DECRET nr. 141 din 9 aprilie 1953

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MAREA ADUNARE NATIONALA
Publicat în: BULETINUL OFICIAL nr. 11 din 9 aprilie 1953
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 3 06/07/1978
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 2REFERIRE LADECRET 130 19/04/1972
ART. 3REFERIRE LALEGE 3 26/03/1970
ART. 13REFERIRE LALEGE 32 12/11/1968
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulABROGAT DELEGE 3 06/07/1978
ActulREFERIT DEINSTRUCTIUNI 2758 24/07/1971
ART. 1REFERIT DEINSTRUCTIUNI 2758 24/07/1971

privind prevenirea şi combaterea bolilor venerice



Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române decretează:  + 
Articolul 1Sînt boli venerice în înţelesul prezentului decret: sifilisul, blenoragia, sancrul moale şi limfogranulomatoza inguinala (boala lui Nicolas-Favre).
 + 
Articolul 2Este obligatorie declararea în termen de 24 ore de la descoperire, a persoanelor care suferă de una din următoarele forme clinice ale bolilor venerice: sifilisul cu leziuni floride, blenoragia acuta, sancrul moale şi limfogranulomatoza inguinala. Declararea se face de către personalul medico-sanitar al unităţilor sanitare, precum şi de către orice alt medic practician, prin comunicarea cazurilor de imbolnavire, la unităţile sanitare stabilite de Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii are dreptul de a extinde, pe bază de ordine sau instrucţiuni, declararea obligatorie şi cu privire la alte forme clinice de boli venerice. Se exceptează de la declararea obligatorie a bolnavilor, unităţile sanitare ale Ministerului Apărării Naţionale*) şi Ministerul de Interne**). Pentru această categorie de bolnavi, unităţile sanitare sus-menţionate vor comunică direcţiilor sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti***) datele privind izvorul de contaminare şi contactii din populaţia civilă, obţinute prin ancheta epidemiologica. ––––––Notă *) Denumirea "Ministerul Forţelor Armate" a fost înlocuită cu "Ministerul Apărării Naţionale", potrivit prevederilor Decretului nr. 444/1972, publicat în B. Of. nr. 130 din 21 noiembrie 1972. ** Denumirile "Ministerul Afacerilor Interne" şi "Ministerul Securităţii Statului" au fost înlocuite cu "Ministerul de Interne" înfiinţat prin Decretul nr. 130/1972, publicat în B. Of. nr. 39 din 19 aprilie 1972. Notă ***) Denumirea "secţiunile sanitare raionale" a fost înlocuită cu "direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului, Bucureşti", ca urmare a dispoziţiilor H.C.M. nr. 1935/1969.
 + 
Articolul 3Orice persoană care suferă de o boala venerică, este obligată a se supune tratamentului medical, din momentul în care ia la cunoştinţa de existenta bolii şi pînă la completa vindecare. Pentru minorii care suferă de o boala venerică obligaţia de a-i supune la tratament medical, revine, în condiţiile arătate în alineatul precedent şi părinţilor, tutorilor sau persoanelor la care minorii locuiesc. Pentru minorii care suferă de o boala venerică şi care locuiesc în internate, leagane de copii, case de copii pentru preşcolari şi şcolari****), preventorii, cămine sau alte asemenea unităţi, medicul unităţii are obligaţia de a asigura şi urmări efectuarea regulată a tratamentului, iar directorul unităţii, are obligaţia de a asigura prezentarea lor regulată la tratament. ––––– Notă ****) Instituţia "orfelinate" a fost înlocuită cu "leagane de copii, case de copii pentru preşcolari şi şcolari", ca urmare a dispoziţiilor Legii nr. 3/1970, publicată în B. Of. nr. 28 din 28 martie 1970.
 + 
Articolul 4Tratamentul bolilor venerice şi examenele de laborator pentru diagnosticul şi urmărirea evoluţiei bolii, se face în mod gratuit de orice unitate sanitară.
