privind unele măsuri referitoare la constituirea şi utilizarea fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii
În aplicarea prevederilor din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, nr. 57/1974, referitoare la participarea oamenilor muncii la beneficii,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1(1) Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficiile realizate în cadrul planului şi peste plan se stabileşte, în condiţiile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 57/1974, la beneficiul rezultat din bilanţul contabil anual, corectat potrivit anexei nr. 1*) la prezentul decret. … (2) Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii, stabilit potrivit alin. (1), se majorează, la nivelul fiecărei unităţi, cu suma cuvenită pentru stimularea suplimentară a personalului muncitor care a participat la realizarea producţiei pentru export; această sumă se determina şi se utilizează potrivit prevederilor Decretului Consiliului de Stat nr. 145/1979. … (3) Odată cu acordarea participării la beneficii se plătesc şi sumele reprezentând compensarea majorării preţurilor şi tarifelor la energie electrica, termica şi gaze naturale, în condiţiile prevăzute de Decretul Consiliului de Stat nr. 283/1979. … +
Articolul 2Defalcarea pe unităţi, de către ministere, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, a cotelor pentru constituirea fondului de participare a oamenilor muncii la beneficiile realizate în cadrul planului se face cu respectarea, la nivelul fiecărei unităţi, a criteriilor avute în vedere, prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, la stabilirea cotei medii de constituire a fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii pe ansamblul ministerului sau organului central şi local respectiv. +
Articolul 3(1) Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii pentru personalul muncitor din centrale se constituie, prin aplicarea cotelor stabilite potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) lit. A) din Legea nr. 57/1974, la beneficiul realizat în cadrul prevederilor de plan pe ansamblul unităţilor economice subordonate, beneficiu determinat potrivit art. 1 alin. (1), diminuat cu subvenţiile realizate. … (2) În cazul în care pe ansamblul unităţilor economice subordonate centralei s-a depăşit beneficiul planificat, fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli, se majorează, pentru personalul din centrala, proporţional cu majorarea medie a fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, respectiv de premiere, pe ansamblul acestor unităţi. … (3) Acoperirea financiară a fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, pentru personalul muncitor al centralelor, se asigura din beneficiile realizate din activitatea proprie sau din fondurile primite de la întreprinderile subordonate, pe bază de cote, conform prevederilor Legii nr. 5/1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat. … (4) Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii se constituie, în condiţiile alin. (1) şi (2), şi pentru personalul muncitor al întreprinderilor care au în subordine unităţi fără personalitate juridică îndreptăţite să-şi constituie distinct fond de participare a oamenilor muncii la beneficii, potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr. 57/1974. … (5) Pentru unităţile economice fără personalitate juridică, la care se aplică prevederile art. 53 din Legea nr. 57/1974, fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii se constituie în condiţiile prevăzute în anexa nr. 2*) la prezentul decret. … +
Articolul 4La unităţile la care planul şi realizarile se stabilesc, potrivit legii, numai pe ansamblul unităţii care coordonează activitatea acestora, fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii se constituie centralizat. +
Articolul 5La stabilirea gradului de îndeplinire a planului de producţie în unităţile agricole de stat, în vederea aplicării prevederilor art. 52 din Legea nr. 57/1974, se tine seama de influenţa pierderilor provocate de acţiunea factorilor naturali, determinata în conformitate cu reglementările legale în vigoare. +
Articolul 6Fondurile valutare pentru excursii colective în străinătate vor fi repartizate pe unităţi, în cotele şi condiţiile prevăzute de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 57/1974, de către Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale şi Ministerul Turismului, la propunerea ministerelor şi celorlalte organe centrale şi locale. +
Articolul 7Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficiile realizate peste plan, obţinute pe seama reducerii cheltuielilor materiale şi a celorlalte cheltuieli de producţie din cota de pînă la 25 la suta prevăzută la art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 57/1974, se constituie numai la unităţile economice la care prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială este prevăzut nivelul cheltuielilor la 1.000 lei producţie marfa, producţie de construcţii-montaj, prestări servicii sau desfacere şi, după caz, la 1.000 tone/km convenţionale. +
Articolul 8Pentru unităţile economice la care nu se planifica indicatorul valoarea producţiei nete, fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii, potrivit art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 57/1974, se constituie din beneficiile peste plan obţinute prin depăşirea planului la un alt indicator care reflecta activitatea de baza a unităţii, stabilit anual prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială. +
Articolul 9(1) În volumul exportului peste plan care se ia în considerare la constituirea în lei a fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, conform art. 51 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 57/1974, nu se includ exporturile realizate peste plan la următoarele produse: cereale, benzina, motorina, pacura, lingouri, blumuri, tagle de oţel şi fonta, aluminiu blocuri, energie electrica, ulei comestibil brut, zahăr şi carne (inclusiv în greutate vie). Lista acestor produse poate fi modificată anual prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială. … (2) În vederea determinării fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, bonificatiile, penalităţile şi contrastaliile plătite partenerilor externi şi suportate de unităţile producătoare se scad din valoarea exportului peste plan, atît în lei, cat şi în valută. … +
Articolul 10Repartizarea fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, în limita cotelor prevăzute de art. 54 din Legea nr. 57/1974, se stabileşte de adunarea generală a oamenilor muncii. În situaţia în care fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii nu asigura acordarea unei sume de cel puţin 100 lei în medie de fiecare persoana, suma respectiva poate fi modificată în anul următor. +
Articolul 11Impozitul pe fondul total de retribuire, prevăzut de Legea nr. 1/1977, aferent fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, se suporta de unităţi din costurile de producţie sau, după caz, din cheltuielile de circulaţie. +
Articolul 12Normele tehnice cu caracter metodologic cu privire la modelul de calcul al beneficiului realizat peste plan pe căile prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 57/1974, modul de defalcare a cotelor de constituire a fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii şi modul de calcul al majorării fondului de participare (premiere) pentru beneficiile realizate peste plan la centrale, ministere şi celelalte organe centrale şi locale se stabilesc de Ministerul Finanţelor, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Muncii şi băncile finanţatoare. +
Articolul 13Sumele reprezentând compensarea majorării preţurilor şi tarifelor la energie electrica, termica şi gaze naturale se stabilesc şi se acordă întregului personal muncitor, potrivit prevederilor Decretului Consiliului de Stat nr. 283/1979, cu respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 3*) la prezentul decret. +
Articolul 14Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii, stabilit în condiţiile legii, se aproba anual, odată cu rezultatele analizei pe bază de bilanţ. Pentru anul 1979, fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii, pe ministere, celelalte organe centrale şi consilii populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, se aproba potrivit anexei nr. 4*) la prezentul decret. +
Articolul 15Prevederile art. 1-12 din prezentul decret se aplică începînd cu activitatea anului 1979, iar cele ale art. 13, începînd cu data de 1 august 1979.–––––Notă …
*) Anexele se comunică instituţiilor interesate.NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România–––