pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954
EXPUNERE DE MOTIVEÎn anul 1954 a fost încheiată la Haga Convenţia privind procedura civilă, care a intrat în vigoare în anul 1957.Faţa de convenţia din 1905, pe care România o ratificase în 1909, noua convenţie privind procedura civilă prezintă o serie de îmbunătăţiri redactionale şi de fond. Astfel, pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti referitoare la cheltuielile de judecată, pe lîngă declaraţia autorităţii competente a statului solicitant care certifica puterea de lucru judecat a hotărîrii, noua convenţie prevede şi posibilitatea ca aceasta certificare să se facă şi prin acte legalizate. S-a prevăzut posibilitatea pentru consulul tarii căreia îi aparţine cetăţeanul care solicită asistenţa judiciară gratuita sa transmită cererea pentru obţinerea de asistenţa şi alte acte necesare autorităţii competente a statului de reşedinţa, dacă cetăţeanul solicitant se afla într-o alta ţara. S-a reglementat, de asemenea, pentru persoanele lipsite de posibilităţi materiale (care sînt resortisanti ai unui stat contractant) ca vor putea sa primească gratuit extrase ale actelor de stare civilă, în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii etc.În articolele 30 şi 33 alineatul 4 ale convenţiei referitoare la procedura civilă se prevede că aceasta convenţie se aplică şi teritoriilor ale căror relaţii internaţionale sînt asigurate de statele părţi, clauze care nu sînt în concordanta cu principiile şi documentele adoptate în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind lichidarea definitivă a colonialismului.De asemenea, articolul 31 alineatul 1 prevede că orice stat poate adera la convenţie, dacă un alt stat care a ratificat convenţia nu se opune. Aceasta prevedere este de natura sa împiedice unele state de a deveni părţi la convenţie şi contravine principiului universalitatii tratatelor multilaterale de interes general.Avînd în vedere aceste prevederi, precum şi practica consecventa a tarii noastre, s-a considerat necesar ca odată cu aderarea la Convenţia privind procedura civilă din 1954 să se formuleze doua declaraţii: a) privind clauza coloniala şi b) privind respectarea principiului conform căruia tratatele internaţionale multilaterale al căror obiect şi scop interesează comunitatea internationala în ansamblul sau trebuie să fie deschise participării universale.Faţa de cele de mai sus şi întrucît Convenţia privind procedura civilă din 1954 reprezintă faţă de convenţia din 1905 un progres, fiind mai completa şi, prin aceasta, mai corespunzătoare nevoilor actuale, dispoziţiile sale fiind de asemenea în concordanta cu legislaţia română, s-a considerat util şi oportun ca România sa adere la aceasta convenţie şi în acest sens a fost emis alăturatul decret.Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1Republica Socialistă România adera la Convenţia privind procedura civilă, încheiată la Haga la 1 martie 1954. +
Articolul 2La depunerea instrumentului de aderare a Republicii Socialiste România la Convenţie privind procedura civilă, se vor transmite următoarele declaraţii:"a) Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România considera ca menţinerea stării de dependenta a unor teritorii la care se referă reglementarea din articolele 30 şi 33 alineatul 4 ale convenţiei nu este în concordanta cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu documentele adoptate de O.N.U. cu privire la acordarea independentei ţărilor şi popoarelor coloniale, inclusiv cu Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state potrivit Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată în unanimitate prin Rezoluţia Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 2625 (XXV) din 1970, care proclama în mod solemn obligaţia statelor de a favoriza realizarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele, în scopul de a pune de îndată capăt colonialismului.b) Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România considera ca prevederile articolului 31 alineatul 1 al convenţiei nu sînt în concordanta cu principiul conform căruia tratatele internaţionale multilaterale, al căror obiect şi scop interesează comunitatea internationala în ansamblul sau, trebuie să fie deschise participării universale". … CONVENŢIEprivind procedura civilă*)Notă …
