DECRET nr. 61 din 6 martie 1987

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL DE STAT
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 8 din 7 martie 1987
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 120 07/07/2000
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 18ABROGA PEDECRET 154 07/05/1986
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 17REFERIRE LADECRET 379 13/10/1983
ART. 18ABROGA PEDECRET 154 07/05/1986
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 120 07/07/2000

privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica



Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: + 
Capitolul 1Dispoziţii generale + 
Articolul 1Se înfiinţează Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica, organ de lucru în subordinea Consiliului de Miniştrii, avînd sarcina de a asigura coordonarea la nivelul întregii economii, a activităţii de producţie din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica, de a soluţiona operativ problemele complexe care apar în domeniile sale de activitate, precum şi a gospodăririi rationale a resurselor energetice.
 + 
Articolul 2Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica urmăreşte şi ia măsuri pentru îndeplinirea hotărîrilor de partid şi de stat şi răspunde de aplicarea acestora în concordanta cu progresul tehnic, cu cerinţele curente şi de perspectiva ale dezvoltării economiei naţionale.
 + 
Articolul 3Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica, în îndeplinirea sarcinilor ce-i revin, colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale şi locale de stat, cu comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu institute de cercetare şi proiectare, precum şi cu instituţiile de învăţămînt superior.
 + 
Articolul 4Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica raportează Consiliului de Miniştrii, trimestrial şi ori de cîte ori este nevoie, asupra principalelor probleme din domeniul sau de activitate şi a modului în care îşi îndeplineşte atribuţiile cei revin.
 + 
Capitolul 2Atribuţii + 
Articolul 5Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica are următoarele atribuţii:Atribuţii comune:a) coordonează pe întreaga economie, în profil de ramura şi teritorial, înfăptuirea programelor privind dezvoltarea bazei de materii prime şi energetice a tarii;b) acţionează, împreună cu ministerele producătoare, pentru realizarea ritmica a sarcinilor de plan privind producţia de cărbune, minereuri metalifere, substanţe nemetalifere, ţiţei, gaze naturale, energie electrica şi termica, precum şi pentru descoperirea de rezerve de substanţe minerale utile;c) participa la elaborarea studiilor şi fundamentarea prognozelor, precum şi a proiectelor de plan cincinal şi anual privind dezvoltarea bazei de materii prime şi energetice; face propuneri şi participa la elaborarea unor studii pentru optimizarea, la nivelul economiei naţionale, a dezvoltării bazei de materii prime şi energetice;d) analizează împreună cu ministerele, celelalte organe centrale şi locale modul de îndeplinire a sarcinilor din programele privind dezvoltarea bazei de materii prime şi energetice; participa la elaborarea programelor de cercetare ştiinţifică privind utilizarea de noi resurse energetice, la promovarea măsurilor pentru cercetarea şi valorificarea energiei solare, energiei apelor geotermale, energiei vintului, a resurselor energetice refolosibile şi a altor forme de energie, actionind pentru realizarea acestor programe;e) ia măsuri de aplicare de noi tehnologii şi modernizare a proceselor de producţie;f) participa la elaborarea programelor de cercetare ştiinţifică, promovind concepţii şi idei noi, şi ia măsuri pentru introducerea mai rapida a progresului tehnic în ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica;g) ia măsuri de aplicare stricta a programelor stabilite privind gospodărirea raţională a resurselor energetice şi energiei în toate sectoarele economiei naţionale;h) răspunde de ridicarea continua a caracteristicilor calitative ale produselor şi activităţilor în ramurile coordonate şi satisfacerea în condiţii optime a necesităţilor economiei naţionale cu materii prime, combustibili şi energie;i) controlează aplicarea principiilor autoconducerii şi autogestiunii în ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica; urmăreşte reducerea continua a costurilor de producţie;j) urmăreşte şi ia măsuri pentru încadrarea riguroasă în normativele economico-financiare şi în normele şi normativele de consum de combustibili şi energie.Atribuţii specifice:1. În domeniul minelor:a) urmăreşte şi ia măsuri pentru realizarea producţiei planificate de cărbune, minereuri feroase şi neferoase, substanţe nemetalifere şi pentru folosirea completa a capacităţilor de extracţie şi preparare a substanţelor minerale solide;b) analizează şi ia măsuri pentru executarea lucrărilor miniere de deschidere şi pregătire în subteran, precum şi de descopertare în cariere prevăzute în plan şi în programele anuale de exploatare, în scopul menţinerii capacităţilor de producţie existente