GHID din 29 august 2007

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 25 septembrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 2REFERIRE LAORDIN 382 24/10/2001 ART. 41
ART. 6REFERIRE LAORDIN 382 24/10/2001
ART. 14REFERIRE LALEGE (R) 111 10/10/1996 ART. 4
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEORDIN 342 24/09/2008
ActulREFERIT DEGHID 24/09/2008
ActulAPROBAT DEORDIN 305 29/08/2007
ActulCONTINUT DEORDIN 305 29/08/2007

privind verificarea periodică a sistemelor de protecţie fizică a instalaţiilor nucleare



1. Domeniu + 
Articolul 1Prezentul ghid este utilizat la verificarea sistemelor de protecţie fizică şi la stabilirea măsurilor ce vor trebui luate de către titularul de autorizaţie din punctele de vedere ale construcţiei şi problemelor tehnice, administrativ-organizatorice şi de personal, având în vedere prevederile documentului "Ameninţarea – bază de proiect" şi activitatea de protecţie fizică a instalaţiei nucleare.
2. Principii + 
Articolul 2La verificarea periodică a sistemului de protecţie fizică trebuie să se constate dacă măsurile luate de titularul de autorizaţie pentru a face faţă diferitelor ameninţări probabile sunt adecvate sau dacă acestea asigură îndeplinirea obiectivelor sistemului de protecţie fizică prevăzute la art. 41 din Normele de protecţie fizică în domeniul nuclear, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 382/2001, obiective cuprinse în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ghid.
 + 
Articolul 3Dacă în urma verificării periodice a sistemului de protecţie fizică trebuie realizate modificări ale sistemului, acestea se vor realiza de titularul de autorizaţie numai cu acordul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN.
 + 
Articolul 4Titularul de autorizaţie trebuie să asigure măsurile necesare de fiecare dată când CNCAN transmite modificarea documentului "Ameninţarea – bază de proiect".
 + 
Articolul 5Titularul de autorizaţie trebuie să asigure măsurile necesare când constată că sistemul de protecţie fizică nu asigură un nivel de protecţie fizică suficient împotriva sustragerii de materiale protejate sau sabotajului.
3. Obiective + 
Articolul 6Obiectivele verificării periodice a sistemului de protecţie fizică sunt:a) verificarea funcţionării eficiente a sistemului de protecţie fizică;b) verificarea faptului că măsurile de protecţie fizică asigură îndeplinirea obiectivelor sistemului de protecţie fizică;c) în cazul în care se constată că protecţia fizică a instalaţiilor nucleare nu este asigurată conform prevederilor Normelor de protecţie fizică în domeniul nuclear, aprobate prin Ordinul preşedintelui CNCAN nr. 382/2001, titularul de autorizaţie trebuie să solicite şi să obţină de la CNCAN avizarea măsurilor suplimentare pentru ca sistemul de protecţie fizică să răspundă tuturor ameninţărilor probabile.
4. Cerinţe generale + 
Articolul 7Titularul de autorizaţie trebuie să solicite aprobarea CNCAN pentru a modifica sistemul de protecţie fizică sau pentru a lua măsuri compensatorii ori de câte ori realizează construcţii noi sau reparaţii la construcţiile protejate.
 + 
Articolul 8Titularul de autorizaţie trebuie să solicite aprobarea CNCAN pentru modificarea sistemului de protecţie fizică sau pentru măsurile compensatorii ori de câte ori se schimbă destinaţia unei clădiri, dacă în urma acestei schimbări clădirea trebuie inclusă sau, după caz, exclusă din una dintre zonele vitale.
 + 
Articolul 9Titularul de autorizaţie trebuie să aibă în vedere ca măsurile tehnice, administrativ-organizatorice şi de personal să nu conducă direct sau indirect la scăderea eficienţei sistemului de protecţie fizică.
 + 
Articolul 10Titularul de autorizaţie trebuie să solicite aprobarea CNCAN pentru modificarea sistemului de protecţie fizică atunci când se produc modificări referitoare la categoria de materiale nucleare protejate.
5. Măsuri + 
Articolul 11În vederea verificării periodice a sistemului de protecţie fizică, titularul de autorizaţie trebuie să transmită la CNCAN:a) analiza vulnerabilităţilor sistemului;b) analiza consecinţelor probabile ale vulnerabilităţilor;c) măsurile propuse pentru eliminarea vulnerabilităţilor.
 + 
Articolul 12Verificarea sistemului de protecţie fizică se va face luându-se în consideraţie tipurile de ameninţări conform documentului "Ameninţare – bază de proiect" şi pe baza procedurilor prezentate la pct. 1 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ghid.
 + 
Articolul 13Măsurile propuse pentru eliminarea vulnerabilităţilor din sistemul de protecţie fizică şi a consecinţelor acestora trebuie să fie avizate de către CNCAN.