*) Traducere.Statele semnatare ale prezentei convenţii, dorind sa aducă Convenţiei din 17 iulie 1905, privind procedura civilă, îmbunătăţirile rezultate din experienta,au hotărît sa încheie o noua convenţie în acest scop şi au convenit asupra următoarelor dispoziţii:1. Comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare +
Articolul 1În materie civilă sau comercială, notificările de acte destinate persoanelor care se afla în străinătate se vor face în statele contractante la cererea consulului statului solicitant, adresată autorităţii care va fi desemnată de statul solicitat. Cererea, conţinînd indicarea autorităţii de la care emana actul transmis, numele şi calitatea părţilor, adresa destinatarului, natura actului respectiv, trebuie să fie redactată în limba autorităţii solicitate. Aceasta autoritate va trimite consulului actul probator al notificării sau al împrejurării care a împiedicat-o sa satisfacă cererea.Toate dificultăţile care se vor ivi cu prilejul cererii consulului vor fi rezolvate pe cale diplomatică.Fiecare stat contractant poate să declare, printr-o comunicare adresată celorlalte state contractante, ca înţelege ca cererea de notificare care urmează să se efectueze pe teritoriul sau, conţinînd menţiunile indicate la alineatul 1, să-i fie adresată pe cale diplomatică.Dispoziţiile de mai sus nu interzic ca doua state contractante sa cada de acord pentru a admite comunicarea directa între autorităţile lor competente. +
Articolul 2Notificarea se va face prin grija autorităţii competente conform legilor statului solicitat. Aceasta autoritate, în afară cazurilor prevăzute în articolul 3, va putea să se margineasca să efectueze notificarea prin remiterea actului destinatarului care îl accepta de buna voie. +
Articolul 3Cererea va fi însoţită de actul care urmează a fi notificat, în dublu exemplar.Dacă actul care urmează să fie notificat este redactat fie în limba autorităţii solicitate fie în limba convenită între cele doua state interesate, sau dacă este însoţit de o traducere în una din aceste limbi, autoritatea solicitată, în cazul în care preferinta îi va fi exprimată în cerere, va face să se notifice actul în forma prevăzută în legislaţia sa interna privind efectuarea notificărilor similare, sau într-o formă specială, cu condiţia ca ea sa nu contravina acestei legislaţii. Dacă o asemenea preferinta nu a fost exprimată, autoritatea solicitată va incerca mai întîi să efectueze remiterea în condiţiile prevăzute la articolul 2.În lipsa unei înţelegeri contrare, traducerea, prevăzută la alineatul precedent, va fi certificată pentru conformitate de către agentul diplomatic sau consular al statului solicitant sau de către un traducător autorizat de statul solicitat. +
Articolul 4Efectuarea notificării prevăzute la articolele 1, 2 şi 3 nu va putea fi refuzată decît dacă statul pe teritoriul căruia urmează să fie facuta o apreciază ca fiind de natura sa aducă atingere suveranităţii sau securităţii sale. +
Articolul 5Proba notificării se va face fie printr-o dovadă datată şi legalizată a destinatarului, fie printr-o atestare a autorităţii statului solicitat, constatind faptul, forma şi data notificării. Dovada sau atestarea trebuie să se consemneze pe una din copiile actului de notificat sau să fie anexată acestuia. +
Articolul 6Prevederile articolelor anterioare nu exclud:1. facultatea de a transmite actele direct, prin posta, celor interesaţi care se afla în străinătate;2. facultatea, pentru cei interesaţi, de a face să se efectueze notificări direct, prin grija funcţionarilor ministeriali sau a altor funcţionari competenţi din ţara de destinaţie;3. facultatea, pentru fiecare stat, de a face să se efectueze direct, prin grija agenţilor săi diplomatici sau consulari, notificările destinate persoanelor care se afla în străinătate.În fiecare din aceste cazuri, facultatea prevăzută nu exista decît dacă este admisă de convenţiile intervenite între statele interesate sau dacă în lipsa convenţiilor, statul pe teritoriul căruia notificarea trebuie facuta nu se opune. Acest stat nu va putea să se opună dacă, în cazurile prevăzute la alineatul 1 punctul 3, actul trebuie să fie notificat fără constringerea unui resortisant al statului solicitant. +
