privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara, organ central al administraţiei de stat, înfăptuieşte politica partidului şi statului în domeniul energiei nucleare şi al fizicii.Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara răspunde de folosirea paşnică a energiei atomice, în special în scopuri energetice, elaborarea de noi materiale şi tehnologii pentru energetica nucleara, activitatea de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică în domeniul fizicii, reactorilor nucleari energetici, noi surse de energie, fizicii pămîntului, astronomiei şi spaţiului cosmic. +
Articolul 2Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara îndeplineşte, potrivit legii, funcţia de organ central coordonator pentru activităţile din domeniul sau, faţă de toate unităţile socialiste din subordinea organelor centrale sau locale de stat, precum şi a celorlalte organizaţii obşteşti. +
Articolul 3Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara organizează, conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor din subordinea sa şi răspunde, în calitate de titular de plan, de realizarea planului pentru întreaga sa activitate. +
Articolul 4Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara controlează îndeplinirea prevederilor programului nuclear naţional şi a prevederilor din planul naţional unic de dezvoltare economică-socială privind activităţile din domeniul energiei nucleare şi al fizicii, care se desfăşoară în Republica Socialistă România. +
Articolul 5Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara controlează aplicarea de către ministerele şi celelalte organe centrale, unităţi cu statut de centrala, întreprinderi şi organizaţii economice de stat, care au sarcini în construcţia de obiective nucleare, a dispoziţiilor legale privind asigurarea şi controlul calităţii materialelor, echipamentelor, aparatelor şi instalaţiilor pentru centrale nuclearoelectrice, precum şi producţia de combustibil nuclear pe întregul sau ciclu. +
Articolul 6În exercitarea controlului, precum şi a celorlalte atribuţii care îi revin, Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara colaborează cu ministerele şi cu celelalte organe centrale. +
Articolul 7Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara asigura în activitatea sa aplicarea legilor, decretelor şi hotărîrilor Consiliului de Miniştri. +
Capitolul 2Atribuţii +
Articolul 8Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara are următoarele atribuţii principale: A. Organizează, coordonează, controlează şi răspunde de realizarea întregului program de energetica nucleara, în care scop:a) elaborează şi supune spre aprobare programul nuclear naţional pentru introducerea, dezvoltarea şi folosirea energiei nucleare şi a tehnicilor nucleare în economie şi viaţa socială, dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi ingineriei tehnologice în acest domeniu şi industrializarea rezultatelor acestora; … b) propune Comitetului de Stat al Planificarii includerea în planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, cincinale şi anuale, a sarcinilor ce revin ministerelor care participa la realizarea programului de energetica nucleara; … c) organizează şi răspunde de întreaga activitate de cercetare şi inginerie tehnologică, în calitate de responsabil unic pentru realizarea de reactori nucleari energetici, şi asigura defalcarea sarcinilor de cercetare şi inginerie tehnologică pe ministere şi celelalte organe centrale participante la programul de centrale nuclearoelectrice; … d) este proiectant general al întregului sistem al centralelor nuclearoelectrice, proiectant unic al ansamblului nuclear, precum şi proiectant al echipamentelor nucleare; … e) este titular de plan şi beneficiar de investiţii pentru centrale nuclearoelectrice pe perioada realizării acestora, precum şi pentru alte obiective din profilul sau de activitate; … f) răspunde de punerea în funcţiune a centralelor nuclearoelectrice şi asigura, împreună cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Energiei Electrice, atingerea parametrilor proiectati; … g) răspunde de asigurarea calităţii de la proiectare pînă la realizarea centralelor nuclearoelectrice; … h) asigura producţia de combustibil nuclear necesar centralelor nuclearoelectrice pe întreg ciclul de combustibil; … i) asigura, împreună cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, Ministerul Industriei Metalurgice, Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, importul de licenţe, documentaţii, tehnologii de fabricaţie şi asistenţa tehnica necesare programului de energetica nucleara; … j) urmăreşte modul în care ministerele şi celelalte organe centrale participante la programul de energetica nucleara îşi îndeplinesc sarcinile