Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 31 martie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea unor decoraţii naţionale
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 99 din Constituţia României, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A pct. I şi III şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare,la propunerea preşedintelui Academiei Române,cu prilejul sarbatoririi zilei Academiei Române, pentru importantele contribuţii la dezvoltarea cercetării ştiinţifice din ţara noastră,Preşedintele României decretează: +
Articolul 1Se conferă Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler următorilor:– domnului academician Paul Mircea Cosmovici, director onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române;– domnului profesor doctor docent Eugen Segal, membru corespondent al Academiei Române, chimist. +
Articolul 2Se conferă Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler doamnei doctor Dorina-Elena Rusu, secretar ştiinţific al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române.PREŞEDINTELE ROMÂNIEIION ILIESCUÎn temeiul art. 99 alin. (2) din Constituţia României, contrasemnam acest decret.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEBucureşti, 27 martie 2003.Nr. 166.–––––