DIRECTIVA 2006/97/CE din 20 noiembrie 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
Publicat în: JURNALUL OFICIAL L, 363 din 20 decembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LATRATAT 25/04/2005
 Nu exista acte care fac referire la acest act

de adaptare a anumitor directive în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, în vederea aderării Bulgariei şi României



având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,având în vedere Tratatul de aderare a Bulgariei şi României*1), în special articolul 4 alineatul (3),având în vedere Actul de aderare a Bulgariei şi a României, în special articolul 56,având în vedere propunerea Comisiei,întrucât:(1) În conformitate cu articolul 56 din actul de aderare, în cazul în care actele instituţiilor rămân în vigoare după 1 ianuarie 2007 şi trebuie adaptate în virtutea aderării, iar adaptările necesare nu au fost prevăzute în actul de aderare sau în anexe, Consiliul adoptă actele necesare, mai puţin cazul în care Comisia adoptă actul original.(2) Actul Final al conferinţei la care a fost finalizat Tratatul de aderare arată că Înaltele Părţi Contractante au încheiat un acord politic privind o serie de adaptări la actele adoptate de instituţii în virtutea aderării şi au invitat Consiliul şi Comisia să adopte aceste adaptări înainte de aderare, completate şi actualizate, după caz, pentru a ţine seama de evoluţia dreptului Uniunii.(3) Prin urmare, Directivele 92/13/CEE*2), 2004/17/CE*3) şi 2004/18/CE*4) ar trebui modificate în consecinţă,ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:––––-*1) JO L 157, 21.6.2005, p. 11.*2) JO L 76, 23.3.1992, p. 14.*3) JO L 134, 30.4.2004, p. 1.*4) JO L 134, 30.4.2004, p. 114. + 
Articolul 1Directivele 92/13/CEE, 2004/17/CE şi 2004/18/CE se modifică în conformitate cu anexa.
 + 
Articolul 21. Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data aderării Bulgariei şi României la Uniunea Europeană. Comisiei îi sunt comunicate de îndată textele acestor dispoziţii, precum şi un tabel de corespondenţă între acestea şi prezenta directivă.Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.2. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii din dreptul intern, fie că sunt acte cu putere de lege sau acte administrative, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
 + 
Articolul 3Prezenta directivă intră în vigoare sub rezerva şi la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Bulgariei şi României.
 + 
Articolul 4Prezenta directivă se adresează statelor membre.Adoptată la Bruxelles, 20 noiembrie 2006.Pentru ConsiliuPreşedinteleJ. KORKEAOJA
 + 
Anexa LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILORACHIZIŢII PUBLICE1. 31992 L 0013: Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea regulilor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor (JO L 76, 23.3.1992, p. 14), astfel cum a fost modificată prin:– 11994 N: Act privind condiţiile de aderare şi adaptările tratatelor Aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi Regatului Suediei (JO C 241, 29.8.1994, p. 21),– 12003 T: Act privind condiţiile de aderare şi adaptările tratatelor – Aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia şi a Republicii Slovacia (JO L 236, 23.9.2003, p. 33).În anexă se introduce următorul text:"BULGARIA"(Agenţia de achiziţii publice)ROMÂNIAAutoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice2. 32004 L 0017: Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale (JO L 134, 30.4.2004, p. 1), astfel cum a fost modificată prin:– 32004 R 1874: Regulamentul (CE) nr. 1874/2004 al Comisiei din 28 octombrie 2004 (JO L 326, 29.10.2004, p. 17),– 32005 L 0051: Directiva 2005/51/CE a Comisiei din 7 septembrie 2005 (JO L 257, 1.10.2005, p. 127),– 32005 R 2083: Regulamentul (CE) nr. 2083/2005 al Comisiei din 19 decembrie 2005 (JO L 333, 20.12.2005, p. 28).(a) la anexa I "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN SECTOARELE TRANSPORTURILOR SAU DE DISTRIBUŢIE A GAZELOR SAU ENERGIEI TERMICE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"[Entităţi autorizate pentru producţia sau transportul energiei termice în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) din Legea Energiei Electrice (publicată în Monitorul Naţional nr. 107/9.12.2003)][Entităţi autorizate pentru transportul, distribuirea, livrarea sau furnizarea publică de gaz în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) din Legea Energiei Electrice (publicată în Monitorul Naţional nr. 107/9.12.2003)]şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– 'Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz – SA Mediaş'.– 'Societatea Naţională de Distribuţie a Gazelor Naturale – Distrigaz Sud – SA Bucureşti'.– 'Societatea Naţională de Distribuţie a Gazelor Naturale – Distrigaz Nord – SA Bucureşti'.– 'Societăţi de distribuţie locală (Empresas locales de distribucion)'."