privind criteriile de eliberare de sub regimul de autorizare al Autorităţii pentru utilizare în alte scopuri a clădirilor, materialelor, instalaţiilor, haldelor şi terenurilor contaminate de activităţi de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu
+
Capitolul ICriterii de eliberare a deşeurilor metalice contaminate provenite de la dezafectarea instalaţiilor de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi toriu +
Articolul 1Deşeurile metalice contaminate superficial numai cu radionuclizi naturali din seriile uraniului şi toriului pot fi livrate persoanelor legal constituite care produc metal sau colectează deşeuri metalice în scopul livrării către producătorii de metal, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) activitatea alfa totală a amestecului de radionuclizi din seriile uraniului şi toriului care contaminează superficial deşeul metalic este mai mică de 0,5 Bq/cmp; … b) nivelul contaminării superficiale de 0,5 Bq/cmp trebuie să fie determinat ca o valoare medie a măsurării fiecărei arii de 100 cmp în care a fost divizată suprafaţa deşeului metalic; … c) deşeurile metalice care se eliberează nu sunt sau nu conţin componente care să poată fi reparate cu uşurinţă şi utilizate ca atare în alte scopuri; … d) deşeurile metalice trebuie astfel dezasamblate şi fragmentate prin tăiere în procesul de dezafectare încât să nu mai fie necesară o nouă dezmembrare înainte de topire. … +
Articolul 2Activităţile de dezasamblare, fragmentare prin tăiere şi decontaminare a deşeurilor metalice se vor efectua numai de personal expus profesional la radiaţii ionizante, cu aplicarea integrală a prevederilor Normelor de securitate radiologică privind radioprotecţia operaţională în mineritul şi prelucrarea minereurilor de uraniu şi toriu. +
Articolul 3Nivelul activităţii alfa totale a amestecului de radionuclizi din seriile uraniului şi toriului care contaminează superficial deşeul metalic trebuie să se determine conform procedurilor de măsurare care trebuie să demonstreze că activitatea măsurată este reprezentativă pentru contaminarea deşeurilor ce urmează să fie eliberate. +
Articolul 4Procedurile de măsurare a nivelului activităţii alfa totale a amestecului de radionuclizi din seriile uraniului şi toriului care contaminează superficial deşeul metalic se avizează de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării. +
Articolul 5(1) Deşeurile metalice care prezintă o contaminare superficială cu o activitate alfa totală a amestecului de radionuclizi din seriile uraniului şi toriului mai mare de 0,5 Bq/cmp sunt deşeuri radioactive şi se gestionează conform prevederilor Normelor de securitate radiologică privind gospodărirea deşeurilor radioactive provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu. … (2) Deşeurile metalice radioactive definite la alin. (1) trebuie transferate de pe amplasamentul pe care se dezafectează instalaţia de minerit şi preparare la amplasamentele autorizate pentru depozitarea finală a deşeurilor radioactive solide contaminate numai cu radionuclizi naturali sau pentru depozitare finală în subteran, în mine de exploatare a minereurilor de uraniu şi toriu, conform prevederilor proiectului tehnic detaliat de dezafectare aprobat de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării. … +
Capitolul IICriterii de eliberare a terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi toriu, în scopul utilizării acestora ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale +
Articolul 6Prevederile prezentului capitol se aplică terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, incluzând terenurile contaminate din incintele minelor, laboratoarelor, staţiilor-pilot, instalaţiilor de preparare, instalaţiilor de fabricare a combustibilului nuclear ce conţine numai uraniu natural, punctelor de încărcare-descărcare, şi rutelor de transport al minereurilor şi concentratelor de uraniu şi toriu, care se eliberează în scopul utilizării acestora ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale. +
Articolul 7Prevederile prezentului capitol nu se aplică:a) iazurilor de decantare, haldelor şi zonelor contaminate ca rezultat al tratamentelor chimice în situ sau în grămadă ale minereurilor de uraniu şi/sau toriu; … b) terenurilor care au fost contaminate şi se eliberează pentru utilizare în scopuri agricole şi forestiere. … +
