privind acordarea de avansuri băneşti unităţilor agricole de stat şi cooperatiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producătorilor agricoli particulari, care contractează livrarea de produse agricole la fondul de stat precum şi acordarea de credite pentru activitatea de producţie
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: +
Articolul 1Unităţile agricole socialiste, de stat şi cooperatiste, sînt obligate să asigure, în conformitate cu principiile autoconducerii muncitoresti şi autogestiunii economico-financiare, gospodărirea raţională a tuturor mijloacelor materiale şi financiare, organizarea superioară a producţiei şi a muncii, reducerea costurilor de producţie, realizarea integrală a sarcinilor din planul de producţie şi bugetul de venituri şi cheltuieli, încadrarea în consumurile normate de materiale şi forta de muncă şi în normativele financiare-baremurile de cheltuieli-aprobate prin lege, astfel încît fiecare unitate să-şi acopere din veniturile proprii cheltuielile materiale de producţie, retribuirea muncii şi alte cheltuieli, să obţină beneficii şi, pe aceasta baza, sa constituie fondurile de dezvoltare, de rezerva şi celelalte fonduri prevăzute de lege. +
Articolul 2Unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli sînt obligaţi sa cultive integral şi sa folosească intensiv terenurile destinate producţiei agricole vegetale, sa ia măsuri pentru introducerea în cultura a celor mai productive soiuri şi hibrizi şi sa folosească saminta din categorii biologice superioare, să asigure densitatea plantelor prevăzută de lege, sa utilizeze cu eficienta maxima suprafeţele amenajate pentru irigat, să execute la timp şi în bune condiţii toate lucrările prevăzute în tehnologiile de cultura, sa insaminteze suprafeţele cu culturi duble şi intercalate, sa recolteze şi să livreze la fondul de stat întreaga producţie contractată, în cantităţile şi termenele stabilite, cu respectarea condiţiilor prevăzute în contractele încheiate.În scopul zootehnic, unităţile agricole trebuie să asigure realizarea efectivelor de animale planificate pe specii şi structura de greutate, sa folosească integral şi sa menţină permanent în stare de funcţionare capacitatile de producţie, să asigure baza furajera necesară şi obţinerea producţiei maxime de furaje, sa recolteze toate produsele şi subprodusele pentru constituirea stocurilor de furaje, sa îngrijească şi sa întreţină animalele în condiţii corespunzătoare, în vederea menţinerii stării de sănătate a acestora, creşterii natalitatii, reducerii mortalitatilor, realizării şi depăşirii productiilor planificate.Unităţile agricole socialiste, membrii cooperativelor agricole de producţie şi producătorii agricoli particulari trebuie să organizeze şi sa dezvolte creşterea animalelor, inclusiv a iepurilor de casa şi a altor animale mici, sericicultura şi apicultura, pomicultura şi legumicultura şi alte activităţi agricole, în vederea asigurării livrărilor de produse agricole la fondul de stat, potrivit programelor aprobate. +
Articolul 3Unităţile agricole socialiste au obligaţia s asigure evidenta şi gestionarea corecta a bunurilor materiale, circulaţia, depozitarea şi păstrarea în condiţii corespunzătoare a produselor şi materialelor, pentru evitarea pierderilor şi degradărilor, înlăturarea cheltuielilor neeconomicoase şi respsctarea întocmai a legislaţiei şi disciplinei de plan şi financiare.Nici o cheltuiala nu se aproba şi nu se efectuează dacă nu a fost avizată în prealabil, potrivit legii, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de alte persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv din unitate. +
Articolul 4Unităţile agricole de stat şi cooperatiste sînt obligate sa contracteze livrarea la fondul de stat a produselor agricole vegetale şi animale cel puţin la nivelul stabilit prin plan şi să livreze, cu prioritate, cantităţile obţinute unităţilor cu care au încheiat contracte.Membrii cooperativelor agricole de producţie şi producătorii agricoli particulari sînt obligaţi sa contracteze şi să livreze la fondul de stat cantităţile de produse vegetale şi animale prevăzute de lege. +