 + 
Articolul 5Bolnavii de sifilis cu leziuni floride se interneaza în mod obligatoriu în spital, pînă la terminarea primei serii de tratament. Tratamentul ulterior în faza latenta a bolii, se face în mod ambulatoriu. De asemenea, se interneaza în mod obligatoriu în spital, pînă la terminarea unei serii de tratament, bolnavii de sifilis cu leziuni de recidiva clinica, precum şi bolnavii aflaţi în faza latenta, care nu urmează în mod regulat tratamentul. Este oprită tratarea, de orice medic, a cazurilor prevăzute în alineatele 1 şi 2, în alte locuri decît în spitale. Pentru bolnavii de sifilis, care în faza latenta se tratează în afară reţelei sanitare de stat şi care nu urmează cu regularitate sau întrerup acest tratament, medicul curant este obligat sa anunţe unităţii sanitare în drept, aceşti bolnavi.
 + 
Articolul 6În cazurile prevăzute de art. 2 alin. 1, unităţile sanitare, stabilite de Ministerul Sănătăţii, vor face imediat după descoperirea lor ancheta epidemiologica pentru identificarea izvorului de contaminare şi a contactilor. În acest scop: a) bolnavul care suferă de o boala venerică este obligat a da toate indicaţiile necesare pentru găsirea şi aducerea la examinare a izvorului de contaminare, precum şi a tuturor contactilor pe care el i-ar fi putut imbolnavi. b) persoanele indicate ca izvoare sau contacti sînt obligate a se supune examenului medical, clinic şi serologic, ori de cîte ori acesta este necesar.
 + 
Articolul 7Persoanele care minuiesc produse alimentare în instituţii, întreprinderi şi organizaţii economice de orice fel, personalul îngrijitor din hoteluri, băi, cămine muncitoresti sau studenţeşti şi alte asemenea, frizerii, coaforii, precum şi personalul casnic şi cel îngrijitor din orice unitate în care se afla sub îngrijire minori, sînt obligaţi a se supune în fiecare luna la controlul antivenerian clinic, iar la cel serologic din 6 în 6 luni. Ministerul Sănătăţii va putea stabili prin ordine sau instrucţiuni şi alte categorii de persoane, obligate a se supune controlului prevăzut în alineatul precedent.
 + 
Articolul 8Secţiile şi birourile de stare civilă nu vor oficia căsătorii pînă cînd cei ce vor să se căsătorească nu vor dovedi prin certificate medicale, eliberate de unităţile sanitare, stabilite de Ministerul Sănătăţii, că nu suferă de o boala venerică în forma transmisibila.
 + 
Articolul 9Orice femeie gravida este obligată a se supune examenului medical, clinic şi serologic, în condiţiile stabilite de Ministerul Sănătăţii.
 + 
Articolul 10Nici un angajat nu poate fi concediat din serviciu pe motivul ca suferă de o boala venerică. Bolnavii venerici atinsi de sifilis, cu leziuni floride, nu pot fi angajaţi la nici un fel de muncă decît după efectuarea primei serii de tratament şi dacă în urma acestui tratament boala se afla în faza latenta.
 + 
Articolul 11Organele militiei sînt obligate a da concurs organelor sanitare, la cererea acestora, pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din prezentul decret, atunci cînd intimpina împotrivire în îndeplinirea acestor sarcini.
 + 
Articolul 12Nerespectarea dispoziţiunilor prezentului decret, atunci cînd întruneşte elementele unei infracţiuni, se pedepseşte potrivit legilor penale.
 + 
Articolul 13Abrogat.*)
 + 
Articolul 14Legea nr. 604 din 10 septembrie 1943, pentru combaterea bolilor venerice, precum şi orice alte dispoziţiuni contrare celor din prezentul decret se abroga. ––––– Notă *) Articolul 13 din Decretul nr 141/1953 a fost abrogat ca urmare a dispoziţiilor Legii nr. 32/1968, publicată în B. Of. nr. 148 din 14 noiembrie 1968. ––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x