Articolul 8Pe terenurile eliberate conform criteriilor prevăzute în prezentul capitol, în scopul utilizării acestora ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, pot fi construite locuinţe de serviciu pentru personalul care va desfăşura acele activităţi industriale, altele decât mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu, precum şi alte dotări edilitare aferente acestor locuinţe de serviciu. +
Articolul 9(1) Factorul decisiv în determinarea mărimii expunerii în zonele contaminate este suma activităţilor seriilor uraniului şi toriului aflate în echilibru. … (2) Dacă terenurile sunt contaminate numai de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu neasociate cu toriu (concentraţia, respectiv activitatea toriului şi a descendenţilor săi radioactivi având valori care se înscriu în limitele în care acest element se găseşte în mod obişnuit în soluri şi roci), se va considera că mă-rimea expunerii este determinată în mod decisiv numai de seria U-238, respectiv de radionuclidul Ra-226 care în mod obişnuit are cea mai ridicată activitate în sol. … (3) Dacă nu există echilibru, se determină activităţile specifice ale radionuclizilor Ra-226 şi Th-230, precum şi ale radionuclizilor Ra-228 şi Th-232 din seria toriului. În acest caz factorul decisiv în determinarea mărimii expunerii este suma următorilor termeni: activitatea specifică mai mare dintre cele două activităţi determinate pentru seria uraniului plus activitatea mai mare dintre cele două activităţi determinate pentru seria toriului. … (4) Nivelul activităţii specifice a solului (A) pentru folosinţă nerestricţionată, determinată, după caz, conform alin. (1), (2) sau (3), este 0,2 Bq/g în solul uscat. … (5) Nivelul activităţii specifice a solului (A) este o valoare medie care se determină în ariile contaminate pentru diverse trepte de adâncime cu o suprafaţă orizontală de 100 mp. … (6) În cazul ariilor contaminate cu o suprafaţă totală mai mare de 100 mp, aceasta se caroiază în pătrate sau alte forme geometrice adecvate situaţiei din teren, fiecare cu o suprafaţă de 100 mp, urmând ca pentru fiecare pătrat sau formă geometrică cu suprafaţa de 100 mp şi pentru fiecare treaptă de adâncime corespunzătoare acestei suprafeţe să se determine nivelul activităţii specifice a solului uscat (A). … (7) Procedura de prelevare a probelor şi de efectuare a măsurătorilor şi analizelor necesare determinării nivelului activităţii specifice a solului (A) pe treptele de adâncime şi ariile delimitate conform alin. (6) trebuie avizată de un expert acreditat pentru domeniul materie primă nucleară şi se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării. … (8) Datele obţinute prin aplicarea procedurilor de determinare a nivelului activităţii specifice a solului (A), avizate de Autoritate conform alin. (7), vor fi utilizate pentru fundamentarea concluziilor evaluărilor detaliate de securitate radiologică, pe baza cărora se elaborează proiectele tehnice detaliate de dezafectare a instalaţiilor de minerit şi de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, precum şi pentru fundamentarea concluziilor evaluărilor finale de securitate radiologică. … (9) Criteriile menţionate în prezentul capitol pentru uzul nerestricţionat al terenurilor şi haldelor contaminate cu radionuclizi naturali din seriile uraniului şi toriului în cadrul activităţilor de minerit şi/sau preparare, precum şi de depozitare nerestricţionată a molozului rezultat din demolarea construcţiilor contaminate asigură pentru persoanele din populaţie o doză efectivă potenţială de cel mult 1 mSv/an, generată pe toate căile de expunere. … (10) Valoarea dozei efective de 1 mSv/an, prevăzută la alin. (9), nu include doza efectivă generată de fondul natural de radiaţii din zonă. … (11) Valoarea dozei efective de 1 mSv/an, prevăzută la alin. (9), nu include doza efectivă generată de radonul din locuinţe. … (12) Valoarea dozei efective de 1 mSv/an, prevăzută la alin. (9), trebuie să includă contribuţia tuturor activităţilor în domeniul nuclear desfăşurate în zonă de persoane legal constituite, autorizate de Autoritate. … +