Articolul 5Unităţile agricole de stat şi cooperatiste şi ceilalţi producători agricoli, care contractează produse agricole pentru fondul de stat, beneficiază, în condiţiile legii, de preţuri avantajoase şi prime de producţie, avansuri băneşti, seminţe selecţionate şi material săditor din categorii biologice superioare, asistenţa tehnica de specialitate, precum şi de alte avantaje şi stimulente. +
Articolul 6Unităţile furnizoare de seminţe, furajere, îngrăşăminte chimice, energie şi carburanţi, alte materii şi materiale care condiţioneaza realizarea producţiei agricole, precum şi staţiunile pentru mecanizarea agriculturii şi întreprinderile de execuţie şi exploatare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, au obligaţia sa contracteze integral cantităţile şi lucrările prevăzute în plan şi să le livreze şi execute la termenele stabilite. În cazul în care unităţile furnizoare nu executa la timp şi integral obligaţiile contractate, vor plati unităţilor agricole penalităţile şi despăgubirile prevăzute de lege. +
Articolul 7Unităţile agricole de stat şi cooperatiste le este interzis să se aprovizioneze cu materii şi materiale şi sa contracteze lucrări peste cele prevăzute în tehnologii sau fără asigurarea posibilităţilor de plată. Se interzice unităţilor furnizoare să efectueze livrări şi sa presteze servicii dacă unităţile agricole beneficiare nu au asigurate mijloacele de plată. +
Articolul 8Unităţile de prelucrae a produselor agricole au obligaţia sa contracteze cu unităţile producătoare cantităţile de produse stabilite prin plan pentru a fi livrate la fondul de stat, să-şi îndeplinească obligaţiile ce le revin potrivit contractelor pentru realizarea producţiei şi sa preia întreaga producţie realizată.Pentru valorificarea integrală şi eficienta a produselor perisabile, părţile contractante vor prevedea în contractele de livrare a produselor condiţii exprese privind recoltarea şi preluarea acestora, precum şi răspunderea ce le revin pentru pagubele produse din vina lor.În cazul în care unităţile de preluare a produselor agricole la fondul de stat nu-şi îndeplinesc obligaţiile prevăzute în contract ori le îndeplinesc cu întîrziere sau necorespunzător, sînt obligate sa plătească penalităţile şi despăgubirile prevăzute de lege. +
Articolul 9Unităţile care contractează preluarea produselor agricole la fondul de stat au dreptul şi obligaţia sa verifice la unităţile producătoare, pe fiecare cultura, efectuarea lucrărilor la termen şi de calitate, utilizarea de seminţe corespunzătoare, densitatea plantelor, fertilizarea şi irigarea culturilor potrivit tehnologiilor de producţie, recoltarea şi transportul la timp şi fără pierderi a producţiei obţinute.În sectorul zootehnic, unităţile de preluare vor verifica existenta efectivelor de animale şi păsări pe structura de greutate, întreţinerea şi furajarea acestora, realizarea sporurilor în greutate, a producţiei de lapte, oua, lina şi vor sprijini şi lua măsuri care să asigure realizarea integrală a producţiei şi a livrărilor la fondul de stat.Unităţile producătoare au obligaţia să asigure unităţilor de preluare posibilitatea verificării faptice a bazei materiale pentru realizarea producţiei contractate. +
Articolul 10În scopul realizării de venituri în tot cursul anului, care să asigure fondurile necesare efectuării chieltuielilor şi plăţii retributiei întregului personal muncitor, unităţile agricole socialiste au obligaţia sa ia măsuri pentru diversificarea activităţilor de producţie şi prestări de servicii, insamintarea unor suprafeţe cît mai mari cu culturi succesive şi intercalate, obţinerea de legume în perioadele de valorificare avantajoasă care să fie livrate la calităţile superioare.Unităţile agricole cooperatiste sînt obligate sa dezvolte activităţi de mica industrie prin folosirea materialelor din resurse locale, recuperabile şi refolosibile, extinderea cooperării cu întreprinderile industriale, înfiinţarea de centre specializate pentru prelucrarea produselor agricole proprii obţinute peste cele contractate la fondul de stat, organizarea de formaţii pentru construcţii, întreţinere, reparaţii şi alte prestări de servicii. +
