DECRET nr. 452 din 8 august 1973

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 10/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL DE STAT
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 126 din 15 august 1973
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 9 18/12/1980
ART. 5ABROGAT DEDECRET 420 18/12/1976
ART. 6ABROGAT DEDECRET 420 18/12/1976
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 12ABROGA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 26
ART. 12ABROGA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 28
ART. 12ABROGA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 29
ART. 12MODIFICA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 30
ART. 12ABROGA PELEGE 72 29/12/1969 ART. 17
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 12ABROGA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 26
ART. 12ABROGA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 28
ART. 12ABROGA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 29
ART. 12MODIFICA PEHOTARARE 900 01/01/1970 ART. 30
ART. 12ABROGA PELEGE 72 29/12/1969 ART. 17
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 9 18/12/1980
ActulREFERIT DEORDIN 91 21/02/1974
ART. 5ABROGAT DEDECRET 420 18/12/1976
ART. 6ABROGAT DEDECRET 420 18/12/1976

privind avizarea documentaţiilor tehnic-economice pentru investiţii



EXPUNERE DE MOTIVEÎn vederea sistematizării şi reducerii numărului de acorduri care se solicita în procesul de proiectare al obiectivelor de investiţii, a fost emis alăturatul decret.Reglementările cuprinse în acest act normativ se referă, în principal, la următoarele:– imprimarea unei mai mari preocupări şi raspunderi privind planificarea, emiterea acordurilor, proiectarea, avizarea, expertizarea, în scopul adoptării celor mai rationale şi economice soluţii constructive şi tehnologice în realizarea investiţiilor;– reducerea numărului acordurilor, acestea referindu-se, în general, la aspectele şi problemele specifice legate de microzone, necuprinse pînă la o asemenea detaliere în planurile de dezvoltare cincinale şi anuale;– cuprinderea într-un singur act normativ, la nivel de decret, a întregului sistem de acorduri, avize şi de expertizare a proiectelor, reglementate pînă în prezent printr-un mare număr de acte normative. Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: + 
Articolul 1Realizarea investiţiilor va fi precedată de o temeinica şi minuţioasă pregătire care să cuprindă toate elementele tehnice, economice şi organizatorice, de la întocmirea documentaţiilor, alegerea tehnologiei şi a utilajelor, pînă la pregătirea producţiei sub toate aspectele în vederea realizării în bune condiţii şi la termen a obiectivelor prevăzute în planurile anuale şi cincinale de dezvoltare economico-socială.
 + 
Articolul 2Documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii se elaborează pe baza elementelor cuprinse în planul cincinal cu privire la capacităţi, profile şi amplasamente şi vor fi aprobate pînă la definitivarea planurilor anuale, în vederea includerii lor în plan.La întocmirea planurilor anuale se va verifica şi asigura respectarea tuturor corelatiilor stabilite prin aceste documentaţii.În acest scop, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe împreună cu titularii de investiţii vor asigura în perioada elaborării planului cincinal avizarea obiectivelor de investiţii, de către:a) Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, pentru combustibili şi pentru amplasamente în zone avînd în subsol rezerve de substanţe minerale utile;b) Ministerul Comerţului Interior, pentru desfacerea bunurilor de consum la fondul pieţei;c) coordonatorii de balante împreună cu Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, pentru asigurarea cu materii prime şi pentru livrarea mijloacelor de producţie; d) Ministerul Comerţului Exterior, pentru import şi export;e) Ministerul Muncii, pentru asigurarea forţelor de muncă.Proiectul de plan cincinal investiţiile va fi definitivat pe baza acestor avize, astfel ca odată cu aprobarea planului, organizaţiile de proiectare să aibă la dispozitile elementele esenţiale pentru elaborarea studiilor tehnico-economice, în vederea pregătirii din timp a condiţiilor necesare îndeplinirii programelor de investiţii.Organele prevăzute la literele a-e vor aviza din punctele de vedere menţionate în dreptul fiecăruia şi pentru obiectivele noi de investiţii stabilite în proiectele de plan anuale.
 + 
Articolul 3Acordurile şi avizele necesare elaborării şi aprobării documentaţiilor tehnico-economice pentru investiţii sînt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul decret. Organele centrale şi locale emitente răspund pentru conţinutul acordurilor şi avizelor şi pentru respectarea termenelor de emitere a acestora.Se interzice solicitarea altor acorduri sau avize, decît cele prevăzute prin prezentul decret.Elementele care nu se exprima prin prevederi în planurile cincinale şi anuale şi necesita clarificări în vederea proiectării şi aprobării, altele decît cele conţinute în acorduri şi avize, se vor soluţiona prin contacte şi discuţii directe între factorii interesaţi, fără ca prin aceasta să se depăşească termenele planificate de inaintare a documentaţiilor tehnico-economice de investiţii.
