Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 26 iunie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,în semn de înaltă apreciere pentru aportul substanţial în procesul de implementare a "Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în ţara noastră" (BMDA),Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general-maior Mark O. Schissler, director pentru strategii şi politici din cadrul Comandamentului SUA din Europa (US EUCOM) şi copreşedinte al Comitetului Mixt Româno-American.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTABucureşti, 25 iunie 2013.Nr. 607.––