Articolul 10În scenariile din evaluările de securitate radiologică în care se prevede utilizarea în scopuri industriale a terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu trebuie analizate următoarele căi relevante de expunere pentru perioadele de timp petrecute în exterior:a) expunerea datorată iradierii externe gama şi beta, generată de terenurile contaminate; … b) expunerea datorată inhalării, în exterior, a descendenţilor de viaţă scurtă ai radonului şi toronului; … c) expunerea datorată inhalării prafului contaminat cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … d) expunerea datorată ingerării directe de către copiii care se joacă afară a pulberilor şi solului contaminate; … e) expunerea datorată contaminării apei din pânza freatică, ce este utilizată ca apă potabilă. … +
Articolul 11Terenurile care au fost contaminate de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, prevăzute la art. 40, se eliberează nerestricţionat în scopul utilizării acestora ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, dacă nivelul activităţii specifice a solului (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 0,2 Bq/g (în solul uscat) pe fiecare dintre următoarele trepte de adâncime:a) 0,0-0,1 m; … b) 0,1-0,5 m; … c) 0,5 m – limita superioară a solului necontaminat; … d) în primul metru al solului necontaminat. … +
Articolul 12Dacă nivelul activităţii specifice a solului (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 1 Bq/g (în solul uscat) pe fiecare dintre treptele de adâncime prevăzute la art. 11, terenul se eliberează în scopul utilizării acestuia ca spaţiu pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, cu următoarele condiţii:a) construcţiile cu locuinţe de serviciu şi alte dotări edilitare aflate în conexiune cu acestea pot fi realizate numai pe arii în care nivelul activităţii specifice a solului (A) este mai mic de 0,2 Bq/g pe fiecare treaptă de adâncime; … b) să se acopere solul cu materiale necontaminate pe toate suprafeţele pe care debitul dozei generate de iradierea externă este mai mare de 0,3 æSv/h, astfel ca acesta să fie redus sub această valoare. Debitul dozei externe de 0,3 æSv/h include componenta iradiere externă din cadrul fondului natural de radiaţii din punctul în care se efectuează măsurarea. … +
Articolul 13Dacă se eliberează de sub regimul de autorizare mai multe zone contaminate situate în aria de alimentare a unei pânze freatice subterane, Autoritatea va verifica să nu se depăşească doza anuală de 0,1 mSv/an, dacă acea pânză freatică subterană este utilizată în aval (în sensul direcţiei de curgere) ca sursă permanentă de apă potabilă. +
Articolul 14Toate clădirile noi care urmează a fi construite pe terenurile care au fost contaminate de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, care se eliberează în scopul utilizării ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, vor fi astfel proiectate încât concentraţia de radon în interior să nu depăşească 200 Bq/mc. +
Capitolul IIICriterii de eliberare a terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi toriu, în scopul utilizării acestora ca zone agricole sau forestiere ori pentru înfiinţarea de parcuri +
Articolul 15Prevederile prezentului capitol se aplică terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, incluzând terenurile contaminate din incintele minelor de cercetare geologică sau exploatare, laboratoarelor, staţiilor-pilot, uzinelor de preparare, punctelor de încărcare-descărcare a minereurilor şi concentratelor, precum şi rutelor de transport. +
Articolul 16Prevederile prezentului capitol nu se aplică iazurilor de decantare, haldelor şi zonelor contaminate ca rezultat al tratamentelor chimice în situ sau în grămadă ale minereurilor de uraniu şi/sau toriu. +