 + 
Articolul 4În termen de 90 de zile de la data publicării prezentului decret, ministerele şi organele centrale, fiecare pentru domeniile pe care le coordonează, vor emite normative tehnice după cum urmează:a) Ministerul Apărării Naţionale, pentru amplasarea obiectivelor de investiţii în zona aeroporturilor civile şi căilor aeriene:b) Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, pentru conceptia şi diversificarea ambalajelor;c) Ministerul Sănătăţii, pentru condiţiile igienico-sanitareInspectoratul general de Stat pentru Directivare şi Control în Proiectarea şi Executarea Construcţiilor va putea stabili întocmirea şi a altor normative, în toate cazurile cînd acordurile pot fi înlocuite prin astfel de normative.Pînă la publicarea acestor normative, acordurile se vor emite în condiţiile actelor normative şi instrucţiunilor în vigoare la data publicării prezentului decret.De asemenea, ministerele producătoare şi cele coordonatoare de utilaje şi instalaţii tehnologice, precum şi de materiale şi utilaje pentru construcţii, vor asigura în acelaşi termen cataloage de produse, conţinînd sortimentele, caracteristicile şi preţurile respective, pe care le vor difuza tuturor organizaţiilor de proiectare, completindu-le semestrial cu noile produse sau sortimente ce se realizează, în vederea folosirii datelor din aceste cataloage în elaborarea documentaţiilor de investiţii.
 + 
Articolul 5Documentaţiile pentru investiţii ai căror indicatori se supun aprobării Consiliului de Miniştri vor fi avizate în prealabil de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Ministerul Finanţelor împreună cu băncile finanţatoare, care vor elabora avizul comun cu privire la necesitatea, oportunitatea şi eficienta economică a investiţiilor, pe baza următoarelor documente prezente de titulari:a) studiul tehnico-economic, însoţit de concluziile Consiliului tehnico-economic, aprobat de organul colectiv de conducere al titularului de investiţii, precum şi de acordurile necesare;b) graficul de eşalonare a execuţiei investiţiei, definitivat de titular sau beneficiar, împreună cu organizaţia de proiectare şi organizaţia de construcţii-montaj şi pus în concordanta cu termenele de livrare a utilajelor din ţara şi din import.Pentru investiţiile destinate cercetării ştiinţifice se va cere concomitent şi avizul Consiliului Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie, care îl va emite în termen de cel mult 15 zile.
 + 
Articolul 6Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Ministerul Finanţelor vor transmite avizul comun titularilor de investiţii în termen de cel mult 30 de zile de la primirea documentaţiilor complete menţionate la articolul precedent.Pentru investiţiile din competenţa de aprobare a titularilor de investiţii, centralelor industriale, întreprinderilor, precum şi pentru cele din competenţa de aprobare a comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, băncile finanţatoare vor emite avizul în termen de cel mult 20 de zile.Avizele prevăzute la acest articol se vor referi la elementele prevăzute în anexa nr. 2.Organele avizatoare răspund pentru conţinutul avizelor şi pentru respectarea termenului de emitere a acestora.Elaborarea şi avizarea soluţiilor pentru partea de construcţii se va face numai după definitivarea tehnologiei de producţie şi a stabilirii utilajelor şi instalaţiilor aferente.La analizarea documentaţiilor şi la elaborarea avizului comun, precum şi la efectuarea expertizarii documentaţiilor de către Inspectoratul General de Stat pentru Directivarea şi Control în Proiectarea şi Executarea Construcţiilor se va asigura respectarea riguroasă a orientarilor privitoare la:a) amplasarea construcţiilor pentru întreprinderi sau complexe industriale sau zootehnice, numai pe terenuri agricole nefertile sau slab productive, urmărindu-se a se evita amplasarea obiectivelor industriale noi şi a ansamblurilor de locuinţe şi social-culturale pe terenuri cu condiţii dificile de fundare (macroporice, compresibile etc.). De asemenea, se va evita amplasarea în zone cu grad ridicat de seismicitate de construcţii de locuinţe şi social-culturale cu un număr mare de nivele; în aceste zone vor fi amplasate de regula construcţii industriale şi instalaţii la care măsurile de producţie antiseismica nu reclama consumuri importante de materiale şi sporuri ale valorii de investiţii;b) alegerea tipului de construcţie