(b) la anexa II "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN SECTOARELE DE PRODUCŢIE, TRANSPORTURI SAU DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"[Entităţi autorizate pentru producţia, transportul, distribuirea, livrarea sau furnizarea publică de energie electrică în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) din Legea Energiei Electrice (publicată în Monitorul Naţional nr. 107/9.12.2003)],şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– 'Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice Hidroelectrica – SA Bucureşti'– 'Societatea Naţională Nuclearelectrica – SA'– 'Societatea Comerciala de Producere a Energiei Electrice şi Termice Termoelectrica SA'– 'S.C. Electrocentrale Deva SA'– 'S.C. Electrocentrale Bucureşti SA'– 'S.C. Electrocentrale Galaţi SA'– 'S.C. Electrocentrale Termoelectrica SA'– 'Societatea Comercială Complexul Energetic Rovinari'– 'Societatea Comercială Complexul Energetic Turceni'– 'Societatea Comercială Complexul Energetic Craiova'– 'Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica – SA Bucureşti'– 'Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica – SA Bucureşti':● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica BANAT' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica DOBROGEA' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica MOLDOVA' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica MUNTENIA SUD' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica MUNTENIA NORD' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica OLTENIA' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica TRANSILVANIA SUD' SA● S.C. Filiala de Distribuţie şi Furnizare a energiei electrice 'Electrica TRANSILVANIA NORD' SA;"(c) la anexa III "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN SECTOARELE DE PRODUCŢIE, TRANSPORTURI SAU DISTRIBUŢIE A APEI POTABILE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– Departamente ale autorităţilor locale şi companii care produc, transportă şi distribuie apa (departments of the local authorities and companies that produce, transport and distribute water)";(d) la anexa IV "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN DOMENIUL SERVICIILOR DE TRANSPORT FEROVIARE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– Societatea Naţională Căile Ferate Române – SNCFR S.A.,– Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR – Călători";"(e) la anexa V "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN DOMENIUL SERVICIILOR DE TRANSPORT URBAN FEROVIAR, CU TRAMVAIUL, TROLEIBUZUL SAU AUTOBUZUL", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– SC Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" SA,– Regii autonome locale de transport urban de călători (local independent urban passenger transport operators)";(f) la anexa VI "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN SECTORUL SERVICIILOR POŞTALE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– Compania Naţională 'Posta Română SA';"(g) la anexa VII "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN SECTOARELE DE PROSPECŢIUNE ŞI EXTRACŢIE A PETROLULUI SAU GAZELOR", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"[Entităţi autorizate pentru prospecţiunea sau extracţia de petrol sau gaz în conformitate cu Legea minereurilor şi resurselor minerale (publicată în Monitorul Naţional nr. 23/12.3.1999) sau cu Legea concesiunilor (publicată în Monitorul Naţional nr. 92/17.10.1995]şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– "Societatea Naţională a Petrolului Petrom SA Bucureşti",– "Societatea Naţională Romgaz SA Mediaş.";"(h) la anexa VIII "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN SECTOARELE DE PROSPECŢIUNE ŞI EXTRACŢIE DE CĂRBUNI ŞI ALŢI COMBUSTIBILI SOLIZI", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"[Entităţi autorizate pentru prospecţiunea sau extracţia de cărbuni sau alţi combustibili solizi în conformitate cu Legea minereurilor şi resurselor minerale (publicată în Monitorul Naţional nr. 23/12.3.1999) sau cu Legea concesiunilor (publicată în Monitorul Naţional nr. 92/17.10.1995]şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– Compania Naţională a Huilei – SA Petroşani– Societatea Naţională a Lignitului Oltenia – SA– Societatea Naţională a Cărbunelui – SA Ploieşti– Societatea Comercială Minieră "Banat-Anina" SA– Compania Naţională a Uraniului SA Bucureşti– Societatea Comercială Radioactiv Mineral Magurele;"(i) la anexa IX "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN DOMENIUL INSTALAŢIILOR PORTUARE MARITIME SAU INTERIOARE SAU ALTE TERMINALE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"[Entităţi care, pe baza unor drepturi speciale sau exclusive, exploatează porturile sau părţile acestora pentru transport public de importanţă naţională, menţionate în anexa 1 la articolul 103 bis din Legea spaţiului maritim, căilor navigabile interioare şi porturilor din Republica Bulgaria (publicată în Monitorul Naţional nr. 12/11.02.2000)][Entităţi care, pe baza unor drepturi speciale sau exclusive, exploatează porturile sau părţile acestora pentru transport