibitorii sistemului renină-angiotensină-aldosteron au avantaje indiscutabile în tratamentul Bolii cronice de rinichi. Totuşi, utilizarea lor este limitată în acest context de reţinerea practicienilor de a le prescrie din cauza potenţialelor efecte adverse, în principal scăderea acută a RFG şi hiperpotasemia, ambele mai frecvente atunci când eRFG scade sub 60mL/min/1.73m2.

Analiza secundară a studiului RENAAL – care a inclus bolnavi cu nefropatie diabetică, unii cu eRFG

2

– deci cu risc major de efecte adverse, a relevat că proporţiile hiperkaliemiei şi a creşterii acute a creatininei serice au fost similare în lotul bolnavilor trataţi cu sartani, cu cele înregistrate în lotul bolnavilor trataţi cu medicaţie antihipertensivă convenţională (1.7 şi 1.5% faţă de 1.1 şi 0.5%). De asemenea, în studiul IDNT, deşi riscul hiperkaliemiei a

fost mai mare în cazul sartanilor faţă de alte antihipertensive (1.9% pentru irbesartan, faţă de 0.5% pentru amlodipină), nu au existat accidente imputabile blocanţilor BRA. Rezultate similare au fost înregistrate şi pentru IECA, în studiul REIN.

Mai mult, chiar supravieţuirea bolnavilor cu stenoze de arteră renală este ameliorată de inhibitorii sistemului RAA şi, este posibil, ca printre bolnavii incluşi în studiile mari care au demonstrat reno- sau cardio- protecţia să existe mulţi cu stenoze asimptomatice de arteră renală.

Pe de altă parte, efectul de nefroprotecţie al IECA/BRA este demonstrabil şi atunci când eRFG

2

, iar beneficiul terapeutic este cel puţin la fel de important în ciuda valorilor reduse ale filtrării glomerulare. În plus, au fost stabilite corelaţii între şansele de răspuns la tratament şi reducerea iniţială a eRFG.

De aceea, pare rezonabil ca iniţierea tratamentului să fie efectuată de medicul nefrolog, atunci când, fie eRFG 2

, fie când sunt prescrise asocieri de IECA cu BRA.

Măsurile indicate pentru minimalizarea riscurilor

sunt:

1. 1) Prudenţă în administrarea IECA/BRA sau asocierii lor, la bolnavii cu nefropatii interrstiţiale, nefropatii diabetice şi BCR avansată sau predispuşi depleţiei volemice.

2. 2) Iniţierea tratamentului cu doza minimă recomandată.

3. 3) Determinarea creatininemiei serice şi a kaliemiei:

   •  Înainte de iniţierea tratamentului;

   •  La 3, 7 şi 14 zile de la iniţiere;

   •  După fiecare creştere ulterioară de doză.

4. 4) Dacă eRFG scade cu mai mult de 30% sunt indicate:

   •  Întreruperea tratamentului;

   •  Investigare pentru stenoză de arteră renală.

5. 5) Dacă potasemia creşte >6mEq/L:

   •  Se întrerup alte medicamente cunoscute a determina hiperkaliemie (antiinflamatoare non-steroidiene, betablocante, antialdosteronice spironolactonă, eplere- nonă);

   •  Se evaluează dieta;

   •  În caz de persistenţă a hiperkaliemiei, se întrerup IECA/BRA.

     Referinţe

     •  The GISEN Group. Randomised placebo-controlled trial of effect of ramipril on decline in glomerular filtration rate and risk of terminal renal failure in proteinuric, non-diabetic nephropathy. Lancet, 1997;349:1857-1863

     •  Ruggenenti P, Perna A, Benini R, Bertani T, Zoccali C, Maggiore Q, Salvadori M, Remuzzi G. In chronic nephropathies prolonged ACE inhibition can induce remission: dynamics of time-dependent changes in GFR. J Am Soc Nephrol;10(5):997-1006;1999.

     •  Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, Keane WF, Mitch WE, Parving HH, Remuzzi G, Snapinn SM, Zhang Z, Shahinfar S; RENAAL Study Investigators. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy. N Engl J Med;345(12):861-869;2001.

     •  Remuzzi G., Ruggenenti P, Perna A et al: Continuum of Renoprotection with Losartan at All Stages of Type 2 Diabetic Nephropathy: A Post Hoc Analysis of the RENAAL Trial Results. J Am Soc Nephrol 15: 3117–3125, 2004.

     •  Hou FF, Zhang X, Zhang GH, et al. Efficacy and safety of benazepril for advanced chronic renal insufficiency. N Eng J Med 2006;354(2):131-140.

     •  Losito A, Gaburri M, Errico R, Parente B, Cao PG. Survival of patients with renovascular disease and ACE inhibition. Clin Nephrol;52:339–43;1999.

     •  Bakris GL, Weir MR. Angiotensin-converting enzyme inhibitor-associated elevations in serum creatinine: is this a cause for concern? Arch Intern Med;160:685–93;2000.

     •  Apperloo AJ, de Zeeuw D, de Jong PE. A short-term antihypertensive treatment-induced fall in glomerular filtration rate predicts long-term stability of renal function. Kidney In;51:793–7;1997.

     •  Palmer BF. Renal dysfunction complicating the treatment of hypertension. N Engl J Med;347:1256–61; 2002.

     •  Palmer BF. Angiotensin-converting enzyme inhibitors and angiotensin receptor blockers: what to do if the serum creatinine and/or serum potassium concentration rises. Nephrol Dial Transplant;18:1973–5; 2003.

Comentarii

O serie de date experimentale şi clinice au sugerat obţinerea unor beneficii suplimentare prin blocarea concomitentă a enzimei de conversie şi a receptorilor angiotensinei, fapt care are susţinere fiziologică deoarece angiotensina II este generată din angiotensina I şi pe alte căi enzimatice (chimază, proteaze serice), care pot fi responsabile de până la 40% din cantitatea de angiotensină II, mai ales în situaţii patologice, iar BRA sunt mai eficiente datorită inhibării directe a receptorilor tisulari. Acest avantaj este reflectat mai degrabă, de re- ducerea suplimentară a proteinuriei decât de controlul mai bun al presiunii arteriale.

Nu există încă studii care să permită evaluarea precisă a beneficiilor asocierii de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu blocanţi ai receptorilor angiotensinei la pacienţi cu Boală cronică de rinichi. Rezultatele studiului COOPERATE susţin că o combinaţie IECA + ARB reduce semnficativ riscul de a atinge un end- point combinat (dublare creatininemie sau iniţiere dializă) faţă de IECA în monoterapie, la pacienţi cu BCR non- diabetici, dar numai pe baza acestor date nu se pot face recomandări ferme.

La bolnavi diabetici, studiile demonstrează că blocada dublă determină hipotensiune arterială la 5% dintre pacienţi, hiperkaliemie la 3% şi creşterea creatininei serice la 8%.

Referinţe

•  Nakao N, Yoshimura A, Morita H, Takada M, Kayano T, Ideura T.: Combination treatment of angiotensin-II receptor blocker and angiotensin-converting-enzyme inhibitor in non-diabetic renal disease (COOPERATE): a randomised controlled trial. Lancet. 2003;361(9352): 117-24.

•  Jacobsen P, Andersen S, Rossing K et al.: Dual blockade of the renin-angiotensin system versus maximal recommended dose of ACE inhibition in diabetic nephropathy. Kidney Int; 63:1874–80;2003.

  d) Diureticele trebuie să facă parte din schema de tratament a pacienţilor cu BCR, cu excepţia cazurilor în care există o contraindicaţie clară a acestora.

  [Grad A]

  Alegerea diureticului se face în funcţie de eRFG şi de starea volumului extracelular:

  1. Diureticele tiazidice sunt eficiente în monoterapie când

  eRFG230mL/min/1.73m2.

1. 2. Diureticele de ansă sunt recomandate:

   • – Oridecâteori este nevoie de reducerea rapidă şi importantă a volumului extracelular;

   • – Când eRFG2

     , situaţie în care sunt necesare doze mai mari de diuretic de ansă.

2. 3. Combinaţia diuretice de ansă + diuretice tiazidice este recomandată atunci când volumul extracelular este mare, evident la examenul clinic, indiferent de nivelul eRFG.

3. 4. Deşi diureticele antialdosteronice au efect antiproteinuric mai pronunţat, nu se administrează:

–

–

când eRFG:530mL/min/1.73m2;

în asociere cu IECA/BRA când eRFG

:559mL/ min/1.73m2, fără recomandarea medicului specialist nefrolog;

– la pacienţi cu risc adiţional de hiperpotasemie (diabetici, nefropatii interstiţiale), fără recomandarea medicului specialist nefrolog.

1. 5. Pentru a creşte siguranţa în utilizare, monitorizarea tratamentului cu diuretice include:

   • – măsurarea presiunii arteriale;

   • – determinarea eRFG;

   • – măsurarea potasiului seric.

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu BCR şi hipertensiune arterială trataţi cu diuretice din totalul celor hipertensivi.

  Comentarii

  Retenţia de sodiu este o caracteristică a Bolii cronice de rinichi şi conduce la creşterea volumului extracelular. Deşi adesea inaparentă clinic, hipervolemia este frecventă, aşa cum demonstrează studii recente efectuate cu ajutorul bioimpedanţei, chiar din stadiul 2 al BCR. Mai mult, deşi hipertensiunea arterială poate lipsi, consecinţele cardio- vasculare precoce remodelarea cardiacă (cu hipertrofie ventriculară stângă) şi vasculare (reducerea complianţei arteriale) sunt prezente.

  Administrarea de diuretice poate reduce volemia anulând aceste efecte. În plus, ele potenţează efectul antihipertensiv şi antiproteinuric al inhibitorilor SRAA.

  Antialdosteronicele au efecte anti-proteinurice şi antifibrozante, utile atât în limitarea progresiei Bolii cronice de rinichi, cât şi în reducerea riscului cardio- vascular. Beneficiile lor sunt limitate însă de riscul hiperpotasemiei, care devine periculoasă atunci când eRFG scade sub 30mL/min/1.73m2, situaţie în care sunt contraindicate. Riscul hiperpotasemiei este, de asemenea, crescut de asocierea cu alţi antagonişti ai sistemului renină-angiotensină-aldosteron. De aceea, tratamentul cu antialdosteronice trebuie iniţiat de medicii specialişti nefrologi.

  Principalele efecte adverse ale diureticelor în BCR decurg din efectul lor farmacodinamic: hipovolemia şi diselectrolitemia. Cel mai adesea, hipovolemia se manifestă prin scăderea PA şi reducerea eRFG, iar diselectrolitemia, prin variaţii ale potasiului seric. Pentru a minimaliza riscurile, este recomandată schema de monitorizare prezentată în Tabelul XII.

  Tabelul XII. Monitorizarea tratamentului diuretic în Boala cronică de rinichi

  Valori bazale	PAS	>120mmHg	<120mmHg
  	eRFG	>60	<60
  	% scădere eRFG	<15	>15
  	Nivelul bazal al potasiului seric pentru tiazide/diuretice de ansă	>4.5 mEq/L	<4.5 mEq/L
  	Nivelul bazal la potasiului pentru antialdosteronice	<4 meq l	>4 mEq/L
  Interval de monitoriza re	După iniţiere sau după creşterea dozei	4-12 săptămâni	<4 săptămâni
  	După stabilizarea PA	6-12 luni	1-6 luni

  Referinţe

•  Sarafidis PA, Bakris G: Antihypertensive Theraphy in the Presence of Proteinuria. Am J Kidney Dis 49:12-26, 2006.

•  Bakris G, Williams M et al: Preserving Renal Function in Adults With Hypertension and Diabetes: A Consensus Approach. Am J Kidney Dis 36:646-661,2000.

•  Bellizzi V, Scalfi L, Terracciano V et al: Early Changes in Bioelecrical Estimates of Body Composition in Chronic Kidney Disease. J Am Soc Nephrol 17:1481-1487, 2006.

•  Essig M, Escoubet B, de Zuttere D et al: Cardiovascular remodelling and exatracellular fluid excess in Early stages of Chronic Kidney Disease. Nephrol Dial Transplant Advance Access Publication doi: 10.1093/ndt/gfm542.

•  Levy A, Andreoli A et al: K/DOQI Clinical Practice Guidelines on Hypertension and Antihypertensive Agents in Chronic Kidney Disease: Am J Kidney Dis 43🙁Suppl 1), 206- 222,2004.

Din discuţia anterioară, rezultă că inhibitorii sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi diureticele sunt antihipertensive de primă indicaţie în Boala cronică de rinichi. Tratamentul este condus în funcţie de valorile eRFG şi de înscrierea în valorile ţintă. Asocierile de antihipertensive sugerate de datele existente în prezent sunt prezentate în Figura 2.

Figura 2. Asocieri de antihipertensive recomandate în Boala cronică de rinichi

• * Pot fi utilizaţi BRA, când există efecte secundare ale IECA sau la bolnavi cu diabet zaharat tip 2 cu nefropatie diabetică

  Referinţe

  •  Bakris G, Williams M et al: Preserving Renal Function in Adults With Hypertension and Diabetes: A Consensus Approach. Am J Kidney Dis 36:646-661, 2000.

    

    Proteinuria trebuie redusă în Boala cronică de rinichi până la valori

    [Grad A]

    în interval de 6 luni,

    Grad B]

    prin:

    1. a) control adecvat al presiunii arteriale;

       [Grad A]

    2. b) administrare de inhibitori ai enzimei de conversie a

    angiotensinei şi/sau blocanţi angiotensinei;

    [Grad A]

    ai

    receptorilor

    1. c) dietă hiposodată şi hipoproteică, renunţare la fumat şi reducerea masei corporale;

       [Grad B]

    2. d) administrare de antialdosteronice, cu excepţia cazurilor în care există o contraindicaţie clară a acestora (vezi Recomandarea 2.5.).

    [Grad B]

    Recomandarea 2.6. Controlul proteinuriei

    Măsuri de evaluare a implementării

  •  Procentul pacienţilor cu BCR aflaţi în evidenţă de cel puţin 6 luni, a căror ultimă proteinurie consemnată este în valorile ţintă.

Comentarii

Există numeroase date experimentale şi clinice care susţin influenţa negativă a proteinuriei asupra ratei de progresie a Bolii cronice de rinichi.

Progresia nefropatiilor cronice proteinurice este cu atât mai rapidă cu cât proteinuria este mai mare: rata de

declin a RFG este 3-4mL/min/an dacă proteinuria este sub 1g/zi, însă creşte la 7-14mL/ min/an la bolnavii cu proteinurie >3g/zi. Rezultate similare au fost raportate de Ruggenenti şi col (274 bolnavi non-diabetici urmăriţi 3 ani): proteinuria la iniţierea studiului a fost cel mai bun factor predictiv al progresiei BCR. De asemenea, declinul eRFG a apărut la puţini dintre bolnavii cu proteinurie sub 2.5g/zi, dar a fost marcat (>10mL/ min/1.73m2 pe an) la cei cu proteinurie nefrotică (peste 4.3g/zi). Riscul progresiei la stadiul terminal a depăşit 30% pe an pentru bolnavii cu proteinurie >4g/g creatinină urinară, iar timpul probabil până la iniţierea dializei la aceştia a fost sub 1 an.

Evaluarea factorilor de risc pentru dublarea creatininemiei sau atingerea stadiului ce necesită tratament de substituţie a funcţiilor renale (TSFR) la 1513 bolnavi cu diabet zaharat tip II şi nefropatie secundară în cadrul studiului RENAAL a demonstrat că proteinuria, evaluată prin raportul albumină/creatinină urinară, este cel mai puternic factor predictiv independent al progresiei bolii renale (raport de risc 6.2). Proteinuria a fost redusă cu 29% după 3 luni de tratament cu losartan, reducere care s-a menţinut pe tot parcursul studiului, între 35-39%. Mai mult, reducerea proteinuriei a fost asociată cu scăderea semnifi- cativă a riscului de producere a evenimentelor renale şi cardio-vasculare, mai ales cu necesitatea iniţierii dializei (după ajustarea proteinuriei la valorile de pe întreaga durată a studiului, riscul estimat al iniţierii dializei a scăzut de la 28.6% la 14.1%), ceea ce susţine ideea că reducerea proteinuriei este parţial responsabilă de efectul reno- protector al terapiei cu losartan. Procentul de reducere a proteinuriei este un bun factor predictiv al riscului de iniţiere a tratamentului substitutiv renal: pentru fiecare scădere cu 50% a proteinuriei în primele 6 luni de tratament cu

losartan, a fost evidenţiată reducerea cu 36% a riscului de a atinge end-point-ul renal combinat (dublarea creatininei serice, TSFR sau deces) şi cu 45% de a ajunge la TSFR.

O analiză secundară a studiului MDRD a găsit o reducere a declinului RFG cu 1mL/min/an pentru fiecare gram de reducere a proteinuriei la 4 luni după intervenţia terapeutică cu antihipertensive şi dietă hipoproteică.

Deci, principalele mijloace terapeutice capabile să reducă proteinuria sunt medicaţia antihipertensivă condusă astfel încât presiunea arterială sistolică să fie sub 125mmHg la bolnavii cu proteinurie peste 3g/zi şi medicamentele care antagonizează sistemul renină- angiotensină-aldosteron. Acţiunea anti-proteinurică a inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei este potenţată de dieta hipoproteică, restricţia dietetică de sare şi de terapia diuretică. Tratamentul hipolipemiant cu statine, întreruperea fumatului şi scăderea ponderală la obezi par a avea efect anti-proteinuric suplimentar.

Studii observaţionale pe loturi mici de bolnavi au subliniat efecte favorabile ale terapiei cu spironolactonă sau eplerenonă (antagonist selectiv al receptorilor pentru aldosteron) asupra proteinuriei la pacienţi cu BCR, mai ales la bolnavi diabetici cu microalbuminurie. Riscul hiperkaliemiei impune precauţii în administrare (vezi Recomandarea 2.5).

Nu numai reducerea proteinuriei este importantă, ci şi intervalul de timp în care se obţine. Persistenţa îndelungată a proteinuriei la valori mari este asociată cu un risc mai mare de degradare a funcţiei renale. De aceea, intervalul de 6 luni pentru reducerea prin intervenţii terapeutice a proteinuriei pare rezonabil.

Referinţe

•  Hebert LA, Wilmer WA, Falkenhain ME, Ladson-Wofford SE, Nahman NS Jr, Rovin BH. Renoprotection: One or many therapies? Kidney Int;59:1211-1226;2001.

•  The GISEN Group. Randomised placebo-controlled trial of effect of ramipril on decline in glomerular filtration rate and risk of terminal renal failure in proteinuric, non-diabetic nephropathy. Lancet;349:1857-1863; 1997.

•  Remuzzi G, Bertani T. Pathophysiology of progressive nephropathies. New Engl J Med;339(20):1448-1456;1998.

•  Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, Keane WF, Mitch WE, Parving HH, Remuzzi G, Snapinn SM, Zhang Z, Shahinfar S; RENAAL Study Investigators. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy. N Engl J Med;345(12):861-869;2001.

•  Praga M. Therapeutic measures in proteinuric nephropathy.

  Kidney Int;68(suppl 99):S137-S141;2005.

•  Schjoedt K.J., Rossing K., Rangnholm J.T., Boomsma F., Rossing P., Tarnow L., Parving H-H. Beneficial impact of spironolactone in diabetic nephropathy. Kidney Int;68:2829- 2836;2005.

  

  1. a) Pentru controlul proteinuriei, pacienţii cu diabet zaharat (DZ) trebuie trataţi cu IECA sau BRA, titrate până la doza maximă tolerată, cu excepţia situaţiilor în care aceste clase de medicamente sunt clar contraindicate:

     • – pentru prevenirea microalbuminuriei (MA), dacă au HTA, dar nu şi microalbuminurie,

       [Grad B]

     • – pentru prevenirea macroalbuminuriei, dacă au

  microalbuminurie, presiunii arteriale. [Grad A]

  indiferent

  de valorile

  b) Pentru controlul presiunii arteriale, tratamentul antihipertensiv trebuie condus conform

  Recomandarea 2.7. Controlul nefropatiei diabetice

  Recomandării 2.5. Schema antihipertensivă va include obligatoriu IECA sau BRA şi diuretic. [Grad A]

Măsuri de evaluare a implementării:

•  Procentul pacienţilor cu DZ şi MA (fără contraindicaţii specificate pentru IECA sau BRA) care au avut inclus IECA sau BRA în ultima schemă terapeutică.

•  Proporţia pacienţilor cu DZ şi MA trataţi cu IECA sau BRA în doză maximă tolerată la ultimul control medical.

  Comentarii

  Administrarea inhibitorilor enzimei de conversie a prevenit apariţia microalbuminuriei la pacienţi cu diabet zaharat tip 2 şi hipertensiune arterială normoalbuminurici, spre deosebire de calcium blocanţi, într-un studiu randomizat controlat (BENEDICT). De aceea, IECA au indicaţie atât în prima linie a tratamentului antihipertensiv, cât şi în prevenirea instalării proteinuriei.

  Stadiul incipient al afectării renale la pacienţii cu diabet zaharat este diagnosticat prin microalbuminurie. Microalbuminuria identifică pacienţii cu risc crescut de nefropatie diabetică clinic manifestă (proteinurică) şi insuficienţă renală consecutivă. Există numeroase studii care arată că, la pacienţii diabetici cu microalbuminurie, tratamentul cu IECA sau BRA reduce progresia BCR sau întârzie evoluţia de la microalbuminurie la nefropatie diabetică manifestă, diminuând şi riscul cardio-vascular.

  La pacienţii cu DZ tip 1, o meta-analiză care a inclus 12 studii cu 689 pacienţi relevă că administrarea IECA a redus cu 62% riscul de evoluţie spre nefropatie diabetică clinic manifestă.

  În cazul pacienţilor cu DZ tip 2, efectul tratamentului cu IECA este mai puţin concludent, dar eficienţa BRA este demonstrată de studii convingătoare (IRMA, RENAAL, IDNT).

  De asemenea, trebuie luate în considerare rezultatele studiului HOPE, care a arătat că tratamentul cu IECA se asociază cu o reducere de 25% a riscului de apariţie a infarctului miocardic, a accidentelor vasculare cerebrale, precum şi a mortalităţii prin boală cardio- vasculară, împreună cu o reducere de 24% a incidenţei nefropatiei diabetice clinic manifeste la pacienţii cu DZ tip 2 cu normo/microalbuminurie.

  Referinţe

•  Agardh CD, Garcia-Puig J, Charbonnel B, et al. Greater reduction of urinary albumin excretion in hypertensive type II diabetic patients with incipient nephropathy by lisinopril than by nifedipine. J Hum Hypertens 1996;10(3):185-92.

•  Ahmad J, Siddiqui MA, Ahmad H. Effective postponement of diabetic nephropathy with enalapril in normotensive type 2 diabetic patients with microalbuminuria. Diabetes Care 1997:20(10): 1576-81.

•  Parving HH, Lehnert H, Brochner-Mortensen J, et at. The effect of irbesartan on the development of diabetic nophrapathy in patients with type 2 diabetes. New Engl J Med 2001;345(12):870-8.

•  Brenner BM, Cooper ME, de Zeeuw D, Keane WF, Mitch WE, Parving HH, Remuzzi G, Snapinn SM, Zhang Z, Shahinfar S; RENAAL Study Investigators. Effects of losartan on renal and cardiovascular outcomes in patients with type 2 diabetes and nephropathy. N Engl J Med;345(12):861-869;2001.

•  Sano T, Kawamura T, Matsumae H, et al. Effects of long- term enalapril treatment on persistent micro-albuminuria in well-controlled hypertensive and normotonsive NIDDM patients. Diabetes Care 1994;17(5):420-4.

•  The A. C. E. Inhibitors in Diabetic Nephropathy Trialist Group. Should all patients with type 1 diabetes mellitus and microalbuminuria receive angiotensin-converting enzyme

  inhibitors? A meta-analysis of individual patient data. Ann Int Med 2001;134(5):370-9.

•  The HOPE Study investigators. Effects of ramipril on cardiovascular and microvascular outcomes in people with diabetes mellitus: results of the HOPE study and MICRO- HOPE substudy. Lancet 2000;355(9200):253-9.

•  Trevisan R, Tiengo A. Effect of low-dose ramipril on microalbuminuria in normotensive or mild hypertensive non insulin-dependent diabetic patients. North-East Italy Microalbuminuria Study Group. Am J Hypertension 1995;8(9):876-83.

•  UK Prospective Diabetes Study Group. Efficacy of atenolol and captopril in reducing risk of macrovascular and microvascular complications in type 2 diabetes (UKPDS 39). BMJ 1998;317(7160):713-20.

•  Viberti G, Wheeldon NM. Microalburninuria reduction with valsartan in patients with type 2 diabetes mellitus: a blood- pressure independent effect. Circulation 2002;106(6): 672-8.

•  Ruggenenti P, Fassi A, Parvanova Ilieva A, et al for the Bergamo Nephrologic Diabetes Complications Trial (BENEDICT) Investigators. Preventing microalbuminuria in type 2 diabetes. N Engl J Med 2004;351: 1941-1951.

  c) La pacienţii cu diabet zaharat şi BCR trebuie obţinut controlul bun al glicemiei, definit printr-o valoare a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) <7.5%. [Grad B]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu nefropatie diabetică, urmăriţi clinic cel puţin 6 luni, a căror ultimă valoare a HbA1c a fost <7.5%.

  Comentarii

  Studiile DCCT şi UKPDS au adus dovezi clare, conform cărora controlul adecvat al glicemiei previne dezvoltarea microalbuminuriei şi a altor complicaţii microvasculare la pacienţi cu diabet zaharat tip 1 sau 2. Prin contrast, datele privind efectul nefroprotector al controlului glicemic strict la pacienţii cu MA sunt mai puţin concludente. La pacienţii cu

  DZ tip 1, doar 2 din 5 studii, toate de mică amploare, au evidenţiat o reducere a progresiei nefropatiei spre stadiul proteinuric la pacienţii cu un control glicemic foarte strict, faţă de unul obişnuit. Totuşi, faptul că se înregistrează ameliorări nete ale leziunilor diabetice glomerulare la pacienţii cu DZ tip 1 cu normo/microalbuminurie după trans- plant pancreatic sugerează că, într-adevăr, un control riguros al glicemiei are beneficii nefroprotectoare.

  În studiul UKPDS, controlul glicemic strict a fost asociat cu o întârziere în dezvoltarea proteinuriei şi cu încetinirea ratei de creştere a creatininei serice, în cazul pacienţilor cu DZ tip 2 şi microalbuminurie.

  Până în prezent nu există date concludente privind efectul controlului glicemic asupra nefropatiei diabetice clinic manifeste. Totuşi, pacienţii în toate stadiile de nefropatie diabetică au un risc crescut de a dezvolta alte complicaţii microvasculare. În consecinţă, controlul riguros al glicemiei ar trebui instituit şi pentru reducerea acestui risc.

  Referinţe

•  Bangstad HJ, Osterby R, Dahl-Jorgensen K, et al. Improvement of blood glucose control in IDDM patients retards the progression of morphological changes in early diabetic nephropathy. Diabetologia 1994;37(5):483-90.

•  Feldt-Rasmussen B, Mathiesen ER, Deckert T. Effect of two years of strict metabolic control on progression of incipient nephropathy in insulin-dependent diabetes. Lancet 1986;2(8519):1300-4.

•  Fioretto P, Steffes MW, Sutherland DE, et al. Reversal of lesions of diabetic nephropathy after pancreas transplantation. New Engl J Med 1998; 339(2):69-75.

•  Microalbuminuria Collaborative Study Group. Intensive therapy and progression to clinical albuminuria in patients with insulin dependent diabetes mellitus and microalbuminuria. BMJ 1995;311(7011):973-7.

•  Reichard P, Nilsson BY, Rosenqvist U. The effect of long- term intensified insulin treatment on the development of microvascular complications of diabetes mellitus. N Engl J Med 1993;329(5):304-9.

•  The Diabetes Control and Complications (DCCT) Research Group. Effect of intensive therapy on the development and progression of diabetic nephropathy in the Diabetes Control and Complications Trial. Kidney Int 1995; 47(6): 1703-20.

•  The Diabetes Control and Complications (DCCT) Research Group. The efect of intensive treatment of diabetes on the development and progression of long-tem complications in insulin-dependent diabetes mellitus. N Engl Med 1993;329(14):977-86.

•  UK Prospective Diabetes Study (UKPDS) Group. Intensive blood-glucose control with sulphonylureas or insulin compared with conventional treatment and risk of complications in patients with type 2 diabetes (UKPDS 33). Lancet 1998;352(9131):837-53.

  d) La pacienţii cu diabet zaharat şi BCR, LDL- colesterolul trebuie menţinut sub 100mg/dL.

  [Grad B]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu nefropatie diabetică, urmăriţi clinic cel puţin 6 luni, a căror ultimă valoare a LDL-colesterol a fost

  Comentarii

  În studiul Steno2 a fost examinat prospectiv (8 ani) efectul intervenţiilor intensive între care şi tratamentul hipolipemiant cu statine de reducere a riscului cardio- vascular şi a celui de progresie a Bolii cronice de rinichi, la pacienţii cu DZ tip 2 şi microalbuminurie. Reducerile colesterolului total sub 175mg/dL şi ale LDL-colesterolului sub 100mg/dL au fost predictori puternici ai evoluţiei favorabile, renale şi cardio-vasculare.

  Referinţe

•  Gæde P., Vedel P, Larsen N, Jensen GVS, Parving H.H., Pedersen O.: Multifactorial Intervention and Cardiovascular Disease in Patients with Type 2 Diabetes. N Engl J Med;348;5;2003.

  Recomandarea 2.8. Controlul riscului cardio-vascular

  1. a) Riscul cardio-vascular trebuie evaluat anual la pacienţii cu Boală cronică de rinichi incluzând măsurarea LDL-colesterolului, a indicelui de masă corporală şi PA, cu aprecierea sedentarismului, fumatului şi a consumului de băuturi alcoolice, [Grad C]

     iar cei cu risc mare vor fi trataţi conform ghidurilor de bună practică ale Societăţilor de Cardiologie. [Grad C]

  2. b) Inhibitorii de HMG CoA-reductază pot întârzia progresia Bolii cronice de rinichi şi reduc riscul cardio-vascular. Inhibitorii de HMG CoA- reductază vor fi utilizaţi la toţi pacienţii cu Boală cronică de rinichi în stadiile 1-5 fără dializă care au indicaţie pentru statine conform ghidu- rilor internaţionale, în absenţa unor contraindicaţii specifice.

  [Grad C]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu BCR la care există consemnată în documentaţia medicală evaluarea riscului cardio-vascular în cursul ultimului an.

Comentarii

Există dovezi din analiza secundară a unor studii epidemiologice care subliniază asocierea dislipidemiei cu

iniţierea şi accelerarea progresiei BCR. Analiza a 12728 de bolnavi cu creatininemie normală (11323) sau uşor crescută (sub 2mg/dL la bărbaţi şi, respectiv, 1.8mg/dL la femei) extraşi dintre cei incluşi în studiul ARIC (Atherosclerosis Risk in Communities) a evidenţiat o rată a incidenţei de 5.1/1 000 persoane-ani a creşterii creatininei serice cu 0.4mg/dL pe parcursul perioadei de urmărire de

2.9 ani.

Hipertrigliceridemia şi HDL-colesterolul scăzut au fost factori de risc independenţi pentru declinul funcţional renal: nivelul trigliceridelor 2156mg/dL a fost asociat cu un risc relativ de creştere a creatininemiei de 1.65 şi unul de

1.45 pentru reducerea cu 25% a RFG, faţă de cel întâlnit atunci când concentraţia trigliceridelor serice era sub 78mg/dL.

Alte studii observaţionale, retrospective sau pros- pective, cu număr relativ mic de pacienţi au arătat o relaţie între creşterea trigliceridelor serice, hipercolesterolemie, raport crescut LDL/HDL-colesterol, pe de o parte şi dezvoltarea nefropatiei diabetice sau non-diabetice pe de altă parte, deşi au existat şi raportări contrare.

În studiul MDRD, a fost demonstrat că HDL- colesterolul scăzut este un factor de risc independent pentru progresia BCR. Există şi alte studii care reflectă o asociere între hiperlipemie şi progresia BCR, dar nu poate fi concluzionat definitiv, deoarece rezultatele privind fracţiunea implicată au fost heterogene şi, totodată, au fost înregistrate şi studii care neagă această asociere.

Pornind de la bazele epidemiologice a fost presupus un rezultat favorabil al terapiei hipolipemiante asupra progresiei BCR şi au fost întreprinse o serie de cercetări în acest sens, dar şi în acest caz rezultatele nu sunt definitive. Totuşi, majoritatea datelor susţin un efect

renoprotector al statinelor. Un studiu clinic prospectiv, randomizat, controlat pe 56 bolnavi cu BCR şi hipercolesterolemie deja trataţi cu IECA sau BRA a demonstrat reducerea proteinuriei şi stabilizarea clearance-ului creatininei la bolnavii care au primit supli- mentar atorvastatin timp de un an, în comparaţie cu cei care au luat numai IECA/BRA, la care filtratul glomerular a scăzut.

Tonelli şi col au concluzionat, într-o analiză secundară a unui sublot de 690 bolnavi incluşi în studiul CARE (Cholesterol and Recurrent Events) că tratamentul cu pravastatin poate încetini declinul funcţional renal cu 2.5mL/min/an la cei care au RFG2

, mai ales dacă au şi proteinurie.

Meta-analiza a 13 studii cu număr redus de bolnavi (între 15 şi 118 per studiu), urmăriţi între 3 şi 26 luni sub tratament hipolipemiant, în special cu statine, a concluzionat că reducerea lipidelor plasmatice poate încetini degradarea RFG cu aproximativ 1.9mL/ min/an (0.156mL/min/lună) şi ar putea reduce proteinuria.

Până în prezent, nu există date care să susţină efectul renoprotector al terapiei hipolipemiante cu fibraţi.

BCR este asociată cu un risc înalt de morbiditate cardio-vasculară, iar cele mai frecvente cauze de deces la pacienţii cu BCR sunt cele cardio-vasculare. Cu toate că intervenţiile specifice de reducere a riscului cardio- vascular au fost relativ puţin studiate în Boala cronică de rinichi, pare rezonabil a le asigura şi acestor pacienţi beneficiile unor tratamente verificate în populaţia generală.

Un studiu prospectiv a examinat efectul intervenţiilor intensive de reducere a riscului CV la pacienţii cu DZ tip 2 şi microalbuminurie. Intervenţiile au constat în reducerea importantă a PA, administrarea de

IECA, aspirină şi tratament agresiv al dislipidemiei, cu un control sever al glicemiei, regim igieno-dietetic, sistarea fumatului şi recomandarea exerciţiilor fizice. Pacienţii randomizaţi pentru tratamentul intensiv au prezentat o reducere semnificativă cu 30% a evenimentelor cardio- vasculare, în comparaţie cu pacienţii trataţi convenţional, pe parcursul unui interval de urmărire de aproximativ 8 ani.

Pacienţii cu boală macrovasculară trebuie să primească tratament pentru hiperlipidemie, conform ghidurilor în vigoare. Pacienţii cu diabet zaharat şi BCR, dar fără boală macrovasculară demonstrată, trebuie să primească tratament hipolipemiant în conformitate cu ghidurile actuale.

La bolnavi dializaţi, cu diabet zaharat tip 2, populaţie cu înalt risc cardio-vascular, administrarea de statine într-un studiu randomizat nu a modificat semnificativ mortalitatea cardio-vasculară. De aceea, administrarea de statine nu pare a fi indicată de rutină la bolnavii hemodializaţi. Totuşi, analiza relaţiei dintre administrarea de statine şi evenimentele cardio-vasculare în studiul DOPPS, a relevat reducerea mortalităţii generale cu 33%, a celei de cauză non-cardiacă cu 44% şi a celei de cauză cardiacă cu 23%, la bolnavii trataţi cu statine.

Referinţe

•  Gaede P, Vedel P, Larsen N, et al.: Multifactorial intervention and cardiovascular disease in patients with type 2 diabetes. N Engl J Med;384 (5):383-93;2003.

•  Muntner P, Coresh J, Smith JC, Eckfeldt J, Klag MJ.: Plasma lipids and risk of developing renal dysfunction: The Atherosclerosis Risk in Communities Study. Kidney Int;58:293-301;2000.

•  Cases A, Coll E.: Dyslipidemia and the progression of renal disease in chronic renal failure patients. Kidney Int;68(suppl 99):S87-S93;2005.

•  Bianchi S, Bigazzi R, Caiazza A, Campese VM.: A controlled, prospective study of the effects of atorvastatin on proteinuria and progression of kidney disease. Am J Kidney Dis;41(3):565-570;2003.

•  Tonelli M, Moye L Sacks FM, Cole T, Curhan GC.: Effect of pravastatin on loss of renal function in people with moderate chronic renal insufficiency and cardiovascular disease. J Am Soc Nephrol;14:1605-1613; 2003.

•  Fried LF, Orchard TJ, Kasiske BL.: Effect of lipid reduction on the progression of renal disease: A meta-analysis. Kidney Int;59:260-269; 2001.

•  Wanner C, Krane V, Mi:rz W, et al, for the German Diabetes and Dialysis Study Group.: Atorvastatin in patients with type 2 diabetes mellitus undergoing hemodialysis. N Engl J Med; 353:238-248;2005.

•  Mason NA; Bailie GR; Satayathum S; Bragg-Gresham JL; Akiba T; Akizawa T; Combe C; Rayner HC; Saito A; Gillespie BW; Young EW: HMG-coenzyme a reductase inhibitor use is associated with mortality reduction in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis.; 45(1):119-26;2005

•  Ravid M, Brosh D, Ravid-Safran D et al.: Main risk factors for nephropathy in type 2 diabetes mellitus are plasma cholesterol levels, mean blood pressure, and hyperglycemia. Arch Intern Med; 158: 998–1004; 1998.

•  Krolewski AS, Warram JH, Christlieb AR.: Hypercholesterolemia – a determinant of renal function loss and deaths in IDDM patients with nephropathy. Kidney Int Suppl; 45: S125–S131;1994.

•  Yang WQ, Song NG, Ying SS et al.: Serum lipid concentrations correlate with the progression of chronic renal failure. Clin Lab Sc; 12:104–8;1999.

•  Oda H, Keane WF.: Lipids in progression of renal disease.

  Kidney Int Suppl; 62: S36–S38;1997.

•  Lam KS, Cheng IK, Janus ED et al.: Cholesterol-lowering therapy may retard the progression of diabetic nephropathy. Diabetologia; 38: 604–609;1995.

•  Smulders YM, van Eeden AE, Stehouwer CD et al. Can reduction in hypertriglyceridaemia slow progression of microalbuminuria in patients with non-insulin-dependent diabetes mellitus? Eur J Clin Invest; 27: 997–99;1997.

•  Joint British recommendations on prevention of coronary heart disease in clinical practice. British Cardiac Society, British Hyperlipidaemia Association, British Hypertension Society, endorsed by the British Diabetic Association. Heart; 80(Suppl 2):S1–29;1998.

  Recomandarea 2.9. Controlul anemiei renale

  1. a) Tratamentul anemiei poate ameliora rata de progresie, prognosticul cardio-vascular şi calitatea vieţii în Boala cronică de rinichi.

     [Grad B]

  2. b) Pacienţii cu Boală cronică de rinichi trebuie investigaţi pentru a stabili cauza anemiei, atunci când Hb:511g/dL.

     [Grad B]

  3. c) Dacă Hb:511g/dL şi nu se găseşte o cauză a anemiei, iniţierea tratamentului cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei este recomandată numai după corectarea deficitului de fier (ferinină serică 2100ng/mL; TSAT>20%).

     [Grad B]

  4. d) Este de preferat administrarea agenţilor stimulatori ai eritropoiezei pe cale subcutanată în stadiile 3-5, la bolnavi non-dializaţi.

     [Grad B]

  5. e) Valoarea individuală ţintă a hemoglobinei este de 11g/dL, astfel încât 285% dintre bolnavii aflaţi în observaţia unui serviciu să atingă valori 210.5g/dL. [Grad B]

  6. f) Nu este indicat ca, sub tratament, valorile hemoglobinei să depăşească 12g/dL, iar niveluri peste 13g/dL sunt contraindicate.

     [Grad B]

  7. g) Tratamentul anemiei renale este condus de nefrologi.

  [Grad B]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu BCR aflaţi cu hemoglobina la valorile ţintă dintre cei aflaţi în evidenţă. Prevalenţa anemiei renale depinde de stadiul

  BCR: 1% în stadiul 1, creşte la 9% în stadiul 4 şi la 33% în stadiul 5. Este mai mare al bolnavii cu diabet zaharat (22% faţă 8% la persoane cu BCR stadiul 3 non- diabetice).

  Teoretic, corectarea anemiei ar trebui să influenţeze favorabil atât progresia Bolii cronice de rinichi, cât şi afectarea cardio-vasculară.

  Sunt unele indicii că nivelul hemoglobinei este un factor de risc independent al progresiei BCR. Astfel, observaţia că un grad relativ modest de anemie afectează progresia BCR la bolnavi cu DZ tip 2 şi nefropatie diabetică manifestă (riscul de dublare a creatininemiei sau iniţiere a dializei a fost de 60% la cei cu Hb13.8g/dL) a fost unul dintre primele argumente clinice în acest sens. Un alt studiu canadian a examinat influenţa concentraţiei serice a hemoglobinei asupra progresiei BCR către TSFR. A fost observat că riscul relativ de iniţiere a tratamentului substitutiv renal este maxim pentru valorile cele mai mici ale Hb, la orice nivel al RFG iniţiale.

  Pe de altă parte, anemia este, alături de vârstă şi HTA, un predictor independent al hipertrofiei ventriculare stângi. Creşterea presiunii arteriale cu 5mmHg este asociată cu un risc de 1.11, în timp ce reducerea concentraţie hemoglobinei cu 0.5g/dL, cu unul de 1.32. Însă, nu există studii care să demonstreze regresia hipertrofiei ventriculare stângi prin corectarea hemoglobinei până la valori normale.

  Corectarea anemiei prin agenţi stimulatori ai eritropoiezei ar putea, teoretic, întârzia progresia BCR nu numai datorită corectării anemiei cu reducerea hipoxiei, ci şi acţiunilor non-hematologice ale eritropoietinei: reducerea stresului oxidativ (protecţia celulelor tubulare, endoteliale şi scăderea producţiei matricei extracelulare), efect anti-apoptotic (protecţia celulelor tubulare şi endoteliale), efecte pro-angiogene (protecţia reţelei de capilare interstiţiale). Există date clinice care susţin această ipoteză.

  Într-un studiu prospectiv, dublarea creatininei serice a fost atinsă în intervalul de urmărire de 9 luni la 84% din 31 bolnavi cu insuficienţă renală cronică şi anemie netrataţi cu eritropoietină, comparativ cu 52% dintre cei 42 de bolnavi anemici cu IRC trataţi cu eritropoietină şi 60% dintre bolnavii cu IRC non-anemici (n=35). Un studiu controlat cu durată de urmărire de aproape 2 ani, pe 88 bolnavi non-diabetici cu creatininemie între 2-6mg/dL, randomizaţi fie pentru a primi tratament precoce cu eritropoietină 50UI/kg/săptă- mână (la Hb între 9-11.6mg/dL) sau a începe acest tratament numai când hemoglobina a scăzut sub 9g/dL, a demonstrat reducerea cu 58% a riscului relativ de a atinge end-point-ul cumulat al supravieţuirii renale (dublarea creatininemiei sau iniţierea dializei) la bolnavii trataţi precoce. Aceasta susţine efectul favorabil al corectării anemiei cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei asupra încetinirii progresiei BCR şi a întârzierii momentului în care este necesară TSFR. În plus, atrage atenţia asupra necesităţii de a începe combaterea anemiei asociate BCR cât mai precoce.

  Totuşi, până în prezent lipsesc dovezile clinice irefutabile ale beneficiului corectării anemiei asupra încetinirii progresiei BCR, ceea ce face ca recomandările

  terapeutice să nu fie ferme. De altfel, nici valorile ţintă nu sunt sprijinite de dovezi ferme. Două studii randomizate mari publicate recent au fost adresate acestor probleme. “The Correction of Hemoglobin Outcomes in Renal Insufficiency” (CHOIR) a demonstrat riscuri crescute pentru end-point-ul primar combinat analizat (deces, infarct miocardic, spitalizare pentru insuficienţă cardiacă) la pacienţii cu BCR non-dializaţi alocaţi unei ţinte de 13.5g Hb/dL, faţă de cele ale bolnavilor la care ţinta era de 11.5g Hb/dL. Mai mult, nici creşterea calităţii vieţii nu a fost supe- rioară la bolnavii cu valori ţintă mai mari. “The Cardiovascular Risk Reduction by Early Anemia Treatment with Epoetin Beta” (CREATE) a investigat riscul de a atinge un end-point primar combinat de evenimente cardio- vasculare şi o serie de end-point-uri secundare, între care necesitatea de a iniţia dializa, la bolnavi în stadiile 3 şi 4 ale BCR, trataţi cu epoetin beta pentru a atinge două niveluri ţintă ale hemoglobinei: „normale” (13-15g/dL) şi „reduse” (10.5-11.5g/ dL). Nu numai că frecvenţa evenimentelor cardio-vasculare nu a fost redusă în grupul cu valori mai mari ale hemoglobinei, ci iniţierea dializei a fost mai frecvent necesară în acelaşi grup. De aceea, o ţintă indivi- duală de 11gHb/dL şi o limită superioară de 12g/dL, par rezonabile.

  Indiscutabil, anemia renală are o patogenie multifactorială, deficitul de eritropoietină având un rol important, alături de alţi factori, dintre care sunt de menţionat inflamaţia şi deficitul de fier. Sunt studii care arată că aproape o treime dintre bolnavii cu BCR în stadiile 4-5 non-dializaţi pot atinge hemoglobina ţintă numai prin tratament parenteral cu fier, fără ca funcţia renală reziduală să fie negativ influenţată, iar la bolnavii cu echilibru optim al fierului dozele de agenţi stimulatori ai eritropoiezei sunt mai mici cu 10-15%. De aceea, trata-

  mentul cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei trebuie precedat de optimizarea metabolismului fierului.

  O serie de date arată că dozele de agenţi stimulatori ai eritropoiezei sunt mai mici cu 10-20%, atunci când administrarea se face pe cale subcutantă. Calea subcutanată permite şi mărirea intervalului de administrare la 14 zile, în condiţii de siguranţă terapeutică.

  Deoarece cei mai mulţi dintre pacienţii care necesită tratament al anemiei renale se află în stadiile 4 şi 5 ale BCR şi din cauza implicaţiilor medicale menţionate, tratamentul anemiei renale trebuie condus de nefrologi.

  Referinţe

•  Astor BC, Muntner P, Levin A, Eustace JA, Coresh J.: Association of kidney function with anemia: theThird National Health and Nutrition Examination Survey (1988–1994). Arch Intern Med; 162:1401–8;2002.

•  El-Achkar TM, Ohmit SE, McCullough PA, Crook ED et al.: Higher prevalence of anemia with diabetes mellitus in moderate kidney insufficiency: The Kidney Early Evaluation Program. Kidney Int;67:1483–8;2005.

•  Levin A, Thompson CR, Ethier J, Carlisle EJ et al.,: Left ventricular mass index increase in early renal disease: impact of decline in hemoglobin. Am J Kidney Dis;34:125– 34;1999.

•  Shahinfar S, Dickson TZ, Ahmed T, Zhang Z, Ramjit D, Smith RD, Brenner BM.: Losartan in patients with type 2 diabetes and proteinuria: Observations from the RENAAL study. Kidney Int; 62(suppl 82):S64-S67; 2002.

•  Levin A.: The relationship of haemoglobin level and survival: direct or indirect effects? Nephrol Dial Transplant, 17[Suppl5]:8-13; 2002.

•  Kuriyama S, Tomonari H, Yoshida H, Hashimoto T, Kawaguchi Y, Sakai O.: Reversal of anemia by erythropoietin therapy retards the progression of chronic renal failure, especially in nondiabetic patients. Nephron; 77(2):176-185 (Abstract);1997.

•  Gouva C, Nikolopoulos P, Ioannidis JPA, Siamopoulos KC.: Treating anemia early in renal failure patients slows the

  decline of renal function: A randomized controlled trial.

  Kidney Int;66:753-760;2004.

•  Singh AK, Szczech L, Tang KL et al. CHOIR Investigators.: Correction of anemia with epoetin alfa in chronic kidney disease. N Engl J Med; 355:2085–2098; 2006.

•  Silverberg DS, Iaina A, Peer G et al.: Intravenous iron supplementation for the treatment of the anaemia of moderate to severe chronic renal failure patients not receiving dialysis. Am J Kidney Dis;27: 234–237;1996.

•  Mircescu G, Gârneata L, Capusa C, and Ursea N.: Intravenous iron supplementation for the treatment of anaemia in pre-dialyzed chronic renal failure patients. Nephro. Dial Transplant.;21:120 – 124;2006.

•  Fishbane S, Grei GL, Maesaka JK et al.: Reduction in recombinant human erythropoietin dosage by the use of chronic intravenous iron supplementation. Am J Kidney Dis;26: 41–46;1995.

•  Macdougall IC, Tucker B, Thompson J et al. A randomized controlled study of iron supplementation in patients treated with erythropoietin. Kidney Int;50:1694–1699;1996.

•  Mircescu G, Gârneată L, Ciocâlteu A, Golea O, Gherman- Căprioară M, Capsa D, Mota E, Gusbeth-Tatomir P, Ghenu A, Bălută S, Constantinovici N, Covic AC.: Once-every-2- weeks and once-weekly epoetin beta regimens: equivalency in hemodialyzed patients. Am J Kidney Dis.; 48(3): 445-55; 2006.

•  Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de bună practică medicală – Anemia Renală. Editura Infomedica; Bucureşti, 2005.

  Recomandarea 2.10. Controlul tulburărilor metabolismului mineral

  1. a) Tratamentul tulburărilor metabolismului mineral poate ameliora afectarea scheletului osos, rata de progresie, prognosticul cardio-vascular şi calitatea vieţii în Boala cronică de rinichi.

     [Grad C]

  2. b) La pacienţii cu BCR înainte de iniţierea dializei trebuie monitorizate şi menţinute în valorile ţintă:

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul bolnavilor cu PTH, 25(OH)D, fosfatemie, calcemie, produs fosfo-calcic în valorile ţintă, din totalul celor în evidenţă.

Comentarii

Tulburările metabolismelor calciului, fosforului, parathormonului şi ale vitaminei D au consecinţe nu

numai asupra scheletului osos, ci şi asupra bolii cardio- vasculare sau progresiei bolii cronice de rinichi.

Prima manifestare a acestor tulburări este creşterea parathormonului (PTH) seric, care apare la scăderea eRFG sub 60mL/ min/1.73m2, înainte de creşterea fosfatemiei. Creşterea PTH rezultă dintr-o combinaţie de hipocalcemie, hiperfosfatemie şi deficit de vitamină D activă. În etapele iniţiale, hiperparatiroidismul este rezultatul secreţiei crescute de către fiecare celulă paratiroidiană, pentru ca ulterior să apară hiperplazia glandelor. De aceea, dozarea PTH este necesară din stadiile 3-4 ale BCR, mai ales că strategiile terapeutice se bazează pe nivelul PTH. Însă nu există dovezi că un control bun al hiperparatirodismului în stadii incipiente ale BCR influenţează prognosticul.

Teoretic, hiperfosfatemia poate favoriza progresia BCR prin depunerile intrarenale de calciu şi fosfor, prin modificări hemodinamice glomerulare, prin modificarea concentraţiei intracelulare de calciu şi fosfor sau prin inducerea hiperparatiroidismului. În studiile clinice la om, posibila relaţie dintre hiperfosfatemie şi progresia bolii renale a fost ilustrată iniţial în studiul AASK (African American of Kidney Study), apoi în studiul IDNT (Diabetic Nephropathy Trial), însă în aceste studii nu poate fi exclusă intervenţia altor factori. Două studii recente confirmă nu numai rolul hiperfosfatemiei, dar şi pe cel al creşterii produsului fosfo-calcic în progresia bolii renale. Primul studiu a demonstrat că fosfatemia >3.3mg/dL şi produsul fosfo-calcic >30mg2/dL2 cresc cu 29% riscul de progresie a bolii renale, la 985 pacienţi cu BCR în stadiile 1-5. Într-un alt studiu, efectuat la bolnavi în stadiile 4-5 ale BCR, pentru fiecare creştere a fosfatului cu 1mg/dL, declinul funcţiei renale a sporit cu 0.154mL/min/lună.

