pentru reglementarea impunerii unor venituri realizate din Republica Socialistă România de persoanele fizice şi juridice nerezidente
EXPUNERE DE MOTIVEÎn condiţiile dezvoltării continue a schimburilor economice, a colaborării şi cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice între ţara noastră şi alte tari, o seama de firme străine au fost autorizate sa activeze pe teritoriul Republicii Socialiste România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Alăturatul decret a fost emis în vederea reglementării impunerii veniturilor realizate de persoanele fizice şi juridice nerezidente din activitatea desfăşurată în ţara noastră.Reglementarea adusă prin sus-mentionatul decret priveşte veniturile din cesionarea sau exploatarea brevetelor de invenţii, a licenţelor, a marcilor de fabrica şi a altor asemenea drepturi, veniturile din acordarea asistenţei tehnice, din transporturi, din dobinzi la creditele comerciale şi din comisioanele pentru tranzacţii comerciale, veniturile din activităţi artistice sau distractive, din controlul mărfurilor şi onorarii. Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1Veniturile realizate din Republica Socialistă România de orice persoane fizice sau juridice nerezidente, din operaţiuni efectuate cu organizaţii române, sînt supuse impozitului, indiferent dacă sînt încasate în ţara sau în străinătate.Se considera persoane nerezidente în Republica Socialistă România persoanele fizice care locuiesc în străinătate sau se afla în Republica Socialistă România pe o durată totală mai mica de 120 de zile într-un an, precum şi persoanele juridice care nu au sediul în ţara. +
Articolul 2Impunerea veniturilor realizate din Republica Socialistă România de persoanele nerezidente se face de către plătitori prin reţinerea, la fiecare plata, a următoarelor cote de impozit:a) 15 la suta, în cazul dobinzilor la creditele comerciale, precum şi al comisioanelor la tranzacţiile comerciale; … b) 15 la suta, în cazul veniturilor din: … – lucrări de asistenţa tehnica şi şcolarizarea personalului;– transporturi aeriene şi navale. Impozitul se percepe numai de la beneficiarii de venit care au sediul sau domiciliul în statele care impun veniturile similare obţinute din acele state de către beneficiarii români;– controlul calitativ sau cantitativ al mărfurilor;– onorarii pentru expertize, consultaţii medicale, consultaţii ştiinţifice sau tehnice, precum şi din remuneraţii pentru orice prestări de servicii;c) 20 la suta, în cazul veniturilor din cesionarea sau exploatarea brevetelor de invenţie, a licenţelor, a marcilor de fabrica şi a altor asemenea drepturi; … d) 25 la suta, în cazul veniturilor din activităţi artistice sau distractive, altele decît cele plătite cu titlul de salarii sau pentru colaborări. … În cazul în care persoanele fizice şi juridice române sînt supuse, pentru venituri de natura celor de mai sus, realizate în alte state, la impozit cu cote mai mari decît cele prevăzute în prezentul articol, Consiliul de Miniştri va putea majoră cotele de impozit pînă la nivelul celor aplicate de statele respective beneficiarilor români de venituri. +
Articolul 3Sumele reţinute potrivit art. 2 constituie impozit definitiv şi se vărsa, pînă la 15 ale lunii următoare aceleia în care s-a făcut plata veniturilor, la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia plătitorul îşi are sediul. +
Articolul 4Prevederile prezentului decret nu se aplică veniturilor realizate, de către persoanele nerezidente, din salarii, din lucrări de litere, arta şi ştiinţa şi din alte activităţi decît cele prevăzute la art. 2, precum şi veniturilor realizate de societăţile mixte române, de reprezentantele firmelor străine şi de persoanele străine rezidente în Republica Socialistă România, din activităţi desfăşurate pe teritoriul acesteia.Veniturile prevăzute la alineatul precedent rămîn supuse impozitului potrivit normelor legale care reglementează impunerea unor asemenea venituri. +
Articolul 5Prin hotărîre a Consiliului de Miniştri se pot aproba scutiri şi reduceri de impozit pentru unele categorii de venituri sau, de la caz la caz, la propunerea ministerelor interesate. +
Articolul 6În situaţiile în care exista convenţii pentru evitarea dublei impuneri sau alte acorduri internaţionale la care Republica Socialistă România este parte, se aplică, cu privire la impozitul pe venit, prevederile din acele convenţii sau acorduri. +
Articolul 7Dispoziţiile articolelor precedente se intregesc cu prevederile Decretului nr. 153/1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 8Prezentul decret intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 1974.Veniturile care fac obiectul prezentului decret, realizate pînă la data de 1 ianuarie 1974, rămîn supuse dispoziţiilor legale referitoare la impozite în vigoare pînă la această dată.Veniturile care fac obiectul prezentului decret, realizate în executarea unor contracte, se impun potrivit reglementării în vigoare la data încheierii acelor contracte.––––––––