Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 28 aprilie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare,cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurare,în semn de apreciere și recunoaștere a rolului de excepție avut în viața intelectuală și artistică a municipiului Iași, contribuind, printr-o lungă serie de manifestări, la dinamizarea culturii naționale și impunându-se, pe această cale, ca instituție-simbol a României de după Marea Unire,Președintele României d e c r e t e a z ă: +
ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria F – „Promovarea culturii“, Ateneului Național din Iași.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNISÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBANBucurești, 28 aprilie 2020.Nr. 244.––