Tulburările metabolismului mineral reprezintă factori de risc cardio-vascular demonstraţi la populaţia dializată, probabil prin favorizarea calcificărilor vasculare. Recent, studii efectuate în populaţia generală non-renală şi la pacienţi predializaţi au evidenţiat aceeaşi creştere a riscului de mortalitate cardio-vasculară, pentru valori ale fosfatemiei >3.5mg/dL.

Ca urmare, fosfatemia este parametru de monitorizare în stadiile 3-5 ale BCR, iar valorile ţintă ar trebui să fie sub 4-6 mg/dL.

Controlul terapeutic al hiperfosfatemiei se realizează prin limitarea aportului şi administrarea de chelatori ai fosfaţilor. Chelatorii uzuali ai fosfaţilor sunt săruri de calciu. Ei trebuie administraţi cu prudenţă monitorizând calcemia, deoarece la bolnavii dializaţi utili- zarea lor a fost asociată cu hipercalcemie, boală osoasă adinamică şi risc crescut de calcificări vasculare. Pentru sevelamer, chelator de fosfat non-calcic non-aluminic, nu sunt suficiente date la bolnavi non-dializaţi. Chelatorii pe bază de aluminiu sunt contraindicaţi, din cauza riscului intoxicaţiei cu aluminiu. De aceea, prescrierea trata- mentului cu chelatori de fosfaţi trebuie atent cântărită şi revine specialistului nefrolog.

Deficitul de vitamină D activă este un alt determinant al hiperparatiroidismului secundar BCR. Deficitul derivă nu numai din reducerea suprafeţei funcţionale renale, cu micşorarea consecutivă a cantităţii de formă activă (1,25 dihidroxicalciferol), ci şi din carenţa de vitamină D, care, deşi datele sunt discordante, pare mai prevalentă decât se credea, mai ales la populaţia vârstnică cu BCR. Corectarea carenţei cu derivaţi naturali ai vitaminei D ameliorează şi riscul de fracturi şi poate contribui la reducerea PTH. De aceea, determinarea nivelurilor 25(OH)D la pacienţi în stadiul 3-4, cel puţin o

dată, pare justificată. Pe de altă parte, tratamentul cu derivaţi ai vitaminei D poate creşte produsul fosfo-calcic, dacă este administrat înainte de corectarea hiperfosfatemiei şi în absenţa carenţei. De aceea, calce- mia, fosfatemia şi produsul fosfo-calcic trebuie monitorizate şi menţinute în valorile ţintă atunci când se administrează derivaţi ai vitaminei D.

Există studii epidemiologice în populaţia generală care demonstrează relaţii inverse între nivelul 25(OH) vitaminei D şi şansele de supravieţuire, iar la bolnavii dializaţi, mortalitatea este mai mică la cei trataţi cu derivaţi activi ai vitaminei D. Toate acestea sugerează că vitamina D are şi efecte pleiotrope. Mai mult, dintre anomaliile metabolismului fosfo-calcic asociate BCR, cele mai convingătoare sugestii privind posibila influenţă negativă asupra degradării funcţionale renale se referă la deficitul vitaminei D active.

Datele disponibile sunt, de asemenea, numai din experimente pe modele animale de boli renale inflamatorii şi non-inflamatorii. În toate cazurile, însă, dozele non-hipercalcemice ale vitaminei D au atenuat progresia leziunilor renale prin acţiuni asupra ultrastructurii şi numărului podocitelor, a numărului celulelor mezangiale, a deschiderii capilarelor glomerulare şi prin efecte imunomodulatoare şi antifibrogenetice. Până la confirmarea acestor supoziţii în studii clinice controlate, nu pot fi făcute recomandări de utilizare a tratamentului cu derivaţi ai vitaminei D în scopul reducerii progresiei Bolii cronice de rinichi.

Nu există suficiente date pentru a recomanda calcimimetice în stadii incipiente ale BCR.

Referinţe

•  De Boer IH, Gorodetskaya I, Young B, Hsu CY, Chertow GM.: The severity of secondary hyperparathyroidism in

  chronic renal insufficiency is GFR-dependent, race- dependent, and associated with cardiovascular disease. J Am Soc Nephrol 13:2762–9;2002.

•  Ritz E, Gross M-L, Dikow R.: Role of calcium-phosphorus disorders in the progression of renal failure. Kidney Int 68(suppl 99):S66-S70;2005.

•  Ritz E, Kuster S, Schmidt-Gayk H, Stein G et al.: Low-dose calcitriol prevents the rise in 1,84-iPTH without affecting serum calcium and phosphate in patients with moderate renal failure (prospective placebo-controlled multicentre trial). Nephrol Dial Transplant 10:2228–34;1995.

•  Hebert LA, Wilmer WA, Falkenhain ME, Ladson-Wofford SE, Nahman NS Jr, Rovin BH.: Renoprotection: One or many therapies? Kidney Int, 2001;59:1211-1226.

•  Locatelli F, Del Vecchio L, Pozzoni P.: Clinical benefits of slowing the progrssion of renal failure. Kidney Int;68(suppl 99):S152-S156;2005.

•  *** Societatea Română de Nefrologie. Ghiduri de bună practică medicală. Hiperparatiroidismul secundar Bolii cronice de rinichi. Editura Infomedica, Bucureşti, 2005.

•  Tonelli M., Sacks F., Pfeffer M., Gao Z.H., Curhan G. For the Cholesterol and Recurrent Events (CARE) Trial Investigators.: Relation between Serum Phosphate Level and Cardio-vascular Event Rate in People with Coronary Disease. Circulation 112: 2627-2633, 2005.

•  Kestenbaum B, Sampson Joshua N., Rudser Kyle D., Patterson D.J., Seliger S.L., Young B., Sherrard D.S. and Andress D.L.: Serum Phosphate Levels and Mortality Risk among People with Chronic Kidney Disease. J Am Soc Nephrol 16: 520-528,2005.

•  Schwarz S., Trivedi B.K., Kalantar-Zadeh K., and Kovesdy C.P.: Association of Disorders in Mineral Metabolism with Progression of Chronic Kidney Disease. Clin J Am Soc Nephrol 1: 825–831, 2006.

•  Voormolen N, Noordzij M., Grootendorst D.C, Beetz Y., Sijpkens Y. W., van Manen J. G.,. Boeschoten E. W., Huisman R. M., Krediet R. T., Dekker F. W., and PREPARE study group. High plasma phosphate as a risk factor for decline in renal function and mortality in pre-dialysis patients. Nephrol Dial Transplant, Advance Access, published on May 21, 2007.

  Recomandarea 2.11. Controlul acidozei metabolice

  Acidoza metabolică apare de obicei în BCR stadiul 5, este un factor de progresie a degradării funcţiei renale, favorizează malnutriţia, osteodistrofia renală şi are consecinţe negative cardio-vasculare.

  [Grad B, C]

  1. a) Acidoza metabolică trebuie corectată la toţi pacientii cu BCR predializaţi, atunci când bicarbonatul seric scade sub 17mEq/L, cu excepţia situaţiilor în care există contraindicaţii. [Grad C]

  2. b) Tratamentul trebuie să aibă ca ţintă un bicarbonat seric >22mEq/L.

     [Grad C]

  3. c) Corectarea acidozei se realizează, de preferinţă, cu bicarbonat de sodiu, administrat pe cale orală. [Grad C]

  4. d) Doza de bicarbonat de sodiu recomandată este de 0.5-1mmol (40-80mg)/kg corp pe zi, administrată în una-două prize. [Grad C]

  5. e) Din cauza conţinutului în sodiu, cantitatea de bicarbonat de sodiu necesară pentru combaterea acidozei poate conduce câteodată la supraîncărcare cu sodiu, exacerbând HTA şi insuficienţa cardiacă.

     [Grad C]

  6. f) Bicarbonatul de sodiu este de preferat citratului de sodiu, atunci când pacientul se află sub tratament cu chelatori de fosfat pe bază de aluminiu.

  [Grad C]

Măsuri de evaluare a implementării

•  Procentul bolnavilor trataţi cu bicarbonat de sodiu din totalul celor cu BCR şi acidoză metabolică.

  Comentarii

  Acidoza metabolică este, de obicei, o caracteristică a pacienţilor aflaţi în stadiul 5 al Bolii cronice de rinichi. Dacă apare în stadii mai precoce, trebuie căutate alte cauze (anumite boli renale primare, de exemplu nefropatii tubulo- interstiţiale). Este în principal determinată de scăderea excreţiei renale de acizi, dar poate fi influenţată de dietă (aportul mare de proteine, inadecvat nivelului RFG, determină hiperproducţie endogenă de acizi) şi de terapia diuretică, care prin hipopotasemie poate ameliora acidoza.

  Acidoza metabolică severă are efect inotrop negativ, produce vasodilataţie şi favorizează hiperkaliemia. În situaţii extreme, poate fi cauză de deces.

  În studii experimentale şi clinice, acidoza metabolică cronică este factor de progresie a Bolii cronice de rinichi, prin activarea complementului la nivelul tubului proximal. Stimulează catabolismul proteic, scade sinteza de proteine şi induce rezistenţă la hormoni ana- bolizanţi, determinând malnutriţie.

  Acidoza intervine şi în patogenia osteodistrofiei renale. Pe de o parte, favorizează pierderea de masă osoasă, prin activarea reabsorbţiei şi scăderea sintezei osoase, iar pe de altă parte, reduce sensibilitatea glandei paratiroide la calciu, contribuind la apariţia hiper- paratiroidismului secundar.

  Studiile la bolnavii dializaţi au demonstrat creşterea riscului de deces la valori, înainte de dializă, ale bicarbonatului

  implementată la orice bolnav cu Boală cronică de rinichi. Insuficienţa cardiacă şi HTA nu reprezintă contraindicaţii absolute ale terapiei cu bicarbonat, doza administrată fiind relativ mică, mai ales în condiţiile unei terapii diuretice bine conduse. Este de subliniat că prin corectarea acidozei, efectul diureticelor creşte.

  Referinţe

•  Kalantar-Zadeh K, Mehrotra R, Fouque D, Kopple JD: Metabolic Acidosis and Malnutrition – Inflammation Complex Syndrome in Chronic Renal Failure. Seminars In Dialysis, 17(6):455-465;2004.

•  Krieger NS, Bushinsky DA, Frick KK: Cellular Mechanism of Bone Resorbtion induced by Metabolic Acidosis Seminars In Dialysis 16(6): 463-466;2003.

•  Cheuk-Chun Szeto and Kai-Ming Chow: Metabolic Acidosis and Malnutrition in Dialysis Patients. Seminars In Dialysis;17(5): 371-375;2004.

•  David Voss D: Acidosis in Predialysis Patients.

  Nephrology,10 (5):S193-S194;2005.

  

  Administrarea medicamentelor trebuie făcută după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu:

  1. a) cu adaptarea dozei;

  2. b) considerând interacţiunile posibile;

  c) evitând medicamentele potenţial.

  [Grad C]

  cu

  efect nefrotoxic

  Recomandarea 2.12. Administrarea medicamentelor în Boala cronică de rinichi

  Măsuri de evaluare a implementării

•  Frecvenţa reacţiilor adverse medicamentoase raportate.

  Comentarii

  Deficitul funcţional renal modifică atât parametrii farmacocinetici – absorbţia, biodisponibilitatea, distribuţia, eliminarea medicamentelor şi/sau a metaboliţilor lor – cât şi pe cei farmacodinamici (interacţiunea dintre forma activă a medicamentului şi structura ţintă). Multe dintre medicamente se elimină, ca atare sau sub formă de metaboliţi activi, pe cale renală şi sunt retenţionate în stadiile avansate ale Bolii cronice de rinichi. În plus, leziunile renale cresc susceptibilitatea rinichiului la efecte nedorite ale medicamentelor.

  Majoritatea pacienţilor cu BCR sunt trataţi cu mai mult de patru preparate medicamentoase diferite, iar reacţiile adverse ale medicamentelor sunt de 4-5 ori mai frecvente în stadiile avansate ale Bolii cronice de rinichi.

  În consecinţă, administrarea medicamentelor se face numai după evaluarea raportului risc/beneficiu, selecţionând medicamentele a căror farmacocinetică este cel mai puţin influenţată de insuficienţa renală şi adaptând doza în cazul celorlalte. Dacă sunt administrate simultan medicamente din mai multe clase, se vor avea în vedere şi posibilele interacţiuni. Medicamentele nefrotoxice vor fi evitate. Deşi există numeroase surse de informare referitoare la administrarea medicamentelor, erorile de prescriere sunt încă numeroase.

  Referinţe

•  Long CL, Raebel MA, Price DW, Magid DJ. Compliance with dosing guidelines in patients with chronic kidney disease. Ann Pharmacother;38: 853–8;2004.

•  Pillans PI, Landsberg PG, Fleming AM, Fanning M, Sturtevant JM: Evaluation of dosage adjustment in patients with renal impairment. Intern Med J;33:10–3; 2003.

  1. a) Monitorizate infecţiile cu virusuri transmisibile prin sânge (virusurile hepatitei B, C şi HIV);

  2. b) Realizată imunizarea împotriva: virusului gripal, virusului hepatitei B şi pneumococului.

  [Grad C]

Recomandarea 2.13. Imunizarea în Boala cronică de rinichi

Metode de evaluare a implementării

•  Procentul pacienţilor cu BCR stadiile 4-5 monitorizaţi pentru infecţii cu virusuri transmisibile prin sânge.

•  Procentul pacienţilor cu BCR stadiile 4-5 imunizaţi.

•  Procentul pacienţilor care nu au hepatită B şi care au fost vaccinaţi înainte de prima şedinţă de dializă.

  Normele americane şi britanice recomandă imunizarea de rutină în Boala cronică de rinichi cu vaccin anti-gripal, anti-pneumococ şi anti-hepatită B. În condiţiile ţării noastre, imunizarea împotriva hepatitei B are indicaţie majoră înainte de iniţierea tratamentului substitutiv renal, având în vedere prevalenţa mare a infecţiei la bolnavii dializaţi.

  Pacienţii hemodializaţi prezintă un risc mic, dar semnificativ, de infecţie cu virusul hepatitei B şi cu alte boli transmisibile prin intermediul sângelui. Epidemii severe de hepatită B în unităţile de hemodializă au influenţat considerabil morbiditatea şi mortalitatea, nu numai la pacienţii susceptibili, dar şi la personalul medical. Pe de altă parte, infecţia cu virusul hepatitei B

  scade şansele de supravieţuire şi limitează succesul transplantului renal.

  Vaccinarea anti-hepatită B poate realiza o protecţie eficientă împotriva infecţiei. Studii clinice au dovedit că pacienţii în program de hemodializă au răspunsuri net inferioare la vaccinare împotriva hepatitei B, în comparaţie cu pacienţii non-renali. În vederea obţinerii un nivel protector de anticorpi, este indicată administrarea vaccinului înainte de iniţierea dializei, mai ales că pacienţii care nu răspund complet necesită o perioadă mai mare de timp pentru a dezvolta titruri protectoare de anticorpi la re-vaccinare. Deoarece pa- cienţii iniţial dializaţi peritoneal trebuie priviţi ca potenţiali candidaţi la hemodializă, pregătirea lor trebuie să fie asemănătoare.

  Pacienţii ar trebui, de asemenea, să fie incluşi într- un program de screening pentru hepatita C şi infecţia cu HIV, înainte de iniţierea dializei, în vederea tratamentului adecvat şi pentru implementarea procedurilor de izolare în unităţile de dializă.

  Indicaţia imunizării trebuie să ţină seama de boala renală primară, cântârind avantajele faţă de riscul activării nefropatiilor cu mecanism imunologic.

  Referinţe

•  Department of Health. Immunisation against infectious disease 1996 – ‘the Green Book’. Chapter 25 (revised 2004): Pneumococcal Disease. London: DH, 2004.

  www.dh.gov.uk/assetRoot/04/12/32/40/04123240.pdf

•  Department of Health. Immunisation against infectious disease 1996 – ‘ the Green Book’. Chapter 18: Hepatitis B. London: DH, 1996.

http://www.dh.gov.uk/assetRoot/04/07/30/12/04073012.pdf.

1. III. PREGĂTIREA PENTRU TRATAMENTUL SUBSTITUTIV RENAL

Recomandarea 3.1. Pregătirea pentru tratamentul substitutiv renal

Măsuri de evaluare a implementării:

•  Procentul pacienţilor cu BCR în stadiul 5 care au fost evaluaţi cu cel puţin 6 luni înainte de iniţierea tratamentului substitutiv renal.

•  Procentul pacienţilor cu BCR în stadiul 5 care au primit consiliere referitoare la metodele de

  tratament substitutiv renal cu cel puţin 3 luni înainte de iniţierea acestora.

•  Procentul pacienţilor care încep hemodializa cu fistulă arterio-venoasă nativă funcţională.

•  Procentul pacienţilor dializaţi peritoneal care au necesitat hemodializă temporară înainte de iniţierea DP.

•  Procentul pacienţilor la care dializa este planificată şi la care există documentaţia adecvată referitoare la eligibiltatea pentru transplant renal cu 6 luni înaintea iniţierii dializei.

•  Procentul pacienţilor consideraţi transplantabili care au fost plasaţi pe lista de aşteptare pentru transplant anterior iniţierii dializei.

  Comentarii

  În majoritatea studiilor, trimiterea târzie a pacienţilor spre serviciile specializate în nefrologie sau iniţierea în condiţii de urgenţă a tratamentului prin dializă sunt asociate cu riscuri crescute de mortalitate şi morbiditate, precoce şi pe termen lung.

  Pregătirile pentru iniţierea tratamentului substitutiv renal necesită intervenţii complexe pentru a rezolva multiple aspecte medicale şi psiho-sociale ale bolnavilor. Pacienţii necesită consiliere adecvată în vederea alegerii între metodele de tratament substitutiv renal şi pentru a face faţă impactului psiho-social pe care îl presupune tra- tamentul substitutiv renal.

  În acelaşi timp, dacă bolnavii sunt luaţi în evidenţă din timp, este posibilă abordarea „integrată” a tratamentului substitutiv renal (dializă peritoneală ► hemodializă – transplant renal), astfel încât avantajele fiecărei metode de tratament substitutiv să fie valorificate în favoarea pacientului, cu utilizarea eficientă a resurselor sistemului.

  Pe de altă parte, evaluarea şi tratamentul manifestărilor uremiei, al patologiei cardio-vasculare sunt prioritare la pacientul cu BCR în stadiul 5, impactul lor prognostic pe termen lung fiind important.

  Momentul oportun al realizării abordului pentru dializă este esenţial în vederea minimalizării riscului şi a stresului asociate cu debutul dializei.

  Fistula arterio-venoasă (FAV) nativă este forma optimă de abord vascular pentru pacienţii care necesită hemodializă. Prezenţa unei FAV maturate în momentul în care se iniţiază dializa reduce riscurile de morbiditate, inclusiv de cauză infecţioasă, necesarul de spitalizare, conservă capitalul vascular al bolnavului şi îi reduce stresul. Maturarea unei fistule arterio-venoase este un proces de durată. De aceea, este recomandată efectuarea fistulei cu cel puţin 3 luni înainte de data anticipată a iniţierii hemodializei.

  Similar, plasarea unui cateter peritoneal în momentul oportun permite instruirea adecvată a pacientului pentru efectuarea schimburilor dializei peritoneale şi evită necesitatea hemodializei temporare. De aceea, inserţia cateterului peritoneal trebuie realizată cu cel puţin 2 săptămâni înainte de data anticipată a iniţierii dializei peritoneale.

  Transplantul renal (TR) îmbunătăţeşte semnificativ supravieţuirea bolnavilor care au indicaţii pentru această metodă de tratament substitutiv renal. De aceea, aprecierea oportunităţii şi pregătirea pentru transplantul renal ar trebui realizate anterior iniţierii dializei.

  Cu câteva luni înainte de iniţierea tratamentului substitutiv renal, trebuie evaluate indicaţiile şi riscurile transplantului renal (inclusiv cele cardio-vasculare) şi se oferă consiliere pacientului, luându-se în consideraţie şi posibila existenţă a unui donator în viaţă. Pacienţii ar

  trebui înscrişi pe lista de aşteptare pentru transplant renal, cu cel puţin 6 luni înaintea primei şedinţe de dializă.

  La modul ideal, pacientul cu BCR în stadiul 4 ar trebui evaluat şi pregătit pentru un posibil transplant preemptiv, realizat înaintea iniţierii dializei, sau pentru un transplant efectuat la cât mai scurt timp după iniţierea dializei. La pacienţii cu donator viu înrudit foarte determinat, se va prefera aceasta donare, în detrimentul grefei de la cadavru.

  Referinţe

•  Caskey FJ, Wordsworth S, Ben T, et al. Early referral and planned initiation of dialysis: what impact on quality of life? Nephrol Dial Transplantation 2003;18(7):1330-8.

•  Department of Health. National Service Framework for Renal Services, Part 1: Dialysis and Transplantation. 2004.

•  Kessler M, Frimat L, Panescu V, et al. Impact of nephrology referral on early and midterm outcomes in ESRD: EPidemiologie de I’lnsuffisance REnale chronique terminale en Lorraine (EPIREL): results of a 2-year, prospective, community- based study. Am J Kidney Dis 2003;42(3):474-85.

•  Khan SS, Xue JL, Kazmi WH, et al. Does predialysis nephrology care influence patient survival after initiation of dialysis? Kidney Int 2005; 67(3): 1038-46.

•  Stack AG. Impact of timing of nephrology referral and pre- ESRD care on mortality risk among new ESRD patients in the United States. AmJ Kidney Dis 2003;41(2):310-8.

•  Winkelmayer WC, Owen WF, Jr., Levin R, et al. A propensity analysis of late versus early nephrologist referral and mortality on dialysis. J Am Soc Nephrol 2003;14(2):486-92.

•  European Best Practice Guidelines. Renal Transplantation.

Nephrol Dial Transplant; 15 [suppl7]:39-51;2

ANEXA nr. 7

DCI: Adefovirum dipivoxilum DC: Hepsera®

Indicaţii

Terapie de linia a II-a (tulpini mutante rezistente la lamivudinum) la pacienţi cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomopatologic şi infecţie virală cu virusul hepatitei B, cu replicare activă [AgHbe pozitiv

/negativ şi >104 copii VHB ADN/mL]. Tratament

Ţinta tratamentului

Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

Doze

Adefovirum dipivoxilum, în doze adaptate gradului deficitului funcţional renal:

	eRFG (mL/min)
	�50	30-50	10-29	<10	HD
Adefovir	10mg p.o. la 24 ore	10mg p.o. la 48 ore	10mg p.o. la 72 ore	?	10mg p.o. la 7 zile

După 3 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni la cei AgHBe pozitiv şi nedefinit la cei AgHBe negativ cu monitorizare la 6 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

Monitorizare

Răspunsul la terapia anti-virală iniţial la 3 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni. Apariţia rezistenţei impune utilizarea altui anti-viral (entecavirum).

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

DCI: Agalsidasum beta DC: Fabrazym

Indicaţii

Terapie de substituţie enzimatică în boala Fabry la:

• – adulţi de sex masculin (> 16 ani), după confirmarea diagnosticului de boală Fabry;

• – copii de sex masculin (> 10-13 ani), în prezenţa manifestărilor semnificative sau la asimptomatici;

• – subiecţi de sex feminin (toate vârstele), în prezenţa manifestărilor semnificative sau dacă este documentată progresia afectărilor de organ.

Confirmarea diagnosticului de boală Fabry implică demonstrarea unui nivel scăzut al activităţii alfa- galactozidazei A în plasmă şi leucocite şi/sau evidenţierea mutaţiei la nivelul genei GLA ce codifică alfa-galactozidaza A (la femei). Manifestări semnificative pentru boala Fabry sunt: acroparestezii cronice rezistente la tratamentul convenţional, proteinurie persistentă peste 300 mg/24 ore, rată de filtrare glomerulară scăzută sub 80mL/min/1.73mp, afectare cardiacă semnificativă clinic, accident vascular cerebral sau atacuri ischemice tranzitorii în antecedente, sau modificări ischemice cerebrale la RMN.

Tratament

Ţinta tratamentului

Ameliorarea simptomatologiei şi prevenirea complicaţiilor tardive ale bolii Fabry.

Doze

Agalsidasum beta 2mg/kg corp pe lună, divizată în două prize: se administrează 1 mg/kg, în perfuzie intravenoasă lentă (ritmul de administrare nu trebuie să depăşească 15 mg/oră), la fiecare 2 săptămâni (două administrări pe lună). Durata tratamentului de substituţie enzimatică este indefinită, în principiu, pe tot parcursul vieţii.

Criterii de excludere din tratament

1. 1. reacţii adverse severe. Principalele reacţii adverse constatate pe parcursul administrării agalsidasum beta sunt: ameţeli, cefalee, parestezii, anxietate, depresie, vertij, rigiditate, ataxie, angină pectorală, cardiomegalie, hipertensiune/hipotensiune arterială, bradicardie, insuficienţă cardiacă, greaţă şi vărsături, dureri abdominale, bronhospasm, prurit, urticarie, sindrom nefrotic, febră;

2. 2. lipsa de complianţă la tratament sau la evaluarea periodică.

   Monitorizare

   Presupune determinarea iniţială, la fiecare 6 luni şi în cazul modificării schemei terapeutice sau apariţiei unor complicaţii a următorilor parametri:

   • – generali: examen fizic, prezenţa de angiokeratoame, greutate, indice de masă corporală;

   • – ai funcţiilor renale: creatinină şi uree serice, proteinurie, creatininurie, rata de filtrare glomerulară, necesitatea terapiei de substituţie a funcţiilor renale;

   • – cardiovasculari: presiune arterială, tulburări de ritm, semne de insuficienţă cardiacă, angină pectorală, apariţia unor evenimente cardio-vasculare majore (infarct miocardic acut, accident vascular cerebral ischemic), rezultat al examinării imagistice cerebrale (dacă a fost efectuată);

   • – neurologici: durere acută/cronică, depresie, perspiraţie, toleranţă la căldură/frig;

   • – ai altor organe şi sisteme: hipoacuzie, acufene, vertij, tulburări digestive, dureri abdominale, tuse, sindrom de obstrucţie bronşică;

chestionare de calitate a vieţii şi percepţie a durerii (SF-36, PedsQL, inventar sumar al durerii).

La fiecare 12-24 luni trebuie efectuate investigaţii paraclinice: ECG, ecocardiografie, audiogramă, oftalmoscopie, examen biomicroscopic ocular, acuitate vizuală, spirometrie.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (A014E). Necesită aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS.

DCI: Alfacalcidolum DC: Alpha D3®

Indicaţii

1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG70pg/mL, BCR3; >110pg/mL, BCR4;

   >190pg/mL, BCR 5] după corectarea deficitului nutriţional de vitamină D cu colecalciferol [25(OH)D serică >30ng/mL; 1,25(OH)2D serică

2. 2. BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia întâi a hiperparatiroidismului secundar, la bolnavii cu iPTH seric >300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive, care au fosfatemie (:55,5mg/dL) şi calcemie normale (:510,2mg/dL), spontan sau după intervenţie terapeutică şi nu au semne de intoxicaţie cu aluminiu (aluminemie

<20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).

Tratament

Ţinta tratamentului

Controlul hiperparatiroidismului secundar (vezi mai sus) şi a valorilor calciului şi fosfaţilor serici (vezi mai sus).

Doze

Doza de iniţiere:

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă alfacalcidolum: 0,25-0,5µg/zi pe cale orală, administrate în priză zilnică unică, seara la culcare;

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă : 0,25µg/zi pe cale orală, de 3 ori/săptămână.

Ajustarea dozei

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă se face la 1-3 luni, în funcţie de iPTH seric:

   1. a. dacă iPTH scade cu 30-60% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se menţine aceeaşi doză;

   2. b. dacă iPTH scade cu <30% – se creşte doza cu 25-30%;

   3. c. dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 25-30%;

   4. d. dacă iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%.

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă este recomandată la 2-4 săptămâni interval în funcţie de iPTH seric:

   1. a. dacă iPTH scade cu 30-60% – se menţine aceeaşi doză;

   2. b. dacă iPTH scade cu <30% – se creşte doza cu 1

   3. c. dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 1

   4. d. dacă iPTH scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii >300pg/mL, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%.

Întreruperea administrării

Este recomandată:

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă când:

   1. a. calcemia totală corectată este peste 10,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile ţintă);

   2. b. fosfatemia este peste 4,6mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile ţintă);

   3. c. iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului).

      Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%;

   4. d. este atins obiectivul terapeutic definit drept menţinerea constantă a iPTH seric între limitele recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă când:

   1. a. calcemia totală corectată este peste10,2mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menţine peste 300pg/mL);

   2. b. fosfatemia este peste 5,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menţine peste 300pg/mL);

   3. c. iPTH seric scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului). Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii

      >300pg/mL, terapia cu alfacalcidolum va fi reluată în doză redusă cu 50%;

   4. d. aluminemia creşte peste 60µg/L;

   5. e. nu este obţinut răspunsul terapeutic, situaţie definită drept persistenţa iPTH peste 500- 800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de VDRAn şi utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali de fosfaţi) sau apariţia complicaţiilor clinice ale hiperparatiroidismului secundar (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului muşchiului cvadriceps, calcificări metastatice).

Monitorizare

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă:

   1. a. calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)

      – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;

   2. b. fosfatemie – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;

   3. c. iPTH seric – la 1 lună după iniţierea terapiei şi, apoi, trimestrial;

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă:

   1. a. calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia corectată) – săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;

   2. b. fosfatemie – săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;

   3. c. iPTH – lunar în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor până la obţinerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie şi calcemie normale. Pe parcursul terapiei de întreţinere, dacă doza de VDRAn şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial;

   4. d. aluminemie – semestrial.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (A007E). Nu poate fi prescris prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor trataţi prin dializă.

DCI: Aminoacizi, inclusiv combinaţii cu polipeptide DC: Ketosteril®

Indicaţii

Tratamentul cu cetanalogi ai aminoacizilor esenţiali este indicat pacienţilor cu Boală cronică de rinichi (BCR) stadiile:

1. 1. 4 şi 5 (eRFG :530mL/min/1,73m2), stare de nutriţie bună (SGA A/B, serinemie >3g/dL), complianţă anticipată bună la dietă, pentru încetinirea degradării funcţiei renale şi/sau întârzierea momentului iniţierii tratamentului de substituţie a funcţiilor renale .

2. 2. 5 dializă cu stare de nutriţie alterată (SGA B/C, serinemie

Tratament

Ţinta tratamentului

1. 1. Întârzierea/stoparea reducerii eRFG;

2. 2. Ameliorarea stării de nutriţie (creşterea serinemiei, ameliorarea SGA).

Doze

1. 1. Pacienţi cu BCR stadiul 4-5: 1tb/5kg corp-zi, repartizată în 3 prize, la mese, în asociere cu modificarea dietei: aport de 30-35kcal/kg/zi şi de 0,3g proteine/kg/zi (fără proteine cu valoare biologică mare), pe toată durata tratamentului;

2. 2. Pacienţi cu BCR stadiul 5 dializa: 1tb/5kg corp-zi, repartizată în 3 prize, la mese, în asociere cu o dietă care asigură un aport de 30-35kcal/kg/zi, pe toată durata tratamentului.

Monitorizarea bolnavilor

Presupune urmărirea: parametrilor funcţiei renale – lunar (eRFG, proteinurie), parametrilormetabolici

• – trimestrial (uree serică şi urinară, calcemie, fosfatemie, bicarbonat seric); parametrilor  stării denutriţie – semestrial (jurnal dietetic, indice de masă corporală, procent din masă corporală standard, masă grăsoasă, SGA), respectiv trimestrial (serinemie, proteină C reactivă).

  Criterii de excludere din tratament

  1. 1. Apariţia semnelor viscerale ale uremiei (pericardită, tulburări gastro-intestinale, encefalopatie), dezechilibre hidroelectrolitice severe şi reducerea eRFG sub 10mL/min, cu necesitatea iniţierii dializei.

  2. 2. Refuzul sau non-complianţa bolnavului faţă de protocolul dietetic/terapeutic.

3 Apariţia semnelor de malnutriţie protein-calorică (SGA C, albuminemie

4. Lipsa de ameliorare a semnelor de malnutriţie după 6 luni, la pacienţii cu BCR stadiul 5 dializă.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere Conform protocolului (V004N).

DCI: Azathioprinum DC: Imuran®

Indicaţii

Azathioprinum este recomandat în tratamentul de întreţinere ca:

1. 1. terapie de linia I sau a II-a (după lipsă de răspuns, recăderi frecvente sau efecte adverse) în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice 30mL/min şi diagnostic anatomo-histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă (NGM), nefropatia cu leziuni glomerulare minime (NLGM), glomeruloscleroza focală şi segmentară (GSFS) sau glomerulonefrita membrano-proliferativă (GNMP)].

2. 2. terapie de linia I în sindromul nefritic [hematurie (hematii dismorfe) superioară leucocituriei, cilindrurie (cilindri hematici, granuloşi), proteinurie <3,5g/24 ± reducerea eRFG ± HTA ± edeme] din:

   1. a.    Glomerulonefrite rapid progresive (GNRP) documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) şi anatomopatologic (formare de semilune în

      >60% dintre glomerulii examinaţi) şi:

      1. i. Sindrom Goodpasture – anticorpi anti-membrană bazală glomerulară circulanţi (ELISA

         22UI/mL) sau imunofluorescenţă indirectă;

      2. ii. Vasculite pauciimune – anticorpi circulanţi anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) şi sau anti- proteinaza C (29 UI/mL).

      3. iii. Glomerulonefrite prin complexe imune: NGIgA, nefropatie lupică; glomerulonefrită crioglobulinemică.

   2. b. Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA) documentată histologic, cu: i.proteinurie >1g/24 ore şi eRFG >60mL/min, în ciuda terapiei anti- proteinurice sau

      ii.degradare rapidă a funcţiei renale (reducerea eRFG >15% pe an).

   3. c. Nefropatie glomerulară lupică [(cel puţin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 şi/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V [documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS].

   4. d. Glomerulonefrită membrano-proliferativă (documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 100 ARN VHC copii/mL) cu:

      1. i. degradare rapidă a funcţiei renale (reducerea eRFG >15% pe an) sau

      2. ii. sindrom nefrotic.

Tratament

Ţinta tratamentului

1. 1. În funcţie de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la 3,5g/dL); remisiunea parţială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% faţă de valoarea iniţială); recăderea (reapariţia proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistenţa (persistenţa proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) şi corticodependenţa (reapariţia proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).

   Ţinta tratamentului este remisiunea completă sau parţială.

2. 2. Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei şi stoparea reducerii

/redresarea eRFG.

Doze

Vasculite pauciimune

Terapie de linia I: (i)Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni. (ii) Întreţinere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.

Glomerulonefrite prin complexe imune cu evoluţie subacută

Terapie de linia I: (i)Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni. (ii) Întreţinere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.

Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA

Terapia de linia a III-a (indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 6 luni de

terapie de linia a II-a sau la scăderea eRFG): prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, în asociere cu cyclophosphamidum 2mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi azathioprinum, 2mg/kg corp zi, 2 ani.

Monitorizare

La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar:

1. 1. proteinuria (determinare cantitativă);

2. 2. sedimentul urinar (hematurie);

3. 3. eRFG (determinarea creatininei serice);

4. 4. albumina serică;

5. 5. hemogramă;

6. 6. transaminaze serice.

7. 7. glicemie

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (L029N; L045M).

DCI: Calcii acetans magnezii carbonans DC: Osvaren®

Indicaţii

Administrarea carbonatului de calciu şi magneziu este recomandată ca terapie de linia întâi în tratamentul hiperfosfatemiei în BCR stadiile 5D, când hiperfosfatemia peste 5,5mg/dL persistă chiar după restricţie dietetică de fosfaţi şi adecvarea dializei.

Tratament

Ţinta tratamentului

Controlul concentraţiei fosfaţilor serici (3,5-5,5mg/dL).

Doze

Doza de iniţiere:

1-8 tablete/zi, în timpul meselor.

Ajustarea  dozei este recomandată după 2-3 săptămâni de tratament, în funcţie de fosfatemie şi magnezemie.

Monitorizare

1. 1. calcemia (calciu ionic, calcemie totală corectată), magnezemia, fosfatemia şi produsul fosfo- calcic – săptămânal până la atingerea valorilor ţintă şi la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;

2. 2. dacă magnezemia creşte, poate fi necesară utilizarea unui dializant cu o concentraţie redusă de magneziu;

3. 3. iPTH – semestrial (în absenţa tratamentului cu activatori ai receptorilor vitaminei D).

   Întreruperea administrării

   Este recomandată în caz de scădere a fosfatemiei sub 3,5mg/dL, persistentă chiar după scăderea dozelor la două determinări lunare consecutive, hipercalcemie sau hipermagnezemie.

   Prescriptori Medici nefrologi.

   Condiţii de prescriere

   Conform protocolului (V003D). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

   DCI: Calcitriolum DC: Rocaltrol®

   Indicaţii

   Calcitriolum este indicat în:

   1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG70pg/mL, BCR3; >110pg/mL, BCR4;

      >190pg/mL, BCR 5] după corectarea deficitului nutriţional de vitamină D cu colecalciferol [25(OH)D serică >30ng/mL; 1,25(OH)2D serică

   2. 2. BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia întâi a hiperparatiroidismului secundar, la bolnavii cu iPTH seric >300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive, care au fosfatemie (:55,5mg/dL) şi calcemie normale (:510,2mg/dL), spontan sau după intervenţie terapeutică şi nu au semne de intoxicaţie cu aluminiu (aluminemie

<20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).

Tratament

Ţinta tratamentului

Controlul hiperparatiroidismului secundar (vezi mai sus) şi a valorilor calciului şi fosfaţilor serici (vezi mai sus).

Doze

Doza de iniţiere:

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă – doza este divizată fie în 7 prize zilnice, fie în 3 prize la şedinţele de hemodializă, în funcţie de nivelul iPTH:

   1. a. 1,5-4,5µg/săptămână pentru iPTH 300-600pg/mL;

   2. b. 3-12µg/săptămână pentru iPTH 600-1000pg/mL;

   3. c. 9-21µg/săptămână per os pentru iPTH >1000pg/mL. Ajustarea dozei,

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă este recomandată la 1-3 luni interval în funcţie de iPTH seric:

   1. a. dacă iPTH scade cu 30-60% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se menţine aceeaşi doză;

   2. b. dacă iPTH scade cu <30% – se creşte doza cu 25-30%;

   3. c. dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 25-30%;

   4. d. dacă iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%.

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă este recomandată la 2-4 săptămâni interval în funcţie de iPTH seric:

   1. a. dacă iPTH scade cu 30-60% – se menţine aceeaşi doză;

   2. b. dacă iPTH scade cu <30% – se creşte doza cu 0,5-1µg/şedinţa de hemodializă, fără a depăşi doza de 4µg la o administrare;

   3. c. dacă iPTH scade cu >60% – se reduce doza cu 0,5-1µg/şedinţa de hemodializă;

   4. d. dacă iPTH scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii >300pg/mL, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%.

Întreruperea administrării

Este recomandată:

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă când:

   1. a. calcemia totală corectată este peste 10,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile ţintă);

   2. b. fosfatemia este peste 4,6mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă la 50%, dacă iPTH este peste valorile ţintă);

   3. c. iPTH scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului).

      Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%;

   4. d. este atins obiectivul terapeutic definit drept menţinerea constantă a iPTH seric între limitele recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă când:

   1. a. calcemia totală corectată este peste10,2mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menţine peste 300pg/mL);

   2. b. fosfatemia este peste 5,5mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se menţine peste 300pg/mL);

   3. c. iPTH seric scade sub 300pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului). Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii >300pg/mL, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%;

   4. d. aluminemia creşte peste 60µg/L;

   5. e. nu este obţinut răspunsul terapeutic, situaţie definită drept persistenţa iPTH peste 500- 800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de VDRAn şi utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali de fosfaţi) sau apariţia complicaţiilor clinice ale hiperparatiroidismului secundar (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului muşchiului cvadriceps, calcificări metastatice).

Monitorizare

1. 1. în BCR stadiile 3-5 pre-dializă:

   1. a. calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)

      – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;

   2. b. fosfatemie – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;

   3. c. iPTH seric – la 1 lună după iniţierea terapiei şi, apoi, trimestrial;

2. 2. în BCR stadiul 5 dializă:

   1. a. calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia corectată) – săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;

   2. b. fosfatemie – săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;

   3. c. iPTH – lunar în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor până la obţinerea nivelului optim al iPTH cu fosfatemie şi calcemie normale. Pe parcursul terapiei de întreţinere, dacă doza de VDRAn şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată trimestrial;

   4. d. aluminemie – semestrial.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (A006E). Nu poate fi prescris prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

DCI: Ciclosporinum

DC: Cicloral Hexal®, Equoral®, Sandimmun Neoral®

Indicaţii

Ciclosporinum este recomandat ca terapie de linia a III-a, în cazul lipsei de răspuns, recăderilor sau efectelor adverse ale corticoterapiei/citotoxicelor din terapia de linia I, în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice 30mL/min şi diagnostic anatomo- histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă, nefropatia cu leziuni glomerulare minime şi glomeruloscleroza focală şi segmentară].

Tratament

Ţinta tratamentului

În funcţie de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la 3,5g/dL); remisiunea parţială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% faţă de valoarea iniţială); recăderea (reapariţia proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistenţa (persistenţa proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) şi corticodependenţa (reapariţia proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).

Ţinta tratamentului este remisiunea completă sau parţială.

Doze

Nefropatia cu leziuni glomerulare minime

Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată” ), po + ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a III-a). Dacă se obţine răspuns, scade doza de ciclosporinum după 3 luni şi continuă cu doza redusă 12-24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicităţii ciclosporinei, dacă există creşteri ale creatininei serice >30% faţă de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării (ciclosporinum şi predinsonum).

Nefropatia glomerulară membranoasă

Prednisonum 0.5mg/kg corp-zi, po + ciclosporinum 3-4mg/kg corp zi, po, 6 luni (terapie de linia a III- a). Dacă nu exisă răspuns (reducerea proteinuriei cu mai puţin de 50%), se întrerupe ciclosporinum şi se administrează terapie de linia I. Dacă se obţine remisiune completă, se continuă ciclosporinum 3-4 luni, apoi se opreşte. Dacă se obţine remisiune parţială (reducerea proteinuriei cu >50%) se continuă ciclosporinum 12-24 luni sau nedefinit, în funcţie de răspuns.

Glomeruloscleroză focală şi segmentară

Prednisonum 1 mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po + ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a III-a). Dacă se obţine răspuns, se scade doza de ciclosporină după 3 luni şi continuă cu doza redusă 12-24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicităţii ciclosporinei, dacă există creşteri ale creatininei serice >30% faţă de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării.

Monitorizare

La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar:

1. 1. proteinuria (determinare cantitativă);

2. 2. sedimentul urinar (hematurie);

3. 3. eRFG (determinarea creatininei serice);

4. 4. albumina serică;

5. 5. hemogramă;

6. 6. glicemie;

7. 7. niveluri serice de ciclosporină(ciclosporinemia bazală, la 12 ore după administrarea precedentă, între 90-120 µg/mL).

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere Conform protocolului (L028N).

DCI: Cinacalcet hidroclorid DC: Mimpara®

Indicaţii

Cinacalcet hidroclorid este recomandat în BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia a treia a hiperparatiroidismului sever, în cazuri selecţionate:

1. 1. iPTH peste 300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări consecutive în interval de 3 luni;

2. 2. absenţa corectării iPTH sub tratamentul cu calcitriolum/alfacalcidolum sau imposibilitatea continuării terapiei cu aceştia datorită hipercalcemiei (calcemie totală corectată >10,2mg/dL) şi/sau hiperfosfatemiei (>5,5mg/dL) recurente chiar după reducerea calciului în dializant, optimizarea terapiei de reducere a fosfatemiei şi reducerea dozelor;

3. 3. calcemie totală corectată 28,4mg/dL;

4. 4. aluminemie <20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ.

Tratament

Ţinta tratamentului

Controlul hiperparatiroidismului sever (vezi mai sus) şi a valorilor calciului şi fosfaţilor serici (vezi mai sus).

Doze

Doza de iniţiere: 30mg, o dată pe zi, pe cale orală, în timpul meselor sau imediat după masă. Doza de întreţinere: între 30-180mg/zi şi trebuie individualizată (uzual 60-90mg/zi).

Ajustarea dozei: se face la 2-4 săptămâni prin creşterea secvenţială a dozei cu câte 30mg până la atingerea valorilor recomandate ale iPTH (150-300pg/mL), fără apariţia hipocalcemiei:

30mg/zi ’ 30mg x 2/zi ’ 90mg/zi ’ 60mg x 2/zi ’ 90mg x 2/zi, în funcţie de:

1. 1. calcemie (clinic şi paraclinic):

   1. a. calcemie totală corectată >8,4mg/dL – doza de cinacalcet este menţinută sau crescută pentru a atinge obiectivul terapeutic de reducere a iPTH;

   2. b. calcemie totală corectată între 7,5-8,4mg/dL şi/sau apariţia semnelor clinice de hipocalcemie – se reduce doza cinacalcet cu 30mg/zi, se adaugă sau se cresc dozele sărurilor de calciu, se creşte concentraţia calciului în dializant la 3,5mEq/L (1,75mmol/L), se adaugă sau se cresc dozele derivaţilor vitaminei D (dacă fosfatemia este <5,5mg/dL şi produsul fosfo-calcic <55mg2

   /dL2). Dacă persistă semnele clinice de hipocalcemie şi reducerea calcemiei totale corectate după aceste măsuri terapeutice, va fi întreruptă temporar administrarea cinacalcet;

   3. c. calcemie totală corectată sub 7,5mg/dL – se întrerupe temporar administrarea cinacalcet. După creşterea calcemiei >8,4mg/dL şi dispariţia semnelor clinice de hipocalcemie, administrarea cinacalcet poate fi reluată cu doza imediat inferioară celei pe care o urma bolnavul în momentul incidentului.

2. 2. nivelul iPTH seric:

   1. a. între 150-300pg/mL – se menţine aceeaşi doză;

   2. b. peste 300pg/mL – se creşte doza cinacalcet treptat, cu câte 30mg/zi la 2-4 săptămâni interval, până la atingerea obiectivului terapeutic, fără apariţia hipocalcemiei;

   3. c. sub 150pg/mL – se întrerupe administrarea cinacalcet.

Întreruperea administrării

Este recomandată în caz de:

1. 1. hipocalcemie (calcemia totală corectată sub 7,5mg/dL).

2. 2. hipocalcemie (calcemie totală corectată între 7,5-8,4mg/dL) cu semne clinice persistente de hipocalcemie;

3. 3. iPTH sub 150pg/mL;

4. 4. neresponsivitate la cinacalcet:

   1. a. persistenţa iPTH peste 500-800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de cinacalcet şi utilizarea adecvată a celorlalte

      mijloace terapeutice recomandate;

   2. b. apariţia complicaţiilor clinice ale hiperparatiroidismului sever (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului muşchiului cvadriceps, calcificări metastatice).

Monitorizare

1. 1. calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia totală corectată) – săptămânal în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei, apoi lunar;

2. 2. fosfatemie şi produs fosfo-calcic – săptămânal în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei, apoi lunar;

3. 3. iPTH – lunar în fazele de iniţiere şi ajustare a dozei, apoi trimestrial;

4. 4. aluminemie – anual.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (H003N). Necesită aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS. Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

DCI: Complex de hidroxid fer (III) sucroză DC: Venofer®

Indicaţii

Tratamentul deficitului absolut (feritină serică 100 ng/mL şi saturarea transferinei <20%) din anemia (hemoglobină sub 11g/dL) la pacienţi cu Boala cronică de rinichi (eRFG

Tratament

Ţinta tratamentului

Ţinta tratamentului este menţinerea hemoglobinei pacientului între 11 şi 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% şi a feritinei serice între 200-500ng/mL.

Doze

1. 1. Bolnavi cu BCR stadiile 4 şi 5 nedializaţi, dializaţi peritoneal sau transplantaţi, cu deficit relativ sau absolut de fier, dacă tratamentul pe cale orală (200mg fier elemental/zi) nu realizează corectarea deficitului funcţional sau relativ de fier (feritinemie mai mică de 200ng/mL), se iniţiază administrarea intravenoasă, cu complex de hidroxid de fier (III) sucroză, în doză de 100mg/2

   săptămâni, timp de 10 săptămâni (1000 mg în total).

2. 2. Bolnavi cu BCR stadiul 5 hemodializaţi, cu deficit relativ sau absolut de fier , administrarea fierului este exclusiv pe cale intravenoasă:

   1. a. Doza iniţială este de 100-200mg de complex de hidroxid de fier(III) sucroză pe săptămână, timp de 5-10 săptămâni (1000mg în total) administrat lent pe cale intravenoasă în ultimele 2 ore ale şedinţei HD.

   2. b. Doza de întreţinere este în funcţie de valorile hemoglobinei şi ale feritinei serice, respectiv ale indicelui de saturare a transferinei:

      1. i. Dacă hemoglobina creşte 211g/dL sau cu 0,5-1g/lună, iar deficitul relativ sau absolut de fier persistă, se continuă cu doza de 100mg/săptămână;

      2. ii. Dacă hemoglobina creşte 211g/dL sau cu 0,5-1g/lună, iar deficitul relativ sau absolut de fier dispare, se continuă cu doza de 100mg la 2 săptămâni;

      3. iii. Dacă hemoglobina se menţine sub 10g/dL, iar deficitul relativ sau absolut de fier dispare, se continuă cu doza de 100mg la 2 săptămâni şi se începe administrarea de agenţi stimulatori ai eritropoiezei;

      4. iv. Dacă feritina serică creşte peste 500micrograme/L şi indice de saturare a transferinei peste 50%, tratamentul intravenos cu fier trebuie întrerupt pentru un interval de până la 3 luni, atât timp cât nu există semne ale deficitului funcţional de fier (indice de saturare a transferinei mai mic 20%). La sfârşitul acestui interval, trebuie reevaluaţi parametrii metabolismului fierului;

      5. v. Dacă feritinemia a scăzut sub 500micrograme/L şi indicele de saturare a transferinei sub 50%, administrarea intravenoasă a fierului poate fi reluată, dar cu doze reduse la 1/4 – 1/2 din doza iniţială.

Monitorizare

1. 1. Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreţinere şi apoi lunar, pe toată durata tratamentului;

2. 2. Indicele de saturare a transferinei şi feritina serică trebuie monitorizate lunar până la stabilirea dozei de întreţinere şi apoi la trei luni, pe toată durata tratamentului cu complex de hidroxid de fier (III) sucroză.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (A010N). Bolnavilor dializaţi nu li se poate elibera prin farmacii cu circuit deschis.

DCI: Cyclophosphamidum DC: Endoxan®

Indicaţii

Cyclophosphamidum este recomandat ca:

1. 1. terapie de linia I sau a II-a (după lipsă de răspuns, recăderi frecvente sau efecte adverse) în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice 30mL/min şi diagnostic anatomo-histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă (NGM), nefropatia cu leziuni glomerulare minime (NLGM), glomeruloscleroza focală şi segmentară (GSFS) sau glomerulonefrita membrano-proliferativă (GNMP)].

2. 2. terapie de linia I în sindromul nefritic [hematurie (hematii dismorfe) superioară leucocituriei, cilindrurie (cilindri hematici, granuloşi), proteinurie ± reducerea eRFG ± HTA ± edeme] din:

   1. a. Glomerulonefrite rapid progresive (GNRP) documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) şi anatomopatologic (formare de semilune în

      >60% dintre glomerulii examinaţi) şi:

      1. i. Sindrom Goodpasture – anticorpi anti-membrană bazală glomerulară circulanţi (ELISA

         22UI/mL) sau imunofluorescenţă indirectă;

      2. ii. Vasculite pauciimune – anticorpi circulanţi anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) şi sau anti- proteinaza C (29 UI/mL).

      3. iii. Glomerulonefrite prin complexe imune: NGIgA, nefropatie lupică; glomerulonefrită crioglobulinemică.

   2. b. Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA) documentată histologic, cu:

      1. i. proteinurie >1g/24 ore şi eRFG >60mL/min, în ciuda terapiei antiproteinurice sau

      2. ii. degradare rapidă a funcţiei renale (reducerea eRFG >15% pe an).

   3. c. Nefropatie glomerulară lupică [(cel puţin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 şi/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V [documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS].

   4. d. Glomerulonefrită membrano-proliferativă (documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 100 ARN VHC copii/mL) cu:

      1. i. degradare rapidă a funcţiei renale (reducerea eRFG >15% pe an) sau

      2. ii. sindrom nefrotic.

