Informatii Document
Emitent: CONSILIUL DE STAT
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 6 din 8 martie 1989
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind unele măsuri referitoare la regimul pietrelor semipretioase naturale
+
Articolul 1Pietrele semipretioase naturale, rezultate din prelucrarea substanţelor minerale extrase, deţinute de unităţile socialiste de stat sau organizaţiile cooperatiste sau obşteşti fac parte din tezaurul naţional. +
Articolul 2Deţinerea cu orice titlu a pietrelor semipretioase naturale, precum şi operaţiunile de orice fel cu acestea, constituie monopol de stat.Persoanele fizice şi persoanele juridice pot deţine pietre semipretioase naturale şi pot efectua operaţiuni cu acestea numai în condiţiile prevăzute de lege. +
Articolul 3Pietrele semipretioase naturale prelucrate prevăzute în anexa la prezentul decret fac parte din rezerva de stat, se păstrează şi se gestionează de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.Scoaterea unor cantităţi de pietre semipretioase naturale din rezerva de stat se poate face numai prin decret al Consiliului de Stat. +
Articolul 4Extractia şi prelucrarea pietrelor semipretioase naturale se pot face numai de unităţile socialiste, de stat sau cooperatiste, stabilite prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială. +
Articolul 5Repartizarea pentru prelucrarea şi stabilirea destinaţiilor pietrelor semipretioase naturale se aproba trimestrial prin decret al Consiliului de Stat. Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlul Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Banca Naţionala a Republicii Socialiste România vor analiza şi propune trimestrial, pe fiecare titular de plan, cotele de pietre semipretioase naturale necesare realizării sarcinilor de plan. +
Articolul 6Operaţiunile cu pietrele semipretioase naturale, ca acte de comerţ sau ca îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, se pot face numai de către unităţile socialiste autorizate de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România. +
Articolul 7Nerespectarea dispoziţiilor prezentului decret atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau materială, în condiţiile prevăzute de lege. +
Anexa 1cuprinzînd pietrele semipretioase naturale cu regim rezerva de stat – Topazul– Spinelul– Alexandritul– Crisoberilul– Acvamarinul– Almandinul– Zirconul– Agatul– Ametistul– Chihlimbarul– Jaspurile– Aragonitul– Albastrul de la Stana şi Galaseni, judeţul Salaj– alte pietre naturale a căror duritate este mai mare de 7 ––––––