a halelor industriale şi a altor construcţii, corespunzător caracteristicilor fluxului tehnologic optim şi cerinţelor procesului de producţie şi care să fie cît mai complet luminate natural, cu deschideri largi în care să fie mai mult folosită sticlă şi alte materiale uşoare de construcţii; hale fără lumina naturala se vor proiecta şi construi numai în cazurile cînd buna desfăşurare a proceselor tehnologice impune asemenea tipuri de construcţii;c) dimensionarea judicioasă a suprafeţelor şi inaltimii construcţiilor industriale, asigurindu-se un grad maxim de ocupare cu utilaje şi reducerea la strictul necesar a suprafeţelor de circulaţie;d) reducerea volumului lucrărilor de construcţii-montaj în ansamblul investiţiilor, în primul rind prin amplasarea în aer liber, ori de cîte ori este posibil, a utilajelor şi echipamentelor tehnologice;e) eliminarea supradimensionarilor elementelor constructive şi a structurilor de rezistenta şi a oricăror exagerari în proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor, astfel încît soluţiile adoptate sa conducă la consumuri minime de materiale de construcţii, extinzindu-se în acest scop aplicarea proiectelor tip, directive şi refolosibile;f) rationalizarea traseelor de conducte şi reţele electronice, prin alegerea traseelor optime între construcţii şi instalaţii;g) creşterea gradului de industrializare a execuţiei lucrărilor de construcţii şi instalaţii.
 + 
Articolul 7Documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii înscrise în planul cincinal, prevăzute a se realiza prin repetarea unor capacităţi şi obiective similare, care se vor executa pe bază de proiecte tip şi refolosibile sau prin adaptarea la condiţiile locale a unor documentaţii tehnico-economice, nu se supun avizării Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanţelor, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi băncilor finanţatoare, în cazul cînd indicatorii tehnico-economici ai acestor investiţii se imbunatatesc faţă de realizarile anterioare sau se menţin la nivelul aprobat.
 + 
Articolul 8Titularii de investiţii vor lua măsuri ca prevederile înscrise în graficul de eşalonare a investiţiei să fie puse de acord cu conţinutul acordurilor şi avizelor.Eventualele divergenţe nesolutionate vor fi prezentate Consiliului de Miniştri în vederea rezolvarii lor odată cu proiectul de hotărîre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei.
 + 
Articolul 9Inspectoratul General de Stat pentru Directivare şi Control în Proiectarea şi Executarea Construcţiilor expertizeaza prin specialiştii proprii şi prin comisii permanente de specialitate, documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii ale căror indicatori se supun aprobării Consiliului de Miniştri.Concluziile expertizarii fundamentate pe analiza principalelor elemente din anexa nr. 2 vor fi înaintate Consiliului de Miniştri în cel mult 15 zile de la înregistrarea documentaţiei în inspectorat.
 + 
Articolul 10Constitue contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 3.000 lei următoarele fapte săvîrşite de către persoanele din organizaţiile socialiste, în cadrul atribuţiilor de serviciu, dacă nu au fost comise în astfel de condiţii încît potrivit legii penale sa constituie infracţiuni:a) înaintarea la organele care emit acorduri şi la organele de avizare a documentaţiilor tehnico-economice neconforme prevederilor art. 1-3 şi 5-7 din prezentul decret;b) depăşirea termenelor legale la elaborarea şi transmiterea acordurilor şi avizelor;c) solicitarea altor acorduri, decît cele legale;d) nerespectarea prevederilor din normativele aprobate precum şi a condiţiilor cuprinse în acorduri şi avize, de către proiectanţi, titulari, beneficiari şi executanţi.
 + 
Articolul 11Contravenţiile prevăzute la art. 10 se constata din oficiu sau la sesizarea titularilor de investiţii, organizaţiilor de proiectare şi organelor care emit acorduri şi avize, de către inspectori şi alte persoane împuternicite din cadrul Inspectoratului General de Sat pentru Directivare şi Control în Proiectarea şi Executarea Construcţiilor, care aplica şi amenzile. Procesul-verbal prin care se constata contravenţia şi se aplică sancţiunea se comunică contravenientului. Împotriva procesului-verbal se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicare. Plîngerea se rezolva de judecătoria în a carei raza teritorială s-a savirsit contravenţia.