Tratament

Ţinta tratamentului

În funcţie de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la 3,5g/dL); remisiunea parţială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% faţă de valoarea iniţială);

recăderea (reapariţia proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistenţa (persistenţa proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) şi corticodependenţa (reapariţia proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).

Ţinta tratamentului este remisiunea completă sau parţială.

2. Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei şi stoparea reducerii

/redresarea eRFG.

Doze

Nefropatia cu leziuni glomerulare minime

Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată” ), po, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp zi (greutate „uscată” ), po, 3 luni (terapie de linia a II-a). Dacă se obţine remisiune, se opreşte. În caz de lipsă de răspuns (fără remisiune sau remisiune parţială), corticodependenţă sau recăderi frecvente sau contraindicaţii (sau reacţii adverse) pentru corticoizi sau cyclophosphamidum, se înlocuieşte cu ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a III-a).

Nefropatia glomerulară membranoasă

Prednisonum 0.5mg/kg corp zi, po, 27 zile, în lunile 1, 3 şi 5 asociat cu cyclophosphamidum 2- 3mg/kg corp zi, 30 zile, în lunile 2, 4, 6 (terapie de linia a II-a), indicată dacă proteinuria este 4-8g/24 ore şi eRFG>60mL/min stabil la 6 şi 12 luni, în ciuda terapiei de linia I [inhibitori ai enzimei de conversie ± blocanţi ai receptorilor angiotensinei, diuretice (saluretice ± anti-aldosteronice), inhibitori ai HMGT, 6 luni)] sau proteinurie >8g/24 ore şi/sau scăderea eRFG, la 6 şi 12 luni. Dacă se obţine răspuns, se opreşte. În cazul lipsei de răspuns, de recăderi frecvente sau contraindicaţii (corticoizi sau cyclophosphamidum), se înlocuieşte cu ciclosporinum 3-4mg/kg corp zi, po, 6 luni (terapie de linia a III-a).

Glomeruloscleroză focală şi segmentară

Prednisonum 1 mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, asociat cu cyclophosphamidum, 2-3mg/kg corp zi, po, 3 luni (terapie de linia a II-a). Dacă se obţine răspuns, se continuă 6 luni.

În caz de lipsă de răspuns, corticodependenţă sau intoleranţă (corticoizi, ciclofosfamidă), se înlocuieşte cu ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a III-a).

Sindrom Goodpasture

Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), durată totală 6 luni, asociat cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.

Vasculite pauciimune

Terapie de linia I: (i)Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni. (ii) Întreţinere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.

Glomerulonefrite prin complexe imune cu evoluţie subacută

Terapie de linia I: (i)Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni. (ii) Întreţinere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.

Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA

Terapia de linia a III-a (indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 6 luni de terapie de linia a II-a sau la scăderea eRFG): prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, în asociere cu cyclophosphamidum 2mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi azathioprinum, 2mg/kg corp zi, 2 ani.

Nefropatie lupică clasele III şi IV

Terapie de linia I: prednisonum 1mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi scădere treptată până la 6 luni în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi, 3 luni sau puls iv 500mg la 2 săptămâni, 3 luni.

Glomeruloferită crioglobulinemică secundară infecţiei cu virusul hepatitei C

Terapie de linia I: prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, cu scădere treptată până la 3-6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi, 3-6 luni, urmat de tratament antiviral (vezi Tratamentul infecţiei cu virusul hepatitei C).

Monitorizare

La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar:

1. 1. proteinuria (determinare cantitativă);

2. 2. sedimentul urinar (hematurie);

3. 3. eRFG (determinarea creatininei serice);

4. 4. albumina serică;

5. 5. hemogramă;

6. 6. transaminaze serice;

7. 7. glicemie.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (L027N; L045M).

DCI: Darbepoetinum alfa DC: Aranesp®

Indicaţii

Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG

Tratament

Ţinta tratamentului

Ţinta tratamentului este menţinerea hemoglobinei pacientului între 11 şi 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% şi a feritinei serice între 200-500ng/mL.

Doze, cale de administrare

1. 1. Doza iniţială este de 0,45 mcg/kg pe săptămână, dacă Hb >7g/dL şi 0,6 mcg/kg pe săptămână, dacă Hb

2. 2.   Ajustarea  dozei se face în funcţie de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei ţintă:

   1. a. dacă Hb creşte cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;

   2. b. dacă Hb creşte cu mai puţin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se creşte doza cu 25%;

   3. c. dacă Hb creşte cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.

3. 3. După atingerea Hb ţintă, doza de darbepoetinum alfa trebuie redusă cu 25% pe lună până la doza de întreţinere, respectiv doza minimă care asigură menţinerea nivelului ţintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de iniţiere). Administrarea se face pe cale subcutantată sau intravenoasă, o dată la două săptămâni.

4. 4. Doza de întreţinere este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menţine între 11- 12g/dL. Tratamentul cu darbepoetinum alfa este întrerupt dacă:

   1. a. media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi trataţi cu epoetinum este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;

   2. b. este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unităţi de masă eritrocitară pentru menţinerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 109/L) şi hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roşii (sub 5% eritroblaşti, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roşii) şi evidenţierea anticorpilor serici blocanţi anti-eritropoietină.

Monitorizare

1. 1. Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreţinere şi lunar după stabilirea dozei de întreţinere.

2. 2. Indicele de saturare a transferinei şi feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu darbepoetin alfa.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (B011N). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

DCI: Entecavirum DC: Baraclude® Indicaţii

Terapie de linia a II-a (mutante rezistente la lamivudinum) la pacienţi cu nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerulară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomopatologic şi infecţie virală cu virusul hepatitei B, cu replicare activă [AgHbe pozitiv/negativ şi >104 copii VHB ADN/mL].

Tratament

Ţinta tratamentului

Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

Doze

Entecavirum, în doze adaptate gradului deficitului funcţional renal:

	eRFG (mL/min)
	�50	30-50	10-29	<10	HD
Entecavirum	0,5mg p.o. la 24 ore	0,25mg p.o. la 24 ore	0,15mg p.o. la 24 ore	0,05mg p.o., la 24 ore	Administrare după HD
Entecavirum (la non-res- ponsivi la lamivudină)	1mg p.o. la 24 ore	0,5mg p.o. la 24 ore	0,3mg p.o. La 24 ore	0,1mg p.o. la 24 ore	Administrare după HD

După 4 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni la cei AgHBe pozitiv şi nedefinit la cei AgHBe negativ cu monitorizare la 6 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

Monitorizare

Răspunsul la terapia anti-virală iniţial la 4 luni (titru copii ARN VHB), apoi la 6 luni. Apariţia rezistenţei impune utilizarea altui anti-viral (adefovirum dipivoxilum).

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (J008N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

DCI: Epoetin alfa

DC: Eprex®, Neopogen®

Indicaţii

Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG

Tratament

Ţinta tratamentului

Ţinta tratamentului este menţinerea hemoglobinei pacientului între 11 şi 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% şi a feritinei serice între 200-500ng/mL.

Doze

1. 1. Doza iniţială este de 150UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mică de 7g/dL şi de 100UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mare de 7g/dL (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos, de trei ori pe săptămână.

2. 2.   Ajustarea  dozei se face în funcţie de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei ţintă:

   1. a. dacă Hb creşte cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;

   2. b. dacă Hb creşte cu mai puţin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se creşte doza cu 25%;

   3. c. dacă Hb creşte cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.

3. 3. După atingerea Hb ţintă, doza de ASE trebuie redusă cu 25% pe lună până la doza de întreţine-re, respectiv doza minimă care asigură menţinerea nivelului ţintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de iniţiere). Administrarea se face de preferinţă pe cale subcutantată, de 1-3 ori pe săptămână.

4. 4. Doza de întreţinere este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menţine între 11- 12g/dL. Tratamentul cu epoetinum este întrerupt dacă:

   1. a. media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi trataţi cu epoetinum este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;

   2. b. este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unităţi de masă eritrocitară pentru menţinerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 109/L) şi hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roşii (sub 5% eritroblaşti, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roşii) şi evidenţierea anticorpilor serici blocanţi anti-eritropoietină.

Monitorizare

1. 1. Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreţinere şi lunar după stabilirea dozei de întreţinere.

2. 2. Indicele de saturare a transferinei şi feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu epoetin.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (B010N). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

DCI: Epoetin beta DC: Neorecormon® Indicaţii

Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG

Tratament

Ţinta tratamentului

Ţinta tratamentului este menţinerea hemoglobinei pacientului între 11 şi 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% şi a feritinei serice între 200-500ng/mL.

Doze

1. 1. Doza iniţială este de 150UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mică de 7g/dL şi de 100UI/kg pe săptămână, dacă Hb este mai mare de 7g/dL (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos, de trei ori pe săptămână.

2. 2.   Ajustarea  dozei se face în funcţie de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei ţintă:

   1. a. dacă Hb creşte cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;

   2. b. dacă Hb creşte cu mai puţin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se creşte doza cu 25%;

   3. c. dacă Hb creşte cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.

3. 3. După atingerea Hb ţintă, doza de ASE trebuie redusă cu 25% pe lună până la doza de întreţinere, respectiv doza minimă care asigură menţinerea nivelului ţintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de iniţiere). Administrarea se face de preferinţă pe cale subcutantată, de 1-3 ori pe săptămână.

4. 4. Doza de întreţinere este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menţine între 11- 12g/dL. Tratamentul cu epoetinum este întrerupt dacă:

   1. a. media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi trataţi cu epoetinum este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;

   2. b. este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unităţi de masă eritrocitară pentru menţinerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 109/L) şi hipoplazie sau aplazie

exclusivă a seriei roşii (sub 5% eritroblaşti, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roşii) şi evidenţierea anticorpilor serici blocanţi anti-eritropoietină.

Monitorizare

1. 1. Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreţinere şi lunar după stabilirea dozei de întreţinere.

2. 2. Indicele de saturare a transferinei şi feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu epoetin.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (B009N). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

DCI: Interferonum alfa 2a DC: Roferon A®

Indicaţii

Pacienţii cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic şi infecţie cu virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv şi >104 copii VHB ADN/mL].

Tratament

Ţinta tratamentului

Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

Doze

Interferonum alfa (2a, 2b), în doză de 4,5 milioane unităţi x3/săptămână.

În infecţia cu virusul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

Monitorizare

Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) iniţial la 4 luni (titru copii ARN VHB), apoi la 6 luni.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (J007N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

DCI: Interferonum alfa 2b DC: Intron A®

Indicaţii

Pacienţii cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic şi infecţie cu virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv/negativ şi >104 copii VHB ADN/mL].

Tratament

Ţinta tratamentului

Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

Doze

Interferonum alfa 2b, în doză de 35 milioane unităţi/săptămână.

În infecţia cu virusul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

Monitorizare

Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) iniţial la 4 luni (titru copii ARN VHB), apoi la 6 luni.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (J006N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

DCI: Irbesartanum DC: Aprovel® Definiţii

1. 1. Boală renală diabetică este definită ca:

   1. a. Microalbuminurie sau macroalbuminurie (>300mg albumină/24 ore sau mg albumină/g creatinină) + retinopatie diabetică (± HTA ± reducerea eRFG);

      sau

   2. b. Microalbuminurie + durată a diabetului zaharat (DZ) de tip 1 mai mare de 10 ani (± HTA ± reducerea eRFG).

2. 2. Microalbuminuria este definită prin eliminarea persistentă de albumină între 30-300mg/24 ore sau 20-200 micrograme/minut sau între 20-200 mg/g creatinină la bărbat şi 30-300 mg/g creatinină la femeie, dacă 2 determinări din 3 sunt pozitive în interval de 6 luni, în absenţa infecţiilor urinare, a DZ dezechilibrat, HTA necontrolate, insuficienţei cardiace, sau a stărilor febrile.

   Indicaţii

   Irbesartanum este indicat în tratamentul de primă linie al Bolii renale diabetice cu: microalbuminurie asociată sau nu cu HTA şi eRFG >60mL/min sau macroalbuminurie asociată cu HTA şi eRFG

   >30mL/min.

   Tratament

   Obiective

   1. a. Dispariţia/reducerea/încetinirea progresiei microalbuminuriei spre macroalbuminurie;

   2. b. Reducerea macroalbuminuriei cu 50% după 6 luni;

   3. c. Reducerea degradării funcţiei renale.

Doze

75-300mg/zi, în priză unică, tinzând către doză maximă, sub control clinic şi paraclinic strict.

Întreruperea tratamentului

Este indicată numai în caz de efecte adverse: creşterea cu >30% a creatininei serice faţă de valoarea bazală, în absenţa altor cauze de hipoperfuzie renală, este sugestivă probabil de stenoză semnificativă de arteră renală şi impune evaluare şi tendinţa la hiperkaliemie, necorectată prin regim sau medicaţii asociate.

Lipsa de răspuns a microalbuminuriei (lipsa normalizării sau evoluţia spre macroalbuminurie) sau a macroalbuminuriei (scăderea cu 50% a proteinuriei la 6 luni) nu impune oprirea terapiei ci asocierea altor mijloace antiproteinurice (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, antialdosteronice).

Monitorizare

La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar, în primele trei luni şi apoi trimestrial: microalbuminuria (determinare în spot urinar: raport albumină/creatinină urinară) sau macroalbuminuria (determinare cantitativă), eRFG (determinarea creatininei serice) şi potasiul seric.

Prescriptori

Medici nefrologi şi diabetologi.

Condiţii de prescriere Conform protocolului (C008N).

DCI: Lamivudinum DC: Epivir®, Zeffix® Indicaţii

Terapie de linia I la pacienţii cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomopatologic şi infecţie virală cu virusul hepatitei B, cu replicare activă [AgHbe pozitiv şi >104 copii VHB ADN/mL].

Tratament

Ţinta tratamentului

Reducerea titrului de copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

Doze

Lamivudium, în doze adaptate gradului deficitului funcţional renal:

	eRFG (mL/min)
	�50	30-50	10-29	<10	HD
		100mg	100mg	35mg	35mg
Lamivudina	100mg p.o. la 24 ore	iniţial, apoi 50mg, p.o. la 24	iniţial, apoi 25mg, p.o. la 24	iniţial, apoi 15mg, p.o. la 24	iniţial, apoi 10mg, p.o. la 24
		ore	ore	ore	ore

După 4 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni la cei AgHBe pozitiv şi nedefinit la cei AgHBe negativ cu monitorizare la 6 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

Monitorizare

Răspunsul la terapia anti-virală iniţial la 4 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni. Apariţia rezistenţei impune utilizarea altui anti-viral (adefovirum, entecavirum).

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (J005N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

DCI: Losartanum

DC: Cozaar®, Lorista®, Losartan®, Lozap®, Relitaz®, Sartens®, Talosan®

Definiţii

1. 1. Boală renală diabetică este definită ca:

   1. a. Microalbuminurie sau macroalbuminurie (>300mg albumină/24 ore sau mg albumină/g creatinină) + retinopatie diabetică (± HTA ± reducerea eRFG);

      sau

   2. b. Microalbuminurie + durată a diabetului zaharat (DZ) de tip 1 mai mare de 10 ani (± HTA ± reducerea eRFG).

2. 2. Microalbuminuria este definită prin eliminarea persistentă de albumină între 30-300mg/24 ore sau 20-200 micrograme/minut sau între 20-200 mg/g creatinină la bărbat şi 30-300 mg/g creatinină la femeie, dacă 2 determinări din 3 sunt pozitive în interval de 6 luni, în absenţa infecţiilor urinare, a DZ dezechilibrat, HTA necontrolate, insuficienţei cardiace, sau a stărilor febrile.

   Indicaţii

   Irbesartanum şi losartanum sunt indicaţi în tratamentul de primă linie al Bolii renale diabetice cu: microalbuminurie asociată sau nu cu HTA şi eRFG >60mL/min sau macroalbuminurie asociată cu HTA şi eRFG >30mL/min.

   Tratament

   Obiective

   1. a. Dispariţia/reducerea/încetinirea progresiei microalbuminuriei spre macroalbuminurie;

   2. b. Reducerea macroalbuminuriei cu 50% după 6 luni;

   3. c. Reducerea degradării funcţiei renale.

Doze

75-300mg/zi (irbesartanum) şi 25-100mg/zi (losartanum) în priză unică, tinzând către doză maximă, sub control clinic şi paraclinic strict.

Întreruperea tratamentului

Este indicată numai în caz de efecte adverse: creşterea cu >30% a creatininei serice faţă de valoarea bazală, în absenţa altor cauze de hipoperfuzie renală, este sugestivă probabil de stenoză semnificativă de arteră renală şi impune evaluare şi tendinţa la hiperkaliemie, necorectată prin regim sau medicaţii asociate.

Lipsa de răspuns a microalbuminuriei (lipsa normalizării sau evoluţia spre macroalbuminurie) sau a macroalbuminuriei (scăderea cu 50% a proteinuriei la 6 luni) nu impune oprirea terapiei ci asocierea altor mijloace antiproteinurice (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, antialdosteronice).

Monitorizare

La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar, în primele trei luni şi apoi trimestrial: microalbuminuria (determinare în spot urinar: raport albumină/creatinină urinară) sau macroalbuminuria (determinare cantitativă), eRFG (determinarea creatininei serice) şi potasiul seric.

Prescriptori

Medici nefrologi şi diabetologi.

Condiţii de prescriere Conform protocolului (C008N).

DCI: Metoxi-polietilen glicol epoetinum beta DC: Mircera®

Indicaţii

Tratamentul anemiei (hemoglobină sub 11g/dL) din Boala cronică de rinichi (eRFG

Tratament

Ţinta tratamentului

Ţinta tratamentului este menţinerea hemoglobinei pacientului între 11 şi 12g/dL, a indicelui de saturare a transferinei între 20-50% şi a feritinei serice între 200-500ng/mL.

Doze

1. 1. Doza iniţială de metoxipolietilenglicol epoietin beta este de 0.6mcg/kg odată la două săptămâni (bolnavii cu transplant sau cu diabet zaharat pot necesita doze mai mari), administrată subcutanat sau intravenos.

2. 2.   Ajustarea  dozei se face în funcţie de valorile hemoglobinei determinate din două în două săptămâni, până la atingerea hemoglobinei ţintă:

   1. a. dacă Hb creşte cu mai mult de 1g/dL la 2 săptămâni, se reduce doza cu 25%;

   2. b. dacă Hb creşte cu mai puţin de 0,5g/dL la 2 săptămâni, se creşte doza cu 25%;

   3. c. dacă Hb creşte cu 0,5-1g/dL la 2 săptămâni, doza de ASE nu se modifică.

3. 3. După atingerea Hb ţintă, doza de metoxipolietilenglicol epoietin beta trebuie redusă cu 25% pe lună până la doza de întreţinere, respectiv doza minimă care asigură menţinerea nivelului ţintă al Hb (de regulă 30-50% din doza de iniţiere). Administrarea se face pe cale subcutantată sau intravenoasă, o dată la două săptămâni sau o dată pe lună.

4. 4. Doza de întreţinere este continuată nedefinit, atât timp cât hemoglobina se menţine între 11- 12g/dL. Tratamentul cu metoxipolietilenglicol epoietin beta este întrerupt dacă:

   1. a. media ultimelor trei determinări lunare ale hemoglobinei la bolnavi trataţi cu metoxipolietilenglicol epoietin beta este mai mare de 13,5g/dL, iar bolnavul va fi monitorizat apoi lunar;

   2. b. este diagnosticată anemie aplazică asociată epoetin: anemie severă (scăderea bruscă a hemoglobinei 0,5-1g/dL pe săptămână, neexplicată, în pofida continuării tratamentului cu ASE sau necesitatea administrării a 1-2 unităţi de masă eritrocitară pentru menţinerea nivelului Hb), hiporegenerativă (scăderea numărului de reticulocite sub 10 x 109/L) şi hipoplazie sau aplazie exclusivă a seriei roşii (sub 5% eritroblaşti, fără infiltrare la examenul măduvei osoase, celularitate medulară normală, cu dovada blocării maturării precursorilor seriei roşii) şi evidenţierea anticorpilor serici blocanţi anti-eritropoietină.

Monitorizare

1. 1. Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreţinere şi lunar după stabilirea dozei de întreţinere.

2. 2. Indicele de saturare a transferinei şi feritina serică trebuie monitorizate la trei luni, pe toată durata tratamentului cu metoxipolietilenglicol epoetinum beta.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Nu a fost inclus în HG 720 din 09.07.2008.

Conform protocolului. Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

DCI: Paricalcitolum DC: Zemplar®

Indicaţii

Paricalcitolum este recomandat în:

1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG70pg/mL, BCR3; >110pg/mL, BCR4; >190pg/mL, BCR 5] după corectarea carenţei/deficienţei de vitamină D [25(OH)D serică >30ng/mL], dacă administrarea calcitriolum/alfacalcidolum a produs hipercalcemie şi/sau hiperfosfatemie repetate, chiar în condiţiile reducerii corespunzătoare a dozelor, la bolnavi care au fosfatemie (:54,6mg/dL) şi calcemie normale (:510,5mg/dL), spontan sau după intervenţie terapeutică.

2. 2. BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia a doua a hiperparatiroidismului sever, în cazuri selecţionate: iPTH seric persistent >300pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) şi episoade repetate de hipercalcemie (calcemie totală corectată >10,2mg/dL), hiperfosfatemie (>5,5mg/dL) şi/sau produs fosfo-calcic crescut (>55mg2/dL2) sub tratament corect condus cu calcidolum/alfacalcidolum, chiar după reducerea concentraţiei calciului în dializant şi optimizarea terapiei de reducere a fosfatemiei (dietă, adecvarea dializei, chelatori intestinali), în absenţa intoxicaţiei cu aluminiu (aluminemie <20µg/L sau între 20-60µg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).

   Tratament

   Ţinta tratamentului

   Controlul hiperparatiroidismului sever (vezi mai sus) şi a valorilor calciului şi fosfaţilor serici (vezi mai sus).

   Doze

   Doza de iniţiere:

   1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG500pg/mL: 2µg/zi sau 4µg x3/săptămână; iPTH :5500pg/mL: 1µg/zi sau 2µg x3/săptămână.

   2. 2. BCR stadiul 5 hemodializă, pe cale intravenoasă (bolus, la şedinţa de hemodializă):

      1. a. raportat la greutatea corporală: 0,04-0,1µg/kg x 3/săptămână, sau

      2. b. raportat la severitatea hiperparatiroidismului: iPTH/80 sau iPTH/120 (doza în µg) x 3 pe săptămână. Doza iPTH/120 este preferabilă, mai ales la bolnavii cu valori mult crescute ale parathormonului (>500pg/mL sau >8 x limita superioară a valorii normale a laboratorului), pentru a reduce riscul apariţiei hipercalcemiei şi hiperfosfatemiei;

   3. 3. BCR stadiul 5 dializă peritoneală, pe cale orală:

      1. a. raportat la greutatea corporală: 0,04-0,1µg/kg x 3/săptămână, sau

      2. b. raportat la severitatea hiperparatiroidismului: iPTH/105 (doza în µg) x 3/săptămână. Ajustarea dozei:

   1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG

      1. a. dacă scade cu 30-60% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se menţine aceeaşi doză;

      2. b. dacă scade cu <30% – se creşte doza cu 1µg;

      3. c. dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 1µg;

      4. d. dacă scade sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe temporar administrarea paricalcitolum şi se repetă dozarea iPTH peste 4 săptămâni. Paricalcitolum poate fi reluat în doză redusă cu 30% dacă iPTH creşte din nou. La bolnavii care erau pe doza minimă, este indicată creşterea frecvenţei între administrări (aceeaşi doză la două zile interval).

   2. 2. BCR stadiul 5 dializă, în funcţie de nivelul iPTH seric:

      1. a. dacă scade cu 30-60% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se menţine aceeaşi doză;

      2. b. dacă scade cu <30% – se creşte doza cu 0,04µg/kg la fiecare administrare;

      3. c. dacă scade cu >60% – se reduce doza cu 0,04µg/kg la fiecare administrare;

      4. d. dacă scade sub 200pg/mL (sub 3-4 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se întrerupe administrarea paricalcitol. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste 300pg/mL, terapia cu paricalcitol va fi reluată în doză redusă cu 50%.

   Întreruperea administrării

   Este recomandată când:

   1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG

      1. a. iPTH seric sub 40-70pg/mL (sub 0,5-1 x limita superioară a valorii normale a laboratorului);

      2. b. calcemie totală corectată >10,5mg/dL (>2,62mmol/L) sau calciu ionic seric >5,4mg/dL;

      3. c. fosfatemie >4,6mg/dL (>1,5mmol/L);

      4. d. produs fosfo-calcic >55mg2/dL2;

      5. e. atingerea obiectivului terapeutic definită drept menţinerea constantă a iPTH seric între limitele recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).

   2. 2. BCR stadiul 5 dializă:

      1. a. iPTH seric sub 200pg/mL (sub 3-3,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului);

      2. b. calcemie totală corectată >10,2mg/dL sau calciu ionic seric >5,4mg/dL;

      3. c. fosfatemie >5,5mg/dL asociată cu calciu ionic seric >5,4mg/dL;

      4. d. produs fosfo-calcic >55mg2/dL2;

      5. e. aluminemie >60µg/L;

      6. f. absenţa răspunsului terapeutic definită prin:

         1. i. persistenţa iPTH peste 500-800pg/mL (peste 8-12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă a dozelor de paricalcitol şi utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate;

         2. ii. apariţia complicaţiilor clinice ale hiperparatiroidismului sever (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului muşchiului cvadriceps, calcificări metastatice).

   Monitorizare

   1. 1. BCR stadiile 3-5 pre-dializă (eRFG

      1. a. calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)

         • – bilunar în prima lună, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, trimestrial;

      2. b. fosfatemie – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;

      3. c. iPTH seric – la 1 lună după iniţierea terapiei şi, apoi, trimestrial;

   2. 2. BCR stadiul 5:

      1. a. calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific)

         • – bilunar în prima lună, lunar în primele 3 luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, trimestrial;

      2. b. fosfatemie – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;

      3. c. iPTH seric – la 1 lună după iniţierea terapiei şi, apoi, trimestrial;

      4. d. aluminemie – semestrial.

   Prescriptori Medici nefrologi.

   Condiţii de prescriere

   Conform protocolului (A005E). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

   DCI: Peginterferonum alfa 2a DC: Pegasys®

   Indicaţii

   Pacienţii cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic şi infecţie cu virusul hepatitei C cu replicare activă [(titruri >100 ARN VHC copii/mL)] sau virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv/negativ şi >104 copii VHB ADN/mL].

   Tratament

   Ţinta tratamentului

   Reducerea titrului de copii ARN VHC/mL cu 2 log sau nedectabil, sau reducerea titrului copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

   Doze

   Peginterferonum alfa 2a, în doze adaptate gradului deficitului funcţional renal:

   Stadiul BCR	Doza Peginterferonum alfa 2a
   1-2 (eRFG>60mL/min)	180mcg/săpt., s.c.
   3-4 (eRFG 15- 59mL/min)	135mcg/săpt., s.c.
   5 (eRFG	135mcg/kg–săpt., s.c.

   În infecţia cu virusul hepatitei C se testează răspunsul la terapie după 3 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

   În infecţia cu virsul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

   Monitorizare

   Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei C) la 3 luni (titru copii ARN VHC)

   Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) iniţial la 4 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni.

   Prescriptori Medici nefrologi.

   Condiţii de prescriere

   Conform protocolului (J004N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

   DCI: Peginterferonum alfa 2b DC: Pegintron®

   Indicaţii

   Pacienţii cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic şi infecţie cu virusul hepatitei C cu replicare activă [(titruri >100 ARN VHC copii/mL)] sau virusul hepatitei B cu replicare virală activă [AgHbe pozitiv/negativ şi >104 copii VHB ADN/mL].

   Tratament

   Ţinta tratamentului

   Reducerea titrului de copii ARN VHC/mL cu 2 log sau nedectabil, sau reducerea titrului copii ADN VHB/mL sub 20.000 şi negativarea AgHBe.

   Doze

   Peginterferonum alfa 2b, în doze adaptate gradului deficitului funcţional renal:

   Stadiul BCR	Peginterferonum alfa 2b
   1-2 (eRFG>60mL/min)	1,5mcg/kg–săpt., s.c.
   3-4 (eRFG 15-59mL/min)	1mcg/kg-săpt., s.c.
   5 (eRFG	1mcg/kg-săpt., s.c.

   În infecţia cu virsul hepatitei C se testează răspunsul la terapie după 3 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

   În infecţia cu virsul hepatitei B se testează răspunsul la terapie după 4 luni: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

   Monitorizare

   Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei C) la 3 luni (titru copii ARN VHC)

   Răspunsul la terapia anti-virală (virusul hepatitei B) iniţial la 4 luni (titru copii ADN VHB), apoi la 6 luni.

   Prescriptori Medici nefrologi.

   Condiţii de prescriere

   Conform protocolului (J003N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

   DCI: Prednisonum DC: Prednison®

   Indicaţii

   Prednisonum este recomandat ca:

   1. 1. terapie de linia I în sindromul nefrotic primitiv (proteinurie >3,5g/24 ore; albumine serice

      30mL/min şi diagnostic anatomo-histologic precizat al leziunii renale [nefropatia glomerulară membranoasă (NGM), nefropatia cu leziuni glomerulare minime (NLGM), glomeruloscleroza focală şi segmentară (GSFS) sau glomerulonefrita membrano-proliferativă (GNMP)].

   2. 2. terapie de linia I în sindromul nefritic [hematurie (hematii dismorfe) superioară leucocituriei, cilindrurie (cilindri hematici, granuloşi), proteinurie ± reducerea eRFG ± HTA ± edeme] din:

      1. a. Glomerulonefrite rapid progresive (GNRP) documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) şi anatomopatologic (formare de semilune în peste 60% dintre glomerulii examinaţi) şi:

         1. i. Sindrom Goodpasture – anticorpi anti-membrană bazală glomerulară circulanţi (ELISA

            22UI/mL) sau imunofluorescenţă indirectă;

         2. ii. Vasculite pauciimune – anticorpi circulanţi anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) şi sau anti- proteinaza C (29 UI/mL).

         3. iii. Glomerulonefrite prin complexe imune: NGIgA, nefropatie lupică; glomerulonefrită crioglobulinemică.

      2. b. Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA) documentată histologic, cu:

   1. a. proteinurie >1g/24 ore şi eRFG >60mL/min, în ciuda terapiei antipro- teinurice sau

   2. b. degradare rapidă a funcţiei renale (reducerea eRFG >15% pe an).

   3. c. Nefropatie glomerulară lupică [(cel puţin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 şi/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V [documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS].

   4. d. Glomerulonefrită membrano-proliferativă (documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 100 ARN VHC copii/mL anticorpi anti-VHC) cu:

   degradare rapidă a funcţiei renale (reducerea eRFG >15% pe an) sau

   sindrom nefrotic.

   Tratament

   Ţinta tratamentului

   1. 1. În funcţie de răspunsul la terapie al sindromului nefrotic, sunt definite: remisiunea completă (proteinuria scade la 3,5g/dL); remisiunea parţială (proteinuria rămâne între 0,2-3,4 g/24 ore sau scade cu >50% faţă de valoarea iniţială); recăderea (reapariţia proteinuriei după ce remisia completă a durat >1 lună); recăderi frecvente (mai mult de 2 recăderi în 6 luni); corticorezistenţa (persistenţa proteinuriei după 4 luni de tratament cu prednison, în doză de 1mg/kg corp-zi) şi corticodependenţa (reapariţia proteinuriei nefrotice la scăderea sau oprirea tratamentului cortizonic).

      Ţinta tratamentului este remisiunea completă sau parţială.

   2. 2. Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei şi stoparea reducerii

   /redresarea eRFG.

   Doze

   1. 1.A) Nefropatia cu leziuni glomerulare minime

      Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 8 săptămâni (terapie de linia I). Dacă se obţine remisiune completă, doza se reduce cu 0,2-0,5mg/kg corp lună, până la oprire.

      În caz de lipsă de răspuns (fără remisiune sau remisiune parţială), corticodependenţă sau recăderi frecvente sau contraindicaţii (sau reacţii adverse) pentru corticoizi, se adaugă cyclophosphamidum 2- 3mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a II-a). Dacă se obţine remisiune, se opreşte.

      În caz de lipsă de răspuns (fără remisiune sau remisiune parţială), corticodependenţă sau recăderi frecvente sau contraindicaţii (sau reacţii adverse) pentru corticoizi sau cyclophosphamidum, se adaugă ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a III- a). Dacă se obţine răspuns, scade doza de ciclosporinum după 3 luni şi continuă cu doza redusă 12- 24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicităţii ciclosporinei, dacă există creşteri ale creatininei serice >30% faţă de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării (ciclosporinum şi predinsonum).

   2. 1.B) Nefropatia glomerulară membranoasă

      Prednisonum 0,5mg/kg corp zi, po, 27 zile, în lunile 1, 3 şi 5 asociat cu cyclophosphamidum 2- 3mg/kg corp zi, 30 zile, în lunile 2, 4, 6 (terapie de linia a II-a), indicată dacă proteinuria este 4-8g/24 ore şi eRFG>60mL/min stabil la 6 şi 12 luni, în ciuda terapiei de linia I [inhibitori ai enzimei de conversie ± blocanţi ai receptorilor angiotensinei, diuretice (saluretice ± anti-aldosteronice), inhibitori ai HMGT, 6 luni)] sau proteinurie >8g/24 ore şi/sau scăderea eRFG, la 6 şi 12 luni. Dacă se obţine răspuns, se opreşte.

      În cazul lipsei de răspuns, de recăderi frecvente sau contraindicaţii (corticoizi sau cyclophosphamidum), se adaugă ciclosporinum 3-4mg/kg corp zi, po, 6 luni (terapie de linia a III-a). Dacă nu exisă răspuns (reducerea proteinuriei cu mai puţin de 50%), se întrerupe ciclosporinum şi se administrează terapie de linia I. Dacă se obţine remisiune completă, se continuă ciclosporinum 3-4 luni, apoi se opreşte. Dacă se obţine remisiune parţială (reducerea proteinuriei cu >50%) se continuă ciclosporinum 12-24 luni sau nedefinit, în funcţie de răspuns.

   3. 1.C) Glomeruloscleroză focală şi segmentară

   Prednisonum 1 mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 16 săptămâni (terapie de linia I). Dacă se obţine remisiune completă, doza se reduce cu 0,2-0,5mg/kg corp lună, până la oprire.

   În caz de lipsă de răspuns, corticodependenţă sau corticointoleranţă, se adaugă cyclophosphamidum, 2-3mg/kg corp zi, po, 3 luni (terapie de linia a II-a). Dacă se obţine răspuns, se continuă 6 luni.

   În caz de lipsă de răspuns, corticodependenţă sau intoleranţă (corticoizi, ciclofosfamidă), se adaugă ciclosporinum maximum 5mg/kg corp zi (greutate „uscată”), po, 3 luni (terapie de linia a III-a). Dacă se obţine răspuns, se scade doza de ciclosporină după 3 luni şi continuă cu doza redusă 12-24 luni (poate fi necesară biopsie renală la 12 luni pentru excluderea nefrotoxicităţii ciclosporinei, dacă există creşteri ale creatininei serice >30% faţă de valoarea de bază). Lipsa de răspuns la 6 luni impune întreruperea administrării.

   1. 2.A) Sindrom Goodpasture

      Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), durată totală 6 luni, asociat cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni.

   2. 2.B) Vasculite pauciimune

      Terapie de linia I: (i)Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni. (ii) Întreţinere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.

      Terapie de linia a II-a (în cazul lipsei de răspuns, recăderi, efecte adverse ale corticoterapiei sau citotoxicelor): Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu Rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.

   3. 2.C) Glomerulonefrite prin complexe imune cu evoluţie subacută

      Terapie de linia I: (i)Atac: Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), 3 luni. (ii) Întreţinere: Prednisonum 10mg/zi, 24 luni, în asociere cu azathioprinum 2-3mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scăderea după 12 luni, 24 luni în total.

   4. 2.D) Nefropatie cu depozite mezangiale de IgA (NGIgA)

      Terapie de linia I (indicată în NGIgA + eRFG>60mL + proteinurie >0,5g/24 ore): inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei ± blocanţi receptori angiotensină 1 ± diuretice, cu monitorizare [(dacă proteinuria scade sub 0,5g/24 ore, se continuă nedefinit, cu monitorizare trimestrială (PA, eRFG; proteinurie; sediment urinar)].

      Terapie de linia a II-a (indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 3 luni de terapie de linia I şi în NGIgA + eRFG>60mL + proteinurie >1,0 g/24 ore): metilprednisolon 1g iv/zi, 3 zile, în lunile 1, 3, 5 + prednisonum 0.5mg/kg corp în zile alterne, 6 luni.

      Terapia de linia a III-a (indicată dacă proteinuria nu scade sub 1g/24 ore, după 6 luni de terapie de linia a II-a sau la scăderea eRFG): prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, în asociere cu cyclophosphamidum 2mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi azathioprinum, 2mg/kg corp zi, 2 ani.

   5. 2.E) Nefropatie lupică clasele III şi IV

      Terapie de linia I: prednisonum 1mg/kg corp-zi, 3 luni, apoi scădere treptată până la 6 luni în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi, 3 luni sau puls iv 500mg la 2 săptămâni, 3 luni.

      Terapie de linia a II-a [indicată de lipsă de răspuns (persistenţa activităţii nefropatiei: hematurie microscopică, proteinurie >1g/24 ore) la Terapia de linia I) sau de efecte adverse ale cyclophosphamidum]: prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă pînă la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.

   6. 2.F) Glomeruloferită crioglobulinemică secundară infecţiei cu virusul hepatitei C

      Terapie de linia I: prednisonum 0,5mg/kg corp-zi, cu scădere treptată până la 3-6 luni, în asociere cu cyclophosphamidum 2-3mg/kg corp-zi, 3-6 luni, urmat de tratament antiviral (vezi Tratamentul infecţiei cu virusul hepatitei C).

      Terapie de linia a II-a [indicată de lipsă de răspuns (persistenţa activităţii nefropatiei: hematurie microscopică, proteinurie >1g/24 ore) la Terapia de linia I) sau de efecte adverse ale cyclophosphamidum]: prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.

      Monitorizare

      La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar:

      1. 1. proteinuria (determinare cantitativă);

      2. 2. sedimentul urinar (hematurie);

      3. 3. eRFG (determinarea creatininei serice);

      4. 4. albumina serică;

      5. 5. hemogramă;

      6. 6. glicemie;

      7. 7. ± nivelurile serice ale ciclosporinum.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (L045M; V004N) .

DCI: Ribavirinum

DC: Copegus®, Rebetol®

Indicaţii

Pacienţii cu: nefropatii glomerulare secundare [nefropatie glomerularară membranoasă, glomerulonefrită membrano-proliferativă tip I (crioglobulinemică), glomerulonefrite proliferative extracapilare cu depozite de complexe imune) confirmate anatomo-patologic şi infecţie virală cu virusul hepatitei C, cu replicare activă (titruri >100 ARN VHC copii/mL), cu eRFG >50mL/min.

Tratament

Ţinta tratamentului

Reducerea titrului de copii ARN VHC/mL cu 2 log sau nedectabil.

Doze

Ribavirinum, în doze adaptate gradului deficitului funcţional renal:

Stadiul BCR	Ribavirinum
1-2 (eRFG>60mL/min)	800-1200mg în două doze
3-4 (eRFG 15-59mL/min)	400-800mg (Nu este recomandată când eRFG
5 (eRFG	Nu este recomandată

După 3 luni se testează răspunsul la terapie: dacă răspunsul este pozitiv se continuă până la 12 luni, iar dacă este negativ, se opreşte terapia anti-virală.

Monitorizare

Răspunsul la terapia anti-virală la 3 luni (titru copii ARN VHC)

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (J002N). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

DCI: Rituximabum DC: Mabthera®

Indicaţii

Rituximabum este recomandat ca terapie de linia a II sau a III-a, în cazul lipsei de răspuns, recăderi sau efecte adverse ale corticoterapiei/citotoxicelor, în glomerulonefrite rapid progresive [documentate clinic, paraclinic (sindrom nefritic + reducerea rapidă a eRFG 250% în trei luni) şi anatomopatologic (formare de semilune în peste 60% dintre glomerulii examinaţi)] din vasculite pauciimune [anticorpi circulanţi anti-mieloperoxidază (26 UI/mL) şi sau anti-proteinaza C (29 UI/mL)] sau nefropatie lupică [(cel puţin 4 dintre criteriile ARA) + (anticorpi anti-nucleari 21:80 şi/sau anti-dsADN 230UI/mL) + sindrom nefritic/nefrotic] clasele III, IV sau V (documentate histopatologic, conform clasificării ISN/RPS), respectiv glomerulonefrită membrano-proliferativă (documentată histopatologic – tip I) crioglobulinemică (crioglobuline ±; factor reumatoid 2 30UI/mL; C4 100 ARN VHC copii/mL).

Tratament

Ţinta tratamentului

Remisia sindromului nefritic: reducerea hematuriei, proteinuriei şi stoparea reducerii /redresarea eRFG.

Doze

Vasculite pauciimune

Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.

Nefropatie lupică clasele III şi IV

Prednisonum 1mg/kg corp-zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.

Glomeruloferită crioglobulinemică secundară infecţiei cu virusul hepatitei C

Prednisonum 1mg/kg corp zi (greutate „uscată”), cu scădere progresivă până la 10mg/zi la 6 luni, în

asociere cu rituximabum, 1000mg, perfuzie iv, la 2 săptămâni, 2 prize.

Monitorizare

La bolnavii aflaţi sub tratament vor fi monitorizate lunar:

1. 1. proteinuria (determinare cantitativă);

2. 2. sedimentul urinar (hematurie);

3. 3. eRFG (determinarea creatininei serice);

4. 4. albumina serică;

5. 5. hemogramă;

6. 6. glicemie.

Prescriptori Medici nefrologi.

Condiţii de prescriere

Conform protocolului (L043M). Necesită aprobarea comisiilor CNAS.

DCI: Sevelamerum hidrocloricum DC: Renagel®

Indicaţii

Administrarea sevelamerum hidrocloricum este recomandată ca terapie de linia a doua în tratamentul hiperfosfatemiei în BCR stadiul 5D în cazuri selecţionate, la bolnavi dializaţi: cu hiperfosfatemie (>5,5mg/dL) persistentă chiar după 4 săptămâni de tratament adecvat (restricţie dietetică de fosfaţi, ajustarea dozelor de săruri de calciu la conţinutul în fosfaţi al alimentelor ingerate, adecvarea dializei) şi după o cură scurtă (4 săptămâni) de hidroxid de aluminiu sau atunci când există contraindicaţii ale sărurilor de calciu [(calcificări ectopice extinse, hipercalcemie (calcemiei totală corectată >10,2mg/dL, calciu ionic seric >5,4mg/dL), iPTH

Tratament

Ţinta tratamentului

Controlul concentraţiei fosfaţilor serici (3,5-5,5mg/dL).

Doze

Doza de iniţiere:

1. 1. 800 mg de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este 5,6-7,5mg/dL şi la bolnavii anterior trataţi cu săruri de calciu în doză

2. 2. 1,6g de 3 ori pe zi, la bolnavi care nu primeau anterior săruri de calciu, dacă fosfatemia este

>7,5mg/dL şi la bolnavii anterior trataţi cu săruri de calciu în doză >3g/zi.

Ajustarea dozei este recomandată după 2-3 săptămâni de tratament, în funcţie de fosfatemie:

1. 1. >5,6mg/dL – se creşte fiecare doză cu 400-800mg;

2. 2. între 3,5-5,5mg/dL – se menţine aceeaşi doză;

3. 3. <3,5mg/dL – se scade fiecare doză cu 400-800mg.

Monitorizare

1. 1. calcemia (calciu ionic, calcemie totală corectată), fosfatemia şi produsul fosfo-calcic – săptămânal până la atingerea valorilor ţintă şi la bolnavii în tratament concomitent cu activatori ai receptorilor vitaminei D, apoi lunar;

2. 2. iPTH – semestrial (în absenţa tratamentului cu activatori ai receptorilor vitaminei D);

3. 3. bicarbonatul seric – la 2 săptămâni interval în faza de iniţiere a tratamentului, apoi lunar;

4. 4. colesterolemia, trigliceridemia trebuie monitorizate trimestrial şi probele de coagulare – semestrial.

   Întreruperea administrării

   Este recomandată în caz de scădere a fosfatemiei sub 3,5mg/dL, persistentă chiar după scăderea dozelor la două determinări lunare consecutive.

   Prescriptori Medici nefrologi.

   Condiţii de prescriere

   Conform protocolului (V003D). Nu poate fi eliberat prin farmacii cu circuit deschis bolnavilor dializaţi.

   ANEXA nr. 8

   Ghiduri de practică medicală

   Reabilitare şi intervenţie psihologică la pacientul cu boală cronică de rinichi

   INTRODUCERE

   Pacienţii cu boală cronică de rinichi (BCR) duc o viaţă profund alterată. În afară de problemele datorate bolii organice (progresia nefropatiei, apariţia comorbidităţilor specifice BCR – anemia, hipertensiunea arterială (HTA), boala cardio-vasculară, malnutriţia, boala osoasă renală, dislipidemiile, acidoza metabolică), pacienţii aflaţi înainte de introducerea terapiilor de substituţie a funcţiilor renale (TSFR) sunt supuşi unor presiuni externe comparabile cu cele care acţionează şi asupra altor pacienţi cu boală cronică (restricţii alimentare, hidro-electrolitice, consum de medicamente, efectele bolii înseşi, pierderi multiple – independenţă, speranţă de viaţă, rol social, serviciu, funcţie sexuală – alterarea planurilor de viitor, nesiguranţa, afectarea imaginii şi a stimei de sine). Cei care efectuează hemodializă, dializă peritoneală continuă ciclică sau dializă peritoneală intermitentă nocturnă prezintă în raport cu maşina o dependenţă fără precedent în istoria tehnologiei medicale. Cei trataţi prin dializă peritoneală continuă ambulatorie sunt legaţi de un ritual circadian repetitiv al schimbării soluţiilor de dializă. Toţi aceşti pacienţi sunt grav dependenţi de o procedură medicală şi de un grup de personal medical. În general, răspunsul psihologic a unui anumit pacient la boală va depinde de personalitatea premorbidă a acestuia, nivelul suportului familial şi social şi evoluţia bolii de fond.

   Obiectivele tratamentului insuficienţei renale cronice terminale (IRCT) sunt grupate în prezent pe două mari direcţii: scăderea morbi-mortalităţii şi creşterea calităţii vieţii bolnavilor. Datele despre morbi-mortalitatea acestei categorii de pacienţi oferă o imagine incompletă asupra eficienţei actului medical, în condiţiile în care conceptul de management al bolii cronice de rinichi este în plină dezvoltare, acesta cuprinzând ca o componentă esenţială percepţia pacienţilor asupra sănătăţii proprii. Aceasta pentru că, atunci când o boală cronică nu poate fi vindecată, maximizarea calităţii vieţii devine un scop esenţial al îngrijirii medicale. În acest context, evaluarea calităţii vieţii pacienţilor uremici, prin instrumente specifice, a devenit un element indispensabil în demonstrarea eficienţei intervenţiilor terapeutice.

   Psihologul poate interveni în îngrijirea pacientului cu BCR la mai multe niveluri: educaţia şi consilierea (ceea ce, împreună cu intervenţia medicală contribuie la reabilitarea pacientului), evalurea şi abordarea modificărilor psiho-comportamentale, evaluarea periodică a calităţii vieţii. Dacă unele din aceste intervenţii presupun munca în echipă, prin intermediul unei echipe de îngrijire multidisciplinară, care intervine prin programe complexe de reabilitare, în altele, intervenţia psihologului este individuală; în ultimă instanţă, acestea vizează scăderea costurilor necesare îngrijirii acestor pacienţi.

   GRADE DE RECOMANDARE

   Adaptate după U.S. Preventive Services Task Force (1996)

   Gradul A

   Echipa de experţi recomandă cu tărie aplicarea de rutină a instrucţiunii/recomandării la pacienţii eligibili (o instrucţiune/recomandare de grad „A“ indică existenţa unor dovezi convingătoare că aplicarea acesteia/acestora ameliorează un prognostic medical important şi că potenţialele beneficii depăşesc substanţial potenţialele efecte adverse).

   Gradul B

   Echipa de experţi recomandă aplicarea de rutină a instrucţiunii/recomandării la pacienţii eligibili (o instrucţiune/recomandare de grad „B“ indică existenţa unor dovezi rezonabile că aplicarea acesteia/acestora ameliorează un prognostic medical important şi că potenţialele beneficiile depăşesc potenţialele efecte adverse).

   Gradul C

   Echipa de experţi recomandă aplicarea de rutină a instrucţiunii/recomandării la pacienţii eligibili [o instrucţiune/recomandare de grad „C“ indică existenţa unui consens între experţi în sensul aplicării acesteia/acestora, dar dovezile că această instrucţiune/recomandare este (sunt) eficientă(e) lipsesc, sunt de calitate îndoielnică sau contradictorii sau echilibrul dintre potenţialele beneficii şi potenţialele efecte adverse nu poate fi determinat reliabil prin analiza dovezilor existente].

   Gradul D

   Echipa de experţi contra-indică aplicarea de rutină a instrucţiunii/recomandarii (o instrucţiune/recomandare de grad „D“ indică cel puţin existenţa unor dovezi rezonabile că aplicarea acesteia/acestora este ineficientă sau că potenţialele efecte adverse depăşesc potenţialele beneficii). Gradul I:

   Echipa de experţi concluzionează că dovezile sunt insuficiente pentru recomandarea pro-/contra [o instrucţiune/recomandare de grad „I“ indică faptul că dovezile sunt insuficiente, lipsesc, sunt de calitate îndoielnică sau contradictorii sau că echilibrul dintre potenţialele beneficii şi potenţialele efecte adverse nu poate fi determinat, iar experţii nu au ajuns la obţinerea unui consens în scopul recomandării acesteia/acestora].

   1. I. Instrucţiuni/recomandări

      Pacientul cu boală cronică de rinichi înainte de introducerea terapiei de substituţie a funcţiilor renale

      Recomandare 1.

      Trimiterea la nefrolog trebuie luată în considerare atunci când filtratul glomerular (FG) este <60 ml min 1.73 m2 şi este obligatorie atunci când FG este sub <30 ml min 1.73m2 sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5mg/dL la femei şi la 2.0 mg/dL la bărbaţi, indiferent dacă există sau nu alte indicii ale bolii renale cronice, cum ar fi proteinuria. (Gradul B)

      Recomandare 2.

      Strategia terapeutică în cazul pacienţilor cu FG <60 ml min 1.73 m2 trebuie orientată către:

      •  Recomandare 2a. Reducerea mortalităţii şi morbidităţii legate de BCR. În general, aceasta se realizează în acelaşi fel cu abordarea anemiei renale, nutriţiei, homeostaziilor acido-bazică, fosfo-calcică şi a presiunii arteriale. (Gradul B)

      •  Recomandare 2b. Întârzierea sau prevenirea progresiei insuficienţei renale. Aceasta va include tratamentul bolii renale de fond, măsurarea sistematică a FG şi a proteinuriei în scopul orientării terapiei, controlul strict al presiunii arteriale, inhibitori de ECA la pacienţii cu diabet zaharat şi/sau proteinurie >3 g/zi, controlul strict al glicemiei şi modificarea factorilor de risc (inclusiv fumatul, anomaliile lipidice, aportul excesiv de proteine). (Gradul B)

      •  Recomandare 2c. Pentru implementarea acestei terapii, trimiterea la nefrolog este obligatorie. (Gradul C)

      Recomandare 3.

      Pacienţii cu FG <30 ml min 1.73 m2 şi scăderea funcţiei renale în pofida terapiei, trebuie să se afle sub îngrijirea unui nefrolog şi să fie pregătit pentru debutul insuficienţei renale terminale. Aceasta include:

      • – Recomandare 3a. Alegerea celei mai adecvate locaţii (de ex. domiciliu sau spital) şi a celei mai adecvate forme de tratament (de ex. HD, DPCA, transplant sau tratament conservator). Această alegere va implica discuţia cu pacientul, familia acestuia, şi echipa nefrologică. Acest proces poate necesita implicarea unor consilieri specializaţi în boala renală şi asistenţi sociali. (Gradul C)

      • – Recomandare 3b. Pregătirea unui acces de dializă de o manieră cronologic adecvată. (Gradul B)

      • – Recomandare 3c. Luarea în consideraţie a vaccinării anti-hepatitice; efectele acesteia trebuie evaluate regulat (Gradul C).

