Informatii Document
Emitent: CONSILIUL DE STAT
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 104 din 30 august 1971
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind dreptul la pensie şi alte drepturi sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie*)
___________Notă …
*) Acest decret a devenit Legea nr. 22/1966. +
Articolul 1Membrii cooperativelor agricole de producţie au dreptul la pensie de batrinete şi la pensie de invaliditate. Au de asemenea dreptul la pensie copiii membrilor cooperativelor agricole de producţie, orfani de ambii părinţi.Membrii cooperativelor agricole de producţie au dreptul la ajutoare pentru incapacitate temporară de muncă, concediu plătit pentru sarcina şi lehuzie, tratament balneoclimateric şi ajutoare pentru familiile cu copii.Dreptul la pensie şi celelalte drepturi sociale prevăzute în alineatele precedente se realizează prin Casa de pensii a membrilor cooperativelor agricole de producţie şi prin filialele acesteia, în conformitate cu statutul casei de pensii.Casa de pensii a membrilor cooperativelor agricole de producţie, precum şi filialele ei, sînt persoane juridice. +
Articolul 2Pensiile şi celelalte drepturi sociale se stabilesc şi se plătesc în condiţiile prevăzute de statutul casei de pensii şi de regulamentul sau de aplicare, aprobate de către Consiliul Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie.Prin acelaşi regulament se stabileşte procedura privind contestarea şi revizuirea deciziilor de pensionare şi modul de soluţionare a contestaţiilor în legătură cu acordarea celorlalte drepturi sociale. +
Articolul 3Casa de pensii a membrilor cooperativelor agricole de producţie efectuează plata ajutoarelor pentru familiile cu copii, ajutoarelor pentru incapacitate temporară de muncă şi a concediilor pentru sarcina şi lehuzie, precum şi a contribuţiei cooperativelor agricole de producţie la acordarea, după caz, a întreţinerii, medicamentelor şi materialelor sanitare, pe timpul internării în spitale, în tratamentul ambulator şi tratamentul balneoclimateric. +
Articolul 4Sumele necesare acoperirii plăţii pensiilor şi a celorlalte drepturi sociale prevăzute în articolul 3, realizate prin contribuţia cooperativelor agricole de producţie şi prin contribuţia personală a membrilor casei de pensii, se constituie într-un fond centralizat al Casei de pensii a membrilor cooperativelor agricole de producţie.Sumele ce alcătuiesc fondul centralizat se păstrează la Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara, care va plati casei de pensii, la disponibilităţile băneşti, o dobinda anuală al carei cuantum se fixează de Consiliul de Miniştri. +
Articolul 5Criteriile şi condiţiile de încadrare în gradele de invaliditate, în vederea acordării pensiei de invaliditate, se stabilesc, cu acordul Ministerului Sănătăţii, prin regulamentul de aplicare a statutului casei de pensii.Încadrarea în gradele de invaliditate se face de organele şi cu procedura prevăzute în normele legale referitoare la pensiile ce se acordă în cadrul asigurărilor sociale de stat. +
Articolul 6Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, concediul pentru sarcina şi lehuzie, precum şi tratamentul balneoclimateric se acordă pe bază de certificate medicale eliberate de organele sanitare potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii, emise cu avizul Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie. +
Articolul 7Pensiile membrilor cooperativelor agricole de producţie nu sînt impozabile şi nu pot fi cedate cu nici un titlu. Ele pot fi urmărite în aceleaşi condiţii ca şi veniturile realizate de membrii cooperatori de la cooperativele agricole de producţie. +
Articolul 8Dispoziţiile privitoare la prescripţia dreptului de a pretinde plata pensiilor şi ajutoarelor materiale ce se acordă în cadrul asigurărilor sociale de stat se aplică şi în cazul pensiilor şi celorlalte drepturi sociale de care beneficiază membrii cooperativelor agricole de producţie. +
Articolul 9Pentru a se asigura plata integrală şi la timp a pensiilor şi a celorlalte drepturi sociale cuvenite membrilor cooperativelor agricole de producţie, Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara va acorda, în cursul anului, credite fără dobinda cooperativelor agricole de producţie care, din motive obiective, nu dispun de fondurile necesare plăţii contribuţiei la casa de pensii, calculată în raport de producţia globală realizată. +
Articolul 10Prevederile referitoare la acordarea pensiilor de către Casa de pensii a membrilor cooperativelor agricole de producţie se aplică potrivit hotărîrilor Congresului Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie, de la 1 ianuarie 1967.───────────────