pentru modificarea Legii nr. 59/1968 privind comisiile de judecată
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1Legea nr. 59/1968 privind comisiile de judecată se modifica după cum urmează: 1. Articolul 11 alineatul 1 prima fraza va avea următorul cuprins: "Comisiile de judecată din întreprinderi, organizaţii economice, instituţii şi celelalte organizaţii socialiste de stat judeca pricinile privitoare la următoarele fapte săvîrşite de angajaţii acestora la locul de muncă şi care, prezentind pericol social redus, nu se considera infracţiuni, ci constituie abateri:" 2. Articolul 11 alineatul 2 va avea următorul cuprins: "Constituie de asemenea abateri şi se judeca de aceleaşi comisii faptele constind în stricăciuni provocate locuinţelor, precum şi instalaţiilor comune din imobilele proprietate de stat, aflate în administrarea directa a organizaţiilor socialiste cu care angajaţii se afla în raporturi de muncă, săvîrşite de aceştia cu intenţie şi prin care s-a adus avutului obştesc o paguba ce nu depăşeşte 500 lei." 3. La articolul 11 după alineatul 3 se introduc alineatele 4, 5, 6 şi 7, cu următorul cuprins: "Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică dacă făptuitorul a fost anterior condamnat. Condamnarea anterioară se considera inexistenta dacă fapta nu mai este prevăzută ca infracţiune de legea penală, infracţiunea a fost săvîrşită în timpul minorităţii, s-a împlinit termenul de reabilitare sau cel de prescripţie a executării pedepsei, ori dacă infracţiunea săvîrşită a fost amnistiată. De asemenea, dispoziţiile alin. 1-3 nu se aplică dacă faţă de făptuitor s-au luat în ultimii 3 ani, de cel mult două ori, măsuri de influentare obsteasca ori i s-au aplicat sancţiuni cu caracter administrativ prevăzute de legea penală, fără a se tine seama dacă, potrivit art. 47, măsura de influentare obsteasca se considera că nu a fost aplicată sau ca executarea sancţiunii cu caracter administrativ s-a prescris. Prejudiciile cauzate prin fapte repetate săvîrşite cu intenţie, pînă la aplicarea unei pedepse sau a unei sancţiuni cu caracter administrativ ori luarea unei măsuri de influentare obsteasca, se totalizează. În acelaşi fel se procedează şi cînd prejudiciile au fost cauzate prin fapte săvîrşite fără intenţie." 4. Articolul 12 alineatul 1 litera b) va avea următorul cuprins:"b) vătămare corporală din culpa (art. 184 alin. 1)" 5. Articolul 12 alineatul 2 prima fraza va avea următorul cuprins: "De asemenea, incearca împăcarea părţilor în următoarele infracţiuni săvîrşite la locul de muncă, dacă făptuitorul a mai fost condamnat şi nu exista vreunul dintre cazurile arătate în art. 11 alin. 5 sau dacă făptuitorul se afla în una dintre situaţiile prevăzute în art. 11 alin. 6:" 6. Articolul 19 prima fraza va avea următorul cuprins: "Comisiile de judecată de pe lîngă, comitetele executive ale consiliilor populare ale municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti sau comunelor în care domiciliază făptuitorul judeca pricinile privitoare la următoarele fapte săvîrşite de cetăţeni şi care, prezentind pericol social redus, nu se considera infracţiuni, ci constituie abateri:" 7. La articolul 19 după alineatul 2 se introduce un alineat cu următorul cuprins: "Dispoziţiile art. 11 alin. 4-7 sînt aplicabile." 8. Articolul 20 alineatul 1 literele b) şi d) vor avea următorul cuprins: "b) vătămarea corporală din culpa (art. 184 alin..1);" "d) furtul savirsit între soţi ori între rude apropiate sau de către un minor în paguba tutorelui sau ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta (art. 210). În cazul acestei infracţiuni, sînt competente sa incerce împăcarea părţilor şi comisiile de judecată de la locul săvîrşirii faptei;" 9. Articolul 20 alineatul 2 prima fraza va avea următorul cuprins: "De asemenea, incearca împăcarea părţilor în următoarele infracţiuni săvîrşite de cetăţeni, dacă făptuitorul a mai fost condamnat şi nu exista vreunul dintre cazurile arătate în art. 11 alin. 5 sau dacă făptuitorul se afla în una dintre situaţiile prevăzute în art. 11 alin. 6:" 10. Articolul 21 alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Comisiile de judecată de pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare ale municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi ale comunelor în care domiciliază pîrîtul incearca împăcarea părţilor în litigiile dintre persoane fizice, avînd ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun mobil, cînd valoarea litigiului nu depăşeşte 30.000 lei." 11. Articolul 27 alineatul 1 litera b) va avea următorul cuprins: "b) amenda de la 50 la 2.000 lei. Aceasta măsura nu poate fi luată împotriva minorului care nu realizează cistiguri din munca." 12. Articolul 29 se completează cu un alineat final, cu următorul cuprins: "În cazul abaterilor la care se referă alineatul precedent la lit. a) şi c), comisia de judecată poate fi sesizată şi de instanţa de judecată, de procuror sau de organele de cercetare penală." 13. Articolul 33 va avea următorul cuprins: "Art. 33. – Cînd comisia de judecată are temeiuri sa creadă ca făptuitorul se afla în una dintre situaţiile prevăzute în art. 11 alin. 4 şi 6, dovada acestor situaţii se va face întotdeauna cu înscrisuri oficiale." 14. Articolul 53 va avea următorul cuprins: "Art. 53. – Conducerile organizaţiilor socialiste au obligaţia sa ia măsuri pentru descoperirea şi constatarea abaterilor prevăzute în prezenta lege, prin care s-au adus pagube avutului obştesc, şi sa sesizeze comisiile cu judecarea acestor abateri. De asemenea, conducerile organizaţiilor socialiste sînt obligate sa creeze comisiilor de judecată condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii lor." 15. După articolul 53 se introduce articolul 53-1 cu următorul cuprins: "Art. 53-1. – În îndeplinirea sarcinilor ce le revin, membrii comisiilor de judecată se bucura de protecţia legii ca şi persoanele care îndeplinesc funcţii ce implica exerciţiul autorităţii de stat." +
Articolul 2Legea nr. 59/1968 privind comisiile de judecată, cu modificările aduse prin prezentul decret, se va republica. PreşedinteleConsiliului de Stat,NICOLAE CEAUŞESCU──────────────────