      • – Recomandare 3d. Atunci când FG a scăzut sub 15mL/min/ 1.73m2, evaluările trebuie intensificate (la intervale de 1 lună), cu atenţie specială la controlul HTA, supraîncărcării volemice, anomaliilor biochimice şi tratarea malnutriţiei (Gradul C).

        Recomandare 4.

        La nivelul clinicii de nefrologie, în abordarea pacientului va trebui implicată o echipă multidisciplinară constând, în afară de medicul nefrolog şi asistentele medicale, din:

        fiziokinetoterapeut; farmacist clinic; dietetician; specialist în terapie ocupaţională; asistent social cu calificare recunoscută şi/sau experienţă în bolile renale; echipă de îngrijire medicală la nivel primar; echipă de îngrijire medicală la nivel secundar (atunci când este necesar); coordonator de transplant/asistent de legătură; psiholog clinician cu calificare recunoscută. (Gradul C) Recomandare 5.

        În cazul în care pacientul are un FG<30 ml min 1.73 m2, trebuie să primească educaţie structurată privitoare la pregătirea pentru TSFR (Gradul C).

      • – Recomandare 5a. Educaţia structurată sistematică precoce privitoare la BCR şi TSFR ameliorează satisfacţia pacientului şi complianţa acestuia la constrângerile medicale impuse de BCR şi TSFR, comparativ cu asistenţa medicală standard actuală. (Gradul I)

      • – Recomandare 5b. Programele medicale structurate, echipele de îngrijire multidisciplinară (IMD) şi instructorii specializaţi educă pacienţii mai bine comparativ cu instructorii non-specializaţi. (Gradul I)

      • – Recomandare 5c. Educaţia privitoare la BCR şi TSFR se corelează direct cu creşterea satisfacţiei pacientului, complianţa la tratament şi prognosticul pacientului. (Gradul I)

        Recomandare 6.

        În cazul în care pacientul are un FG <30 ml min 1.73 m2 şi nu este angajat într-un program regulat de exerciţii fizice, atunci trebuie să fie educat, consiliat şi încurajat în scopul creşterii activităţii fizice. În cazul în care pacientul este incapabil de auto-îngrijire, trebuie să fie inclus într-un program de fiziokinetoterapie şi/sau reabilitare cardiacă. (Gradul B)

      • – Recomandare 6a. Există o corelaţie directă între funcţia fizică şi prognosticul pacienţilor cu BCR care nu necesită încă TSFR. (Gradul I)

      • – Recomandare 6b. Educaţia, consilierea şi încurajarea în sensul efectuării exerciţiilor fizice determină ameliorarea activităţii fizice auto-raportate, a performanţei fizice măsurabile şi a capacităţii de efort. (Gradul I)

      • – Recomandare 6c. Educaţia, consilierea şi încurajarea în sensul efectuării exerciţiilor fizice se corelează direct cu ameliorarea prognosticului medical comparativ cu pacienţii care nu beneficiază de acestea. (Gradul I)

      • – Recomandare 6d. Exerciţiul fizic supravegheat ameliorează prognosicul comparativ cu pacienţii care nu beneficiază de acesta. (Gradul I)

        Recomandare 7.

        În cazul în care pacientul are un FG <30 ml min 1.73 m2, atunci trebuie încurajat să-şi menţină activitatea profesională şi să primească consiliere vocaţională pentru identificarea preferinţelor. (Gradul I)

      • – Recomandare 7b. Consilierea profesională la pacientul cu BCR pre-TSFR ameliorează menţinerea profesiei în timpul TSFR. (Gradul I)

        Recomandare 8.

        Evaluarea clinică individualizată sistematică ameliorează prognosticul pacienţilor cu BCR pre- TSFR comparativ cu asistenţa uzuală, caracterizată prin evaluarea psiho-socială şi reabilitarea non- individualizată (Gradul I).

        Recomandare 9.

        Există o corelaţie pozitivă între suportul emoţional şi prognosticul pacienţilor cu BCR pre-TSFR (Gradul I).

        Recomandare 10.

        Depresia, anxietatea şi ostilitatea trebuie identificate şi tratate la pacienţii cu BCR pre-TSFR. (Gradul B)

      • – Recomandare 10a. Toţi pacienţii cu BCR pre-TSFR trebuie evaluaţi de psiholog în momentul diagnosticului şi periodic ulterior, cu focalizare specifică pe prezenţa depresiei, anxietăţii şi ostilităţii. (Gradul C).

      • – Recomandare 10b. Pacienţii trebuie trataţi pentru depresie, anxietate şi ostilitate ori de câte ori prezintă una dintre aceste stări psihologice. (Gradul C)

        Recomandare 11.

        Oricărui pacient cu BCR trebuie să i se repartizeze un asistent social. Acesta poate rezolva multe dintre problemele pacientului, cum ar fi educaţia, transportul şi suportul. (Gradul I) Recomandare 12.

        Evaluarea calităţii vieţii prin instrumente standardizate trebuie efectuată atunci când FG este sub

        <30 ml min 1.73 m2 sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg/dL la femei şi la 2.0 mg/dL la bărbaţi. (Gradul I)

        Pacientul cu boală cronică de rinichi după introducerea terapiei de substituţie a funcţiilor renale

        Recomandare 13.

        Toţi pacienţii dializaţi trebuie consiliaţi şi încurajaţi regulat de către echipa de IMD pentru creşterea nivelului de activitate fizică. (Gradul B)

      • – Recomandare 13a. Pentru abordarea adecvată a pacienţilor (de ex. prin fiziokinetoterapie sau reabilitare cardiacă), trebuie identificate problemele caracteristice ale acestora (ortopedice/musculo-scheletice, cardio-vasculare sau motivaţionale). (Gradul C)

        Recomandare 14. Măsurarea funcţiei fizice:

      • – Recomandare 14a. Evaluarea fincţiei fizice şi reevaluarea programului de activitate fizică trebuie efectuată cel puţin o dată la 6 luni. (Gradul C)

      • – Recomandare 14b. Funcţia fizică poate fi măsurată prin teste obiective sau chestionare (de ex. SF-36) de performanţă fizică. (Gradul C)

      • – Recomandare 14c. La fiecare pacient, trebuie identificate potenţialele bariere de participare la activităţile fizice. (Gradul C)

        Recomandare 15.

        Recomandări de activitate fizică:

      • – Recomandare 15a. Mulţi pacienţi dializaţi sunt sever decondiţionaţi; de aceea, aceştia pot necesita fiziokinetoterapie pentru creşterea forţei şi rezistenţei până în momentul în care vor fi capabili să efectueze nivelurile de activitate fizică recomandate.

        • – Recomandare 15ai. Pacienţii care necesită reabilitare cardiacă trebuie orientaţi către un specialist. (Gradul C)

        • – Recomandare 15aii. Ţinta de activitate trebuie să fie un exerciţiu fizic de intensitate moderată de 30 minute în majoritatea zilelor săptămânii (preferabil toate). Pacienţii care nu sunt activi din punct de vedere fizic trebuie să înceapă la niveluri şi durate foarte joase şi să progreseze în mod gradat până la nivelul recomandat (Gradul C)

      • – Recomandare 15b. Urmărire:

        • – Recomandare 15bi. Evaluarea funcţiei fizice şi încurajarea pentru participare la activităţile fizice trebuie să facă parte de rutină din planul de îngrijire a pacientului. Reevaluarea periodică trebuie să includă evaluarea modificărilor de activitate şi funcţie fizică. (Gradul C)

          Recomandare 16.

          Toţi pacienţii dializaţi trebuie consiliaţi şi încurajaţi în mod regulat să întrerupă fumatul. (Gradul A). Se recomandă trimiterea la un specialist în întreruperea fumatului. (Gradul C)

      • – Recomandare 16a. O atenţie specială trebuie acordată pacienţilor deprimaţi cu capacitate mică de angajare în activitate fizică. (Gradul C)

        Recomandare 17.

        Depresia, anxietatea şi ostilitatea trebuie identificate şi tratate la pacienţii dializaţi. (Gradul B)

      • – Recomandare 17a. Toţi pacienţii dializaţi trebuie examinaţi de psiholog şi un asistent social la iniţierea dializei şi cel puţin la 6 luni ulterior, pentru evaluarea stării psihologice, cu focalizare pe identificarea depresiei, anxietăţii şi ostilităţii. (Gradul C)

      • – Recomandare 17b. Pacienţii dializaţi trebuie trataţi de depresie, anxietate şi ostilitate dacă prezintă aceste stări psihologice (Gradul C)

        Recomandare 18.

        Pacienţii cu FG <30 ml min 1.73 m2 trebuie să fie periodic evaluaţi pentru indicii calităţii vieţii (status funcţional şi stare de bine). (Gradul B)

      • – pentru stabilirea nivelului de bază şi monitorizarea modificărilor apărute în timp; (Gradul B)

      • – pentru evaluarea efectului intervenţiilor asupra status-ului funcţional şi a stării de bine. (Gradul B)

   2. II. Pacientul cu boală cronică de rinichi înainte de introducerea terapiilor de substituţie a

      funcţiilor renale

      TRIMITEREA PRECOCE CĂTRE CLINICA DE NEFROLOGIE1

      Analiza literaturii

      Este clar că factorii care influenţează morbiditatea şi mortalitatea la pacienţii dializaţi preexistă o perioadă îndelungată înaintea stadiului terminal de boală, când necesitatea TSFR este iminentă. Din nefericire, puţini pacienţi (20-25%2) sunt luaţi în evidenţă de un nefrolog înainte de începerea dializei; aceasta deşi programele medicale actuale recunosc importanţa implicării precoce şi continue a unei echipe multi-disciplinare specializate pentru pacientul renal în îngrijirea acestora.

      Este bine cunoscut că implicarea târzie a nefrologului se asociază cu numeroase prognostice negative3,4,5,6,7. Acestea sunt reprezentate de: accelerarea progresiei bolii renale, progresia comorbidităţilor (anemia, HTA, boala cardio-vasculară, malnutriţia, boala osoasă renală, dislipidemiile şi acidoza metabolică). De asemenea, fumatul şi controlul inadecvat al glicemiei la pacienţii diabetici vor influenţa morbiditatea şi mortalitatea consecutive.

      Consecinţele implicării târzii a nefrologului sunt dializa de urgenţă, cu morbiditate şi mortalitate mari şi utilizarea inadecvată a fondurilor de dializă. Dializa de urgenţă impietează asupra modului de alegere a tipului de TSFR, pune în pericol capacitatea de a menţine un abord vascular de durată, împiedică pregătirea psihologică a pacientului pentru tratament şi impune spitalizarea pacientului pentru un complex patologic uneori grav. Mortalitatea în aceste situaţii de criză poate ajunge la 25%.

      Există numeroase exemple în literatură de îngrijire suboptimală a BCR oferită de medicii de medicină primară înaintea intervenţiei nefrologului, studii care, pe de altă parte, demonstrează că îngrijirea realizată de către nefrologi este superioară8,9. Există un consens în comunitatea nefrologică privitor la avantajele luării în evidenţă precoce de către nefrolog1,6,10,11.

      Consecutiv consensului între experţi, instrucţiunile de mai jos sunt extrase şi adaptate din European Best Practice Guidelines for Haemodialysis (Part 1)1.

      Recomandare 1. Trimiterea la nefrolog trebuie luată în consideraţie atunci când FG este <60 ml min 1.73 m2 şi este obligatorie atunci când FG este sub <30 ml min 1.73 m2 sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg/dL la femei şi la 2.0 mg/dL la bărbaţi, indiferent dacă există sau nu alte indicii ale bolii renale cronice, cum ar fi proteinuria. (Gradul B)

      Recomandare 2. Strategia terapeutică în cazul pacienţilor cu FG <60 ml min 1.73 m2 trebuie orientată către:

      • – Recomandare 2a. Reducerea mortalităţii şi morbidităţii legate de BCR. În general, aceasta se realizează în acelaşi fel cu abordarea anemiei renale, nutriţiei, homeostaziilor acido-bazică, fosfo-calcică şi a presiunii arteriale. (Gradul B)

      • – Recomandare 2b. Întârzierea sau prevenirea progresiei insuficienţei renale. Aceasta va include tratamentul bolii renale de fond, măsurarea sistematică a FG şi a proteinuriei în scopul orientării terapiei, controlul strict al presiunii arteriale, inhibitori de ECA la pacienţii cu diabet zaharat şi/sau proteinurie >3 g/zi, controlul strict al glicemiei şi modificarea factorilor de risc (inclusiv fumatul, anomaliile lipidice, aportul excesiv de proteine. (Gradul B)

      • – Recomandare 2c. Pentru implementarea acestei terapii, trimiterea la nefrolog este obligatorie (Gradul C).

        Recomandare 3. Pacienţii cu FG <30 ml min 1.73 m2 şi scăderea funcţiei renale în pofida terapiei, trebuie să se afle sub îngrijirea unui nefrolog şi să fie pregătiţi pentru debutul insuficienţei renale cronice terminale. Această pregătire include:

      • – Recomandare 3a. Alegerea celei mai adecvate locaţii (de ex. domiciliu sau spital) şi a celei mai adecvate forme de tratament (de ex. HD, DPCA, transplant sau tratament conservator). Această a legere va implica discuţia cu pacientul, familia acestuia, şi echipa nefrologică. Acest proces poate necesita implicarea unor consilieri specializaţi şi în boala renală şi asistenţi sociali. (Gradul C)

      • – Recomandare 3b. Pregătirea unui acces de dializă de o manieră cronologic adecvată. (Gradul B)

      • – Recomandare 3c. Luarea în consideraţie a vaccinării anti-hepatitice; efectele acesteia trebuie evaluate regulat (Gradul C).

      • – Recomandare 3d. Atunci când FG a scăzut sub 15 mL/min/1.73 m2, evaluările trebuie intensificate (la intervale de 1 lună), cu atenţie specială la controlul HTA, supraîncărcării volemice, anomaliilor biochimice şi tratarea malnutriţiei. (Gradul C)

      ECHIPĂ MULTI-DISCIPLINARĂ DE ABORDARE

      Analiza literaturii

      Există mult mai puţin consens privitor la felul în care trebuie abordată îngrijirea pacientului cu BCR în cazul în care a fost realizată luarea în evidenţă precoce. Îngrijirea realizată de o echipă multidisciplinară (IMD) nu este o idee nouă, fiind susţinută încă de la începutul anilor 901. Cu toate acestea, până în prezent, a fost studiată doar marginal şi cu rezultate inconstante12-15. Totuşi, recent, o serie de studii au demonstrat că IMD este superioară în mai multe privinţe îngrijirii standard realizată de un singur nefrolog; mai important, acestea au demonstrat o importantă ameliorare a supravieţuirii după iniţierea dializei16,17, ca şi ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor dializaţi în cazul IMD predializă18.

      Probleme de implementare

      Există, probabil, două bariere principale în faţa utilizării pe scară largă a modelului IMD. În primul rând, unii nefrologi nu acceptă că acest model este superior raportat la îngrijirea uzuală. Aparent, această atitudine se întâlneşte la acei nefrologi ai căror pacienţi formează grupurile de control din studiile [16] şi [17]. Aceste date noi demonstrează că un asemenea mod de gândire trebuie abandonat. În al doilea rând, în multe situaţii, fondurile existente sunt insuficiente pentru a suporta infrastructura, spaţiile şi salarizarea echipei de IMD, făcând-o indisponibilă sau incompletă. Cu toate acestea, este probabil că îngrijirea prin echipă de IMD va putea în curând să-şi demonstreze cost-eficienţa prin ameliorarea prognosticelor, inclusiv întârzierea debutului ESRD, creşterea utilizării fistulei arterio-venoase, creşterea aplicării unor modalităţi de dializă la domiciliu mai ieftine, scăderea debutului catastrofic al ESRD cu utilizarea intensivă a resurselor intra-spitaliceşti şi, poate, prin reducerea ratelor de spitalizare după începerea dializei. Însă, domeniul analizei economice a BCR este încă la începuturile sale19,20. Din fericire, dovezile aduse de studiile mai sus- menţionate vor ajuta la crearea condiţiilor care vor conduce la multiplicarea cercetărilor clinice şi economice şi vor promova conceptul de IMD.

      O altă raţiune pentru încurajarea expansiunii abordării prin IMD este faptul că aceasta oferă oportunităţi semnificative pentru diagnosticul şi tratamentul marelui număr de pacienţi cu BCR nou referiţi21 fără supraîncărcarea resurselor limitate ale nefrologiei curente şi fără creşterea masivă a pool-ului. În această privinţă, se pot dezvolta modele de distribuţie a îngrijirii către medicii de familie, internişti etc. În mod similar, pot fi luate în consideraţie, evaluate şi implementate modele de IMD care nu necesită evaluare de către nefolog la fiecare vizită, poate prin utilizarea unor hărţi de îngrijire, algoritmi şi implicarea unor asistente medicale specializate sau rezidenţi în nefrologie. Recomandare 4. La nivelul clinicii de nefrologie, în abordarea pacientului va trebui implicată o echipă multidisciplinară constând, în afară de medicul nefrolog şi asistentele medicale, din: fiziokinetoterapeut; farmacist clinic; dietetician; specialist în terapie ocupaţională; asistent social cu calificare recunoscută şi/sau experienţă în bolile renale; echipă de îngrijire medicală la nivel primar; echipă de îngrijire medicală la nivel secundar (atunci când este necesar); coordonator de transplant/asistent de legătură; psiholog clinician cu calificare recunoscută. (Gradul C)

      REABILITAREA PACIENŢILOR CU BCR PRE-TSFR

      Definiţie

      Acest capitol al ghidului se referă la reabilitare şi utilizează terminologia, familiară organizaţiilor nefrologice, impusă de Life Options Rehabilitation Advisory Council22.

      Reabilitarea, care poate să includă sau nu menţinerea activităţii profesionale, este definită ca restaurarea unui nivel de funcţionare cât mai apropiat celui anterior. Reabilitarea presupune ca

      pacientul să fie capabil să realizeze ceea ce este necesar (activităţile cotidiene) şi ceea ce doreşte să realizeze.

      Life Options Rehabilitation Advisory Council descrie 5 principii fundamentale ale programului de reabilitare pentru pacienţii cu boală renală terminală24:

      1. 1. Educaţie/consiliere

      2. 2. Exerciţiu fizic

      3. 3. Consiliere ocazională şi profesională

      4. 4. Evaluare individualizată

      5. 5. Încurajare (suport emoţional)

         Această secţiune a ghidului este subîmpărţită în capitole care corespund acestor 5 tipuri de intervenţie.

         Educaţie/consiliere

         Pacienţii cu BCR pre-TSFR se află în faţa unor decizii importante privitoare la viaţa lor ulterioară, în special la TSFR pe care o vor efectua. Alegerea este dificilă, întrucât tratamentele sunt complicate, implicând restricţii alimentare şi hidrice, scheme medicamentoase, plasarea unui acces peritoneal sau vascular, eventual transplant. Programele de educaţie pre-TSFR se orientează adeseori nu doar către informarea pacientului asupra tuturor metodelor terapeutice, ci şi către reducerea anxietăţii pacienţilor şi a aparţinătorilor şi către implementarea unor strategii de auto- îngrijire avansate. Indiferent dacă tratamentele impuse se vor desfăşura preponderent la domiciliu sau în centrul de nefrologie, trebuie ca pacientul să dobândească cunoştinţe şi abilităţi care să-i permită participarea la propria îngrijire. În consecinţă, educaţia pacientului este o componentă importantă în abordarea pre-TSFR şi este previzibil că aceasta va influenţa alegerea de către pacient a unei metode de TSFR şi succesul acesteia.

         ANALIZA LITERATURII

         Evaluarea programelor de educaţie sanitară se bazează pe principiul că intervenţia educaţională va creşte cunoştinţele pacientului, ceea ce va duce la o modificare a comportamentului (aderenţă) şi la ameliorarea prognosticelor. Deşi au fost dezvoltate şi testate în variate condiţii clinice o serie de programe educaţionale, rezultatele au fost inconsistente. Demonstrarea eficienţei acestor program a fost limitată de lipsa a 3 factori: (1) un nucleu definit de cunoştinţe specifice bolii minim necesare pentru a putea influenţa prognosticele; (2) instrumente reliabile şi valide pentru măsurarea cunoştinţelor specifice bolii şi (3) o dimensiune a eşantionului şi o durată a studiilor insuficiente pentru a permite identificarea unui impact măsurabil asupra prognosticelor.

         În cazul pre-TSFR, educaţia a fost în general centrată pe alegerea modalităţii de TSFR (hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal). Au fost publicate puţine curricule pentru educarea pacientului renal. Un asemenea program a fost dezvoltat de Canadian Pre-Dialysis Advisory Board12,24. De asemenea, Oschner Clinic Renal Services a dezvoltat un program educaţional pre-ESRD25. Ambele programe au primit sprijin de la Baxter Healthcare Renal Division prin Pre-End Stage Renal Disease Education Program. Acest program oferă un educator profesionist, către spitalele, clinicile sau medicii interesaţi. De asemenea, au fost dezvoltate şi s-au dovedit reliabile şi valide cel puţin 2 instrumente pentru măsurarea cunoştinţelor privitoare la insuficienţa renală şi opţiunile terapeutice26,27.

         Deşi consensul experţilor este relativ larg în ceea ce priveşte necesitatea implementării precoce a unei educaţii structurate sistematice la pacientul cu BCR, acesta este mult mai greu de identificat din analiza cercetărilor privitoare la relaţia dintre intervenţia educaţională sau cunoştinţele pacientului şi satisfacţia pacientului asupra îngrijirii sau prognosticele acestuia12,26,28-40.

         La nivelul asistenţei medicale primare/secundare

         Educaţia pacientului trebuie să înceapă imediat după diagnosticul insuficienţei renale şi să se centreze pe importanţa strategiilor orientate înspre întârzierea progresiei bolii renale şi evitarea afectării renale suplimentare. Sugestiile de mai jos sunt doar orientative.

         • – Apariţia insuficienţei renale terminale este traumatică din punct de vedere emoţional pentru cei mai mulţi dintre pacienţi

         • – Pacienţii care învaţă să accepte insuficienţa renală terminală au o complianţă superioară şi un prognostic mai bun

         • – Avantajele discuţiei precoce privitoare la insuficienţa renală terminală şi opţiunile TSFR:

           • – Asistenţă în pregătirea emoţională a pacientului pentru modificarea stilului de viaţă

           • – Încredere şi continuitate stabilite la nivelul asistenţei medicale primare/secundare

           • – Asigură timp pentru pregătirea şi luarea în consideraţie a dializei la domiciliu sau a transplantului de la donator înrudit viu

         • – Paşi simpli care pot fi discutaţi la nivelul asistenţei medicale primare/secundare:

           • – Discuţii generale privitoare la progresia bolii de rinichi către boală terminală

           • – Explicarea faptului că pacientul trebuie luat în evidenţă de un nefrolog şi motivele acestei intervenţii

           • – Reactualizarea periodică a informaţiilor oferite pacientului de către nefrolog

           • – Discutarea în termeni generali a principiilor hemodializei, dializei peritoneale

             şi transplantului renal

           • – Menţinerea permanentă a legăturii informaţionale dintre medicul de medicină generală şi nefrolog

             La nivelul asistenţei medicale terţiare (clinica de Nefrologie)

             Principii educaţionale

             Educaţia pacientului este un domeniu în sine, care include probleme complexe, cum ar fi complianţa, rezistenţa la schimbare şi aptitudinile comunicaţionale ale echipei de IMD.

         • – Învăţarea trebuie să înceapă devreme şi să includă informaţii bazale privitoare la funcţia rinichiului şi la relaţia acestuia cu situaţia pacientului. Educaţia precoce, când pacientul se simte încă relativ bine, poate reduce anxietatea prin pregătire. Ea permite alegeri, asigură consimţământ informat, încurajează independenţa şi promovează un simţ al controlului41.

         • – Transmiterea către pacient a informaţiei este o problemă serioasă. Deşi echipa de IMD poate fi convinsă că instrucţiunile sunt înţelese, mesajul este adeseori incorect perceput sau complet neînţeles. Adesea, nu se iau în considerare stilul de a învăţa al pacientului sau capacitatea sa de învăţare.

         • – Bariere frecvente în procesul de învăţare sunt mânia, negarea, diferenţele lingvistice, disabilităţile fizice, durerea, frica, anxietatea, limitările cognitive, variabilele culturale, convingerile asupra propriei sănătăţi, practicile religioase. Alţi factori sunt reprezentaţi de vârstă, comorbidităţi, resurse financiare, distanţa până la centrul de tratament şi sistemele sociale de sprijin. Capacitatea şi dorinţa de a asimila cunoştinţele trebuie evaluate la fiecare pas, întrucât acestea au un impact profund asupra înţelegerii de către pacient a cunoştinţelor transmise. Realizarea unui mediu favorabil învăţării – lipsit de factori externi perturbatori – este responsabilitatea educatorului.

         • – Nu trebuie să fim siguri că pacientul poate citi sau înţelege materialele tipărite. 20% dintre pacienţi au un nivel de lectură echivalent clasei a 5-a; la nivelul populaţiei rurale vârstnice sau al minorităţilor urbane, 2 pacienţi din 5 se află sub acest nivel. Nivelul mediu de pregătire intelectuală la nivelul populaţiei americane este acela al unui elev din clasele 8-9. 50% din populaţia americană citeşte la nivelul clasei a 9-a sau inferior42.

         • – Personalul medico-sanitar are tendinţa de a supraestima nivelul intelectual al pacienţilor. Se presupune adesea că pacientul citeşte la nivelul ultimei clase absolvite. În general, nivelul unui adult este cu circa 3-5 clase sub ultima clasă absolvită.

         • – Materialele video, audio şi broşurile sunt utile pentru educaţia pacienţilor. Pacienţii trebuie informaţi asupra instrucţiunilor care trebuie însuşite şi trebuie fixate termene precise. Trebuie evitat tonul profesoral şi mesajele are pot induce teama. De asemenea, trebuie evitată conjugarea la persoana a 2-a: „tu“ sau chiar

           „dumneavoastră“, de ex. „trebuie să începeţi să vă măsuraţi presiunea arterială zilnic, pentru că altminteri veţi face un accident vascular“.

         • – Atunci când se evaluează înţelegerea pacientului, se folosesc întrebări cu răspuns deschis, nu întrebări la care se răspunde cu da/nu. Un exemplu de întrebare cu răspuns deschis este „Spuneţi-mi ce medicamente luaţi pentru hipertensiunea arterială?“ în loc de „Luaţi medicamentele pentru hipertensiune?“. Vorbiţi rar şi folosiţi cuvinte simple. Adesea, personalul medical are tendinţa de a oferi o cantitate prea mare de informaţie dintr-o dată. Instrucţiunile trebuie să fie simple, concentrate pe un singur subiect, consistente şi repetitive43.

           Curriculă sumară

           Temele fundamentale care trebuie incluse în programul educaţional pentru pacienţii şi familiile lor sunt prezentate mai jos. Itemii 1-7 trebuie dezvoltaţi precoce în evoluţia insuficienţei renale cronice. Ceilalţi pot fi atinşi mai târziu, pe măsură ce insuficienţa renală progresează, iar complicaţiile adiţionale sunt din ce în ce mai probabile.

           Acest ghid dezvoltă punctele specifice educaţiei non-medicale, urmând ca celelalte să facă obiectul unor ghiduri specifice.

           • – Probleme generale ale rinichiului normal şi patologic

           • – Presiunea arterială

           • – Dieta hipoproteică

           • – Controlul glicemiei

           • – Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei

           • – Modificările de stil de viaţă

           • – Anomaliile metabolismului fosfo-calcic

           • – Anemia

           • – Hiperkaliemia

           • – Pregătirea pentru TSFR

             Recomandare 5. În cazul în care pacientul are un FG 2

             , trebuie să primească educaţie structurată privitoare la pregătirea pentru TSFR (Gradul C).

           • – Recomandare 5a. Eduaţia structurată sistematică precoce privitoare la BCR şi TSFR ameliorează satisfacţia pacientului şi complianţa acestuia la constrângerile medicale impuse de BCR şi TSFR, comparativ cu asistenţa medicală standard actuală. (Gradul I)

           • – Recomandare 5b. Programele medicale structurate, echipele de IMD şi instructorii specializaţi educă pacienţii mai bine comparativ cu instructorii non-specializaţi. (Gradul I)

           • – Recomandare 5c. Educaţia privitoare la BCR şi TSFR se corelează direct cu creşterea satisfacţiei pacientului, complianţa la tratament şi prognosticul pacientului. (Gradul I)

             Exerciţiul fizic

             ANALIZA LITERATURII

             Activitatea fizică este o importantă componentă a sănătăţii. Medicii sunt încurajaţi prin mai multe ghiduri să recomande de rutină ca pacienţii sănătoşi să practice regulat exerciţii fizice44-46. Deşi practica rutinieră de educare a pacientului asupra activităţii fizice este arareori aplicată47, este probabil că medicii o aplică mai frecvent în cazul pacienţilor cu risc înalt de boală sau cu o boală cunoscută48-53. Această consiliere s-a demonstrat a determina o ameliorare semnificativă a funcţiilor cardio-vasculare la adulţii inactivi fără boli cronice serioase54.

             În cazul pacienţilor hemodializaţi, intervenţiile orientate către creşterea activităţii fizice determină ameliorarea stării de bine şi a capacităţii de efort55-59. Un studiu recent, de mari dimensiuni,

             randomizat, a demonstrat ameliorarea funcţiilor fizice la pacienţii hemodializaţi60. Mai mult, chiar pacienţii hemodializaţi cu niveluri scăzute ale funcţiei fizice pot beneficia de consiliere fizică, fapt demonstrat de măsurători auto-raportate sau obiective61. Studii prospective pe pacienţi hemodializaţi au demonstrat că funcţia fizică este înalt predictivă pentru spitalizare şi mortalitate62,63, sugerând că exerciţiile fizice sau consilierea în această direcţie pot ameliora supravieţuirea prin efectele sale asupra funcţiei fizice şi a altor efecte fiziologice. S-a demonstrat că exerciţiul fizic duce şi la creşterea nivelurilor de hemoglobină la pacienţii hemodializaţi58,64.

             În ceea ce priveşte pacienţii cu BCR pre-TSFR, este probabil că aceştia sunt mai în măsură decât pacienţii dializaţi să-şi crească activitatea fizică, întrucât prezintă, în general, o funcţie fizică mai bună şi mai puţine comorbidităţi. Mai mult, pacienţii pre-TSFR pot beneficia de pe urma exerciţiului fizic regulat mai mult comparativ cu pacienţii cu TSFR, după cum sugerează un studiu care compară direct efectele exerciţiilor fizice la pacienţii predializaţi şi dializaţi65.

             Cercetările care testează efectul consilierii în sensul exerciţiilor fizice la pacienţii pre-TSFR sunt extrem de limitate, fiind exprimate doar în câteva studii mici65-71. Cu toate că aceste studii demonstrează că pacienţii pre-TSFR îşi pot creşte forţa musculară şi capacitatea de efort, ca şi la subiecţii sănătoşi, studiile sunt prea mici pentru a detecta potenţialele beneficii ale exerciţiilor fizice asupra prognosticelor medicale.

             Rezultatele acestor studii sugerează că ameliorarea funcţiei fizice demonstrată de măsurătorile bazate pe performanţă şi a capacităţii de efort se pot realiza şi fără terapie fizică implementată din afară şi supravegheată. Mai mult, aceste studii sugerează ameliorarea simptomelor şi a calităţii vieţii; totuşi, aceste studii nu raportează proceduri adecvate pentru reducerea câtorva bias-uri importante. În mod special, doar unul dintre aceste studii practică o alocare randomizată la eşantionul cu exerciţii fizice versus grupul de control. În cele două studii non-randomizate care utilizează grupuri de control nu se menţionează elementele care impurifică datele din eşantionul tratat; în felul acesta, testul de mers 6 minute poate să fi fost influenţat de diferenţe în metoda de antrenament sau încurajare. În sfârşit, grupul de control dintr-un studiu67, nu analizează diferenţa atenţie-placebo; în consecinţă, ameliorarea raportată a calităţii vieţii poate reflecta diferenţe în atenţia acordată de pacient către investigator şi, eventual, dorinţa de a-i face plăcere acestuia.

             Oricum, activitatea auto-raportată şi complianţa la exerciţiile fizice a fost mai înaltă la eşantionul care practică exerciţii comparativ cu grupul de control, ceea ce concordă cu ameliorarea observată a performanţei fizice măsurabile.

             Recomandare 6. În cazul în care pacientul are un FG 2

             şi nu este angajat într-un program regulat de exerciţii fizice, trebuie să fie educat, consiliat şi încurajat în scopul creşterii activităţii fizice. În cazul în care pacientul este incapabil de auto-îngrijire, trebuie să fie inclus într- un program de fiziokinetoterapie şi/sau reabilitare cardiacă. (Gradul B)

           • – Recomandare 6a. Există o corelaţie directă între funcţia fizică şi prognosticul pacienţilor cu BCR care nu necesită TSFR. (Gradul I)

           • – Recomandare 6b. Educaţia, consilierea şi încurajarea în sensul efectuării exerciţiilor fizice determină ameliorarea activităţii fizice auto-raportate, performanţa fizică măsurabilă şi capacitatea de efort. (Gradul I)

           • – Recomandare 6c. Educaţia, consilierea şi încurajarea în sensul efectuării exerciţiilor fizice se corelează direct cu ameliorarea prognosticului medical comparativ cu pacienţii care nu beneficiază de acestea. (Gradul I)

           • – Recomandare 6d. Exerciţiul fizic supravegheat ameliorează prognosicul comparativ cu pacienţii care nu beneficiază de acesta. (Gradul I)

             Consiliere profesională

             Aşa-numitul Medicare Act, introdus în 1973 de guvernul SUA, prin care s-a introdus acoperirea financiară completă a TSFR, proiecta o menţinerea a serviciului existent anterior îmbolnăvirii de 60%; acest nivel proiectat nu a fost atins niciodată72. În realitate, proporţia pacienţilor dializaţi care continuă să lucreze a fost permanent sub 50% din nivelul proiectat (între 23-31%)73. Capacitatea de muncă scade semnificativ după iniţierea TSFR, deşi capacitatea funcţională de desfăşurare a activităţilor recreative de obicei creşte35. Studiile descriptive au identificat câţiva factori asociaţi cu

             o probabilitate crescută de menţinere a serviciului: dializa la domiciliu comparativ cu hemodializa în centru74; transplantul renal75; nivelul educaţional mai înalt (aşa-numitele „gulere albe“)76-78, atitudinea orientată către muncă79. Totuşi, studiile care analizează în ce măsură personalul medical poate creşte menţinerea serviciului sunt puţin numeroase. În concluzie, există puţine dovezi că reabilitarea vocaţională după iniţierea TSFR este eficientă74.

             ANALIZA LITERATURII

             Un singur studiu13 sugerează că consilierea pre-dializă a pacienţilor angajaţi, în special a „gulerelor albastre“, ameliorează menţinerea angajării; totuşi, acest studiu supraestimează probabil forţa acestui efect din cauza design-ului retrospectiv şi durata lungă a timpului de la introducerea supravegherii şi intervenţie. Eşantionul de pacienţi din acest studiu este înalt selecţionat, din cauza faptului că, în momentul înrolării în studiu, aceştia aparţineau de o HMO (Health Maintenance Organization, un tip de organizaţie care acoperă asigurări de sănătate la nivelul SUA), erau angajaţi şi au supravieţuit în medie 4 ani după introducerea hemodializei. Dacă acest studiu ar fi fost realizat prospectiv, atunci mortalitatea ar fi redus probabil odds ratio observată la 2.8, favorizând grupul asupra căruia s-a intervenit.

             Recomandare 7. În cazul în care pacientul are un FG 2

             , trebuie încurajat să-şi menţină activitatea profesională şi să fie consiliat vocaţional pentru identificarea preferinţelor. (Gradul I)

           • – Recomandare 7b. Consilierea profesională la pacientul cu BCR pre-TSFR ameliorează menţinerea profesiei în timpul TSFR (Gradul I).

             Evaluare individualizată

             ANALIZA LITERATURII

             Există un singur studiu care analizează evaluarea clinică individualizată sistematică a pacienţilor pre-TSFR14. Acesta nu a reuşit să demonstreze în timpul perioadei de evaluare individualizată (2 ani) şi de urmărire ulterioară (3 ani) vreo diferenţă între pacienţii evaluaţi individualizat şi cei de control în ceea ce priveşte progresia bolii renale, mortalitatea, spitalizarea sau zilele de internare. Recomandare 8. Evaluarea clinică individualizată sistematică ameliorează prognosticul pacienţilor cu BCR pre-TSFR comparativ cu asistenţa uzuală, caracterizată prin evaluarea psiho-socială şi reabilitarea non-individualizată. (Gradul I)

             Încurajare (suport emoţional)

             ANALIZA LITERATURII

             După recomandările Life Options Rehabilitation Advisory Council, încurajarea implică creşterea speranţei şi facilitarea independenţei la pacienţi22. Se recomandă în mod specific ca secţiile de dializă să utilizeze o abordare de echipă; să încurajeze pacienţii să înveţe despre toate aspectele dializei; să crească angajamentul pacientului şi al IMD către reabilitare; şi să promoveze menţinerea serviciului şi a exerciţiului fizic. În timp ce anxietatea este de aşteptat să fie o ţintă a consilierii la pacienţii pre-ESRD, conceptul de încurajare merge dincolo de suportul emoţional, extinzându-se către felul în care echipa interacţionează cu pacienţii chiar la ameliorarea atmosferei din interiorul secţiei. Nu s-a identificat niciun studiu care să măsoare efectul oricărei dintre aceste intervenţii psiho-sociale.

             Recomandare 9. Există o corelaţie între suportul emoţional şi prognosticul pacienţilor cu BCR pre- TSFR. (Gradul I)

             PROBLEME PSIHOLOGICE

             Reacţia iniţială a pacientului în faţa diagnosticului de BCR include: şoc, supărare (pierdere, lipsă de ajutor, disperare), negare şi finalmente acceptare80. De asemenea, pacienţii înţeleg (deşi adesea nu de la început) că dializa nu este curativă.

             Depresia

             Incidenţa variază între 5-60%. Depresia clinică adevărată este mult mai puţin frecventă decât

             „sentimentul de tristeţe“. Depresia este legată de pierdere: pierderea funcţiilor renale, a capacităţilor fizice şi cognitive, a funcţiei sexuale, a rolului în familie, muncă şi viaţă comunitară, adesea fiind declanşată de o boală medicală severă. Simptomele includ: stare sufletească depresivă, pierderea interesului, modificarea apetitului (crescut sau scăzut), anomalii ale somnului, oboseală, dureri

             diverse, dificultăţi în concentrare, ideaţie suicidară, sentiment de vinovăţie, agitaţie sau întârziere psiho-motorie. Bineânţeles, o parte dintre acestea pot fi şi consecinţa sindromului uremic.

             Tratamentul se realizează prin conştientizarea problemei, evaluare precoce, consiliere, câteodată tratament medicamentos.

             Anxietatea

             Anxietatea este raportată la 50-70% dintre pacienţi şi este legată de status-ul social, muncă, sănătate pe termen lung, mortalitate, condiţii financiare, acces de dializă. De obicei, se tratează prin consiliere, terapie cognitivă comportamentală, tehnici de reducere a stresului.

             Alţii

             Suportul social

             Este puternic legat de supravieţuire în numeroase boli cronice. Problemele familiale sunt frecvente la pacientul cu BCR. Pe de altă parte, suportul social poate fi privit negativ, ca o formă de dependenţă şi lipsă a independenţei81.

             Imaginea corporală

             Imaginea corporală este strâns asociată cu stima de sine şi este frecvent perturbată în BCR. Poate determina o serie de reacţii emoţionale. Adesea este privită foarte diferit de echipa de îngrijire (o fistulă „bună“ poate fi apreciată ca desfigurantă de către pacient)82.

             Disfuncţia sexuală

             Disfuncţia sexuală este frecventă la pacientul cu BCR. Până la 65% dintre pacienţi nu au niciodată contact sexual, deşi jumătate dintre aceştia ar dori. Se asociază cu depresie şi anxietate, dar şi cu hiperprolactinemie, hiperparatiroidism, boli vasculare, neuropatie, medicaţie anihipertensivă, diabet, deficit de zinc. În cazul pacienţilor tineri apare şi problema infertilităţii.

             Non-complianţa

             Este identificată la 2-50% dintre pacienţi. Se datorează adeseori unor diverse convingeri (ale pacientului) în ceea ce priveşte eficienţa tratamentului, lipsei cunoştinţelor şi instruirii sau unor efecte adverse neplăcute. Se asociază cu un risc crescut de deces. Poate fi ameliorată prin îmbunătăţirea comunicării şi informarea pacientului. Este crucial determinată de relaţia dintre pacient şi echipa de IMD (pacienţii care nu agrează asistentele medicale sunt mai non-complianţi83). Altele

             BCR afectează capacitatea pacienţilor de a călători, de a avea vacanţe, de a obţine asigurare de viaţă, credite bancare etc. Toate aceste probleme nu sunt, de obicei, luate în consideraţie de echipa de IMD, dar pot reprezenta o problemă serioasă pentru pacient. De asemenea, adeseori sunt trecute cu vederea efectele BCR asupra familiei pacientului, importante atât pentru sănătatea fizică şi mentală a pacientului cât şi a familiei însăşi.

             În sfârşit, starea de bine fizică şi mentală a personalului medical poate afecta şi poate fi afectată de aceea a pacientului.

             Analiza literaturii

             Factorii psiho-sociali, mai ales depresia şi lipsa suportului se asociază la pacienţii dializaţi cu o serie de probleme: creşterea mortalităţii, scăderea adecvării dializei, hipoalbuminemie, anemie, scăderea accesului pacientului la îngrijirea medicală, scăderea complianţei la tratamentul medicamentos şi dializă, modificarea status-ului nutriţional şi a obiceiurilor alimentare, anomalii ale funcţiilor hipotalamic-hipofizară şi imună. Invers, adaptarea psiho-socială este crucială pentru supravieţuirea pe termen lung.

             În ceea ce priveşte modificările psiho-comportamentale la pacientul cu BCR pre-TSFR şi impactul acestora asupra supravieţuirii şi morbidităţii pe termen lung, acestea au fost mult mai puţin studiate; chiar la nivelul studiilor existente40,84-87, se poate observa că evaluarea morbidităţii psiho-sociale este problematică, datele fiind evident impurificate de comorbidităţile medicale frecvente la aceşti pacienţi, efectul de case-mix şi efectele intervenţiilor medicamentoase.

             Recomandare 10. Depresia, anxietatea şi ostilitatea trebuie identificate şi tratate la pacienţii cu BCR pre-TSFR (Gradul B).

           • – Recomandare 10a. Toţi pacienţii cu BCR pre-TSFR trebuie evaluaţi de psiholog în momentul diagnosticului şi periodic ulterior, pentru evaluarea

             stării psihologice a pacientului, cu focalizare specifică pe prezenţa depresiei, anxietăţii şi ostilităţii. (Gradul C)

           • – Recomandare 10b. Pacienţii trebuie trataţi pentru depresie, anxietate şi ostilitate ori de câte ori prezintă una dintre aceste stări psihologice. (Gradul C)

         Recomandare 11. Oricărui pacient cu BCR trebuie să i se repartizeze un lucrător social. Acesta poate rezolva multe dintre problemele pacientului, cum ar fi educaţia, transportul şi suportul. (Gradul I)

         PERCEPŢIA CALITĂŢII VIEŢII

         Analiza literaturii

         Parametrii de calitate a vieţii la pacientul pre-TSFR au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare în aprecierea prognosticului pacientului şi în iniţierea TSFR3,88,89. Dată fiind importanţa acestora, este surprinzător de mic numărul de studii care evaluează calitatea auto-raportată a vieţii la pacienţii pre- TSFR90. Chiar şi cele existente sunt dificil utilizabile din cauza deficienţelor în design-ul studiilor, în special lipsa randomizării. De asemenea, ajustările multivariate pentru diferenţe case-mix nu sunt suficiente pentru ajustarea efectelor asupra calităţii vieţii la toţi acienţii. În consecinţă, comparaţiile publicate între loturi de pacienţi din cohorte non-randomizate trebuie interpretate cu prudenţă91.

         Îngrijirea adecvată a BCR, la nivelul unei clinici terţiare, influenţează favorabil calitatea vieţii raportată de pacient în cele 6 luni dinaintea iniţierii dializei18. Este cert că prevalenţa înaltă a simptomelor depresive şi a alterării calităţii vieţii, ca şi a comorbidităţilor specifice existente la nivelul iniţierii TSFR sugerează necesitatea unei îngrijiri pre-TSFR cu un spectru mai larg şi mai agresivă92. Pe această bază, se poate concepe un model prognostic pentru identificarea pacienţilor cu BCR cu risc crescut de status medico-psihologic scăzut. Srategiile orientate către prezervarea funcţiei renale reziduale, controlul PA, ameliorarea anemiei, monitorizarea calităţii vieţii şi suportul psiho-social adecvat pot reduce riscul unui prognostic infaust93.

         Recomandare 12. Evaluarea calităţii vieţii prin instrumente standardizate trebuie efectuată atunci când FG este sub <30 ml min sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg dl femei şi la

         2.0 mg/dL la bărbaţi. (Gradul I)

         INTERVENŢIA PSIHO-SOCIALĂ LA PACIENTUL CU BCR PRE-TSFR

         Echipa care a redactat acest ghid subliniază necesitatea implementării metodelor de psihologie clinică şi suport psiho-social al pacienţilor cu BCR pre-TSFR. Aceasta va creşte presiunea pentru identificarea unor profesionişti din acest domeniu (psihologi clinici, asistenţi sociali, consilieri, fizioterapeuţi, iar în cazul copiilor, specialişti în joacă şi educatori) şi pentru specializarea acestora94.

         Psihologul (supraspecializat pentru activitatea în clinica de nefrologie sau cu experienţă în acest domeniu) trebuie să dezvolte o cunoaştere lucrativă a efectelor fizic, psihologic/emoţional şi psiho- social (de ex. familie, rol social) ale BCR. Îndatoririle specifice ale psihologului sunt95:

         • – conduce o evaluare psihologică scurtă a tuturor pacienţilor, în momentul diagnosticului şi periodic ulterior, concentrându-se asupra felului în care factorii psiho-sociali au un impact negativ asupra sănătăţii pacientului renal. Aceşti factori pot fi reprezentaţi de diagnostice psihiatrice preexistente (de ex. schizofrenie, depresie), comportamentele legate de boală, reacţiile de adaptare la boală, reacţiile de adaptare la alţi factori stresanţi (de ex. privaţiuni). Aceste evaluări sunt realizate pe cât posibil împreună cu soţul/soţia pacientului.

         • – evaluarea include un test de personalitate [de ex. Personality Assessment Inventory (PAI), Minnesota Multiphasic Personality Inventory-2™ (MMPI-2), International Personality Item Pool Representation of the NEO PI-R™ (NEO-PI), pe lângă interviul clinic şi informaţii colaterale obţinute de la personalul medical. Cele mai frecvente probleme psihologice la nivelul acestei populaţii sunt:

           •  dificultăţi de adaptare la boală şi perspectiva dializei

           •  probleme de complianţă (inclusiv auto-sabotaj al tratamentului)

           •  frica de tratamentul medical

           •  negarea bolii

           •  depresie (legată de multiple pierderi şi de modificări ale rolului social)

           •  probleme maritale/familiale legate de problemele medicale

           •  probleme legate de moarte

           •  abuz de alcool şi droguri

           •  anomalii ale comportamentului alimentar care influenţează boala renală sau tratamentul acesteia

           •  comportamente nesănătoase (de ex. diete speciale)

         • – evaluarea calităţii vieţii prin aplicarea unui chestionar de calitate a vieţii, cel mai târziu atunci când FG este sub <30 ml min sau atunci când creatinina serică a crescut la 1.5 mg dl femei şi 2.0 bărbaţi.

         • – urmărirea psihoterapiei individualizate, atunci când este necesar, pentru problemele mai sus menţionate. Formele de terapie includ intervenţii comportamentale, terapie cognitivă, terapie suportivă, terapie existenţială şi psiho-educaţie.

         • – oferă servicii psihologice către membrii familiei pacienţilor atunci când există riscul ca problemele din această zonă să influenţeze starea de sănătate fizică şi mentală a pacientului. Aceste servicii includ terapie suportivă, psiho-educaţie şi trimitere către tratament psihologic în ambulator.

         • – evaluează adecvarea TSFR (PD vs. HD) şi oferă recomandări către pacient şi echipa de IMD. Aceste evaluări se concentrează pe factorii psiho-sociali (de ex. suport social, situaţia personală), capacităţile cognitive şi variabilele de personalitate (de ex. responsabilitate şi capacitate de colaborare, nivelul motivaţiei, nivelul de negare a bolii, atitudinea faţă de echipa de IMD) care sunt apreciaţi ca necesari pentru succesul TSFR, împreună cu luarea în consideraţie a altor aspecte specifice status-ului medical (de ex. dexteritate manuală, vedere, igienă, capacitatea de deplasare).

   3. III. Pacientul cu boală cronică de rinichi după introducerea terapiilor de substituţie a funcţiilor renale

      INTERVENŢIA MULTIDISCIPLINARĂ

      Educaţie, consiliere, reabilitare

      Factorii de risc tradiţionali – diabet zaharat, hipertensiune arterială, dislipidemie – şi cei specifici pacienţilor aflaţi în TSFR – anemie, anomaliile metabolismului mineral – necesită evaluare periodică şi tratament în conformitate cu recomandările în vigoare. Importanţa relativă şi ponderea fiecăruia dintre aceşti factori de risc la nivelul populaţiei dializate nu este cunoscută şi, în absenţa studiilor clinice controlate efectuate la nivelul acestei populaţii, trebuie urmate recomandările curente ale organizaţiilor corepunzătoare, cu consideraţii specifice anumitor riscurilor.

      Mai mult, modificările stilului de viaţă, cum ar fi fumatul, exerciţiul fizic, ca şi influenţarea modificărilor psihologice (depresie, anxietate, ostilitate) sunt fundamentale, ca şi în cazul populaţiei generale. Există mai puţine date privitoare la aceste probleme la populaţia dializată, însă dovezile existente în cadrul populaţiei generale sunt în mod clar în favoarea necesităţii de abordare a fiecărei dintre acestea. Opţiunile terapeutice sunt adesea similare, dar impactul acestor factori este adeseori mai profund în cazul populaţiei dializate. Pentru a ne asigura că echipa de dializă nu trece cu vederea importanţa acestor factori, toţi aceştia sunt discutaţi în această secţiune. Se va acorda atenţie specială diferenţelor dintre recomandările uzuale şi cele particulare populaţiei dializate.

      Reabilitarea pacienţilor cu TSFR

      DEFINIŢIE

      Definiţia corespunde celei prezentate în cadrul abordării pacientului cu BCR pre-TSFR, utilizând terminologia impusă de Life Options Rehabilitation Advisory Council22. În principiu, un pacient reabilitat cu succes este acela care reuşeşte să atingă un nivel de funcţionare cât mai apropiat de cel dinainte de includerea sa în program de dializă cronică96. Organizaţia menţionată descrie 5 principii fundamentale ale programului de reabilitare pentru pacienţii cu boală renală terminală23:

      • – Educaţie/consiliere

      • – Exerciţiu fizic

      • – Consiliere ocazională şi profesională

      • – Evaluare individualizată

      • – Încurajare (suport emoţional)

      Întrucât cele mai multe probleme au fost deja descrise, ne vom concentra asupra câtorva probleme specifice pacientului cu TSFR. Orice intervenţie de reabilitare trebuie implementată numai dacă pacientul este stabil din punct de vedere medical, ceea ce presupune să fie optim dializat (Kt/V de cel putin 1.2), să nu fie malnutrit şi să prezinte o hemoglobină de cel puţin 11 mg/dl.

      Reabilitarea pacienţilor hemodializaţi necesită o abordare multidisciplinară şi trebuie începută din faza pre-dialitică97.

      EXERCIŢIUL FIZIC

      Definiţii

      Activitatea fizică

      Mişcarea corpului produsă de contracţia muşchilor scheletici şi care creşte semnificativ consumul de energie.

      Activitatea fizică regulată

      Efectuarea de cel puţin 30 de minute de activitate fizică de intensitate moderată în majoritatea – preferabil în toate – zilelor săptămânii. Intensitatea moderată este definită inividualizat, prin niveluri adecvate la capacitatea, necesităţile şi interesul fiecărui pacient.

      Funcţionarea fizică

      Capacitatea individului de a participa la activităţile necesare propriei vieţi.