public de importanţă regională, menţionate în anexa 2 la articolul 103 bis din Legea spaţiului maritim, căilor navigabile interioare şi porturilor din Republica Bulgaria (publicată în Monitorul Naţional nr. 12/11.02.2000)]şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa– Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile SA"– Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "RADIONAV" SA– Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"– Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime"– Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" SA– Agenţia Română de Intervenţii şi Salvare Navală – ARISN– Porturile: Sulina, Brăila, Zimnicea şi Turnul-Măgurele;"(j) la anexa X "ENTITĂŢI CONTRACTANTE DIN DOMENIUL INSTALAŢIILOR AEROPORTUARE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"Bulgaria"(Direcţia Generală "Administraţia Aviaţiei Civile")[Operatorii de aeroporturi civile pentru uz public, astfel cum sunt definiţi de Consiliul de Miniştri în conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din Legea aviaţiei civile (publicată în Monitorul Naţional nr. 94/1.12.1972)]şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"România– Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti" – SA– Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa" – SA– Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Constanţa" – SA– Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia" – SA– Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA"– Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"– Aeroporturile aflate în subordinea consiliilor locale:● Regia Autonomă Aeroportul Arad● Regia Autonomă Aeroportul Bacău● Regia Autonomă Aeroportul Baia Mare● Regia Autonomă Aeroportul Caransebeş● Regia Autonomă Aeroportul Cluj-Napoca● Regia Autonomă Aeroportul Craiova● Regia Autonomă Aeroportul Iaşi● Regia Autonomă Aeroportul Oradea● Regia Autonomă Aeroportul Satu-Mare● Regia Autonomă Aeroportul Sibiu● Regia Autonomă Aeroportul Suceava● Regia Autonomă Aeroportul Târgu Mureş● Regia Autonomă Aeroportul Tulcea".3. 32004 L 0018: Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (JO L 134, 30.4.2004, p. 114), astfel cum a fost modificată prin:– 32004 R 1874: Regulamentul (CE) nr. 1874/2004 al Comisiei din 28 octombrie 2004 (JO L 326, 29.10.2004, p. 17),– 32005 L 0051: Directiva 2005/51/CE a Comisiei din 7 septembrie 2005 (JO L 257, 1.10.2005, p. 127),– 32005 L 0075: Directiva 2005/75/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2005 (JO L 323, 9.12.2005, p. 55),– 32005 R 2083: Regulamentul (CE) nr. 2083/2005 al Comisiei din 19 decembrie 2005 (JO L 333, 20.12.2005, p. 28).(a) La anexa III "LISTA ORGANISMELOR ŞI A CATEGORIILOR DE ORGANISME DE DREPT PUBLIC MENŢIONATE LA ARTICOLUL 1 ALINEATUL (9) AL DOILEA PARAGRAF", se introduce următorul text:"XXVI – BULGARIAOrganisme"(Consiliul Economic şi Social)(Institutul Naţional de Securitate Socială)(Fondul Naţional de Asigurări Sociale)(Crucea roşie bulgară)(Academia de Ştiinţe din Bulgaria)(Centrul Naţional de Ştiinţe Agronomice)(Institutul Bulgar de Standardizare)(Radioul Naţional Bulgar)(Televiziunea Naţională Bulgară)Categorii[Întreprinderi publice în sensul articolului 62 alineatul (3) din Legea comerţului (publicată în Monitorul Naţional nr. 48/18.6.1991)](Exploataţii de stat de creştere a vânatului)(Universităţi de stat, înfiinţate în conformitate cu articolul 13 din Legea învăţământului superior (publicată în Monitorul Naţional nr. 112/27.12.1995)].(Universitatea Agricolă – Plovdiv)(Academia de Muzică, Dans şi Arte Plastice – Plovdiv)(Universitatea "Sf. Chiril şi Metodiu" din Veliko Târnovo)(Academia Navală N.Y. Vaptsarov – Varna)(Şcoala Superioară de Construcţii Civile "Lyuben Karavelov" – Sofia)(Şcoala Superioară de Transport "Tudor Kableshkov" – Sofia)(Academia Militară "G.S. Rakovski" – Sofia)(Academia Naţională de Muzică "Prof. Pancho Vladigerov" – Sofia)(Universitatea de Ştiinţe Economice – Varna)(Colegiul de Telecomunicaţii şi Servicii Poştale – Sofia)(Universitatea de Silvicultură – Sofia)(Universitatea de Medicină "Prof. D-r Paraskev Stoyanov" – Varna)(Universitatea de Medicină – Pleven)(Universitatea de Medicină – Plovdiv)(Universitatea de Medicină – Sofia)(Universitatea de Mine şi Geologie "St. Ivan Rilski" – Sofia)(Universitatea Naţională Militară "Vasil Levski" – Veliko Târnovo)(Academia Naţională de Teatru şi Film "Krasyo Sarafov" – Sofia)(Academia Naţională de Sport "Vasil Levski" – Sofia)(Academia Naţională de Arte – Sofia)(Universitatea "Paisiy Hilendarski" din Plovdiv)(Universitatea "Angel Kanchev" din Ruse)(Universitatea "Sf. Kliment Ohridki" din Sofia)(Şcoala superioară de Biblioteconomie şi Tehnologia Informaţiei – Sofia)(Academia de Ştiinţe Economice "D.A. Tsenov" – Svishtov)(Universitatea tehnică – Varna)(Universitatea tehnică – Gabrovo)(Universitatea tehnică – Sofia)(Universitatea Trakia – Stara Zagora)(Universitatea "Prof. Dr. Asen Zlatarov" – Burgas)(Universitatea de Economie Naţională şi Mondială – Sofia)(Universitatea de Arhitectură, Construcţii Civile şi Geodezie – Sofia)(Universitatea de Tehnologie Alimentară – Plovdiv)(Universitatea de Tehnologie Chimică şi Metalurgie – Sofia)(Universitatea "Konstantin Preslavski" din Shumen)(Universitatea "Neofit Rilski" din sud-vest – Blagoevgrad)[Institute culturale în sensul Legii privind protecţia şi promovarea culturii (publicată în Monitorul Naţional nr. 50/1.6.1999)].