Notă …
Aprobat prin Ordinul nr. 341 din 12 decembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 22 din 9 ianuarie 2019. +
Capitolul I Domeniu, scop, definiții +
Secţiunea 1Domeniu și scop +
Articolul 1Prin prezentul ghid se stabilesc recomandările Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, denumită în continuare CNCAN, privind pregătirea retehnologizării instalațiilor nucleare. +
Articolul 2Recomandările din prezentul ghid se aplică titularilor de autorizație pentru instalațiile nucleare aflate în faza de exploatare care au luat decizia implementării unor activități de retehnologizare complexe, în cadrul unei opriri cu o durată mai mare decât opririle planificate de rutină. +
Articolul 3Recomandările din prezentul ghid se aplică următoarelor categorii de instalații nucleare:a)centrale nuclearoelectrice; … b)reactoare de cercetare; … c)reactoare de demonstrație; … d)reactoare nucleare pentru producerea de energie și izotopi pentru scopuri medicale; … e)alte instalații nucleare pentru care CNCAN recomandă aplicarea acestui ghid în procesul de autorizare. … +
Secţiunea a 2-aDefiniții +
Articolul 4(1)Termenii utilizați în prezentul ghid sunt definiți în normele de securitate nucleară emise de CNCAN, cu excepția acelora ale căror definiții se regăsesc în textul prezentului ghid. (2)Prin retehnologizarea unei instalații nucleare, în sensul prezentului ghid, se înțelege reparația capitală, modernizarea și îmbunătățirea, prin înlocuirea și/sau modificarea unor echipamente sau sisteme ale instalației, în scopul extinderii semnificative a duratei de exploatare a acesteia, în conformitate cu analizele de securitate nucleară și evaluările de inginerie; retehnologizarea creează oportunitatea îmbunătățirii securității nucleare la nivelul cerut de reglementările și standardele moderne, inclusiv prin utilizarea celor mai noi soluții tehnice și cunoștințe din domeniul proiectării și exploatării instalațiilor nucleare; retehnologizarea nu presupune schimbarea în ansamblu a tehnologiei instalației nucleare.(3)Abrevierea SSCE se utilizează pentru a face referire în mod generic la sistemele, structurile, componentele și echipamentele unei instalații nucleare, inclusiv software-ul pentru instrumentație și control. +
Capitolul IIRecomandări generale privind pregătirea activităților de retehnologizare +
Articolul 5Se recomandă ca titularul de autorizație să stabilească și să transmită spre evaluare la CNCAN strategia și planul de retehnologizare pentru instalația nucleară, în variantele preliminare, cu cel puțin 5 ani înainte de data la care se intenționează începerea efectivă a activităților de retehnologizare. +
Articolul 6(1)Strategia de retehnologizare va menționa obiectivele activităților de retehnologizare și principalele direcții de acțiune avute în vedere pentru planificarea și implementarea retehnologizării în condiții optime.(2)Planul de retehnologizare pentru o instalație nucleară va conține cel puțin informațiile specificate în anexa la prezentul ghid.(3)În situația în care, la emiterea inițială a planului de retehnologizare, nu sunt disponibile toate informațiile specificate în anexa la prezentul ghid, se va menționa în plan modul în care se va asigura obținerea acestora în timp util pentru buna desfășurare a activităților de retehnologizare. (4)Planul de retehnologizare pentru instalația nucleară se va actualiza anual, până la începerea efectivă a activităților de retehnologizare. +
Articolul 7(1)La elaborarea planului de retehnologizare pentru instalația nucleară, titularul de autorizație va lua în considerare cel puțin următoarele aspecte:a)necesitatea îmbunătățirii securității nucleare, prin alinierea, în măsura în care este fezabil, la cele mai noi standarde și bune practici internaționale curente în domeniul securității nucleare; … b)asigurarea măsurilor adecvate pentru continuarea exploatării instalației nucleare în condiții de securitate nucleară, rezultate ca necesare din managementul îmbătrânirii și revizuirea periodică a securității nucleare; … c)starea fizică a SSCE, ținând cont de toate informațiile relevante disponibile, inclusiv de înregistrările privind bazele de proiectare, calificarea la condiții de mediu, calificarea la evenimente externe, procedurile de operare, inspecțiile, verificările, reparațiile, modificările, testele, îmbătrânirea și/sau obsolescența, analizele/studiile de securitate nucleară, rezultatele activităților de cercetare și experiența de exploatare internă și internațională, inclusiv fiabilitatea în exploatare și condițiile anormale recurente; … d)necesitatea înlocuirii SSCE pentru care marjele de securitate nucleară s-au diminuat semnificativ și care nu pot fi înlocuite în opririle planificate de rutină; … e)necesitatea înlocuirii sistemelor, echipamentelor și componentelor uzate moral, pentru care nu