      Capacitatea fizică

      Capacitatea măsurată de a realiza anumite sarcini specifice, cum ar fi testele de performanţă şi testele de efort.

      Analiza literaturii

      Capacitatea de efort la pacienţii dializaţi. Pacienţii dializaţi prezintă niveluri foarte scăzute ale funcţiei fizice şi ale capacităţii de efort, fiind adesea inactivi din punct de vedere fizic98. În

      comparaţie cu persoanele sănătoase dar sedentare, capacitatea de efectuare a exerciţiilor aerobice la pacienţii hemodializaţi este mult redusă99-102.

      Deşi îndelung studiată, problema capacităţii reduse de efort la pacienţii dializaţi nu a dus la identificarea exactă a cauzelor acesteia. Etiologia este frecvent multifactorială; se consideră că ar fi implicate anemia renală74, co-morbidităţile cardiace (aritmiile103 şi disfuncţia sistolo-diastolică cardiacă)104 şi anomaliile musculare legate de fluxul sangvin muscular, capacitatea oxidativă musculară redusă, atrofia musculară etc23,105. Factorii psihologici cum ar fi depresia şi incomplianţa la tratament sunt consideraţi de asemenea importanţi, explicând în parte capacitatea redusă de efort la această categorie de pacienţi106.

      Sedentarismul (inactivitatea) şi supravieţuirea. Sedentarismul este un factor de risc al morbidităţii

      şi mortalităţii în populaţia generală107.

      Datele privitoare la populaţia dializată indică faptul că funcţia fizică auto-raportată este înalt predictivă pentru spitalizări şi deces, chiar atunci când sunt corectate pentru case-mix şi comorbidităţi63. De asemenea, unele studii recente au demonstrat că măsurarea obiectivă, de laborator, a capacităţii fizice, este independent predictivă pentru mortalitate, pacienţii cu cea mai mică preluare maximală de oxigen (<17 ml kg min) având semnificativ cea mai înaltă mortalitate108,109. Nu se cunoaşte în ce măsură ameliorarea capacităţii de efort şi/sau creşterea activităţii fizice duce la reducerea spitalizărilor sau a mortalităţii la pacienţii dializaţi.

      Rezultatele sunt comparabile cu cele obţinute în populaţia generală110, confirmându-se astfel avantajul pacienţilor non-sedentari în ceea ce priveşte supravieţuirea. Studierea sedentarismului ca factor de risc al mortalităţii în populaţia dializată este însă abia la început.

      Efectele intervenţiilor de maximizare a condiţiei fizice la pacienţii dializaţi. Odată ce s-a realizat evaluarea condiţiei fizice a unui pacient şi au fost identificate ariile problemă, se poate iniţia exerciţiul fizic regulat. Un program complet cuprinde exerciţii de flexibilitate, forţă şi rezistenţă69. Recomandările privind implementarea unui astfel de program depăşesc obiectivele prezentării de faţă, ele putând fi consultate la adresa www.lifeoptions.org, unde există un ghid complet de exerciţii fizice destinate pacienţilor dializaţi.

      În ceea ce priveşte efectele unui program regulat de exerciţii fizice la pacienţii dializaţi, majoritatea studiilor au investigat creşterea capacităţii de efort, impactul asupra calităţii vieţii şi, în câteva cazuri, asupra unor factori de risc cardiovascular.

      Impactul exerciţiilor fizice asupra capacităţii de efort şi a calităţii vieţii. O serie de cercetări a demonstrat îmbunătăţirea capacităţii de efort (evidenţiată prin teste obiective) prin antrenament fizic56,57,59,60,63,111,112 la pacienţii dializaţi. Majoritatea acestor studii au fost realizate însă pe pacienţi tineri, cu o condiţie fizică relativ bună, cu puţine/fără comorbidităţi.

      În concluzie, este cert că exerciţiile fizice cresc capacitatea de efort a pacienţilor dializaţi, însă efectele acestora asupra calităţii vieţii sunt deocamdată neconcludente. O posibilă explicaţie o constituie diferenţele dintre loturile studiate la momentul iniţierii intervenţiilor. Sunt necesare de aceea şi alte studii care să investigheze beneficiile exerciţiului fizic regulat la diferite categorii de pacienţi hemodializaţi. În plus, ar fi utile studii care să determine diferenţele privind efectele fiecărei categorii de exerciţii în parte – de flexibilitate, forţă şi rezistenţă – şi să investigheze menţinerea efectelor antrenamentului fizic pe termen lung.

      Efectele exerciţiilor fizice regulate asupra factorilor de risc cardiovascular. Inactivitatea fizică este un factor de risc cunoscut pentru bolile cardio-vasculare şi mortalitatea cardio-vasculară113 ca şi pentru apariţia unor probleme severe, cum ar fi diabetul zaharat114,115 şi HTA116. La nivelul populaţiei generale, activitatea fizică regulată: reduce HTA la persoanele hipertensive; reduce depresia şi anxietatea; ajută la controlul greutăţii corporale; ajută la menţinerea normală a structurii osoase, musculare şi articulare; creşte forţa persoanelor vârstnice, care obţin capacitatea de a se mobiliza fără riscul căderilor; promovează bunăstarea psihologică. Acestea sunt clar demonstrate de

      U.S. Surgeon General's Report on Physical Activity and Health117. Câteva alte ghiduri recomandă exerciţiul fizic regulat ca parte a tratamentului factorilor de risc cardio-vasculari, cum ar fi Sixth Report of the Joint National Committee on Prevention, Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure118şi National Cholesterol Education Project Adult Treatment Guidelines

      III119. În ultimele două documente, modificările stilului de viaţă (inclusiv activitatea fizică regulată) reprezintă prima recomandare.

      Prevalenţa factorilor de risc cardiovasculari în populaţia dializată este ridicată84. Există studii care au evidenţiat influenţa favorabilă a exerciţiilor fizice asupra unor factori de risc cardiovascular modificabili cum ar fi hipertensiunea arterială (http:/www.usrds.org/2001 pdf/c.pdf)120, metabolismul lipidelor121,122 şi disfuncţia endotelială123-126. Câteva dintre studii au înregistrat progrese chiar şi în condiţiile unui antrenament fizic moderat şi de scurtă durată56,127-130.

      Deşi până în prezent nu au fost realizate studii clinice pentru evaluarea efectelor activităţii fizice asupra riscului cardio-vascular la pacienţii cu BCR, preponderenţa dovezilor existente şi ghidurile existente privitoare la activitatea fizică la alte populaţii cu risc de boală cardio-vasculară sugerează necesitatea implementării similare a activităţii fizice la pacienţii cu insuficienţă renală. Literatura bine documentată privitoare la funcţia fizică la nivelul acestei populaţii şi dovezile că aceasta poate fi ameliorată prin exerciţii fizice regulate impune atenţia asupra acestui aspect al stilului de viaţă55-

      57,59,60,103,105,106,111,131-138.

      Probleme speciale. Limite ale intervenţiei

      Sunt necesare studii ulterioare care să analizeze această asociere la toate categoriile de pacienţi dializaţi şi studii care să investigheze impactul duratei, intensităţii sau a tipului de exerciţii fizice efectuate asupra mortalităţii. Cu alte cuvinte, ce ar constitui un minimum necesar de activităţi fizice care să influenţeze supravieţuirea sau care ar fi limita superioară, dincolo de care un plus de activitate fizică ar rămâne fără efect.

      Nu există studii randomizate la pacienţii dializaţi privitoare la efectele exerciţiilor fizice asupra prognosticului asupra acestor pacienţi; există în schimb, studii randomizate care demonstrează efectul acestora asupra funcţei fizice. Mulţi pacienţi sunt sever debilitaţi şi necesită eforturi de reabilitare înalte.

      Direcţii de cercetare

      Sunt necesare studii clinice randomizate:

      1. a. Pentru studierea efectelor exerciţiilor fizice asupra riscului cardio-vascular la pacienţii dializaţi.

      2. b. Pentru identificarea prescripţiei optime a exerciţiilor fizice şi pentru dezvoltarea unor modalităţi practice de încorporare a exerciţiilor fizice şi evaluare a funcţiei fizice în îngrijirea de rutină a pacienţilor dializaţi.

      3. c. Pentru definirea factorilor care împiedică exerciţiile fizice la pacientul dializat şi pentru dezvoltarea unor strategii motivaţionale în scopul creşterii participării la activităţi fizice regulate.

      4. d. Pentru identificarea metodelor de încorporare eficientă a activităţii fizice în îngrijirea pacienţilor dializaţi

      Recomandare 13. Toţi pacienţii dializaţi trebuie consiliaţi şi încurajaţi regulat de către echipa de IMD pentru creşterea nivelului de activitate fizică. (Gradul B)

      1. a. Recomandare 13a. Pentru abordarea adecvată a pacienţilor (de ex. prin fiziokinetoterapie sau reabilitare cardiacă), trebuie identificate problemele caracteristice a acestora (ortopedice/musculo-scheletice, cardio-vasculare sau motivaţionale) (Gradul C)

         Recomandare 14. Măsurarea funcţiei fizice:

         • – Recomandare 14a. Evaluarea funcţiei fizice şi reevaluarea programului de activitate fizică trebuie efectuată cel puţin o dată la 6 luni (Gradul C)

         • – Recomandare 14b. Funcţia fizică poate fi măsurată prin teste obiective sau chestionare (de ex. SF-36) de performanţă fizică. (Gradul C)

         • – Recomandare 14c. La fiecare pacient, trebuie identificate potenţialele bariere de participare la activităţile fizice. (Gradul C)

      Recomandare 15. Recomandări de activitate fizică:

      • – Recomandare 15a. Mulţi pacienţi dializaţi sunt sever decondiţionaţi; de aceea, aceştia pot necesita fiziokinetoterapie pentru creşterea forţei şi rezistenţei până în

        momentul în care vor fi capabili să efectueze nivelurile de activitate fizică recomandate. (Gradul C)

        • – Recomandare 15ai. Pacienţii care necesită reabilitare cardiacă trebuie orientaţi către un specialist (Gradul C)

        • – Recomandare 15aii. Ţinta de activitate trebuie să fie un exerciţiu fizic de intensitate moderată de 30 minute în majoritatea (preferabil toate) zilelor săptămânii. Pacienţii care nu sunt actualmente activi din punct de vedere fizic trebuie să înceapă la niveluri şi durate foarte joase şi să progreseze în mod gradat până la nivelul recomandat (Gradul C)

      • – Recomandare 15b. Urmărire:

      • – – Recomandare 15bi. Evaluarea funcţiei fizice şi încurajarea pentru participare la activităţile fizice trebuie să facă parte de rutină din planul de îngrjire a pacientului. Reevaluarea periodică trebuie să includă evaluarea modificărilor de activitate şi funcţie fizică. (Gradul C)

        SUPORTUL SOCIAL

        Definiţii

        Suportul social este percepţia persoanei că aparţine unei reţele sociale în care poate primi şi oferi afecţiune, apreciere şi ajutor; suportul social este recunoscut ca fiind un factor important în adaptarea la boli cronice şi acute139,140.

        Mecanismul prin care reţeaua de suport social poate influenţa adaptarea unei persoane la boală nu este clar definit (posibil prin accesul mai bun la îngrijirea medicală, complianţa mai bună la tratament şi o funcţionare mai bună din punct de vedere psihologic, neuroendocrin şi imunologic141,142), însă asocierea dintre cele două elemente este consistentă şi robustă.

        În cazul BCR există puţine studii pe această temă. Prezentăm în continuare rezultatele celor mai importante dintre acestea.

        Analiza literaturii

        O serie de cercetări au dovedit asocierea percepţiei suportului social143-145, precum şi oferirea de suport cu supravieţuirea pacienţilor hemodializaţi. În particular, un studiu prospectiv, longitudinal, multicentric, realizat la 295 pacienţi hemodializaţi a demonstrat că percepţia unui suport social scăzut este independent asociată cu un risc mai mare de mortalitate, independent de vârsta pacienţilor, de severitatea bolii, a malnutriţiei şi a tipului de dializor. Efectele au avut aceeaşi magnitudine ca şi a factorilor de risc medical luaţi în discuţie. Interesant însă este faptul că un alt studiu146, realizat pe un lot de doar 23 de pacienţi hemodializaţi, a dovedit că pacienţii cu un suport familial mai bun prezintă o rată mai mare de mortalitate. Autorii explică rezultatele susţinând că prezenţa IRCT şi dializa reprezintă un stresor mai puternic, mai distructiv, pentru familiile organizate şi realizate.

        Suportul social a fost asociat la pacienţii hemodializaţi cu o mai bună complianţă la tratament147,148. Pacienţii cu un suport familial bun prezintă o greutate interdialitică mai scăzută şi rezultate mai bune la testele de laborator pentru fosfor şi potasiu. În fine, un risc mai mare pentru incomplianţa la regimul alimentar (exprimată prin hiperfosfatemie) s-a observat în cazul pacienţilor hemodializaţi care locuiesc singuri149.

        Atât la pacienţii incidenţi cât şi la cei prevalenţi, suportul social primit din partea prietenilor s-a corelat pozitiv cu nivelul beta-endorfinelor circulante şi invers cu interleukina-12 (IL-12) – mediatori neuroendocrini asociaţi cu mortalitatea, ceea ce sugerează rolul unic al prietenilor în evoluţia pacienţilor hemodializaţi.

        Pentru oricine, familia poate fi o sursă de suport social, dar şi de stres. În populaţia generală, persoanele nemulţumite de soţ/soţie declară că au o stare de sănătate mai proastă comparativ cu cei care au căsnicii reuşite sau cei divorţaţi150. În cazul în care unul dintre soţi suferă de o boală cronică rolurile în familie se schimbă radical; apar complicaţii care afectează direct relaţia dintre soţi precum depresia, ostilitatea, problemele de natură sexuală. Un studiu evaluând cupluri în care unul dintre soţi suferea de IRCT a arătat că o proporţie de 50% declarau dificultăţi maritale151. În particular, doar la femeile cu IRCT, conflictul în cuplu (combinat şi cu existenţa unei familii

        numeroase) este asociat cu factori neuroendocrini şi imunologici152, precum şi cu mortalitatea. Explicaţia ar fi legată de responsabilităţile numeroase ale femeilor, de resursele economice limitate şi de un suport social mai scăzut în cazul celor cu familii numeroase şi/sau multigeneraţionale153.

        De asemenea, studii anterioare au arătat o mai mare frecvenţă a simptomelor depresive şi a proceselor inflamatorii la femeile aflate în program de hemodializă154.

        Modul în care relaţia personalului medical cu pacientul dializat influenţează evoluţia acestuia din urmă este insuficient studiat. Datele existente arată că satisfacţia pacientului în legătură cu modul în care este îngrijit de nefrologi, asistente şi tehnicieni se corelează pozitiv cu nivelul albuminei serice. O asociere s-a observat şi cu o complianţă comportamentală mai bună a pacientului (respectarea numărului şi a duratei şedinţelor de dializă prescrise de medic), dar numai în cazul unei relaţii satisfăcătoare cu medicul de dializă.

        Concluzii/Recomandări

        Percepţia suportului social este asociată cu complianţa la tratment şi cu mortalitatea pacienţilor hemodializaţi. În acest sens, suportul social este un element care nu trebuie omis din evaluările efectuate de psihologii din centrele de dializă. Aceştia dispun de metode şi tehnici de consiliere familială, menite să amelioreze relatiile în familie.

        Sunt însă necesare demersuri pentru validarea la populaţia hemodializată a unor chestionare destinate exclusiv evaluării suportului social. În prezent este disponibilă în cadrul chestionarului KDQOL-SFTM o scală de evaluare a suportului social.

        FUMATUL

        Analiza literaturii

        Fumatul ţigaretelor este universal recunoscut ca factor de risc independent al bolii cardio-vasculare. În consecinţă, fumatul trebuie descurajat la toţi pacienţii cu BCR. Această recomandare este încă şi mai puternic susţinută de relaţia dintre fumat şi prognosticul infaust al pacienţilor dializaţi şi transplantaţi155-164. Frecvenţa şi durata contatului cu echipa de IMD trebuie să faciliteze eforturile serioase şi concertate orientate înspre asistarea pacientului în sensul întreruperii fumatului.

        Probleme speciale. Limite ale intervenţiei

        Încetarea fumatului la pacienţii dializaţi poate fi dificilă, ca şi în populaţia generală.

        Nu există studii comprehensive asupra utilizării farmacoterapiilor recomandate pentru întreruperea fumatului la pacienţii dializaţi.

        Recomandări de cercetare

        La pacienţii cu BCR sunt necesare studii pentru evaluarea farmacoterapiei şi a efectelor adverse ale medicamentelor utilizate la întreruperea fumatului.

        Pentru identificarea celor mai eficiente intervenţii pentru întreruperea fumatului la pacienţii dializaţi, sunt necesare studii randomizate.

        Pentru identificarea efectelor întreruperii fumatului asupra prognosticului pacienţilor dializaţi, este nevoie de studii randomizate controlate.

        Recomandare 16. Toţi pacienţii dializaţi trebuie consiliaţi şi încurajaţi în mod regulat să întrerupă fumatul. (Gradul A) Se recomandă trimiterea la un specialist în întreruperea fumatului. (Gradul C)

      • – Recomandare 16a. O atenţie specială trebuie acordată pacienţilor deprimaţi cu capacitate mică de angajare în activitate fizică. (Gradul C)

        COMPLIANŢA LA TRATAMENT LA PACIENŢII HEMODIALIZAŢI

        De la începutul anilor '70, complianţa la tratament a reprezentat un subiect de interes în studiile clinice. Deşi în prezent este disponibilă o literatură vastă pe această temă, în cazul tratamentelor cronice există încă numeroase aspecte problematice legate de măsurarea complianţei, de determinanţii complianţei şi de strategiile menite să o îmbunătăţească165.

        Hemodializa este un tratament complex, presupunând eforturi considerabile din partea pacientului24. Frecvenţa incomplianţei în cazul pacienţilor hemodializaţi depinde în mare măsură de modul în care este definită. Se consideră ca cel puţin 50% dintre pacienţii hemodializaţi sunt incomplianţi la unul sau altul dintre aspectele legate de tratament166-168. Aceste date sunt în concordanţă cu cele raportate în cazul altor boli care necesită tratamente de lungă durată169.

        Definiţie

        Deoarece nu există încă un „standard de aur“ în definirea incomplianţei la tratamentul prin hemodializă, recomandăm folosirea în practica clinică a măsurilor incomplianţei care s-au dovedit a fi asociate cu spitalizarea şi mortalitatea pacienţilor hemodializaţi:

        •  absenţa de la 1 sau mai multe şedinţe de hemodializă/lună

        •  scurtarea uneia sau mai multor şedinţe de dializă pe lună cu cel puţin 10 minute

        •  nivelul potasiului peste 6.0 mEq/L

        •  nivelul fosforului peste 7.5 mg/dL

        •  plusul ponderal interdialitic de peste 5,7% din greutatea ideală

        Dintre acestea, se consideră că cea mai bună validitate o au primii doi indicatori22 (asa numita

        „complianţă comportamentală“30) deoarece nu pot fi confundaţi cu factori fizici sau medicali. Cu toate acestea, ei nu pot diferenţia pacienţii în funcţie de motivul absentării sau scurtării şedinţei de dializă (întemeiat sau nu). Astfel, o a treia măsură comportamentală a complianţei la tratament este necesară: timpul total = procentul de timp în care pacientul face dializă comparativ cu durata totală prescrisă de medic22.

        Deşi nu este o boală în adevaratul sens al cuvântului, incomplianţa la tratament are aproximativ aceleaşi caracteristici ale unei boli somatice170:

      • – prezintă factori de risc;

      • – poate fi evaluată şi monitorizată;

      • – sunt disponibile numeroase intervenţii eficiente menite să o „trateze“;

      • – frecvent, incomplianţa creşte morbiditatea şi mortalitatea;

      • – are un curs variabil la un pacient dat.

        Factorii care afectează complianţa la tratament a pacienţilor hemodializaţi

        Un studiu recent24 a investigat la un număr foarte mare de pacienţi hemodializaţi (aproximativ 7700) proveniţi din trei continente, predictorii incomplianţei la tratament. Risc mai mare de a fi incomplianţi s-a constatat la: pacienţii tineri (pentru absenţă, scurtare, hiperfosfatemie şi plus ponderal interdialitic); femeile (pentru plusul ponderal interdialitic); pacienţii cu o condiţie fizică bună şi cei care nu aveau un loc de muncă (pentru hiperfosfatemie); pacienţii care locuiau singuri (pentru hiperfosfatemie); pacienţii cu depresie (pentru scurtarea şi absenţa de la şedinţele de dializă); fumătorii (pentru absenţa de la cel puţin o şedinţă de dializă pe lună şi plusul ponderal interdialitic). Predictorii cei mai puternici ai incomplianţei au fost vârsta cuprinsa între 20-39 ani şi fumatul. Pacienţii care erau incomplianţi la unul dintre parametri aveau şanse semnificativ mai mari de a fi incomplianţi şi la un alt aspect legat de tratament.

        Asocierea incomplianţei la tratament cu spitalizarea şi supravieţuirea pacienţilor hemodializaţi

        Incomplianţa la tratament compromite şansa pacientului aflat în program de dializă cronică de a atinge o formă fizică maximă şi poate avea pe termen lung consecinţe negative serioase: studii recente atestă asocierea incomplianţei la tratament a pacienţilor hemodializaţi cu rata de spitalizare şi cu mortalitatea171,172.

        Un model explicativ al complianţei la tratament

        Din păcate, majoritatea medicilor nu dispun de cunoştinţe fundamentale necesare pentru a

        „diagnostica“ şi iniţia „terapia“ incomplianţei173. O soluţie globală pentru rezolvarea problemei incomplianţei nu există, însă modelele comportamentale pot servi ca punct de plecare în identificarea factorilor care afectează complianţa la tratament şi în stabilirea strategiilor menite să o îmbunătăţească. Un astfel de model este cel propus de M. Chisholm172, care agregă mai multe teorii într-un format compact. Modelul explică deciziile în legătură cu sănătatea şi punerea lor în practică pornind de la analiza individuală a beneficiilor, riscurilor şi a calităţii vieţii. Rezultatul acestei analize depinde de factori cum sunt experienţa personală, cunoştinţele despre boală şi tratament, precum şi variabilele socio-demografice, toate acestea afectând decizia de a urma sau nu un tratament medical.

        Reprezentările mentale

        Am considerat necesară includerea în acest model şi a reprezentărilor mentale pe care pacientul le are despre boala sa şi despre tratamentul pe care îl urmează. Conceptul este central modelului de

        autoreglare a comportamentului în sănătate şi boală al lui Leventhal şi col174, prezentat pe larg într- un articol publicat în revista Nefrologia175. Conform acestui model, pacientul este o persoană care se comportă raţional, care acţionează în acord cu teoriile sale implicite despre propria boală şi îşi reglează comportamentul adaptativ de la moment la moment. Reprezentările mentale mediază practic comportamentele adaptative, respectiv neadaptative, la boală.

        Cercetările în domeniul psihologiei sănătăţii au evidenţiat validitatea şi consistenţa a cinci dimensiuni ale reprezentărilor mentale176-179:

      • – identitatea bolii – această dimensiune include eticheta (ex. "am cancer ") şi simptomele bolii

      • – cursul bolii – se referă la expectanţele persoanei în ceea ce priveşte durata bolii

      • – cauzele bolii – se referă la factorii consideraţi de individ ca fiind răspunzători de instalarea bolii

      • – consecinţele bolii – se referă la impactul fizic, emoţional, social şi economic al bolii, perceput de către individ

      • – controlabilitatea bolii – această dimensiune se referă la credinţele individului în posibilităţile de vindecare a bolii

        În concluzie, individul işi organizează cunoştinţele despre boală în jurul următoarelor întrebări:

      • – Care este boala de care sufăr? (identitatea bolii)

      • – Cât va dura? (cursul bolii)

      • – Ce a cauzat-o? (cauzele bolii)

      • – Poate fi vindecată? (controlabilitatea bolii)

      • – Cum mă va afecta? (consecinţele bolii)

      iar reprezentările mentale ale unei boli particulare constau în răspunsurile personale ale individului la aceste întrebări42.

      Studiul reprezentărilor mentale ale bolii a necesitat construirea unor chestionare, cel mai utilizat fiind The Illness Perceptions Questionnaire (IPQ)180. O formă revizuită a acestui chestionar (IPQ- R) este prezentată şi în acest ghid (vezi Anexa 2), ea fiind folosită într-un studiu cuprinzând 62 pacienţi hemodializaţi din Centrul de Dializă şi Transplant Renal Iaşi181. Studiul a oferit pentru prima dată în România informaţii detaliate referitoare la reprezentările mentale ale pacienţilor cu IRCT trataţi prin hemodializă şi despre impactului acestor reprezentări asupra complianţei la ingestia de lichide în perioada interdialitică.

      Rezultatele cercetarii au arătat că pacienţii mai puţin complianţi la regimul de lichide dezvoltă reacţii emoţionale mai puternice în legătură cu boala, consideră că IRCT are consecinţe grave asupra vieţii lor, percepându-şi dializa mai puţin eficientă în controlul bolii. Studiul demonstrează şi faptul că pacienţii care consideră că rolul lor este minim în adaptarea la boala renală cronică sunt fie mai în vârstă, fie au o vechime mare în dializă sau nu-şi înţeleg foarte bine afecţiunea, subestimându-şi severitatea bolii de care suferă. Cu toate aceste categorii de pacienţi trebuie lucrat în mod special, fiind categoriile cele mai predispuse la nerespectarea indicaţiilor medicale.

      Intervenţii psihologice pentru îmbunătăţirea complianţei la tratament a pacienţilor hemodializaţi

      Există un număr mare de studii care vizează îmbunătăţirea complianţei la tratament a pacienţilor hemodializaţi182, în special a complianţei la regimul de lichide, aceasta fiind cel mai dificil de obţinut şi de menţinut pe termen lung168,183. Într-un review recent44 s-a constatat că o intervenţie minimală o reprezintă educarea pacientului în legătură cu regimul alimentar şi de lichide. Ca intervenţie unică, aceasta s-a dovedit însă insuficientă în producerea unei modificări comportamentale semnificative şi de durată184. În prezent, abordarea incomplianţei la tratament include combinaţii de tehnici şi strategii psihologice care ajută pacientul să dezvolte comportamente sănătoase, să elimine comportamentele de risc şi să-şi amelioreze tulburările emoţionale, în cazul în care prezintă caracteristici psihopatologice evidente185,186.

      Concluzii/Recomandări

      Complianţa la tratament a pacienţilor hemodializaţi este asociată semnificativ cu spitalizarea şi mortalitatea. Din acest motiv, îmbunătăţirea complianţei la tratament a pacienţilor hemodializaţi reprezintă:

      •  Unul dintre obiectivele principale ale activităţii psihologilor din centrele de dializă

      •  Modalitatea prin care psihologul completează în mod direct actul medical Succesul unei intervenţii psihologice care vizează creşterea complianţei la tratament depinde în mare măsură de:

      •  Evaluarea corectă a incomplianţei (pe baza studiilor care au identificat parametrii incomplianţei şi predictorii cei mai semnificativi)

      •  Prezenţa în pachetul de intervenţie a strategiilor cognitive-comportamentale, care şi-au demonstrat eficienţa în obţirea unor rezultate consistente şi durabile.

      Din păcate, în ţara noastră complianţa comportamentală a pacienţilor nu este înregistrată adecvat în protocoalele şedintelor de dializă. Relevanţa ei pentru prognosticul pacienţilor hemodializaţi necesită analiza indicilor complianţei comportamentale prin studii multicentrice şi evaluarea lor curentă şi în centrele de dializă din România.

      PROBLEME PSIHOLOGICE

      Definiţii

      DEPRESIA MAJORĂ

      Depresia majoră se caracterizează prin stare sufletească deprimată şi o pierdere semnificativă a interesului în toate activităţile care persistă cel puţin 2 săptămâni şi se asociază cu minim patru din următoarele simptome: tulburări de apetit sau somn; întârziere psihomotorie sau agitaţie; oboseală; sentiment de vinovăţie sau inutilitate; probleme cu concentrarea; ideaţie suicidară187. Întrucât multe dintre simptomele somatice asociate cu depresia sunt, de asemenea, simptome ale uremiei, simptomele cognitive sunt indicatori superiori în ceea ce priveşte evaluarea depresiei la pacienţii dializaţi.

      ANXIETATEA

      Anxietatea are atât simptome fiziologice cât şi psihologice. Aspectele psihologice, care pot fi mai relevante atunci când se evaluează pacienţii cu probleme medicale pre-existente, includ: sentiment de lipsă de putere; simţul pericolului iminent; alertă exhaustivă; auto-absorbţie care interferă cu abilitatea de a rezolva eficient problemele; îndoieli extreme privitoare la unele întâmplări ameninţătoare şi capacitatea de a se descurca în faţa acestora; şi griji dificil de controlat şi care pot interfera cu funcţionarea. Aceste probleme pot fi cu sau fără cauză, sunt universale şi durează mai mult decât ar fi de aşteptat188.

      OSTILITATEA

      Ostilitatea implică compotramente şi sentimente negative, adesea exprimate în relaţii interpersonale. Include caracteristici ca mânia, cinismul şi lipsa de încredere187.

      Factorii fiziologici asociaţi cu depresia, anxietatea şi ostilitatea

      La nivelul populaţiei generale, există o asociere evidentă între depresie, anxietate şi ostilitate şi boala cardio-vasculară. Nu există cercetări care se adresează aocierii dintre status-ul psihologic per se şi boala cardio-vasculară la nivelul populaţiei dializate. Cu toate acestea, întrucât există o înaltă prevalenţă a depresiei şi anxietăţii, ca şi o ostilitate demonstrată la această populaţie, este rezonabil să se recomande evaluarea şi tratamentul acestor probleme cunoscute din alte situaţii ca înalt asociate cu boala cardio-vasculară.

      Depresia, anxietatea şi ostilitatea se pot asocia cu boala cardio-vasculară prin mai multe mecanisme. De exemplu, aceşti factori pot duce la non-aderenţă la regimul dietetic sau alimentar, ceea ce poate altera funcţia cardio-vasculară. De asemenea, un pacient care prezintă oricare dintre aceste stări psihologice are un risc crescut de a se angaja în comportamente cu risc înalt, cum ar fi fumatul, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sănătăţii cardio-vasculare. În plus, există efecte fiziopatologice ale depresiei, anxietăţii şi ostilităţii.

      Depresia s-a asociat cu disfuncţie plachetară, hipercortisolemie, creşterea catecolaminelor plasmatice şi urinare, creşterea alurii ventriculare, alterarea controlului vagal şi o reducere a variabilităţii frecvenţei cardiace. Oricare dintre acestea pot avea un impact negativ asupra bolii cardio-vasculare189. Pacienţii care prezintă depresie prezintă hiperactivitate simpatoadrenergică, ceea ce s-a sugerat că poate contribui la dezvoltarea bolii cardio-vasculare din cauza efectelor catecolameinelor asupra funcţiei cardiace şi asupra trombocitelor190. Depresia s-a asociat şi cu răspunsul inflamator şi progresia bolii arteriale secundare191. Alte modificări fiziologice asociate cu depresia care au un impact negativ asupra funcţiei cardio-vasculare sunt hipercoagulabilitatea, inflamaţia sistemică şi localizată şi alterările ritmului cardiac192.

      Unii dintre pacienţii anxioşi prezintă o variabilitate a ratei cardiace, ceea ce poate determina alterarea patologică a tonusului autonom cardiac. Aceasta se poate datora fie creşterii stimulării simpatice, fie alterării controlului vagal, ambele fiind legate de mortalitate187. Activitatea medulosuprarenală şi corticosuprarenală sunt crescute atunci când anxietatea este prezentă, ceea poate contribui la boala cardio-vasculară193. Anxietatea poate determina şi spasm coronarian, ceea ce poate determina ruptura plăcii aterosclerotice191.

      Pacienţii care prezintă ostilitate şi sunt expuşi la anumiţi stimuli, cum ar fi sarcinile mentale, prezintă valori presionale şi frecvenţe cardiace crescute comparativ cu cei non-ostili187,194, ca şi alte modificări fiziologice legate de boala cardio-vasculară187,191.

      Evaluarea şi terapiile psihologice recomandate în depresia, anxietatea şi ostilitatea pacientului dializat

      EVALUAREA

      Există dovezi că intervenţiile socio-psihologice, pot reduce semnificativ morbiditatea şi mortalitatea pacienţilor dializaţi şi influenţează pozitiv colesterolemia, presiunea arterială, alura ventriculară191. Dializa adecvată şi controlul anemiei sunt factori care contribuie semnificativ la starea de bună dispoziţie generală şi calitatea vieţii pacienţilor dializaţi. Aceşti factori, combinaţi cu evaluarea stării de sănătate fizică şi cu potenţialele efecte adverse ale medicaţiei administrate trebuie în primul rând evaluaţi ca factori determinanţi ai depresiei şi anxietăţii.

      În multe centre de dializă, aprecierea calităţii vieţii pacienilor dializaţi prin teste psihometrice, ceea ce presupune şi evaluarea depresiei, a devenit o operaţie de rutină. Există mai multe instrumente care apreciază nivelurile depresiei, anxietăţii şi ostilităţii. Beck Depression Inventory (BDI), care este frecvent aplicat, este un instrument bine validat195. BDI Fast Screen este un instrument de auto- raportare dezvoltat specific pentru măsurarea depresiei la pacienţii care prezintă o boală somatică196. Cognitive Depression Index, un subset al BDI, controlează posibilul impact al simptomelor somatice, care poate supra-evalua artificial ratele depresiei atunci când se evaluează populaţia dializată195. SF-36 a fost de asemenea stabilit ca un bun test screening pentru depresie la pacienţii dializaţi63. Instrumentul Kidney Disease Quality of Life (KDQOL-SF™), derivat din SF- 36, este astăzi cel mai bine testat şi acceptat instrument orientat special către populaţia cu boală cronică de rinichi197. World Health Organization Quality of Life-100 (WHOQOL-100) şi forma sa abreviată (WHOQOL-BREF), a fost dezvoltat pentru a fi utilizat în lumea întreagă într-o varietate de culturi. Ambele conţin un domeniu psihologic care evaluează depresia şi anxietatea198. State- Trait Anxiety Inventory (STAI) a fost frecvent utilizat şi este considerat a fi unul dintre cele mai bine standardizate teste pentru măsurarea anxietăţii199. Extensiv a fost folosit şi State-Trait Anger Expression Scale (STAXI); el are validitate predictivă şi date normative vaste şi distinge între suprimarea şi exprimarea mâniei200. Un alt instrument de măsurare a ostilităţii este Cook-Medley Hostility Inventory, care este preluat din Minnesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI); acest instrument a fost demonstrat a prezice mortalitatea generală şi cea prin boală cardio- vasculară194,201.

      INTERVENŢIA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ

      1. S-a demonstrat că consilierea de grup care se focalizează în mod special asupra modificării caracteristicilor tipului de personalitate A, cum ar fi ostilitatea, diminuă nu doar caracteristicile tipului A, ci reduce şi decesele de cauză cardiacă; aceleaşi efecte le are şi instrucţia de grup care include tehnici de reducere a stresului187.

         Utilizarea terapiilor cognitiv-comportamentale diminuă anxietatea şi reduc depresia la nivelul populaiei generale202 şi reduc semnificativ hipertensiunea şi morbi-mortalitatea de cauză cardio- vasculară asociată HTA200. Tehnicile de relaxare au o valoare egală sau sunt mai eficiente comparativ cu alte intervenţii psihologice în scăderea reacţiilor fiziologice la persoanele cu boală cardio-vasculară. O formă de relaxare, biofeedback-ul, scade HTA la 60% dintre participanţii la studiu. Alte tehnici, cum ar fi respiraţia controlată, se asociază semnificativ cu mortalitatea de cauză generală187. Pacienţii HD care au fost învăţaţi să aplice exerciţii de relaxare simple progresive prezintă niveluri de anxietate semnificativ scăzute, spre deosebire de grupul de control199.

         Numeroase studii efectuate la nivelul populaţiei generale au demonstrat că mânia este tratabilă prin utilizarea în combinaţie a mai multor tipuri de intervenţie200,202.

         Educaţia pacientului s-a dovedit a avea impact asupra status-ului psihologic. Pacienţii care au participat la un program educaţional privitor la BCR (care a inclus informaţii asupra tratamentelor şi potenţialului impact asupra calităţii vieţii) înainte de instituirea dializei au avut niveluri semnificativ mai scăzute ale anxietăţii şi stare sufletească ameliorată comparativ cu grupul de control. Această diferenţă a persistat în primele luni de după iniţierea dializei38.

         După cum s-a discutat mai sus în acest ghid, şi exerciţiile fizice regulate au un impact asupra stării de bine a pacientului dializat.

         În cazul în care simptomele depresive sau anxioase nu răspund la alte tratamente, trebuie luată în consideraţie amininistrarea de medicamente psihotrope. Inhibitorii de repreluare selectivă a serotoninei sau antidepresivele atipice, cum ar fi nefazodon sau bupropion pot fi luate în calcul în tratamentul pacienţilor deprimaţi190. Studiile au demonstrat că intervenţiile farmacologice au efecte pozitive asupra stării psihice a pacienţilor cu BCR203.

         Analiza literaturii

         DEPRESIA

         Depresia este considerată a fi cea mai frecventă problemă psihologică a pacienţilor dializaţi204. În populaţia generală, riscul de a suferi de depresie în cursul vieţii este de 10-25% în cazul femeilor şi de 5-12% în cazul bărbaţilor. Aceasta înseamnă că o parte din pacienţii care intră în program de dializă cronică au suferit deja de depresie în antecedente. Pentru această categorie de pacienţi riscul de a suferi de depresie după iniţierea dializei este mult mai mare. Alţi factori de risc ai depresiei la pacientul hemodializat sunt: sexul feminin, vechimea mai mare în dializă, lipsa unui loc de muncă şi faptul că locuieşte singur.

         În cazul pacienţilor hemodializaţi, depresia poate fi un răspuns la pierderile suferite odată cu începerea dializei – pierderea funcţiei renale, dar şi a rolului în familie şi la locul de muncă, a condiţiei fizice şi mobilităţii, ca să enumerăm doar câteva dintre ele.

         Prevalenţa depresiei la pacienţii hemodializaţi diferă de la un studiu la altul, în parte datorită metodologiei diferite de evaluare. O serie de studii care au utilizat Inventarul de Depresie Beck (B.D.I. – vezi Anexa 1), un instrument validat pentru criteriile de diagnostic al depresiei din DSM III, au raportat totuşi rezultate similare205-207. Astfel, între o treime şi o jumătate dintre pacienţii hemodializaţi au obţinut scoruri la B.D.I. care sugerau prezenţa unui nivel cel puţin moderat de depresie (scoruri B.D.I.�11). Mai mult, 85% dintre aceşti pacienţi au fost diagnosticaţi într-o etapă ulterioară a studiului cu episod depresiv major (conform criteriilor de diagnostic DSM IV) şi au obţinut scoruri �17 la Scala de Depresie Hamilton208.

         Suicidul, cea mai gravă complicaţie a depresiei, este de 15 ori mai frecvent în rândul pacienţilor hemodializaţi, comparativ cu populaţia generală. Această rată importantă a suicidului este favorizată de faptul că pacientul uremic are la îndemână abandonarea dializei sau manevrarea accesului vascular8. Rata suicidului este de aproximativ 0.2 per 1000 pacient-an. Majoritatea celor care abandonează dializa sunt fie vârstnici, fie diabetici209,210, fie au fost diagnosticaţi cu depresie severă211. Însă o proporţie mult mai mare de pacienţi recurge la alte acţiuni autodistructive care pot duce în cele din urmă la moarte. Este cazul nerespectării restricţiilor alimentare şi de lichide sau, ceea ce în jargon medical se numeşte „sinucidere lentă“.

         Evaluarea depresiei. Pentru identificarea corectă a depresiei, în cazul pacienţilor hemodializaţi trebuie făcute două distincţii majore. Prima este aceea între diagnosticul de depresie şi simptomele

         depresiei – în sensul că o serie de simptome ale depresiei sunt frecvent întâlnite la pacienţii hemodializaţi, dar ele nu trebuie confundate cu sindromul depresiv clinic, care presupune prezenţa unei constelaţii de simptome. În al doilea rând, există o suprapunere între simptomele depresiei şi simptomele uremiei şi/sau ale anemiei renale, ceea ce îngreunează recunoaşterea episodului depresiv major. Diagnosticul diferenţial se poate însă realiza cu uşurinţă dacă se ţine cont de faptul că între sentimentele de vinovăţie, neajutorare sau ideile suicidare şi simptomele uremiei nu există nici o suprapunere. În consecinţă, pentru o evaluare corectă a depresiei la pacientul dializat trebuie apreciate cu acurateţe şi diferenţiate aspectele somatice ale depresiei de cele cognitive2. Se poate folosi în acest scop Cognitive Depression Index (primii 15 itemi ai BDI)195,212. Acest demers este cu atât mai important în cazul diagnosticării depresiei la iniţierea dializei – o perioadă acută din punct de vedere medical. La pacienţii incidenţi, într-un studiu cross-secţional cuprinzând 123 pacienţi hemodializaţi evaluaţi cu B.D.I. în primele 10 zile de la iniţierea terapiei de substituţie renală, prevalenţa depresiei a fost de 44% (scoruri B.D.I. 15)213.

         Relevanţa depresiei în tratamentul prin dializă cronică. Evaluarea şi tratamentul depresiei în cazul pacienţilor hemodializaţi are o importanţă crucială, dat fiind impactul depresiei asupra complianţei la tratament, a calităţii vieţii şi, nu în ultimul rând, asupra ratei de spitalizare şi supravieţuirii pacienţilor.

         Un nivel ridicat de depresie a fost asociat cu o concentraţie ridicată a fosforului în sânge, cu absenţa de la şedinţele de dializă şi cu scurtarea şedinţei de dializă la pacienţii cu o vechime mai mare de 1 an în dializă. În cazul pacienţilor incidenţi, depresia a fost asociată cu absentarea de la şedinţele de dializă. Friend şi col.214 au constatat că un nivel ridicat al depresiei este asociat cu scăderea concentraţiei albuminei serice la pacienţii prevalenţi (un marker al malnutriţiei).

         Depresia este invers corelată cu percepţia satisfacţiei asupra propriei vieţi şi a suportului social. De asemenea, un nivel ridicat de dizabilitate (nu şi de severitate a bolii) se corelează cu un nivel ridicat al depresiei.

         În fine, o serie de studii recente au demonstrat clar asocierea depresiei cu spitalizarea şi mortalitatea în cazul pacienţilor hemodializaţi, cel mai important fiind studiul Dialysis Outcomes and Practice Patterns Study (DOPPS 2002), un studiu randomizat (de clasă A), realizat la un lot de 5256 pacienţi hemodializaţi din SUA şi Europa.

         ANXIETATEA

         Mai multe studii sugerează că anxietatea este mai frecvent asociată cu BCR comparativ cu populaţia generală; pe de altă parte, anxietatea se asociază cu creşterea frecvenţei evenimentelor cardio- vasculare, fiind, în acest fel, direct asociată cu mortalitatea187,189,191,193,194,215-218. Într-un studiu, aproximativ 45% din 128 pacienţi dializaţi au prezentat semne clinice de anxietate219. Ca şi în cazul depresiei, scorul mediu de anxietate al pacienţilor dializaţi a fost semnificativ mai înalt comparativ cu cel al subiecţilor normali220.

         OSTILITATEA

         Cercetările privitoare la consecinţele ostilităţii la pacienţii TSFR sunt insuficiente pentru extragerea unor concluzii. Chestionarul Kellner Symptom, care a fost administrat doar la femei dializate, demonstrează că, atunci când pacienţii dializaţi sunt mai deprimaţi, ei sunt şi mai ostili comparativ cu grupul de control sănătos221. Un alt studiu privitor la pacienţii dializaţi şi partenerii lor a demonstrat că cei dializaţi prezintă o serie de reacţii psihologice, inclusiv mânie222.

         Probleme speciale (limite ale intervenţiilor)

         Cecetările clinice au produs date contradictorii, determinate în special de utilizarea unor diferite definiţii ale problemelor psihice. Probleme adiţionale în cadrul anumitor studii au fost reprezentate de dimensiunea mică a eşantioanelor, procentajul înalt a populaţiei pierdute pe parcursul studiului şi lipsa de control asupra variabilelor care pot influenţa rezultatele.

         Acest ghid se bazează în cea mai mare parte pe studii observaţionale, meta-analize şi referate generale. Au fost identificate puţine studii care să evalueze longitudinal asocierea dintre factorii psihologici şi prognosticul pacienţilor dializaţi.

         Probleme de implementare

         În România, reglementările legale şi restricţiile financiare împiedică specializarea clinică a asistenţilor sociali şi supraspecializarea în dializă a psihologilor; în consecinţă, evaluarea socio- psihologică a pacienţilor este dificilă şi după introducerea TSFR, fiind practic inexistentă înainte de aceasta. Atât asistenţii sociali cât şi psihologii, ca parte a echipei de IMD, ar trebui să evalueze pacienţii stabili la 6 luni, iar pe cei instabili ori de câte ori este nevoie, ca parte a activităţii planificate de îngrijire de echipă.

         Nefrologii nu au obişnuinţa evaluării psihologice de rutină a pacienţilor dializaţi, din cauza lipsei de pregătire şi a convingerii că această sarcină se găseşte în afara ariei lor de expertiză. De asemenea, adeseori nefrologii nu cunosc prevalenţa acestor probleme psihologice la populaţia dializată şi nici intervenţiile care reduc alterările psihologice.

         Diferitele tehnici intervenţionale discutate pentru factorii psihologici pot fi implementate de psihologul centrului sau din ambulator; costul intervenţiei acestuia din urmă nu este însă acoperit de actualul sistem al asigurărilor de sănătate.

         Direcţii de cercetare

         Sunt necesare cercetări pentru:

         •  studiul prezenţei problemelor psihologice la pacienţii dializaţi

         •  examinarea impactului problemelor psihologice asupra prognosticului pacienţilor dializaţi

         •  examinarea impactului intervenţiilor terapeutice asupra prognosticului pacienţilor dializaţi

           Recomandare 17. Depresia, anxietatea şi ostilitatea trebuie identificate şi tratate la pacienţii dializaţi. (Gradul B)

         •  Recomandare 17a. Toţi pacienţii dializaţi trebuie examinaţi de psiholog şi un asistent social la iniţierea dializei şi ulterior cel puţin o dată la 6 luni, cu focalizare pe identificarea depresiei, anxietăţii şi ostilităţii. (Gradul C)

         •  Recomandare 17b. Pacienţii dializaţi trebuie trataţi de depresie, anxietate şi ostilitate dacă prezintă aceste stări psihologice. (Gradul C)

           PERCEPŢIA CALITĂŢII VIEŢII – ASOCIEREA FILTRATULUI GLOMERULAR CU INDICII DE CALITATE A VIEŢII

           Premize

           Atunci când o boală cronică nu poate fi vindecată, maximizarea calităţii vieţii devine un scop esenţial al îngrijirii medicale. În cadrul acestui ghid, conceptul de calitate a vieţii conţine noţiunile de „status funcţional“ (fizic, psihic şi social) şi „starea de bine“. Studii recente au demonstrat că optimizarea funcţiilor fizice şi psihice ca şi starea de bine la pacientul cu BCR este influenţată de: trimiterea tardivă la nefrolog şi îngrijirea pre-dialitică inadecvată223; simptome; efectele bolii asupra funcţiilor psihice, fizice şi sociale; şi satisfacţia faţă de îngrijirea medicală acordată224. De asemenea, măsurarea calităţii vieţii a devenit un atribut al investigaţiei clinice, fiind recunoscut din ce în ce mai frecvent ca endpoint pentru studii controlate şi randomizate225. Calitatea vieţii este evaluată şi în studiile cross-secţionale şi longitudinale, fiind şi o componentă importantă în analiza costuri-beneficii a unei terapii medicale226. Complicaţiile BCR, cum ar fi anemia, malnutriţia, boala osoasă renală, neuropatia, comorbidăţile (diabet zaharat şi boală cardio-vasculară) pot afecta negativ calitatea vieţii. În consecinţă, pentru a ameliora calitatea vieţii, pacientul trebuie să ajungă rapid la nefrolog, iar comorbidităţile trebuie să fie tratate corect.

           Acest ghid descrie asocierea dintre nivelul funcţiei renale şi domeniile de funcţionare şi starea de bine ale pacientului cu BCR. Trebuie analizat întregul continuum al stadiilor BCR pentru a înţelege riscurile legate de compromiterea status-ului funcţional şi stării de bine. Înarmat cu aceste cunoştinţe, clinicianul poate identifica mai rapid stadiile BCR la care este mai probabil să apară deficite şi poate dezvolta şi implementa strategii pentru tratarea pacienţilor cu risc înalt şi ameliorarea sau eliminarea deficitelor înainte ca acestea să devină severe sau ireversibile.

           Definiţii

           Conceptul de calitate a vieţii este definit prin variabilele pe care le conţine, variabile care pot fi identificate, cuantificate şi modificate:

         •  starea de sănătate (simptome şi semne, valori de laborator, deces);

         •  status funcţional (fizic, mental, social, îndeplinirea rolului), şi

         •  starea de bine (energie/oboseală, durere, percepţiile asupra propriei sănătăţi, satisfacţie)227,228.

         În toate situaţiile, auto-raportarea este preferabilă raportării de către personalul medical, întrucât rezultatele sunt dependente de experienţa trăită şi aşteptările pacientului.

         Dificultăţile ridicate de măsurarea acestui concept încă imperfect înţeles au făcut ca cercetătorii implicaţi în acest domeniu să studieze mai multe variabile prin aplicarea mai multor metode şi instrumente. Utilizarea mai multor instrumente a împiedicat în bună parte comparararea şi interpretarea rezultatelor şi obţinerea concluziilor.

         Tabelul I. Domeniile calităţii vieţii măsurate de instrumente specifice

         Instrument	Percepţia asupra simptomelor şi sănătăţii	Funcţia fizică	Funcţia mentală	Servici	Funcţia socială
         Beck Depression Inventory (BDI)	Depresie	Nu	Da	Da	Da
         Center for Epidemiological Studies-Depression (CES-D)	Da	Nu	Da	Nu	Nu
         Cognitive Depression Index (CDI)	Nu	Nu	Da	Nu	Nu
         Dartmouth COOP Functional Health Assessment Charts	Da	Da	Da	Da	Da
         Duke Health Profile	Da	Da	Da	Da	Da
         ESRD Severity Coefficient	Da	Nu	Nu	Nu	Nu
         Euro QOL	Da	Da	Da	Da	Da
         Health Index (HI)	Da	Da	Da	Nu	Nu
         Illness Effects Questionnaire (IEQ)	Da	Nu	Da	Nu	Da
         Karnofsky Performance Scale (KPS)	Da	Da	Nu	Da	Da
         MOS Short Form 36 (SF-36	Da	Da	Da	Da	Da
         Kidney Disease QOL	Da	Da	Da	Da	Da
         McGill Quality of Life Questionnaire	Da	Da	Da	Da	Da
         Multidimensional Scale of Perceived Social Support (MSP)	Nu	Nu	Nu	Nu	Da
         NHANES Adult Questionnaire (NHANES)	Da	Da	Da	Da	Da
         Quality of Well-Being Scale (QWB)	Da	Da	Da	Da	Da
         Rand Health Insurance Experiment Instrument (RHIE)	Nu	Da	Da	Da	Da
         Satisfaction with Life Scale (SLS)	Nu	Nu	Da	Nu	Nu
         Sense of Coherence Scale	Nu	Nu	Da	Nu	Nu
         Sickness Impact Profie (SIP)	Da	Da	Da	Da	Da
         Social Adjustment Scale Self-Report (SAS-SR)	Nu	Da	Da	Da	Da
         State Trait Anxiey Inventory (STAI)	Anxietate	Nu	Da	Nu	Nu
         Symptom Checklist-90R (SCL-90R)	Da	Nu	Da	Nu	Nu
         WHOQOL-100	Da	Da	Da	Da	Da

         Analiza literaturii. Elemente componente şi descrierea/modificarea acestora în BCR

         Pacienţii dializaţi raportează semnificativ creşterea durerii, scăderea vitalităţii, a sănătăţii generale, creşterea disfuncţiilor fizică, mentală şi socială şi limitarea capacităţii de a munci şi de a participa la activităţi din cauza sănătăţii şi a emoţiilor lor comparativ cu normele de referinţă pentru SUA. Cel puţin 25% prezintă depresie63. Capacitatea de efort a pacienţilor dializaţi este semnificativ inferioară celei a martorilor sănătoşi156. Insuficienţa renală afectează negativ simţul controlului şi viziunea asupra sănătăţii a pacienţilor dializaţi230. Circa 39% dintre cei care lucrează cu 6 luni înaintea iniţierii dializei renunţă la serviciu în momentul în care încep dializa231. Pacienţii vârstnici dializaţi se angajează în mai puţine activităţi în afara casei şi mulţi dintre ei mai ies din casă doar pentru efectuarea dializei din cauza slăbiciunii102.

