privind înfiinţarea Întreprinderii electrocentrale Drobeta-Turnu Severin
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: + Articolul 1Pe data de 1 noiembrie 1981 se înfiinţează Întreprinderea electrocentrale Drobeta-Turnu Severin, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinti, în subordinea Centralei industriale de producere a energiei electrice şi termice Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Energiei Electrice, avînd ca obiect de activitate producerea energiei electrice şi termice în regim de termoficare, precum şi exploatare, întreţinere şi repararea instalaţiilor energetice din dotare.Pînă la punerea în funcţiune a întregii capacităţi planificate a Centralei electrice de termoficare Drobeta-Turnu Severin, întreprinderea va îndeplini şi atribuţiile de beneficiar al proiectelor şi lucrărilor de investiţii şi va asigura recrutarea şi pregătirea cadrelor necesare exploatării.Întreprinderea electrocentrale Drobeta-Turnu Severin funcţionează pe baza principiului autogestiunii economice-financiare, cu personalitate juridică, se organizează potrivit dispoziţiilor legale cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat şi se încadrează în gradul II de organizare, grupa III de ramuri. + Articolul 2Muncitorii din activitatea de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor energetice din unităţile componente de producţie cu profil de construcţii de maşini ale Întreprinderii electrocentrale Drobeta-Turnu Severin vor fi retribuiţi după reţeaua tarifara construcţii de maşini "A" cu retribuţii nediferentiate pe acord şi regie, iar personalul tehnic productiv, de conducere, administraţie şi funcţionari se retribuie cu retribuţiile corespunzătoare grupei III de ramuri, potrivit prevederilor Legii retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, cu modificările ulterioare. + Articolul 3Pentru conducerea, supravegherea lucrărilor de investiţii şi asigurarea cu utilaje şi forta de muncă se stabileşte pentru anul 1981 un număr de 5 posturi personal de conducere, administraţie şi funcţionari.Numărul personalului de conducere, administraţie şi funcţionari va fi cel mult 4,42% din totalul personalului muncitor prevăzut pentru funcţionarea unităţii la întreaga capacitate. + Articolul 4Cheltuielile pentru desfăşurarea activităţii Întreprinderii electrocentrale Drobeta-Turnu Severin pe perioada de la înfiinţare pînă la punerea în funcţiune a primei capacităţi de producţie se vor suporta din devizele generale ale obiectivului de investiţii "Centrala electrica de termoficare Drobeta-Turnu Severin". + Articolul 5Înfiinţarea Întreprinderii electrocentrale Drobeta-Turnu Severin se va realiza în cadrul indicatorilor economico-financiari aprobaţi Ministerului Energiei Electrice pe anul 1981. + Articolul 6Lista unităţilor din industria energiei electrice şi termice la care se pot constitui, prin excepţie, secţii şi ateliere pe schimburi organizate în 24 de ore, prevăzute în anexa la art. 2 şi art. 20 alin. 3 din Decretul nr. 162/1973 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru unităţile economice, se completează, pentru Ministerul Energiei Electrice, cu „centrala electrica de termoficare Drobeta-Turnu Severin”. + Articolul 7Anexa nr. 2 la Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 367/1973 privind unele măsuri de reorganizare a centralelor industriale, unităţilor asimilate acestora, precum şi a unor întreprinderi de stat, se modifica corespunzător prevederilor prezentului decret.NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România––––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.