Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 26 martie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Comandor
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care a contribuit la implementarea valorilor Uniunii Europene la nivelul instituţiilor ţării noastre, pentru susţinerea constantă acordată dezvoltării relaţiilor pe multiple planuri dintre România şi Republica Federală Germania,Preşedintele României decretează: +
Articolul UNICSe conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor domnului Gunther Krichbaum, parlamentar, preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag (Republica Federală Germania).PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUEMIL BOCBucureşti, 24 martie 2010.Nr. 390.–-