 + 
Articolul 14Planificarea măsurilor propuse pentru eliminarea vulnerabilităţilor din sistemul de protecţie fizică şi a consecinţelor acestora va fi prezentată astfel încât să se poată urmări modul de evoluţie a nivelului de protecţie fizică pe parcursul fiecărei etape.
6. Definiţiia) Ameninţarea – bază de proiect (DBT) – documentul emis de autoritate pentru fiecare instalaţie, în scopul definirii caracteristicilor adversarului probabil, împotriva căruia va fi conceput şi dimensionat sistemul de protecţie fizică.b) Autoritate competentă – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), care în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 111/1996, republicată, reprezintă autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuţiile de reglementare, autorizare şi control prevăzute în lege.c) Autorizaţie – document emis de autoritatea competentă, în baza unei evaluări de securitate nucleară şi control, către o persoană juridică, la cererea acesteia, pentru desfăşurarea unei activităţi nucleare;d) Instalaţie nucleară:– orice reactor nuclear, cu excepţia aceluia cu care este echipat un mijloc de transport maritim ori aerian spre a fi folosit ca sursă de putere, dacă este pentru propulsie sau în orice alt scop;– orice uzină care foloseşte combustibil nuclear pentru producerea de materiale nucleare, inclusiv orice uzină de retratare a combustibilului nuclear iradiat;– orice instalaţie în care sunt stocate materiale nucleare, cu excepţia depozitărilor în vederea transportului de materiale nucleare. Instalaţiile nucleare aparţinând unui singur operator, care se află pe acelaşi amplasament, vor fi considerate o singură instalaţie nucleară.e) Material nuclear – orice materie primă nucleară şi orice material fisionabil special.f) Sabotaj – orice act premeditat îndreptat împotriva unei instalaţii nucleare sau unui material nuclear în folosinţă, depozitare sau transport, care poate pune direct ori indirect în pericol sănătatea sau siguranţa personalului, populaţiei şi mediului înconjurător prin expunerea la radiaţii sau eliberarea substanţelor radioactive.g) Zonă controlată – zona delimitată de frontiere clar semnalizate, aflată sub controlul organizaţiei responsabile.h) Zonă protejată – zona supravegheată în permanenţă de către personalul de pază şi/sau prin mijloace tehnice, înconjurată de o barieră fizică şi cu un număr limitat de căi de acces controlate.i) Zonă vitală – zona în care se află materiale nucleare, echipamente, dispozitive sau sisteme care pot fi vulnerabile la acţiuni de sabotaj, furt ori act terorist. + 
Anexa 1───────la ghid────────VERIFICAREA SISTEMULUI DE PROTECŢIE FIZICĂÎn cadrul verificării sistemului de protecţie fizică vor fi urmărite cel puţin următoarele:1. Procedurile de verificare a sistemului de protecţie fizică trebuie să cuprindă:– control pentru depistarea materialelor explozive;– controlul persoanelor şi vehiculelor;– accesul în zone vitale;– verificarea încuietorilor şi cititoarelor de cartele;– verificarea codurilor şi combinaţiilor;– verificarea modului de instalare a încuietorilor şi a cititoarelor de cartele;– evidenţa încuietorilor, cititoarelor de cartele şi codurilor pentru fiecare locaţie (inclusiv schimbări, recodificare sau rotaţie);– utilizarea codurilor;– mentenanţa echipamentului aferent încuietorilor, cititoarelor de cartele şi codurilor;– testarea eficienţei barierelor fizice (cel puţin două);– verificarea stării pereţilor, tavanului, podelei, precum şi a întregii structuri;– verificarea stării uşilor şi a ferestrelor;– verificarea porţilor şi a turnichetelor;– verificarea sistemelor din incinta spaţiilor tehnologice;– teste pentru verificarea surselor de alimentare neîntreruptibilă (UPS);– teste pentru funcţionarea echipamentelor fixe de comunicaţii;– teste pentru UPS aferente sistemului de iluminare;– teste pentru UPS aferente sistemului de alarmare;– teste pentru UPS aferente sistemului de detecţie;– testarea sistemului de detecţie;– mentenanţa sistemului de detecţie;– evaluarea ratei alarmelor false;– teste privind funcţionarea "butonului de alarmă";– evaluarea sistemului informatic;– mentenanţa sistemului de computere;– teste de funcţionare a telefoanelor şi interfoanelor;– teste pentru comunicaţia prin radio;– evaluarea rezistenţei la foc a sistemelor de comunicaţie;– teste de verificare a neinterferării sistemului de protecţie fizică cu sistemul de control de garanţii nucleare;– testarea şi evaluarea forţelor care asigură securitatea obiectivului.2. Verificarea zonei controlate2.1. Desfăşurare, construcţie şi detectare la nivelul barierelor periferice:– verificarea barierelor periferice şi a