 + 
Articolul 12Articolul 17 din Legea nr. 72/1969 privind organizarea, planificarea şi executarea investiţiilor, art. 26, 28, 28^1, 29, 30 alin. 1 şi 2 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 900/1970 cu privire la pregătirea şi realizarea lucrărilor de investiţii, precum şi orice dispoziţii contrare prezentului decret, se abroga.Dispoziţiile privitoare la contravenţiile prevăzute în art. 1 pct. 4, 14, 15, 32 şi 33 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr.1822/1970 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale privind organizarea, planificarea şi executarea investiţiilor, precum şi art. 30 alin. ultim şi anexele E şi F din cadrul anexei nr. 2 la Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 900/1970 cu privire la pregătirea şi realizarea lucrărilor de investiţii, se abroga pe data intrării în vigoare a normativelor prevăzute la art. 4 din prezentul decret.
 + 
Anexa 1ACORDURInecesare elaborării documentaţiilor pentru investiţii

  Nr. crt. Continutul acordului Organul de la care se solicita acordul Cine solicita acordul
  Acorduri la studiul tehnico-economic
  A. Cazuri generale
  1. Acord unic privind:    
    – terenul pe care se amplaseaza obiectivul si transferul sau schimbarea regimului de proprietare al terenului; Comitetul executiv al consiliului popular judetean sau al municipiului Bucuresti (pentru transfer sau schimbarea regimului de proprietate, acordul se va da cu consultarea detinatorilor terenurilor si a forurilor tutelare ai acestora) Titularul investitiei
    – traseele liniilor si retelelor electrice, in exteriorul incintei obiectivului nou proiectat;  
    – racord la reteaua de alimentare cu apa;    
    – racord la reteaua de canalizare    
    – racord la reteaua telefonica locala;    
    – racord la reteaua electrica si termica pentru consumul pina la 2 MW, 5 Gcal sau 10 t abur/ora    
    – racord la reteaua de gaze naturale pentru un consum pina la 2.000 t.c.c/an;    
    – racord la reteaua rutiera de interes local;    
    – traseele racordurilor de utilitati, aeriene sau subterane situate in afara incintei obiectivului nou proiectat;    
    – asigurarea de locuinte si cladiri social-culturale pentru personalul santierului si exploatarii noului obiectiv.    
  2. Acord unic pentru:    
    – consumul de energie electrica de peste 2 MW; Ministerul Energiei Electrice Titularul investitiei
    – consumul de energie termica de peste 5 Gcal/ora sau peste 10 t abur/ora;    
    – constructia sau amplificarea de instalatii proprii de energie electrica sau termica.    
  3. Acord pentru:    
    – scoaterea terenurilor din productie agricola; Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare si Apelor Titularul investitiei
    – scoaterea terenurilor din fondul forestier. Ministerul Economiei Forestiere si Materialelor de Constructii  
  4. Acord unic privind:    
    – racorduri la reteaua de cale ferata, drumuri nationale (inclusiv intersectii) sau la reteaua de telecomunicatii; Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor Proiectantul
    – modificarea liniilor industriale de cale ferata, a traseelor de cale ferata, de drumuri sau telecomunicatii, precum si sporirea traficului;    
    – traversari si subtraversari de linii ferate, de drumuri, trasee de telecomunicatii pe apa;    
    – lucrari hidrotehnice, care afecteaza caile de comunicatii si telecomunicatii, lucrari portuare, instalatii de captare excavatii sau depozitari in albia Dunarii sau a cailor navigabile;    
    – protectia instalatiilor de telecomunicatii impotriva influentelor perturbatoare, precum si protectia radiocomunicatiilor impotriva radiatiilor parazite, provocate de instalatii noi;    
    – echipamente si instalatii de radiocomunicatii.    