se mai găsesc piese de schimb și/sau care au înregistrat o performanță scăzută în exploatare, în baza rezultatelor de monitorizare a performanțelor de fiabilitate a SSCE; … f)necesitatea implementării de modificări de proiect identificate ca oportune pentru îmbunătățirea securității nucleare și/sau protecției la radiații ionizante, conform cu standardele industriale moderne în domeniul proiectării și exploatării instalațiilor nucleare și care nu pot fi realizate în cadrul unor opriri planificate de rutină; … g)bazele de autorizare pentru instalația nucleară respectivă; … h)reglementările, codurile și standardele aplicabile; … i)rezultatele celei mai recente revizuiri periodice a securității nucleare; … j)experiența națională și internațională în implementarea activităților de retehnologizare pentru instalații nucleare similare, cu documentarea lecțiilor învățate din aceste proiecte și a modului în care acestea sunt utilizate efectiv de titularul de autorizație pentru a-și îmbunătăți propriile planuri, proceduri și pregătirea personalului; … k)activitățile pentru care sunt necesare expertiză tehnică de specialitate și/sau scule, dispozitive, echipamente și instrumente speciale, care nu sunt disponibile în cadrul organizației titularului de autorizație, care trebuie implementate cu implicarea directă a proiectanților și fabricanților originali ai SSCE sau al unor companii specializate a căror capabilitate tehnică este recunoscută oficial de proiectanții și fabricanții originali ai SSCE, în măsura în care acest lucru este practic posibil; … l)necesitatea de a utiliza sistematic conceptul de client inteligent, prin dezvoltarea și menținerea, în cadrul organizației proprii, a personalului care deține calificările, expertiza și experiența necesare pentru utilizarea standardelor curente și pentru stabilirea specificațiilor tehnice, respectiv pentru evaluarea și pentru verificarea independentă, în măsura în care acest lucru este practic posibil, a lucrărilor efectuate în beneficiul său de organizații externe, în cadrul retehnologizării instalației nucleare, cu scopul de a se asigura că acestea respectă toate cerințele aplicabile; … m)necesitățile de pregătire specifică a personalului propriu și a personalului furnizorilor de servicii, pentru implementarea activităților de retehnologizare, inclusiv pregătirea practică utilizând machete, acolo unde este necesar; … n)procesul de identificare și raportare a condițiilor anormale/neconformităților cu impact asupra activităților de retehnologizare; … o)documentarea adecvată a tuturor activităților de retehnologizare și păstrarea înregistrărilor aferente; … p)necesitatea de a actualiza raportul final de securitate nucleară. … (2)La elaborarea planului de retehnologizare pentru instalația nucleară, titularul de autorizație va lua în considerare faptul că retehnologizarea trebuie să conserve și să îmbunătățească proiectul, fără să schimbe intenția de proiectare. +
Capitolul IIIPrevederi generale privind utilizarea ghidului +
Articolul 8(1)Titularii de autorizație pentru instalațiile nucleare aflate în faza de exploatare, care au luat decizia de a implementa activități de retehnologizare, vor informa CNCAN în acest sens, cu respectarea termenelor prevăzute în prezentul ghid.(2)Aplicarea recomandărilor din prezentul ghid se verifică de către CNCAN în cadrul procesului de evaluare, în vederea aprobării, a planului de retehnologizare, transmis conform cerințelor de autorizare pentru faza de exploatare. +
Articolul 9Se recomandă ca titularii de autorizație pentru instalațiile nucleare aflate în faza de exploatare, care au luat decizia să efectueze activități de retehnologizare, să elaboreze și să transmită la CNCAN spre evaluare un plan cu măsurile necesare pentru aplicarea recomandărilor din prezentul ghid, în termen de un an de la intrarea în vigoare a ghidului. +
Articolul 10Anexa face parte integrantă din prezentul ghid. +
ANEXĂ la ghid
CONȚINUTUL MINIM
al planului de retehnologizare pentru o instalație nuclearăPlanul de retehnologizare pentru o instalație nucleară va conține cel puțin următoarele informații:1.scopul și domeniul activităților de retehnologizare; … 2.analiza experienței de exploatare la nivel național și internațional pentru retehnologizarea unor instalații similare; … 3.principalele etape ale activităților de retehnologizare și, pe măsură ce se definitivează, planul detaliat al activităților/logica de execuție a activităților, cu indicarea momentelor de timp la care se intenționează începerea, respectiv finalizarea activităților respective și cu precizarea stărilor în care se va afla instalația pe perioada retehnologizării; … 4.limitele și condițiile tehnice de operare stabilite pe perioada retehnologizării instalației nucleare pentru asigurarea funcțiilor de securitate nucleară, pentru diferitele