ce le revin din aplicarea decretului privind măsurile pentru realizarea programului de energetica nucleara şi raportează periodic asupra îndeplinirii acestora. … B. Coordonează, organizează şi răspunde de activitatea de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică în domeniile fizicii, aplicării energiei atomice în scopuri paşnice, noilor surse de energie, fizicii pămîntului, astronomiei şi spaţiului cosmic şi al elaborării de noi tehnologii şi materiale, în care scop:a) elaborează prognoze şi stabileşte direcţiile şi planurile de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi asistenţa tehnica în domeniul sau de activitate; … b) organizează şi răspunde de activitatea de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi asistenţa tehnica în domeniul sau de activitate; … c) organizează prin unităţile din subordine şi răspunde de valorificarea rezultatelor cercetărilor încheiate. … C. Asigura, prin unităţile în subordine, producţia de radioizotopi, izotopi stabili şi substanţe marcate, de aparate, instalaţii şi materiale, pentru aplicarea fizicii şi tehnicilor nucleare în economie şi în viaţa socială. D. Autoriza şi controlează, potrivit legii, activităţile din domeniul nuclear, care se desfăşoară pe teritoriul Republicii Socialiste România, în care scop:a) emite şi supune spre aprobare norme republicane privind asigurarea securităţii instalaţiilor nucleare, protecţiei personalului ocupat profesional, a populaţiei, mediului înconjurător şi a bunurilor materiale, împotriva radiatiilor nucleare, precum şi norme republicane privind evidenta şi păstrarea materialelor radioactive, fisionabile, speciale şi de interes nuclear; … b) elaborează autorizaţii unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear şi acorda personalului permisul de exercitare a acestor activităţi; … c) controlează respectarea legii şi a normelor republicane cu privire la desfăşurarea activităţilor în domeniul nuclear, de către unităţile şi persoanele autorizate sa exercite aceste activităţi; … d) participa, potrivit legii, la asigurarea intervenţiei în caz de accident nuclear. … E. Exercita atribuţii de control şi răspunde de realizarea cerinţelor de asigurare a calităţii în activitatea de proiectare, fabricare şi montaj a centralelor nuclearoelectrice şi a celorlalte obiective legate de energetica nucleara, în care scop:a) elaborează şi supune spre aprobare, împreună cu ministerele participante la programul de realizare a centralelor nuclearoelectrice, norme, standarde şi instrucţiuni privind asigurarea şi controlul calităţii nucleare; … b) controlează îndeplinirea programelor de asigurare a calităţii în activităţile de proiectare, fabricare, montaj şi exploatare a centralelor nuclearoelectrice şi a celorlalte obiective industriale legate de energetica nucleara; … c) autoriza fabricarea de echipamente cu funcţii de securitate nucleara; … d) controlează organizarea sistemului de asigurare a calităţii şi a compartimentelor de control tehnic de calitate de la organizaţii executante, dispunind suspendarea autorizaţiei sau oprirea activităţii cînd se constata abateri de la programul de asigurare a calităţii aprobat; … e) controlează întocmirea de către organizaţiile executante a planurilor de control şi inspecţie a calităţii nucleare a materialelor, echipamentelor, serviciilor şi inspecteaza fabricatia în punctele de control obligatorii. … F. Organizează şi răspunde de selecţionarea, pregătirea şi specializarea personalului necesar activităţilor în domeniul nuclear, în care scop:a) stabileşte criterii unitare de selecţionare, pregătire, perfecţionare şi promovare a personalului din domeniul nuclear ai al fizicii; … b) stabileşte, împreună cu ministerele şi celelalte organe centrale, necesarul de personal în perspectiva şi ia măsuri pentru selecţionarea, pregătirea şi specializarea acestuia; … c) asigura, împreună cu ministerele şi celelalte organe centrale, pregătirea personalului de specialitate încadrat în activităţile de control de calitate nucleara al materialelor, echipamentelor, aparatelor şi instalaţiilor din centralele nuclearoelectrice. … G. Coordonează, organizează şi controlează activitatea de colaborare şi cooperare economică, tehnica şi ştiinţifică, pentru domeniul sau de activitate, în care scop:a) organizează colaborarea şi cooperarea cu alte ministere şi organe centrale din ţara, precum şi cu instituţii şi organizaţii din străinătate; … b) asigura şi răspunde de aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale, asigura şi controlează îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din acestea; … c) coordonează activitatea comitetelor ştiinţifice naţionale, afiliate la organizaţiile ştiinţifice internaţionale. … H. Îndrumă activitatea de invenţii