         Modificarea indicilor status-ului funcţional şi ai stării de bine se asociază cu un prognostic negativ în BCR. Modificarea indicilor status-ului funcţional şi ai stării de bine se asociază cu creşterea riscului de deces şi spitalizare, în timp ce ameliorarea scorurilor se asociază cu ameliorarea prognosticului. Pacienţii cu un un scor a componentei fizice a SF-36 <34.6 prezintă un risc relativ de deces de 2.03 şi un risc relativ de spitalizare de 1.67. Fiecare ameliorare cu 5 puncte a scorului componentei fizice se asociază cu o supravieţuire cu 10% mai lungă şi cu 6% mai puţine zile de spitalizare. Pe SF-36, un scor al sănătăţii mentale :S52 şi un scor al componentei mentale

         :S42 indică depresie. Fiecare ameliorare cu 5 puncte a scorului componentei mentale se asociază cu scăderea cu 2% a zilelor de spitalizare63.

         Alterarea status-ului funcţional şi a stării de bine se asociază cu caracteristici socio-demografice. Un venit şi o educaţie mai scăzute se asociază cu alterări mai semnificative ale status-ului funcţional şi a stării de bine la pacienţii cu BCR232.

         Alterarea status-ului funcţional şi a stării de bine se poate datora afecţiunilor care determină BCR (diabet zaharat, HTA) sau complicaţiilor determinate de scăderea FG (anemie, malnutriţie, boală osoasă renală, neuropatie). HTA, diabetul zaharat asociat cu angor pectoris, infarctul miocardic anterior233, osteoporoza şi fracturile osoase234 şi malnutriţia224 sunt asociate cu un status funcţional şi o stare de bine alterate la pacienţii fără nefropatie cunoscută. La veteranii cu diabet zaharat, neuropatia şi nefropatia diabetică s-au asociat cu cea mai semnificativă scădere a status-ului funcţional şi a stării de bine235.

         Anemia s-a asociat cu scăderea status-ului funcţional şi a stării de bine la pacienţii cu FG sever scăzută şi la pacienţii dializaţi, iar ameliorarea anemiei cu eritropoietină s-a asociat cu ameliorarea status-ului funcţional şi a stării de bine236-241.

         Indicii status-ului funcţional şi ai stării de bine se corelează cu nivelurile FG; sub un FG de circa 60mL/min/1.73 m2, există o prevalenţă mai înaltă a alterării indicilor status-ului funcţional şi ai stării de bine. Au fost analizate datele oferite de studiile transversale şi datele de bază de la nivelul studiilor longitudinale pentru evaluarea relaţiei dintre nivelul funcţiei renale şi nivelul status-ului funcţional şi al stării de bine. Populaţiile studiate includ pacienţii cu funcţie renală scăzută, inclusiv cei cu rinichi transplantat funcţional şi pacienţii dializaţi comparativ cu subiecţii sănătoşi sau primitorii de grefă renală. Deşi cele mai multe dintre datele privitoare la impactul status-ului funcţional şi stării de bine asupra prognosticului au fost obţinute la pacienţii dializaţi, există dovezi convingătoare că anomaliile status-ului funcţional şi ale stării de bine debutează precoce la pacientul cu BCR şi se corelează semnificativ cu declinul FG.

         SIMPTOME

         Reducerea funcţiei renale se asociază cu simptome cum ar fi oboseală la eforturi minime, slăbiciune, scăderea energiei, crampe, gust rău, sughiţ, scăderea mirosului (Figura 1). Pacienţii dializaţi şi transplantaţi diabetici raportează mai frecvent o stare de sănătate nesatisfăcătoare comparativ cu pacienţii dializaţi şi cei transplantaţi fără diabet75,91,242-247.

         FUNCŢIA FIZICĂ

         La subiecţii din studiul NHANES III, scăderea FG se asociază cu modificarea capacităţii de mers şi urcare a scărilor. La primitorii de transplant, reducerea funcţiei renale se asociază de asemenea cu scoruri scăzute ale funcţiilor fizice. Un alt studiu a arătat că modificarea funcţiilor fizice nu s-a corelat semnificativ cu nivelul funcţiei renale, dar alterarea funcţiei fizice a fost de 8 ori mai severă comparativ cu cea a populaţiei generale. Pacienţii dializaţi raportează disfuncţie fizică mai severă comparativ cu primitorii de transplant, iar pacienţii diabetici dializaţi şi transplantaţi raportează într- o mai mare măsură disfuncţie fizică comparativ cu pacienţii non-diabetici75,91,242-248.

         DEPRESIA

         Reducerea funcţiei renale se asociază cu scăderea status-ului funcţional psiho-social, creşterea anxietăţii, creşterea stres-ului, scăderea nivelului stării de bine, creşterea depresiei şi percepţie negativă a sănătăţii. Pacienţii deprimaţi sunt mai înclinaţi către raportarea unei satisfacţii scăzute faţă de viaţă, indiferent de funcţia renală. Pacienţii dializaţi raportează o „fericire în ceea ce priveşte viaţa personală” semnificativ scăzută şi o funcţie psiho-socială mai scăzută comparativ cu primitorii

         de transplant. La americanii de origine mexicană, nefropatia este predictivă pentru simptomele depresive75,91,242-249.

         

         3

         2

         1

         0

         Oboseală, slăbiciune

         Lipsă de energie

         Crampe musculare

         Echimoze, sângerări frecvente

         Gust rău Sughiţ

         FG 10-20 FG 20-30 FG 30-40 FG 40-50 FG 50-60

         Figura 1. Funcţia renală (FG) şi probabilitatea de apariţie a simptomelor care afectează calitatea vieţii şi starea de bine în Studiul MDRD, corectate pentru vârstă, sex, rasă, diagnostic al bolii renale de bază, educaţie, venit şi fumat (n=1284).242

         

         Figura 2. Prevalenţa ajustată a incapacităţii fizice de a merge pe categorii de FG (NHANES III). Prevalenţa prezisă a incapacităţii fizice de a merge 1/4 mile la participanţii adulţi de 20 ani sau mai vârstnici în cursul studiului NHANES III, 1988-1994. Valorile sunt ajustate 60 de ani prin regresie polinomială. Sunt arătate intervale de confidenţă de 95% la anumite niveluri de FG estimat.

         

         Figura 3. Prevalenţa ajustată a incapacităţii fizice de a urca pe categorii de FG (NHANES III). Prevalenţa prezisă a incapacităţii fizice de a urca 20 de trepte la participanţii adulţi de 20 ani sau mai vârstnici în cursul studiului NHANES III, 1988-1994. Valorile sunt ajustate 60 de ani prin regresie polinomială. Sunt arătate intervale de confidenţă de 95% la anumite niveluri de FG estimat.

         SERVICIUL ŞI ACTIVITĂŢILE UZUALE

         Reducerea funcţiei renale se asociază cu reducerea activităţoilor lucrative, în primul rând a serviciului regulat. La pacienţii cu BCR şi FG<50, prezenţa disfuncţiei fizice se corelează semnificativ cu absenţa serviciului, dar asocierea cu funcţia renală nu este semnificativă, întrucât disfuncţia fizică nu este uniform prezentă. Serviciul cu normă întreagă este mai prezent la cei cu FG scăzut (creatinină serică medie 5.4mg/dL, 69%) comparativ cu cei cu boală renală terminală (creatinină serică medie 13.7 mg/dL, 12%). Mai mulţi pacienţi dializaţi raportează că sănătatea le limitează munca şi alte activităţi comparativ cu pacienţii transplantaţi. Pacienţii dializaţi sau transplantaţi diabetici raportează într-o mai mare măsură dificultate în muncă comparativ cu pacienţii dializaţi sau transplantaţi non-diabetici75,91,243-247.

         FUNCŢIA SOCIALĂ

         Reducerea funcţiei renale se asociază cu scăderea activităţii sociale, îndeplinirea funcţiilor sociale şi interacţiunea socială. Pacienţii dializaţi raportează mai puţine contacte sociale şi o stare de satisfacţie socială mai rea comparativ cu subiecţii sănătoşi, în timp ce primitorii de transplant raportează funcţie socială şi interacţiune socială mai înalte comparativ cu pacienţii dializaţi.

         Pacienţii dializaţi sau transplantaţi diabetici raportează mai frecent probleme cu interacţiunea socială comparativ cu pacienţii non-diabetici. Nivelul perceput al suportului social la pacienţii cu BCR nu se asociază cu nivelul funcţiei renale75,91,243-247.

         Instrumente de auto-evaluare ca instrumente clinice

         În prezent sunt disponibile numeroase instrumente de evaluare a percepţiei pacienţilor în legătură cu aspectele fizic, psihologic şi social al stării lor de sănătate (Tabelul I). Un review realizat asupra instrumentelor de evaluare a calităţii vieţii la pacienţii dializaţi250 a arătat că: în cele 436 articole citate au fost folosite 53 de instrumente diferite (multe dintre ele nu dispuneau însă de calităţile psihometrice necesare) – 82% erau generice, iar 18% specifice IRCT. Instrumentele generice sunt cele care pot fi utilizate pentru evaluarea calităţii vieţii în orice boală cronică şi chiar la populaţia sănătoasă (Scala Karnofsky251, The Sickness Impact Profile252, The Medical Outcomes Study 36- Items Short Form Health Survey (SF-36)253). Printre instrumentele specifice BCR, cel mai folosit este The Kidney Disease Quality of Life (KDQOL)254. La populaţia din ţara noastră sunt validate chestionarele SF-36255 şi KDQOL-SFTM (vezi Anexa 4).

         LIMITE ALE STUDIILOR ŞI ALE INSTRUMENTELOR

         Analiza literaturii referitoare la aplicarea instumentelor de evlauare a calităţii vieţii la pacienţii dializaţi au arătat numeroase probleme în ceea ce priveşte metodologia de lucru (demografia pacienţilor, selecţia acestora, raportarea medicaţiei folosite, dimensiunea loturilor, analiza statistică).

         Pe de altă parte, până în prezent, nu s-a stabilit un „golden standard“ pentru definirea calităţii vieţii, altfel spus, pentru status-ul funcţional şi starea de bine. Cercetătorii au studiat numeroase variabile folosind instrumente mai mult sau mai puţin standardizate. În consecinţă, rezultatele nu sunt comparabile între ele250. Lipsa comparabilităţii între instrumente face ca, adesea, datele rezultate să pară conflictuale. Multe studii au analizat relaţiile dintre calitatea vieţii şi modalităţile de tratament după debutul insuficienţei renale. Puţine studii efectuate la persoanele cu FG scăzut au examinat relaţia dintre nivelul FG şi calitatea vieţii. Numai studiile MDRD şi NHANES III au examinat calitatea vieţii la mai multe niveluri ale funcţiei renale. Stabilirea unor informaţii clare în ceea ce priveşte felul în care deficitele precoce ale calităţii vieţii apar pe măsură ce se deteriorează funcţia renală necesită aceste date esenţiale. În sfârşit, întrucât anemia s-a demonstrat a limita calitatea vieţii, tratamentul incorect al acesteia poate altera rezultatele studiilor privitoare la calitatea vieţii. De aceea, studiile recente privitoare la calitatea vieţii pot să nu fie comparabile cu studiile efectuate anterior de 1990, chiar dacă se aplică acelaşi instrument.

         APLICAŢII CLINICE

         Datele raportate în studiile examinate sugerează că declinul funcţiilor renale afectează calitatea vieţii pacienţilor la nivelul mai multor dimensiuni. Deficitele status-ului funcţional sunt raportate de pacienţi chiar la niveluri incipiente ale BCR şi persistă chiar după transplant. Implicaţiile acestor date sunt cele stabilite într-un articol apărut sub egida Institute of Medicine (IOM) Workshop Assessing Health and Quality of Life Outcomes in Dialysis, care recomandă:

         •  evaluarea status-ului funcţional şi a stării de bine în cursul bolilor renale prin aplicarea unor instrumente standardizate care să fie valide, reliabile, sensibile la schimbări, uşor interpretabile şi uşor aplicabile: Dartmouth COOP Charts, Duke Health Profile/Duke Severity of Illness (DUKE/ DUSOI), Medical Outcomes Study 36-Item Short Form (SF-36), sau Kidney Disease Quality of Life (KDQOL).

         •  evaluarea status-ului funcţional şi a stării de bine cât mai devreme în cursul BCR, imediat după luarea în evidenţă a pacientului de către echipa de IMD pentru stabilirea unui nivel de bază, favorizarea unei intervenţii cât mai precoce orientată către ameliorarea calităţii vieţii şi abordarea continuum-ului medical prin corelarea datelor clinice cu cele ale calităţi vieţii228.

         •  clinicienii trebuie să re-evalueze periodic calitatea vieţii pentru a certifica starea actuală reală a pacientului şi eficienţa intervenţiilor orientate către ameliorarea acesteia. Reevaluarea este necesară ori de câte ori pacientul:

           • ■ raportează creşterea frecvenţei şi a severităţii simptomelor,

           • ■ prezintă o nouă complicaţie a BCR

           • ■ i se implantează o nouă cale de abord

           • ■ începe TSFR

           • ■ schimbă modalitatea de TSFR

           • ■ participă la o intervenţie clinică sau de reabilitare (de ex. consiliere, suport social, educaţie, terapie fizică, exerciţiu fizic independent, reabilitare vocaţională sau intervenţie medicală deosebită)

         Tabelul II. Instrumentele recomandate pentru evaluarea calităţii vieţii

         Instrument (aplicaţie)	Caracteristici	Proprietar
         Dartmouth COOP Functional	Timp: <10 min (tineri şi adulţi), 20 (vârstnici	FNX Corporation
         Health Assessment Charts	şi dializaţi)	1 Dorset Lane
         (generice pentru tineri, adulţi	Domenii: fizic, emoţional, activităţi zilnice,	Lebanon, NH 03766
         şi bătrâni; un chart pentru	activităţi sociale, suport social, durere, sănătate	(800)369-6669
         dializă)	generală, calitate a vieţii, financiar, boli,	Attn: John Wasson, MD
         	simptome/probleme, limite impuse de dializă)	Web: http://home.fnxnet.com
         	Cost: depinde de alegerea metodei de scorizare
         	Versiune automatizată: Nu
         	Scorizare/analiză: mai multe opţiuni
         	Limba: engleza
         	Versiune pentru ambliopi: litere mari, desene
         Duke Health Profile (DUKE)	Timp: 5 min	George Parkerson Jr, MD
         (generic)	Domenii (generice): sănătate fizica, sănătate	Department of Community Family Medicine
         	mentală, sănătate socială, sănătate generală,	Duke University Medical Center
         	sănătate percepută, stima de sine, anxietate,	Box 3886
         	depresie, anxietate-depresie, durere, disabilitate	Durham NC 27710
         	Cost: liber pentru utilizare non-comercială;	(919) 681-6560
         	manual 30USD	Email: george.parkerson@duke.edu
         	Versiune automatizată: Duke University Medical	Web: www.qlmed.org/duke/
         	Center
         	Limbaj: 21
         	Scorizare/analiză: Duke University Medical
         	Center
         	Versiune pentru ambliopi: nu
         Kidney Disease Quality of	Timp: 30 min (forma lungă), 16 min (forma	KDQOL Working Group c/o Karen Spritzer
         Life (KDQOLTM)	scurtă)	UCLA School of Medicine
         (specific pentru TSFR)	Domenii: generice (funcţionare fizică, limitare a	Division of General Internal Medicine Health Services
         	rolului de cauză fizică, durere corporală, sănătate	Research, 911 Broxton Plaza, Room 206
         	generală, sănătate generală, vitalitate, funcţionare	Box 951736
         	socială, limitare a rolului de cauză emoţională,	Los Angeles, CA 90095-1736
         	sănătate mentală) şi specifice	Fax: 310-794-0732
         	(simptome/probleme, efectele bolii de rinichi	Email: KSpritzer@mednet.ucla.edu
         	asupra vieţii de zi cu zi, limitările determinate de	Email to KDQOL group: kdqol@rand.org
         	boala de rinichi, funcţia cognitivă, status-ul	Web: www.gim.med.ucla.edu/kdqol/
         	profesional, funcţia sexuală, calitatea interacţiunii	Sau
         	sociale, somn	RAND Corp.
         	Cost: liber	1333 H St., NW Washington, DC 20004-4792
         	Versiune automatizata: HDO la (770) 889-5558	Attn: Caren Kamberg
         	Scorizare/analiză: HDO la (770) 889-5558	E-mail: caren_kamberg@rand.org
         	Limbaj: 28 (versiunea română în curs de validare)	Web: www.qlmed.org/KDQOL/index.html
         	Versiune pentreu ambliopi: litere mari
         Medical Outcomes Study 36	Timp: 12-15 min	Quality Metric Inc.
         Item Short Form	Domenii: generice (funcţionare fizică, limitare a	640 George Washington Hwy Ste 201
         	rolului de cauză fizică, durere corporală, sănătate	Lincoln, Rl 02865
         	generală, vitalitate, funcţionare socială, limitare a	(888) 947-9800
         	rolului da cauză emotională, sănătate mentală)	Email: Info@qmetric.com
         	Cost: liber, copie cu permisiune	Web: www.qlmed.org/SF-36/Index.html
         	Scorizare/analiza: Quality Metric, Inc. (401) 334-	sau
         	8800	http://sf-36.org/
         	Limba: 22	sau
         	Versiune pentru ambliopi: nu	RAND Corp.
         		1333 H St., NW Washington, DC 20004-4792
         		Attn: Caren Kamberg
         		E-mail: caren_kamberg@rand.org
         		Web: www.qlmed.org/KDQOL/index.html
         		http://www.rand.org/health/surveys_tools/mos/mos_core_36it
         		em.html

         PROBLEME DE IMPLEMENTARE

         Cercetătorii pot utiliza numeroase instrumente pentru evaluarea calităţii vieţii la pacientul cu BCR, însă clinicianul are nevoie să ştie ce instrument să aplice, când să-l aplice, cine să-l adminstreze, să calculeze scorurile şi să analizeze datele. În general, este practic să se utilizeze doar câteva instrumente, cu care echipa de IMD să se familiarizeze. Instrumentele care întrunesc caracterele de validitate, reliabilitate, sensibilitate, interpretabilitate şi aplicabilitate sunt Dartmouth COOP Charts, DUKE Health Profiles, Kidney Disease Quality of Life şi SF-36. Acestea prezintă şi avantajul că au fost larg utilizate la pacienţii dializaţi şi transplantaţi. În cursul practicii clinice, uşurinţa în utilizare este esenţială. Aceste instrumente sunt recomandate pentru că fiecare posedă câte un manual de utilizare, iar pacientul le poate completa independent sau cu asistenţă minimă.

         Pentru evaluarea problemelor legate de status-ul funcţional şi starea de bine, echipa de IMD poate suplimenta aceste instrumente cu alte mai specifice, incluzând teste bazate pe performanţă privitoare la funcţia fizică şi teste psihologice.

         Recomandări de cercetare

         Cercetările efectuate pe pacienţii dializaţi au demonstrat că status-ul funcţional şi starea de bine pre- tratament sunt indicatori prognostici ai evoluţiei post-tratament. În consecinţă, pentru evaluarea relaţiei dintre FG şi toate domeniile status-ului funcţional şi stării de bine de-a lungul progresiei bolii renale, sunt necesare studii longitudinale de mari dimensiuni. Trebuie efectuate cercetări cu mai multe instrumente standardizate în scopul comparării rezultatelor acestora. Trebuie evaluate rezultatele oricărei medicaţii sau intervenţii medicale susceptibile de a modifica rezultatele instrumentelor. Întrucât probleme cum ar fi anemia, boala osoasă renală, boala cardio-vasculară şi diabetul zaharat pot afecta calitatea vieţii, trebuie studiate în ce măsură tratarea corectă a acestora ameliorează status-ul funcţional şi starea de bine. În sfârşit, cercetătorii trebuie să examineze eficienţa intervenţiilor de reabilitare în stadiile precoce ale BCR. Rezolvarea acestor probleme ar oferi dovezi ştiinifice suplimentare pentru efectele funcţiei renale şi ale tratamentului asupra riscului pacientului de a dezvolta disfuncţie, spitalizare şi deces şi ar creşte înţelegerea asupra intervenţiilor care ar ameliora calitatea vieţii şi ar reduce efectele BCR asupra pacientului, familiei lui şi societăţii.

         Instrucţiuni/recomandări

         Modificările la nivelul percepţiei calităţii vieţii (status funcţional şi stare de bine) apar în timpul evoluţiei BCR şi se asociază cu prognostic infaust. Aceste alterări pot fi determinate de factor socio- demografici, cauzele BCR, complicaţiile BCR sau direct de reducerea FG.

         Recomandare 18. Pacienţii cu FG <30 ml min 1.73 m2 trebuie să fie periodic evaluaţi pentru indicii calităţii vieţii (status funcţional şi stare de bine). (Gradul B)

         •  pentru stabilirea nivelului de bază şi monitorizarea modificărilor apărute în timp; (Gradul B)

         •  pentru evaluarea efectului intervenţiilor asupra status-ului funcţional şi a stării de bine. (Gradul B)

         Bibliografie

         1. 1. European Best Practice Guidelines for Haemodialysis (Part 1). Nephrology Dialysis Transplantation Volume 17, Suppl 7, July 2002:9

         2. 2. NIH Consensus Statement-Morbidity and Mortality of Dialysis. Ann Intern Med 1994; 121: 62-70

         3. 3. Obrador GT, Pereira BJ. Early referral to the nephrologist and timely initiation of renal replacement therapy: a paradigm shift in the management of patients with chronic renal failure. Am J Kidney Dis 1998; 31: 398-417

         4. 4. Hood SA, Sondheimer JH. Impact of pre-ESRD management on dialysis outcomes: a review. Semin Dial 1998; 11: 175-180

         5. 5. Eadington DW. Delayed referral for dialysis. Nephrol Dial Transplant 1996; 11: 2124-

            2126

         6. 6. Levin A. Consequences of late referral on patient outcomes. Nephrol Dial Transplant 2000; 15 [Suppl 3]: 8-13

         7. 7. Huisman RM. The deadly risk of late referral. Nephrol Dial Transplant 2004; 19: 2175- 2180

         8. 8. Cleveland DR, Jindal KK, Hirsch DJ, Kiberd BA. Quality of prereferral care in patients with chronic renal insufficiency. Am J Kidney Dis 2002; 40: 30-36

         9. 9. Ifudu O, Dawood M, Homel P, Friedman EA. Excess morbidity in patients starting uremia therapy without prior care by a nephrologist. Am J Kidney Dis 1996; 28: 841- 845

         10. 10. Mendelssohn DC, Barrett BJ, Brownscombe LM et al. Elevated levels of serum creatinine: recommendations for management and referral. Can Med Assoc J 1999; 161: 413-417

         11. 11. Stigant C, Stevens L, Levin A. Nephrology: 4. Strategies for the care of adults with chronic kidney disease. Can Med Assoc J 2003; 168: 1553-1560

         12. 12. Levin A, Lewis M, Mortiboy P et al. Multidisciplinary predialysis programs: quantification and limitations of their impact on patient outcomes in two Canadian settings. Am J Kidney Dis 1997; 29: 533-540

         13. 13. Rasgon S, Schwankovsky L, James-Rogers A, Widrow L, Glick J, Butts E. An intervention for employment maintenance among blue collar workers with end stage renal disease. Am J Kidney Dis 1993; 22: 403-412

         14. 14. Harris LE, Luft FC, Rudy DW, Kesterson JG, Tierney WM. Effects of multidisciplinary care management in patients with chronic renal insufficiency. Am J Med 1998; 105: 464-471

         15. 15. Yeoh HH, Tiquia HS, Abcar AC, Rasgon SA, Idroos ML, Daneshvari SF. Impact of predialysis care on clinical outcomes. Hemodial Int 2003; 7: 338-341

         16. 16. Curtis BM, Ravani P, Malberti F, Kennett F, Taylor PA, Djurdev O, Levin A. The short and long term impact of multidisciplinary clinics in addition to standard nephrology care on patient outcomes. Nephrol Dial Transplant 2005; 20: 147-154

         17. 17. Goldstein M, Yassa T, Dacouris N, McFarlane P. Multidisciplinary predialysis care and morbidity and mortality of patients on dialysis. Am J Kidney Dis 2004; 44: 706-714

         18. 18. White CA, Pilkey RM, Lam M, Holland DC. Pre-dialysis clinic attendance improves quality of life among hemodialysis patients. BMC Nephrology 2002, 3:3

         19. 19. McLaughlin K, Manns B, Culleton B, Donaldson C, Taub K. An economic evaluation of early versus late referral of patients with progressive renal insufficiency. Am J Kidney Dis 2001; 38: 1122-1128

         20. 20. Smith DH, Gullion CM, Nichols G, Keith DS, Brown JB. Cost of medical care for chronic kidney disease and comorbidity among enrollees in a large HMO population. J Am Soc Nephrol 2004; 15: 1300-1306

         21. 21. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Chronic Kidney Disease: evaluation, classification, and stratification. Am J Kidney Dis 2002; 39 [Suppl 1]

         22. 22. Life Options Rehabilitation Advisory Council. Renal rehabilitation: bridging the barriers. Madison, WI: Medical Education Institute, Inc., 1994.

         23. 23. Life Options Rehabilitation Advisory Council: Unit self-assessment manual for renal rehabilitation. Madison, WI, Medical Education Institute, 1998

         24. 24. Porter E. Pre-dialysis: initiatives in Canada. Nephrol News Issues. 1998 Nov;12(11):15- 6

         25. 25. Veterans Health Administration, Department of Defense. VHA/DoD clinical practice guideline for the management of chronic kidney disease and pre-ESRD in the primary care setting. Washington (DC): Department of Veterans Affairs (U.S.), Veterans Health Administration; 2001 May

         26. 26. Devins GM, Binik YM, Mandin H, Letourneau PK, Hollomby DJ, Barre PE, et al. The Kidney Disease Questionnaire: a test for measuring patient knowledge about end-stage renal disease. J Clin Epidemiol 1990;43(3):297-307

         27. 27. Chambers JK, Boggs DL. Development of an instrument to measure knowledge about kidney function, kidney failure, and treatment options. ANNA J 1993;20(6):637-42, 650; discussion 643

         28. 28. Ahlmén J, Carlsson L, Schönborg C. Well-informed patients with end-stage renal disease prefer peritoneal dialysis to hemodialysis. Perit Dial Int 1993;13 Suppl 2:S196-8

         29. 29. Binik YM, Devins GM, Barre PE, Guttmann RD, Hollomby DJ, Mandin H, et al. Live and learn: patient education delays the need to initiate renal replacement therapy in end- stage renal disease. J Nerv Ment Dis 1993;181(6):371-6

         30. 30. Breckenridge DM. Patients’ perceptions of why, how, and by whom dialysis treatment modality was chosen. ANNA J 1997;24(3):313-9; discussion 320-1

         31. 31. Coupe D. Making decisions about dialysis options: an audit of patients’ views. EDNTNA ERCA J 1998;24(1):25-6, 31

         32. 32. Gordon EJ, Sehgal AR. Patient-nephrologist discussions about kidney transplantation as a treatment option. Adv Ren Replace Ther 2000;7(2):177-83

         33. 33. Groome PA, Hutchinson TA, Tousignant P. Content of a decision analysis for treatment choice in end-stage renal disease: who should be consulted? Med Decis Making 1994;14(1):91-7

         34. 34. Groome PA, Hutchinson TA, Prichard SS. ESRD treatment modality selection: which factors are important in the decision? Adv Perit Dial 1991;7:54-6

         35. 35. Klang B, Clyne N. Well-being and functional ability in uraemic patients before and after having started dialysis treatment. Scand J Caring Sci 1997;11(3):159-66

         36. 36. Klang B, Bjorvell H, Cronqvist A. Patients with chronic renal failure and their ability to cope. Scand J Caring Sci 1996;10(2):89-95

         37. 37. Klang B, Bjorvell H, Clyne N. Predialysis education helps patients choose dialysis modality and increases disease-specific knowledge. J Adv Nurs 1999;29(4):869-876

         38. 38. Klang B, Bjorvell H, Berglund J, Sundstedt C, Clyne N. Predialysis patient education: effects on functioning and well-being in uraemic patients. J Adv Nurs 1998;28(1):36-44

         39. 39. O’Donnell A, Tucker L. Pre-dialysis education. A change in clinical practice. How effective is it?. EDNTNA ERCA J 1999;25(2):29-32

         40. 40. Devins GM, Hollomby DJ, Barre PE, Mandin H, Taub K, Paul LC, et al. Long-term knowledge retention following predialysis psychoeducational intervention. Nephron 2000;86:129-34

         41. 41. Hayslip DM, Suttle CD. Pre-ESRD patient education: a review of the literature. Adv Ren Replace Ther. 1995 Jul;2(3):217-26

         42. 42. Doak CC, Doak LG, Root JH. Teaching Patients With Low Literacy Skills. 2nd ed. Philadelphia, PA: J.B. Lippincott Company; 1996.

         43. 43. Szczepanik ME. Assessment and selection Considerations: ESRD Patients and Families Education Materials and Media. Adv Ren Replace Ther 1995;2:207-216

         44. 44. Fletcher GF, Balady G, Blair SN, Blumenthal J, Caspersen C, Chaitman B, et al. Statement on exercise: benefits and recommendations for physical activity programs for all Americans. A statement for health professionals by the Committee on Exercise and Cardiac Rehabilitation of the Council on Clinical Cardiology, American Heart Association. Circulation 1996;94:857-62

         45. 45. Expert Panel on Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Cholesterol in Adults. Executive Summary of The Third Report of The National Cholesterol Education Program (NCEP) Expert Panel on Detection, Evaluation, And Treatment of High Blood Cholesterol In Adults (Adult Treatment Panel III). JAMA 2001;285:2486-97

         46. 46. The Seventh Report of the Joint National Committee on Prevention, Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure (JNC 7). http://www.nhlbi.nih.gov/guidelines/hypertension/

         47. 47. Wee CC, McCarthy EP, Davis RB, Phillips RS. Physician counseling about exercise. JAMA 1999;282:1583-8

         48. 48. Rosen MA, Logsdon DN, Demak MM. Prevention and health promotion in primary care: baseline results on physicians from the INSURE Project on Lifecycle Preventive Health Services. Prev Med 1984;13:535-48

         49. 49. Bull FC, Schipper EC, Jamrozik K, Blanksby BA. Beliefs and behaviour of general practitioners regarding promotion of physical activity. Aust J Public Health 1995;19:300-4

         50. 50. Wells KB, Lewis CE, Leake B, Schleiter MK, Brook RH. The practices of general and subspecialty internists in counseling about smoking and exercise. Am J Public Health 1986;76:1009-13

         51. 51. Wells KB, Lewis CE, Leake B, Ware JE Jr. Do physicians preach what they practice? A study of physicians’ health habits and counseling practices. JAMA 1984;252:2846-8

         52. 52. Orleans CT, George LK, Houpt JL, Brodie KH. Health promotion in primary care: a survey of U.S. family practitioners. Prev Med 1985;14:636-47

         53. 53. Lewis CE, Clancy C, Leake B, Schwartz JS. The counseling practices of internists. Ann Intern Med 1991;114:54-8

         54. 54. The Writing Group for the Activity Counseling Trial Research Group. Effects of physical activity counseling in primary care: the Activity Counseling Trial: a randomized controlled trial. JAMA 2001;286:677-87

         55. 55. Goldberg AP, Geltman EM, Gavin JR 3d, Carney RM, Hagberg JM, Delmez JA, et al. Exercise training reduces coronary risk and effectively rehabilitates hemodialysis patients. Nephron 1986;42(4):311-6

         56. 56. Goldberg AP, Geltman EM, Hagberg JM, Gavin JR 3d, Delmez JA, Carney RM, et al. Therapeutic benefits of exercise training for hemodialysis patients. Kidney Int Suppl 1983;16:S303-9

         57. 57. Painter PL, Nelson-Worel JN, Hill MM, Thornbery DR, Shelp WR, Harrington AR, et al. Effects of exercise training during hemodialysis. Nephron 1986;43(2):87-92

         58. 58. Goldberg AP, Hagberg J, Delmez JA, Carney RM, McKevitt PM, Ehsani AA, et al. The metabolic and psychological effects of exercise training in hemodialysis patients. Am J Clin Nutr 1980;33:1620-8

         59. 59. Zabetakis PM, Gleim GW, Pasternack FL, Saraniti A, Nicholas JA, Michelis MF. Long- duration submaximal exercise conditioning in hemodialysis patients. Clin Nephrol 1982;18:17-22

         60. 60. Painter P, Carlson L, Carey S, Paul SM, Myll J. Physical functioning and health-related quality-of-life changes with exercise training in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 2000;35(3):482-92

         61. 61. Painter P, Carlson L, Carey S, Paul SM, Myll J. Low-functioning hemodialysis patients improve with exercise training. Am J Kidney Dis 2000;36(3):600-8

         62. 62. Curtin RB, Lowrie EG, DeOreo PB. Self-reported functional status: an important predictor of health outcomes among end-stage renal disease patients. Adv Ren Replace Ther 1999;6:133-40

         63. 63. DeOreo PB. Hemodialysis patient-assessed functional health status predicts continued survival, hospitalization, and dialysis-attendance compliance. Am J Kidney Dis 1997;30:204-12

         64. 64. Carney RM, Templeton B, Hong BA, Harter HR, Hagberg JM, Schechtman KB, et al. Exercise training reduces depression and increases the performance of pleasant activities in hemodialysis patients. Nephron 1987;47(3):194-8

         65. 65. Fitts SS, Guthrie MR, Blagg CR. Exercise coaching and rehabilitation counseling improve quality of life for predialysis and dialysis patients. Nephron 1999;82(2):115-21

         66. 66. Castaneda C, Gordon PL, Uhlin KL, Levey AS, Kehayias JJ, Dwyer JT, et al. Resistance training to counteract the catabolism of a low-protein diet in patients with chronic renal insufficiency. A randomized, controlled trial. [see comments]

         67. 67. Eidemak I, Haaber AB, Feldt-Rasmussen B, Kanstrup IL, Strandgaard S. Exercise training and the progression of chronic renal failure . Nephron 1997;75(1):36-40

         68. 68. Fitts SS, Guthrie MR. Six-minute walk by people with chronic renal failure. Assessment of effort by perceived exertion. Am J Phys Med Rehabil 1995;74(1):54-8

         69. 69. Boyce ML, Robergs RA, Avasthi PS, Roldan C, Foster A, Montner P, et al. Exercise training by individuals with predialysis renal failure: cardiorespiratory endurance, hypertension, and renal function. Am J Kidney Dis 1997;30(2):180-92

         70. 70. Heiwe S, Tollback A, Clyne N. Twelve weeks of exercise training increases muscle function and walking capacity in elderly predialysis patients and healthy subjects. Nephron 2001;88:48-56

         71. 71. Clyne N, Ekholm J, Jogestrand T, Lins LE, Pehrsson SK. Effects of exercise training in predialytic uremic patients. Nephron 1991;59:84-9

         72. 72. Gutman RA, Amara AH. Outcome of therapy for end-stage uremia: an informed prediction of survival rate and degree of rehabilitation. Postgrad Med 1978;64:183-94

         73. 73. Rasgon S, James-Rogers A, Chemleski B, Ledezma M, Mercado L, Besario M, et al. Maintenance of employment on dialysis. Adv Ren Replace Ther 1997;4(2):152-9

         74. 74. Evans RW, Manninen DL, Garrison LP, Hart LG, Blagg CR, Gutman RA, et al. The quality of life of patients with end-stage renal disease. N Engl J Med 1985;312:553-9

         75. 75. Manninen DL, Evans RW, Dugan MK. Work disability, functional limitations, and the health status of kidney transplantation recipients posttransplant. Clin Transpl 1991:193- 203

         76. 76. Ferrans CE, Powers MJ. The employment potential of hemodialysis patients. Nurs Res 1985;34(5):273-7

         77. 77. De-Nour AK, Shanan J. Quality of life of dialysis and transplanted patients. Nephron 1980;25(3):117-20

         78. 78. De-Nour AK, Shanan J, Garty I. Coping behavior and intelligence in the prediction of vocational rehabilitation of dialysis patients. Int J Psychiatry Med 1977-1978;8:145-58

         79. 79. Kutner NG, Cardenas DD. Rehabilitation status of chronic renal disease patients undergoing dialysis: variations by age category. Arch Phys Med Rehabil1981;62(12):626-30

         80. 80. Levy J, Morgan J, Brown E. Oxford Handbook of Dialysis. Second Edition. Oxford University Press. 2004

         81. 81. Auslander G, Dobrof J, Epstein I, Rehr H. Comparing Social Work’s Role in Renal Dialysis in Israel and the United States: The Practice-Based Research Potential of Available Clinical Information. Social Work in Health Care: Volume: 33 Issue: ¾, 2002

         82. 82. Cash TF, Hrabosky JI. The Effects of Psychoeducation and Self- Monitoring in a Cognitive-Behavioral Program for Body-Image Improvement. Eat Disord. 2003 Winter;11(4):255-270

         83. 83. White RB. Adherence to the dialysis prescription: partnering with patients for improved outcomes. Nephrol Nurs J. 2004 Jul-Aug;31(4):432-5.

         84. 84. Devins GM, Mendelssohn DC, Barre PE, Binik YM. Predialysis psychoeducational intervention and coping styles influence time to dialysis in chronic kidney disease. Am J Kidney Dis. 2003 Oct;42(4):693-703

         85. 85. Devins GM, Mendelssohn DC, Barre PE, Taub K, Binik YM. Predialysis psychoeducational intervention extends survival in CKD: a 20-year follow-up. Am J Kidney Dis. 2005 Dec;46(6):1088-98

         86. 86. Jungers P, Massy ZA, Nguyen-Khoa T, Choukroun G, Robino C, Fakhouri F, Touam M, Nguyen AT, Grunfeld JP. Longer duration of predialysis nephrological care is associated with improved long-term survival of dialysis patients. Nephrol Dial Transplant. 2002 Jul;17(7):1354-5

         87. 87. Stack AG. Impact of timing of nephrology referral and pre-ESRD care on mortality risk among new ESRD patients in the United States. Am J Kidney Dis. 2003 Feb;41(2):310- 8

         88. 88. Douma CE, Smit W. When to start dialysis? Nephrol Dial Transplant. 2006 Jul;21 Suppl 2:ii20-ii24

         89. 89. Marron B, Ortiz A, de Sequera P, Martin-Reyes G, de Arriba G, Lamas JM, Martinez Ocana JC, Arrieta J, Martinez F. Impact of end-stage renal disease care in planned dialysis start and type of renal replacement therapy–a Spanish multicentre experience. Nephrol Dial Transplant. 2006 Jul;21 Suppl 2:ii51-ii55

         90. 90. Parsons DS, Harris DC. A review of quality of life in chronic renal failure. Pharmacoeconomics. 1997 Aug;12(2 Pt 1):140-60

         91. 91. Korevaar JC, Jansen MA, Merkus MP, Dekker FW, Boeschoten EW, Krediet RT. Quality of life in predialysis end-stage renal disease patients at the initiation of dialysis therapy. The NECOSAD Study Group. Perit Dial Int. 2000 Jan-Feb;20(1):69-75.

         92. 92. Walters BA, Hays RD, Spritzer KL, Fridman M, Carter WB. Health-related quality of life, depressive symptoms, anemia, and malnutrition at hemodialysis initiation. Am J Kidney Dis. 2002 Dec;40(6):1185-94

         93. 93. Merkus MP, Jager KJ, Dekker FW, de Haan RJ, Boeschoten EW, Krediet RT. Predictors of poor outcome in chronic dialysis patients: The Netherlands Cooperative Study on the Adequacy of Dialysis. The NECOSAD Study Group. Am J Kidney Dis. 2000 Jan;35(1):69-79

         94. 94. Royal College of Physicians. Renal Association. Joint Specialty Committee for Renal Disease. Meeting held on Thursday, 16 June 2005, 15.00 Hrs, at the College. Minutes

         95. 95. United States Department of Veterans Affairs. VA Sunshine Healthcare Network.Pszchology Program. http://www.visn8.med.va.gov/visn8/tampa/education/psychologyip/rotations.asp

         96. 96. Oberley ET, Sadler JH, et al. Renal rehabilitation: obstacles, progess and prospects for the future. Am J Kidney Dis 2000; 35:141-147

         97. 97. Blake C, Plant WD. Measures to improve quality of life in end-stage renal disease patients. In: Therapy in Nephrology and Hypertension, Brady HR, Wilcox CS eds. Sounders 2003; pp. 747-751

         98. 98. Painter P, Steward AL, Carey S. Physical functioning: Definitions, measurement and expectations. Adv Ren Replace Ther 1999; 6:110-123

         99. 99. Painter P. The importance of exercise training in rehabilitation of patients with end-stage renal disease. Am J Kidney Dis 1994; 24:S2-S9

         100. 100. Ifudu O, Paul H, Mayers J, et al. Pervasive failed rehabilitation in center-based maintenance hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1994; 23:394-400

         101. 101. Avram MM, Sreehara R, Mittiman N. Long-term survival in end-stage renal disease. Dial Transplant 1998; 27:11-21

         102. 102. Ifudu O, Matthew J, Tan CC. Dismal rehabilitation in geriatric inner-city hemodialysis patients. JAMA 1994; 27:29-33

         103. 103. Deligiannis A, Koudi E, Tourkantonis A. Effects of physical training on heart rate variability in patients on hemodialysis. Am J Cardiol 1999; 84:197-202

         104. 104. Lundin AP, Akerman MJ, Chesler RM, et al. Exercise in hemodialysis patients after treatment with recombinant human erythropoietin. Nephron 1991; 58:315-319

         105. 105. Moore GE, Parsons DB, Stray-Gundersen J, et al. Uremic myopathy limits aerobic capacity in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis 1993; 22:277-287

         106. 106. Kouidi E, Albani M, Natsis K, et al. The effects of exercise training on muscle atrophy in hemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 1998; 13:685-699

         107. 107. Surgeon General’s Report on physical activity and health. From the Centers for Disease Control and Prevention. JAMA 1996; 276:522

         108. 108. Sietsema KE, Amato A, Adler SG, Brass EP: Exercise capacity as a predictor of survival among ambulatory patients with end-stage renal disease. Kidney Int 65:719-724, 2004

         109. 109. O’Hare AM, Tawney K, Bacchetti P, Johansen KL. Decreased survival among sedentary patients undergoing dialysis: Results from the Dialysis Morbidity and Mortality Study Wave 2. Am J Kidney Dis 2003; 41:447-454

         110. 110. Johansen KL. Physical functioning and exercise capacity in patients on dialysis. Adv Ren Replace Ther 1999; 6:141-148

         111. 111. 111.Shalom R, Blumenthal JA, Williams RS. Feasibility and benefits of exercise training in patients on meintenance dialysis. Kidney Int 1984; 25:958-963

         112. 112. DePaul V, Moreland J, Eager T, Clase CM. The effectiveness of aerobic and muscle strenght training in patients receiving hemodialysis and EPO: a randomized controlled trial. Am J Kidney Dis 2002; 40:1219-1229

         113. 113. Blair SN, Kohl HW, 3rd, Paffenbarger RS, Jr., Clark DG, Cooper KH, Gibbons LW: Physical fitness and all-cause mortality. A prospective study of healthy men and women. JAMA 262:2395-2401, 1989

         114. 114. Wei M, Gibbons LW, Mitchell TL, Kampert JB, Lee CD, Blair SN: The association between cardiorespiratory fitness and impaired fasting glucose and type 2 diabetes mellitus in men. Ann Intern Med 130:89-96, 1999

         115. 115. Wei M, Gibbons LW, Kampert JB, Nichaman MZ, Blair SN: Low cardiorespiratory fitness and physical inactivity as predictors of mortality in men with type 2 diabetes. Ann Intern Med 132:605-611, 2000

         116. 116. Blair SN, Goodyear NN, Gibbons LW, Cooper KH: Physical fitness and incidence of hypertension in healthy normotensive men and women. JAMA 252:487-490, 1984

         117. 117. Office of the U.S. Surgeon General, Physical Activity and Health: A Report of the Surgeon General, in, U.S. Department of Health and Human Services, Public Health Service, 1996

         118. 118. The sixth report of the Joint National Committee on prevention, detection, evaluation, and treatment of high blood pressure. National Heart, Lung and Blood Institute: Bethesda. Bethesda, MD, NHLBI, 1997

         119. 119. National Cholesterol Education Project, Third Report of the Expert Panel on Detection, Evaluation and Treatment of High Blood Cholesterol in Adult (Adult Treatment Panel III), in, Bethesda, MD, NIH – NHLBI, 2000

         120. 120. http:/www.usrds.org/2001pdf/c.pdf. The USRDS Dialysis Morbidity and Mortality Study: Wave 2. US Renal Data System. Am J Kidney Dis 1997; 30:S67-85

         121. 121. Koniger M, Quaschning T, Wanner C, et al. Abnormalities in lipoprotein metabolism in hemodialysis patients. Kidney Int 1999; 71:S248-S250

         122. 122. Alabakovska SB, Todorova BB, Labudovic DD, Tosheska KN. LDL subclass distribution in patients with end-stage renal disease. Clin Biochem 2002; 35:211-216

         123. 123. Van Guldener C, Lambert J, Janssen MJ, et al. Endothelium-dependent vasodilatation and distensibility of large arteries in chronic hemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 1997; 12:S14-S18

         124. 124. Joannides R, Bakkali, Le Roy F, et al. Altered flow-dependent vasodilatation of conduit arteries in maintenance hemodialysis. Nephrol Dial Transplant 1997; 12:2623-2628

         125. 125. Bolton CH, Downs LG, Victory JG, et al. Endothelial dysfunction in chronic renal failure: roles of lipoprotein oxidation and pro-inflammatory cytokines. Nephrol Dial Transplant 2001; 16:1189-1197

         126. 126. Brendle DC, Joseph LJ, Corretti MC, et al. Effects of exercise rehabilitation on endothelial reactivity in older patients with periferal arterial disease. Am J Cardiol 2001; 87:324-329

         127. 127. Durstine JL, Haskell WL. Effects of exercise training on plasma lipids and lipoproteins. Exerc Sport Sci Rev 1994; 22:477-521

         128. 128. Green DJ, Cable NT, Fox C, et al. Modification of forearm resistance vessels by exercise training in young men. J Appl Physiol 1994; 77:1829-1833

         129. 129. Highashi Y, Sasaki S, Kurisu S, et al. Regular aerobic exercise augments endothelium- dependent vascular relaxation in normotensive as well as hypertensive subjects. Role of endothelium-derived nitric oxide. Circulation 1999; 100:1194-1202

         130. 130. Miller BW, Cress CL, Johnson ME, et al. Exercise during hemodialysis decreases the use of antihypertensive medications. Am J Kidney Dis 2002; 39:828-833

         131. 131. Goldberg AP, Hagberg JM, Delmez JA, Heath GW, Harter HR: Exercise training improves abnormal lipid and carbohydrate metabolism in hemodialysis patients. Trans Am Soc Artif Intern Organs 25:431-437, 1979

         132. 132. Deligiannis A, Kouidi E, Tassoulas E, Gigis P, Tourkantonis A, Coats A: Cardiac effects of exercise rehabilitation in hemodialysis patients. Int J Cardiol 70:253-266, 1999

         133. 133. Hagberg JM, Goldberg AP, Ehsani AA, Heath GW, Delmez JA, Harter HR: Exercise training improves hypertension in hemodialysis patients. Am J Nephrol 3:209-212, 1983

         134. 134. Johansen KL, Chertow GM, Ng AV, Mulligan K, Carey S, Schoenfeld PY, Kent-Braun JA: Physical activity levels in patients on hemodialysis and healthy sedentary controls. Kidney Int 57:2564-2570, 2000

         135. 135. Johansen KL, Kaysen GA, Young BS, Hung AM, da Silva M, Chertow GM: Longitudinal study of nutritional status, body composition, and physical function in hemodialysis patients. Am J Clin Nutr 77:842-846, 2003

         136. 136. Lo CY, Li L, Lo WK, Chan ML, So E, Tang S, Yuen MC, Cheng IK, Chan TM: Benefits of exercise training in patients on continuous ambulatory peritoneal dialysis. Am J Kidney Dis 32:1011-1018, 1998

         137. 137. Painter P, Moore G, Carlson L, Paul S, Myll J, Phillips W, Haskell W: Effects of exercise training plus normalization of hematocrit on exercise capacity and health- related quality of life. Am J Kidney Dis 39:257-265, 2002

         138. 138. Akiba T, Matsui N, Shinohara S, Fujiwara H, Nomura T, Marumo F: Effects of recombinant human erythropoietin and exercise training on exercise capacity in hemodialysis patients. Artif Organs 19:1262-1268, 1995

         139. 139. Christensen AJ, Smith TW, Turner CW, et al. Family support, physical impairment and adherence in hemodialysis: An investigation of main and buffering effects. J Behav Med 1992; 15:313-325

         140. 140. House JS, Landis KR, Umberson D. Social relationships and health. Science 1988; 24:540-545

         141. 141. Kimmel PL, Peterson RA, Weihs KL, et al. Psychosocial factors, behavioral compliance and survival in urban hemodialysis patients. Kidney Int 1998; 54:245-254

         142. 142. Uchino BN, Caccioppo JT, Kiecolt-Glaser JK. The relationship between social support and physiological processes: A review with emphasis on underlying mechanisms and implications for health. Psychol Bull 1996; 191:488-531

         143. 143. McClellan WM, Anson C, Birkeli K, et al. Functional status and quality of life: predictors of early mortality among patients entering treatment for end-stage renal disease. J Clin Epidemiol 1991; 44: 83-89

         144. 144. McClellan WM, Stanwyck DJ, Anson CA. Social support and subsequent mortality among patients with end-stage renal disease. J Am Soc Nephrol 1993; 4:1028-1034

         145. 145. Leggat JE, Orzol SM, Hulbert-Shearon TE, et al. Noncompliance in hemodialysis: predictors and survival analysis. Am J Kidney Dis 1998; 32:139-145

         146. 146. Reiss D, Gonzalez S, Kramer N. Family processes, chronic illness and death: on the weakness of strong bonds. Arch Gen Psychiatry 1986; 43:795-804

         147. 147. Kaveh K, Kimmel PL. Compliance in hemodialysis patients: multidimensional measures in search of a gold standard. Am J Kidney Dis 2001; 36:244-266

         148. 148. Kimmel PL, Peterson RA, Weihs KL, et al. Psychologic functioning, quality of life and behavioral compliance in patients beginning hemodialysis. J Am Soc Nephrol 1996; 7:2152-2159

         149. 149. Saran R, Bragg-Gresham J, Rayner H, et al. Nonadherence in hemodialysls: association with mortality, hospitalization and practice patterns in the DOPPS. Kidney Int 2003; 64: 254-262

         150. 150. Kimmel PL, Paterson RA, Weihs KL, et al. Dyadic relationship conflict, gender and mortality in urban hemodyalisis patients. J Am Soc Nephrol 2000; 11:1518-1525

         151. 151. Finkelstein FO, Finkelstein SH, Steele TE. Assessment of marital relationships in hemodyalisis patients. Am J Med Sci 1976; 271:21-28

         152. 152. Kiecolt-Glaser JK, Newton T, Cacioppo JT, MacCallum RC, Glaser R, Malarkey WB.. Marital conflict and endocrine function: are men really more physiologically affected than women? J Consult Clin Psychol 1996; 64:324-332

         153. 153. Turner-Musa J, Leidner D, Simmens S, et al. Family structure and patient survival in an African-American end-stage renal disease population: a preliminary investigation. Soc Sci Med 1999; 48: 1333-1340

         154. 154. McEwen B. Protecting and damaging effects of mediators of stress: elaborating and testing the concepts of allostasis and allostatic load. NY Acad Sci 1999; 896:30-47

         155. 155. Zimmermann J, Herrlinger S, Pruy A, Metzger T, Wanner C. Inflammation enhances cardiovascular risk and mortality in hemodialysis patients. Kidney Int. 1999 Feb;55(2):648-58

         156. 156. Foley RN, Herzog CA, Collins AJ. Smoking and cardiovascular outcomes in dialysis patients: the United States Renal Data System Wave 2 study. Kidney Int. 2003 Apr;63(4):1462-7.

