Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 61 din 29 ianuarie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere pentru dăruirea cu care s-au implicat în promovarea cooperării descentralizate dintre România și Regatul Belgiei, pentru încurajarea ideii de solidaritate, parteneriat și bună guvernare, precum și pentru promovarea și protejarea valorilor tradiționale ale satului românesc, Președintele României decretează: +
ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria E – „Patrimoniul cultural național“:1.Asociației Operation Villages Roumains – OVR („Operațiunea Satelor Românești“); … 2.Asociației Actie Dorpen Roemenië – ADR („Acțiunea Satelor Românești“). …
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBANBucurești, 28 ianuarie 2020.Nr. 53.––