Articolul 11În completarea fondurilor proprii, unităţile agricole de stat şi cooperatiste, precum şi membrii cooperativelor agricole de producţie şi producătorii particulari, primesc avansuri băneşti pentru efectuarea unor cheltuieli privind realizarea producţiei contractate a se livra la fondul de stat.Avansurile băneşti se stabilesc diferenţiat pe produse, în cote procentuale faţă de valoarea producţiei contractate a se livra anual la fondul de stat, în limitele prevăzute în anexa nr. 1. +
Articolul 12Avansurile băneşti se stabilesc de unităţile care au contractat preluarea produselor agricole la fondul de stat împreună cu producătorii, sub controlul băncii, şi se acordă de unităţile de preluare, prin banca, fără dobinda. Pentru porci la ingrasat şi pui pentru carne din unităţile de stat, care se taie în abatoare proprii, avansurile băneşti se acordă direct de banca. +
Articolul 13Avansurile băneşti se eşalonează pe trimestre şi, în cadrul acestora, pe luni, tinindu-se seama de obligaţia unităţilor producătoare de a-şi acoperi cheltuielile de producţie în primul rind din mijloacele proprii, în limitele prevăzute în anexa nr. 2.În sectorul vegetal la eşalonarea avansurilor se vor avea în vedere perioadele de executare a lucrărilor agricole potrivit tehnologiei de producţie specifice fiecărei culturi, încadrarea în costurile de producţie stabilită prin normativele financiare aprobate, asigurarea seminţelor de calitate, fertilizarea culturilor.În sectorul zootehnic eşalonarea avansurilor se va face în funcţie de efectivele de animale şi păsări, pe specii şi pe structura de greutate, de perioadele de constituire a stocurilor de furaje şi executarea lucrărilor în baza furajera, aprovizionarea cu medicamente şi alte materiale, precum şi de realizarea producţiei şi a livrărilor la fondul de stat, la termenele prevăzute în contract.Graficul de eşalonare a avansurilor se stabileşte la toate unităţile socialiste odată cu încheierea contractului de livrare a produselor agricole, ca act adiţional la contract, în funcţie de care banca poate vira, la termenele stabilite, din contul unităţilor de preluare, sumele cuvenite unităţilor agricole socialiste şi celorlalţi producători. +
Articolul 14Banca efectuează plati din avansurile băneşti, după folosirea integrală de către unităţile agricole a fondurilor proprii, pentru achitarea contravalorii lucrărilor mecanice cu plata în bani, a taxelor pentru întreţinerea sistemelor şi utilajelor de irigaţii, plata apei, a seminţelor şi materialului săditor, ingrasamintelor, carburantilor şi energiei, cumpărării de animale pentru ingrasat şi de păsări, asigurarea furajelor, medicamentelor, plata amortizarii fondurilor fixe şi a altor cheltuieli materiale de producţie cuprinse în tehnologii, cu încadrarea în normativele financiare-baremurile de cheltuieli-şi în bugetele de venituri şi cheltuieli.Avansurile băneşti stabilite pentru produsele vegetale se pot folosi şi pentru plata retributiei, calculată potrivit legii pentru lucrările executate, în limita a 30 la suta din sumele prevăzute în tehnologia culturii pentru retribuirea muncii.În sectorul zootehnic, din avansuri se poate plati retributia cuvenită, potrivit legii, pentru cantităţile de produse realizate şi sporurile în greutate obţinute. +
Articolul 15Este interzis să se acorde avansuri băneşti producătorilor agricoli care nu iau măsuri pentru realizarea producţiei şi a livrărilor contractate la fondul de stat şi nu asigura restituirea integrală a acestora la termen.Unităţile agricole şi ceilalţi producători agricoli nu pot da avansurilor băneşti primite şi producţiei contractate alte destinaţii decît cele stabilite prin contract. +