         157. 157. Kestenbaum B, Gillen DL, Sherrard DJ, Seliger S, Ball A, Stehman-Breen C. Calcium channel blocker use and mortality among patients with end-stage renal disease. Kidney Int. 2002 Jun;61(6):2157-64.

         158. 158. Bloembergen WE, Port FK, Mauger EA, Briggs JP, Leichtman AB. Gender discrepancies in living related renal transplant donors and recipients. J Am Soc Nephrol. 1996 Aug;7(8):1139-44.

         159. 159. Tepel M, Giet MV, Park A, Zidek W. Association of calcium channel blockers and mortality in haemodialysis patients. Clin Sci (Lond). 2002 Nov;103(5):511-5.

         160. 160. Fishbane S, Youn S, Flaster E, Adam G, Maesaka JK. Ankle-arm blood pressure index as a predictor of mortality in hemodialysis patients. Am J Kidney Dis. 1996 May;27(5):668-72.

         161. 161. Blacher J, Pannier B, Guerin AP, Marchais SJ, Safar ME, London GM. Carotid arterial stiffness as a predictor of cardiovascular and all-cause mortality in end-stage renal disease. Hypertension. 1998 Sep;32(3):570-4.

         162. 162. Fleischmann EH, Bower JD, Salahudeen AK. Are conventional cardiovascular risk factors predictive of two-year mortality in hemodialysis patients? Clin Nephrol. 2001 Sep;56(3):221-30.

         163. 163. Mallamaci F, Zoccali C, Tripepi G, Fermo I, Benedetto FA, Cataliotti A, Bellanuova I, Malatino LS, Soldarini A; CREED Investigators. Hyperhomocysteinemia predicts cardiovascular outcomes in hemodialysis patients. Kidney Int. 2002 Feb;61(2):609-14.

         164. 164. Benedetto FA, Mallamaci F, Tripepi G, Zoccali C. Prognostic value of ultrasonographic measurement of carotid intima media thickness in dialysis patients. J Am Soc Nephrol. 2001 Nov;12(11):2458-64.

         165. 165. Kutner NG. Improving compliance in dialysis patients: Does anything work? Semin Dial, 2001; 14:324-327

         166. 166. Curtin RB, Oberley E, Sacksteder P. Compliance and rehabilitation in ESRD patients. Semin Dial 1997; 10:52-54

         167. 167. Wolcott DL, Maida CA, Diamond R, Nissenson AR. Treatment compliance in end-stage renal disease patients on dialysis. Am J Nephrol 1986; 6:329-338

         168. 168. Bame S, Petersen N, Wray N. Variation in hemodialysis patient compliance according to demographic characteristics. Soc Sci Med 1993; 37:1035-1043

         169. 169. Sackett DL, Snow JC. The magnitude of compliance and noncompliance. In Haynes RB, Taylor DW, Sackett DL, eds. Compliance in Health Care. Baltimore: John Hopkins university press, 1979; pp. 11-22

         170. 170. Nichols-English G, Poirier S. Optimizing adherence to pharmaceutical care plans. J Am Pharm Assoc 2000; 40:475-485

         171. 171. Held PJ, Port FK, Wolfe RA, et al. The dose of hemodialysis and patient mortality. Kidney Int 1996; 50:550-556

         172. 172. Ifudu O, Henry P, Friedman EA. Effect of missed hemodialysis treatment(s) on mortality in patients with end-stage renal disease. Nephron 1998;79:385-386

         173. 173. Chisholm MA. Enhancing transplant patients’ adherence to medication therapy. Clin Transplant 2002; 16:30-38

         174. 174. Leventhal H, Nerenz D, Steele D: Illness representations and coping withhealth threats, in:A handbook of psychology and health, Baum A, Singer J. vol IV, Hillsdale, NJ: Erlbaum, 1984, 219-252

         175. 175. Seica A, Covic A, Gusbeth-Tatomir P, Covic M. Rolul psihologului intr-un centru de dializa la nivelul anilor 2000. Adaptarea pacientilor dializati la boala cronica, calitatea vietii, programe de reabilitare. Nefrologia, 2001; 17:381-388

         176. 176. Baumann LJ, Cameron LD, Zimmerman RS, Leventhal H. Illness representations and matching labels with symptoms. Health Psychology, 1989;8:449-469

         177. 177. Bishop GD. Lay conceptions of physical symptoms. Journal of applied Social Psychology, 1987; 17:127-146

         178. 178. Lau RR, Bernard TM, Hartman KA. Further explorations of common-sense representations of common illnesses. Health Psycchology, 1989; 8:195-219

         179. 179. Meyer D, Leventhal H. Commonsense-models of illness: the example of hypertension. Health Psychology, 1985; 4:115-135

         180. 180. Broadbent E, Petriea KJ, Maina J, Weinman J. The Brief Illness Perception Questionnaire. Journal of Psychosomatic Research 60 (2006) 631- 637

         181. 181. Seica A, Covic A, Gusbeth-Tatomir P, Covic M. Rolul reprezentarilor mentale ale bolii in non-complianta pacientilor dializati la restrictia hidro-salina. Nefrologia 2002; 17:83- 88

         182. 182. Sharp J, Wild M, Gumley AI. A systematic review of psychological interventions for the treatment of nonadherence to fluid intake restrictions in people receiving hemodialysis. Am J Kidney Dis 2005; 1:15-27

         183. 183. Lin CC, Liang CCA. The relationship between health locus of control and compliance of hemodialysis patients. Kao Hsiung I Hsueh Tsa Chih 1997; 13: 243-254

         184. 184. White CA. General components of CBT for chronic medical problems, in White CA: Cognitive Behavioral Therapy for Chronic Medical Problems: A Guide to Assessment and Treatment in Practice. New York, Wiley, 2001, pp. 3-13

         185. 185. Holdevici I. Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie. Ed. Orizonturi 2000

         186. 186. Sharp J, Wild MR, Gumley AI, Deighan CJ. A cognitive behavioral group approach to enhance adherence to hemodialysis fluid restrictions: A randomized controlled trial. Am J Kidney Dis 2005; 6: 1046-1057

         187. 187. Rozanski A, Blumenthal JA, Kaplan J: Impact of psychological factors on the pathogenesis of cardiovascular disease and implications for therapy. Circulation 99:2192-2217, 1999

         188. 188. Hensie LE, Campbell RJ: Psychiatric Dictionary, Oxford University Press, 1970

         189. 189. Todaro JF, Shen BJ, Niaura R, Spiro A, Ward KD: Effect of negative emotions on frequency of coronary heart disease (The Normative Aging Study). Am J Cardiol 92: 901-906, 2003

         190. 190. Musselman DL, Evans DL, Nemeroff CB: The relationship of depression to cardiovascular disease: epidemiology, biology, and treatment. Arch Gen Pyschiat 55:580-592, 1998

         191. 191. Sirois BC, Burg MM: Negative emotion and coronary heart disease: A review. Behav Modif 27 83-102, 2003

         192. 192. Joynt KE, Whellan DJ, O’Connor CM: Depression and cardiovascular disease: mechanisms of interaction. Biol Psychiatry 54:248-261, 2003

         193. 193. Medalie JH, Goldbourt U: Angina pectoris among 10,000 men. II. Psychosocial and other risk factors as evidenced by a multivariate analysis of a five year incidence study. Am J Med 60:910-921, 1976

         194. 194. Goldstein MG, Niaura R: Psychological factors affecting physical condition. Cardiovascular disease literature review. Part I: Coronary artery disease and sudden death. Psychosomatics 33:134-145, 1992

         195. 195. Kimmel PL, Weihs K, Peterson RA: Survival in hemodialysis patients: the role of depression. J Am Soc Nephrol 4:12-27, 1993

         196. 196. Benedict RH, Fishman I, McClellan MM, Bakshi R, Weinstock-Guttman B: Validity of the Beck Depression Inventory-Fast Screen in multiple sclerosis. Mult Scler 9:393-396, 2003

         197. 197. Hays RD, Kallich JD, Mapes DL, Coons SJ, Amin N, Carter WB, Kamberg C.(1997).Kidney Disease Quality of Life Short Form (KDQOL-SF™), Version 1.3: A Manual for Use and Scoring. Santa Monica, CA: RAND, P-7994. http://gim.med.ucla.edu/kdqol/downloads/download.html

         198. 198. Annotated Bibliography of the WHO Quality of Life Assessment Instrument- WHOQOL. Geneva, Switzerland, Department of Mental Health, WHO, 1998

         199. 199. Alarcon RD, Jenkins CS, Heestand DE, Scott LK, Cantor L: The effectiveness of progressive relaxation in chronic hemodialysis patients. J Chronic Dis 35:797-802, 1982

         200. 200. Mayne TJ, Ambrose TK: Research review on anger in psychotherapy. J Clin Psychol 55:353-363, 1999

         201. 201. Matthews KA, Haynes SG: Type A behavior pattern and coronary disease risk. Update and critical evaluation. Am J Epidemiol 123:923-960, 1986

         202. 202. Suinn RM: The terrible twos-anger and anxiety. Hazardous to your health. Am Psychol 56:27-36, 2001

         203. 203. Kimmel PL: Depression as a mortality risk factor in hemodialysis patients. Int J Artif Organs 15:697-700, 1992

         204. 204. Driessen M, Balck F. Chronic renal failure: predictors of good adjustment to disease and treatment (German). Psychotherapie, Psychosomatik, Medizinische, Psychologie 1991, 41: 363

         205. 205. Kimmel PL, Peterson RA, Weihs KL, et al. Multiple measurements of depression predict mortality in a longitudinal study of chronic hemodialysis outpatients. Kidney Int 2000; 57:2093-8

         206. 206. Kimmel PL. Psychosocial factors in adult end-stage renal disease patients treated with hemodialysis: correlates and outcomes. Am J Kidney Dis 2000; 35:S132-40

         207. 207. Steele TE, Baltimore D, Finkelstein SH, et al. Quality of life in peritoneal dialysis patients. J Nerv Ment Dis 1996; 184:368-374

         208. 208. Finkelstein FO, Finkelstein SH. Depression in chronic dialysis patients: assessment and treatment. Nephrol Dial Transplant 2000; 15:1911-1913

         209. 209. Neu S, Kjellstrand. Stopping long-term dialysis: An empirical study of withdrawal of life-supporting treatment. N Engl J Med 1986; 314:14-20

         210. 210. USRDS 1999: Annual Report. Bethesda, National Institutes of Health, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases, April 1999

         211. 211. Lopes AA, Bragg J, Young E, et al. Depression as a predictor of mortality and hospitalization among hemodialysis patients in the United States and Europe. Kidney Int 200; 62:199-207

         212. 212. Peterson RA, Kimmel PL, Sacks CR, et al. Depression, perception of illness and mortality in patients with end-stage renal disease. Int J Psychiatry Med 1991; 21:343- 354

         213. 213. Watnick S, Kirwin P, Mahnensmith R, Concato J. The prevalence and treatment of depression among patients starting dialysis. Am J Kidney Dis 2003;41:105-110

         214. 214. Christensen AJ, Wiebe JS, Smith TW, et al. Predictors of survival among hemodialysis patients: Effects of perceived family support. Health Psychology 1994;13:521-525

         215. 215. Booth-Kewley S, Friedman HS: Psychological predictors of heart disease: a quantitative review. Psychological Bulletin 101:343-362, 1987

         216. 216. Strik JJ, Denollet J, Lousberg R, Honig A: Comparing symptoms of depression and anxiety as predictors of cardiac events and increased health care consumption after myocardial infarction. J Am Coll Cardiol 42:1801-1807, 2003

         217. 217. Russek LG, King SH, Russek SJ, Russek HI: The Harvard Mastery of Stress Study 35- year follow-up: prognostic significance of patterns of psychophysiological arousal and adaptation. Psychosom Med 52:271-285, 1990

         218. 218. Verrier RL, Mittelman MA: Cardiovascular consequences of anger and other stress states. Baillieres Clinical Neurology 6:245-259, 1997

         219. 219. Kutner NG, Fair PL, Kutner MH: Assessing depression and anxiety in chronic dialysis patients. J Psychosom Res 29:23-31, 1985

         220. 220. Livesley WJ: Symptoms of anxiety and depression in patients undergoing chronic haemodialysis. J Psychosom Res 26:581-584, 1982

         221. 221. Fava M, Serafini E, De Besi L, Adami A, Mastrogiacomo, I.: Hyperprolactinemia and psychological distress in women undergoing chronic hemodialysis. Psychother Psychosom 49:6-9, 1988

         222. 222. White Y, Grenyer BF: The biopsychosocial impact of end-stage renal disease: the experience of dialysis patients and their partners. J Adv Nurs 30:1312-1320, 1999

         223. 223. Sesso R, Yoshihiro MM: Time of diagnosis of chronic renal failure and assessment of quality of life in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 12:2111-2116, 1997

         224. 224. Schneider SM, Pouget I, Staccini P, Rampal P, Hebuterne X: Quality of life in long-term home enteral nutrition patients. Clin Nutr 19:23-28, 2000

         225. 225. Apostolou T, Gokal R. Quality of life after peritoneal dialysis. In: Textbook of Peritoneal Dialysis. Ed. a II-a, Great Britain: Kluwer Academic Publishers, 2000; pp. 709-735

         226. 226. Valderrabano F. Quality of life benefits of early anemia treatment. Nephrol Dial Transplant 2000; 15:23-28

         227. 227. Tarlov AR, Ware JE Jr, Greenfield S, Nelson EC, Perrin E, Zubkoff M: The Medical Outcomes Study. An application of methods for monitoring the results of medical care. JAMA 262:925-930, 1989

         228. 228. Rettig RA, Sadler JH, Meyer KB, Wasson JH, Parkerson GR Jr, Kantz B, Hays RD, Patrick DL: Assessing health and quality of life outcomes in dialysis: A report on an Institute of Medicine workshop. Am J Kidney Dis 30:140-155, 1997

         229. 229. NKF K/DOKI Guidelines. K/DOQI Clinical Practice Guidelines for Chronic Kidney Disease: Evaluation, Classification, and Stratification. Part 6.Association of level of gfr with complications in adults. Guideline 12. Association of level of gfr with indices of functioning and well-being.

         230. 230. Kutner NG, Cardenas DD, Bower JD: Rehabilitation, aging and chronic renal disease. Am J Phys Med Rehabil 71:97-101, 1992

         231. 231. US Renal Data System. USRDS 2000 Annual Data Report, National Institutes of Health, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. Bethesda, MD, 2000

         232. 232. Harris LE, Luft FC, Rudy DW, Tierney WM: Clinical correlates of functional status in patients with chronic renal insufficiency. Am J Kidney Dis 21:161-166, 1993

         233. 233. Bardage C, Isacson DG: Hypertension and health-related quality of life. An epidemiological study in Sweden. J Clin Epidemiol 54:172-181, 2001

         234. 234. Hall SE, Criddle RA, Comito TL, Prince RL: A case-control study of quality of life and functional impairment in women with long-standing vertebral osteoporotic fracture. Osteoporos Int 9:508-515, 1999

         235. 235. Ahroni JH, Boyko EJ: Responsiveness of the SF-36 among veterans with diabetes mellitus. J Diabetes Complications 14:31-39, 2000

         236. 236. Muirhead N, for the Canadian Erythropoietin Study Group: Association between recombinant human erythropoietin and quality of life and exercise capacity of patients receiving haemodialysis. BMJ 300:573-578, 1990

         237. 237. Beusterien KM, Nissenson AR, Port FK, Kelly M, Steinwald B, Ware JE: The effects of recombinant human erythropoietin on functional health and well-being in chronic dialysis patients. J Am Soc Nephrol 7:763-773, 1996

         238. 238. Revicki DA, Brown RE, Feeny DH, Henry DA, Teehan BP, Rudnick MR, Benz RL: Health-related quality of life associated with recombinant human erythropoietin therapy for predialysis chronic renal disease patients. Am J Kidney Dis 25:548-554, 1995

         239. 239. Eschbach JW, Abdulhadi MH, Browne JK, Delano BG, Downing MR, Egrie JC, Evans RW, Friedman EA, Graber SE, Haley NR: Recombinant human erythropoietin in anemic patients with end-stage renal disease. Results of a phase III multicenter clinical trial. Ann Intern Med 111:992-1000, 1989

         240. 240. Evans RW, Rader B, Manninen DL: The quality of life of hemodialysis recipients treated with recombinant human erythropoietin. Cooperative Multicenter EPO Clinical Trial Group. JAMA 263:825-330, 1990

         241. 241. Moreno F, Aracil F, Perez R, Valderrabano F: Controlled study on the improvement of quality of life in elderly hemodialysis patients after correcting end-stage renal disease- related anemia. Am J Kidney Dis 27:548-556, 1996

         242. 242. Rocco MV, Gassman JJ, Wang SR, Kaplan RM: Cross-sectional study of quality of life and symptoms in chronic renal disease patients: The Modification of Diet in Renal Disease Study. Am J Kidney Dis 29:888-896, 1997

         243. 243. Shidler NR, Peterson RA, Kimmel PL: Quality of life and psychosocial relationships in patients with chronic renal insufficiency. Am J Kidney Dis 32:557-566, 1998

         244. 244. Klang B, Bjorvell H, Clyne N: Quality of life in predialytic uremic patients. Qual Life Res 5:109-116, 1996

         245. 245. Fujisawa M, Ichikawa Y, Yoshiya K, Isotani S, Higuchi A, Nagano S, Arakawa S, Hamami G, Matsumoto O, Kamidono S: Assessment of health-related quality of life in renal transplant and hemodialysis patients using the SF-36 health survey. Urology 56:201-206, 2000

         246. 246. Griep MI, Van der Niepen P, Sennesael JJ, Mets TF, Massart DL, Verbeelen DL: Odour perception in chronic renal disease. Nephrol Dial Transplant 12:2093-2098, 1997

         247. 247. Sacks CR, Peterson RA, Kimmel PL: Perception of illness and depression in chronic renal disease. Am J Kidney Dis 15:31-39, 1990

         248. 248. Churchill DN, Torrance GW, Taylor DW, Barnes CC, Ludwin D, Shimizu A, Smith EKM: Measurement of quality of life in end-stage renal disease: the time trade-off approach. Clin Invest Med 10:14-20, 1987

         249. 249. Black SA, Goodwin JS, Markides KS: The association between chronic diseases and depressive symptomatology in older Mexican Americans. J Gerontol Series A Biol Sci Med Sci 53:M188-M194, 1998

         250. 250. Cagney KA, Wu AW, Fink NE, et al. Formal literature review of quality of life instruments used in end-stage renal disease. Am J Kidney Dis 2000; 36:327-336

         251. 251. Karnofsky DA, Burchenal JH. The clinical evaluation of chemotherapuetic agents in cancer. In: Evaluationof chemotherapuetic agents, MacLeod Cm. New-York: Columbia University Press, 1949; pp. 191-205

         252. 252. Bergner M, Bobbitt RA, Carter WB, Gilson BS. The Sickness Impact Profile: development and final revision of a health-status measure. Med Care 1981; 19:787-805

         253. 253. Ware JE, Sherbourne CD. The MOS 36-item Short-Form Health Survey (SF-36). Med Care, 1992;30:473-483

         254. 254. Hays RD, Kallich JD, Mapes DS, et al. Development of the kidney disease quality of life (KDQOL) instrument. Qual Life Res 1994;3:329-338

         255. 255. Ursea N, Mircescu G, Verzan C, et al. Perceptia asupra propriei sanatati a pacientilor hemodializati. Validarea si evaluarea chestionarului SF-36. Nefrologia 2000; 5:153-162

   4. IV. Asistenţa psihologică a pacienţilor din centrele de dializă. Standarde de practică

      Includerea pacientului în program de hemodializă cronică

      Iniţierea dializei cronice reprezintă un moment extrem de stresant pentru pacientul cu insuficienţa renală cronică terminală. Probabil cel mai dificil aspect pe care bolnavul şi familia acestuia trebuie să-l înţeleagă şi să-l accepte este că dializa nu vindecă boala renală. Prin dializă pacientul este menţinut în viaţă însă funcţiile rinichiului nu pot fi substituite în totalitate. Conştientizarea acestui fapt dezorganizează viaţa bolnavului, acesta fiind obligat să-şi perceapă altfel corpul şi să-şi reconsidere rolurile sale personale, profesionale şi familiale.

      Interviul psihologic la iniţierea dializei cronice

      Se recomandă evaluarea pacienţilor în decursul a 48 ore de la stabilirea necesităţii iniţierii terapiei de substiţutie a funcţiilor renale – hemodializă sau dializă peritoneală – (evident după comunicarea acestei decizii pacientului) sau în decurs de o săptămână în cazul pacienţilor la care s-a instituit dializa cronică de urgenţă (conform indicatorilor clinici ai serviciilor psihosociale, elaboraţi de National Kidney Foundation).

      Scopul interviului este de a identifica pacienţii cu factori de risc psihosociali, care necesită asistenţă psihologică imediată, dar şi de a asista nefrologul în analiza cazurilor care urmează să fie incluse în program de dializă cronică. El trebuie de aceea realizat cu toţi pacienţii care urmează să fie incluşi în program de hemodializă cronică, cu excepţia bineânţeles a celor cu o situaţie medicală la limită.

      Se va urmări în cursul interviului iniţial evaluarea următoarelor elemente, care s-au dovedit în literatura de specialitate că ar putea afecta desfăşurarea în condiţii bune a dializei cronice şi complianţa pacientului la tratament:

      •  funcţiile cognitive (orientarea, atenţia, memoria, inteligenţa)

      •  statusul emoţional (anxietate, depresie)

      •  pierderile personale anterioare

      •  istoricul bolii renale şi complianţa la tratament în trecut

      •  reprezentările mentale legate de evoluţia insuficienţei renale cronice

      •  nivelul de acceptare a bolii

      

      Concluziile evaluării vor fi redactate pe un buletin tip şi vor fi ataşate foii de observaţie medicale. Interviul psihologic la iniţierea dializei cronice

      ÎNTREBĂRI DE GHIDARE

      În următoarele 40 min. aş dori să cunosc mai bine situaţia dvs., aşa încât am să vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări. La final vă voi explica în ce fel vă poate ajuta întâlnirea noastră de astăzi.

      1. 1. Spuneţi-mi, va rog, mai întâi, cum vă simţiţi.

      2. 2. Care este boala sau bolile de care suferiţi?

      3. 3. Vă ştiaţi de mai demult cu o boală de rinichi sau acum aţi aflat pentru prima dată?

         Dacă răspunsul este „nu“, se trece la întrebarea nr. 6.

         Dacă pacientul spune că a fost diagnosticat anterior cu o boală renală, se solicită data diagnosticării şi se pun următoarele 2 întrebări despre complianţa anterioară la tratament:

      4. 4. Ce tratament aţi urmat în toată această perioadă pentru boala de rinichi (solicitaţi să denumească medicamentele şi scopul pentru care I-au fost prescrise)?

      5. 5. Aţi întrerupt vreodată acest tratament dintr-un motiv sau altul? Dacă da, care a fost acela?

      6. 6. Ce v-a spus medicul despre tratamentul pe care trebuie să îl urmaţi de acum înainte?

      7. 7. Dvs. ce părere aveţi? Credeţi că este adevarat că nu vă puteţi vindeca şi că dializa (sau transplantul renal) este singura şansă pentru dvs.?

      8. 8. Ce ştiţi despre hemodializă/dializă peritoneală?

      9. 9. În general, sunteţi o persoană înclinată să respecte sfaturile medicilor? Întrebări ajutătoare: Aveţi încredere în medici? Vi s-a întâmplat ceva mai deosebit care v-a făcut să vă pierdeţi încrederea în medici?

      5 1	4
      6 1	2	4
      7 3	6	8	1

      

      1. 10. Oamenii au reacţii dintre cele mai dificile când află că suferă de IRC avansată şi trebuie să facă dializă pentru tot restul vieţii (sau un transplant renal, dacă au posibilitatea). Dvs. cum vă simţiţi sufleteşte de la aflarea acestei veşti?

         Dacă pacientul acuză simptome de depresie, anxietate, se continuă cu câteva întrebări de evaluare a stării emoţionale.

      2. 11. Ce alte necazuri aţi mai avut în viaţă până acum? (se întreabă despre evenimente majore de viaţă: divorţ, decese în familie, şomaj etc)

      3. 12. Ştiţi ce este un psiholog, cu ce se ocupa el? (I se explică pacientului dacă este necesar, punând accent pe diferenţa dintre psiholog şi psihiatru).

      4. 13. Consideraţi că este necesară prezenţa unui psiholog într-un spital ca acesta în care vă aflaţi? În ce fel?

      

      EXAMENUL FUNCŢIILOR COGNITIVE

      •  În ce zi a săptămânii suntem?

      •  Cam ce oră credeţi că este acum (fără să vă uitaţi la ceas)?

      •  Vă rog să repetaţi după mine: minge, steag, copac. Doresc să vi le reamintiţi şi mai târziu, când vă voi întreba, aşa că mai spuneţi-le o dată.

      •  Vă voi spune câteva numere. Când mă opresc doresc să le repetaţi.

      •  Vă reamintiţi care au fost cele 3 cuvinte pe care v-am rugat să le reţineţi?

        8 1 9 6 2 4

      •  Vă rog să-mi spuneţi opusul cuvântului:

        1. înalt 2. încet 3. înăuntru

      •  Vă rog să-mi spuneţi diferenţa dintre: portocală-minge, minciună-greşeală

      •  Care cuvânt diferă de celelalte şi de ce: masă, măr, scaun, canapea

      •  Care este asemănarea dintre: 1. carte-ziar; 2. uşă-fereastră; 3. biserică-teatru

      •  Cât fac 3×9; 48:8; 8+9- 5; 2000+400-500 =?

      •  Ce este mai mare: o treime sau o jumătate?

      Să nu-ţi dai vrabia din mână pe cioara de pe gard. Când pisica nu-i acasă şoarecii joacă pe masă.

      Să nu vinzi pielea ursului din pădure.

      Examenul funcţiilor cognitive

      Examenul funcţiilor cognitive în cursul interviului iniţial poate fi unul informal (evaluare pe baza răspunsurilor pe care le dă pacientul la întrebări) sau se poate opta pentru un examen formal, care poate lua mai multe forme:

      •  evaluarea orientării, a memoriei de scurtă durată şi imediată

      •  un examen mai complex – vezi mai jos -, care poate dura mai mult (până la 20 min), incluzând şi întrebări de evaluare a capacităţii de înţelegere şi abstractizare – asemănări, deosebiri, cuvinte opuse, abilităţi de calcul (acestea din urmă sunt extrem de importante în cazul pacienţilor care intră în program de dializă peritoneală); rezultatele unui astfel de examen vor constitui un reper pentru stabilirea unei strategii de educare potrivită fiecarui pacient în parte

      •  aplicarea unui test neuropsihologic – de exemplu, MMSE (Mini Mental State Examination) (Anexa 5)

        Situaţia clinică va fi cea care va determina abordarea cea mai potrivită. Se recomandă însă o scurtă evaluare formală a funcţiilor cognitive la toţi pacienţii cu vârste peste 65 ani. Prezentăm în continuare un posibil model de evaluare a funcţiilor cognitive.

        Evaluarea psihosocială a pacienţilor hemodializaţi

        Datele obţinute pe baza interviului psihologic la iniţierea hemodializei vor fi completate printr-o evaluare psihosocială, în maxim 30 de zile de la externarea pacientului din spital (conform indicatorilor clinici ai serviciilor psihosociale, elaboraţi de National Kidney Foundation). Scopul acestei evaluări este acela de a identifica pentru fiecare pacient în parte problemele şi aspectele pozitive în plan fizic, comportamental, emoţional, economic şi social. Psihologul va redacta implicaţiile acestora pentru tratament, furnizând echipei medicale informaţii necesare pentru asigurarea celei mai bune îngrijiri. Re-evaluarea psihosocială regulată va constitui baza activităţilor de reabilitare stabilite de comun acord cu pacientul.

        La fel ca şi interviul psihologic, fişa de evaluare psihosocială pe care o propunem (Anexa 6) poate fi folosită şi cu pacienţii aflaţi în program de dializă peritoneală. În elaborarea ei s-a optat pentru o codificare numerică a informaţiilor obţinute de la pacienţi, tocmai pentru ca acestea să poată fi folosite cu uşurinţă în studii medicale şi psihologice realizate în centrele de dializă.

        Monitorizarea psihosocială a pacienţilor hemodializaţi

        Dat fiind faptul că hemodializa este un tratament de lungă durată, care presupune prezenţa pacienţilor în centrele de hemodializă de 3 ori pe săptămână, psihologii au în mod evident nevoie de un instrument de lucru în care să poată consemna modificările apărute în sfera psihosocială a pacienţilor, rezultatele evaluărilor psihologice periodice şi intervenţiile psihologice specifice şi a celor de reabilitare, cu rezultatele obţinute. Dincolo de aceste obiective, fişa de monitorizare psihosocială pe care o propunem (Anexa 7) mai poate îndeplini câteva roluri. Astfel:

      •  psihologul îşi poate organiza activitatea în centrul de hemodializă (ex. programarea pacienţilor)

      •  psihologul poate raporta oricând activitatea şefului centrului de dializă, dacă acesta o cere; (în cazul rambursării serviciilor psihologice, pe baza acestei fişe de lucru se pot face raportări)

      •  activitatea psihologilor din centrele de dializă (frecvenţa consulturilor, tipul intervenţiilor folosite, eficienţa acestora etc) poate fi investigată; pot fi astfel identificate dificultăţile cu care se confruntă psihologii, pot fi luate măsuri de îmbunătăţire a serviciilor psihologice etc.

      •  informaţiile înregistrate pot fi folosite în studii asupra factorilor psihosociali implicaţi în prognosticul pacienţilor hemodializaţi

      Fişa de monitorizare psihosocială trebuie deci să existe în dosarul fiecărui pacient, alături de fişa de evaluare psihosocială. Dacă în cazul în care se lucrează individual, cu fiecare pacient în parte, modul de înregistrare în această fişă este evident, vom descrie în continuare modul de lucru cu această fişă în cazul în care psihologul iniţiază intervenţii de reabilitare care vizează un grup de pacienţi. Spre exemplu, dacă intervenţia de reabilitare are ca obiectiv conştientizarea transplantului renal ca opţiune de tratament, la rubrica „Problema identificată/Acuzele pacientului“ se va nota în fişa fiecărui pacient vizat obiectivul intervenţiei. La rubrica „Evaluare“ se vor trece datele care justifică iniţierea intervenţiei de reabilitare respective (ex. „7 din 12 pacienţi hemodializaţi nu cunosc avantajele şi dezavantajele transplantului renal“).

      Deosebit de importantă este ultima rubrică: „Rezultatul intervenţiei“. În cazul prezentat mai sus, la data evaluării efectelor intervenţiei de reabilitare (ex. la o lună) se va nota în fişa fiecărui pacient inclus una din urmatoarele variante: „pacientul nu este interesat“, „pacientul nu exclude transplantul renal ca opţiune de tratament în viitor“, „pacient pe lista de aşteptare sau în căutare de donator viu înrudit“. Aceste exemplificări au desigur rol orientativ, libertatea psihologului în ceea ce priveşte modul de înregistrare a datelor este deplină.

      BIBLIOGRAFIE

      • – Bedside Intermed Manual. Integral multidisciplinary assessment of health care needs. English version 5.1, 2003

      • – Zuckerman EL. Clinician’s Thesaurus. The guidebook for writing psychological reports. The Guilford Press, New York, 2000

      • – Handbook on continuous quality improvement for nephrology social work practice.

        Developed by the Council of Nephrology Social Workers, National Kidney Foundation

      • – NASW/NKF clinical indicators for social work and psychosocial service in nephrology settings; www.kidney.org.

      • – Tudose C. Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi; cap. 8 Examinarea bolnavului psihic; 2003

      • – Shea SC. Psychiatric interviewing. The art of understanding. A practical guide for psychiatrists, psychologists, counselors, social workers, nurses and other mental health professionals, 2nd edition. WB Sounders Company, Philadelphia, 1998.

      • – Mori Dl, Gallaher P, Milne J. The Structured Interview for Renal Transplantation.

      Psychosomatics, 41:5, 2000.

      Anexe

      Chestionare de evaluare psihologică a pacientului dializat

      Cuprins

      Anexa 1. Inventarul de depresie Beck (BDI) Anexa 2. Illness Perception Questionnaire

      Anexa 3. Evaluarea psihosocială a pacienţilor hemodializaţi incomplianţi la regimul de lichide Anexa 4. Chestionarul SF-36. Evaluarea stării de sănătate

      Anexa 5. Examinarea Minimă a Stării Mentale (Mini Mental State Examination) Anexa 6. Evaluarea anamnestică a pacientului dializat

      Anexa 7. Fişă de evaluare psihosocială a pacientului dializat

      ANEXA 1

      Inventarul de depresie Beck (BDI)

      1. 1. Tristeţe

         Nu mă simt trist. <

         Mă simt trist. <

         Sunt trist tot timpul şi nu pot scăpa de tristeţe. <

         Sunt atît de trist şi de nefericit încît nu mai pot suporta. <

      2. 2. Pesimism

         Viitorul nu mă descurajează <

         Mă simt descurajat cînd mă gîndesc la viitor. <

         Simt că nu am ce aştepta de la viitor. <

         Simt că viitorul este fără speranţă <

      3. 3. Sentimentul eşecului

         Nu am sentimentul eşecului sau al ratării. <

         Simt că am avut mai multe insuccese decît majoritatea oamenilor. <

         Dacă mă privesc în oglindă, văd o grămadă de eşecuri. <

         Mă simt complet ratat ca persoană <

      4. 4. Nemulţumire

         Lucrurile îmi fac aceeaşi plăcere ca înainte. <

         Nu mă mai bucur de lucruri sau de întîmplări ca înainte. <

         Nu mai obţin satisfacţie reală din nimic. <

         Sunt nemulţumit şi totul mă plictiseşte. <

      5. 5. Vinovăţie

         Nu mă simt în mod special vinovat de ceva. <

         Mă simt vinovat o bună parte a timpului. <

         Mă simt vinovat în cea mai mare parte a timpului. <

         Mă simt tot timpul vinovat. <

      6. 6. Sentimentul pedepsei

         Nu mă simt pedepsit cu ceva. <

         Mă gîndesc că s-ar putea să fiu pedepsit. <

         Aştept să fiu pedepsit. <

         Simt că sunt pedepsit. <

      7. 7. Neplăcere faţă de sine

         Nu sunt dezamăgit de mine. <

         Mă simt dezamăgit de mine însumi <

         Sunt desgustat de mine. <

         Mă urăsc. <

      8. 8. Autoacuzarea

         Nu simt că sunt mai rău decît alţii. <

         Mă critic pentru slăbiciunile şi greşelile mele <

         Mă blamez tot timpul pentru greşelile mele. <

         Mă dezaprob pentru tot ce se întîmplă rău. <

      9. 9. Autoagresiune

         Nu am idei de sinucidere. <

         Am idei de sinucidere dar nu vreau să le pun în practică <

         Mi-ar plăcea să mă sinucid. <

         M-aş sinucide dacă aş avea ocazia. <

      10. 10. Plîns

          Nu plîng mai mult decît de obicei. <

          Acum plîng mai mult ca înainte. <

          Plîng tot timpul. <

          Obişnuiesc să plîng, dar acum nu mai pot nici dacă aş vrea <

      11. 11. Iritabilitate

          Nu sunt mai nervos decît înainte. <

          Acum mă enervez mai uşor ca înainte. <

          Acum sunt nervos tot timpul. <

          Lucrurile care mă enervau înainte nu mă mai irită deloc <

      12. 12. Retragere socială, izolare

          Nu mi-am pierdut interesul faţă de oamenii din jur. <

          Oamenii ceilalţi mă interesează mai puţin ca înainte. <

          Mi-am pierdut interesul faţă de majoritatea celorlalţi oameni. <

          Mi-am pierdut orice interes faţă de ceilalţi oameni. <

      13. 13. Nehotărîre

          Mă decid la fel de uşor ca înainte. <

          Trebuie să fac un efort ca să mă decid. <

          Am dificultăţi mai mari ca înainte cînd iau o hotărîre. <

          Nu mai pot lua nici o decizie. <

      14. 14. Modificări în imaginea de sine

          Cred că nu arăt mai rău ca înainte. <

          Sunt supărat că arăt mai bătrîn şi neatractiv. <

          Simt că modificări permanente ale aspectului meu mă fac neatractiv. <

          Cred că sunt urît şi neatrăgător. <

      15. 15. Dificultăţi în muncă

          Cred că pot lucra tot atît de bine ca înainte. <

          Trebuie să fac un efort suplimentar cînd încep să lucrez <

          Mă străduiesc din greu pentru a face ceva <

          Nu pot lucra absolut nimic. <

      16. 16. Tulburări de somn

          Dorm tot atît de bine ca de obicei. <

          Nu mai dorm atît de bine ca de obicei. <

          Mă trezesc cu 1-2 ore mai devreme decît înainte şi nu mai pot adormi decît greu. <

          Mă trezesc cu cîteva ore mai devreme şi nu mai pot adormi. <

      17. 17. Fatigabilitate

          Nu mă simt mai obosit decît înainte. <

          Acum obosesc mai uşor decît înainte. <

          Obosesc fără să fac aproape nimic. <

          Sunt prea obosit ca să mai pot face ceva. <

      18. 18. Anorexia

          Pofta mea de mîncare nu e mai scăzută ca de obicei. <

          Apetitul meu nu mai e aşa de bun ca înainte <

          Apetitul meu e mult mai diminuat acum <

          Nu am deloc poftă de mîncare. <

      19. 19. Pierdere în greutate

          Nu am slăbit în ultimul timp. <

          Am slăbit peste 2 kg. <

          Am slăbit peste 5 kg. <

          Am slăbit peste 10 kg. <

      20. 20. Preocupările faţă de starea fizică

          Nu sunt preocupat sau supărat în legătură cu sănătatea mea mai mult ca înainte. <

          Sunt necăjit de probleme de sănătate ca: dureri, înţepături, furnicături, tulburări ale stomacului sau constipaţie.

          . <

          Sunt foarte necăjit de starea mea fizică şi mi-e greu să mă gîndesc la altceva. <

          Sunt atît de îngrijorat de starea mea fizică încît nu mă mai pot gîndi la nimic. <

      21. 21. Absenţa libidoului

      Nu am observat modificări recente ale interesului meu faţă de sex. <

      Sexul opus mă interesează mai puţin ca înainte. <

      Sexul opus mă interesează mult mai puţin ca înainte. <

      Mi-am pierdut complet interesul faţă de sexul opus <

      Cotarea şi interpretarea scorurilor B.D.I.

      În cazul fiecărui item, se acordă:

      • – 0 puncte pentru prima variantă de răspuns

      • – 1 punct pentru cea de-a doua

      • – 2 puncte pentru cea de-a treia

      • – 3 puncte pentru ultima variantă

      Se adună punctele obţinute de pacient la toţi cei 21 de itemi. Scorurile vor varia între 0 – 63 puncte.

      Interpretare:

      0 –9 stare normală

      10 –15 depresie uşoară

      16 – 23 depresie moderată

      24 – 63 depresie severă

      ANEXA 2

      Illness Perception Questionnaire

      Suntem interesaţi de modul în care vă vedeţi acum boala de care suferiţi.

      Vă rugăm să indicaţi acordul sau dezacordul dvs. în legătură cu următoarele afirmaţii care se referă la boala dvs., marcînd un X în căsuţa corespunzătoare.

      	Sunt total de acord	Nu sunt deloc de acord	Nu sunt de acord	Sunt de acord
      Tl 1	Boala mea va dura puţin timp.	<	<	<
      Tl 2	< Boala mea este mai degrabă pentru totdeauna decît trecătoare.	<	<	<
      Tl 3	< Voi suferi de această boală mult timp.	<	<	<
      Tl 4	< Această boală va trece repede.	<	<	<
      Tl 5	< Mă aştept să sufăr de această boală pentru tot restul vieţii.	<	<	<
      Tl 6	< Starea sănătăţii mele se va îmbunătăţi în timp.	<	<	<
      	<
      CQ1	Boala mea este gravă.	<	<	<
      CQ2	< Boala mea are consecinţe serioase asupra vieţii mele.	<	<	<
      CQ3	< Boala nu-mi afectează prea mult viaţa.	<	<	<
      CQ4	< Boala mea influentează modul în care mă văd ceilalţi.	<	<	<
      CQ5	< Boala mea îmi afectează foarte tare situaţia banilor.	<	<	<
      CQ6	< Boala mea le creează probleme mari rudelor mele.	<	<	<
      	<
      PC1	Sunt multe lucruri pe care le pot face pentru a-mi controla < simptomele bolii.	<	<	<
      PC2	Ceea ce fac eu poate să înrăutăţească sau să îmbunătăţească < starea mea de sănătate.	<	<	<

      PC3	Felul în care va evolua boala depinde de mine. <	<	<	<
      PC4	Nimic din ceea ce fac nu-mi poate influenţa boala.	<	<	<
      PC5	< Am puterea de a-mi influenţa boala.	<	<	<
      	<
      TC1	Există puţine lucruri care pot fi făcute pentru a-mi îmbunătăţi < starea de sănătate.	<	<	<
      TC2	Tratamentul pe care îl urmez va fi eficient în tratarea bolii mele.	<	<	<
      TC3	< Efectele negative ale bolii mele pot fi preîntîmpinate (evitate) prin	<	<	<
      	< tratamentul pe care îl urmez.
      TC4	Tratamentul pe care îl urmez imi poate ţine boala în frîu.	<	<	<
      TC5	< Nimic nu mă poate ajuta în situaţia în care sunt.	<	<	<
      	<
      CH1	Semnele bolii mele mă zăpăcesc.	<	<	<
      CH2	< Boala mea este un mister pentru mine.	<	<	<
      CH3	< Nu-mi înţeleg boala.	<	<	<
      CH4	< Boala mea nu are nici un sens pentru mine.	<	<	<
      CH5	< Îmi înţeleg foarte clar boala.	<	<	<
      	<
      CY1	Semnele bolii mele se schimbă foarte mult de la o zi la alta.	<	<	<
      CY2	< Semnele bolii mele dispar şi apar la intervale regulate.	<	<	<
      CY3	< Nu ştiu ce să mă aştept de la boala mea.	<	<	<
      CY4	< Trec prin perioade în care boala mea cînd se agravează, cînd	<	<	<
      	< se îmbunătăţeşte.
      ER1	Mă apucă disperarea cînd mă gîndesc la boala mea. <	<	<	<

      ER2	Cînd mă gîndesc la boala mea mă întristez. <	<	<	<
      ER3	Boala mea mă face să mă simt nervos, revoltat.	<	<	<
      	<
      ER4	Boala mea nu mă îngrijorează.	<	<	<
      	<
      ER5	Faptul că sufăr de această boală mă face să mă simt neliniştit.	<	<	<
      	<
      ER6	Boala mă face să-mi fie frică.	<	<	<

                                  <                          

      IPQ – dimensiuni investigate:

      • – Tl: cursul bolii (6 itemi)

      • – CQ: consecinţele bolii (6 itemi)

      • – PC: controlul personal (5 itemi)

      • – TC: controlul exercitat de tratament (5 itemi)

      • – CH: coerenţa bolii (5 itemi)

      • – CY: ciclicitatea simptomelor (4 itemi)

      • – ER: răspunsul emoţional la boală (6 itemi)

      Cotare:

      Nu sunt deloc de acord = 1 punct Nu sunt de acord = 2 puncte Sunt de acord = 3 puncte

      Sunt total de acord = 4 puncte

      Se cotează invers următorii itemi: Tl 1, TI 4, Tl 6

      CQ 3

      PC 4

      TC 1, TC 5

      CH 1, CH 2, CH 3, CH 4

      CY 3

      ER 4

      Scorurile la fiecare dimensiune variază intre 1 – 4, obţinîndu-se prin calculul mediei aritmetice a punctelor pe fiecare dimensiune în parte.

      Tl: un scor mai ridicat la această dimensiune indica percepţia bolii ca având un curs cronic

      CQ: un scor ridicat la această dimensiune indică faptul că pacientul îşi percepe boala ca având consecinţe serioase asupra vieţii sale

      PC: un scor ridicat la această dimensiune sugerează faptul că pacientul se percepe ca fiind eficient in controlul bolii sale

      TC: un scor ridicat la această dimensiune indică percepţia dializei ca fiind eficientă în controlul complicaţiilor IRCT

      CH: un scor ridicat la această dimensiune indică faptul că pacientul consideră că îşi înţelege boala

      CY: un scor ridicat la această dimensiune relevă capacitatea pacientului de a face predicţii asupra cursului şi complicaţiilor posibile ale bolii

      ER: un scor ridicat la această dimensiune indica un răspuns emoţional mai puternic la boală (anxietate, depresie)

      ANEXA 3

      Evaluarea psihosocială a pacienţilor hemodializaţi incomplianţi la regimul de lichide

      Numele şi prenumele pacientului                                                                               Data evaluării                  /                /           

      ziua luna anul

      Sporul interdialitic în greutate / ultimele 3 şedinţe (% din greutatea ideală)                               Vîrsta                               ani.

      Fumător da / nu

      Consum de alcool da, frecvent (zilnic) / da, ocazional (săptămînal) / da, rar (lunar) / nu

      Scoruri SF-36: (data       /      ) Componenta fizică               Componenta mentală           

      Scor depresie:               

      Deficite cognitive sau fizice: nu / da (specificaţi)                                 

      Dificultăţi financiare: deloc / reduse / moderate / severe / foarte severe

      Locuieşte singur(ă): da / nu

      Locul ocupat de sănătate în ordinea priorităţilor                                             

      Impactul dializei asupra vieţii de zi cu zi redus / moderat / major

      Evaluarea cunoştinţelor despre regimul de lichide

      1. 1. Care este greutatea admisă între două dialize?

      2. 2. Care sunt efectele nerespectării regimului de lichide (pe termen scurt şi lung)? În ce măsură consideraţi consumul de lichide dăunător pentru sănătate?

      3. 3. Care sunt cauzele creşterii în greutate între două dialize peste nivelul admis?

      4. 4. Enumeraţi 3 metode prin care puteţi “păcăli” senzaţia de sete.

      5. 5. De ce un bob de porumb ţinut în gură poate alunga senzaţia de sete?

      6. 6. Ce părere aveţi despre aceste metode? Credeţi că ajută? Vi se potrivesc?

      Percepţia susceptibilităţii si severităţii bolii

      1. 1. Credeţi că în prezent sunteţi în pericol din cauza greutăţii cu care veniţi între două dialize?

      2. 2. Aveţi în prezent anumite simptome din cauza surplusului în greutate?

      3. 3. Cît de important vi se pare în acest moment să vă reduceţi greutatea interdialitică (scală de la 1 la 10)?

      Experienţa personală (0%, 25%, 50%, 75%, 100%)

      1. 1. Evaluaţi-vă succesul perceput în ceea ce priveşte limitarea consumului de lichide.

      2. 2. Evaluaţi măsura în care credeţi că succesul se datorează eforturilor dvs.

      3. 3. Care sunt şansele de a rezista consumului de lichide chiar şi atunci cînd vă este foarte sete?

      4. 4. În ce măsură sunteţi preocupat de restricţia de lichide?

      5. 5. În ce măsură aţi apelat la ajutorul altor persoane pentru a reuşi să limitaţi consumul de lichide?

      Raportul costuri beneficii

      1. 1. Ce ar presupune ca timp şi efort limitarea consumului de lichide?

         • – cît de greu vi se pare să vă limitaţi consumul de lichide? deloc / puţin / moderat / dificil / foarte dificil

         • – consum de timp deloc / puţin / moderat / mult / foarte mult

      2. 2. În ce măsură consideraţi că limitarea consumului de lichide este benefică pentru sănătatea dvs. (merită efortul?, care ar fi diferenţa dacă aţi veni cu greutatea recomandată de medic pe termen scurt şi lung)?

      COSTURI: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 BENEFICII: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

      

      Prezentarea instrumentului de evaluare psihosocială a pacienţilor hemodializaţi incomplianţi la regimul de lichide

      Sporul interdialitic în greutate este exprimat prin calculul mediei aritmetice a procentului de creştere în greutate faţă de greutatea ideală, la ultimele trei şedinţe de dializă, incluzînd astfel şi perioada week-end-ului.

      Evaluarea începe cu analiza factorilor de risc ai incomplianţei – o serie de factori socio-demografici şi psihologici prezentaţi în detaliu anterior. Urmează cîteva întrebări de evaluare a cunoştinţelor pacientului în legătură cu regimul de lichide, care în modelul lui Chisholm ocupă un loc de sine stătător. Conform aceluiaşi model am inclus apoi 3 întrebări (adaptate după Rosenbaum şi col.220) pentru a investiga percepţia susceptibilităţii şi severităţii bolii. În cazul pacienţilor cu incomplianţă la regimul de lichide, aceasta se referă la percepţia riscului de a dezvolta complicaţii medicale şi la percepţia riscului acestora pentru sănătate. În momentul în care un pacient care vine în mod constant la şedinţele de dializă cu un plus ponderal interdialitic ridicat el poate prezenta sau nu anumite semne şi simptome caracteristice, în primul rînd dispnee şi edeme. Se consideră că acei pacienţi care prezintă astfel de semne şi simptome au şanse mai mari să devină complianţi spre deosebire de cei asimptomatici.

      Evaluarea experienţei personale în reducerea consumului de lichide cuprinde 5 întrebări, a căror răspuns se exprimă în procente. Primele 3 întrebări oferă şi o măsură a auto-eficacităţii percepute de pacient în controlul ingestiei de lichide, iar celelate două o măsură a coping-ului la boală. Întrebările au fost adaptate după Rosenbaum şi col.220

      În fine, evaluarea se încheie cu analiza raportului costuri-beneficii în reducerea consumului de lichide. Se consideră că pacientul va deveni compliant în momentul în care va realiza că beneficiile complianţei la regimul de lichide depăşesc eforturile sale205.

      Factorii socio-demografici evaluaţi prin acest instrument nu pot fi schimbaţi sau pot fi influenţaţi prea puţin, însă pentru toate celelalte aspecte evaluate psihologii din centrele de dializă dispun de cunoştinţele necesare, precum şi de tehnici şi strategii de consiliere şi psihoterapie eficiente, care pot îmbunătăţi complianţa pacienţilor la consumul de lichide.

      FIŞĂ DE MONITORIZARE PSIHOSOCIALĂ *

      NUMELE ŞI PRENUMELE PACIENTULUI

      

      Nr. crt. Data	MOTIVUL CONSULTULU I	PROBLEMA IDENTIFICATĂ/ ACUZELE PACIENTULUI (Caracterul problemei)	EVALUAREA PROBLEMEI	INTERVENŢII PSIHOLOGICE	REZULTATUL INTERVENŢIEI

      Caracterul problemei A – acută	Motivul consultului 1 – evaluare regulată	Intervenţii psihologice M – materiale educationale	Rezultatul intervenţiei R – problemă rezolvată
      C – cronică	2 – recomandat de medic	I – informare	PR – probl. parţial rezolvată
      R – recurentă	3 – solicitat de pacient	C – consiliere	NR – probl. nerezolvată
      		P – psihoterapie

      * Se consemnează toate modificările din sfera psiho-socială, rezultatele evaluării periodice a calităţii vieţii şi depresiei, precum si interventiile de reabilitare implementate

      ANEXA 4

      SF-36 Evaluarea stării de sănătate

      Numele pacientului

      Instrucţiuni:

      Această anchetă se referă la părerea pe care o aveţi asupra stării Dvs. de sănătate. Informaţiile obţinute ne vor permite să cunoaştem cum vă simţiţi şi cât de bine puteţi să vă efectuaţi activităţile zilnice.

      Răspundeţi la fiecare întrebare prin încercuirea numărului corespunzător.

      Dacă nu sunteţi sigur cum să răspundeţi la o întrebare, vă rugăm să daţi cel mai bun răspuns posibil.

(încercuiţi un număr)

1. 1. În general, aţi putea spune că sănătatea Dvs. este: Excelentă 1

   Foarte bună 2

   Bună 3

   Mediocră 4

   Proastă 5

2. 2. Comparativ cu un an în urmă, cum v-aţi califica Mult mai bună în prezent 1

   în general sănătatea din clipa de faţă? Ceva mai bună în prezent 2

   Aproximativ la fel 3

   Ceva mai rea în prezent 4

   Mult mai rea în prezent 5

   Sănătatea Dvs. de acum vă limitează în aceste activităţi? Dacă da, cât de mult?	Mă	Mă	Nu
   	limitează	limitează	mă
   (încercuiţi un număr pe fiecare rând)	mult	puţin	limitează

3. 3. Următoarele întrebări se referă la activităţi pe care le-aţi putea desfăşura în timpul unei zile obişnuite.

