Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 31 mai 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și ale art. 8 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 459/2002 privind Ordinul Virtutea Militară și Medalia Virtutea Militară, cu modificările ulterioare,cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înființarea armei Geniu, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor importante obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice, atât pe teritoriul național, cât și în teatrele de operații,Președintele României d e c r e t e a z ă: +
ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de Luptă al Batalionului 3 Geniu „General Constantin Poenaru“.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂBucurești, 30 mai 2019.Nr. 473.–-