terenului din faţa acestora (spaţiile libere şi piedicile naturale);– verificarea construcţiei barierelor periferice;– verificarea măsurilor pentru îngreunarea pătrunderii unei mase violente de oameni;– verificarea privind detecţia la nivelul barierelor periferice (tehnic, personal, sisteme de detecţie, sisteme de verificare a alarmei, localizare).2.2. Iluminare:– conform "Ghidului privind iluminarea exterioară a instalaţiilor nucleare".2.3. Puncte de acces2.3.1. Verificarea protecţiei punctelor de acces:– verificarea mijloacelor de protecţie individuală pentru persoanele care deservesc punctele de acces;– verificarea barierelor prevăzute la punctele de acces;– verificarea mijloacelor auxiliare de substitut în cazul distrugerii sau înlăturării protecţiei de la punctele de acces.2.3.2. Accesul persoanelor2.3.3. Verificarea accesului persoanelor:– verificarea procedurilor de acces;– verificarea construcţiei şi a barierelor fizice;– verificarea dotării tehnice a personalului care deserveşte punctele de acces;– verificarea sistemelor de supraveghere, inclusiv a mijloacelor tehnice de control şi supraveghere a accesului persoanelor.2.3.4. Verificarea accesului vehiculelor:– verificarea procedurilor de acces pentru vehicule şi materiale;– verificarea dotării tehnice a personalului care deserveşte punctele de acces;– verificarea sistemelor de supraveghere, inclusiv a mijloacelor tehnice de control şi supraveghere a accesului vehiculelor şi materialelor;– verificarea barierelor de protecţie împotriva accesului neautorizat.2.3.5. Verificarea accesului pe calea ferată:– verificarea procedurilor de acces;– verificarea dispozitivelor de împiedicare a accesului pe calea ferată.2.3.6. Verificarea porţilor de evacuare:– verificarea funcţionării eficiente a porţilor de evacuare;– verificarea dispozitivelor de asigurare a porţilor de evacuare împotriva accesului neautorizat;– verificarea accesului în zonele porţilor de evacuare.3. Verificarea zonei protejate3.1. Verificarea zonei vitale:– verificarea tuturor clădirilor, părţilor de clădiri sau încăperilor ce aparţin zonei vitale, indicând distanţa acestora faţă de bariera exterioară;– descrierea măsurilor de protecţie fizică asupra îngrădirilor (de exemplu, protecţia de săpare sau de târâre, role de sârmă, S, piatră unghiulară);– prezentarea tuturor canalelor de cabluri şi de ţevi ce aparţin sistemului de protecţie fizică, indicând distanţa acestora faţă de bariera exterioară.3.2. Bariera interioară:– verificarea barierei interioare, a mijloacelor tehnice ale acesteia şi a barierelor tehnice ale construcţiei, inclusiv uşi şi închizători ale altor tipuri de deschideri;– verificarea mijloacelor tehnice de supraveghere a accesului dinspre exterior;– verificarea instalaţiilor tehnice de control şi supraveghere a accesului persoanelor şi materialelor în zona vitală;– verificarea măsurilor tehnice împotriva accesului neautorizat.4. Măsuri pentru protecţia instalaţiilor nucleare împotriva unui sabotaj din partea persoanelor cu drept de accesPentru aceste măsuri se va consulta "Ghidul privind protecţia instalaţiilor nucleare împotriva unui sabotaj din interior".5. Măsuri de protecţie fizică obligatorii5.1. Reglementări pentru circulaţia personalului, materialelor şi a vehiculelor:– verificarea măsurilor pentru controlul accesului persoanelor, materialului şi a vehiculelor înainte de intrarea sau ieşirea din zona de interes, în funcţie de categoria de personal (personal de serviciu, personal străin, vizitatori) şi de fazele de activitate (funcţionare, revizie).6. Măsuri pentru o intervenţie eficientă a forţei de răspuns:– verificarea materialelor auxiliare pregătite pentru forţa de răspuns.7. Măsuri pentru prevenirea actelor teroriste la instalaţiile nucleare:– se vor întocmi planuri de măsuri specifice obiectivului nuclear, pe niveluri de alertă teroristă;– punerea în aplicare a măsurilor de primă urgenţă, conform planului de măsuri pentru prevenirea actelor teroriste pe niveluri de alertă teroristă.
 + 
Anexa 2───────la ghid───────OBIECTIVELE SISTEMULUI DE PROTECŢIE FIZICĂ A INSTALAŢIILOR NUCLEARE1. Stabilirea şi adoptarea de măsuri care să reducă la minimum riscurile privind tentativele de sustragere a materialelor nucleare, sabotaj sau act terorist2. Furnizarea de informaţii şi de asistenţă tehnică care să permită luarea în cel mai scurt timp a măsurilor necesare pentru a localiza şi a recupera materialele nucleare sustrase3. Stabilirea cadrului concret de cooperare dintre autorităţile abilitate, pentru a reduce la minimum consecinţele radiologice ale unui sabotaj._________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x