privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia internationala pentru protecţia vegetalelor, încheiată la Roma la 6 decembrie 1951
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: + Articolul 1Republica Socialistă România adera la Convenţia internationala pentru protecţia vegetalelor, încheiată la Roma la 6 decembrie 1951. + Articolul 2La depunerea instrumentului de aderare la Convenţia internationala pentru protecţia vegetalelor se va face o declaraţie cu următorul conţinut:"Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România considera ca menţinerea stării de depedenta a unor teritorii, la care se referă reglementarea articolului XI al convenţiei, nu este în concordanta cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu documentele adoptate de O.N.U. cu privire la acordarea independentei ţărilor şi popoarelor coloniale, inclusiv cu Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state potrivit Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată în unanimitate prin rezoluţia Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 2625 (XXV) din anul 1970, care proclama în mod solemn obligaţia statelor de a favoriza realizarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele, în scopul de a pune îndată capăt colonialismului".Preşedintele Consiliului de Stat,NICOLAE CEAUŞESCUCONVENTIE 06/12/1951
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.