Articolul 17În scenariile din evaluările de securitate radiologică în care se prevede utilizarea terenurilor care au fost contaminate de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, în scopuri agricole şi forestiere, precum şi pentru înfiinţarea de parcuri, trebuie analizate, după caz, următoarele căi relevante de expunere:a) expunerea datorată iradierii externe gama şi beta, generată de terenurile contaminate; … b) expunerea datorată inhalării, în exterior, a descendenţilor de viaţă scurtă ai radonului şi toronului; … c) expunerea datorată inhalării, în exterior, a prafului contaminat cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … d) expunerea datorată ingerării directe de către copiii care se joacă afară a pulberilor şi solului contaminate cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … e) expunerea la radiaţii prin consumarea produselor agricole; … f) expunerea la radiaţii prin consumarea de plante din flora spontană; … g) expunerea la radiaţii prin consumarea produselor animale; … h) expunerea datorată contaminării apei din pânza freatică, ce este utilizată ca apă potabilă. … +
Articolul 18(1) Terenurile contaminate de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, prevăzute la art. 15, se eliberează nerestricţionat în scopul utilizării acestora ca zone agricole sau forestiere ori pentru înfiinţarea de parcuri, dacă nivelul activităţii specifice a solului (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 0,2 Bq/g (în solul uscat) pe fiecare dintre următoarele trepte de adâncime: … a) 0,0-0,1 m; … b) 0,1-0,5 m; … c) 0,5 m – limita superioară a solului necontaminat; … d) în primul metru al solului necontaminat. … (2) Limita superioară a solului necontaminat se determină prin probarea pe verticală a stratului de sol, determinarea activităţii probelor şi raportarea activităţilor măsurate la activităţile de fond ale solului necontaminat, specifice zonei. … +
Articolul 19Dacă nivelul activităţii specifice a solului (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 1 Bq/g (în solul uscat) pe fiecare dintre treptele de adâncime prevăzute la art. 11, terenul se eliberează nerestricţionat în scopul utilizării acestuia ca zonă forestieră sau pentru înfiinţarea de culturi agricole care nu sunt utilizate pentru producerea alimentelor. +
Articolul 20Dacă nivelul activităţii specifice a solului (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 1 Bq/g (în solul uscat) pe fiecare dintre treptele de adâncime prevăzute la art. 11, terenul se eliberează în scopul înfiinţării de parcuri, cu următoarele condiţii:a) solul trebuie acoperit cu materiale necontaminate, astfel ca debitul dozei generate de iradierea externă să fie mai mic de 0,3 æSv/h; … b) dacă se intenţionează ca în parc să se amenajeze terenuri de sport sau arii de recreere, acestea vor fi amplasate numai pe ariile cu un nivel al activităţii specifice a solului (A) mai mic de 0,2 Bq/g pentru fiecare treaptă de adâncime prevăzută la art. 18. … +
Articolul 21Dacă nivelul activităţii specifice a solului (A), determinat conform art. 9, depăşeşte valoarea de 1 Bq/g (în solul uscat) pentru una dintre treptele de adâncime prevăzute la art. 18, se reanalizează măsurile de remediere, ţinându-se seama de caracteristicile specifice ale amplasamentului. +
Articolul 22Dacă se eliberează de sub regimul de autorizare mai multe zone contaminate situate în aria de alimentare a unei pânze freatice subterane, Autoritatea va verifica, conform prevederilor art. 13, să nu se depăşească doza anuală de 0,1 mSv/an, dacă acea pânză freatică subterană este utilizată în aval (în sensul direcţiei de curgere) ca sursă permanentă de apă potabilă. +
Articolul 23Toate clădirile noi care urmează să fie construite pe terenurile contaminate de activităţile de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu, care se eliberează în scopul utilizării ca zone agricole sau forestiere ori pentru înfiinţarea de parcuri, vor fi astfel proiectate încât concentraţia de radon în interior să nu depăşească nivelul prevăzut la art. 14. +
Capitolul IVCriterii de eliberare a haldelor de sub regimul de autorizare pentru utilizarea în scopuri forestiere, agricole, înfiinţări de parcuri sau ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, comerciale sau de transport public (căi rutiere, parcări) +
Articolul 24Prevederile prezentului capitol se aplică haldelor rezultate de la cercetarea geologică şi exploatarea minieră a minereurilor de uraniu şi/sau toriu ori a altor minereuri asociate cu uraniul şi toriul, precum şi haldelor rezultate de la alte activităţi conexe cercetării geologice şi mineritului, care se eliberează pentru utilizarea în scopuri forestiere, agricole, înfiinţări de parcuri sau ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, comerciale sau de transport public (căi rutiere, parcări). +
