Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 28 noiembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului-cadru de parteneriat şi de cooperare globală dintre Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Indonezia, pe de altă parte, semnat la Jakarta la 9 noiembrie 2009
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 214 din 26 octombrie 2011,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe supune spre ratificare Parlamentului Acordul-cadru de parteneriat şi de cooperare globală dintre Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Indonezia, pe de altă parte, semnat la Jakarta la 9 noiembrie 2009, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUEMIL BOCBucureşti, 23 noiembrie 2011.Nr. 832.––