Articolul 16În cazul cînd unităţile care contractează preluarea produselor agricole la fondul de stat constata ca starea de vegetaţie a culturilor, densitatea plantelor şi starea efectivelor de animale nu asigura obţinerea producţiei, precum şi în cazul în care unităţile producătoare au schimbat destinaţia avansurilor sau a producţiei contractate, sînt obligate ca, împreună cu banca, sa reducă sau sa retragă avansurile acordate.În cazul schimbării destinaţiei avansurilor băneşti primite sau a producţiei contractate, unităţile agricole socialiste, membrii cooperatori şi producătorii agricoli particulari vor suporta, pe lîngă penalizările prevăzute de lege pentru nerealizarea contractelor, şi dobinda legală pentru avansurile băneşti de care au bensficiat, de la data primirii acestora. +
Articolul 17Unităţile care contractează preluarea produselor agricole la fondul de stat recuperează avansurile băneşti acordate prin reţinerea acestora direct din sumele cuvenite pentru produsele livrate de către unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli şi din despăgubirile primite de la Administraţia Asigurărilor de Stat, în cazul calamităţilor naturale, pe baza cesionarii cu prioritate a drepturilor de asigurare.În cazul unor calamitati naturale, unităţile agricole şi ceilalţi producători agricoli au obligaţia sa acţioneze neîntîrziat pentru înlăturarea efectelor negative, refacerea culturilor, precum şi luarea altor măsuri care să asigure venituri suplimentare şi restituirea integrală a avansurilor băneşti primite.Unităţile bancare vor controla, în perioada de recoltare a producţiei, dacă se asigura livrarea şi preluarea integrală a cantităţilor realizate şi recuperarea avansurilor băneşti devenite scadente. +
Articolul 18Contractele pentru livrarea de produse la fondul de stat constituie, pentru unităţile care preiau produsele agricole şi pentru banca, titluri executorii.În cazul cînd contravaloarea produselor agricole livrate la fondul de stat nu acoperă integral avansurile băneşti scadente, unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli sînt obligaţi să livreze alte produse, sa restituie avansurile băneşti din orice venituri realizate sau sa încheie noi contracte pentru livrări de produse la fondul de stat.În situaţia cînd nu sînt posibilităţi de recuperare a avansurilor băneşti, acestea se transforma în credite pentru care unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli vor plati dobinda prevăzută de lege pentru credite nerambursate la scadenta. Creditele nerambursate la scadenta şi dobinzile neachitate se vor recupera înaintea altor obligaţii de plată, din orice disponibilitati băneşti ale producătorilor, precum şi pe alte cai prevăzute de lege. +
Articolul 19Unităţile care contractează preluarea produselor agricole la fondul de stat acorda avansuri băneşti unităţilor agricole socialiste şi celorlalţi producători agricoli, în primul rind din fonduri proprii şi, în completare, din credite primite de la banca.Pentru creditele primite, unităţile care contractează preluarea de produse agricole plătesc băncilor dobinda legală prevăzută pentru unităţile agricole socialiste. +
Articolul 20Băncile acorda credite unităţilor de preluare a produselor agricole pe baza contractelor de livrare a produselor agricole la fondul de stat.În cazul cînd, din verificările efectuate de bănci, la unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli, se constată că nu se asigura baza materială şi celelalte condiţii necesare realizării producţiei contractate, nu se acordă creditul solicitat sau acesta se diminuează pînă la nivelul la care se asigura recuperarea la termen. +
Articolul 21Pentru efectuarea unor cheltuieli care privesc producţia anului următor, unităţile agricole socialiste pot primi avansuri băneşti în limita cheltuielilor prevăzute în tehnologii a se efectua pînă la finele anului curent, pe baza contractelor de livrare a produselor la fondul de stat potrivit sarcinilor de plan. +