Articolul 25Prevederile prezentului capitol nu se aplică iazurilor de decantare şi următoarelor halde:a) halde provenite de la exploatarea unor zăcăminte de uraniu care au un conţinut de cel puţin 5% pirită; … b) halde de minereuri sărace care au fost supuse proceselor de leşiere (tratare în grămadă); … c) depozite de sterile provenite de la prelucrări chimice şi metalurgice ate minereurilor de uraniu şi/sau toriu. … +
Articolul 26În scenariile din evaluările de securitate radiologică în care se prevede eliberarea de sub regimul de autorizare a haldelor pentru utilizare în scopuri agricole şi forestiere, pentru înfiinţarea de parcuri sau pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, comerciale sau de transport public, trebuie analizate, după caz, următoarele căi relevante de expunere:a) expunerea datorată iradierii externe gama şi beta pe haldă şi în apropierea acesteia; … b) expunerea datorată inhalării, în exterior, a descendenţilor de viaţă scurtă ai radonului şi toronului; … c) expunerea datorată inhalării, în exterior, a prafului contaminat cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … d) expunerea datorată ingerării directe de către copiii care se joacă afară a pulberilor şi solului contaminate cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … e) expunerea la radiaţii prin consumarea produselor agricole; … f) expunerea la radiaţii prin consumarea plantelor din flora spontană; … g) expunerea la radiaţii prin consumarea produselor animale; … h) expunerea datorată contaminării apei din pânza freatică, ce este utilizată ca apă potabilă. … +
Articolul 27Haldele prevăzute la art. 24 se eliberează în scopul utilizării acestora ca zone agricole sau forestiere, pentru înfiinţarea de parcuri sau pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, comerciale ori de transport public, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) au fost executate lucrări inginereşti specifice care asigură stabilitatea haldei pe termen lung; … b) nivelul activităţii specifice a rocilor, inclusiv a solului, din componenţa haldei, determinat conform art. 9, este mai mic de 0,2 Bq/g (în roca uscată) pe fiecare dintre următoarele trepte de adâncime: … (i) 0,0-0,3 m;(îi) 0,3-3 m;(iii) 3 m – limita inferioară a haldei. +
Articolul 28Pot fi eliberate numai pentru utilizare ca zonă forestieră sau pentru înfiinţarea de parcuri ori de culturi agricole care nu sunt utilizate pentru producerea alimentelor haldele care îndeplinesc următoarele condiţii:a) au fost efectuate lucrările inginereşti specifice care asigură stabilitatea haldei pe termen lung; … b) nivelul activităţii specifice a rocilor din componenţa haldei (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 1 Bq/g (în roca uscată) pe fiecare dintre următoarele trepte de adâncime: … (i) 0,0-0,3 m;(îi) 0,3-3 m;(iii) 3,0 m – limita inferioară a haldei;c) acoperă o suprafaţă mai mică de 1 ha; … d) conţin cel mult 10^5 mc de roci reziduale depozitate. … +
Articolul 29Se pot elibera în scopul utilizării ca spaţii pentru desfăşurarea altor activităţi industriale, comerciale sau de transport public (căi rutiere, parcări) ori ca parcuri haldele care îndeplinesc următoarele condiţii:a) au fost efectuate lucrările inginereşti specifice care asigură stabilitatea haldei pe termen lung; … b) nivelul activităţii specifice a rocilor din componenţa haldei (A), determinat conform art. 9, este mai mic de 1 Bq/g (în roca uscată) pe fiecare dintre următoarele trepte de adâncime: … (i) 0,0-0,3 m;(îi) 0,3-3 m;(iii) 3 m – limita inferioară a haldei;c) acoperă o suprafaţă mai mică de 1 ha; … d) conţin cel mult 10^5 mc de roci reziduale depozitate; … e) au fost acoperite cu materiale necontaminate toate suprafeţele pe care debitul dozei generate de iradierea externă era mai mare de 0,3 æSv/h, astfel încât debitul dozei să fie mai mic decât această valoare. … +
Articolul 30Este interzisă amplasarea locuinţelor, inclusiv a locuinţelor de serviciu, pe haldele rezultate din activităţile de minerit şi/sau preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu şi eliberate de sub regimul de autorizare al Autorităţii. +