(Biblioteca Naţională "Sf. Chiril şi Metodiu")(Arhivele Naţionale Bulgare)(Arhivele Cinematografice Naţionale Bulgare)(Fondul Naţional pentru Cultură)(Institutul Naţional pentru Monumente Culturale)(teatre)(opere, orchestre filarmonice, ansambluri)(muzee şi galerii)(şcoli de artă şi cultură)(institute culturale bulgare în străinătate)[Instituţii medicale de stat sau municipale menţionate la articolul 3 alineatul (1) din Legea instituţiilor medicale (publicată în Monitorul Naţional nr. 62/9.7.1999)][Instituţii medicale menţionate la articolul 5 alineatul (1) din Legea Instituţiilor Medicale (publicată în Monitorul Naţional nr. 62/9.7.1999)](instituţii medico-sociale pentru îngrijirea copiilor)(instituţii medicale de psihiatrie)(centre medicale de urgenţă)(centre pentru transfuzii sangvine)(Spitalul "Lozenets")(Academia Medicală Militară)(Institutul Medical din cadrul Ministerului de Interne)(instituţii medicale din cadrul Ministerului Justiţiei)(instituţii medicale din cadrul Ministerului Transporturilor)[Persoane juridice fără caracter comercial înfiinţate pentru a răspunde nevoilor de interes general în conformitate cu Legea persoanelor juridice fără caracter comercial (publicată în Monitorul Naţional nr. 81/6.10.2000), şi îndeplinind condiţiile de la alineatul (1) punctul (1) din Legea achiziţiilor publice (publicată în Monitorul Naţional nr. 28/6.4.2004)]"XXVII – ROMÂNIAOrganisme1. Academia Română (Romanian Academy)2. Biblioteca Naţională (Naţional Library)3. Institutul Cultural Român (Romanian Cultural Institute)4. Institutul European din România (European Institute of România)5. Institutul de Memorie Culturală (Institute for Cultural Memory)6. Agenţia Naţională "Socrates" (Naţional Agency "Socrates")7. Centrul European UNESCO pentru Învăţământul Superior (CEPES) (UNESCO European Centre for Higher Education)8. Comisia Naţională a României pentru UNESCO (Naţional Romanian Commission for UNESCO)9. Societatea Română de Radiodifuziune (Romanian Broadcasting Company)10. Societatea Română de Televiziune (Romanian Television Company)11. Societatea Naţională pentru Radiocomunicaţii (Naţional Radiocommunication Company)12. Oficiul Naţional al Cinematografiei (Naţional Cinematography Office)13. Studioul de Creaţie Cinematografică (Studio of Cinematographic Creation)14. Arhiva Naţională de Filme (Naţional Film Archive)15. Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă (Naţional Office for Documentation and Art Exhibition)16. Corul Naţional de Cameră "Madrigal" (Naţional Chamber Choir Madrigal)17. Inspectoratul muzicilor militare (Institute of Military Music)18. Palatul Naţional al Copiilor (Naţional Children's Palace)19. Oficiul Naţional al Burselor de Studii în Străinătate (Naţional Office for Scholarships Abroad)20. Agenţia Socială a Studenţilor (Social Agency of Students)21. Comitetul Olimpic Român (Romanian Olympic Committee)22. Centrul Român pentru Promovarea Cooperarii Europene în Domeniul Tineretului (EUROTIN) (Romanian Agency for European Youth Cooperation)23. Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Tineret (INFOTIN) (Youth Information and Counselling Centre)24. Centrul de Studii şi Cercetări pentru Probleme de Tineret (CSCPT) (Youth Studies and Research Centre)25. Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport (CCPS) (Centre for Sport Research)26. Societatea Naţională de Cruce Roşie (Romanian Naţional Red Cross Society)27. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (Naţional Council for Combatting Discrimination)28. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (State Secretariat for December 1989 Revolutionaries' Problems)29. Secretariatul de Stat pentru Culte (State Secretariat for Cults)30. Agenţia Naţională pentru Locuinţe (Naţional Agency for Housing)31. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurari Sociale (Naţional House of Pension and Other Social Insurance Rights)32. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (Naţional House of Health Insurance)33. Inspecţia Muncii (Labour Inspecţion)34. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale (Central State Office for Special Problems)35. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (General Inspectorate for Emergency Situaţions)36. Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (Naţional Agency for Agricultural Counselling)37. Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (Naţional Agency for Improvement and Zootechnic Reproduction)38. Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară (Central Laboratory of Phytosanitary Quarantine)39. Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii Seminţelor (Central Laboratory for Seeds Quality Control)40. Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar (Institute for the Control of Veterinary Biological Products and Medicines)41. Institutul de Igienă şi Sănătate Publică şi Veterinară (Hygiene Institute of Veterinary Public Health)42. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (Institute for Diagnosis and Animal Health)43. Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (State Institute for Variety Testing and Registration)44. Banca de Resurse Genetice Vegetale (Genetical Vegetal Resources Bank)45. Institutul Diplomatic Român (Romanian Diplomatic Institute)46. Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat (Naţional Administration of State Reserves)47. Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere (Naţional Agency for the Development and the Implementation of the Mining Regions Reconstruction Programmes)48. Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase (Naţional Agency for Dangerous Chemical Substances)49. Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice (Naţional Agency for the Control of Strategic Exports and Prohibition of Chemical Weapons)50. Agenţia Naţională pentru Supravegherea Radioactivităţii Mediului (Naţional Agency for Environment Radioactivity Surveillance)51. Administratia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" Tulcea (Administration of Natural Biosphere Reservation "Danube Delta" – Tulcea)52. Regia Naţională a Pădurilor (ROMSILVA) (Naţional Forests Administration)53. Administraţia Naţională Apele Române (Romanian Waters Naţional Administration)54. Administraţia Naţională de Meteorologie (Naţional Administration of Meteorology)55. Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor (Naţional Commission for Materials Recycling)56. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (Naţional Commission for Nuclear Activity Control)57. Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare (Naţional Agency for Science, Technology and Innovation)58. Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică (Naţional Agency for Communication and Informatics)59. Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (General Inspectorate for Communication and Information Technology)60. Oficiul pentru Administrare şi Operare al Infrastructurii de Comunicaţii (Office for Administration and Operation of the Data Communication Infrastructure)61. Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (State Inspecţion for the Control of Boilers, Pressure Vessels and Hoisting Equipment)62. Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV (Romanian Centre for Instruction and Training of Personnel engaged în Naval Transport)63. Inspectoratul Navigaţiei Civile (INC) (Inspectorate for Civil Navigation)64. Societatea de Servicii de Management Feroviar SMF SA (Society for Railway Management Services)65. Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF SA (Society for Railway Assets Administration)66. Regia Autonomă Registrul Auto Român (Autonomous Public Service Undertaking – Romanian Auto Register)67. Agenţia Spaţială Română (Romanian Space Agency)68. Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă (Superior School of Civil Aviation)69. Aeroclubul României (Romanian Aeroclub)70. Centrul de pregătire pentru Personalul din Industrie Buşteni (Training Centre for the Staff în Industry Busteni)71. Centrul Român de Comerţ Exterior (Romanian Centre of Foreign Trade)72. Centrul de Formare şi Management pentru Comerţ Bucureşti (Management and Formation Centre for Commerce Bucureşti)73. Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (Research Agency for Military Technics and Technology)74. Asociaţia Română de Standardizare (ASRO) (Romanian Association of Standardization)75. Asociaţia de Acreditare din România (RENAR) (Romanian Accreditation Association)76. Comisia Naţională de Prognoză (CNP) (Naţional Commission for Prognosis)77. Institutul Naţional de Statistică (INS) (Naţional Institute for Statistics)78. Consiliul Concurenţei (CC) (Competition Council)79. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) (Naţional Commission for Transferable Securities)80. Consiliul Economic şi Social (CES) (Economic and Social Council)81. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (Office of State Participation and Privatisation în Industry)82. Agenţia Domeniilor Statului (Agency of State Domains)83. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (Naţional Trade Register Office)84. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) (Authority for State Assets Recovery)85. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) (Naţional Office for Preventing and Combatting Money Laundering)86. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (Naţional Council for Study of the Securitate Archives)87. Avocatul Poporului (People's Attorney)88. Autoritatea Electorală Permanentă (Permanent Electoral Authority)89. Institutul Naţional de Administraţie (INA) (Naţional Institute of Administration)90. Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (Naţional Inspectorate for Personal Records)91. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) (State Office for Inventions and rademarks)92. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) (Romanian Office for Author Rights)93. Oficiul Naţional pentru Protejarea Patrimoniului (Naţional Office for Patrimony Protection)94. Agenţia Naţională Antidrog (Naţional Antidrog Agency)95. Biroul Român de Metrologie Legală (Romanian Bureau of Legal Metrology)96. Inspecţia de Stat în Construcţii (State Inspecţion în Construction)97. Compania Naţională de Investiţii (Natonal Company for Investements)98. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (Romanian Naţional Company of Motorways and Naţional Roads)99. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (Naţional Agency for the Land Register and Real Estate Advertising)100. Direcţia topografică militară (Department of Military Topography)101. Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (Naţional Administration of Land Improvements)102. Garda Financiară (Financial Guard)103. Garda Naţională de Mediu (Naţional Guard for Environment)104. Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (Naţional Institute for Criminological Expertise)105. Institutul Naţional al Magistraturii (Naţional Institute of Magistracy)106. Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfectionarea Magistraţilor (Naţional Institute for Magistrates' Professional Training)107. Institutul Naţional de Criminologie (Naţional Institute of Criminology)108. Centrul de Pregătire şi Perfecţionare a Grefierilor şi a Celuilalt Personal Auxiliar de Specialitate (Training Centre for Court Clerks and Other Auxiliary Specialised Personnel)109. Direcţia Generală a Penitenciarelor (General Directorate for Penitentiaries)110. Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (Naţional Register Office of State Secret Information)111. Autoritatea Naţională a Vămilor (Naţional Customs Authority)112. Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Constanţa-Sud" (Autonomous Public Service Undertaking "Free Zone Administration Constanţa-Sud")113. Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Brăila" (Autonomous Public Service Undertaking "Free Zone Administration Brăila")114. Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Galaţi" (Autonomous Public Service Undertaking "Free Zone Administration Galaţi")115. Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Sulina" (Autonomous Public Service Undertaking "Free Zone Administration Sulina")116. Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Giurgiu" (Autonomous Public Service Undertaking "Free Zone Administration Giurgiu")117. Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Curtici" (Autonomous Public Service Undertaking "Free Zone Administration Curtici")118. Banca Naţională a României (Naţional Bank of România)119. Regia Autonomă "Monetaria Statului" (Autonomous Public Service Undertaking "State Mint of România")120. Regia Autonomă "Imprimeria Băncii Naţionale" (Autonomous Public Service Undertaking "Printing House of the Naţional Bank")121. Regia Autonomă "Imprimeria Naţională" (Autonomous Public Service Undertaking "Naţional Printing House")122. Regia Autonomă "Monitorul Oficial" (Autonomous Public Service Undertaking "Official Gazette")123. Regia Autonomă "Rasirom" (Autonomous Public Service Undertaking "Rasirom")124. Regia Autonomă "Unifarm" Bucureşti (Autonomous Public Service Undertaking "Unifarm" Bucureşti)125. Regia Autonomă "România Film" (Autonomous Public Service Undertaking "România Film")126. Compania Naţională "Loteria Română" (Naţional Company "Romanian Lottery")127. Compania Naţională "Romtehnica" (Naţional Company "Romtehnica")128. Compania Naţională "Romarm" (Naţional Company "Romarm")129. Regia Autonomă "Romavia" (Autonomous Public Service Undertaking "Romavia")130. Agenţia Naţională de Presa ROMPRES (Naţional News Agency ROMPRES)131. Regia Autonomă "Editura Didactica şi Pedagogică" (Autonomous Public Service Undertaking "Didactic and Pedagogical Publishing House")132. Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (Autonomous Public Service Undertaking "Administration of State Patrimony and Protocol")Categorii:1. Institute şi centre de cercetare (Research institutes and centres)2. Instituţii de învatamânt de stat (Education state institutes)3. Universităţi de stat (State Universities)4. Muzee (Museums)5. Biblioteci de stat (State Libraries)6. Teatre de stat, opere, operete, filarmonică, centre şi case de cultură (State theatres, operas, philharmonic orchestras, cultural houses and centres)7. Reviste (Magazines)8. Edituri (Publishing houses)9. Inspectorate şcolare, de cultură, de culte (School, culture and cults inspectorates)10. Complexuri, federaţii şi cluburi sportive (Sport federations and clubs)11. Spitale, sanatorii, policlinici, dispensare, centre medicale, institute medico-legale, staţii ambulanţă (Hospitals, sanatoriums, clinics, medical units, institutes of forensic medicine, ambulance stations)12. Unităţi de asistenţă socială (Social assistance units)13. Tribunale (Tribunals)14. Judecatorii (Law Courts)15. Curţi de apel (Courts of Appeal)16. Penitenciare (Penitentiaries)17. Parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti (Prosecutor's Offices)18. Unităţi militare (Military units)19. Instanţe militare (Military courts)20. Inspectorate de Poliţie (Police Inspectorates)21. Centre de odihnă (Rest Houses)."