DECRET nr. 779 din 28 august 2018

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 30 august 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEDECRET 779 28/08/2018
ActulARE LEGATURA CURECTIFICARE 779 28/08/2018
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. 2 lit. c), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare,cu prilejul Zilei Limbii Române, în semn de apreciere pentru contribuția personală avută la promovarea și conservarea educației în limba română, pentru dăruirea cu care s-au implicat în menținerea identității culturale în rândul comunităților românești din diaspora,Președintele României d e c r e t e a z ă: + 
ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria F „Promovarea culturii“:1.doamnei Roxana Magdalena Bârlea, lector doctor de limba română la Universitatea Aix-Marseille, Republica Franceză;2.doamnei Ancuța Corina Borzási, profesor de limbă, cultură și civilizație românească, Dublin, Irlanda;3.doamnei Elena De Chiara, profesor, Școala românească de pe lângă Parohia Ortodoxă Română Sf. Grigorie Teologul din Schiedam, Regatul Țărilor de Jos;4.doamnei Rodica Adriana Covaci, profesor de limbă, cultură și civilizație românească, Lisabona, Republica Portugheză;5.doamnei Georgeta Laura Dachin, profesor, coordonator al Școlilor de limbă română din Aarhus și Faarvang, Regatul Danemarcei;6.doamnei Coralia Ditvall, lector doctor de limba română la Universitatea Lund, Regatul Suediei;7.doamnei Cécile Folschweiller, profesor doctor, responsabilă de studiile de limba română și director adjunct al Departamentului Europa al Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale, Republica Franceză;8.doamnei Georgiana Gălățeanu Fârnoagă, lector doctor, Universitatea California din Los Angeles, Statele Unite ale Americii; 9.doamnei Ramona Gonczol, profesor de limba română la University College London, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;10.doamnei Vivianne Gherghel, profesor, Regiunea Toscana, Republica Italiană;11.doamnei Ana-Maria Gîrleanu-Guichard, conferențiar, director al Departamentului de Studii Românești, Universitatea din Strasbourg, Republica Franceză;12.doamnei Minodora Grigorescu, profesor, Toronto, Canada;13.doamnei Lucreția Manolache, profesor, Școala Românească din Eindhoven, Regatul Țărilor de Jos;14.doamnei Maria Mihaiela Marton, profesor de limbă, cultură și civilizație românească, Regatul Spaniei;15.doamnei Angela Nicoară, profesor, Școala „IC Corrado Melone din Ladispoli“, Republica Italiană;16.doamnei Ileana Alexandra Orlich, profesor doctor, Universitatea de Stat din Arizona, Statele Unite ale Americii;17.doamnei Iuliana Elena van Peppen, profesor, Școala Românească din Haga și Școala Românească din Amsterdam, Regatul Țărilor de Jos;18.domnului Dorin Perie, profesor universitar doctor, Universitatea Amsterdam, Regatul Țărilor de Jos;19.doamnei Zinaida Pinteac, profesor, Școala generală din Starosyllia, Raionul Sărata, Regiunea Odesa, Ucraina;(la 26-09-2018,
Punctul 19. din Articolul UNIC a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 779 din 28 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 26 septembrie 2018
)
20.doamnei Livia Popa, profesor, Toronto, Canada;21.doamnei Andreia Roman, fost conferențiar la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale, Republica Franceză;22.domnului Nicolae Stanciu, profesor, Lectoratul de limbă, cultură și civilizație românească, Universitatea de Stat din Karaganda, Republica Kazahstan;23.doamnei Una Vasiljević, profesor de limba română, Centrul de cultură românească din Boljevac, Republica Serbia.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
București, 28 august 2018.Nr. 779.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x