Articolul 31Terenurile de sport şi ariile de recreere pot fi amplasate numai în zonele în care nivelul activităţii specifice a solului (A) este mai mic de 0,2 Bq/g pe fiecare treaptă de adâncime a haldelor eliberate pentru înfiinţarea de parcuri, în condiţiile prevăzute la art. 28. +
Articolul 32În cazul haldelor care nu îndeplinesc unul sau mai multe dintre criteriile de eliberare pentru utilizare nerestricţionată, prevăzute la art. 27-29, privind activitatea specifică (A), suprafaţa şi volumul, trebuie realizate următoarele:a) rocile din haldă cu activitatea specifică (A), determinată conform art. 9, mai mare de 1 Bq/g se vor utiliza ca material de umplere (rambleiere) a lucrărilor miniere subterane din care a fost extras minereul de uraniu şi/sau toriu, aflate în etapa de dezafectare; … b) lucrări inginereşti specifice prin care se asigură stabilitatea haldei pe termen lung; … c) halda rezultată după relocarea în subteran a sterilului cu activitatea specifică (A) mai mare de 1 Bq/g se va utiliza numai în scopuri forestiere şi se va restricţiona accesul în scopuri de agrement al persoanelor din populaţie. … +
Articolul 33Toate construcţiile care urmează să fie amplasate pe haldele eliberate conform prevederilor art. 27-29 vor fi proiectate astfel încât în interiorul acestora concentraţia de radon să nu depăşească 200 Bq/mc. +
Articolul 34Este interzisă utilizarea în orice alte scopuri a rocilor din haldele rezultate din activităţile de minerit al uraniului şi/sau toriului, care au o activitate specifică (A) mai mare de 0,2 Bq/g, inclusiv ca materiale de construcţie pentru clădiri, indiferent de destinaţia acestora, sau pentru căi de comunicaţii rutiere şi feroviare, atât în interiorul localităţilor, cât şi în afara acestora. +
Capitolul VCriterii de eliberare pentru o viitoare utilizare comercială sau industrială a clădirilor în care au fost desfăşurate activităţi din domeniul mineritului şi preparării minereurilor de uraniu şi/sau toriu sau activităţi conexe acestora. Criterii de depozitare a molozului rezultat de la demolarea construcţiilor şi structurilor de la mineritul şi prepararea uraniului şi toriului +
Articolul 35În scenariile din evaluările de securitate radiologică în care se analizează posibilitatea eliberării de sub regimul de autorizare a construcţiilor în care au fost desfăşurate activităţi din domeniul mineritului şi preparării minereurilor de uraniu şi/sau toriu ori activităţi conexe acestora, în vederea utilizării nerestricţionate a acestora în activităţi în care nu sunt implicate surse de radiaţii ionizante, trebuie investigate, după caz, următoarele căi relevante de expunere:a) expunerea datorată iradierii externe generate de radiaţiile gama şi beta emise de materialul din care este alcătuită construcţia; … b) expunerea datorată inhalării, în interior şi în exterior, a descendenţilor de viaţă scurtă ai radonului şi toronului; … c) expunerea datorată inhalării, în interior şi în exterior, a pulberilor nefixate care conţin emiţători alfa cu viaţă lungă; … d) expunerea datorată redistribuirii în interiorul construcţiilor a contaminării radioactive nefixate. … +
Articolul 36Construcţiile în care au fost desfăşurate activităţi din domeniul mineritului şi preparării minereurilor de uraniu şi/sau toriu ori activităţi conexe acestora pot fi eliberate în vederea utilizării nerestricţionate a acestora în activităţi în care nu sunt implicate surse de radiaţii ionizante, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:a) au fost îndepărtate în totalitate de pe plafoane, pereţi şi podele toate pulberile aderente şi neaderente, fragmentele şi urmele de rocă, minereuri, preconcentrate şi concentrate de uraniu şi/sau toriu; … b) debitul iradierii externe nu depăşeşte valoarea de 0,3 æSv/h; … c) pe plafoane, pereţi şi podele nu trebuie să existe suprafeţe pe care activitatea alfa globală să fie mai mare de 0,05 Bq/cmp. … +
Articolul 37(1) Construcţiile care nu îndeplinesc criteriile de eliberare necondiţionată de sub regimul de autorizare, prevăzute la art. 36, trebuie decontaminate. … (2) Construcţiile care nu îndeplinesc criteriile de eliberare necondiţionată prevăzute la art. 36, deşi au fost efectuate lucrările de decontaminare, trebuie demolate. … +
