Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 12 iunie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit în grad de Mare Cruce
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe,în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală în dezvoltarea relaţiilor politice, economice şi culturale româno-germane,pentru sprijinul constant acordat ţării noastre în vederea consolidării statutului său euroatlantic,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Cruce Excelenţei Sale domnului Andreas von Mettenheim, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la Bucureşti.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTABucureşti, 10 iunie 2013.Nr. 592.––