şi pentru asigurarea rezervelor pregătite pentru extracţie, precum şi a gradului de normalitate în exploatare;c) urmăreşte realizarea lucrărilor de investiţii, în scopul dezvoltării capacităţilor de producţie existente şi creării de noi obiective la termenele prevăzute în plan, şi ia măsuri corespunzătoare;d) analizează modul de folosire a utilajelor şi instalaţiilor tehnologice aflate în dotarea unităţilor miniere corespunzător capacităţilor stabilite;e) controlează modul în care se efectuează exploatarea zăcămintelor, aplicarea de tehnologii moderne de extracţie şi prepararea substanţelor minerale utile.2. În domeniul petrolului şi gazelor:a) urmăreşte şi ia măsuri pentru realizarea producţiei planificate de ţiţei şi gaze naturale, punerea în exploatare la termenele prevăzute a zăcămintelor noi descoperite atît pe uscat, cît şi pe platoul continental românesc al Marii Negre;b) urmăreşte şi ia măsuri pentru utilizarea completa a întregului fond de sonde în producţie, realizarea sarcinilor privind forajul şi exploatarea sondelor de mare adîncime, aplicarea şi extinderea procedeelor pentru creşterea factorului de recuperare a ţiţeiului din zăcăminte şi folosirea cu maxima eficienta a instalaţiilor şi utilajelor din dotare;c) urmăreşte exploatarea raţională a zăcămintelor de gaze, a reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor, în scopul alimentarii consumatorilor din întreaga economie în condiţii de deplina siguranţa.3. În domeniul geologiei:a) ia măsuri şi răspunde de realizarea planului de rezerve de substanţe minerale utile prevăzute în planul naţional unic de dezvoltare economico-socială;b) urmăreşte şi controlează lucrările de cercetare geologica, pentru punerea în evidenta a tuturor substanţelor minerale utile, prin metode geologice, geofizice, geochimice şi altele, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de valorificare a rezervelor cunoscute;c) urmăreşte modul în care se desfăşoară activitatea de omologare a resurselor şi de control geologic minier;d) urmăreşte modul în care sînt aduse la îndeplinire prevederile din programele aprobate privind realizarea unor cresteri de rezerve superioare celor consumate prin exploatare, dezvoltarea în continuare a bazei de materii prime şi energetice şi aplicarea unor noi tehnologii de extracţie şi preparare.4. În domeniile energiei electrice şi termice şi gospodăririi rationale a resurselor energetice:a) analizează realizarea programului de dezvoltare a sistemului energetic naţional, corelat cu necesităţile economiei naţionale şi cu resursele energetice existente, şi ia măsuri pentru exploatarea optima a instalaţiilor pentru producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice şi termice în scopul funcţionarii sigure şi economice a sistemului energetic naţional;b) urmăreşte şi ia măsuri pentru realizarea sarcinilor de plan în ramura energiei electrice şi termice;c) analizează lunar şi trimestrial menţinerea echilibrului în sistemul energetic naţional în cadrul balantelor aprobate şi ia măsuri corespunzătoare;d) controlează şi ia măsuri pentru aplicarea stricta a programelor stabilite pentru îmbunătăţirea organizării producţiei în ramura energiei electrice şi termice, creşterea fiabilitatii agregatelor energetice, întreţinerea şi repararea corespunzătoare a instalaţiilor energetice;e) acţionează, împreună cu ministerele, celelalte organe centrale şi locale, pentru încadrarea stricta în consumurile energetice aprobate, în scopul asigurării funcţionarii în condiţii de siguranţă a sistemului energetic naţional;f) urmăreşte şi ia măsuri pentru îndeplinirea programelor de recuperare şi valorificare a resurselor energetice refolosibile şi valorificarea surselor noi de energie.
 + 
Capitolul 3Organizare şi funcţionare + 
Articolul 6Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica este format din 45-55 membrii, reprezentanţi ai ministerelor economice şi altor organe centrale, precum şi cadre de conducere ale unor unităţi de cercetare, proiectare, producţie şi specialişti din învăţămîntul superior.Consiliul are în conducerea sa un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
 + 
Articolul 7Problemele curente ale activităţii consiliului se rezolva de biroul sau executiv, care este alcătuit din 7-9 membrii.Biroul executiv se compune din preşedinte, vicepreşedinţii consiliului şi membrii.
 + 
Articolul 8Preşedintele Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica este un viceprim-ministru al guvernului care coordonează domeniile respective de activitate.
 + 
Articolul 9Vicepreşedinţii, membrii consiliului şi ai biroului sau executiv se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştrii, la propunerea preşedintelui consiliului.Secretarul Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica este un vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificarii.
 + 
Articolul 10Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica şi biroul executiv în întregul lor, precum şi fiecare membru în parte, răspund în faţa Consiliului de Miniştrii pentru întreaga lor activitate.