Articolul 38În scenariile din evaluările de securitate radiologică în care sunt analizate diverse amplasamente pentru depozitarea molozului şi a altor deşeuri solide provenite de la demolarea construcţiilor contaminate conform art. 37, trebuie investigate, după caz, următoarele căi relevante de expunere:a) expunerea datorată iradierii externe generate de radiaţiile gama şi beta emise de materialele din care sunt alcătuite construcţiile ce vor fi demolate; … b) expunerea datorată inhalării, în exterior, a descendenţilor de viaţă scurtă ai radonului şi/sau toronului; … c) expunerea datorată inhalării, în exterior, a pulberilor de moloz contaminat cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … d) expunerea datorată ingerării directe de către copiii care se joacă afară a pulberilor de moloz contaminat cu emiţători alfa cu viaţă lungă; … e) expunerea datorată consumului de produse din vegetaţia spontană ce se va instala pe amplasamentele pe care se va depozita molozul contaminat; … f) expunerea datorată consumului de produse agricole, horticole sau animaliere obţinute prin utilizarea în scopuri agricole a amplasamentelor pe care se va depozita molozul contaminat; … g) expunerea datorată posibilei contaminări a apelor subterane ce sunt utilizate ca surse de apă potabilă; … h) expunerea la radiaţii prin consumarea plantelor din flora spontană; … i) expunerea la radiaţii prin consumarea produselor animaliere; … j) expunerea datorată contaminării apei din pânza freatică ce este utilizată ca sursă de apă potabilă. … +
Articolul 39În funcţie de activitatea specifică a molozului şi a altor deşeuri solide se aplică următoarele criterii de depozitare:a) dacă activitatea specifică (A) a molozului uscat şi a altor deşeuri solide provenite de la demolări este mai mică de 0,2 Bq/g, se admite eliberarea nerestricţionată a acestora de sub regimul de autorizare, în vederea dispunerii în depozitele de deşeuri neradioactive; … b) molozul şi deşeurile solide provenite de la demolări, care au o activitate specifică (A) cuprinsă între 0,2-1 Bq/g, pot fi depozitate, cu acordul Autorităţii, pe haldele provenite de la mineritul uraniului şi/sau toriului, care nu sunt propuse pentru eliberare necondiţionată de sub regimul de autorizare şi care îndeplinesc, după caz, condiţiile prevăzute la art. 28 sau 32; … c) molozul şi deşeurile solide provenite de la demolări, care au o activitate specifică (A) mai mare de 1 Bq/g, se depozitează, cu acordul Autorităţii, astfel: … (i) în depozitele de dispunere finală a deşeurilor radioactive solide provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu, autorizate de Autoritate;(îi) ca material de umplere (rambleiere) a lucrărilor miniere subterane din care a fost extras minereu de uraniu şi/sau toriu, aflate în etapa de dezafectare;d) deşeurile solide provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu, contaminate superficial numai cu radionuclizi naturali, altele decât metalele, rocile din halde şi molozul provenit de la demolarea construcţiilor prevăzute la art. 37 alin. (2), care au o activitate superficială alfa totală mai mare de 0,05 Bq/cmp, sunt deşeuri radioactive şi se depozitează, cu acordul Autorităţii, în depozitele de dispunere finală a deşeurilor radioactive solide provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu, autorizate de Autoritate, sau ca material de umplere (rambleiere) a lucrărilor miniere subterane din care a fost extras minereu de uraniu şi/sau toriu, aflate în etapa de dezafectare; … e) procedurile de prelevare a probelor de moloz şi a probelor de deşeuri radioactive solide (altele decât metalele şi rocile din halde) se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării. … +
Capitolul VICriterii pentru dezafectarea iazurilor de steril rezultat de la prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu şi a altor depozite de deşeuri radioactive solide rezultate de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu +
Articolul 40Prevederile prezentului capitol se aplică numai la dezafectarea:a) iazurilor de decantare a sterilului provenit de la prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu; … b) depozitelor de deşeuri radioactive solide provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu, amplasate la suprafaţă. … +