Articolul 7Notificările nu vor putea da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, indiferent de natura lor.Totuşi, în lipsa unei înţelegeri contrare, statul solicitat va avea dreptul sa ceara statului solicitant rambursarea cheltuielilor ocazionate de intervenţia unui funcţionar ministerial sau prin folosirea unei forme speciale în cazurile prevăzute de articolul 3.II. Comisii rogatorii +
Articolul 8În materie civilă sau comercială, autoritatea judiciară a unui stat contractant va putea, conform dispoziţiilor legislaţiei sale, să se adreseze, prin comisie rogatorie, autorităţii competente a unui alt stat contractant pentru a-i cere să facă, în cadrul competentei sale, fie un act de cercetare, fie alte acte judiciare. +
Articolul 9Comisiile rogatorii vor fi transmise de consulul statului solicitant autorităţii care va fi desemnată de statul solicitat. Aceasta autoritate va trimite consulului actul doveditor al executării comisiei rogatorii sau al împiedicării executării.Toate dificultăţile care se vor ridica cu ocazia acestei transmiteri vor fi rezolvate pe cale diplomatică.Fiecare stat contractant poate să declare printr-o comunicare adresată celorlalte state contractante ca înţelege ca toate comisiile rogatorii care urmează să se execute pe teritoriul sau să-i fie transmise pe cale diplomatică.Dispoziţiile precedente nu exclud ca doua state contractante sa cada de acord pentru a admite transmiterea directa de comisii rogatorii între autorităţile lor competente. +
Articolul 10Dacă nu se comunică altfel, comisia rogatorie trebuie să fie redactată fie în limba autorităţii solicitate, fie în limba convenită între cele doua state interesate, sau ea trebuie să fie însoţită de o traducere facuta în una din aceste limbi şi certificată pentru conformitate de către un agent diplomatic sau consular al statului solicitant sau de către un traducător autorizat de către statul solicitat. +
Articolul 11Autoritatea judiciară căreia îi este adresată comisia rogatorie va fi obligată sa o efectueze folosindu-se de aceleaşi mijloace de constringere ca şi pentru executarea unei comisii rogatorii a autorităţilor statului solicitat sau pentru satisfacerea unei cereri făcute în acest scop de către o parte interesată. Aceste mijloace de constringere nu sînt folosite în mod necesar, dacă este vorba de înfăţişarea părţilor în cauza.Autoritatea solicitanta va fi informată, la cerere, asupra datei şi locului unde se va proceda la luarea măsurii solicitate, cu scopul ca partea interesată să fie în stare sa o asiste.Executarea comisiei rogatorii nu va putea fi refuzată decît dacă:1. autenticitatea documentului nu este stabilită;2. în statul solicitat executarea comisiei rogatorii nu cade în sarcina puterii judiciare;3. statul pe teritoriul căruia executarea urmează să aibă loc considera ca aceasta este de natura să-i aducă atingere suveranităţii sau securităţii sale. +
Articolul 12În caz de necompetentă a autorităţii solicitate, comisia rogatorie va fi transmisă din oficiu autorităţii judiciare competente a aceluiaşi stat, în conformitate cu legislaţia acestui stat. +
Articolul 13În toate cazurile în care comisia rogatorie nu este executată de către autoritatea solicitată, aceasta va informa imediat autoritatea solicitanta, indicind, în cazul articolului 11, motivele pentru care executarea comisiei rogatorii a fost refuzată, iar în cazul articolului 12, autoritatea la care comisia rogatorie a fost transmisă. +
Articolul 14Autoritatea judiciară care procedează la executarea unei comisii rogatorii va aplica legea tarii sale, în ceea ce priveşte formele de îndeplinit.Totuşi, se va lua în considerare, la cererea autorităţii solicitante, folosirea unei proceduri speciale, cu condiţia ca aceasta sa nu fie contrară legislaţiei statului solicitat. +