Articolul 22Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara poate acorda, potrivit legii, unităţilor agricole socialiste credite pentru realizarea unor produse şi acţiuni prevăzute în planul de producţie şi bugetul de venituri şi cheltuieli, pentru: creşterea tineretului bovin şi ovin de reproducţie care urmează a se trece la turma de baza; porcine şi păsări de reproducţie; producerea de furaje şi material de plantat şi realizarea unor produse care, potrivit planului, se industrializeaza în unităţile proprii, potrivit anexei nr. 3.De asemenea, se pot acorda credite pentru acţiuni care asigura venituri în cursul anului, cum sînt: creşterea de animale şi păsări în serii mici în spaţiile de cazare rămase libere pe timpul scoaterii animalelor de pasunat; obţinerea de materii prime pentru a fi prelucrate în secţiile de mica industrie; constituirea, potrivit planului, a unor stocuri de produse şi materiale necesare producţiei; culturi semincere, lucerniere şi alte asemenea acţiuni.Acordarea creditelor se va face de banca, în completarea fondurilor proprii, în mod eşalonat, de sporurile în greutate obţinute şi costurile de producţie planificate, de executare a lucrărilor agricole şi constituirea stocurilor de furaje şi alte materii prime şi produse industrializate. Scadenta creditelor se va stabili la termenele planificate pentru trecerea animalelor de reproducţie la turma de baza, de contractare a animalelor pentru ingrasat şi valorificare a stocurilor de produse industrializate potrivit planului. +
Articolul 23Unităţile bancare se vor controla ca, la elaborarea planurilor de producţie şi a bugetelor de venituri şi cheltuieli şi pe parcursul realizării procesului de producţie, unităţile agricole să asigure îndeplinirea sarcinilor de producţie fizica cel puţin la nivelul planului şi contractelor încheiate, reducerea cheltuielilor de producţie şi încadrarea în normativele financiare aprobate, stabilirea şi utilizarea avansurilor băneşti şi a creditelor în stricta concordanta cu producţia previzibila a se realiza, menţinerea echilibrului între venituri şi cheltuieli, astfel încît fiecare unitate agricolă sa restituie integral şi la termen avansurile băneşti şi creditele primite şi sa achite celelalte obligaţii de plată. +
Articolul 24Pentru avansurile băneşti primite, unităţile agricole socialiste şi ceilalţi producători agricoli plătesc băncii un comision de 0,50 la suta. +
Articolul 25Prevederile prezentului decret se aplică şi pentru produsele ce se livreaza de unităţile socialiste la fondul de furaje şi la fondul de seminţe. +
Articolul 26Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul decret. +
Articolul 27Decretul nr. 118/1983, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentului decret, se abroga. NICOLAE CEAUŞESCUPreşedinteleRepublicii Socialiste România +
Anexa 1 NIVELUL pînă la care se acordă avansuri băneşti unităţilor agricole socialiste, membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producătorilor agricoli particulari, pentru producţia contractată a se livra la fondul de stat ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Procent faţă de valoarea producţiei crt. contractate a se livra la fondul de stat Produsul ──────────────────────────────────── Unităţi agricole Unităţi agricole de stat cooperatiste ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Grîu şi alte cereale paioase – neirigat 32 28 – irigat 31 29 2. Porumb boabe şi sorg – neirigat 32 35 – irigat 31 37 3. Floarea-soarelui – neirigat 39 39 – irigat 39 39 4. Soia, mazare, fasole, linte – neirigat 39 39 – irigat 37 37 5. Sfecla de zahăr – neirigat 33 33 – irigat 25 25 6. Orez 40 40 7. Legume 21 21 8. Cartofi 30 34 9. Struguri 40 4010. Fructe 32 3511. Tutun – 2512. Hamei 40 4013. În, cinepa, bumbac 40 4014. Plante medicinale şi aromatice 25 2515. Lapte 30 3516. Animale pentru tăiere – bovine 57 57 – porcine 55 55 – ovine 49 49 – păsări 46 46 – iepuri 40 4017. Oua 34 3418. Lina 48 5019. Gogosi de mătase 38 4020. Miere de albine 30 30______________________________________________________________________________NOTĂ:– Avansul banesc se stabileşte , pentru unităţile agricole socialiste , în funcţie de valoarea producţiei contractate anual a se livra la fondul de stat , la fondul de furaje şi la fondul de seminţe , la preţul de contractare , inclusiv prima de producţie prevăzută de lege.