Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 8 noiembrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și ale art. 8 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 460/2002 privind Ordinul Virtutea Aeronautică și Medalia Virtutea Aeronautică, cu modificările ulterioare,cu ocazia Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru contribuția importantă în consolidarea capacității operaționale a Armatei României și dezvoltarea cooperării militare bilaterale, precum și pentru sprijinul constant acordat Forțelor Aeriene pe timpul derulării programelor de modernizare și înzestrare a armatei țării noastre, Președintele României d e c r e t e a z ă: +
ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, de pace, domnului colonel (Rz) Dreyer F. Steven, Statele Unite ale Americii.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂBucurești, 6 noiembrie 2018.Nr. 876.––