şi inovaţii în domeniul energiei nucleare şi al fizicii şi se preocupa de generalizarea celor mai importante realizari, se constituie în beneficiar unic a brevetelor de invenţii în domeniul energiei nucleare şi importator unic pe economie de licenţe în domeniul sau de activitate. I. Face propuneri cu privire la problemele de standardizare, aproba norme interne, coordonează şi controlează activitatea de metrologie din unităţile subordonate. J. Organizează activitatea de informare documentara specifică domeniului sau de activitate şi asigura informarea unităţilor subordonate cu privire la tendintele progresului tehnico-ştiinţific pe plan naţional şi mondial. K. Îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege. +
Capitolul 3Organizare şi funcţionare +
Articolul 9Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara este condus de un consiliu de conducere care hotărăşte în probleme generale privind activitatea acestuia.Conducerea colectivă a activităţii operative a Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara şi asigurarea aducerii la îndeplinire a hotărîrilor consiliului de conducere se realizează prin biroul executiv al acestuia.Consiliul de conducere şi biroul executiv, organe cu caracter deliberativ, sînt organizate şi funcţionează potrivit Decretului nr. 76/1973, devenit Legea nr. 22/1973, cu modificările ulterioare, privind conducerea ministerelor şi a celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat pe baza principiului conducerii colective. +
Articolul 10Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara are în conducerea sa un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.Preşedintele Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara este membru al guvernului şi se numeşte prin decret prezidential.Vicepreşedinţii se numesc prin decret prezidential, iar atribuţiile acestora se stabilesc de consiliul de conducere, la propunerea preşedintelui. +
Articolul 11Preşedintele reprezintă Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara în raporturile cu celelalte organe de stat şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţii internaţionale, şi angajează Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara în raporturile cu persoanele juridice şi fizice; în acest scop, poate da şi împuterniciri de reprezentare altor membri ai conducerii comitetului. +
Articolul 12În executarea hotărîrilor consiliului de conducere şi ale biroului executiv, precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii, preşedintele Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara emite, potrivit legii, ordine, instrucţiuni şi alte acte prevăzute de lege. +
Articolul 13Preşedintele informează consiliul de conducere asupra principalelor probleme rezolvate în perioada între şedinţe. +
Articolul 14În cadrul Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara funcţionează, potrivit Decretului nr. 78/1973 privind organizarea şi funcţionarea consiliilor şi comisiilor tehnico-economice, consiliul tehnico-economic, organ de lucru pe lîngă organul de conducere colectivă. +
Articolul 15Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara are următoarea structura organizatorică:a) Inspecţia de stat pentru controlul activităţilor nucleare şi al asigurării calităţii nucleare; … b) Direcţia tehnica, dezvoltare şi investiţii; … c) Direcţia economică; … d) Direcţia de relaţii şi cooperări internaţionale, import, export, aprovizionare. … Structura organizatorică pe compartimente de muncă şi numărul maxim de posturi în aparatul Comitetului de Stat, pentru Energia Nucleara sînt cele prevăzute în anexa nr. 1 * şi anexa nr. 2 *, care face parte integrantă din prezentul decret. +
Articolul 16Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara exercita atribuţii de control în domeniul activităţilor nucleare prin Inspecţia de stat pentru controlul activităţilor nucleare şi al asigurării calităţii nucleare. +
Articolul 17Comitetul de Stat pentru Energia Nucleara are în subordinea sa unităţi de cercetare şi inginerie tehnologică, reunite în Institutul central de fizica, unităţi de producţie, licee şi, în dubla subordonare a Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului, facultăţi, secţii şi catedre de fizica. +
Articolul 18Atribuţiile şi normele de funcţionare a compartimentelor prevăzute la art. 15 se stabilesc de consiliul de conducere, potrivit normelor legale. +
Capitolul 4Dispoziţii finale +
Articolul 19Decretul nr. 870/1969 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleara, devenit Legea nr. 7/1970, cu modificările ulterioare, precum şi art. 17 din Decretul nr. 275/1973 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie, se abroga. * Anexele au fost comunicate instituţiilor interesate. ––––––––