Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 31 august 2016
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe,în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Sfântul Scaun,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce Monseniorului Francisco-Javier Lozano, arhiepiscop titular de Penafiel, Nunţiu Apostolic în România în perioada 2007-2015.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞBucureşti, 30 august 2016.Nr. 785.––