stări în care se va afla instalația; … 5.lista SSCE care trebuie înlocuite și/sau modificate, criteriile de selecție a acestora și detaliile privind înlocuirile echivalente și modificările de proiect planificate, împreună cu analiza experienței de exploatare la nivel național și internațional privind înlocuirea SSCE selectate; … 6.lista SSCE care urmează a fi păstrate și exploatate în continuare fără modificări, criteriile utilizate pentru decizia de păstrare a lor, detaliile privind managementul îmbătrânirii și estimarea duratei de viață în instalație a acestora, precum și analiza interfețelor și interacțiunilor acestora cu SSCE care vor fi înlocuite; … 7.identificarea analizelor de securitate nucleară care trebuie revizuite pentru a ține cont atât de înlocuirile, respectiv modificările SSCE, cât și de îmbătrânirea SSCE care nu vor fi înlocuite, precum și programul de actualizare al analizelor de securitate nucleară; … 8.măsurile pentru actualizarea listei datelor utilizate în analizele de securitate nucleară; … 9.identificarea activităților de demontare, construcție, montaj, înlocuire, modificare, inspecție, reparație, verificare, testare, supraveghere etc. pentru SSCE afectate de activitățile de retehnologizare, inclusiv activitățile de golire, aerisire, curățare și reumplere a sistemelor tehnologice, împreună cu planurile și procedurile de lucru aferente; … 10.măsurile de conservare/protejare, supraveghere, întreținere, inspecție, testare și verificare, pe durata retehnologizării instalației nucleare, a SSCE neafectate de activitățile de retehnologizare, planurile și procedurile de lucru aferente; … 11.identificarea modificărilor de proiect temporare ale SSCE, necesare pentru implementarea activităților de retehnologizare; … 12.lista testelor necesare pentru repunerea în funcțiune a SSCE afectate de activitățile de retehnologizare, procedurile de testare și criteriile de acceptare pentru garantarea funcționării în siguranță a instalației nucleare după retehnologizare, împreună cu detalii privind justificarea selecției testelor și criteriilor de acceptare, ținând cont de analiza experienței de exploatare relevante la nivel național și internațional; … 13.lista de coduri și standarde aplicate în activitățile de retehnologizare; … 14.procesele și procedurile sistemului de management al titularului de autorizație aplicate pentru planificarea, implementarea, evaluarea și controlul activităților de retehnologizare, astfel încât să se asigure îndeplinirea tuturor cerințelor aplicabile; … 15.schimbările organizaționale preconizate în vederea implementării activităților de retehnologizare; … 16.modul în care se va asigura suficient personal calificat în toate domeniile relevante pentru activitățile de retehnologizare, pe arii specifice de activitate, prin pregătirea personalului propriu, prin recrutarea de experți și/sau prin obținerea de asistență externă din partea unor organizații cu experiență practică în implementarea unor proiecte similare; … 17.lista potențialilor furnizori de servicii și produse identificați; … 18.planul de supraveghere ce urmează a fi implementat de titularul de autorizație pentru verificarea activităților furnizorilor de servicii și produse pentru activitățile de retehnologizare; … 19.analiza pericolelor radiologice și măsurile de protecție împotriva radiațiilor ionizante pentru personalul implicat în activitățile de retehnologizare; … 20.analiza pericolelor pentru securitatea și sănătatea în muncă pe perioada retehnologizării și a măsurilor de protecție aferente; … 21.analiza pericolelor pentru protecția mediului pe perioada retehnologizării instalației nucleare și a măsurilor de protecție aferente; … 22.modificările planurilor și procedurilor de protecție la incendiu pe perioada retehnologizării instalației nucleare; … 23.managementul deșeurilor radioactive rezultate din activitățile de retehnologizare; … 24.modificările sistemelor și procedurilor de protecție fizică pe perioada retehnologizării instalației nucleare, dacă este necesar; … 25.modificările planurilor și procedurilor de urgență pe perioada retehnologizării instalației nucleare, dacă este necesar; … 26.evaluarea impactului potențial al activităților de retehnologizare a instalației nucleare asupra altor instalații nucleare de pe același amplasament; … 27.identificarea instalațiilor, echipamentelor, dispozitivelor etc. speciale, necesare pentru implementarea în condiții optime a retehnologizării instalației nucleare, care trebuie construite sau localizate temporar pe amplasamentul acesteia și care pot interacționa cu instalațiile existente pe amplasament; … 28.actualizarea raportului final de securitate nucleară pentru instalația nucleară; … 29.estimarea și asigurarea resurselor financiare necesare implementării cu succes a activităților de retehnologizare. …