Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 28 ianuarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Colan
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (3), art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,în semn de înaltă apreciere pentru susţinerea constantă a valorilor democraţiei în Republica Moldova, pentru activitatea rodnică depusă în vederea aprofundării şi intensificării legăturilor politice, economice şi cultural-istorice comune dintre Republica Moldova şi România,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan Excelenţei Sale domnului Mihai Ghimpu, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Preşedinte interimar al Republicii Moldova.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUEMIL BOCBucureşti, 26 ianuarie 2010.Nr. 41.–––