Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 10 iunie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului naţional Steaua României în grad de Comandor
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 3 alin. (3), ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A pct. I şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare,în semn de apreciere deosebită pentru susţinerea intereselor României în cadrul comunităţii de informaţii a NATO, pentru sprijinul acordat în pregătirea personalului de specialitate românesc de către Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) a S.U.A.,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului viceamiral Lowell E. Jacoby, director al Agenţiei de Informaţii a Apărării a Statelor Unite ale Americii.PREŞEDINTELE ROMÂNIEIION ILIESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEBucureşti, 7 iunie 2004.Nr. 432.––