Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 4 noiembrie 2016
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Virtutea Maritimă
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 8 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Legii nr. 461/2002 privind Ordinul Virtutea Maritimă şi Medalia Virtutea Maritimă, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,cu prilejul Zilei Armatei României, în semn de apreciere a serviciilor deosebite pe care le-au adus instituţiei militare, a rezultatelor remarcabile obţinute în procesul de instruire, precum şi a înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredinţate,Preşedintele României decretează: +
Articolul 1Se conferă Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului contraamiral Dumistrăcel Costache Cătălin-Silviu. +
Articolul 2Se conferă Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului contraamiral de flotilă Stănciulescu Ştefan Ioan. +
Articolul 3Se conferă Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului comandor Ciocoiu Costică Ionel-Dan.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞBucureşti, 2 noiembrie 2016.Nr. 909.–-