  5. Acord pentru lucrari care se executa pe cursurile de apa, folosinte de apa si evacuari in emisar. Consiliul National al Apelor Proiectantul
  B. Cazuri speciale
  6. Acord pentru preturile de vinzare a produselor noi Comitetul de Stat pentru Preturi Titularul investitiei
  7. Acord pentru amplasarea in vecinatatea unor obiective speciale. Ministerul Apararii Nationale sau Ministerul de Interne (dupa caz) Titularul investitiei
  8. Acord pentru protectia monumentelor istorice Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste Proiectantul
  9. Acord pentru protectia monumentelor naturii Ministerul Economiei Forestiere si Materialelor de Constructii Proiectantul

NOTĂ:1. Termenul de elaborare a acordurilor nu va depăşi 15 zile de la data primirii documentaţiilor întocmite conform normativelor şi instrucţiunilor emise de organele care dau acordul.Pentru acordurile unice, termenul de elaborare nu va depăşi 25 de zile.Acordurile emise îşi menţin valabilitatea pe toată durata de realizare a investiţiei dacă execuţia lucrărilor la care acestea se referă a început în cel mult 36 de luni de la data emiterii lor şi au fost menţinute condiţiile tehnice şi economice cuprinse în documentaţiile respective.2. Pentru obiectivele ce se dovedesc necesare şi care nu au fost cuprinse în planurile cincinale, titularii sau beneficiarii de investiţii vor preda organizaţiilor de proiectare, temele de proiectare, aprobate conform normelor legale, cu cel puţin 1 an înainte de cuprinderea în planurile anuale a lucrărilor respective, iar acestea vor solicita acordurile în acelaşi termen.  + 
Anexa 2Obiectul avizului comun al Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Ministerului Finanţelor, precum şi al avizelor băncilor finanţatoare1. La avizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru investiţii, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Ministerul Finanţelor analizează în principal:a) necesitatea şi oportunitatea investiţiei;b) eficienta economică;c) profilul, capacitatea şi producţia destinată exportului;d) valorificarea superioară şi gospodărirea judicioasă a resurselor materiale şi fondurilor fixe, corelarea elemntelor principale privind asigurarea cu materii prime, materiale, combustibil, energie, ambalaje, utilaje şi piese de schimb, precum şi al desfacerii producţiei;e) amplasamentul ca teren de construcţie; în cazul cînd în prealabil nu a fost data aprobarea pentru localitatea în care va fi amplasata construcţia şi aceasta urmează a se stabili pe baza studiului tehnico-economic respectiv, avizului Comitetului de Stat al Planificarii va trata şi amplasamentul din punct de vedere al localităţii;f) valoarea investiţiei şi a lucrărilor de construcţii-montaj, volumul importurilor necesare pentru realizarea investiţiei şi pentru producţie;g) etapele de realizare a investiţiei, durata de execuţie a acesteia şi termenul de realizare a indicatorilor tehnico-economici proiectanţi;h) sarcinile care revin altor sectoare de activitate şi investiţiile conexe respective.Fiecare din cele 3 organe care emit avizul comun analizează documentaţia tehnico-economică pentru investiţii în funcţie de domeniul, atribuţiile şi sarcinile pe care le are.2. Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Ministerul Finanţelor vor colabora pe parcursul avizării, se vor informa reciproc şi vor coordona condiţiile şi recomandările care urmează a fi cuprinse în avizul comun.3. Avizul comun al Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Ministerul Finanţelor cuprinde condiţii şi recomandări. Condiţiile se referă la problemele legate de îndeplinirea atribuţiilor ce revin acestor organe şi sînt obligatorii.* Recomandările vor fi analizate de titularii de investiţii şi organizaţiile de proiectare respective şi vor fi introduse în proiecte în măsura în care se justifica şi numai după ce a apărut documentul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici.4. Băncile finanţatoare centrale avizează indicatorii de eficienta economică ai investiţiilor din competenţa de aprobare a ministerelor şi celorlalte organe centrale.Unităţile băncilor finanţatoare avizează indicatorii de eficienta economică la investiţiile din competenţa de aprobare a comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, a centralelor industriale, întreprinderilor şi altor unităţi economice şi bugetare.Băncile finanţatoare analizează indicatorii de eficienta economică ai investiţiilor, înainte de aprobarea acestora, urmărind – potrivit atribuţiilor ce le revin – necesitatea şi eficienta investiţiilor, economicitatea şi legalitatea cheltuielilor, încadrarea în normativele aprobate şi îmbunătăţirea activităţii economice a unităţii la care se va executa investiţia respectiva.În acest scop, titularii, respectiv beneficiarii de investiţii, vor transmite centralelor băncilor finanţatoare, respectiv unităţilor acestora, memoriul general şi partea economică a studiilor tehnico-economice însoţite de concluziile consiliilor tehnico-economice respective şi de graficul de eşalonare a execuţiei investiţiei, respectiv memoriul de justificare a necesităţii, oportunităţii şi eficientei economice pentru cheltuielile de investiţii privind achiziţionarea utilajelor independente, mijloacelor de transport şi obiectelor de inventar de natura fondurilor fixe.Prevederile punctului 3 din prezenta anexa se aplică în mod corespunzător la avizarea indicatorilor de eficienta economică de către băncile finanţatoare.* Textul alineatului 2 de la pct. 3 este reprodus astfel cum a fost rectificat prin B. Of., Partea I, nr. 135 din 31 august 1973. ______________________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x