   1. a. Activităţi obositoare (alergat, ridicat obiecte grele,

      participare la activităţi sportive care cer efort mare) ………………………………………………………….. 1 ……………………..2 3

   2. b. Activităţi moderate (mutarea unei mese, împingerea

      unui aspirator, practicarea unui sport mai puţin solicitant – popice) …………………………………….. 1 ……………………..2 3

   3. c. Ridicatul sau transportatul târguielilor ……………………………………………………………………………… 1 ……………………..2 3

   4. d. Urcatul mai multor etaje pe scări ……………………………………………………………………………………. 1 ……………………..2 3

   5. e. Urcatul unui etaj pe scări ………………………………………………………………………………………………… 1 ……………………..2 3

   6. f. Aplecatul, înclinatul, îngenuncheatul ……………………………………………………………………………….. 1 ……………………..2 3

   7. g. Parcurgerea pe jos a mai mult de 1 km ……………………………………………………………………………… 1 ……………………..2 3

   8. h. Parcurgerea pe jos a câtorva sute de metri…………………………………………………………………………. 1 ……………………..2 3

   9. i. Parcurgerea pe jos a 100m ………………………………………………………………………………………………. 1 ……………………..2 3

      

   10. j. Propria îmbăiere sau îmbrăcare ……………………………………………………………………………………….. 1 ……………………..2 3

4. 4. În ultimele patru săptămâni, aţi avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activităţile Dvs. zilnice ca urmare a stării Dvs. de sănătate fizică? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

   Da Nu

   

   1. a. Aţi redus perioada de timp petrecută muncind sau cu alte activităţi ……………………………………………………………..1 2

   2. b. Aţi îndeplinit mai puţine activităţi decât aţi fi dorit …………………………………………………………………………………..1 2

   3. c. Aţi fost limitat în ceea ce priveşte natura muncii sau a altor activităţi ……………………………………………………………1 2

   4. d. Aţi avut dificultăţi în efectuarea muncii sau a altor activităţi ………………………………………………………………………..1 2

      (acestea vă solicită un efort în plus?)

      

5. 5. În ultimele patru săptămâni aţi avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activităţile Dvs. zilnice ca urmare a unor probleme emoţionale (cum ar fi deprimare sau nelinişte)? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

   

   Da Nu

   1. a. Aţi redus perioada de timp petrecută muncind sau cu alte activităţi ……………………………………………………………..1 2

   2. b. Aţi îndeplinit mai puţine activităţi decât aţi fi dorit …………………………………………………………………………………..1 2

   3. c. Aţi avut dificultăţi în a realiza cu aceeaşi atenţie şi grijă ca de obicei

      

      ceea ce ar trebui să faceţi la lucru sau în alte activităţi ………………………………………………………………………………….1 2

6. 6. În ultimele patru săptămâni în ce măsură starea Dvs. Deloc 1

   de sănătate fizică sau probleme emoţionale au afectat Puţin 2

   activităţile Dvs. sociale obişnuite legate de familie, prieteni, Moderat 3

   vecini sau alte grupuri de persoane? Mult 4

   (încercuiţi un număr) Foarte mult 5

7. 7. Cât de mult aţi simţit dureri corporale în ultimele patru Deloc 1

   săptămâni? (încercuiţi un număr) Foarte slab 2

   Slab 3

   Moderat 4

   Intens 5

   Foarte intens 6

8. 8. În ultimele patru săptămâni cât de mult durerea resimţită Deloc 1

   a afectat munca Dvs. obişnuită (inclusiv munca în afara casei Puţin 2

   şi în casă)? (încercuiţi un număr) Moderat 3

   Mult 4

   Foarte mult 5

   Tot	Majoritatea	O bună
   timpul	timpului	parte din timp	Uneori	Rareori	Niciodată

9. 9. Aceste întrebări se referă la felul în care v-aţi simţit în ultimele patru săptămâni. Pentru fiecare întrebare vă rugăm, să alegeţi răspunsul care se apropie cel mai mult de felul în care v-aţi simţit. Cât timp în cursul ultimelor patru săptămâni? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

   1. a. V-aţi simţit plini de viaţă? ………………….. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   2. b. Aţi fost foarte nervos? ……………………….. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   3. c. V-aţi simţit atât de deprimat încât

      nimic să nu vă poată înveseli? …………….. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   4. d. Aţi fost calm şi liniştit? …………………….. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   5. e. Aţi avut multă energie? …………………….. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   6. f. V-aţi simţit descurajat şi

      întristat? …………………………………………… 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   7. g. V-aţi simţit extenuat? ……………………….. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

   8. h. Aţi fost o persoană fericită? ………………. 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

      

   9. i. V-aţi simţit obosit? …………………………… 1…………………….. 2 ……………………..3 ……………………. 4…………………….. 5 6

10. 10. În ultimele patru săptămâni au existat momente în care Tot timpul 1

    starea Dvs. de sănătate fizică sau emoţională v-au În cea mai mare parte din timp 2

    afectat activităţile Dvs. sociale (de exemplu vizite la Uneori 3

    prieteni, rude, etc)? (încercuiţi un număr) Rareori 4

    Deloc 5

11. 11. Vă rugăm să alegeţi răspunsul care descrie cel mai bine cât de adevărată sau falsă este pentru Dvs. fiecare din următoarele afirmaţii:

    Absolut	În mare parte		În mare parte	Absolut
    adevărat	adevărat	Nu ştiu	fals	fals

    (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

    1. a. Mi se pare că mă îmbolnăvesc mai uşor

       decât alţi oameni …………………………………………………………. 1 ……………………..2 ……………………. 3…………………….. 4 5

    2. b. Sunt la fel de sănătos ca orice cunoscut al meu ………………. 1 ……………………..2 ……………………. 3…………………….. 4 5

    3. c. Mă aştept ca starea sănătăţii mele

       să se înrăutăţească ……………………………………………………….. 1 ……………………..2 ……………………. 3…………………….. 4 5

       

    4. d. Sănătatea mea este excelentă………………………………………… 1 ……………………..2 ……………………. 3…………………….. 4 5

Vă mulţumim pentru colaborare!

ANEXA 5
Examinarea Minimă a Stării Mentale (Mini Mental State Examination)
Orientare În ce an ne aflăm?	scor	puncte 1
În ce anotimp?		1
În ce dată suntem azi?		1
În ce zi?		1
În ce lună?		1
În ce ţară ne aflăm?		1
În ce judeţ?		1
În ce oraş?		1
În ce spital?		1
La ce etaj?		1

Înregistrare

Numiţi 3 obiecte, cîte unul pe secundă (de ex. minge, steag, copac)

Rugaţi pacientul să le repete pe toate trei. Acordaţi cîte un punct pentru pentru fiecare răspuns corect. Repetaţi cuvintele pînă ce pacientul le învaţă.

3

Atenţie şi concentrare

Rugaţi pacientul să spună pe litere cuvîntul “creion” în sens invers:

N O I E R C 5

Evocare

Întrebaţi pacientul care sunt cele 3 cuvinte date la punctul 3. Acordaţi cîte un punct pentru fiecare răspuns corect.

3

Limbaj

1. Arătaţi către un creion şi un ceas.
Rugaţi pacientul să denumească obiectele indicate.	2
2. Rugaţi pacientul să repete: “Fără nici un dacă, şi sau dar”. 3. Rugaţi pacientul să citească şi să îndeplinească următoarea comandă scrisă: “închide ochii”.	1
4.	1 Rugaţi pacientul să execute o comandă complexă (în trei etape): “Luaţi hîrtia din mîna dreaptă, împăturiţi-o

în jumătate şi aşezaţi-o pe podea”. 3

1. 5. Rugaţi pacientul să scrie o propoziţie la alegere (aceasta trebuie să conţină un subiect, un predicat şi un complement şi trebuie să aibă sens; nu luaţi în considerare eventualele greşeli de ortografie atunci cînd faceţi cotarea). 1

   Coordonare

   1. Rugaţi pacientul să copieze un desen (două pentagoane care se intersectează). Acordaţi un punct dacă sunt păstrate toate laturile şi unghiurile şi dacă intersecţia laturilor formează un patrulater.

   1

   

   Semnificaţia scorurilor obţinute la MMSE

   Stadiu	MMSE	Trăsături specifice
   Nici unul	30	Nici un simptom
   Tulburari cognitive uşoare	24-29	Simptome mnezice
   Uşoară	21-23	Deficite mnezice şi cognitive
   Moderată	18-20	Deficite cognitive clare; strategii de adaptare compensatorii
   Marcată	15-17	Este necesar un grad de asistenţă; simptome psihiatrice
   Severă	12-16	Este necesar ajutorul pentru activităţi zilnice de îngrijire; simptome
   		psihotice; agresivitate
   Gravă	0-11	Necesară îngrijire instituţionalizată

   Short-Form 36 Health Survey Cotare şi interpretare

   Sf-36 evaluează calitatea vieţii pe 8 dimensiuni: funcţie fizică, rol-fizic, durere somatică, sănătate generală, vitalitate, funcţie socială, rol-emoţional şi sănătate mentală. Interpretarea se poate face pe fiecare dimensiune în parte sau pe baza a două scoruri generale: componenta fizică şi componenta mentală.

   COTARE

   Intrebarea nr.1

   excelentă = 5 puncte, foarte bună = 4,4 puncte, bună = 3,4 puncte, mediocră = 2 puncte, proastă = 1 punct

   Intrebarea nr. 2

   Se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1,2,3,4 sau 5 puncte)

   Intrebarea nr. 3

   Pentru fiecare item (de la a la j) se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1,2 sau 3 puncte)

   Intrebarea nr. 4

   Se acordă 1 punct pentru răspunsul cu DA si 2 puncte pentru răspunsul cu NU

   Intrebarea nr. 5

   Se acordă 1 punct pentru răspunsul cu DA si 2 puncte pentru răspunsul cu NU

   Intrebarea nr. 6

   deloc = 5, puţin = 4, moderat = 3, mult = 2, foarte mult = 1

   Intrebarea nr. 7

   deloc = 6; foarte slab = 5,4; slab=4,2; moderat = 3,1, intens = 2,2; foarte intens = 1

   Intrebarea nr. 8

   deloc = 6 puncte daca s-a raspuns “Deloc” la întrebarea nr. 7 sau 5 puncte dacă a răspuns la 7 cu una din celelalte variante, puţin = 4, moderat = 3, mult = 2, foarte mult = 1

   Intrebarea nr 9

   Pentru fiecare item (de la a la i) se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1-6 puncte), ţinînd cont de faptul că se cotează invers următorii itemi: 9a, 9d, 9e, 9h (1=6 puncte, 2=5, 3=4, 4=3, 5=2, 6=1)

   Intrebarea nr 10

   Se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1,2,3,4 sau 5 puncte)

   Intrebarea nr. 11

   Pentru fiecare item (de la a la d) se acordă punctele corespunzătoare variantei de răspuns alese de pacient (1- 5 puncte), ţinînd cont de faptul că se cotează invers următorii itemi: 11b, 11d (1=5, 2=4, 3=3, 4=2, 5=1)

   Cîteva probleme care pot să apară la cotare:

   • – dacă sunt încercuite două variante de răspuns adiacente, se alege la întîmplare o variantă

   • – dacă sunt încercuite două variante contrare, se anulează răspunsul

   • – dacă pacientul nu a răspuns la întrebarea 7, întrebarea 8 se cotează astfel: deloc = 6, puţin = 4,75, moderat = 3,5, destul de mult = 2,25, foarte mult = 1

     Calculul scorurilor totale cînd unele subvariante sunt neîncercuite:

   • – la întrebările cu variante multiple de răspuns se calculează scorul total dacă jumătate din variante sunt încercuite

   • – la întrebările cu raspuns DA/NU scorul total se calculează dacă jumătate + 1 din variantele de răspuns sunt completate

   Calculul scorurilor:
   Domeniul	Suma finală pe domeniu (scorul brut)	Scorul final al fiecărui domeniu
   Funcţie fizică	3a+3b+3c+3d+3e+3f+3g+3h+3i+3j	[(Suma finală – 10) / 20]x 100
   Rol-fizic	4a+4b+4c+4d	[(Suma finală – 4) / 4]x 100
   Durere somatică	7+8	[(Suma finală – 2) / 10]x 100
   Sănătate generală	1+11a+11b+11c+11d	[(Suma finală – 5) / 20]x 100
   Vitalitate	9a+9e+9g+9i	[(Suma finală – 4) / 20]x 100
   Funcţie socială	6+10	[(Suma finală – 2) / 8]x 100
   Rol-emoţional	5a+5b+5c	[(Suma finală – 3) / 3]x 100
   Sănătate mentală	9b+9c+9d+9f+9h	[(Suma finală – 5) / 25]x 100

   Ex. Dacă la domeniul funcţie fizică scorul brut obţinut de pacient a fost de 21, scorul final care poate fi interpretat va fi de [(21 – 10) / 20] x 100 = 55

   Interpretare

   Scorurile variază de la 0 la 100. Cu cît un scor este mai apropiat de 100 cu atît funcţionarea pacientului în domeniul respectiv este mai bună.

   Se pot obţine şi două scoruri generale:

   1. 1. un scor la componenta fizică a calităţii vieţii (se obţine calculînd media aritmetică a primelor 5 dimensiuni ale calităţii vieţii – funcţie fizică, rol-fizic, durere somatică, sănătate generală, vitalitate)

   2. 2. un scor la componenta mentală a calităţii vieţii (se obţine calculînd media aritmetică a ultimelor 5 dimensiuni ale calităţii vieţii – sănătate generală, vitalitate, funcţie socială, rol-emoţional şi sănătate mentală)

   ANEXA 6

   Evaluarea anamnestică a pacientului dializat

   CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTULUI

   Stimate pacient dializat

   Societatea Română de Nefrologie, organizaţie ştiinţifică şi profesională a medicilor şi studenţilor în medicină având preocupări în domeniul nefrologiei, inclusiv dializa şi transplant renal, sau în domenii conexe acesteia, vă solicită partici- parea la un studiu naţional privind calitatea vieţii, reabilitarea şi calitatea îngrijirii medicale înainte şi în timpul dializei. Scopul acestui studiu este identificarea metodelor de ameliorare a tratamentului şi a îngrijirii medicale a pacienţilor dializaţi în România.

   În consecinţă, vă rugăm să completaţi Fişa de evaluare psiho-socială a pacientului, ataşată mai jos.

   Trebuie să vă informăm ca participarea sau neparticiparea la acest studiu nu implică nici un risc, iar cooperarea Dvs. este absolut benevolă. În cazul în care nu doriţi să participaţi, aceasta nu va afecta în nici un fel tratamentul prin dializă pa care îl veţi efectua în continuare.

   În cazul în care acceptaţi să răspundeţi la întebările noastre, puteţi cere să fiţi ajutat de familie sau prieteni sau de către pesonalul Centrului de Dializă; de fapt, în cazul anumitor întrebări, preznaţa personalului este indispensabilă. Totuşi, în toate cazurile răspunsurile trebuie să vă aparţină. Completarea chestionarului nu va dura mai mult de o oră.

   Este importat de reţinut că, pentru noi, protejarea intimităţii Dvs. este foarte importantă. În consecinţă, în cazul în care veţi participa la acest studiu, absolut toate informaţiile pe care le veţi oferi vor rămâne strict secrete.

   În cazul în care aveţi orice întrebare în legătură cu particparea Dvs. la acest studiu, vă rugăm să contactaţi persoa- nele de legătură ai comitetului de coordonare:

   • – Dr. Constantin Verzan Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. C. Davila, Bucureşti 0723-249339

   • – Psiholog Anca Seica Clinica de Nefrologie Spitalul CI Parhon Iaşi 0740-644755

   

   Am citit prezentarea de mai sus şi sunt de acord să particip la studiul de cercetare intitulat Studiul impactului reprezentărilor mentale ale bolii asupra calităţii vieţii pacienţilor hemodializaţi, cu condiţia ca acesta să fie condus în con- formitate cu protocol prezentat şi numai după ce va fi înaintat spre autorizare şi autorizat de către corpurilor medicale şi etice.

   Informarea la care am fost supus împreună cu ceilalţi pacienţi selecţionaţi pentru includerea în studiu a cuprins în detaliu următoarele elemente:

   • – scopul şi design-ul studiului;

   • – beneficii previzibile pentru subiecţii incluşi sau ceilalţi pacienţi;

   • – efecte previzionate de medic.

     Am fost, de asemenea, informat în legătură cu următoarele:

   • – ofertă de informare suplimentară – investigatorul va fi întotdeauna dispus să răspundă la orice fel de întrebare îi este adresată din partea pacienţilor incluşi în studiu;

   • – întreruperea studiului – pacientul are dreptul să întrerupă propria participare la studiu în orice moment; asemenea decizie nu va avea nici un fel de repercursiuni negative asupra tratamentului său în viitor.

   Toate datele obţinute în cursul acestui studiu nu vor permite identificarea pacienţilor şi/sau ale situaţiei lor medicale."

   Pacient                                                                                                                                             

   Nume Semnătură

                                    

   Data

   Medic asociat                                                                                                                                                                     

   Nume Semnătură Data

   Îndrumător ştiintific                                                                           

   Nume Semnătură

                                    

   Data

   În cazul în care acceptaţi participarea, vă rugăm să semnaţi consimţământul de mai jos. Vă mulţumim pentru im- portanta Dvs. contribuţie la cercetarea probelemelor pacienţilor dializaţi.

   Împreună cu acest chestionar, vaţi primi un plic A4. După ce veţi termina de completat chestionarul, intro- duceţi-l în plic, pe care îl veţi sigila şi îl veţi înmâna persoanei care v-a solicitat particparea la studiu. Această proce- dură va asigura confidenţialitatea informaţiilor pe care le oferiţi. Vă mulţumim încă o dată.

   CENTRUL DE DIALIZĂ TIPUL TSFR HD 1

   DP 2

   TR 3

   FIŞA DE EVALUARE A PACIENTULUI*

   Nume şi prenume                           Nr.     

   1. A. Date demografice

      1. 1. Când v-aţi născut?               /               /           

         ziua luna anul

      2. 2. Care este sexul Dvs.? (încercuiţi un singur număr)

         bărbat 1

         femeie 2

      3. 3. Unde locuiţi ?

         mediu urban 1

         mediu rural 2

      4. 4. Din care etnie faceţi parte? (încercuiţi un singur număr)

         român 1

         maghiar 2

         german 3

         ţigan 4

         evreu 5

         altele 6

         (vă rugăm specificaţi) ………………………………………………………………………………………………………..

      5. 5. Cărei religii aparţineţi ?

         ortodox 1

         catolic 2

         protestant 3

         alta (specificaţi) 4

         ateu 5

         Dacă sunteţi pacticant activ, vă rog să specificaţi nivelul

         nu sunt practicant 1

         ocazional 2

         frecvent 3

   2. B. Nivel educaţional şi situaţia profesional-financiară

2. 6. Care este cel mai înalt nivel de şcolarizare pe care l-aţi absolvit? (încercuiţi un singur număr)

   8 clase sau mai puţin 1

   câteva clase de liceu 2

   diplomă de abolvire a unei şcoli profesionale 3

   diplomă de absolvire a liceului şi bacalaureat 4

   şcoală postliceală sau câţiva ani de facultate 5

   diplomă de absolvire a unei facultăţi 6

   doctorat 7

3. 7. În ultimele 12 luni, câte luni aţi lucrat cu salariu cel puţin 15 ore pe săptămână? (încercuiţi un singur număr)

mai puţin de 1 lună 1

1-3 luni 2

4-6 luni 3

7-9 luni 4

10-12 luni 5

* Se completează de preferinţă de către pacient.

1. 8. În ultimele 4 săptămâni… (încercuiţi un singur număr)

   aţi lucrat cu normă întreagă 1

   aţi lucrat cu jumătate de normă 2

   aţi fost şomer, sau fără lucru 3

   aţi fost pensionar de vârstă 4

   aţi fost pensionar de boală 5

   aţi urmat o şcoală 6

   aţi întreţinut casa/gospodăria/lucru la domiciliu 7

   nici una dintre cele menţionate 8

2. 9. În prezent sunteţi capabil să munciţi: (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

   

   da nu

   cu jumătate de normă………………………………………………………………………………….. 1 2

   

   cu normă întreagă ………………………………………………………………………………………. 1 2

3. 10. Punându-vă la socoteală şi pe Dvs., câte persoane depind în cea mai mare parte de Dvs. din punct de vedere financiar?

   număr de persoane ……………………………………………………………………………………………………………..

4. 11. Care a fost venitul total lunar brut (din toate sursele) al familiei Dvs. în anul 2003 (vă rugăm să socotiţi venitul Dvs., al partenerului de viaţă şi al tuturor persoanelor care fac parte din familie şi cu care locuiţi împreună)? (Vă reamintim că răspunsurile Dvs. sunt confidenţiale) (încercuiţi un singur număr) mai puţin de 2 000 000 lei 1

   între 2 000 000 – 3 000 000 lei 2

   între 3 000 000 – 5 000 000 lei 3

   între 5 000 000 – 10 000 000 lei 4

   între 10 000 000 – 20 000 000 lei 5

   mai mult de 20 000 000 lei 6

   nu ştiu 7

   1. C. Situaţia familială şi socială

5. 12. Sunteţi căsătorit în prezent? (încercuiţi un singur număr)

   nu 1

   da 2

6. 13. În prezent locuiţi într-un azil sau altă instituţie socială de îngrijire? (Aceasta nu include situaţia în care locuiţi împreună cu alţi membri ai familiei care au grijă de Dvs.) (încercuiţi un singur număr) nu 1

   da ………………………………………………………………………………………………2 ➔ treceţi la întrebarea ….

7. 14. Câte persoane locuiesc împreună cu Dvs. în acelaşi apartament? (Vă rugăm să vă puneţi la socoteală pe Dvs., precum şi toţi adulţii şi copiii mari sau mici care locuiesc împreună cu Dvs. ca membri ai familiei)

   număr de persoane ………………………………………………………………………………………………………………………………………………

8. 15. Care dintre următoarele persoane locuiesc împreună cu Dvs.? (încercuiţi tot ceea ce se potriveşte)

   locuiesc singur 1

   soţul / soţia sau altcineva la fel de important 2

   alte rude 3

   alte persoane care nu-mi sunt rude 4

   1. D. Istoricul bolii renale

9. 16. De cât timp aţi fost diagnosticat cu o boală de rinichi ? (încercuiţi un singur număr)

   mai puţin de 6 luni 1

   între 6 luni şi 2 ani 2

   între 2 şi 6 ani 3

   între 6 şi 10 ani 4

   10 ani sau mai mult 5

10. 17. Care a fost cauza bolii Dvs. de rinichi ? (încercuiţi mai multe numere dacă este cazul)

    nu ştiu 1

    hipertensiune 2

    diabet 3

    glomerulonefrită cronică 5

    pielonefrită cronică 6

    polichistoză renală 4

    altceva 7

    (ce anume?) ………………………………………………………………………………………………………………………

11. 18. De cât timp aţi fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică ? (încercuiţi un singur număr)

    mai puţin de 6 luni 1

    între 6 luni şi 2 ani 2

    între 2 şi 6 ani 3

    între 6 şi 10 ani 4

    10 ani sau mai mult 5

12. 19. De cât timp faceţi tratament prin dializă ? (încercuiţi un singur număr)

    mai puţin de 30 zile 1

    între 30 zile şi 6 luni 2

    între 6 luni şi 1 an 3

    între 1 an şi 2 ani 4

    între 2 şi 6 ani 5

    între 6 şi 10 ani 6

    10 ani sau mai mult 7

13. 20. Ce afecţiuni asociate insuficienţei renale cronice aţi prezentat în momentul iniţierii dializei ?

    Nici una 1

    Cardiace 2

    Hipertensiune arterială 3

    Boli vasculare 4

    Diabet zaharat 5

    Infecţii 6

    Hepatite 7

    Sângerări 8

    Digestive 9

    Alte (specificaţi) 10

    Nu ştiu 11

14. 21. Creatinina sau clearance-ul la creainină în momentul introducerii TSFR 21a.Creatinina mg/dL

    21b. Clearance-ul la creatininămL/min

15. 22. Ce boli asociate insuficenţei renale cronice prezentaţi în momentul de faţă ?

    Nici una 1

    Cardiace 2

    Hipertensiune arterială 3

    Boli vasculare 4

    Diabet zaharat 5

    Infecţii 6

    Hepatite 7

    Sângerări 8

    Digestive 9

    Alte (specificaţi) 10

    Nu ştiu 11

    1. E. Istoricul terapiei de substituţie a funcţiilor renale

    Ne interesează tipurile de tratament făcute pentru boala Dvs. de rinichi.

16. 23. Aţi făcut vreodată hemodializă? (Hemodializa este o metodă de purificare a sângelui cu ajutorul unui aparat, care se efectuează la un centru de dializă sau la spital.) (încercuiţi un singur număr) nu 1  treceţi la întrebarea 23

da 2  treceţi la întrebarea 22a

22a. Când aţi început tratamentul prin hemodializă? În cazul în care tratamentul prin hemodializă a fost vreodată în- trerupt, vă rugăm să specificaţi data începerii ultimei perioade continue de hemodializă.

             /               /               ziua luna anul

22b. A fost întreruptă această ultimă perioadă continuă? (încercuiţi un singur număr)

nu 1  treceţi la întrebarea 23 da 2  treceţi la întrebarea 22c

26c. Când a fost întrerupt (de când nu mai faceţi hemodializă) ?

             /               /               ziua luna anul

1. 24. Aţi făcut vreodată dializă peritoneală? (Dializa peritoneală este o metodă de purificare a sângelui prin cavitatea abdominală şi de obicei se face acasă.) (încercuiţi un singur număr) nu 1  treceţi la întrebarea 24

   da 2  treceţi la întrebarea 27a

   23a. Când aţi început dializa peritoneală? În cazul în care tratamentul prin dializă peritoneală a fost vreodată întrerupt, vă rugăm să specificaţi data începerii ultimei perioade continue de dializă peritoneală.

                  /               /               ziua luna anul

   23b. A fost întrerupt ă această ultimă perioadă continuă? (încercuiţi un singur număr)

   nu 1  treceţi la întrebarea 24 da 2  treceţi la întrebarea 23c

   23c. Când a fost întrerupt (de când nu mai faceţi dializă peritoneală)?

                  /               /               ziua luna anul

2. 25. Aţi efectuat vreodată un transplant de rinichi ? (încercuiţi un singur număr)

   nu 1  treceţi la întrebarea 25 da 2  treceţi la întrebarea 24a

   24a. Când aţi primit ultimul transplant ?

                  /               /               ziua luna anul

   24b. Cât timp a supravieţuit acest transplant ? (încercuiţi un singur număr)

   mai puţin de 30 zile 1

   între 30 zile şi 6 luni 2

   între 6 luni şi 1 an 3

   între 1 şi 2 ani 4

   între 2 şi 6 ani 5

   între 6 şi 10 ani 6

   mai mult de 10 ani 7

   24c. De câte ori aţi fost transplantat ?

   număr de transplanturi ………………………………………………………………………………………………………..

3. 26. De cât timp faceţi dializă la acest centru ? (încercuiţi un singur număr)

   aceasta este prima dată 1

   de mai puţin de 6 luni 2

   între 7-12 luni 3

   între 13-24 luni 4

   de mai mult de 24 luni 5

4. 27. Luaţi în prezent în mod regulat (cel puţin 4 zile pe săptămână) medicamente prescrise de medicul Dvs. curant? Vă rugăm să nu luaţi în calcul şi medicamentele eliberate fără prescripţie medicală (ca aspirina sau antiacidele).

   (încercuiţi un singur număr)

   Nu 2 ➔ treceţi la întrebarea 24 Da 1

   23a. Câte tipuri de medicamente luaţi în prezent?

   Număr de medicamente prescrise de medicul Dvs. …………………………………………………………………

5. 28. În ultimele 6 luni, câte zile în total aţi fost internat într-un spital (oricare)? Dacă nu aţi fost internat nici o zi, vă rugăm să scrieţi 000.

   Număr de zile ……………………………………………………………………………………………………………………

6. 29. În ultimele 6 luni, câte zile aţi primit îngrijiri medicale într-un spital, dar fără a fi internat (aţi venit acasă în aceeaşi zi)? Dacă nu aţi primit îngrijiri medicale în această perioadă, vă rugăm să scrieţi 000.

   Număr de zile ……………………………………………………………………………………………………………………

   Ne interesează modul în care aţi înţeles principiile terapiei de substituţie a funcţiilor renale†

7. 30. Ce înseamnă Kt/V ?

   răspuns corect 1

   răspuns parţial corect 2

   nu şriu 3

   nu mă interesează 4

   

   † Pacientul răspunde în faţa cadrului medical

8. 31. De ce este importantă greutatea cu care veniţi între două dialize ?

   răspuns corect 1

   răspuns parţial corect 2

   nu şriu 3

   nu mă interesează 4

   F. Corectitudinea tratamentului

9. 32. De la începerea dializei, de câte ori aţi discutat cu un nutriţionist ? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

   niciodată 1

   o singură dată 2

   de multe ori 3

   sunt în contact permanent cu un nutriţionist 4

10. 33. De la începerea dializei, de câte ori aţi discutat cu un psiholog ? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

    niciodată 1

    o singură dată 2

    de multe ori 3

    sunt în contact permanent cu un nutriţionist 4

11. 34. Cât de des sunteţi consultat de medicul Dvs. ? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

    foarte rar 1

    o dată pe lună 2

    la două-trei săptămâni 3

    o dată pe săptămână 3

    la fiecare şedinţă de dializă 4

12. 35. Aţi discutat cu medicul Dvs. posibilitatea efectuării unui transplant renal? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

    da 1

    nu 2

    nu ştiu sigur 3

13. 36. Aţi fost evaluat pentru un transplant renal? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

    da 1

    nu 2

    nu ştiu sigur 3

14. 37. Sunteţi în prezent pe o listă de aşteptare pentru un transplant renal? (încercuiţi un număr pe fiecare rând)

    da 1

    nu 2

    nu ştiu sigur 3

    G. Obiceiuri

15. 38. Menţinerea condiţiei fizice este importantă pentru Dvs ?

    deloc 1

    nu prea importantă 2

    destul de importantă 3

    foarte importantă 4

16. 39. Ce faceţi pentru a vă menţine într-o condiţie fizică bună ?

    nimic 1

    destul de puţine 2

    exerciţii fizice regulate 2

17. 40. Care credeţi că ar fi efectele exerciţiilor fizice asupra vieţii Dvs ?

    nu mă interesează 1

    probabil favorabile 2

    favorabile 3

18. 41. Care este frecvenţa cu care practicaţi exerciţiile fizice ?

    zilnic sau aproape zilnic 1

    de 4-5 ori pe săptămână 2

    de 2-3 ori pe săptămână 3

    o dată pe săptămână 4

    mai puţin de o dată pe săptămână 5

    aproape niciodată sau niciodată 6

19. 42. Sunteţi fumător ?

    activ >20 ţigări/zi 1

    activ 10-20 ţigări/zi 2

    fost fumător pachete-an

    nefumător 4

20. 43. Consumaţi alcool ?

    H. Altele

    consumul mediu în ultimele 4 săptămâni mL etanol

21. 44. V-a ajutat cineva să completaţi acest chestionar? (încercuiţi un singur număr)

    nu 1

    da 2

    48a. Dacă v-a ajutat cineva, vă rugăm să precizaţi în ce fel v-a ajutat?

    da nu

    1. a. v-a citit cineva toate întrebările sau o parte din ele? …………………………………….. 1 2

    2. b. completat cineva chestionarul în funcţie de răspunsurile Dvs.?……………………… 1 2

22. 45. Care este data de astăzi?               /               /           

    ziua luna anul

23. 46. Cam câte minute v-a luat să completaţi acest chestionar?

minute………………………………………………………………………………………………………………………………

VÅ MULŢUMIM PENTRU PARTICIPAREA DVS. LA ACEST STUDIU.

VĂ RUGĂM SĂ ÎNAPOIAŢI ACEST CHESTIONAR PERSOANEI CARE VI L-A ÎNMÂNAT !

ANEXA 7

Fişă de evaluare psihosocială a pacientului dializat

Centrul de dializă

1. A. Date demografice

   

   Numele şi prenumele

   Sexul         

   1. masculin 2. feminin

   Data naşterii       /      /      /

   Domiciliul         

   1. urban 2. rural

   1. C. Situaţia familială şi socială

      Stare civilă          

      1. 1. căsătorit

      2. 2. necăsătorit

      3. 3. recăsătorit

      4. 4. divorţat

      5. 5. separat

      6. 6. văduv

         Locuieşte singur           

         1. 1. nu 2. da

         Dacă “nu”, specificaţi identitatea persoanelor cu care imparte locuinţa

         Etnia …………………………………………                                                             

         1. român 2. maghiar 3. german 4. ţigan 5. evreu 6. altele

         Religia         

         Persoana semnificativă pentru pacient

         1. ortodox 2. catolic 3. protestant 4. alta (specificaţi) 5.                                       

         ateu

         Practicant activ al religiei                            

         1. nu 2. ocazional 3. frecvent

2. B. Nivel educaţional şi situaţia profesional-financiară

(pe cine se bazează pacientul pentru suportul emoţional: numele, relaţia)

Copii           

1. da, minori 2. da, majori 3. şi/şi 4. nu

Sex, vîrstă, stare civilă

Studii…………………………………………                                                                              

1. 1. 8 clase sau mai puţin

   

2. 2. câteva clase de liceu

3. 3. diplomă de absolvire a unei şcoli profesionale

4. 4. diplomă de absolvire a liceului şi bacalaureat

5. 5. scoală postliceală sau cîţiva ani de facultate

6. 6. diplomă de absolvire a unei facultăţi

7. 7. doctorat

Nivelul ocupaţional în prezent       

1. 1. angajat cu normă întreagă

2. 2. angajat cu jumătate de normă

3. 3. pensionar de vârstă

4. 4. pensionar de boală

5. 5. urmează o şcoală

6. 6. întreţine casa / gospodăria

7. 7. altele (specificaţi)

Ocupaţia principala pre-IRCT                 Estimarea venitului lunar al familiei          

(se va lua în calcul venitul pacientului, al partenerului de viaţă şi al tuturor persoanelor care fac parte din familie şi cu care locuieşte)

1. 1. mai puţin de 200 RON

2. 2. între 200 – 500 RON

3. 3. între 500 –1000 RON

4. 4. mai mult de 1000 RON

Informaţii despre părinţi (vîrstă, stare de sănătate)

Nr. fraţilor……………………………………….

1. D. Istoricul bolii renale

   Diagnosticat cu IRC – data           /      /      / Boala renală de bază                       

   Tratament şi controale regulate pre-dializă     

   1. da 2. nu (cauze externe) 3. nu (cauze ce ţin de pacient) Pentru 2 şi 3, explicaţi

   

   Data iniţierii TSFR           /    /    / Iniţierea HD                                             

   1. pe fistulă 2. pe cateter

   Comorbidităţi             

   1. nici una 2. cardiace 3. diabet 4. altele (specificaţi)

   Diureza           

   1. absentă 2. prezentă

   Cantitatea (în ziua fără dializă)                   

2. E. Istoricul terapiei de substituţie a funcţiilor renale

   Pentru pacienţii hemodializaţi

   Aţi făcut vreodată dializă peritoneală?               

   1. nu 2. da

   Perioada: de la                   /                 până la               /                   luna anul luna anul

   Pentru pacienţii dializaţi peritoneal

   Aţi făcut vreodată hemodializă            

   _

   1. nu 2. da

   Perioada: de la                   /                 până la               /                   luna anul luna anul

   Pentru toţi pacienţii

   Aţi efectuat vreodată un transplant de rinichi?               

   1. nu 2. da

   De câte ori aţi fost transplantat ?               

   Când aţi primit ultimul transplant ?             /         /         /

   Cât timp a supravieţuit acest ultim transplant ?               

3. F. Obiceiuri

   Cît de ocupat sunteţi pe parcursul unei zile?

   foarte ocupat. 1

   destul de ocupat 2

   moderat 3

   putine activitati 4

   inactiv 5

   Care este frecvenţa cu care practicaţi exerciţiile fizice (în timpul liber) ?

   zilnic sau aproape zilnic 1

   de 4-5 ori pe săptămână 2

   de 2-3 ori pe săptămână 3

   o dată pe săptămână 4

   mai puţin de o dată pe săptămână 5

   aproape niciodată sau niciodată 6

   Sunteţi fumător ?

   Consumaţi alcool ?

   

   Hobby-uri

   activ >20 ţigări/zi 1

   fost fumător 2

   nefumător 3

   da, frecvent (zilnic) 1

   da, ocazional (săptămânal) 2

   da, rar (lunar) 3

   nu 4

4. G. Evaluarea psihologică (examenul funcţiilor cognitive, evaluarea personalităţii şi a stilului de coping)

Metode şi instrumente utilizate: Rezultate:

Sănătatea

şi

calitatea vieţii

Kidney Disease and Quality of Life™ Short Form (KDQOL-SF™ 1.3)

Acest studiu investighează punctul dumneavostră de vedere asupra propriei sănătăţi. In- formaţiile obţinute ne vor permite să înţelegem cum vă simţiţi şi în ce măsură sunteţi ca- pabili să vă îndepliniţi activităţile de zi cu zi.

Vă mulţumim pentru că aţi acceptat să răspundeţi la aceste întrebări!

Kidney Disease and Quality of Life™ Short Form (KDQOL-SF™) Versiunea în limba română 1.3

Copyright © 1993, 1994, 1995 by RAND and the University of Arizona

Întrebările 1-11 aparţin Societăţii Române de Nefrologie pentru SF-36 Health Survey în versiune română. Reproduse cu permisiunea New England Medical Center. Copyright 1993 New England Medical Center.

Studiul Calităţii vieţii la pacienţii dializaţi

Care este scopul acestui studiu?

Acest studiu se realizează in colaborare de către medicii din dializă şi pacienţii lor. Sco- pul său este evaluarea calităţii vieţii pacienţilor cu boli renale.

Cum trebuie răspuns

Vă rugăm să completaţi un chestionar privitor la starea Dv. de sănătate, la cum vă simţiţi şi cum percepeţi mediul în care trăiţi.

Vă rugăm să răspundeţi la toate întrebările bifând cifra corespunzătoare răspunsului ales. Dacă nu ştiţi prea bine cum să răspundeţi, alegeţi răspunsul cel mai apropiat de situaţia Dvs..

Confidenţialitatea asupra informaţiilor

Confidenţialitatea răspunsurilor este foarte importantă pentru noi. Nu trebuie să vă scrieţi numele pe chestionarul completat. Orice informaţie care ar putea permite identifica- rea Dv. va fi tratată ca fiind strict confidenţială. În acest sens, după completare, chestiona- rul va fi închis în plic şi nu va fi desfăcut decât în momentul analizării lui, proces ce va avea loc în alt centru decât cel în care efectuaţi dializa. Chestionarul Dv. va fi amestecat cu cele ale altor participanţi la studiu, în momentul redactării raportului privind rezultatele studiului. Informaţiile primite vor fi utilizate exclusiv în cadrul acestui studiu şi nu vor fi făcute publice în alte scopuri fără consimţământul Dvs.

Ce beneficii voi avea participând la studiu?

Răspunsurile Dvs. ne vor ajuta să înţelegem cum resimţiţi îngrijirile ce vă sunt acor- date, precum şi ce impact au acestea asupra stării de sănătate a pacienţilor. Ele ne vor per- mite să apreciem calitatea îngrijirilor ce vă sunt acordate.

Sunt obligat să particip?

Nu sunteţi obligat să răspundeţi la chestionar şi puteţi chiar refuza să răspundeţi la orice întrebare. Îngrijirea medicală nu va fi influenţată de acordul Dv. de a participa la acest studiu.

Sănătatea dumneavoastră

Acest chestionar include o gamă largă de întrebări asupra sănătăţii şi vieţii Dvs. Ne interesează ce părere aveţi despre fiecare din aceste probleme.

1. 1. În general, aţi putea spune că sănătatea Dvs. este: (bifaţi o singură căsuţă, cea care descrie cel mai bine situaţia Dvs. – �)

   excelentă	foarte bună	bună	accptabilă	proastă
   				
   1	2	3	4	5

2. 2. Comparativ cu un an în urmă, cum aţi aprecia în general sănătatea Dvs. în clipade faţă?

   mult mai bună acum decât acum un an	ceva mai bună acum decât acum un an	aproximativ la fel ca acum un an	ceva mai rea decât acum un an	mult mai rea decât acum un an
   				
   1	2	3	4	5

   

   Mă împiedică

   Mă împiedică

   Nu mă îm-

3. 3. Următoarele întrebări se referă la activităţile pe care Dvs. le-aţi putea desfăşura de-a lungul unei zile obişnuite. Sănătatea Dvs. de acum vă împiedică în efectuarea acestor activităţi? Dacă da, cât de mult? (bifaţi o singură căsuţă de pe fiecare rând – �)

   mult	puţin	piedică
   		
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3
   1	2	3

   a. Activităţi solicitante(alergare, ridicarea unor obiecte grele, participarea la sporturi grele)

   b. Activităţi moderate(mutarea unei mese, împingerea unui as- pirator, practicarea unui joc mai puţin solicitant – popice)

   c. Ridicarea sau transportul unor cumpărături curente

   d. Urcarea mai multor etaje pe scări

   e. Urcatul unui singur etaj pe scări

   f. Aplecatul, îngenuncheatul

   g. Mers pe jos mai mult de 1 km

   h. Mers pe jos câteva sute demetri

   i. Mers pe jos cca 100 de metri

   j. Propria îmbăiere sau îmbrăcare

   

   Da Nu

4. 4. În ultimele 4 săptămâni, aţi avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activităţile Dvs. zilnice ca urmare a stării Dvs. de sănătate fizică?

   a. Aţi redus timpul acordat muncii sau altor activi- tăţi?

   b. Aţi realizat mai puţine activităţi decât aţi fi dorit?

   c. Nu aţi putut face orice tip de activitate sau muncă aţi fi dorit?

   d. Aţi avut dificultăţi în desfăşurarea activităţilor sau muncii Dvs. (de exemplu a necesitat mai mult efort)?

   

   1 2

   1 2

   1 2

   1 2

   

   Da Nu

5. 5. În ultimele 4 săptămâni, aţi avut vreuna din următoarele probleme în munca sau activităţile Dvs. zilnice ca urmare a unor probleme emoţionale (cum ar fi deprimare sau nelinişte)?

   a. Aţi redus timpul petrecut muncind sau cu alte activităţi?

   b. Aţi realizat mai puţine activităţi decât aţi fi dorit?

   c. V-aţi desfăşurat munca sau ativitatea mai puţin atent decât de obicei?

   

   1 2

   1 2

   1 2

6. 6. În ultimele 4 săptămâni în ce măsură starea Dvs. de sănătatea fizică sau problemele emoţionale au afectat activităţile Dvs. sociale obişnuite legate de familie, prieteni, vecini sau alte persoane?

   deloc	puţin	moderat	mult	foarte mult
   				
   1	2	3	4	5

7. 7. Cât de tare aţi simţit dureri corporale în ultimele 4 săptămâni?

   deloc	foarte slab	slab	moderat	intens	foarte in- tens
   					
   1	2	3	4	5	6

8. 8. În ultimele 4 săptămâni, cât de mult a influenţat durerea resimţită munca Dvs. obişnuită (atât munca în afara casei cât şi activităţile casnice)?

   deloc	puţin	moderat	mult	foarte mult
   				
   1	2	3	4	5

9. 9. Aceste întrebări se referă la felul în care v-aţi simţit şi la lucrurile care vi s-au întâmplat în ultimele 4 săptămâni. La fiecare întrebare vă rugăm să alegeţi răspunsul care se apropie cel mai mult de felul în care v-aţi simţit.

   Tot tim- pul	Majori- tatea timpului	O mare parte din timp	O parte din timp	O mică parte din timp	Nicio- dată
   					
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6
   1	2	3	4	5	6

   Cât de mult timp pe parcursul ultimelor 4 săptămâni …

   

   a. V-aţi simţit plin de viaţă?

   b. Aţi fost foarte nervos?

   c. V-aţi simţit atât de depri- mat încât nimic să nu vă poată înveseli?

   d. Aţi fost calm

   şi liniştit?

   e. Aţi avut multă energie?

   f. V-aţi simţit descurajat şi întristat?

   g. V-aţi simţit extenuat?

   h. Aţi fost o per- soană fericită?

   i. V-aţi simţit obosit?

10. 10. Cât de mult timp în ultimele 4 săptămâni, sănătatea Dvs. fizică sau problemeleemoţionale v-au influenţat activităţile Dvs. sociale (de exemplu întâlniri cu prietenii, rudele, etc)

    Tot timpul	În cea mai mare parte din timp	Uneori	Rareori	Deloc
    				
    1	2	3	4	5

11. 11. Vă rugăm să alegeţi răspunsul care descrie cel mai bine cât de adevărată sau falsă este pentru Dvs. fiecare dintre următoarele afirmaţii?

    

    Absolut adevărat	În mare parte adevărat	Nu ştiu	În mare parte fals	Absolut fals
    				
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5

    a. Mi se pare că mă îm- bolnăvesc mai uşor decât alţi oameni

    b. Sunt la fel de sănătos ca orice cunoscut de-al meu

    c. Mă aştept ca starea sănă- tăţii mele să se înrău- tăţească

    d. Sănătatea mea este ex- celentă

    Boala dumneavoastră de rinichi

    Absolut adevărat	În mare parte adevărat	Nu ştiu	În mare parte fals	Absolut fals
    				
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5

12. 12. În ceea ce vă priveşte, cât de adevărată sau falsă este fiecare din următoarele afirmaţii?

    

    a. Boala mea de rinichi îmi influenţează prea mult viaţa

    b. Îmi petrec prea mult timp ocupându-mă de boala mea de rinichi

    c. Mă simt frustrat deoarece trebuie să mă ocup de boala mea de rinichi

    d. Mă simt ca o povară pen- tru familia mea

13. 13. Aceste întrebări se referă la felul în care v-aţi simţit şi la lucrurile care vi s-au întâmplat în ultimele 4 săptămâni. La fiecare întrebare vă rugăm să alegeţi răspunsul care se apropie cel mai mult de felul în care v-aţi simţit.

    Nicio- dată	O mică parte din timp	O parte din timp	O mare parte din timp	Majori- tatea timpului	Tot tim- pul
    					
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6

    Cât de mult timp pe parcursul ultimelor 4 săptămâni …

    

    a. V-aţi izolat de persoanele din jurul Dvs.?

    b. Aţi reacţionat cu întârziere la lucruri spuse sau făcute de alţii?

    c. V-aţi enervat uşor faţă de cei din jur?

    d. V-a fost greu să vă concen- traţi sau să vă gândiţi?

    e. V-aţi înţeles bine cu alte persoane?

    f. V-aţi simţit derutat?

    Nu m-au deranjat de loc	M-au deranjat oarecum	M-au deranjat moderat	M-au deranjat destul de mult	M-au deranjat extrem de mult
    				
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5

14. 14. În ultimele 4 săptămâni, în ce măsură v-a deranjat fiecare din următoarele?

    

    a. Dureri în muşchi

    b. Dureri în piept

    c. Crampe

    d. Mâncărimi de piele

    e. Piele uscată

    f. Lipsă de aer, greutate la respiraţie

    g. Senzaţie de leşin sau ameţeli

    h. Lipsa poftei de mâncare

    i. V-aţi simţit stors, frânt

    j. Amorţeli, furnicături la mâini sau la picioare

    k. Greaţă, probleme cu stomacul

    l. (Numai pentru pacienţii hemodializaţi)

    Probleme cu abordul vas- cular (fistulă, cateter)

    1 2 3 4 5

    m. (Numai pentru pacienţii dializaţi peritoneal)

    Probleme cu cateterul peritoneal

    1 2 3 4 5

    Efectele bolii de rinichi asupra vieţii dvs. zilnice

    Nu mă	Mă	Mă	Mă	Mă
    deran-	deran-	deran-	deran-	deran-
    jează de	jează	jează	jează	jează ex-
    loc	oarecum	moderat	destul de	trem de
    			mult	mult
    				
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5

15. 15. Unii oameni sunt deranjaţi de efectele bolii de rinichi asupra vieţii lor zilnice, pe când alţii nu sunt. În ce măsură vă deranjează pe Dvs. fiecare din următoarele consecinţe ale bolii de rinichi?

    

    a. Restricţia de lichide

    b. Restricţia de alimente

    c. Capacitatea de a munci în gospodărie

    d. Capacitatea de a călători

    e. Dependenţa de doctori şi de personalul medical

    f. Stressul sau grijile cauzate de boala Dvs.

    g. Viaţa Dvs. sexuală

    h. Felul în care arătaţi

    Următoarele 3 întrebări sunt personale şi se referă la activitatea Dvs. sexuală, însă răspunsurile Dvs. sunt importante pentru înţelegerea influenţei bolii de rinichi asupra vieţii oamenilor.

16. 16. Aţi avut activitatea sexuală în ultimele 4 săpămâni (încercuiţi un singur număr)?

    Nu …………………………………………. 1 ➔ Dacă nu, treceţi la întrebarea 17

    Da 2

    Nu a fost	O pro-	O pro-	O pro-	O pro-
    o pro-	blemă	blemă	blemă	blemă
    blemă	minoră	destul de	foarte	extrem
    		deran-	deran-	de gravă
    		jantă 	jantă 	
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5

    În ce măsură aţi avut probleme cu fiecare dintre următoarele în ultimele 4săptămâni?

    

    a. Plăcerea sexuală

    b. Excitarea sexuală

17. 17. Pentru următoarea întrebare, vă rugăm să vă apreciaţi somnul utilizând o scală de la 0 (reprezentând „foarte prost”) la 10 (reprezentând „foarte bun”).

    Dacă consideraţi că somnul Dvs. se situează la mijloc între "foarte prost" şi "foarte bun", vă rugăm să încercuiţi 5. Dacă credeţi că somnul Dvs. este mai bun cu un nivel decât 5, atunci încercuiţi 6. Dacă credeţi că somnul Dvs. este cu un nivel mai prost decât 5, atunci încercuiţi 4, şi aşa mai departe.

    

    somn foarte prost

    somn foarte bun

    Pe o scală de la 0 la 10, cum aţi aprecia somnul Dvs. în general? (bifaţi o singură căsuţă – )

    

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

    

    

    Nicio- dată	O mică parte din timp	O parte din timp	O mare parte din timp	Majori- tatea timpului	Tot tim- pul
    					
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6
    1	2	3	4	5	6

18. 18. Cât de des în timpul ultimelor 4 săptămâni vi s-a întâmplat să…

    

    a. Vă treziţi în timpul nopţii şi să nu mai puteţi adormi?

    b. Dormiţi atât cât aţi avut nevoie?

    c. Vă fie greu să staţi treaz în timpul zilei?

    Foarte ne- mulţumit	Destul de nemulţumit	Destul de mulţumit	Foarte mul- ţumit
    			
    1	2	3	4
    1	2	3	4

19. 19. În ceea ce priveşte familia şi prietenii Ds., cât de mulţumit sunteţi de…

    

    a. Timpul pe care îl puteţi petrece împreună cu fa- milia sau cu prietenii

    b. Sprijinul din partea fami- liei sau al prietenilor

    

    Da Nu

20. 20. În ultimele 4 săptămâni aţi avut o muncă plătită?

    

    1 2

    

    Da Nu

21. 21. Sănătatea Dvs. vă împiedică să aveţi o muncă plătită?

    

    1 2

    

    cum nu se poate mai rea (la fel de rea sau mai rea decât moar- tea)

    nici foarte bună, nici foarte rea

    cum nu se poate mai

    bună

22. 22. În general, cum apreciaţi sănătatea Dvs.?

    

    0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

    

    

    Gradul în care vă satisface îngrijirea medicală

23. 23. Gândiţi-vă la îngrijirea medicală pe care o primiţi la dializă. Cât de mulţumit sunteţi de amabilitatea şi interesul manifestate de personalul de îngrijire faţă de Dvs. ca persoană?

    foarte nemul- ţumitoare	nemul- ţumitoare	accepta- bile	mulţumi- toare	foarte mulţumi- toare	sunt ex- celente	cele mai bune posibil
    						
    1	2	3	4	5	6	7

    Absolut adevărat	În mare parte adevărat	Nu ştiu	În mare parte fals	Absolut fals
    				
    1	2	3	4	5
    1	2	3	4	5

24. 24. Cât de adevărată sau falsă este pentru Dvs. fiecare dintre următoarele afirmaţii?

a. personalul de la dializă mă încurajează să fiu cât mai independent

b. personalul de la dializă mă ajută să fac faţă bolii de rinichi

Vă mulţumim pentru completarea chestionarului.