Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 30 septembrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de stabilizare şi de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E 63 din 16 martie 2011,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe supune spre ratificare Parlamentului Acordul de stabilizare şi de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUEMIL BOCBucureşti, 28 septembrie 2011.Nr. 723.–––