Articolul 15Dispoziţiile articolelor precedente nu exclud facultatea, pentru fiecare stat, de a executa direct, prin agenţii săi diplomatici sau consulari, comisiile rogatorii, dacă convenţiile intervenite între statele interesate admit sau dacă statul pe teritoriul căruia trebuie executată comisia rogatorie nu se opune. +
Articolul 16Executarea comisiilor rogatorii nu va putea da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, indiferent de natura lor.Totuşi, dacă nu s-a convenit altfel, statul solicitat va avea dreptul sa ceara statului solicitant rambursarea indemnizaţiilor plătite martorilor sau experţilor, a cheltuielilor ocazionate de intervenţia unui funcţionar ministerial, devenită necesară pentru ca martorii nu s-au înfăţişat voluntar, sau a cheltuielilor rezultate din eventuala aplicare a articolului 14 alineatul 2.III. Cautio judicatum solvi +
Articolul 17Naţionalilor unuia dintre statele contractante, avînd domiciliul într-unul dintre aceste state, solicitanţi sau intervenienţi în faţa tribunalelor unui alt stat contractant, nu li se va putea impune nici un fel de cauţiune sau depozit, indiferent de denumire, pe motivul calităţii lor de străin, a lipsei domiciliului sau a reşedinţei în ţara respectiva.Aceeaşi regula se aplică şi în cazul cauţiunii cerute de solicitanţi sau intervenienţi pentru a garanta cheltuielile judiciare.Convenţiile prin care statele contractante ar fi stipulat pentru resortisantii lor dispensa pentru cautio judicatum solvi sau de plată cheltuielilor judiciare, fără condiţia domiciliului, vor continua să se aplice. +
Articolul 18Condamnările la cheltuielile judiciare, pronunţate în unul din statele contractante împotriva solicitantului sau intervenientului scutit de cauţiune, de depozit sau de plată cheltuielilor judiciare în virtutea fie a articolului 17 alineatele 1 şi 2, fie a legii statului unde acţiunea este intentată, vor fi, în urma unei cereri făcute pe cale diplomatică, investite în mod gratuit cu formula executorie de către autoritatea competentă, în fiecare din celelalte state contractante.Aceeaşi regula se aplică hotărîrilor judiciare prin care suma cheltuielilor procesului se fixează ulterior.Dispoziţiile precedente nu exclud facultatea ca doua state contractante sa cada de acord pentru a permite ca cererea de executare să fie de asemenea facuta direct de către partea interesată. +
Articolul 19Hotărîrile relative la cheltuieli vor fi declarate executorii fără a asculta părţile, dar sub rezerva recursului ulterior al părţii condamnate, în conformitate cu legislaţia tarii unde executarea se efectuează.Autoritatea competenţa sa hotărască asupra cererii de executare se va limita sa examineze:1. dacă, conform legii tarii unde condamnarea a fost pronunţată, copia de pe hotărîre întruneşte condiţiile necesare pentru a fi autentică;2. dacă, conform aceleiaşi legi, hotărîrea este investită cu putere de lucru judecat;3. dacă dispozitivul hotărîrii este redactat fie în limba autorităţii solicitate, fie în limba convenită între cele doua state interesate, sau dacă este însoţit de o traducere, facuta în una din aceste limbi şi, dacă nu s-a convenit altfel, certificată pentru conformitate de către un agent diplomatic sau consular al statului solicitant sau de către un traducător autorizat al statului solicitat.Pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în alineatul 2 punctele 1 şi 2, va fi suficienta fie o declaraţie a autorităţii competente a statului solicitant care să constate ca hotărîrea are putere de lucru judecat, fie prezentarea de acte legalizate în forma cuvenită de natura sa stabilească ca hotărîrea are putere de lucru judecat. Competenţa autorităţilor sus-menţionate va fi, dacă nu s-a convenit altfel, certificată de către cel mai înalt funcţionar în administraţia justiţiei din statul solicitant.Declaraţia şi certificatul sus-arătate trebuie să fie redactate sau traduse conform regulii cuprinse în alineatul 2 punctul 3.Autoritatea competenţa sa hotărască asupra cererii de exequatur va evalua, dacă partea cere în acelaşi timp şi suma cheltuielilor de atestare, traducere şi legalizare prevăzute în alineatul 2 punctul 3. Aceste cheltuieli vor fi considerate cheltuieli judiciare.IV. Asistenţa judiciară gratuita +