– Pentru membrii cooperativelor agricole de producţie şi producătorii agricoli particulari avansul banesc se stabileşte , de către unităţile de preluare , în limita a 30 la suta din valoarea produselor contractate a se livra la fondul de stat. +
Anexa 2 EŞALONAREA avansurilor băneşti în funcţie de efectuarea cheltuielilor de producţie ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Unităţi agricole de stat Unităţi agricole crt. cooperatiste ─────────────────────────────────────────────── Produsul Pro- Se eşalonează Se eşalonează cent ────────────────────────────────────────────── de anul trimestrul Pro- anul trimestrul avans ante- ───────────── cent ante- ────────-─── rior I II III IV de rior I II III IV avans ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Grîu şi alte cereale paioase – neirigat 32 18 4 10 – – 28 11 5 12 – – – irigat 31 17 5 9 – – 29 11 5 13 – –2. Porumb boabe şi sorg – neirigat 32 – 13 14 5 – 35 – 16 15 4 – – irigat 31 – 10 15 6 – 37 – 16 16 5 – 3. Floarea-soarelui – neirigat 39 – 14 19 6 – 39 – 14 19 6 – – irigat 39 – 14 19 6 – 39 – 14 19 6 –4. Soia, mazare, fasole, linte – neirigat 39 – 18 15 6 – 39 – 18 15 6 – – irigat 37 – 16 15 6 – 37 – 16 15 6 –5. Sfecla de zahăr – neirigat 33 – 17 12 4 – 33 – 17 12 4 – – irigat 25 – 13 8 4 – 25 – 13 8 4 –6. Orez 40 – 12 22 6 – 40 – 12 22 6 –7. Legume 21 6 5 7 3 – 21 6 5 7 3 –8. Cartofi 30 – 15 10 5 – 34 – 17 11 6 –9. Struguri 40 – 18 14 8 – 40 – 18 14 8 –10. Fructe 32 – 14 9 9 – 35 – 15 11 9 –11. Tutun – – – – – – 25 – 7 13 5 –12. Hamei 40 – 15 16 9 – 40 – 15 16 9 –13. În, cinepa şi bumbac 40 – 12 23 5 – 40 – 12 23 5 –14. Plante medicinale şi aromatice – – – – – – 25 – 9 10 6 –15. Lapte 30 – – – – – 35 – – – – –16. Oua 34 – – – – – 34 – – – – –17. Lina 48 20 28 – – – 50 25 25 – – –18. Gogosi de mătase 38 – 10 20 8 – 40 – 10 20 10 –19. Miere de albine 30 – 15 15 – – 30 – 10 20 – – ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Procent de avans Eşalonarea pe structura de greutate ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────20. Animale şi păsări pentru tăiere la unităţi de stat şi cooperatiste La contractare 10% – bovine 57 150 kg 12% 250 kg 20% 340 kg 15% – porcine 55 10-15 kg (la contractare) 20% 35 kg 15% 60 kg 20% – ovine 49 10-12 kg (la contractare) 15% 20 kg 15% 25 kg 19% – păsări 46 incubaţie 10% 0,5 kg 26% 1,0 kg 10% – iepuri 40 1,0 kg 20% 2,0 kg 20% ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────NOTĂ:În cazul decalării justificate a unor lucrări şi cheltuieli dintr-un trimestru în altul, eşalonarea avansurilor băneşti se va modifica în mod corespunzător. +
Anexa 3 EŞALONAREA CREDITELOR ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Procent de Eşalonarea creditelor crt. Produsul eşalonare ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Tineret bovin de reproducţie care 57 150 kg 20% urmează sa treacă la turma de baza 250 kg 22% 340 kg 15% 2. Tineret porcin de reproducţie 55 15 kg 20% 35 kg 15% 60 kg 20% 3. Porcine adulte pentru reproducţie 55 – – 4. Tineret ovin de reproducţie care 49 12 kg 15% urmează sa treacă la turma de baza 20 kg 15% 25 kg 19% 5. Puicute de reproducţie 46 la incubaţie 10% 0,5 kg 26% 1,0 kg 10% 6. Culturi furajere 32 trimestrul I 10% trimestrul II 17% trimestrul III 5% 7. Struguri care se vinifica în unitate 40 trimestrul I 14% trimestrul II 18% trimestrul III 8% 8. Material de plantat ( pepiniere) 40 An I 25% An II 15% 9. Activităţi de mica industrie ( materii, materiale etc. ) 50 – – ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────