privind ratificarea Constituţiei Uniunii Postale Universale şi a Protocolului final al Constituţiei Uniunii Postale Universale
EXPUNERE DE MOTIVECongresul al XV-lea al Uniunii Postale Universale, care s-a tinut la Viena în anul 1964, a adoptat noile acte ale uniunii menite sa inlocuiasca în relatiile dintre state reglementarile postale adoptate anterior, la Congresul de la Otawa din 1957.Astfel, a fost adoptata Constitutia Uniunii Postale Universale, care, asa cum prevede art. 22, reprezinta actul fundamental al uniunii. Ea contine regulile organice ale Uniunii Postale Universale şi, conform prevederilor art. 25, se supune ratificarii potrivit procedurii interne a fiecarei tari membre.Statele care adopta Constitutia formeaza, sub denumirea de Uniunea Postala Universala, un singur teritoriu postal. Uniunea are ca scop să asigure organizarea şi perfectionarea serviciilor postale şi sa favorizeze, în acest domeniu, dezvoltarea colaborarii internationale.Constitutia are un protocol final care prevede că statele membre ale uniunii, care nu au semnat Constitutia, pot sa adere la aceasta în orice moment. Acest protocol face parte integrantă din Constitutie şi este supus ratificarii.Constitutia şi Protocolul final adoptate la Congresul de la Viena au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1966 conform art. 33 din Constitutie.Pentru ratificarea acestor înţelegeri internationale a fost adoptat decretul de faţa, cuprinzind menţiunea ca la depunerea instrumentului de ratificare se va face o declaratie în legătură cu prevederile art. 23, precum şi cu acelea ale art. 2 şi art. 11 din Constitutia Uniunii Postale Universale.Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1Se ratifica urmatoarele înţelegeri internationale adoptate de Congresul Uniunii Postale Universale:– Constitutia Uniunii Postale Universale;– Protocolul final al Constituţiei Uniunii Postale Universale. +
Articolul 2La depunerea instrumentului de ratificare a înţelegerilor internationale menţionate la articolul 1 se va face o declaratie cu urmatorul continut:"Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, ratificind Constitutia Uniunii Postale Universale, adoptata la 10 iulie 1964 la Viena, considera ca:a) menţinerea stării de dependenta a unor teritorii la care se referă articolul 23 din Constitutia Uniunii Postale Universale nu este în concordanta cu Declaratia asupra acordarii independentei tarilor şi popoarelor coloniale, adoptata de Adunarea generală a Organizaţiei Natiunilor Unite la 14 decembrie 1960 cu Rezolutia nr. 1514 (XV), prin care se proclama necesitatea de a se pune capat în mod rapid şi neconditionat colonialismului sub toate formele şi în toate manifestarile sale; … b) prevederile articolelor 2 şi 11 din Constitutia Uniunii Postale Universale nu sînt în concordanta cu principiul universalitatii tratatelor, potrivit caruia toate statele au dreptul de a deveni parte la tratatele multilaterale care reglementeaza probleme de interes general." … Preşedintele Consiliului de Stat,NICOLAE CEAUSESCUBucureşti, 11 martie 1969.Nr. 202.CONSTITUTIE 10/07/1964