(b) La anexa IV "AUTORITĂŢI CENTRALE GUVERNAMENTALE", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"BULGARIA"(Administraţia Adunării Naţionale)(Administraţia Prezidenţială)(Administraţia Consiliului de Miniştri)(Curtea Constituţională)(Banca Naţională a Bulgariei)(Ministerul Afacerilor Externe)(Ministerul Afacerilor Interne)(Ministerul Funcţiei Publice şi Reformei Administrative)(Ministerul Protecţiei Civile)(Ministerul Agriculturii şi Pădurilor)(Ministerul Sănătăţii)(Ministerul Economiei şi Energiei)(Ministerul Culturii)(Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei)(Ministerul Mediului şi Apelor)(Ministerul Apărării)(Ministerul Justiţiei)(Ministerul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice)(Ministerul Transporturilor)(Ministerul Muncii şi Politicii Sociale)(Ministerul de Finanţe)(organisme publice, comisii ale statului, agenţii executive şi alte autorităţi publice înfiinţate conform legii sau prin decizia Consiliului de Miniştri, care îndeplinesc funcţii în ceea ce priveşte exercitarea puterii executive)(Agenţia de Reglementare Nucleară)(Comisia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Apei)(Comisia Naţională de Siguranţă a Informaţiilor)(Comisia pentru Protecţia Concurenţei)(Comisia pentru Protecţia Datelor Personale)(Comisia pentru Protecţia împotriva Discriminării)(Comisia de Reglementare a Comunicaţiilor)(Comisia de Supraveghere Financiară)(Oficiul de Brevete al Republicii Bulgaria)(Curtea de Conturi a Republicii Bulgaria)(Agenţia pentru Privatizare)(Agenţia de Control Postprivatizare)(Institutul de Metrologie din Bulgaria)(Departamentul General al Arhivelor)(Agenţia Publică "Rezervele Statului şi Stocuri Strategice")(Agenţia Naţională pentru Refugiaţi)(Agenţia Naţională pentru Bulgari Expatriaţi)(Agenţia Naţională pentru Protecţia Copilului)(Agenţia Naţională pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii)(Agenţia Naţională de Supraveghere Metrologică şi Tehnică)(Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport)(Agenţia Naţională de Turism)(Comisia Naţională a Pieţelor Materiilor Prime şi a Pieţelor Bursiere)(Institutul Administraţiei Publice şi Integrării Europene)(Institutul Naţional de Statistică)(Agenţia Vamală)(Agenţia de Control a Finanţelor Publice)(Agenţia Publică de Recuperare a Creditelor)(Agenţia de Asistenţă Sociale)(Agenţia de Informare Financiară)(Agenţia pentru Persoanele cu Handicap)(Registratura)(Agenţia pentru Eficienţă Energetică)(Agenţia Forţei de Muncă)(Oficiul Cadastrului)(Agenţia pentru Achiziţii Publice)(Agenţia Bulgară pentru Investiţii)(Direcţia Generală "Administraţia Aviaţiei Civile")(Direcţia Naţională pentru Supravegherea Lucrărilor de Construcţie)(Comisia Naţională a Jocurilor de Noroc)(Agenţia Executivă "Administraţia Automobile")(Agenţia Executivă "Combaterea Grindinii")(Agenţia Executivă "Serviciul Bulgar de Acreditare")(Agenţia Executivă "Inspectoratul General de Muncă")(Agenţia Executivă "Administraţia Feroviară")(Agenţia Executivă "Administraţia Maritimă")(Agenţia Executivă "Centrul Naţional de Cinematografie")(Agenţia Executivă "Administraţia Porturilor")(Agenţia Executivă "Explorarea şi Întreţinerea Dunării")(Agenţia Executivă a Drumurilor)(Agenţia Executivă de Analiză Economică şi Previziune)(Agenţia Executivă pentru Promovarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii)(Agenţia Executivă a Medicamentelor)(Agenţia Executivă a Viţei de Vie şi Vinului)(Agenţia Executivă a Mediului)(Agenţia Executivă a Resurselor Solului)(Agenţia Executivă pentru Pescuit şi Acvacultură)(Agenţia Executivă pentru Selectarea şi Reproducerea Animalelor)(Agenţia Executivă pentru Testarea Speciilor de Plante, Inspecţia pe Teren şi Controlul Seminţelor)(Agenţia Executivă pentru Transplantare)(Agenţia Executivă pentru Irigări)(Comisia pentru Protecţia Consumatorilor)(Inspectoratul de Controlul Tehnic)(Agenţia Trezoreria Publică)(Serviciul Veterinar Naţional)(Serviciul Naţional pentru Protecţia Plantelor)(Serviciul Naţional al Cerealelor şi Alimentelor pentru Animale)(Direcţia Naţională a Pădurilor),şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"ROMÂNIA1. Administraţia Prezidenţială (Presidential Administration)2. Senatul României (Romanian Senate)3. Camera Deputaţilor (Chamber of Deputies)4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Supreme Court)5. Curtea Constituţională (Constituţional Court)6. Consiliul Legislativ (Legislative