Articolul 20În materie civilă şi comercială, resortisantii fiecărei părţi contractante vor beneficia în toate celelalte state contractante de asistenţa judiciară gratuita, ca şi proprii naţionali, conformindu-se legislaţiei statului în care asistenţa judiciară gratuita este solicitată. În statele în care exista asistenţa judiciară în materie administrativă, dispoziţiile din alineatul precedent se aplică în egala măsura afacerilor aduse în faţa tribunalelor competente în aceasta materie. +
Articolul 21În toate cazurile, certificatul sau declaraţia de paupertate trebuie să fie inminate sau primite de către autorităţile de la reşedinţa obişnuită a strainului sau, în lipsa acestora, de către autorităţile de la reşedinţa sa actuala. În cazul în care aceste autorităţi nu ar aparţine unui stat contractant şi nu ar primi sau nu ar elibera certificate sau declaraţii de aceasta natura, va fi suficient un certificat sau o declaraţie eliberate sau primite de către un agent diplomatic sau consular al tarii căreia îi aparţine strainul.Dacă solicitantul nu îşi are reşedinţa în ţara în care cererea este formulată, certificatul sau declaraţia de paupertate vor fi legalizate în mod gratuit de către un agent diplomatic sau consular al tarii în care documentul trebuie să fie eliberat. +
Articolul 22Autoritatea competenţa a elibera certificatul sau a primi declaraţia de paupertate va putea lua informaţii asupra situaţiei materiale a solicitantului de la autorităţile altor state contractante.Autoritatea indrituita a hotărî asupra cererii de asistenţa judiciară gratuita, în limitele atribuţiilor sale, îşi păstrează dreptul de a controla certificatele, declaraţiile şi informaţiile care-i sînt furnizate şi, pentru a se edifica pe deplin, poate cere informaţii suplimentare. +
Articolul 23Atunci cînd pauperul se găseşte într-o ţara alta decît aceea în care asistenţa judiciară gratuita trebuie să fie cerută, cererea sa pentru obţinere de asistenţa judiciară însoţită de certificate, declaraţii de paupertate şi, dacă este cazul, de alte acte justificative, utile cercetării cererii, va putea fi transmisă de către consulul tarii sale autorităţii competente sa hotărască asupra cererii în cauza sau autorităţii desemnate de către statul unde cererea trebuie să fie cercetata.Dispoziţiile conţinute în articolul 9 alineatele 2, 3 şi 4 şi în articolele 10 şi 12 de mai sus, privind comisiile rogatorii, sînt aplicabile la transmiterea cererilor pentru obţinerea asistenţei judiciare gratuite şi a anexelor lor. +
Articolul 24Dacă beneficiul asistenţei judiciare a fost acordat unui resortisant al unui stat contractant, notificările, oricare le-ar fi forma, relative la procesul sau, şi care vor fi făcute într-unul din aceste state, nu vor da naştere nici unei rambursări de cheltuieli de către statul solicitant, statului solicitat.Aceeaşi soluţie se va aplica şi în ceea ce priveşte comisiile rogatorii, excepţie făcînd indemnizaţiile plătite experţilor.V. Eliberarea gratuita a extraselor actelor de stare civilă +
Articolul 25Resortisantii lipsiţi de mijloace materiale ai unuia dintre statele contractante vor putea, în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii, să solicite eliberarea gratuita a extraselor actelor de stare civilă. Actele necesare căsătoriei lor vor fi legalizate gratuit de către agenţii diplomatici sau consulari ai statelor contractante.VI. Constringerea corporală +
Articolul 26Constringerea corporală fie ca mijloc de executare, fie ca simpla măsura conservatoare, nu va putea fi aplicată – în materie civilă sau comercială – străinilor aparţinînd unui stat contractant în cazul în care ea nu va fi aplicabilă propriilor resortisanti. Un fapt care poate fi invocat de către un resortisant domiciliat în ţara, pentru a obţine înlăturarea constringerii corporale, urmează sa producă acelaşi efect în favoarea resortisantului unui stat contractant, chiar dacă acest fapt s-a produs în străinătate.VII. Dispoziţii finale +