 + 
Articolul 11Consiliul se întruneşte trimestrial şi ori de cîte ori este nevoie, în şedinţe plenare, la convocarea biroului sau executiv sau a preşedintelui, şi adopta hotărîri.Biroul executiv al consiliului se întruneşte lunar şi ori de cîte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui, şi adopta decizii.
 + 
Articolul 12În cadrul Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica se organizează următoarele secţiuni de specialitate:a) Secţiunea pentru cărbune;b) Secţiunea pentru minereuri şi substanţe nemetalifere;c) Secţiunea pentru ţiţei şi gaze;d) Secţiunea pentru geologie;e) Secţiunea pentru energie electrica şi termica şi gospodărirea resurselor energetice;Secţiunile Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica vor fi constituite din membrii consiliului şi specialişti din cadrul ministerelor şi celorlalte organe centrale, precum şi specialişti din unităţi de cercetare, proiectare şi producţie.Componenta şi atribuţiile secţiunilor se aproba de consiliu, la propunerea biroului executiv.
 + 
Articolul 13Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin Consiliul de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica are un aparat de specialitate care pregăteşte lucrările necesare desfăşurării activităţii consiliului, biroului sau executiv şi urmăreşte aducerea la îndeplinire a hotărîrilor consiliului şi a deciziilor biroului executiv.Activitatea aparatului de specialitate este coordonata de secretarul aparatului, numit prin hotărîre a Consiliului de Miniştrii.Atribuţiile personalului de execuţie din aparatul de specialitate al consiliului se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare, aprobat de consiliu.Numărul maxim de personal, nomenclatorul specific de funcţii şi modul de retribuire a acestora, pentru aparatul de specialitate al Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica, sînt prevăzute în anexa*), care face parte integrantă din prezentul decret._____________Notă *) Anexa se comunică instituţiilor interesate.
 + 
Capitolul 4Comisiile energetice din ministere şi celelalte organe centrale şi locale + 
Articolul 14În ministere, celelalte organe centrale şi locale se înfiinţează comisii energetice.Comisiile energetice vor fi constituite din specialişti din compartimentele mecano-energetice ale ministerelor, celorlalte organe centrale şi locale, din institute de cercetare şi proiectare, precum şi din alte cadre cu înaltă pregătire profesională şi experienta în domeniul energetic şi al tehnologiilor specifice fiecărei ramuri sau activităţi. Numărul membrilor din comisii va fi de 7-25, în raport cu volumul lucrărilor specifice. Numirea membrilor în comisie se face de organul de conducere colectivă.Comisiile vor fi coordonate la ministere de un adjunct al ministrului, respectiv de un vicepreşedinte la celelalte organe centrale şi locale.Comisiile energetice vor asigura înfăptuirea, în fiecare minister, organ central sau local, a programelor pentru dezvoltarea resurselor energetice, folosirea raţională a energiei sub toate formele, încadrarea în normele de consum energetic, economisirea combustibililor şi energiei, precum şi punerea în valoare de noi surse energetice. Totodată, comisiile din ministere, celelalte organe centrale şi locale vor coordona activitatea comisiilor energetice de la unităţile economice în subordine, vor dezbate şi vor face propuneri pentru perfecţionarea programelor şi pentru introducerea de noi măsuri care să se concretizeze în gospodărirea mai buna a energiei, reducerea mai accelerata a consumurilor şi o valorificare superioară a resurselor energetice.
 + 
Capitolul 5Dispoziţii finale + 
Articolul 15Ministerele, celelalte organe centrale şi locale, precum şi centralele industriale şi întreprinderile, vor elabora programe anuale proprii pentru dezvoltarea resurselor energetice, folosirea raţională a energiei sub toate formele şi pentru reducerea mai accentuata a consumului.
 + 
Articolul 16Ministerele, celelalte organe centrale şi locale, precum şi unităţile subordonate acestora, vor pune la dispoziţia Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica, datele şi documentaţiile cerute în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin.
 + 
Articolul 17Inspecţia pentru controlul gospodăririi combustibililor şi energiei din cadrul Consiliului de coordonare a dezvoltării bazei energetice şi funcţionarii sistemului energetic naţional trece în cadrul Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe.Personalul cu atribuţii de control, prevăzut de Decretul Consiliului de Stat nr. 379/1983, trece de la Inspecţia pentru controlul gospodăririi combustibililor şi energiei la întreprinderile de exploatare şi întreţinere a reţelelor şi instalaţiilor energetice şi de distribuţie a energiei electrice şi termice aparţinînd Ministerului Energiei Electrice.
 + 
Articolul 18Decretul Consiliului de Stat nr. 154/1986 privind înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului de coordonare a dezvoltării bazei energetice şi funcţionarii sistemului energetic naţional se abroga.NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România──────────────────

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x