Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 mai 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 8 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 459/2002 privind Ordinul Virtutea Militară și Medalia Virtutea Militară, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naționale,în semn de apreciere pentru importantele servicii militare aduse României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ținuta morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere profesionale, precum și pentru exemplara conduită civică,Președintele României decretează: +
ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, domnului Ciocan Tudor Ilie, maior în retragere, veteran de război.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂBucurești, 24 mai 2023.Nr. 751.––