Informatii Document
Emitent: CONSILIUL DE STAT
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 52 din 20 iulie 1981
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii unor întreprinderi de comerţ exterior
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1Începînd cu 1 iulie 1981 întreprinderile de comerţ exterior prevăzute în anexa la prezentul decret sînt subordonate atît Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, cat şi ministerelor menţionate în aceasta anexa. +
Articolul 2Ministerul Industriei Metalurgice şi Ministerul Industriei Chimice exercita, în legătură cu activitatea întreprinderilor de comerţ exterior respective, atribuţiile ce le revin potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, avînd obligaţia să asigure creşterea permanenta şi diversificarea producţiei pentru export, realizarea de produse competitive, de înalt nivel tehnic, adaptarea operativă a producţiei la cerinţele pieţei externe, îndeplinirea contractelor de export în condiţiile de calitate şi la termenele convenite cu parteneri externi, folosirea judicioasă a importurilor, promovarea de schimburi avantajoase şi a unor forme noi, eficiente, de comerţ exterior şi cooperare economică internationala. +
Articolul 3Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor are obligaţia sa ia măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport feroviare, auto, navale şi aeriene necesare realizării, la termenele prevăzute în contractele încheiate, a exportului şi importului, perfecţionarea proceselor de transport şi manipulare, aducerea ritmica a mărfurilor şi a navelor în porturi, derularea mărfurilor prin porturi în condiţii de operativitate, cu respectarea programelor stabilite potrivit legii. +
Articolul 4Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale exercita, în legătură cu activitatea întreprinderilor de comerţ exterior prevăzute în anexa, atribuţiile ce-i revin ca organ care, potrivit dispoziţiilor în vigoare, răspunde de întreaga activitate de comerţ exterior şi cooperare economică internationala. +
Articolul 5Punctele 4, 5, 8 şi 12 din anexa nr. 9 la Decretul Consiliului de Stat nr. 276/1979 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de comerţ exterior se modifica corespunzător prevederilor prezentului decret.NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România +
Anexa 1––––––––––––––––––––––––––Nr. Denumirea Subordonarea întreprinderiicrt. întreprinderii–––––––––––––––––––––––––– 1. Metalimportexport Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale şi Ministerul Industriei Metalurgice 2. Mineralimportexport Ministerul Comertulul Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale şi Ministerul Industriei Metalurgice 3. Petrolexport Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale şi Ministerul Industriei Chimice 4. Navlomar Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale şi Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor––––––––––––––––––––––––––––-