Articolul 27Prezenta convenţie este deschisă semnării statelor reprezentate la a VII-a sesiune a Conferintei de drept internaţional privat.Ea va fi ratificată iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.Cu ocazia fiecărei depuneri de instrumente de ratificare se va întocmi un proces-verbal, din care o copie, certificată conform, va fi transmisă pe cale diplomatică fiecărui stat semnatar. +
Articolul 28Prezenta convenţie va intra în vigoare în şaizeci de zile începînd de la depunerea celui de al patrulea instrument de ratificare prevăzut de articolul 27 alineatul 2.Pentru fiecare stat semnatar care va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare în a saizecea zi începînd de la data depunerii instrumentului sau de ratificare. +
Articolul 29Prezenta convenţie va înlocui, în raporturile dintre statele care au ratificat-o, Convenţia privind procedura civilă semnată la Haga la 17 iulie 1905. +
Articolul 30Prezenta convenţie se aplică de plin drept teritoriilor metropolitane ale statelor contractante.Dacă un stat contractant doreşte să aplice prezenta convenţie în toate celelalte teritorii sau în acele teritorii ale căror relaţii internaţionale sînt asigurate prin el, va notifica intenţia sa în acest sens printr-un act care va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei. Acesta va transmite, pe cale diplomatică, o copie certificată conform, fiecărui stat contractant.Convenţia va intra în vigoare în raporturile dintre statele care nu vor ridica obiecţii în şase luni de la aceasta comunicare şi teritoriul sau teritoriile ale căror relaţii internaţionale sînt asigurate de către statul în chestiune, şi pentru care s-a făcut notificarea. +
Articolul 31Orice stat, nereprezentat la a VII-a sesiune a conferintei, este admis sa adere la prezenta convenţie, cu condiţia ca un stat sau mai multe state care au ratificat convenţia sa nu se opună într-un termen de şase luni de la data comunicării făcute de către guvernul olandez, asupra acestei aderari. Aderarea se va face în condiţiile prevăzute de articolul 27 alineatul 2.Este de la sine înţeles ca aderarile nu vor putea avea loc decît după intrarea în vigoare a prezentei convenţii, în virtutea articolului 28 alineatul 1. +
Articolul 32Fiecare stat contractant, semnînd sau ratificind prezenta convenţie sau aderind la ea, poate să-şi rezerve dreptul de a limita aplicarea articolului 17 naţionalilor statelor contractante avînd reşedinţa lor obişnuită pe teritoriul sau.Statul care va uza de facultatea prevăzută în alineatul precedent nu va putea pretinde aplicarea articolului 17 de către celelalte state contractante decît în favoarea naţionalilor săi care-şi au reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului contractant, în faţa tribunalelor la care ei sînt solicitanţi sau intervenienţi. +
Articolul 33Prezenta convenţie va avea o durată de cinci ani, începînd de la data menţionată în articolul 28 alineatul 1 al acestei convenţii.Acest termen va începe să curgă de la această dată chiar pentru statele care au ratificat-o sau au aderat la ea ulterior.Convenţia va fi reînnoită în mod tacit din cinci în cinci ani, dacă nu este denunţată. Denunţarea va trebui să fie notificată Ministerului Afacerilor Externe olandez, cu cel puţin şase luni înaintea expirării termenului de valabilitate, care o va aduce la cunoştinţa tuturor statelor contractante.Denunţarea se va putea limita la teritoriile sau la unele teritorii indicate într-o notificare facuta conform prevederilor articolului 30 alineatul 2.Denunţarea nu-şi va produce efectele decît în legătură cu statul care a notificat-o. Convenţia va rămîne în vigoare pentru celelalte state contractante.Drept pentru care subsemnaţii, autorizaţi în buna şi cuvenită forma de către guvernele lor, au semnat prezenta convenţie.Încheiată la Haga la 1 martie 1954, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele guvernului olandez şi a carei copie, certificată conform, va va fi remisă pe cale diplomatică fiecărui stat contractant reprezentat la sesiunea a VII-a a Conferintei de la Haga de drept internaţional privat.–––-