Council)7. Curtea de Conturi (Court of Accounts)8. Consiliul Superior al Magistraturii (Superior Council of Magistracy)9. Parchetul General de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie (General Prosecutor's Office attached to the Supreme Court)10. Secretariatul General al Guvernului (General Secretariat of the Government)11. Cancelaria Primului-Ministru (Chancellery of the Prime Minister)12. Ministerul Afacerilor Externe (Ministry of Foreign Affairs)13. Ministerul Integrării Europene (Ministry of European Integration)14. Ministerul Finanţelor Publice (Ministry of Public Finance)15. Ministerul Justiţiei (Ministry of Justice)16. Ministerul Apărării Naţionale (Ministry of Naţional Defence)17. Ministerul Administraţiei şi Internelor (Ministry of Administration and Interior)18. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (Ministry of Labour, Social Solidarity and Family)19. Ministerul Economiei şi Comerţului (Ministry of Economy and Commerce)20. Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale (Ministry of Agriculture, Forests and Rural Development)21. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (Ministry of Transport, Construction and Tourism)22. Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Ministry of Education and Research)23. Ministerul Sanătăţii (Ministry of Health)24. Ministerul Culturii şi Cultelor (Ministry of Culture and Religious Affairs)25. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor (Ministry of Communications and Information Technology)26. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (Ministry of Environment and Water Management)27. Ministerul Public (Public Ministry)28. Serviciul Român de Informaţii (Romanian Intelligence Service)29. Serviciul Român de Informaţii Externe (Romanian Foreign Intelligence Service)30. Serviciul de Protecţie şi Pază (Protection and Guard Service)31. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (Special Telecommunications Service)32. Consiliul Naţional al Audiovizualului (The Naţional Audiovizual Council)33. Direcţia Naţională Anticorupţie (Naţional Anti-corruption Department)34. Inspectoratul General de Poliţie (General Inspectorate of Police)35. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (Naţional Authority for Regulating and Monitoring Public Procurement)36. Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (Naţional Authority for Communications Regulation)37. Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală (Naţional Authority for Regulating the Public Services and Rural Administration)38. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (Sanitary Veterinary and Food Safety Naţional Authority)39. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (Naţional Authority for Consumer Protection)40. Autoritatea Navală Română (Romanian Naval Authority)41. Autoritatea Feroviară Română (AFER) (Romanian Railway Authority)42. Autoritatea Rutieră Română (ARR) (Romanian Road Authority)43. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (Naţional Authority for Child Protection and Adoption)44. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (Naţional Authority for Disabled Persons)45. Autoritatea Naţională pentru Turism (Naţional Authority for Tourism)46. Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (Agency of Governmental Strategies)47. Agenţia Naţională a Medicamentului (Naţional Medicines Agency)48. Agenţia Naţională pentru Sport (Naţional Agency for Sport)49. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (Naţional Agency for Employment)50. Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (Naţional Agency for Power Regulation)51. Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (Romanian Agency for Power Conservation)52. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (Naţional Agency for Mineral Resources)53. Agenţia Româna pentru Investiţii Străine (Romanian Agency for Foreign Investment)54. Agenţia Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (Naţional Agency for Small and MediumSized Entreprises and Cooperation)55. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (Naţional Agency of Public Civil Servants)56. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (Naţional Agency of Fiscal Administration)."(c) În anexa IX A "CONTRACTE DE ACHIZIŢII PUBLICE DE LUCRĂRI", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"- în Bulgaria,"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"- în România, Registrul Comerţului";(d) În anexa IX B "CONTRACTE DE ACHIZIŢII PUBLICE DE BUNURI", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"- în Bulgaria,"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"- în România, Registrul comerţului;"(e) În anexa IX C "CONTRACTE DE ACHIZIŢII PUBLICE DE SERVICII", după secţiunea consacrată Belgiei, se introduce următorul text:"- în Bulgaria,"şi, după secţiunea consacrată Portugaliei, se introduce următorul text:"- în România, Registrul Comerţului."––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x