Informatii Document
Emitent: PRESEDINTELE ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 4 decembrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind conferirea unor decoraţii
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 9 lit. B şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decoraţiilor de război,având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru curajul şi devotamentul dovedite pe timpul îndeplinirii unor misiuni în teatrul de operaţiuni militare din Afganistan, în cursul cărora au fost răniţi,Preşedintele României decretează: +
Articolul 1Se conferă Medalia naţională Serviciul Credincios clasa a II-a, cu însemn de război, pentru militari:– domnului sergent Ciofu Petru Mihai-Marian;– domnului sergent Cojocaru Emil Emil-Florin. +
Articolul 2Se conferă Medalia naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, cu însemn de război, pentru militari:– domnului caporal Andrei Constantin Marian;– domnului caporal Ciocîntă Giorgică Ionel;– domnului caporal Pavăl Gheorghe Gheorghiţă;– domnului fruntaş Buturugă Nicolae Constantin;– domnului fruntaş Drehluţă Dumitru Florin;– domnului soldat Creţu Petru Ciprian-Petrişor;– domnului soldat Ungureanu Ioan Bogdan.PREŞEDINTELE ROMÂNIEITRAIAN BĂSESCUÎn temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.PRIM-MINISTRUEMIL BOCBucureşti, 30 noiembrie 2009.Nr. 1.739._________