Articolul 41Iazurile în care a fost depozitat sterilul de la prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu şi depozitele de deşeuri radioactive solide, altele decât haldele de minereuri sărace şi roci, rezultate de la minerit şi preparare, amplasate la suprafaţă, pot fi dezafectate numai dacă prin aplicarea măsurilor tehnice prevăzute în proiectul tehnic detaliat de dezafectare sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) infiltrările apelor meteorice în incintele dezafectate ale iazurilor de decantare şi depozitelor de deşeuri radioactive solide, precum şi riscul de intruziune a persoanelor din populaţie în aceste incinte au fost minimizate conform principiului ALARA; … b) materialele care intră în componenţa deşeurilor radioactive depuse în iazurile de decantare şi depozitele de deşeuri radioactive solide nu vor fi reciclate; … c) amplasamentele iazurilor de decantare şi depozitelor de deşeuri radioactive solide nu vor fi utilizate, după dezafectare, în scopuri industriale, comerciale, agricole sau de agrement; … d) după dezafectare, suprafaţa nou-creată a amplasamentului a fost înierbată; … e) accesul persoanelor din populaţie pe amplasamentele dezafectate este restricţionat; … f) controlul instituţional al amplasamentului dezafectat este asigurat în conformitate cu prevederile art. 110-112 din Normele de securitate radiologică privind gospodărirea deşeurilor radioactive provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu. … +
Capitolul VIICriterii de eliberare pentru uz general, nerestricţionat, a echipamentelor şi instalaţiilor refolosibile de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu +
Articolul 42Criteriile de eliberare de sub regimul de autorizare, pentru uz general, nerestricţionat, a echipamentelor şi instalaţiilor refolosibile de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu asigură o doză efectivă anuală de cel mult 10 æSv pentru persoanele din populaţie care utilizează echipamentele şi instalaţiile menţionate. +
Articolul 43În scenariile din evaluările de securitate radiologică în care se analizează posibilitatea eliberării de sub regimul de autorizare a echipamentelor şi instalaţiilor refolosibile de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu, în vederea utilizării nerestricţionate a acestora în activităţi în care nu sunt implicate surse de radiaţii ionizante, trebuie investigate, după caz, următoarele căi relevante de expunere:a) expunerea datorată iradierii externe generate de radiaţiile gama şi beta emise de materialul din care este alcătuit echipamentul sau instalaţia; … b) expunerea datorată inhalării de pe suprafeţele echipamentului sau instalaţiei, în interior şi în exterior, a pulberilor neaderente care conţin emiţători alfa cu viaţă lungă; … c) expunerea datorată redistribuirii în interiorul construcţiilor a contaminării radioactive nefixate de pe suprafeţele echipamentului sau instalaţiei. … +
Articolul 44(1) Echipamentele şi instalaţiile refolosibile de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu pot fi eliberate de sub regimul de autorizare, pentru uz general, nerestricţionat, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii: … a) echipamentele şi instalaţiile refolosibile vor fi curăţate complet de orice urme de rocă reziduală, minereu sau concentrate de uraniu, inclusiv totalitatea punctelor greu accesibile cum sunt: spaţiile înguste, trapele, coturile, îmbinările etc.; … b) contaminarea superficială fixată a oricărei suprafeţe a echipamentului sau instalaţiei să nu genereze o activitate alfa totală a elementelor radioactive naturale, mediată pe 100 cmp, mai mare de 0,05 Bq/cmp; … c) procedurile de măsurare şi de mediere pe 100 cmp a activităţii alfa totale, dată de contaminarea superficială fixată, se aprobă de Autoritate în procesul de autorizare a dezafectării. … (2) Echipamentele şi instalaţiile care după curăţare şi decontaminare nu îndeplinesc condiţiile de eliberare nerestricţionată prevăzute la alin. (1) se vor dezmembra şi valorifica, după caz, conform prevederilor art. 1-5 sau, dacă nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 1-5, se vor depozita final într-un amplasament autorizat de Autoritate pentru dispunerea deşeurilor radioactive solide provenite de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi/sau toriu. … ––––